|
Recenzie
Pe marginea prăpastiei
Tyller Drumheller, Elaine Monahan, Pe marginea
prăpastiei; mărturia unei persoane din interior,
referitoare la compromiterea serviciilor de
informaţii americane de către Casa Albă
Editura Minerva, Bucureşti, 2008, 415 pagini
În anul 2008 editura bucureşteană Minerva a publicat o carte cu un subiect insolit: serviciile de informaţii americane. Expunerea unei analize de acest tip nu este un eveniment obişnuit în istoria apariţiilor de carte postdecembriste. În plus, editura a folosit ca imagine pe prima pagină tandemul George Walker Bush – Condoleezza Rice având pe fundal Casa Albă. Imaginea este incitantă.
Autorii cărţii care are ca titlu „Pe marginea prăpastiei; mărturia unei persoane din interior, referitoare la compromiterea serviciilor de informaţii americane de către Casa Albă” sunt Tyler Drumheller şi Elaine Monaghan. Drumheller a fost până în anul 2005, când a părăsit C.I.A., pensionându-se, pentru o perioadă de 25 de ani, ofiţer superior de operaţiuni în Africa, Asia şi în Europa. După căderea Zidului Berlinului a condus şi coordonat departamentul C.I.A. din Europa. Monaghan a fost corespondent străin pentru Reuters în fosta Uniune Sovietică, în Balcani, în Irlanda de Nord şi la Washington D.C., din 1993 până în 2002, ulterior pentru cotidianul Times, până în 2005.
Titlul folosit de autori este sugestiv. Tema este incitantă. Însă adevărata informaţie poate fi aflată doar parcugând filele cărţii. Tonul autorului, deoarece principala contribuţie aparţine lui Drumheller, variază pe parcusul paginilor. În prima parte a cărţii este folosită o abordare de tip analitic, în care autorul explică activitatea C.I.A. şi relaţia acestuia cu George Tenet (director al C.I.A.). Drumheller îşi construieşte lucrarea începând analiza de la evenimentele politice care au urmat atacului terorist din 11 septembrie. Premisa de la care autorul porneşte este că „C.I.A. a fost dintotdeauna un paratrăsnet convenabil pentru Casa Albă, deoarece generalii şi lucrătoriii săi simpli nu sunt înclinaţi să iasă în public pentru a se apăra”.(p.9)
Drumheller, din defect profesional probabil, vede lumea care îl înconjoară pe două planuri: din punctul de vedere al ofiţerului de informaţii, deci din interior, şi din punctul de vedere al tuturor celor care nu fac parte din organizaţie, deci din exterior. Demersul autorului este de a arăta că C.I.A. este un serviciu de informaţii profesionist care deşi nu este perfect în activitatea sa, lucrează în interesul cetăţeanului american. În acelaşi timp acuză imixtiunile pe care de-a lungul timpului „omul politic” american şi cu precădere „Casa Albă” le-au realizat în detrimentul activităţii profesioniste a serviciului de informaţii. Pornind de la experienţa personală de aproape 30 de ani, arată cum Ronald Reagan s-a folosit de informaţiile primite de la C.I.A. pentru a încerca schimbul de arme contra ostatici sau cum Bush tatăl a îngăduit din funcţia de preşedinte să fie aduşi în faţa justiţiei membrii serviciilor de informaţii care au îndeplinit ordinele date de Reagan pentru a rezolva problema din Iran. Preşedintelui Clinton i-au trebuit ani de zile să aibe încrederea în comunitatea de intelligence şi să înţeleagă că aceasta poate fi utilă în asigurarea păcii în lume. Însă punctul culminant al activităţii politice ale administraţiei Casei Albe în imixtiunea şi manipularea serviciilor de informaţii a avut loc, conform autorului, din momentul în care Bush fiul a devenit preşedinte al S.U.A şi după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Autorul consideră că „... din ce în ce mai mult, după dezastrul din 11 septembrie, ne-am simţit confiscaţi de lumea Casei Albe...”. (p.63)
Politicul a ocupat spaţiul de decizie în domeniul relaţiilor internaţionale. Acest aspect răzbate din toate paginile cărţii, pornind de la discuţiile pe care le avea comunitatea de intelligence americană cu cea similară europeană. Europenii cereau cu tărie ca S.U.A să nu intervină în Irak, iar „serviciile” americare răspundeau mesaje liniştitoare conform cărora nu erau informaţii sufuciente care să impună o invazie în Irak, „... Sper că putem cădea de acord să ne concentrăm pe Afganistan şi să nu fim ispitiţi de lansarea unui atac asupra Irakului...”. (p.46) Cu toate acestea Casa Albă a decis atacarea acestei ţări. A apărut, ca urmare a luării deciziei de a declara război Irakului, o ruptură între intelligence şi politic. Natura raporturilor dintre ţările europene şi S.U.A. reprezintă un subiect important al cărţii. Drumheller citează reprezentanţi ai serviciilor secrete europene care acuzau direct Statele Unite în anul 2002 de exacerbarea pericolului terorist „.. Voi americanii, sunteţi problema. Voi aduceţi terorismul în Europa, întărâtându-i pe toţi aceşti oameni, ...ştim cum să rezlvăm asta...”. (p.36)
Temele prezentate de cei doi autori sunt diverse, şi cuprind subiecte variate. Din acest motiv ne oprim aici din prezentarea acestei lucrări din dorinţa sinceră de a invita cititorul curios de a răsfoi şi intra într-o lume secretă. Detaliile, informaţiile sunt interesante şi răspund la mai multe întrebări ale istoriei din ultimul deceniu de istorie.
Ioana Cristea Drăgulin
IOANA CRISTEA DRĂGULIN – licenţă în istorie,
Universitatea din Bucureşti, masterandă Universitatea Hyperion, Bucureşti.
sus
|
