|
Recenzie
Antropologia corpului
David Le Breton, Antropologia corpului şi
modernitatea
Traducere Doina Lică, Editura Amarcord,
Timişoara, 2002, 256 p.
De unde începem şi unde ne terminăm? Omul pare să fie acel zero nodal răstignit pe cadrul cartezian. Pe o linie este repertoriul relaţiilor dintre viaţa a interioară şi relaţia cu semenii; pe cealaltă se află talgerele care măsoară raportul dintre material şi absolut.
O trăsătură a modernităţii, dacă tot am adus vorba de cartezianism este separarea obiectelor de fenomene; subiectului de verb, cauzelor de consecinţă şi corpului de persoană. Cel puţin aşa sugerează, David Le Breton. Într-o logică asemănătoare lui Pierre Manent (în „Istoria intelectuală a liberalismului” şi Într- „O filozofie politică pentru cetăţean”) drumul modernităţii este drumul ieşirii din teologie. Exilarea treptată a seraficului din spaţiul public şi din modul în care percepem lumea a presuspus, cu bunele şi cu relele sale, afirmarea omului. Şi implicit afirmarea lumescului. Dacă astăzi deosebirea dintre persoana în totalitatea sa şi apariţia sa fizică/corporală pare de la sine înţeleasă, nu ne mai dăm seama că lumea actuală nu este decât concluzia unor lupte şi frământări de secole.
Dacă în Evul Mediu omul nu era decât supusul lui Dumnezeu şi al unei teologii ascetice, de abia odată cu Renaşterea frumuseţea nudă a corpului intră în circuitul perceptiv al nostru. Aşa cum Machiavelli desparte morala publică de morala privată, şi Cetatea Omului de cea a Divinului, tot aşa putem spune că Michelangelo rupe nuditatea musculară de imperativele unei religii pentru care pietatea este precondiţia mântuirii. De atunci, crescând, corpul a devenit un obiect în sine al esteticii, nutriţiei şi medicinei.” A trăi înseamnă a reduce continuu lumea la corp prin simbolistica pe care o propune. Existenţa omului este corporală” [p.5] „Corpul modern închide subiectul în sine” [p.11] rupându-l de comunitatea a tot ce există [gemeinshaft alles lebendingen, cum ar spune Cassirer; p.14]
Ca o dovadă a celor de mai sus stau studiile antropologice efectuate pe diferiţi aborigeni. Maurice Leenhardt povesteşte despre canacii din Noua Caledonie care trăiesc în comuniune cu natura şi sunt legaţi de aceasta. Deasemenea credinţei originii animale a unor populaţii este des întâlnită Geto-dacii, mongolii sau vechi turci aveau o mare stimă faţă de lup care juca un rol major în mitologia lor. La populaţia dogon din Niger şi Mali, persoana nu există doar în calitate de corp, ci este compusă din patru categorii de elemente: a) corpul material; b) opt seminţe simbolice localizate in clavicule; c) forţa vitală localizată în sânge (mŕma) şi d) opt kikinu sau principii spirituale. Însingurat, omul modern îşi dă seama că libertatea sa are un preţ. De aceea, conştient sau nu el încearcă să refacă vechea ruptură. Carnavalul, care a constituit sursă de inspiraţie pentru un Hyeronomus Bosch nu este decât încercarea de a mima şi reface vechea legătură dintre om şi natură. Le Breton face o deosebire între carnaval şi sărbătoare. Sărbătoarea se bazează pe accentuarea şi reamintirea unor deosebiri de ierarhie, merit (Ziua Naţională în opoziţie cu alte zile naţionale; Ziua Muncitorului ca diferenţă profesională; Ziua Mamei cu rol de a diferenţia maternitatea de alte roluri sociale şamd). Carnavalul în schimb suspendă provizoriu toate obiceiurile împământenite şi le favorizează renaşterea şi regenerarea prin această trecere la paradoxal .. [p.29]
Continuându-l şi contrazicându-l pe autor putem spune că sărbătoarea şi carnavalul nu sunt atât de îndepărtate. Chiar dacă sărbătoarea are un caracter ceremonial, demn, de multe ori marţial (defilări, parade) iar carnavalul unul comic, ambele sunt încercări de a coase/sutura legătura omului cu natura şi divinul. Cum? Slăvirea unui personaj sau a unui panteon de personaje prezentate ca mitice (eroi, regi, voievozi, părinţi fondatori etc.) ridică umanul la un rang prometeic, supra-cotidian. Aici „Fuga de libertate” a lui Eric Fromm şi sociologia mulţimilor se întâlnesc cu antropologia. Ce este masa care adulează pe Führer dacă nu dorinţa indivizilor de a se topi într-o masă de sentimente electrizate polarizate în jurul Conducătorului Suprem- metaforă a zeului, a arborelui universal, sau astrului ceresc? În adulaţie avem ipostaza politică a dorinţei personale de pierdere a libertăţii private într-o mulţime/ideologie sau într-un sistem purtătoare de sens. Reîntorcându-ne la tema cărţii, două sunt locurile în care corpul contează cel mai mult: medicina şi mass-media. Medicina oferă progresiv omului posibilitatea de a separa genetica de voinţă. Putem fi mai viguroşi, mai inteligenţi, mai longevivi cu generoasa paletă farmaceutică. Nutriţia sau gimnastica sunt apendice ale acestui efort. „Corpul nu mai este un destin în voia căruia să te abandonezi, ci un obiect pe care-l modelezi după voie.. Imaginarul contemporan subordonează corpul voinţei, face din primul un obiect privilegiat al mediului celei de a doua.” [p.154]
Unde ne duc cele de mai sus? Urâţenia devine o vină personală, nu o realitate de neînlăturat. Exact ca şi igiena a cărui extensie este, frumuseţea apare ca o decizie personală, asemeni educaţiei, statutului social sau profesiei. Depărtându-ne de individul singur pentru a vedea mai bine societatea, frumuseţea devine apanajul celor privilegiaţi material. A celor care îşi pot permite.Vom da câteva pentru creionarea unui tablou în costuri financiare al frumuseţii. Numai în 2005 piaţa mondială de cosmetice valora 14,7 miliarde $ şi era estimată o creştere de 5% / an până în 2010. Produsele pentru ochi valorau 782,8 milioane $ în 2005 cu o creştre la 801 mil.$ în 2006. 86% dintre firmele care produc produse cosmetice se află în Europa de Vest şi America de Nord. Asia de sud-est şi est (Coreea de Sud şi Japonia) precum şi Nigeria (a cărei industrie de film- Nollywood se dovedeşte un vector pentru cererea de frumuseţe) reprezintă pieţe importante. Vânzările de cosmetice dinspre India, ţară cu tradiţie milenară în domeniu au fost de 1,3 mil.$ între 1963-1964; 25,7 mil.$ între 1979-1980 şi 336 mil.$ între 2004-2005.1
Industria chirurgiei estetice este pragul suprem al aplicării tehnicii pentru retuşarea defectelor naturale. Un adevărat pat procustian el frumuseţii, aceasta are o istorie dinainte de era noastră, când chirirgul Indian Sushruta (aprox. 600 î.n.) opera nasuri rupte.Cu o cifră anuală estimată de afaceri de 12-13 miliarde $,2 chirurgia estetică se dovedeşte o soluţie la care apelează tot mai mulţi oameni anual. Aşadar între 1996-2007 se înregistrează o creştere de 457% a celor care recurg la bisturiu pentru diferite corecturi.3 Între 1992-1998 numărul operaţiilor de mărire sau retuşare de sâni a crescut de la 32.607 la 132.378, pentru a se dubla până în 2005. Numai in 2004 s-a cheltuit/obţinut 1 miliard $ din operaţii pe sâni.
Şi de aici ajungem la al doilea aspect anunţat: mass-media „Lumea se transformă în demonstraţie, se organizează mai întâi în imaginile ce-o expun..omul devine esenţialmente privire. Imaginile consolează de imposibilitatea de a cuceri lumea.” [p.191]. Toată lumea ştie că o poză valorează cât o mie de imagini. Textul scris nu prea mai are valoare decât în măsura în care este o legendă la imaginea deja dată. Într-o imagine, într-un film se dezvăluie corpul, cadrul spaţio-temporal şi nu persoana sau gândurile intime. De multe ori o campanie împotriva cuiva poate fi montată doar pe baza unui clar-obscur dinamic fără prea multe detalii. De aceea cu toţi ne temem de imagini.
Deasemenea, cetăţenia mediatică, dacă putem spune aşa- dreptul de cetate pe ecran presupune a fi fotogenic, frumos, cât mai aproape de perfecţiune. Nu apare oricine. Ochiul electronic vede orice şi totul. Nu degeaba o revistă celebră poartă numele de Vanity Fair!
În locul valeţilor de odinioară sau sclavilor de lângă carul triumfal este rolul paparazzilor de astăzi să rostească avertismentul: Memento mori! Sau, în termenii actuali: Ţine minte că eşti muritor sau Aminteşte-ţi că în fond eşti doar un anonim. Paparazzi sunt vectorii care redistribuie capitalul social/ capital social altfel numit şi încredere. Imaginea şi încrederea devin sinonime şi se substituie imaginaţiei. (Imaginea ucide imaginaţia. Spre exemplu nu ne mai închipui personajele unei cărţi dacă am văzut ecranizarea înainte decât conform distribuţiei actoriceşti). Când paparazzi focalizează lentila aparatului ei focalizează şi încrederea noastră în ceilalţi. Şi de multe ori încrederea pare să fie totul.
Mirela Vasile
şi
Silviu Petre
NOTE
MIRELA VASILE – Licenţă la Facultatea de
Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Bucureşti, master SNSPA în
Politici Publice şi Integrare europeană.
SILVIU PETRE – licenţă la Facultate de Ştiinţe
Politice a Universităţii Bucureşti, actualmente angajat al Centrului de Studii
Est-Europene şi Asiatice din cadrul MApN.
sus
|
