Criza economică - cauze, caracteristici, implicaţii

PISA în România: cum (nu) folosesc instituţiile publice expertiza ştiinţifică

 

LIVIU ŞTIRBĂŢ şi
SORANA TOMA

Abstract:
The article discusses how public institutions in Romania use or do not use the expert knowledge of the OECD’s PISA programme, given that they finance and participate in it. A certain lack of engagement is noticed, but signs of increased interest in using PISA as a legitimizing tool for reform are also noted. As conclusion, research directions having high potential applicability in education policy are identified.

Keywords: PISA, OECD, education policy, migration, expert knowledge

Christina Boswell, în cartea sa „The Political Uses of Expert Knowledge”¹, recenzată în numărul 147 al revistei (mai, 2010), identifică trei moduri în care organizaţiile politice se folosesc de expertiza ştiinţifică: cel clasic, de ameliorare a politicilor publice; cel de justificare raţională a unor preferinţe politice; şi cel de întărire a prestigiului şi autorităţii. Boswell îşi construieşte analiza pe trei studii de caz (Comisia Europeana, Home Office-ul britanic şi Oficiul Federal German pentru Migraţie şi Refugiaţi) şi o temă comună: politicile de migraţie. Acest articol² va folosi construcţia lui Boswell ca punct de plecare pentru o analiză sumară a felului în care instituţiile publice din Romănia se folosesc (sau nu) de expertiza ştiinţifică oferită de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în domeniul educaţiei şi migraţiei. După o scurtă trecere în revista a contextului naţional şi internaţional, vor fi sugerate şi câteva direcţii pentru exploatarea pe viitor a aceastei resurse.

OCDE este un think-tank internaţional, fondat în 1948, ce are ca membri 31 de state dezvoltate care aderă la principiile democraţiei şi economiei de piaţă. Apartenenţa la acest club select este foarte diversă, ţări ca America, Australia şi cele din vestul Europei stând alături de Japonia, Mexic, Israel (din 2010) dar şi Ungaria şi Polonia, însă nu şi România. Este un foarte respectat centru de expertiză economică: cercetările, rapoartele şi recomandările sale stau la baza multor reforme naţionale şi internaţionale în domenii precum fiscalitatea, energia, educaţia şi migraţia. Organizaţia beneficiază de o vedere de ansamblu asupra acestor problematici deoarece centralizează informaţiile statelor membre şi le integrează într-o perspectivă mai largă în cercetările sale, iar apoi pune rezultatele la dispoziţia publicului larg.

Un exemplu notabil de iniţiativă a OECD în domeniul educaţiei este proiectul PISA  (Programme for International Student Assessment), un program internaţional de evaluare standardizată, iniţiat şi proiectat de OECD, care are scopul de a monitoriza competenţele educaţionale şi a le face comparabile atât între ţările participante cât şi de-a lungul timpului. Programul a debutat în 2000 şi se reia o dată la 3 ani, fiecare rundă axându-se cu precădere pe unul dintre cele trei domenii evaluate: citire/lectură, matematică şi stiinţe. Este testată capacitatea elevilor de 15 ani (aflaţi la finele şcolarizarii obligatorii în multe dintre ţările participante) de a-şi utiliza cunoştinţele şi abilităţile dobândite „pentru a face faţă provocărilor vieţii adulte, a participa pe deplin la viaţa socială şi economică şi a învăţa continuu, pe tot parcursul vieţii”³. Prin urmare, scopul PISA nu este acela de a evalua un anumit curriculum naţional ci de a crea un indicator universal.

Testele propriu-zise (dinte care doar o parte sunt de tip grilă) sunt complementate cu chestionare adresate elevilor şi directorilor de şcoală, în care sunt identificate dotările şcolii, preferinţele didactice ale profesorilor, speranţele de viitor are elevilor, mediul lor socio-economic, timpul acordat studiului, limba vorbită în familie etc. Mai trebuie adaugat că statele doritoare achită o taxă modică de participare (40.000 euro pentru PISA 2012) dar finanţează şi administrează singure testul naţional. Testele sunt centralizate de OECD, iar rezultatele publicate în anul următor. Ultimul test a fost dat în martie 2009 în 65 de ţări (inclusiv în România), iar rezultatele sunt aşteptate în decembrie 2010.

Programul PISA si datele pe care le produce reprezintă un instrument cu mare potenţial pentru politicile publice. Pe lângă publicarea clasamentelor internaţionale, în care Finlanda domină constant, OECD publică datele primare, manuale şi instrucţiuni de folosire pentru cercetători, dar şi o serie de analize proprii ale rezultatelor statistice. Aceste studii analizează corelaţiile dintre scorurile obţinute şi caracteristici la nivel naţional, de şcoala şi individual. Publicaţiile respective sunt astfel în măsură să identifice domenii în care politicile publice pot juca un rol activ pentru ameliorarea performanţelor şi pentru o mai bună integrare a elevilor în societate şi pe piaţa muncii. Spre exemplu, OECD face o serie de recomandări generale: de a creşte transparenţa evaluărilor naţionale, de a evita segregarea etnică şi socio-economică, de a mări gradul de implicare decizională a şcolilor şi de a evita o selecţie vocaţională prea timpurie şi o focalizare prea mare pe elite în detrimentul celor de la coada distributiei⁴.

Analizele si recomandările facute de OECD pe baza datelor PISA nu abordează însă în detaliu particularităţile fiecărei ţări. Pentru a maximiza potenţialul datelor şi a putea extrage idei pentru ameliorarea propriilor politici educaţionale, fiecare participant ar trebui să completeze aceste analize cu unele axate pe contextul propriu. Câteva ţări au mers chiar mai departe, îmbrăţişând în mod activ PISA şi adaptându-l nevoilor instrumentale, lucru permis de consorţiul organizator. Astfel, ţări precum Canada, Australia şi Germania recurg la supra-eşantionaj, selectând mai mulţi studenţi decât minimul cerut pentru a putea studia în detaliu aspecte de interes naţional precum diferenţele dintre regiuni, dintre etnii sau tipuri de instituţii educaţionale. Altele, ca de exemplu Elveţia⁵, urmăresc elevii participanţi la PISA pentru a le identifica traiectoria pe piaţa muncii şi a verifica acurateţea previziunilor. Aceaste strategii complementare permit ţărilor, cel puţin la suprafaţă, să folosească expertiza ştiinţifică în scopul ei clasic, de ameliorare şi calibrare a politicilor publice.

România s-a implicat prea puţin în acest program, care rămâne relativ necunoscut în presă, societatea civilă, cât şi în mediul academic românesc. Autorităţile s-au rezumat la un rol pasiv, mulţumindu-se să traducă în limba româna cateva dintre analizele şi recomandările rapoartelor internaţionale OECD, în care România apare doar intr-un context comparativ, alături de celelalte participante. Până acum nu au fost produse analize axate pe eşantionul naţional, în ciuda faptului că acesta este suficient de mare (~5000 de elevi intervievaţi la fiecare val).

Pentru a întelege mai bine felul în care sunt percepute şi folosite testele PISA, proiectul european Know&Pol a publicat nişte rapoarte naţionale foarte complete⁶, care detaliază modul de implementare PISA, diseminarea rezultatelor, reacţiile presei etc. Cel dedicat României⁷, bazându-se pe doua participări (2000 şi 2006) şi o absenţa⁸, este oarecum pesimist. Se observă o problemă gravă de comunicare atât între decidenţi (guvern şi ministerul însărcinat cu educaţia) cât şi între comisia organizatoare şi restul societăţii (şcoli, mass-media, mediul academic, etc.), iar aceasta lipsă explică în mare parte absenţa oricărui tip de dialog public pe marginea rezultatelor. Raportul notează penuria de informaţii din presă, unde articolele, în general, se limitează la a anunţa scorul decepţionant obţinut de România şi a furniza câteva elemente informative despre program, adesea eronate sau incomplete, cat şi absenţa unor cercetări bazate pe aceasta bază de date excelentă. Probabil cea mai gravă concluzie a studiului este aceea că autorii nu sunt în măsură să identifice legături coerente între PISA şi procesul de reformă din educaţia românească.

Edificator în acest sens este numărul extrem de redus de articole legate de PISA pe site-ul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), unde la secţiunea „Documente de analiză, sinteză, diagnoză şi prognoză”⁹ apar doar două documente distincte: rapoartele naţionale PISA 2000¹⁰ şi 2006¹¹. În vreme ce raportul pe 2000 rezumă în concluzie câteva din constatările analitice ale publicaţiei oficiale OCDE, cel pe 2006 se mulţumeste să prezinte viitoarea evoluţie a programului şi modulele opţionale ce vor fi propuse în viitor, însă este mai complet, incluzând o listă a şcolilor selecţionate şi un calendar al activităţilor relevante.

Ne confruntăm, aparent, cu o situaţie inedită din perspectiva lui Boswell: expertiza ştiintifică este comandată (atât organizaţional cât şi financiar), dar nu este folosită în mod consecvent în niciunul dintre cele trei feluri identificate de autoare. Participarea României la PISA nu pare să fie exploatată de autorităţi pentru ameliorarea politicilor în educaţie sau pentru radiografierea vreunui aspect anume al educaţiei naţionale. De asemenea, rezultatele şi analizele PISA nu sunt folosite de vreunul dintre actorii instituţionali pentru a-şi spori legitimitatea într-o dezbatere naţională pe teme didactico-educaţionale din simplul fapt ca această dezbatere nu pare sa aibă loc. Rostás et al. 2009 sugerează chiar că implicarea iniţială a României a fost o consecinţă a presiunilor externe şi nu a decurs dintr-o voinţă politică proprie. Se poate identifica totuşi o subtilă tendinţă recentă la instituţiile decidente (Guvernul şi MECTS) de a se folosi de PISA ca instrument de justificare a unor preferinţe reformatoare, cum ar fi aceea pentru învăţământul transdisciplinar¹². De asemenea, performanţele bune în PISA ale Finlandei sunt date tot mai des ca exemplu pentru a justifica o apropiere a sistemului educaţional român de cel finlandez¹³.

Acest recent sporit interes pentru PISA din partea autorităţilor îi creşte vizibilitatea în presă, ceea ce ar putea indica o mai bună primire a concluziilor pentru evaluarea 2009. O dovadă în plus este şi faptul că participarea Romaniei la PISA 2012 a fost aprobată. Nota de fundamentare a hotărârii guvernamentale de participare şi finanţare este mult mai detaliată şi mai clară decât precedentele în ce priveşte motivarea deciziei şi obiectivele avute în vedere: „prin participarea României la Programul OECD-PISA 2012 se urmăreşte promovarea imaginii externe a României [...]. Acest program [...] constituie o sursă importantă de expertiză metodologică pentru sistemul educaţional românesc. Acest lucru este reflectat în deciziile de politică educaţională din România [...] sistemul beneficiind de concluziile participării la acest program internaţional.”¹⁴ Secţiunea citată poate fi citită în cheia Boswell, ilustrând perfect, la nivel discursiv, cele trei utilizări ale expertizei astfel: autorităţile derivă legitimitate pe plan internaţional din participarea la PISA; expertiza metodologică va fi folosită pentru ameliorarea politicilor interne; şi actuala reformare a sistemului este justificată de faptul că este în acord cu concluziile experţilor OCDE. Tendinţa observată recent de intensificare a raportării la expertiza OCDE trebuie confirmată de evoluţiile ulterioare. Între timp, putem propune câteva direcţii pentru exploatarea viitoare a acestei resurse. Conform recomandărilor PISA, statele nu trebuie sa se axeze numai pe recuperarea diferenţelor internaţionale şi ridicarea nivelului general (România şi-a propus să fie la nivelul primelor 10 ţări ale lumii până în 2015¹⁵), ci trebuie să dea atenţie şi inegalităţilor din interior.  Prin urmare, o direcţie de investigaţie cu potenţial mare pentru informarea corectă a decidenţilor şi pentru calibrarea măsurilor în domeniul educaţiei este una axată pe diferenţele regionale din Romania. Mai mult, acest mod de conceptualizare ar putea fi folosit şi pentru a identifica diferenţe etnice, aici interesul major fiind etnia romă, dar şi cea maghiară. Cu ajutorul unui supra-esantionaj care sa crească prezenţa acestor populaţii printre elevii examinaţi, suficient pentru a avea semnificativitate statistică în analize, ar putea fi identificat gradul de integrare,  eventuale probleme specifice comunităţii dar şi efectul unor politici deja existente, cum sunt cele de oferire a învăţământului în limba maghiară sau romani. Toate aceste analize necesită însă o implicare activă a autorităţilor române în design-ul chestionarelor şi în eşantionaj.

O altă tematică de interes naţional care ar putea fi informată de analiza datelor PISA este cea referitoare la consecinţele migraţiei internaţionale asupra copiilor migranţilor. În timp ce copii lăsaţi de părinţii migranţi în comunitatile de origine au beneficiat de multă atentie mediatică, nu intotdeauna bazată pe studii riguroase¹⁶, cazul celor aduşi de părinti  în Italia sau Spania a fost mult mai puţin abordat până acum. OCDE a produs deja o serie de analize a factorilor ce ajută sau, dimpotrivă, impiedică buna integrare a copiilor migranţilor în sistemele educative din tările de destinaţie, si au identificat o serie de măsuri ce pot fi adoptate pentru a facilita acest proces ¹⁷. O eventuală implicaţie importantă pentru politicile publice în ţările sursă, ca România, ar fi oferirea unei instrucţii intensive în limba viitoarei ţări de destinaţie. În plus, se pot realiza nişte analize comparative între elevii romani aflaţi peste hotare şi cei din sistemul educaţional românesc.

Au fost astfel identificate câteva moduri în care instituţiile publice active în domeniul educaţiei din România se folosesc (sau nu) de expertiza stiinţifică oferită de OCDE prin programul de evaluare standardizată PISA. Ca şi Boswell în studiile sale de caz¹⁸, identificăm un cadru instituţional eratic, care îşi modifică discursul de-a lungul timpului, şi începe să exploateze expertiza ştiintifică mai întâi ca sursă de justificare şi legitimizare. Direcţiile de cercetare şi analiză sugerate in final pot ajuta instituţiile respective să facă şi pasul spre al treilea mod de utilizare, acela de ameliorare a politicilor publice.

LIVIU ŞTIRBĂŢ – economist şi analist de politici publice (stagiar), OCDE, Paris, Franţa.
SORANA TOMA – doctorand în sociologie la Universitatea Oxford, Regatul Unit al Marii Britanii.

 sus