Politică

Parlamentele naţionale în era globalizării

 

ADRIAN HELSTERN

Abstract:
The question regarding the ongoing integration of the political, social, economic and not at least environmental issues in the larger process of globalization is now closely linked to the participation of national parliaments and their representatives in sharing and operating along with the citizens with interlinked concepts like mondialization and daily issues. Thus, this matters should be translated in the domestic and international politics. Public debates over the consequences of the process of globalization should not take place with the expel of the parliaments. In addition, this gatherings should strenghten the relationship between the institution of parliament and the citizens. Although many of the national parliaments in the EU dispose of special committees and working groups which deal with the globalization issues and through which the control of the parliament is exerted over the actions of these or the executive actions.

Keywords: globalisation, mondialisation, parliament, parliamentary diplomacy, Interparliamentary Union

După cel de-al doilea război mondial comunitatea internaţională s-a aflat într-un proces continuu de transformări politice, economice şi sociale care au condus la redefiniri de substanţă ale principalelor concepte cu care acestea operează. Aceste transformări sunt dominate de creşterea interdependenţelor, în toate domeniile, fenomen consacrat prin noţiunea generică de „globalizare”. Se poate spune că suntem martorii începuturilor unei noi doctrine a comunităţii internaţionale, potrivit căreia cvasi totalitatea problemelor majore cu care se confruntă lumea, precum problemele securităţii şi dezarmării globale, ale creşterii economice sau ale pieţelor financiare globale, ale mediului înconjurător, etc. nu pot fi rezolvate fără o intensă cooperare internaţională.

Globalizarea este un proces obiectiv al dezvoltării lumii actuale, unul din conceptele folosite frecvent în mediile politice şi economice. Deşi este un concept foarte analizat, specialiştii consideră că fenomenul globalizării nu este suficient de cristalizat, conţinând o serie de necunoscute care evidenţiază multiplele tendinţe ce pot fi scăpate de sub control şi care pot conduce la o ordine/dezordine mondială imprevizibilă, în care nu pot fi anticipaţi câştigătorii şi perdanţii.

Principala consecinţă a globalizării este reprezentată de noua arhitectură de securitate a lumii, care cunoaşte profunde transformări şi mutaţii structurale, conceptuale şi strategice, transformări care, pe de o parte, vor trebui să rezolve marea problemă a decalajelor existente între ţările dezvoltate, considerate puteri militare de primă mărime şi cele mai puţin dezvoltate al căror potenţial militar este mult mai redus.

Globalizarea nu poate fi definită clar şi nici unanim acceptată, întrucât reprezintă rezultatul unui proces în urma căruia decalajele dintre bogaţi şi săraci s-a mărit considerabil, lumea s-a fragmentat şi s-a polarizat în jurul a numeroşi actori ale căror interese nu numai că se manifestă în domenii diferite, dar sunt de multe ori antagonice. Dualitatea procesului, care face, pe de o parte, ca lumea să se integreze, să devină din ce în ce mai mixtă, iar, pe de altă parte, să se fragmenteze şi să se diferenţieze din ce în ce mai mult, stă la baza manifestărilor antiglobalizare şi este o reprezentare destul de edificatoare, o luptă dintre diferitele nivele de civilizaţie şi tendinţele culturale, izvorâtă din dorinţa lumii de a deveni o singură civilizaţie, dar în acelaşi timp, de a-şi păstra sau chiar multiplica diversitatea culturală¹.

Relaţiile internaţionale au cunoscut, în ultimele decenii, o evoluţie profundă: ele nu se mai limitează la aspectele tradiţionale ale diplomaţiei. Dezvoltarea cooperării multilaterale, al cărei câmp de acţiune se lărgeşte constant şi continuu, a adăugat noi actori în cadrul acestor relaţii. Cooperarea internaţională solicită, astfel, noi metode de lucru şi participarea unor noi actori; transpunerea în practică a angajamentelor luate în cadrul forurilor internaţionale şi regionale impune participarea parlamentelor, iar problemele tratate în cadrul parlamentelor naţionale capătă dimensiuni internaţionale². Complexitatea mondializării evoluţiilor în domeniul politic, economic, social, cultural sau de mediu solicită tot mai mult ca parlamentele şi membri lor să-şi exercite rolul pentru a permite cetăţenilor şi societăţii să înţeleagă şi să opereze legăturile între mondializare şi realitatea cotidiană şi pentru a transpune preocupările lor în politicile naţionale şi internaţionale. Fără această înţelegere există riscul major ca luarea deciziilor pe plan internaţional să fie privită ca o ameninţare la adresa intereselor naţionale şi locale, deci la adresa democraţiei³.

De la sfârşitul celui de al doilea război mondial, parlamentele au început să joace un rol din ce în ce mai important în relaţiile externe ale statelor. Diplomaţia parlamentară a devenit un instrument important al realizării intereselor naţionale. Dialogul şi cooperarea între parlamente au deschis noi căi pentru prevenirea şi reglementarea conflictelor, iar noile relaţii între state au antrenat crearea de adunări parlamentare internaţionale, formate din delegaţi desemnaţi de către parlamentele naţionale⁴.

În era mondializării, rolul şi libertatea de acţiune a reprezentanţelor naţionale în determinarea politicilor publice au fost profund modificate şi tot mai mult subsumate determinanţilor exteriori regionali, în cazul Europei, sau mondiali, în cadrul instituţiilor internaţionale, cum sunt organele ONU sau OMC. Această necesară integrare regională sau internaţională poate fi însoţită de un deficit de democraţie dacă este exclusiv organizată de către executive. Parlamentele, ca reprezentanţi legitimi ai societăţii civile, trebuie să supravegheze ca vocea propriilor popoare să fie auzită în cadrul negocierilor internaţionale, al căror impact naţional este din ce în ce mai pregnant.

A reduce rolul parlamentelor naţionale la cel de control a executivelor naţionale în cadrul circuitelor decizionale europene şi internaţional înseamnă a închista dinamica globalizării şi a izola actorii politici de lumea exterioară. Rolul parlamentelor naţionale nu se poate reduce la crearea de organe de control formale. Parlamentele trebuie să inspire, să influenţeze şi să orienteze politica; pentru a putea influenţa mutaţiile sociale, parlamentele naţionale trebuie să se înscrie într-o dinamică a globalizării, o multitudine şi o diversitate de instituţii democratice având rolul de a concura la realizarea acestui obiectiv fundamental al democraţiei parlamentare. Colaborarea interparlamentară trebuie să fie garanţie unei a cincea libertăţi europene (alături de libertatea de circulaţie a persoanelor, capitalurilor, bunurilor şi serviciilor)⁵, doar libera circulaţie a iniţiativelor parlamentare putând fi soluţia la deficitul de democraţie.

Parlamentele naţionale şi organizaţiile lor mondiale – Uniunea Interparlamentară – sunt angajate în conferirea unei dimensiuni parlamentare cooperării internaţionale, aceastea, ca reprezentând suveranitatea poporului, sunt legitimate a concura la exprimarea voinţei de stat pe plan internaţional. Pentru a transpune în practică această dimensiune, parlamentele naţionale şi membrii lor trebuie să îşi asume responsabilităţi sporite în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, pentru a putea juca un rol activ la nivel naţional, regional şi mondial, pentru a putea, în esenţă, să revigoreze diplomaţia parlamentară.

Parlamentele nu pot fi excluse din marea dezbatere publică asupra mondializării şi trebuie să devină un loc privilegiat de reflecţie asupra relaţiilor lor cu cetăţenii. În pofida afirmaţiilor cu privire la necesitatea limitării rolului parlamentelor prin caracterul diplomatic al negocierilor, acesta poartă marca unei tot mai mari angajări, în condiţiile exercitării controlului tot mai specializat asupra executivelor. Acest control se exercită atât pe plan naţional, dar şi european şi multilateral.

Dimensiunea parlamentară a cooperării internaţionale trebuie concretizată de însele parlamentele naţionale, pe patru paltforme distincte, dar strâns legate între ele: influenţa asupra politicii naţionale, cu respectarea problemelor tratate în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau a altor foruri de negociere internaţionale; informarea completă şi corectă, la zi, asupra derulării problemelor şi negocierilor internaţionale; punctul de vedere propriu asupra ratificării tratatelor şi textelor semnate de către guvernele lor, în condiţiile în care Constituţiile naţionale prevăd acest aspect; contribuţia activă la transpunerea în practică a rezultatelor acestor negocieri.

Parlamentele naţionale ale majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene operează constant cu probleme ale globalizării şi mondializării, în cadrul structurilor parlamentare naţionale. Parlamentarii şi parlamentele sunt permanent asociaţi tuturor discuţiilor şi negocierilor care au ca rezultat convenţii şi tratate internaţionale, ceea ce le permite să concretizeze complexitatea acestor probleme şi să fie în măsură a traduce rezultatele negoicerilor internaţionale în acte legislative şi parlamentare. Mai mult decât atât, parlamentele şi membrii acestora pot forma opinia publică şi pot mobiliza la scară naţională rezultatele acţiunilor internaţionale.

Toate parlamentele naţional sunt îndreptăţite să solicite ministerelor sau guvernelor rapoarte cu privire la problemele globalizării şi forma în care acestea sunt cuprinse în programele naţionale, fie prin organismele specializate în acest sens, fie prin grupuri de negociere pe problemele globalizării, alcătuite nu numai din parlamentari, ci şi din funcţionari publici, prin organele speciale create în cadrul comisiilor parlamentare. Deşi multe dintre ele nu au comitete special constituite pe probleme ale globalizării, mondializării, există în fiecare legislativ al unui stat membru al Uniunii Euoropene corpuri, organisme, grupuri care cuprind aceste probleme şi prin care se exercită controlul parlamentar asupra acţiunilor executivelor în acest domeniu sau în cele conexe.

Parlamentul Finlandei nu are constituit un comitet sau alt corp care să solicite explicaţii oficiale cu privire la problemele globalizării, dar există în cadrul acestuia un grup de negociere, deschis tuturor membrilor corpului legiuitor⁶; Guvernul este legal şi politic răspunzător în faţa Parlamentului în aceste probleme.

Adunarea Naţională a Franţei nu şi-a creat grupe de lucru speciale pentru tratarea problemelor globalizării, dar diferitele ei structuri au luat în lucru această temă sau teme adiacente. Comisia pentru afaceri externe a constituit o misiune de informare asupra mondializării. La rândul ei, Comisia pentru afaceri economice a format o misiune de informare asupra delocalizărilor, iar Delegaţia pentru amenajarea teritoriului al prezentat, în 2004, un raport asupra dezindustrializării teritoriului⁷. Franţa elaborează un document-cadrul pentru politica sa de cooperare şi dezvoltare, Parlamentul fiind consultat asupra acestui document, care urmează a defini strategia Franţei pentru dezvoltare pentru următorii 10 ani. Comisia pentru afaceri externe a Senatului şi-a adus contribuţia la elaborarea acestui text care va fi cadrul de referinţă pentru cooperarea internaţională. Raportorul comisiei a subliniat că are mandatul pentru a realiza liniile directoare pentru cooperarea Franţei la nivel mondial sau modul în care Nordul şi Sudul planetei sunt indestructibil legate. Adeziunea la dezvoltare a devenit unul dintre instrumentele majore al reglementării mondializării, raportul subliniind modul esenţial în care Franţa, Parlamentul francez contribuie la ranforsarea unei lumi mai sigure, mai juste şi mai durabile. Comisia parlamentară franceză a adoptat principalele orientări şi obiective generale (prevenirea crizelor şi conflictelor, lupta contra sărăciei, deficitul creşterii economice şi prezervarea bunurilor publice mondiale), precum şi zonele prioritare de acţiune (Africa, Mediterana, ţările emergente şi ţările aflate în criză)⁸.

În Parlamentul suedez (Riksdag) problemele globalizării intră în competenţa diferitelor comitete, care tratează variatele aspecte relevante ale acesteia, dar în cadrul Comitetului pentru afaceri externe este creat un grup care monitorizează aspectele multiple ale globalizării.

În cadrul Camerei Reprezentanţilor din Belgia a fost constituit, în ianuarie 2002, un grup de lucru denumit „Globalizarea”, care pregăteşte dezbaterile pe această temă care urmează să se desfăşoare în şedinţă plenară; în anul 2003 comitetul special pentru globalizare a instituit un control parlamentar strict asupra instituţiilor naţionale care desfăşoară activităţi legate de problemele globalizării. După alegerile din 2007, Camera Reprezentanţilor a instituit din nou comitetul „Globalizare”⁹.

În Bundestag, din anul 2005, există un subcomitet al globalizării, în cadrul Comitetului pentru afaceri externe, format din parlamentari de diferite culori politice, care prezintă anual un raport legat de problemele globalizării în faţa Comitetului şi care are rol informativ¹⁰.

Întărirea diplomaţiei parlamentare şi importanţa parlamentelor naţionale şi adunărilor europene este un dat al erei globalizării. Diplomaţia parlamentară a devenit un instrument foarte important în cadrul acestui fenomen, care a dat posibilitatea comunicării valorilor comune mondiale: democraţie, apărarea drepturilor omului şi a statului de drept, respectarea drepturilor minorităţilor şi a diversităţii culturale, acestea fiind fundamentele solide ale societăţii contemporane.