Eseu

Dreptatea intergeneraţională. Principii şi teorii (I)

 

NICOLAE DRĂGUŞIN

“Trebuie acum să luăm în considerare problema dreptăţii între generaţii...Ea se subordonează oricărei teorii morale prea severe , dacă nu chiar unor teste imposibile”.¹

Abstract:
The paper aims at highlighting the content of what is called intergen-erational justice that is the justice between the current and upcom-ing generations. Precisely it aims at answering questions as whether do we owe something to future generations? In case of positive answer what do we owe? What justifies the relation between generations? In order to accom-plish this objective the paper examines the main theories and principles of intergenerational justice. The whole paper is divided into several parts. In the one which is now published the optimistic and the skeptic positions with regard to the existence of intergenerational justice will be scrutinized. Then, we go on to problematize the distinc-tion between intergenerational and intragenerational justice. The upcoming parts will deal with the main content of the work that is theories and principles of intergen-erational justice.

Keywords: intergenerational justice, human rights, libertarianism, liberalism

A pretinde nu înseamnă a avea, iar a explica nu înseamnă a justifica. Aceste afirmaţii introduc şi în acelaşi timp ghidează în studiul de faţă. Scopul acestuia este trasarea unei priviri teoretice de ansamblu asupra problemei echităţii intergeneraţionale. Există fără îndoială dovezi istorice² a faptului că o tendinţă în continuă dezvoltare cere reconsiderarea drepturilor omului pe principiul datoriilor pe care le avem faţă de ceilaţi cetăţeni şi comunităţile noastre. Ele îşi fundamentează aceste cereri pe drepturile pe care le-ar putea avea generaţiile viitoare.

Acest studiu urmăreşte expunerea modului în care se răspunde la întrebări precum aceea dacă datorăm sau nu ceva generaţiilor viitoare. Dacă da, de ce datorăm şi care este conţinutul datoriilor noastre? Există vreo ierarhie de obligaţii care ar putea fi construită? Mai mult chiar, ce justifică relaţia pe care se presupune că ar trebui să o avem cu generaţiile viitoare sau trecute?

Ideea principală este că principiul egalitarist reprezintă modul cel mai eficient de a stabili conţinutul datoriilor noastre faţă de generaţiile viitoare. În plus, întăreşte convingerea că însăşi posibilitatea existenţei dreptăţii intergeneraţionale depinde în mare măsură de existenţa dreptăţii între persoanele în viaţă. Cu alte cuvinte, nu se poate porni la realizarea dreptăţii intergeneraţionale fără a impune în prealabil această dreptate între cetăţenii contemporani.

În ceea ce priveşte structura lucrării, ea este împărţită în trei părţi. Prima secţiune evidenţiază argumentele pro şi contra privind conceptul de dreptate intergeneraţională. A doua se referă la principiile care fundamentează teoria filosofică a dreptăţii intergeneraţionale, şi anume principiul contractului social, principiul egalitarist şi principiul utilitarist. Ultima parte face câteva afirmaţii conclusive şi reafirmă ideea că dezvoltarea viitoare a subiectului s-ar putea baza pe principiul conform căruia membrii generaţiei în viaţă au într-adevăr de îndeplinit o datorie a dreptăţii faţă de cei aparţinând generaţiei viitoare.

Utilitatea acestei abordări în contextul curent vine tocmai din faptul că implementarea şi revendicarea drepturilor urmează unei dezbateri intelectuale care este întreţinută în esenţă de către filosofi. Din acest punct de vedere, se poate observa cu uşurinţă că înţelesul declaraţiilor poate fi urmărit până în anii 70-80, când au apărut pentru prima oară teoriile filosofice despre echitatea generaţională.

A. Dreptatea intergeneraţională. Certidutini şi îndoieli

Înainte de a merge mai departe pentru a vedea cum însăşi problema echităţii intergeneraţionale este sfâşiată între optimism şi pesimism, trebuie clarificată terminologia care va fi utilizată. Prin echitate generaţională se înţelege echitatea între membrii unei generaţii. Raportând la referinţa temporală, se poate distinge între echitatea intrageneraţională, care se referă la echitatea între membrii generaţiilor contemporane, şi echitatea intergeneraţională, care este echitatea aplicată la generaţiile non-existente sau, mai simplu spus, necontemporane. Generaţiile non-existente ar putea însemna în acelaşi timp generaţiile trecute (acum persoane decedate) şi generaţiile viitoare. Lucrarea va avea în vedere doar generaţiile viitoare, nenăscute (generaţiile care acum nu există, dar care la un moment dat se vor naşte). Termenul de “generaţie” este un concept care poate fi privit din două perspective. Una care se referă la o mulţime de indivizi care transcede simpla totalitate, care este înzestrată deci cu o conştiinţă sau un spirit generaţional. În al doilea rând, denumeşte o adunare de oameni care sunt născuţi la o anumită dată (“cohorte de născuţi” sau “grupe de vârstă”)³. Va fi folosită ultima semnificaţie dată termenului de “generaţie”. Pentru a clarifica mai bine conceptul anterior, generaţia se defineşte drept o mulţime de indivizi care au aproximativ aceeaşi vârstă şi care trăiesc în aceeşi perioadă istorică, privită de obicei ca având o durată de treizeci de ani. Generaţiile viitoare sunt oamenii care vor trăi după ce oamenii din prezent vor înceta să mai existe.⁴ Şi nu în ultimul rând, respectând exigenţele conciziei, termenul de “dreptate” îl va înlocui pe cel de “echitate”, sugerând prin acesta o împărţire corectă (justă) a drepturilor şi răspunderilor.⁵

Poziţia sceptică (inexistenţa dreptăţii intergeneraţionale)

În concordanţă cu credinţa obişnuită, datoria dreptăţii reprezintă o condiţie morală minimă ori de câte ori acţiunile şi alegerile noastre ar putea să le dăuneze celorlalţi⁶. Din acest punct de vedere, se poate critica cu uşurinţă înţelegerea limitată a drepturilor care sunt enumerate, spre exemplu, în Declaraţia Franceză. Dacă cineva îmi face rău exercitându-şi dreptul la libertate de care dispune, dar fără a încălca legea, se mai poate spune că dreptul meu a fost încălcat? O modalitate de abordare a acestei probleme este de a considera că drepturile şi dreptatea merg mână în mână şi că, de asemenea, după cum afirma Sf.Augustin, drepturile îşi au izvorul în dreptate⁷. Care este condiţia dreptăţii, ne putem întreba pe bună dreptate? Răspunsul la această întrebare îl putem găsi pentru prima oară la David Hume, care era de părere că poate fi aplicată doar generaţiilor existente condiţia dreptăţii. În concordanţă cu această credinţă comună, scepticii susţin că întreaga discuţie privitoare la obligaţia noastră de a respeca o datorie a dreptăţii faţă de acele generaţii care astăzi nu mai există nu-şi găseşte rostul. O generaţie care există doar ipotetic nu se găseşte în postura de a ne trage la răspundere pentru acte de nedreptate comise împotriva ei. De aici decurge că nu se poate spune că au drepturi⁸. Atâta timp cât înţelesul dat dreptăţii este asociat cu ideea de vătămare, în ultimă instanţă acţiunile noastre dăunătoare pentru viitor (ca, spre exemplu, epuizarea resurselor neregenerabile şi greu regenerabile) sunt cel mult de rău augur, dar nu nedrepte faţă de cetăţenii viitori⁹. Pe lângă noţiunea de vătămare, aprecierile dreptăţii aplicate relaţiilor intergeneraţionale sunt în concordanţă cu perspectiva conform căreia generaţiile viitoare ar fi purtătoare de drepturi care pot fi revendicate de la generaţiile în viaţă. Aşadar, ne plasăm sub dreptul corelaţiei în ceea ce le priveşte¹⁰. Teoria dreptăţii intergeneraţionale este în foarte mare măsură combătută de către alte aprecieri precum aceea a lipsei reciprocităţii, a imposibilităţii cooperării mutuale şi a absenţei schimbului în natură.

Prin urmare, scepticii insistă foarte mult asupra potenţialului comportament nedrept faţă de generaţiile viitoare ce ar deriva din acţiunile noastre. Atâta timp cât valoarea morală a unei acţiuni depinde de modul în care influenţează interesele unor persoane, trebuie să distingem între două categorii: viziunea “persoanei afectate” (potrivit căreia o acţiune este relevantă din punct de vedere etic atâta timp cât persoana ale cărei interese ar putea fi afectate există) şi viziunea impersonală. În timp ce prima viziune reprezintă un cal de bătaie al scepticilor, cea din urmă se prezintă drept contra-argumentul său firesc.

Poziţia optimistă (existenţa dreptăţii intergeneraţionale)

Ceea ce până acum pare un argument imbatabil pe care se funamentează opţiunea sceptică, este contrazis în mod riguros de realitatea concretă. Adepţii punctului de vedere în favoarea dreptăţii intergeneraţionale, pot să se folosească benefic sau, din contră, dăuntător în foarte multe moduri de viitoarele generaţii. Empiric, ne putem gândi că epuizarea resurselor şi a ecosistemelor planetei reprezintă un motiv suficient în favoarea dreptăţii şi a repartizării corecte a bogăţiilor¹¹. Optimismul declarat al scepticilor în legătură cu imposibilitatea aplicării dreptăţii în sânul necontemporanilor este aşadar pus sub semnul întrebării de către relaţia de asimetrie în termeni de putere între generaţiile prezente şi cele viitoare. Mai exact, scoate în evidenţă faptul că putem influenţa comportamentul viitorilor oameni, afectându-le circumstanţele şi dorinţele, că le facem rău, reducându-le câmpul de alegeri posibile (prin urmare, e de reţinut înţelegerea limitată a vătămării de care se folosesc scepticii) şi, ceea ce e cel mai important, că le putem afecta până şi simpla existenţă, influenţând numărul şi identitatea lor.¹² Aşadar, optimiştii ajung la concluzia că existenţa, identitatea şi numărul persoanelor din viitor depind de sentinţele şi acţiunile noastre, a celor din prezent. Pentru a evidenţia această apreciere, Joel Feinberg adaugă paradigma bombei cu ceas, care va fi discutată mai pe larg : “Un mizantrop rău vrea să arunce în aer o şcoală pentru a omorî sau a mutila elevii. El ascunde o bombă în camera pentru preşcolari şi potriveşte un dispozitiv de măsurare a timpului astfel încât bomba să explodeze peste şase ani. Explodează conform planului, omorând şi mutilând o mulţime de copii de cinci ani. Criminalul rău care a trăit cu şase ani dinainte ca ei măcar să se fi născut a fost cel care i-a ucis. A pus în mişcare o înşiruire de fapte întâmplătoare care a dus direct la vătămarea lor.”¹³ În vreme ce scepticii pun accentul pe viaţă ca fiind condiţia necesară (dar nu suficientă, adaug eu) pentru existenţa unui drept, optimiştii aduc în faţă şi problema intereselor. Chiar acceptând prima lor obiecţie, generaţiile viitoare în mod sigur vor căpăta fiinţă şi, prin urmare, vor avea şi drepturi. Mai mult chiar, deşi încă nenăscute, au interese (de primă însemnătate sunt cele legate de condiţiile de viaţă) şi din moment ce acţiunile noastre le pot modifica interesele avem datoria să le protejăm. ¹⁴

Dreptate intergeneraţională vs. Dreptate intrageneraţională

Din moment ce ambele teorii privitoare la problema dreptăţii între membrii unei generaţii sau a generaţiilor suprapuse (intrageneraţie) şi între generaţii diferite (intergeneraţii) se vor folosi după toate probabilităţile de aceleaşi principii (şi anume, teoria contractului, utilitaristă, egalitaristă), atunci de ce să le tratăm separat? Mai simplu spus, relaţiile dintre persoanele în viaţă diferă din foarte multe puncte de vedere de cele între generaţiile în viaţă şi cele inexistente ca urmare a particularităţilor celor din urmă. Autorii au sugerat şase trăsături care complică problema dreptăţii între generaţii.¹⁵ Prima problemă întortocheată este legată de transmiterea bunurilor. Dacă luăm în considerare creşterea economică, cantitatea economisită de către o generaţie va creşte în timp şi, prin urmare, este foarte probabil ca generaţiile viitoare să se bucure de o cantitate mai mare decât cea economisită anterior. Cea de-a doua se referă la concepţia noastră despre nevoi şi preferinţe, care este diferă faţă de cea a generaţiilor viitoare. Putem cu uşurinţă dărâma argumentul subliniind faptul că este imposibil de ghicit care vor fi nevoile şi preferinţele viitorului. Cel de-al treilea punct complicat este că tranzacţia noastră economică cu viitorul este doar unidirecţională. Noi putem să acţionăm spre beneficiul generaţiilor viitoare, dar nu putem primi din partea lor nici un răspuns. Cea de-a patra şi cea mai încurcată problemă pentru o gândire utilitaristă a dreptăţii este aceea că mărimea generaţiilor viitoare ne este necunoscută. Noi nu ştim dimensiunea obişnuită a fiecărei generaţii şi câte generaţii vor trăi într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. În legătură cu această aserţiune trebuie totuşi să ţinem cont de faptul că însăşi existenţa lor depinde în mare măsură de deciziile luate de noi în prezent. Felul acesta de a raţiona ne lasă destul spaţiu pentru a avea în vedere politicile demografice, care, după cum am afirmat anterior, reprezintă o parte a teoriei dreptăţii între generaţii. În ultimul rând, nenumărate acţiuni făcute pe moment sunt iremediabile. Epuizarea resurselor naturale, de exemplu, ar putea fi permanentă, doar dacă nu cumva posibilitatea de regenerare a lor ar putea dura sute şi sute de ani. Dacă urşii polari vor fi vânaţi sau vor dispărea din cauza încălzirii globale s-ar putea ca ei să nu mai revină niciodată.

Unul dintre modurile în care putem privi condiţionarea lor este să spunem că îndeplinirea obligaţiilor intergeneraţionale depinde în mare măsură de îndeplinirea obligaţiilor dintre persoanele în viaţă. Din moment ce sărăcia reprezintă o cauză a degradării ecologice există o obligaţie a dreptăţii ce specifică primirea ajutoarelor de către comunităţile sărace. Aşadar, în acest caz, “pentru a se implementa echitatea intergeneraţională, ţările trebuie să ajute comunităţile sărace să-şi folosească mediul înconjurător natural în mod regulat, să aibă parte de acces egal la beneficiile economice ale planetei noastre, cum ar fi apa potabilă, şi să pună mâna la protejarea lor de un mediu înconjurător degradat”.¹⁶

Aceste caracteristici prezentate pe scurt, luate ca atare, sugerează natura distinctă a dreptăţii intra şi intergeneraţionale, relaţiile care se stabilesc între ele şi care, în plus, stabilesc natura obligaţiilor noastre faţă de viitor.

 sus