Evoluţia constituţională a României

Constituţia şi opinia publică:
consensul social privind pedeapsa cu moartea
 

ALINA DUDUCIUC şi
ILARION ŢIU

Abstract:
This article analyzes some of the reasons why the Romanian students agree with the capital punishment. Based on the data collected through social survey (N=177), our research tests two main variables that are supposed to form the public opinion about capital punishment: religious attitudes and conformity to majority tendencies. Statistical analyses suggested that students are holding more materialistic values than religious and their opinions regarding capital punishment are consonant with those expressed by majority.

Keywords: capital punishment, religious attitudes, public opinion

De-a lungul timpului, cunoaşterea opiniei publice privind pedeapsa capitală a stârnit, deopotrivă, atât interesul colectivităţii, cât şi al cercetătorilor. Actualitatea temei este relevată şi de faptul că la nivel mondial politicile statelor naţionale sunt divergente, în pofida recomandărilor organismelor internaţionale, care sugerează o legislaţie umanistă. În anul 2001, în întreaga lume, numărul statelor care au abolit pedeapsa cu moartea era de 111, comparativ cu 84 de ţări care menţineau sentinţa capitală ca sancţine juridică pentru anumite fapte penale¹. În acelaşi an, execuţiile din cinci state însumau o rată de 90 la sută din totalul sancţiunilor capitale aplicate la nivel mondial: Statele Unite ale Americii, China, Iran, Irak, Arabia Saudită². În prezent, în Statele Unite ale Americii, 30 din cele 51 de state menţin printre prevederiele constituţionale pedeapsa cu moartea³. O premisă care se desprinde firesc de aici pentru analiza sociologică ar fi că atitudinea publicului faţă de pedeapsa cu moartea este mai puternică în ţările în care aceasta este încă în vigoare şi moderată în ţările care nu adera la pedeapsa capitală: 62 la sută comparativ cu 42 la sută⁴.

În Statele Unite ale Americii anchetele sociologice care măsoară atitudinea publicului cu privire la aplicarea pedepsei cu moartea au o lungă tradiţie. Studiile au debutat încă din 1909, cu sondajul de opinie efectuat de F.C. Sharp şi M.C. Otto⁵, iar în 1960 numărul acestor anchete ajungea la 80⁶. În 1936, un Sondaj Gallup⁷, proiectat pe un eşantion de 30.000 de persoane, măsura un procent de susţinere a pedepsei capitale printre americani de 62 la sută. Douăzeci de ani mai târziu, în 1953, studiile raportau că peste jumătate din populaţia Statelor Unite ale Americii avea opinii consonante cu pedeapsa capitală (68%). În 1966, suportului public pentru pedeapsa capitală înregistrează o curbă descendentă: 42 la sută dintre americani se pronunţau în favoarea pedepsei cu moartea. Zece ani mai mai târziu, în 1976 datele empirice din NORC General Social Surveys revin la cele din 1953: 65 la sută dintre americani se declară favorabili aplicării pedepsei capitale⁸.

Analizate longitudinal, procentele indicate în anii ’50 pot fi puse pe seama unei generaţii care a acumulat experienţa celui de-al Doilea Război Mondial. Pornind de la această premisă, rata suportului public pentru pedeapsa capitala ar fi trebuit să scadă o dată cu generaţia baby-boom. Totuşi, creşterea ratei criminalităţii, mediatizarea diverselor forme de devianţă şi a execuţiilor capitale, au generat o nevoie de siguranţă socială⁹ şi au menţinut opiniile cu privire la pedeapsa capitală şi în 1976. Nu întâmplător, în 1989, proporţia celor care se pronunţau în favoarea pedepsei capitale se ridicase la 79 la sută¹⁰, din moment ce pe o perioada de zece ani, din 1976-1987, o treime din sentinţele capitale acordate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au fost mediatizate intens¹¹. Mai aproape de zile noastre, un studiu din 2003, indica o rata de 50 la sută pentru susţinerea pedepsei capitale, populaţia albă având atitudini mai favorabile pedepsei cu moartea decât americanii de culoare (66% comparativ cu 33% dintre americanii de culoare)¹². În schimb, motivele adoptării unei astfel de opinii diferă: americani albi doresc pedeapsa capitală pentru ordinea socială, pe când americanii de culoare o percep ca un efect al agresivităţii.

În 1958, în ţările europene, populaţia din Belgia (59%) şi Norvegia (52%) se pronunţa nefavorabil pedepsei capitale, în timp ce în Marea Britanie (79%) şi Republica Federală Germania (78%) acordul pentru pedeapsa cu moartea era foarte puternic¹³. Acelaşi larg consens a fost exprimat şi în 1964, 67 la sută dintre britanici şi 55 la sută dintre germani exprimându-se favorabil pentru pedeapsa cu moartea. Indicatorii socio-demografici din sondajul de opinie realizat de DIVO – Frankfurt am Main în anul 1964 au produs variaţii de răspuns astfel: există o tendinţă mai mare a fermierilor (68%), a muncitorilor din fabrici (66%), a pensionarilor (58%) de a avea atitudini favorabile pedepsei cu moartea comparativ cu tinerii (53%, 25-34 de ani) şi oamenii de afaceri (48%). Religia şi genul nu au fost însă predictori pentru atitudinea privind pedeapsa cu moartea, 53 la sută dinte femei şi 57 la sută dintre bărbaţi, 57 la sută dintre protestanţi şi 54 la sută dintre catolici fiind de acord cu reintroducerea pedepsei capitale¹⁴.

În România, în cadrul primului sondaj de opinie publică IRSOP realizat după evenimentele din ’89, în intervalul 15-19 ianuarie 1990, pe un eşantion de 4.507 de persoane, aproape 58 la sută din cei chestionaţi au apreciat că pedeapsa cu moartea nu trebuie să fie reintrodusă în Codul penal¹⁵. După 20 de ani de la căderea regimului comunist, conform sonajului CCSB, realizat în perioada 24-27 martie 2010 la nivel naţional (N=1060), jumătate din cei investigaţi (50%) doresc organizarea unui referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea, 44 la sută ar fi împotriva unei astfel de iniţiative, în timp ce doar 6 la sută din cei chestionaţi nu şi-au exprimat o părere în acest sens¹⁶. 90 la sută dintre cei care susţin organizarea unui referendum pe această temă sunt de acord cu introducerea pedepsei cu moartea şi doar 8 la sută se pronunţă împotrivă.

În raportul de cercetare al CCSB se explică că „profilul celor predispuşi la un astfel de vot este în strânsă corelaţie atât cu apartenenţa la grupul majoritar (români, ortodocşi), cât şi cu deţinerea de resurse materiale sau de status (de vârstă, de educaţie, de venit, de mediu rezidenţial, de ocupaţie)”¹⁷. De aici şi posibilele explicaţii avansate de publicul larg şi de cercetători după publicarea rezultatelor anchetei CSSB: intoleranţa, atitudinile ambivalente în perioada de tranziţie, orientările către satisfacerea nevoilor de bază, condiţiile socio-economice din perioada socializări de primare, atitudinile religioase, creşterea infracţionalităţii, mediatizarea intensă a delictelor.

Din istoricul legislaţiei privind pedepsa cu moartea în România

Pe actualul teritoriu al României, dezbaterile privind aplicarea pedepsei cu moartea pentru diferite infracţiuni datează încă din Evul Mediu. Cele mai vechi referiri la sentinţa capitală sunt atestate în secolul al XVII-lea. În Moldova în vremea domnitorului Vasile Lupu (Cartea românească de învăţătură, 1646), iar în Ţara Românească în anii de domnie ai lui Matei Basarab (Îndreptarea legii, 1652). Cele două documente menţionează aplicarea pedepsei cu moartea pentru fapte deosebit de grave, cum ar fi trădarea de ţară, paricidul sau răpirea de femei. Graţierea se punea acorda numai la intervenţia mitropolitului. Însă condamnatul îşi pierdea pământul în devafoarea Mitropoliei, sau devenea aservit acesteia, împreună cu familia sa.

Primele dezbateri privind abolirea pedepsei cu moartea s-au purtat în timpul domniilor fanariote, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Cel mai hotârât în această privinţă a fost Constantin Mavrocordat, care a avut domnii atât în Moldova (de patru ori), cât şi în Ţara Românească (de şase ori), în perioada 1730-1769. La începutul secolului al XIX-lea însă, situaţia politică tensionată din zona Balcanilor, care a facilitat creşterea fenomenului infracţional, a determinat autorităţile să ia în discuţie reintroducerea pedepsei cu moartea. La 1 septembrie 1818, în Ţara Românească a intrat în vigoare Legiuirea Caragea, care prevedea sentinţa capitală pentru patru cazuri: „omor cu precugetare”, falsificare de bani, „omor săvârşit într-un moment de mânie cu ajutorul unei arme sau a unui instrument tăios” şi tâlhărie. În Moldova, pedeapsa cu moartea a fost menţionată în Codul Calimachi, intrat în vigoare la 1 octombrie 1817. Se acorda pentru fapte de omor, paricid, tâlhărie, otrăvire şi incendiere intenţionată.

Abolirea pedepsei cu moartea a fost readusă în dezbaterea politică cu ocazia Revoluţiei de la 1848. Proclamaţia de la Islaz din Ţara Românească (9 iunie 1848), prevedea la art. 19 că „poporul decretă desfiinţarea cu totul a pedepsei cu moartea, atât în lucrare, cât şi în sentinţă”. Punctul programatic a fost legiferat de guvernul revoluţionar la 14 iunie – prin Decretul nr. 7 s-a desfiinţat pedeapsa cu moartea. Paşoptiştii moldoveni au fost mai puţin vocali în această privinţă. Singurul care a menţionat principiul abolirii sentineţei capitale a fost Mihail Kogălniceanu, în proiectul său de Constituţie. După înăbuşirea Revoluţiei, domnitorii au menţinut pedeapsa cu moartea, fiind prevăzută atât în Codul penal al lui Basarab Ştirbei în Ţara Românească, cât şi în documentul similar al lui Grigore Ghica, în Moldova.

După Unirea din 1859, guvernanţii au readus în dezbatere problema interzicerii pedepsei cu moartea. Art. 17 al proiectului de Constituţie elaborat de Comisia Centrală de la Focşani se referea explicit la acest principiu. Neînţelegerile dintre politicienii moldoveni şi munteni au dus însă la eşecul proiectului constituţional. Prima menţiune oficială a abolirii pedepsei capitale din România modernă se regăseşte în Codul penal al lui Alexandru Ioan Cuza din 1864¹⁸. Această importantă reforma legislativă a fost confirmată şi de prima Constituţie a României, din 1866. Art. 18 al documentului prevedea că „pedepsa morţii nu se va putea reînfiinţa, afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război”. Constituţia din 1923 a păstrat principiul interzicerii pedepsei capitale, la art. 16.

În preajma izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, tensiunile generale de la nivel european s-au reflectat şi în România prin înăsprirea regimului libertăţilor personale şi al legislaţiei. În februarie 1938, regele Carol al II-lea a instaurat un regim personal, schimbând şi legea fundamentală cu acest prilej. Pentru prima dată în istoria constituţională a României era introdusă sentinţa capitală, pentru aumite infracţiuni de ordin politic: „Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de justiţie militară. Consiliul de Miniştri va putea decide aplicarea dispoziţiunilor din alineatul precedent şi în timp de pace, pentru atentate contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Şefilor Statelor străine şi demnitarilor Statului din mobile în legatură cu exerciţiul funcţiunilor ce le sunt încredinţate, precum şi în cazurile de tâlhărie cu omor şi asasinat politic” (art. 15).

Regimul comunist, instaurat deplin după abdicarea regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, nu a făcut nici un fel de referire la pedeapsa cu moartea în Constituţiile sale din 1948, 1952 şi 1965. La secţiunea referitoare la drepturile românilor nu se spune nici că este interzisă, nici că este acceptată sentinţa capitală. Prima referire juridică la pedeapsa cu moartea apare în Decretul nr. 199 din 12 august 1950, care făcea unele modificări Legii nr. 16 din 15 ianuarie 1949, privind „crimele ce primejduiesc securitatea statului”. Decretul din 1950 prevedea explicit pedeapsa cu moartea pentru astfel de „infracţiuni”. Prevederile referitoare la sentinţa capitală au fost abrogate ulterior, prin Decretul nr. 202 din 14 martie 1953¹⁹.

Pedeapsa cu moartea a fost introdusă pentru prima dată în timpul regimului comunist în Codul penal la 30 septembrie 1957, prin Decretul nr. 469, care modifica art. 236 al documentului legislativ.

În anii comunismului, Codul penal stabilea numai de principiu sentinţa capitală, cazurile pentru care se aplica această pedeapsă fiind stabilite de legislaţia în vigoare. Din 1977 până în 1988 au fost executate 96 de persoane, dintre care 93 pentru omor deosebit de grav. În aceiaşi perioadă s-au înregistrat 34 de comutări ale pedepsei cu moartea la 25 de ani închisoare. Nu a fost executată nici o femeie, atât în anii comunismului, cât şi anterior²⁰.

Ultimele sentinţe de condamnare la moarte s-au emis pe 25 decembrie 1989, pentru cuplul Ceuşescu. Elena Ceuşescu este singura femeie executată în istoria modernă a României.

La 7 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a emis Decretul-lege nr. 6 pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din Codul penal şi alte acte normative²¹. Sentinţa capitală a fost interzisă explicit în Constituţia din 1991, la art. 22, alin. 3. Constituţia din 2003 menţine prevederea, la aceiaşi poziţie.

Ancheta sociologică: Opiniile studenţilor privind reintroducerea pedeapsei cu moartea

Ipoteza studiului
Aşa cum am menţionat la începutul acestui articol, vom avansa câteva ipoteze şi sugestii metodologice despre măsurarea atitudinilor privind pedeapsa capitală în baza datelor furnizate de CCSB şi în urma prelucrării statististice a datelor obţinute (analiza factorială, frecvenţa răspunsurilor şi exprimarea lor în procente, testul chi-pătrat) din ancheta sociologică proiectată de noi ad libitum în perioada mai-iunie 2010.

Studiul nostru a urmărit, în principal, măsurarea atitudinilor studenţilor cu privire la reintroducerea pedepsei capitale pornind de la următoarele ipoteze:
1. Probabil generaţiile născute după 1989, care au experimentat un nivel de bunăstare materială în perioada socializării primare, vor avea atitudini moderate cu privire la introducerea pedepsei cu moartea.
2. Probabil atitudinile religioase ale studenţilor nu reprezintă un factor semnificativ în exprimarea votului la un eventual referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea.

Metoda
Participanţii şi design-ul cercetării. Pentru testarea ipotezelor am ales ancheta pe bază de chestionar. La studiu au participat 177 de studenţi (Tabelul 1), dintre care 66 (37%) de sex masculin şi 111 (62%) de sex feminin, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice (Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti). Chestionarul a fost aplicat colectiv prin tehnica extemporalului în cadrul orelor de seminar, în intervalul mai-iunie 2010. Media de vârstă a respondeţilor a fost de 20 de ani. Lotul investigat nu a avut reprezentativitate în raport cu numărul total al studenţilor din România, dar a permis testarea ipotezelor şi obţinerea unor rezultate, pe care le considerăm semnificative pentru avansarea unor sugestii metodologice. Datele au fost prelucrate prin intermediul programului SPSS varianta 12.0.

Tabelul 1. Distribuţia lotului investigat în funcţie de genul subiecţilor.

Instrumentul de investigare
Chestionarul. Pentru această cercetare am redactat un chestionarcu un număr de nouă întrebări care vizau colectarea unor date privind interesul subiecţilor faţă de drepturile şi libertăţile garantate prin Constituţie (întrebarea 1); sursele de informare despre prevederile Constituţiei (întrebarea 2); cunoaşterea drepturilor garantate prin Constituţie (întrebarea 3); dacă au avut rude care au fost victimele pedepsei capitale în perioada comunistă (întrebarea 4); percepţia actuală a românilor cu privire la pedeapsa capitală (întrebarea 5); importanţa drepturilor prevăzute de Constituţie (întrebarea 6); opinia cu privire la introducerea pedepsei cu moartea (întrebarea 7); acordarea unor sentinţe în funcţie de faptele penale (întrebarea 8); atitudinile religioase (întrebarea 9); şi indicatorii sociodemografici (vârstă, sex, ocupaţie, religie, facultate, mediu de rezidenţă).

Rezultate
Atitudinile religioase. Într-o primă etapă, a fost verificată reliabilitatea scalei de măsurare a atitudinilor religioase, coeficientul Cronbach Alpha obţinut pentru cei cinci itemi ai scalei fiind de 0,56. Întrucât s-a obţinut o valoare scăzută, am procedat la o analiză factorială pentru a grupa itemii în subscale. Ne aşteptam ca unul dintre itemi să aibă reliabilitate mare, pentru ca ulterior să îl reţinem în interpretarea rezultatelor. În Tabelul 3 este redată analiza factorială pentru cei cinci itemi, metoda componentei principale. După cum se poate observa, dacă eliminăm un item, obţinem o creştere a coeficientului Cronbach Alpha până la o valoare de 0,59. Din moment ce aceasta este o schimbare foarte mică faţă de valoarea iniţială obţinută, vom păstra toţi cei cinci itemi ai scalei în interpretarea rezultatelor.

Tabelul 2. Valoarea coeficientului Cronbach Alpha pentru scala atitudinilor religioase.

Tabelul 3. Valoarea coeficientului Cronbach Alpha dacă renunţăm la un item din scală.

Atitudinile religioase şi acordul/dezacordul privind pedeapsa cu moartea

Din total lotului investigat, 37 la sută s-ar pronunţa favorabil reintroducerii pedepsei cu moartea şi aproximativ o jumătate dintre aceştia (47%) împotrivă, în timp ce aproape 16 la sută dintre subiecţi nu au o opinie în acest sens (Tabelul 4).

Tabelul 4. Frecvenţa răspunsurilor la întrebarea privind acordul/dezacordul despre organizarea referendmului de reintroducere a pedeapsei cu moartea (N=177).

În urma rezultatelor obţinute după aplicarea scalei de măsurare a atitudinilor religioase, putem spune că efectul total al acestei variabile în explicarea acordului sau dezacordului privind reintroducerea pedepsei cu moartea este relativ mic. Chiar dacă exprimarea răspunsurilor în frecvenţe indică, într-un fel, atitudini religioase puternice – de exemplu, 68 la sută dintre studenţi se declară credincioşi şi 71 la sută consideră că oficierea religiosă a căsătoriei şi botezului este importantă pentru ei – totuşi, per ansamblul lotului investigat, atitudinea faţă de religie nu este un factor semnificativ statistic care să determine votul la un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea. Testul chi-pătrat de asociere a acestor două variabile a indicat o varianţă scăzută, nesimnificativă statistic (Tabelul 8).

Ar mai fi interesant de adaugat că din totalul celor care se declară favorabil reintroducerii pedepsei capitale (N=65), aproximativ jumătate sunt de acord (N=31; 48%) că legalizarea religioasă a căsătoriei este foarte importantă (Tabelul 5). De asemenea, dintre subiecţii care îşi expirmă acordul cu pedeapsa capitală, o pătrime (38%) cred într-o foarte mare măsură în Dumnezeu (Tabelul 6).

Din grupul dimensiunilor care descriu atitudinea religioasă, „iubirea de semeni” nu a înregistrat o varianţă semnificativă statistic, fapt indicat de valoarea testului chi-pătrat, mai mare decât pragul de eroare acceptat (χ2=4,70; df=4; p=0,782>0,05). Frecvenţele de răspuns, redate în Tabelul 7, susţin următoarele afirmaţii: doar 20 la sută (N=35) din studenţii chestionaţi consideră că, într-o foarte mare măsură, iubirea semenilor este un principiu de urmat în viaţa, în timp ce 38 la sută (N=68) au atitudini moderate în acest sens.

Tabelul 5. Votul pentru referendum în funcţie de variabila „atitudinea faţă de oficierea religioasă a căsătoriei şi botezulul” (N=177).

Tabelul 6. Votul pentru referendum în funcţie de variabila „credinţa în Dumnezeu” (N=177).

Tabelul 7. Votul pentru referendum în funcţie de variabila „iubirea de semeni” (N=177).

Tabelul 8. Valoarea testului Chi-Pătrat pentru variabila „iubirea de semeni”.

Pedeapsa cu moartea şi gravitatea faptei penale. În cercetarea noastră, am încercat să aflăm şi în ce măsură votul pentru referendumul privind pedeapsa capitală corelează semnificativ cu gravitatea faptei penale săvârşite. Întrebarea de control în care s-a solictitat subiecţilor să acorde sancţiunile „pedeapsa cu moartea”, şi respectiv „închisoare”, pentru unele fapte penale (corupţie, furt din avuţia naţională, crime cu premeditare, trădarea ţării, pedofilie, viol, delaţiunile la Securitate în perioada regimului comunist, încălcarea dreptului de proprietate) a produs variaţii. Din totalul celor care se declară împotriva reintroducerii pedepsei cu moartea (47%), 24 la sută ar fi de acord cu acordarea pedepsei capitale pentru persoanele care săvârşesc crime (Tabelul 9). Totodată, coeficientul chi-pătrat obţinut are o valoare seminificativă statistic (χ2=49,74; df=4; p=0,0001<0,05), ceea ce însemnă că ipoteza privind gradul de asociere dintre atitudinea faţă de pedeapsa cu moartea şi gravitatea faptei penale săvârşite, avansată în studiile sociologice la nivel modial se verifică, deci cu cât fapta penală este mai gravă, cu atât acordul subiecţilor pentru pedeapsa capitală este mai puternic (Tabelul 10).

De asemenea, din totalul celor care se declară favorabil introducerii pedepsei cu moartea, 37 la sută sunt împotriva aplicării pedepsei capitale pentru persoanele care săvârşesc acte de corupţie, gen prejudicierea avuţiei naţionale şi 36 la sută pentru acordarea pedepsei cu moartea în acest caz. În medie, atitudinile privind pedeapsa cu moartea variază în funcţie de gravitatea faptei. Cei care se pronunţă pentru acordarea pedepsei capitale, nu îşi exprimă însă un acord puternic privind aplicarea acesteia pentru anumite fapte penale, cum ar fi violul, furtul, pedofilia (Tabelul 9). Cea mai mică variaţie a fost înregistrată de încălcarea dreptului la propietate, doar un procent de 7 la sută din totalul subiecţilor fiind de acord cu acordarea pedepsei cu moartea în acest caz.

Tabelul 9. Votul pentru referendum în funcţie de fapta penală „crimă”(N=173).  

Tabelul 10. Valoarea testului Chi-Pătrat pentru variabila „crimă”(N=173). 

Tabelul 11. Votul pentru referendum în funcţie de fapta penală „încălcarea dreptului de proprietate” (N=172).    

Opinia majorităţii şi votul la referendum. O altă constatare a anchetei noastre a fost următoarea: cu cât studenţii cred că ansamblul populaţiei are opinii cosonate cu ale lor, cu atât aceştia sunt dispuşi să şi le exprime. Afirmaţia precedentă se bazează pe valoarea obţinută la testul chi-pătrat efectuat pentru probarea relaţiei statistice dintre variabila „atitudinea privind reintroducerea referedumului” şi „credinţele studenţilor privind opnia majorităţii” (χ2=41,91; df=6; p=0,0001< 0,05).

Tabelul 12. Votul pentru referendum în funcţie de credinţa în opiniile majorităţii (N=177).

Tabelul 13. Valoarea testului Chi-Pătrat pentru variabila „opinia majorităţii” (N=177).

 
Concluzii

Am anticipat la începutul acestei cercetări că atitudinile religioase nu reprezintă o variabilă semnificativă în exprimarea votului la un eventual referendum privind reintroducere pedepsei cu moartea. În formularea acestei aserţiuni, ne-am bazat, pe de o parte, pe rezultatele anchetelor mondiale privind orientarea valorică a indivizilor, iar, pe de altă parte, pe datele cercetărilor empirice care au demonstrat că există o corespondenţă între valorile religioase ale românilor şi opţiunea acestora privind pedeapsa cu moartea. Această ipoteză a fost confirmată prin intermediul studiului întreprins. Rezultatelor obţinute pentru lotul investigat, precum şi vârstă medie a participanţilor la cercetare (20 de ani) probează „efectul de generaţie”: spre deosebire de părinţii lor, studenţii cuprinşi în cercetare au experimentat în etapa socializării primare un alt nivel de bunăstare, determinat de creşterea economică înregistrată după 1989²². Am putea avansa, cu caracter de predicţie, faptul că în sistemul valoric al studenţilor orientările materialiste au prioritatate faţă de cele religioase.

Corelativ acestor concluzii, obţinerea unui prag semnificativ pentru variabilele „fapte penale” şi „credinţa în opinia majorităţii” pentru întreg lotul investigat, ne permite să afirmăm că acesta reprezintă predictori ai atitudinii faţă de reintroducerea pedepsei cu moartea. Aceste rezultate sunt consonante cu datele obţinute la nivel mondial, în sensul că atitudinea faţă de pedepsa cu moartea trebuie măsurată în coreleţie cu gravitatea faptei penale săvârşite.

Nimic surprinzător pentru demersul de analiză specific sociologiei, gradul de conformare la opinia majorităţii, în cercetarea de faţă, conform rezultatelor obţinute, a reprezentat o variabilă semnificativă statistic. Cu alte cuvinte, este posibil ca la un referendum privind reintorducerea pedepsei cu moartea studenţii să voteze în consonaţă cu credinţele lor privind opinia majorităţii.

Fără a avea pretenţia epuizării variabilelor care intră în corelţie pentru faptele sociale prezentate anterior prin datele anchetei sociologice, o etapă viitoare a studiului nostru va urmări proiectarea unui alt eşantion, diversificat sub aspectul genului şi mediului de rezidenţă al subiecţilor, fapt care ar permite probarea unor ipoteze pentru numărul total al studenţilor din România.

AALINA DUDUCIUC – Doctor în sociologie, masterat la Universitatea din Trieste, masterat în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, licenţă, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA.

ILARION ŢIU – licenţă, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, Master la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, Doctorand al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Ziarist la cotidianul Jurnalul Naţional.

 sus