Geopolitică

Odiseea lui Obama către „o lume fără arme nucleare”  

IULIA BĂDĂLUŢĂ

Abstract:
This paper analyzes the Obama administration’s vision towards a "nuclear-free world" and the global approach toward global nuclear arms control and disarmament, the nonproliferation regime, and the future role of nuclear weapons. It also makes case for why a successful 2009 Nuclear Posture Review (NPR) will heavily influence the implementation of Washington's ambitious arms control and nonproliferation agenda, which includes negotiation of a Strategic Arms Reduction Treaty (START I) follow-on agreement as well as achievement of a Fissile Material Cutoff Treaty, ratification of the Comprehensive Nuclear Test Ban Treaty (CTBT), and a favorable outcome at the 2010 review conference of the nuclear Nonproliferation Treaty (NPT).

Keywords: nuclear weapons, disarmament, strategic priorities, material nuclear, nuclear doctrine

Într-un articol, publicat in 2006¹ îmi exprimam scepticismul cu privire la posibilitatea  ca „în viitorul apropiat, principalii actori să îşi revizuiască poziţiile fată de chestiunea armelor nucleare”. În argumentarea unei astfel de poziţii, invoc acum efectele „erei-Bush”, caracterizate prin ceea ce analistul Michael T. Klare numea „US permanent supremacy”², concomitent cu adâncirea clivajului ruso-american şi îngrijorări intense în mediul comunităţii internaţionale faţă de eventualul pericol ca armele nucleare, considerate până atunci un instrument de descurajare, să se tranforme într-un instrument de luptă. Iată însă că succesorul lui Bush jr., Barack Obama a reuşit să readucă în atenţia lumii chestiunea privind rolul şi mai ales ameninţarea creată prin existenţa armelor nucleare, strârnind mari aşteptări şi mult entuziasm în rândul comunităţii internaţionale, revigorând dezbaterile privind oportunitatea implementării în practică a principiilor neproliferare şi dezarmare nucleară globală. În contextul primului său discurs oficial în Europa în calitate de preşedinte al SUA (Praga, 5 aprilie 2009), Barack Obama făcea un apel către comunitatea internaţională spre intensificarea eforturilor în vederea instaurării unei „lumi libere de arme nucleare”³. În viziunea noului preşedinte american, „Statele Unite sunt pregătite să facă primii paşi spre o lume fără arme nucleare” prin reducerea stocurilor disponibile şi încetarea testelor, subliniind că Washingtonul are „responsabilitatea morală” de a deschide drumul către acest ideal, dat fiind că reprezintă singura naţiune care le-a folosit până în prezent.

Imediat după finalizarea summit-ului NATO, preşedintele Statelor Unite a propus lumii la Praga, în faţa a peste 30.000 de oameni un viitor fără arme nucleare:

„Astăzi subliniez clar, cu convingere, angajamentul Statelor Unite de a depune eforturi în favoarea păcii şi a securităţii unei lumi fără arme nucleare. Nu sunt naiv şi ştiu că acest obiectiv nu va fi atins rapid; poate că nici nu va fi atins în cursul vieţii mele.(...). Pentru a pune punct mentalităţii Războiului Rece, vom reduce rolul armelor nucleare în strategia noastra de securitate natională şi vom îndemna şi pe ceilalti sa facă la fel”⁴.

Discursul de la Praga, subliniind angajamentul noii administraţii de la Washington ca dezarmarea nucleară să avanseze, reprezintă un semnal clar privind refedinirea priorităţilor strategice ale SUA şi anunţă totodată o schimbare majoră în strategia nucleară americană. Momentul Praga anunţă astfel în mod oficial reconfigurarea politicii externe americane, pregătind calea spre reevaluarea strategiei nucleare, prin realizarea de reduceri majore ale arsenalului nuclear american. Pentru atingerea acestor obiective, în perspectiva Conferinţei de revizuire a părţilor la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP), din 2010⁵, Obama a propus o serie de proiecte concrete în direcţia amplificării procesului de dezarmare şi control al armamentului⁶, pledând pentru:
• intensificarea negocierilor dintre SUA şi Rusia în vederea reînnoirii acordului START⁷ (semnat în 1991 şi care expiră la 5 decembrie 2009) şi a reducerii în mod semnificativ a stocurilor de armament şi material nuclear american⁸;
• demararea negocierilor pentru un tratat privind interzicerea producerii de materiale fisionabile⁹,
• finalizarea procesului de ratificare a Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare (CTBT) de către Statele Unite¹⁰.

Mai mult, la 17 septembrie 2009, în pragul sesiunii extraordinare a Consiliului de Securitate al ONU¹¹, Barack Obama anunţa luarea uneia dintre dintre cele mai semnificative decizii de politică externă în domeniul securităţii naţionale a SUA: intenţia de a modifica elemente esenţiale ale proiectului scutului antirachetă american, prin renunţarea la amplasarea scutului de apărare antirachetă în Europa Centrală, urmată de solicitarea adresată în mod oficial Pentagonului (la 21 septembrie 2009), privind realizarea unei revizuiri complete a forţelor nucleare ale SUA, ale cărei concluzii să fie prezentate Congresului american cel mai târziu în luna februarie 2010.Viitorul document strategic, intitulat Raport privind Situaţia Nucleară (NPR), va trasa noile direcţii în ceea ce priveşte doctrina nucleară a SUA pentru o perioadă de 5 până la 10 ani, în vederea reevaluării rolului armelor nucleare în noua realitate geopolitcă şi schiţării unui nou concept menit să înlocuiască strategia „descurajării nucleare” existente încă din perioada Războiului Rece¹². În cadrul acestui raport - NPR 2009 - coordonat de către Secretarul Apărării, în colaborare cu Departamentul pentru Energie şi Departamentul de Stat, urmează a fi cuprinse principalele dispoziţii ce vor contura strategia nucleară americană, cu reevaluarea rolului pe care trebuie să îl joace forţele nucleare în strategia de securitate a SUA, şi a cerinţelor necesare pentru menţinerea unei poziţii credibile de descurajare nucleară. Totodată, revizuirea ar urma să ajute Washingtonul în a determina cât arsenal nuclear poate fi dezafectat, în perspectiva negocierilor aflate în derulare cu Moscova pentru semnarea unui noului acord START.

Elaborarea NPR 2009 se va derula concomitent cu procesul de gândire a unei noi doctrine militare a SUA, ce urmază a fi formulată în Quadrennial Defense Review (QDR) – 2010¹³. La 23 aprilie 2009, Departamentul Apărării al SUA (DoD) anunţa în mod oficial iniţierea proceselor de elaborare a celor două documente strategice NPR şi QDR¹⁴.

În elaborarea NPR se va ţine totodată cont de conţinutul unui alt document strategic, intitulat „Dezvoltarea Rachetelor Străine şi Ameninţarea Rachetelor Balistice până în 2015”¹⁵.

Documentul ar putea produce una dintre cele mai semnificative schimbări în politica nucleară a SUA de la sfârşitul Războiului Rece, putând fi un succes în eforturile privind întărirea regimului global de neproliferare şi dezarmare nucleară, însă numai dacă acesta s-ar concretiza în prevederi privind reducerea rolului armelor nucleare, concomitent cu reducerea arsenalelor nucleare.

Obţinerea unor rezultate pozitive în derularea negocierilor pe marginea Acordului START, ratificării CTBT şi a Conferinţei de Reevaluare a TNP (programată pentru 2010) ar reprezenta paşi concreţi în această direcţie. Revizuirea poziţiei nucleare a SUA oferă Administraţiei Obama oportunitatea de a onora angajamentele de la Praga - dacă nu prin eliminarea armelor nucleare, cel puţin prin reconfigurarea rolului acestora în cadrul noii strategii naţionale - şi de a realiza progrese semnificative în ceea ce priveşte dezarmarea nucleară.Iar o condiţie esenţială pentru realizarea acestui obiectiv ambiţios îl reprezintă modificarea radicală a politicii nucleare americane, prin delimitarea de poziţiile exprimate în documentele NPR anterioare,¹⁶ şi limitarea rolului armelor nucleare la acela de descurajare.

Evoluţii în doctrina nucleară americană după Razboiul Rece: NPR 1994 şi NPR 2002

Nuclear Posture Review (1994) reprezintă prima încercare de reevaluare a rolului pe care trebuie sa îl joace armele nucleare în epoca post-Război Rece. Documentul, datat din 1994, din primul mandat al preşedintelui Clinton, reafirma legitimitatea şi importanţa strategică a descurajării nucleare confirmând în acelaşi timp importanţa menţinerii triadei nucleare existente¹⁷.

Evenimentele din 2001 au avut importante consecinţe asupra strategiilor de securitate a SUA, care şi-au dezvoltat o nouă doctrină de securitate, adaptată noilor condiţii, modificându-si în consecinţă şi percepţia asupra rolului şi utilităţii armelor nucleare.

„Trăim într-o lume periculoasă, mai puţin sigură, mai puţin previzibilă. Multe naţiuni dispun de arme nucleare şi multe altele au încă aspiraţii nucleare. Unele dintre acestea au dezvoltat deja tehnologii nucleare, care le-ar putea permite să lanseze arme de distrugere în masă la o distanţă şi cu o viteză incredibilă. Faptul cel mai alarmant e că pe lista acestor ţări se află unele dintre cele mai iresponsabile state din lume. Spre deosebire de ceea ce se întâmpla în Războiul Rece, ameninţarea nu mai provine din partea a mii de rachete balistice sovietice, ci din partea unui număr limitat de rachete aflate în posesia acestor state.. Într-o astfel de lume, descurajarea nucleară nu mai e de ajuns!”¹⁸

La 31 decembrie 2001, şeful Pentagonului prezenta Congresului, iar pe 8 ianuarie 2002, oficial preşedintelui Bush, un nou document privind rolul armelor nucleare, Nuclear Posture Review¹⁹, strategia nucleară revizuită a administraţiei Bush. În cadrul acestuia se afirma că pentru americani armele nucleare nu mai sunt doar „mijloace de descurajare”, ci arme concrete de luptă: „Armele nucleare pot fi folosite împotriva obiectivelor care rezistă unui atac convenţional (de exemplu, buncărele situate la mare adâncime sau facilităţile biochimice)”. Documentul mai arata că „Noile capacităţi vor fi utilizate pentru a distruge obiective ca buncărele subterane, pentru a găsi şi lovi ţinte mobile, agentii chimici şi biologici şi pentru a limita daunele colaterale.” Prin „Nuclear Posture Review” (2002), Statele Unite au adoptat o strategie nucleară „de rezervă”, care le permite să facă din armele nucleare nu doar obiect de „descurajare”  - ci o armă efectivă, de folosit în razboi²⁰. 

Concluzia principală după analizarea documentului este aceea că armele nucleare sunt clar privite ca un instrument activ în caz de război, rolul lor trecând peste acela doar de a descuraja, căpătând o utilitate concretă militară.Strategia americană din timpul mandatului lui Bush jr. se baza atât pe forţe defensive cât şi pe forţe ofensive, ce includeau atât armament convenţional, cât şi nuclear²¹, marea noutate fiind faptul că Statele Unite nu mai considerau armele nucleare doar ca mijloc de descurajare, ci ca o armă concretă de luptă, a cărei utilizare nu ar fi fost exclusă nici chiar împotriva unui stat nonnuclear.

Abordarea Obama în materie de arme nucleare: Perspective şi oportunităţi

Viziunea lui Obama privind instaurarea unei lumi libere de arme nucleare nu este una nouă. Luări de poziţie similare şi argumente în favoarea stabilirii unei agende comune în acest sens au fost aduse chiar din timpul ultimului mandat al fostului preşedinte Bush, relevante în acest sens fiind:
- propunerile de dezarmare, precum cele solicitate de foştii Secretari de Stat George Shultz şi Henry Kissinger, precum şi fostul Secretar al Apărării William Perry²²;
- campanii precum „Global Zero”²³, potrivit căreia armele de distrugere masivă nu-şi au locul într-o lume civilizată, iar un mijloc important pentru a se împiedica proliferarea nucleară şi a se ajunge la o securitate globală îl reprezintă luarea de măsuri hotărâte în direcţia interzicerii totale şi eliminarea armelor nucleare;
- discursul Secretarului General al ONU, Ban Ki Moon²⁴ (New York, 24 octombrie 2008,), în care acesta a prezentat planul său în cinci puncte pentru dezarmare nucleară, care a inclus un apel la implementarea TNP prin negocieri asupra unui pachet de acorduri sau printr-o convenţie privind armele nucleare;
- scrisoarea Preşedinţiei franceze a UE adresată Secretarului General al Naţiunilor Unite, privind chestiuni legate de dezarmare²⁵ (5 decembrie 2008).

Urmând sugestiile foştilor Secretari de Stat George Shultz şi Henry Kissinger, Administraţia Obama a făcut din controlul şi reducerea armamentelor nucleare una dintre priorităţile agendei sale de politică externă, - parte a strategiei de „învigorare” a statutului de lider la nivel internaţional al SUA. În cadrul acestei strategii sunt urmărite cu prioritate două obiective: minimizarea riscurilor privind terorismul nuclear şi restabilirea cooperării strategice cu Rusia în vederea nonproliferării. Dar un regim de neproliferare eficient va fi posibil numai dacă SUA şi Federaţia Rusă (care deţin aproximativ 96% din arsenalul nuclear mondial) vor lua măsuri concrete în privinţa dezarmării generale²⁶.

De altfel, cel puţin la nivel declarativ, în Strategia de Securitate Naţională a Federaţiei Ruse până în anul 2020²⁷, se stipulează necesitatea demarării de eforturi intense pentru o lume fără arme nucleare, cu subliniera însă a importanţei menţinerii unui nivel al arsenalului nuclear care să asigure o forţă de descurajare credibilă²⁸.

Noua abordare a lui Obama a creat mari aşteptări privind posibilitatea înlăturării pericolului generat de existenţa armelor nucleare, iar eforturile şi luările de poziţie din ultima perioadă ne demonstrează într-adevăr că problematica aferentă dezarmării nucleare a devenit din nou prioritară pe agenda internaţională.  Şi iată că un prim succes al diplomaţiei nucleare a fost atins: cu prilejul Summitului excepţional al Consiliului de Securitate al ONU (desfăşurat la New York, la 24 septembrie 2009) pe tema neproliferării şi dezarmării nucleare – prezidat de Barack Obama - a fost adoptată, în unanimitate, Rezoluţia 1887, prin care se face apel la instaurarea unei lumi fără arme nucleare²⁹.

Cu acelaşi prilej, Marea Britanie – aliat strategic al SUA –, anunţa prin vocea premierului Gordon Brown intenţia de a reduce capacitatea nucleară britanică, mai exact prin reducerea de la 4 la 3 a numărului submarinelor tip TRIDENT (care au la bord rachete nucleare).

Aspecte privind noua abordare a preşedintelui american cu privire la armele nucleare au fost dezbătute în diverse medii academice, ştiinţifice, institute de cerecetare, think-tank-uri, punctele de vedere exprimate în cursul acestor luări de poziţie variind de la păstrarea statu-quolului nuclear, până la sublinierea necesităţii implementării unor transformări fundamentale în domeniul armelor nucleare. În rândul analiştilor americani critici faţă de noua abordare a preşedintelui Obama se manifestă îngrijorare cu privire la faptul că noua politică a Administraţiei SUA în domeniul armelor nucleare ar putea afecta percepţia aliaţilor privind credibilitatea puterii de descurajare a SUA, fapt ce ar putea orienta politica acestora în direcţia creşterii capacităţilor nucleare pentru a-şi putea asigura securitatea.O serie de alte critici vizează idealismul viziunii lui Obama privind o „lume fără arme nucleare”, o ordine non-nucleară – la modul concret - nu este încă pe ordinea de zi a nici unuia dintre actorii internaţionali la acest moment. Nici măcar a SUA.

Istoria ne-a dovedit până acum însă că a poseda arme nucleare în cantitate suficientă pentru a ameninţa supravieţuirea celuilalt rămâne un mijloc pentru a descuraja un eventual adversar strategic, iar administraţia Obama nu se va putea „debarasa” de această „moştenire” a Războiului Rece. Dar, deşi condiţiile geopolitice care ar putea permite eliminarea globală a aremelor nucleare nu există în prezent, paşi importanţi pentru diminuarea pericolului provenit din partea proliferării nucleare şi a armelor nucleare, ar putea fi făcuţi! Iar această problematică aparţine cu certitudine „unei zone a relaţiilor internaţionale în care SUA – alături de Federaţia Rusă - este obligată să arate că sunt lidere”³⁰.

IULIA BĂDĂLUŢĂ – licenţiată în Ştiinţe Politice şi Sociologie,master în Relaţii Internaţionale şi Conflict Management, la SNSPA. Între 2003 şi 2005 a studiat Ştiinţe Politice la Universitatea din Trieste, Italia.

 sus