CUPRINS nr. 150

ARHIVA

Semnale


 
Semnale 

Religie şi politică în România postcomunistă
Autor: Lavinia Stan, Lucian Turcescu, editura Curtea Veche

Anul apariţiei: 2010
Număr pagini: 423
ISBN: 978-973-669-966-5

„Această interpretare de excepţie a rolului religiei în influenţarea dezvoltării României moderne este prezentată cu claritate şi rigoare analitică. Pe lângă intuiţii comparative briliante, autorii arată cum pretenţiile religioase şi reacţia statului şi a societăţii civile la ele determină măsura în care România devine o entitate politică şi socială liberă. Cartea de faţă este una dintre cele mai notabile monografii actuale despre rolul religiei în Europa contemporană.“
Tom Gallagher, şeful Catedrei de Conflict etnic şi pace, Bradford University, Marea Britanie

„În această carte bine documentată şi convingător argumentată, autorii ne arată calea complicată pe care instituţiile religioase româneşti au urmat-o de la căderea regimului comunist până la integrarea europeană. Autorii evidenţiază impactul, precum şi limitele implicării Bisericii Ortodoxe Române în politică şi analizează obiectiv relaţia contorsionată dintre Biserică şi autoritatea statală, atât în perioada comunistă, cât şi în cea postcomunistă.“
Charles King, şeful Catedrei „Ion Raţiu“ de Studii româneşti, Georgetown University, SUA

„Acest volum incisiv şi original explică de ce cultivarea sentimentului ultranaţionalist şi a suportului oficial pentru Biserica Ortodoxă au mers mână în mână sub comunism şi de ce astăzi democraţia şi pluralismul sunt privite de unii lideri ai Bisericii Ortodoxe Române drept principalul lor inamic. Autorii analizează opoziţia Bisericii Ortodoxe asupra integrării în Uniunea Europeană şi analizează judicios provocările pe care le are de înfruntat această Biserică ce a fost atât de puternic compromisă prin servilismul de care a dat dovadă faţă de dictatorul Ceauşescu.“
Dennis Deletant, profesor la School of Slavonic and East European Studies, University of London
 
   

   

Visul lui Machiavelli - 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis
Autor: Adrian Cioroianu, editura Curtea Veche

Anul apariţiei: 2010
Număr pagini: 464
Copertă: Griffon and Swans
ISBN: 978-973-669-975-7

Poveştile lui Adrian Cioroianu suprapun nu doar trecutul cu prezentul – glosând cu farmec în numele preceptului niciodată băgat în seamă «ce ne învaţă lecţia istoriei?» –, ci şi documentul cu «literatura». Proze de idei, tablete cu stil literar asumat şi tăietură gazetărească precisă, textele din acest volum ar fi tocmai bune de citit în Paradis. Sau în Iad. Dar, până acolo, pentru noi, cei visaţi de Machiavelli «cad» foarte bine şi pe Pământ, pentru a ne mai lămuri dilemele...“
Mircea Vasilescu, conf. univ., Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, redactor-şef al revistei Dilema veche.

„Fie că vorbeşte despre politica din România, iernile din Canada, trenurile din Paris, nunţile din Craiova sau face scurte incursiuni istorice, Adrian Cioroianu este un excelent narator. Într-o dezordine veeselă, poveştile lui traversează o perioadă interesantă din ultimii 20 de ani – înainte ca autorul să treacă prin experienţa politică. Textele pot fi serioase sau frivole, dar niciodată crispate sau încrâncenate; când există o morală, aceasta nu te trage de mânecă, ci îţi face cu ochiul. Adrian Cioroianu scrie proaspăt, fără să dea lecţii, verdicte sau ucazuri. Altfel spus, e «dilematic».“
Luca Niculescu, jurnalist, redactor-şef Radio France International-România
 
   
   

 

Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus