Recenzie

Românii din Italia

---

Alina Harja, Guido Melis, Romeni. La minoranza comunitaria decisiva per l'Italia di domani
Rubbettino Editore, 2010

---

În anul 2010 a apărut în Italia o carte care analizează un subiect interesant; comunitatea română din peninsulă. Autorii acestei lucrări sunt Alina Harja şi Guido Melis.

Autoarea este româncă, şi este corespondentă de presă în Italia al canalului de ştiri Realitatea Tv. Alina Harja a mai colaborat cu Parvapolis, din Latina şi ziarul multietnic editat de „La Republica” intitulat Metropoli. De mai mulţi ani conduce asociaţia „Amici della Romania”.

Autorul este italian, profesor de istorie cu specializare în domeniul instituţiilor politice la universitatea „La Sapienza”, Roma. Din anul 2008, Guido Melis a fost ales deputat în Camera Deputaţilor pe lista Partito Democratico (PD). Totodată este responsabil cu raporturile româno-italiene în cadrul Uniunii interparlamentare şi este preşedintele asociaţiei de prietenie Italia – România din cadrul Camerei Deputaţilor.

Lucrarea se deschide în faţa cititorului cu o Prefaţă, având titlul „I romeni e l′ostilita variabile în care Luigi Manconi explică utilitatea parcurgerii acestei cărţi. Cartea este un manual de bune practici care ne ajută să înţelegem modul în care contradicţiilor sociale existente pot fi dezamorsate, în al doilea rând aceleaşi bune practici pot reprezenta elemente ale unei posibile politici privind imigraţia.

Cartea este împărţită în două capitole. Primul capitol se intitulează „Romeni come sono veramente”. La rândul său, acest capitol este împărţit în cinci subcapitole.

În primul subcapitol, intitulat „Citadini nuovi nell′ Italia che cambia”, autorii prezintă date statistice oficiale referitoare la evoluţia fenomenului migrator românesc în Italia. Conform acestor date, românii, împreună alte două grupuri compacte minoritare (marocanii şi albanezii), reprezintă 42% din totalul populaţiei imigrate.¹ În paginile care urmează sunt oferite cititorului informaţii despre zonele cu o populaţie compactă de români din Italia şi zonele de unde au venit cu precădere, numărul de copii şcolarizaţi, căsătoriile mixte şi tipurile de ocupaţii.

Al doilea subcapitol, intitulat „La religione, qualcosa piu di una fede” prezintă informaţii referitoare la relaţia dintre cele două biserici surori; catolică şi ortodoxă. În cadrul acestor pagini am aflat informaţia că prima biserică românească în Italia a fost inaugurată în anul 2004 şi reprezintă rezultatul unui acord dintre cele două biserici la care s-a ajuns odată cu vizita pastorală a papei Ioan Paul al II-lea în România din anul 1999. Primul episcop român ortodox s-a însediat în august 2004 în Italia. De la acest moment până în 2010 numărul parohiilor româneşti au crescut la 118. În cadrul acestora sunt botezaţi aproximativ 5000 de copii în fiecare an, sunt celebrate aproximativ 4000 de căsătorii anual, dintre aceste 120 fiind mixte.

Al treilea subcapitol este intitulat „Romeni «delinquenti naturali»? Prove pratiche di razzismo”. În cadrul acestui subcapitol este analizat cazul Mailat² şi efectele pe care acesta l-a avut în peninsulă şi în relaţiile bilaterale dintre Italia şi România. Pe parcursul paginilor ne sunt expuse cu claritate: momentul apariţiei cazului Mailat, impactul pe care acesta l-a avut în presa peninsulară şi cea românească, apariţia şi dezvoltarea cazului românesc, campania în presă antiromânească³ impactul politic pe care acesta l-a avut în spaţiul politic italian şi consecinţele acestuia în plan internaţional.

Al patrulea subcapitol este intitulat „Un popolo di carcerati?”. Titlul este sugestiv. Românii sunt un popor de puşcăriaşi? Răspunsul autorilor este nu. Cu toate acestea, imaginea creată în media este că românii sunt un popor de infractori. Pentru aşi legitima afirmaţiile sunt prezentate rezultatele unei analize realizate în anul 2008, de revista administraţiei penitenciare intitulată Le due citta. Conform acestor date observăm că în închisorile italiene este următoarea situaţie:
Algeria: 1.095 deţinuţi ( din 22.672 de rezidenţi), 4,829%
Tunisia: 2.262 deţinuţi ( din 93.601 de rezidenţi), 2,415%
Maroc: 4.495 deţinuţi ( din 366.000 de rezidenţi), 1,228%
Albania:2.484 deţinuţi ( din 402.000 de rezidenţi), 0,617%
România: 2.828 deţinuţi ( din 780.000 de rezidenţi), 0,363%

Datele sunt sugestive şi demonstrează falsitatea imaginii conform căreia românii sunt predispuşi la fapte cu caracter antisocial.

Ultimul subcapitol se intitulează „Non solo colf e badanti”. Pe parcusul acestuia autorii demonstrează cu date statistice că românii reprezintă o forţă de muncă calificată şi nu pot fi reduşi la imaginea unor servitori, bone sau îngrijitori. Conform datelor oferite de Caritas/Migrantes (2008), 22% dintre români lucrau în construcţii, 15% lucrau în ocupaţii casnice, 10,6% în agricultură, 10,1% în turism, 9,3% în informatică, 4,6% în industria grea, 4,8% în transporturi, etc.

Al doilea capitol se intitulează „Al­cune cose da sapere sui romeni «italiani » (e alcuni «errori» da correggere)”. La rândul său, acesta este împărţit în cinci subcapitole.

Primul subcapitol este intitulat „I romeni e la politica”. În cadrul acestuia sunt prezentate cele mai importante asociaţii ale românilor din Italia. Autorii analizează activitatea acestora şi observă lipsa de unitate.

Al doilea subcapitol este intitulat „I romeni e i media: lo spechio deformato”. Acest subcapitol este important deoarece este analizată imaginea pe care o are comunitatea românească, şi nu numai, în mentalul colectiv italian. Conform unui sondaj de opinie realizat de METROPOLIS la comanda ziarului on line La Republica , nu mai puţin de 61% dintre cei intervievaţi au afirmat că nu doresc prezenţa rromilor în Italia, 35% se declarau împotriva albanezilor, iar 33% împotriva românilor. Cu toate acestea 81% dintre cei cei care au ca vecin un român declarau că au un bun raport cu acesta. Apariţia cazului Mailat a alimentat fenomenul xenofobiei şi rasismului în Italia. Dacă în primul capitol a fost analizat fenomenul media care urmat crimei comise de Mailat în acest subcapitol este prezentată reacţia pe care media românească a avut-o în raport cu unda de furie şi ură antiromânească. Este momentul în care societatea românească este pusă la curent cu situaţia conaţionalilor din Italia şi se impune o presiune mediatică puternică faţă de autorităţile române. Mass-media românească a presat guvernul să ia atitudine faţă de guvernul italian şi să-şi protejeze proprii cetăţeni.

Al treilea subcapitol priveşte cu un ochi critic existenţa unei rezistenţe a românilor la integrare. Sunt situaţii în care comunitatea tinde să se închidă, să se apere, să-şi creeze mecanisme proprii de agregare care îngreunează integrarea.

Al patrulea subcapitol este intitulat „Gli erori del centrosinistra, i silenzi di Bucarest”. În cadrul acestui subcapitol este atins un subiect sensibil; raportul dintre partidele politice italiene şi aşa zisă„problema românească”. Încă de la început autorii dau verdictul „... della «questione romena» la politica italiana ha capito quasi nulla”.

Dreapta politică nu a făcut altceva decât să „călărească” valul urii rasiale, să alimenteze o campanie îndreptată împotriva unui popor de „infractori” naturali.

Centru - stânga şi stânga politică este vinovată deoarece au oscilat în a decide ce fel atitudine politică trebuie să aibe. Această indecizie politică, din partea stângii, a permis dreptei să aibe iniţiativa. Măsurile antiimigraţie care au fost luate imediat după asasinatul Reggiani de către guvernul Prodi, guvern de alianţă a stângii, a creat un imens deserviciu acestuia. Faptul că a preferat să aţâţe focul în loc să îl domolească a permis dreptei să preia acest discurs, să îl confişte, şi să-l folosească pentru a stimula frica şi neîncrederea, cetăţeanului. Rezultatul a fost că pe acest val au câştigat alegerile.

În fine ultimul subcapitol intitulat „Come si arriva alla nuova cittadinanza” încheie această carte punând câteva întrebări importante. Este într-adevăr în Italia o campanie rasistă sau xenofobă îndreptată împotriva românilor? Dacă există, cum poate fi combătută? Cum se poate urmări obiectivul unei integrări fără ca românii să-şi piardă rădăcinile? Există o modalitate de a se construi o cale pentru un nou cetăţean italian?

Autorii au încercat să dea un răspuns la aceste întrebări. Însă ceea ce este mai important este premisa de la care pleacă această carte. Integrarea comunităţii româneşti în Italia este o provocare şi un test. Dacă la nivelul instituţiilor statului italian nu va exista o politică coerentă de a integra imigranţii români care au cele mai mari afinităţi cu spaţiul italian cum se va reuşi integrarea altor comunităţi?

Autorul acestei recenzii salută apariţia unei astfel de cărţi deoarece pune întrebări indiscrete şi abordează această temă în mod diferit faţă de „opinia vremii”.

Ioana Cristea Drăgulin

NOTE

IOANA CRISTEA DRĂGULIN – Licenţă în istorie, Universitatea din Bucureşti, masterandă Universitatea Hyperion, Bucureşti.

 sus