CONFERINȚE
24 noiembrie 2020
Începând cu anul 2021, revista Sfera Politicii apare
bianual.
31 ianuarie 2018
Sfera politicii, cea mai veche revistă de
Științe politice din România, dorește să marcheze, prin două
numere speciale, Centenarul Marii
Uniri și Președinția României la Consiliul UE.
Cele două momente au nu doar o puternică încărcătură
simbolică, ci și importante resorturi politice,
economice, sociale, istorice, culturale etc., fapt ce
oferă multiple oportunități pentru cercetătorii din
domeniul științelor sociale.
În acest sens,
lansăm invitația de a publica în revista Sfera
politicii studii și articole dedicate celor două
teme.
Lucrările trebuie să fie elaborate în limba
română sau în limba engleză şi să conţină, în mod
obligatoriu, următoarele elemente: titlu (în limba
română și engleză), autor(i), afiliere, abstract (în
limba engleză), cuvinte cheie (în limba engleză),
bibliografie.
Textele vor fi trimise pe adresa redactia@sferapoliticii.ro,
cu respectarea regulilor de redactare specifice. Puteți
consulta ghidul de redactare accesând http://www.sferapoliticii.ro/sfera/reguli_indexuri.php
Termen limită: Președinția României la
Consiliul UE – 1 iulie 2018 Centenarul Marii
Uniri. România, după 100 de ani – 1 octombrie 2018
Sfera Politicii este recunoscută CNCSIS
(categoria B+), fiind indexată în baze de date
internaționale precum DOAJ, EBSCO, CEEOL, ProQuest etc.
12 octombrie 2015
Revista „Sfera Politicii” are deosebita plăcere de a vă
invita să participaţi la conferinţa „Colectiv -
cauze şi efecte în societatea românească”,
organizată pe data de 14 decembrie 2015, în intervalul
orar 16 -18, la Biblioteca Naţională (Bdul. Unirii nr.
22), Hub-ul Cetăţeniei Active (mezanin).
La
conferinţă vor participa reprezentanţi ai comunităţii
academice, ai societăţii civile, precum şi ai mediului
politic. Discuţiile vor fi moderate de profesorii Radu
Carp şi Alexandru Radu.
Organizatorii
conferinţei îşi propun să genereze un spaţiu de discuţii
şi dezbateri contructive, în cadrul căruia vorbitorii şi
participanţii să poată analiza evoluţiile sociale
generate de tragedia din clubul Colectiv.
Acoperirea media a evenimentului va fi asigurată de
partenerul nostru media Agerpres.
7 iunie 2015
Fundația Orient Express și revista Sfera
Politicii organizează Conferința „25 de ani de experiență electorală
postcomunistă”, care va avea loc luni, 8 iunie 2015, la Biblioteca Centrală
Universitară, Sala de Consiliu, între orele 15.00 și 19.00
Marcând cei 25 de ani scurşi
de la primele alegeri postcomuniste, evenimentul îşi
propune să contureze principalele teme ale practicii şi
teoriei româneşti din domeniul electoral, printr-un
dialog al protagoniştilor alegerilor şi al experţilor
din sfera ştiinţei politice, sociologiei, istoriei şi
dreptului constituţional.
Evenimentul este
proiectat a avea două secţiuni, una de memorialistică
electorală, cu participarea unora dintre cei mai
importanţi actori electorali ai perioadei, şi o secţiune
de dezbateri academice, sub forma unei mese rotunde pe
teme alectorale, intervenţiile participanţilor urmând să
fie publicate într-un număr special al Sferei
Politicii. Conferinţa va fi însoţită şi de o
lansare de carte. Totodată, participanţii la eveniment
vor putea dialoga şi în cadrul informal al unui cocktail
ce va încheia evenimentul.
Prof.univ.dr. Alexandru Radu
Redactor-şef Sfera Politicii
INFORMAŢII UTILE PRIVIND CLASIFICAREA REVISTELOR
În perioada 2008-2011, categoriile de reviste recunoscute
CNCSIS au fost A, B+ şi B.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/CATEGORIILE_CNCSIS.pdf
În anul 2008 subcategoria B+ a devenit zona revistelor româneşti
indexate BDI, dar care îndeplinesc toate condiţiile pentru categoria
B.
http://www.cncsis.ro/articole/1901/Arhiva-2005-2010.html
În anul 2007, pentru promovarea revistelor românesti cu
vizibilitate pe internet, a fost introdusă subcategoria B+.
CNCSIS a introdus, începând cu anul 2005, categoriile de clasificare
a revistelor ştiintifice românesti.(A, B, C si D)
Pentru perioada anilor 2003, 2004, CNCSIS nu a afişat pe site lista
revistelor recunoscute
Începând cu ianuarie 2012, CNCS a decis eliminarea categoriilor A, B+ şi B, pentru revistele din aria ştiinţelor politice şi sociologie, intrând în vigoare
Ordinul nr. 4691 din 26 iulie 2011, modificat ulterior cu Ordinul nr. 3697 din 10.04.2012 .
Revista Sfera Politicii este o revistă BDI, care a respectat şi respectă cele două documente eliberate de MECTS.
În perioada 2008 (ianuarie)-2011 (decembrie), categoriile de reviste recunoscute CNCSIS au fost A, B+ şi B.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/CATEGORIILE_CNCSIS.pdf
În anul 2008 subcategoria B+ a devenit zona revistelor româneşti indexate BDI, dar care îndeplinesc toate condiţiile pentru categoria B.
http://www.cncsis.ro/articole/1901/Arhiva-2005-2010.html
În anul 2007, pentru promovarea revistelor românesti cu vizibilitate pe internet, a fost introdusă subcategoria B+.
CNCSIS a introdus, începând cu anul 2005, categoriile de clasificare a revistelor ştiintifice românesti.(A, B, C si D)
Pentru perioada anilor 2003, 2004, CNCSIS nu a afişat pe site lista revistelor recunoscute
15 iulie 2013
Revista Sfera Politicii respectă prevederile
Ordinului nr. 4.204/2013 pentru modificarea
anexelor nr. 3, 5, 9, 18, 19, 24, 25, 26, 27, 28, 29,
30, 31, 33, 34 şi 35 la Ordinul ministrului educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.560/2012
privind aprobarea standardelor minimale necesare şi
obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din
învăţământul superior şi a gradelor profesionale de
cercetare-dezvoltare, publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 440 din 18.07.2013.
În conformitate
cu indicatorul I2, o revistă trebuie indexată în cel
puţin 2 dintre bazele de date internaţionale
recunoscute.
Bazele de date internaţionale
recunoscute sunt următoarele: ISI Web of Knowledge,
Scopus, EBSCO, ProQuest, CEEOL, Ulrich, ERIH, Index
Copernicus, CSA, GESIS, IBSS, SAGE, OVID, ECOLIT,
Psychlit, PubMed, Elsevier, Springerlink, Persee, DOAJ,
JSTOR, SSRN, REPEC.
În conformitate cu
Indicatorul 2, fiecare articol (unic autor)
publicat în revista Sfera Politicii va primi cu 4 puncte,
la evaluarea pentru conferirea titlurilor didactice din
învăţământul superior şi a gradelor profesionale de
cercetare-dezvoltare.
7 mai 2012 -
Sfera Politicii este o revistă care respectă prevederile din
Ordinul Nr.3697 din 10.04.2012 publicat în Monitorul Oficial din 7 mai 2012 (pp.7-9)
pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.691/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinţifice aferente panelului pe domenii fundamentale P4 - Ştiinţe sociale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.759/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a structurii acestuia şi a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.089/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale Panelului 4 - Ştiinţe sociale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare; ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului; ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 299 din 07 mai 2012
Pentru Sociologie, Ştiinţe politice şi administrative, Ştiinţele comunicării, bazele de date interna-ţionale recunoscute sunt următoarele:
ISI Web of Knowledge,
Scopus,
EBSCO,
ProQuest,
JStor,
Cairn,
ERIH,
DOAJ,
Persée,
ProjectMuse,
Hein Online,
SpringerLink,
RePEC,
PA@BABEL,
IBSS
În conformitate cu Indicatorul 2, o revistă indexată în BDI trebuie să fie indexată în minimum trei din bazele de date prezentate mai sus.
Revista Sfera Politicii este indexată în:
a) DOAJ
b) EBSCO
c) Proquest
În conformitate cu Indicatorul 2, fiecare articol (unic autor) publicat în revista Sfera Politicii va primi cu 4 puncte, la evaluarea pentru accederea la gradele de conferenţiar, profesor, respectiv, cs.2 şi cs.1.
Ordinul Nr.3697 din 10.04.2012 publicat în Monitorul Oficial din 7 mai 2012 (pp.7-9)
Poate fi accesat la adresa indicată mai jos.
http://www.moficial.ro/2012/0299.pdf
ian. 2012-7 mai 2012
Sfera Politicii este o revistă care respectă
prevederile din
Ordinul nr. 4691 din 26 iulie 2011
privind aprobarea standardelor minimale necesare şi
obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul
superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a
atestatului de abilitare, pentru domeniile știinţifice aferente
panelului pe domenii fundamentale P4 – Ştiinte sociale din cadrul
Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi
Certificatelor Universitare (CNATDCU)
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 28 iulie 2011 (pp.
21-23) paragraful 2.1, unde e arată că:
Pentru sociologie, ştiinţe politice şi administrative, bazele de
date internaţionale recunoscute sunt:
a) ISI Web of Knowledge
b) Scopus
c) Proquest
d) EBSCO
e) CEEOL
În conformitate cu Indicatorul 2, o revistă indexată în BDI trebuie
să fie indexată în minimum trei din cele cinci baze de date
prezentate mai sus.
Revista Sfera Politicii este indexată în
a) CEEOL
b) EBSCO
c) Proquest
În conformitate cu Indicatorul 2, fiecare articol (unic autor)
publicat în revista
Sfera Politicii va primi cu 2 puncte.
http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2011/04/05351-3.pdf
The Sphere of Politics Magazine (Sfera
Politicii) abides by the rules imposed by the
Order of the Minister of Education, No. 4691 of July 26th 2011
regarding the approval of the basic mandatory standards needed for
granting higher education titles, professional degrees or any other
professional licenses, needed for exercising all the research
activities included in the National Council’s for Titles, Diplomas
and Certificates (CNATDCU) P4 panel – Social Sciences.
ISSUER The Ministry of Education, Research, Youth and Sport
Published in the Official Journal of Romania, Monitorul Oficial,No.
535, July 28, 2011 (pp. 1-23), Paragraph 2.1, showing that
:
For disciplines such as Sociology, Political Science and Public
Administration, the recognized international databases are the
following:
a) ISI Web of Knowledge
b) Scopus
c) Proquest
d) EBSCO
e) CEEOL
According to Indicator no. 2, a journal indexed in IDB is to be
found in at least three of the five databases listed above.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is presently indexed in:
a) CEEOL
b) EBSCO
c) Proquest
http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2011/04/05351-3.pdf
2011
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera
Politicii) is a monthly political science review, certified
by The National Council for Scientific Research in Higher Education
(CNCSIS), B+ classification, CNCSIS code 745.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/B+ian_2011%281%29.pdf
2010
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii)
is a monthly political science review, certified by The National
Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+
classification, CNCSIS code 745.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/B+_2010_arhiva.pdf
2009
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii)
is a monthly political science review, certified by The National
Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+
classification, CNCSIS code 745.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/reviste_cat_B+_09_arhiva%281%29.pdf
2008
FĂRĂ INDEXARE
Not indexed
2007
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii)
is a monthly political science review, certified by The National
Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+
classification, CNCSIS code 745.
http://www.cncsis.ro/UserFiles/File/politica%20stiintei/reviste_cat_B+_07.pdf
2006
FĂRĂ INDEXARE
Not indexed
2005
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii)
is a monthly political science review, certified by The National
Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), CNCSIS
code 745.
2004
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii)
is a monthly political science review, certified by The National
Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), CNCSIS
code 745.
2003
Sfera Politicii este o revistă recunoscută
CNCSIS, cod CNCSIS 745.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii)
is a monthly political science review, certified by The National
Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), CNCSIS
code 745.
|