Societate

Criza morală a societăţii civile şi Uniunea Europeană în contextul globalizării televizuale
 

BIANCA-MARINA MITU

Abstract:
Even after the accession to the European Union, Romanian civil society still experiences an identity crisis, a moral crisis of the human relations. Civic consciousness is endangered and mass media contributes to this extinction by promoting inappropriate patterns of behavior, or false human models. In spite of the efforts made by the EU to preserve the European spirit, the media globalization leads to a loss of identity, uniformity of taste and eventually all cultural values pass into oblivion. The main objective of this paper is to answer to the following questions: How does the European Union reacts to globalization and its effects? Are the effects of the media globalization felt by the civil society? What are the effects of media globalization on our society?

Keywords: crisis, moral crisis, European Union, society, civil society, globalization, audiovisual, television, media

Televiziunea a devenit principala sursă de informaţii din societatea noastră. Analiza modului în care televiziunea influenţează societatea a constituit întotdeauna una dintre preocupările majore ale cercetătorilor mass-media.

Ipoteza principală a demersului ştiinţific iniţiat este că „mediul comunicării”, al cărui concentru este, pentru lumea modernă, comunicarea audio-video, are un efect copleşitor asupra minţii umane şi asupra întregului sistem de viaţă al omului contemporan. Lucrarea a luat naştere în urma cercetării unor specialişti în domeniu, care împărtăşesc aceeaşi alarmă asupra unui fenomen nou şi foarte greu de controlat – globalizarea televizuală. Vom analiza măsurile pe care Uniunea Europeană le-a iniţiat pentru a diminua efectele negative ale globalizării televizuale şi pentru a păstra specificul cultural European, pericolele pe care le poate întâmpina societatea civilă în contextul globalizării televizuale, şi rolul pe care globalizarea îl poate avea în adâncirea crizei morale a societăţii civile.

1. Criza morală a societăţii civile româneşti după integrarea în Uniunea Europeană

Noţiunea „societate civilă” a avut diverse accepţiuni de-a lungul timpului. Aristotel o considera sinonimă cu statul, Hegel separa societatea civilă de stat, iar Marx condamna statul în numele societăţii civile. Societatea civilă este considerată element constitutiv al sistemului democratic, ea întăreşte legitimitatea democraţiei, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor. Organizaţiile societăţii civile sunt autonome în raport cu statul. În esenţă, societatea civilă este „ansamblul formelor organizatorice nestatale, fundamentate pe dreptul constituţional de liberă asociere, veritabile relee ale opiniei publice, prin care se exprimă public şi se încearcă promovarea în comun a unor interese specifice, economice, sociale, culturale, informaţionale, educative, profesionale, etc.”¹Societatea civilă nu este omogenă, ea fiind constituită din numeroase segmente organizate în condiţiile legii, ce au ca scop promovarea valorilor, intereselor şi aspiraţiilor colectivităţilor pe care le reprezintă, în diferite domenii de activitate.

Uniunea Europeană recunoaşte că implicarea societăţii civile este decisivă atât pentru mobilizarea de expertiză, cât şi pentru diseminarea de cunoştinţe necesare dezvoltării dezbaterilor publice şi responsabilizării pe parcursul procesului de elaborare a politicilor. De asemenea, Uniune Europeană promovează implicarea activă a societăţii civile în procesul decizional european, prin participarea activiştilor şi ONG-urilor la reuniunile europene la nivel înalt.

Societatea civilă românească traversează o acută criză de identitate. Este cunoscut faptul că o societate civilă autentică nu se poate forma fără ca grupurile sociale să aibă „o identitate specifică, conştiinţa propriilor interese şi revendicări, ceea ce însemnă definirea lor în raport cu sistemul social în care acţionează.”² După integrarea în Uniunea Europeană, societatea civilă din România încă traversează o criză de identitate, o criză morală a relaţiilor interumane. Dacă în anii dictaturii clasele şi grupurile sociale n-au avut o identitate reală, fiind lipsite de autonomie, în prezent, ele tind să-şi redobândească autonomia într-o societate aflată în plină restructurare. Criza spirituală şi morală a societăţii civile este expresia incertitudinilor, a nesiguranţei grupurilor sociale, într-o perioadă de tranziţie, când structurile economice şi sociale anterioare sunt dezechilibrate, iar cele noi nu s-au sedimentat încă. Astfel , conduita grupurilor sociale suferă perturbări, actuala criză spirituală zguduind fără excepţie toate relaţiile umane din societatea noastră. Restructurarea prin care trece societatea civilă românească după integrarea în Uniunea Europeană, declanşează numeroase conflicte de interese, ciocniri între diferite tentaţii şi opţiuni, care-i determină pe oameni să adopte o conştiinţă narcisistă, o viaţă în care fiecare luptă întâi pentru sine, şi poate mai târziu pentru societate. Astfel, în lumea noastră conştiinţa civică e pe cale de dispariţie, iar mass-media contribuie la această dispariţie prin promovarea unor modele de comportament necorespunzătoare, sau a unor false vedete ce devin modele demne de urmat, mai ales pentru tineri. Debusolarea etică îi face pe mulţi să creadă că totul e permis, indiferent cât de imoral sau iresponsabil s-ar dovedi a fi gestul respectiv. Integrarea europeană nu a rezolvat toate problemele societăţii civile. De exemplu, în domeniul apărării drepturilor omului, lucrurile au devenit mai complicate după integrarea în Unuinea Europeană, deoarece organizaţiile care au ca misiune monitorizarea respectării drepturilor omului întâlnesc dificultăţi în a-şi desfăşura eficient activităţile în România după aderarea la Uniunea Europeană, dat fiind faptul că monitorizarea acestui capitol a încetat după intrarea României în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, au dispărut şi fondurile care să susţină iniţiativele de acest gen în România, organizaţiile de profil fiind nevoite să se reorienteze către domenii afiliate.

În ceea ce priveşte mass-media, experienţa jurnaliştilor români a demonstrat că după aderarea la Uniunea Europeană au scăzut drastic cazurile de abuz şi maltratare la adresa ziariştilor, vocile lor devenind din ce în ce mai auzite. Principiul de bază care a stat în spatele dezvoltării acestui segment a fost transformarea presei în afacere şi apariţia trust-urilor care, pe lângă interesele aferente, asigură totuşi independenţa financiară şi editorială.

România a mai traversat o criză de identitate a societăţii civile în perioada interbelică, pe fundalul trecerii economiei româneşti la o industrializare mai rapidă, şi ale consecinţelor acestei schimbări, care au însemnat schimbări în poziţia unor clase şi categorii socio-profesionale. În societatea actuală însă, când oamenii sunt preocupaţi de material, „compromisurile de altă dată ajung să fie numai acte impuse , dar niciodată consimţite în vreun fel, abdicările conştiinţei etice sunt înecate în undele uitării, acoperite de mâlul scuzelor şi justificărilor pline de inventivitate, dacă nu sunt prin înfrumuseţare transformate în contrariul lor; rănile şi cicatricele sunt dissimulate încât să nu mai doară la atingerea valurilor unei memorii incontrolabile. Eul ajunge astfel să creadă el însuşi că «a fost întotdeauna deasupra lumii».”³ Pentru ca omul să poată rezista istoriei, îi este necesară vigoarea de a nu abdica moral.

2. Globalizarea, societatea civilă şi Uniunea Europeană

Globalizarea este o problemă intens discutată în ultimul timp, numeroşi cercetători aducând în atenţia tuturor efectele nocive pe care le poate avea acest fenomen - pericolul uniformizării culturale. Globalizarea îşi propune o nouă paradigmă a societăţii umane, ea promovează inovaţia, competiţia şi construcţia comună. Globalizarea nu este însă un fenomen nou, ea este un „proces continuu, dezvoltat de-a lungul câtorva secole pe procese parţiale şi domenii de activitate diferite, înregistrând traiectorii, dinamici, şi ritmuri diferite, globalizarea începe odată cu apariţia structurilor, instituţiilor şi normelor internaţionale.”⁴ Ca proces, globalizarea presupune mişcare continuuă, ea presupune respectarea drepturilor omului, a identităţii culturale şi a autonomiei. De asemenea, globalizarea impune o educaţie dincolo de cerinţele cadrului naţional, educaţie care să ţină cont de valorile validate social la nivel global, cum ar fi: pluralismul cultural, interculturalitatea, libertatea, egalitatea, solidaritatea, democraţia, etc. Globalizarea cuprinde întreaga gamă de activităţi social-umane, de la dimensiunea politică şi economică, la cea socială, religioasă, spirituală. Astfel, „ne apropiem de situaţia în care lumea, ca întreg, se va regăsi în fiecare subsistem şi, în acelaşi timp, fiecare subsistem, localitate, regiune sau stat-naţiune se vor regăsi oriunde în întreg, fiecare componentă se dezindividualizează din ce în ce mai mult precum întregul, în timp ce întregul se manifestă din ce în ce mai mult la nivelul componentelor, conflictele la nivel local devin, astfel probleme sociale globale.”⁵

Unificarea europeană este rezultatul unui proces îndelungat, la început lipsit de coerenţă, cu structuri create fără o concepţie unitară şi fără o strategie regională sau globală. Uniunea Europeană a parcurs un drum lung din 1951. Societatea civilă europeană militează pentru realizarea unei societăţi deschise la nivel global, a unui dialog al civilizaţiilor, pentru consolidarea unităţii şi responsabilizarea segmentelor societăţii civile globale. Societatea civilă globală există şi cuprinde organismele instituţionalizate internaţional : federaţii, confederaţii şi uniuni sindicale şi patronale, în care intră şi marile companii multinaţionale, organizaţiile negovernamentale ( ONG-urile), instituţiile confesionale, etc. În fapt,„societatea civilă la nivel regional şi global reprezinţă o formă integrată a societăţilor civile naţional-statale.”⁶

3. Efectele globalizării televizuale

În condiţiile extinderii tehnicilor moderne, când televiziunea şi internetul au devenit emblematice pentru societatea civilă din Uniunea Europeană şi de oriunde, într-o lume în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, apare nevoia unei ordini globale, a unor reguli generale, care să asigure ordinea la scară planetară. Comunicarea de masă joacă un rol extrem de important în societatea actuală, modelând discret celelalte subsisteme ale societăţii. Studiul impactului mass-media asupra publicului a început din anii 50, când se urmărea interacţiunea dintre receptori şi mesajele primite, precum şi modul în care aceştia înţeleg şi filtrează conţinutul mesajelor.

Mass-media poate influenţa imaginea oamenilor despre un anumit subiect ori persoană, poate modifica atitudini, sentimente sau chiar comportamente. Cea mai puternică influenţă asupra publicului larg o are televiziunea, prin aceea că fascinează cu ajutorul, imaginilor, al sunetelor, dar şi al cuvintelor. Informaţiile parvin nu doar la nivel auditiv, ci şi vizual. Oamenii sunt interesaţi să se informeze, să se amuze, să se cultive, iar televiziunea le oferă toate acestea, într-un mod facil şi accesibil. Circulaţia internaţională a produselor media implică însă o ajustare la spaţiul socio-cultural specific unei societăţi. Astfel, un serial de succes din Statele Unite ale Americii nu se va bucura întotdeauna de acelaşi succes şi în Europa. De altfel, globalizarea media „indică în primul rând transformări ale sistemului mediatic:
– apariţia noilor tehnologii de comunicare ( extinderea televiziunii prin cablu în anii 80 şi a transmisiilor prin satelit iar mai recent emergenţa Internetului);
– liberalizarea, demonopolizarea şi privatizarea mass-media;
– ascensiunea conglomeratelor multimedia;
– integrarea industriei media cu telecomunicaţiile şi industria informatică, cazul Microsoft şi al postului American de televiziune NBC.”⁷

Identitatea şi diversitatea sunt două noţiuni care definesc strategia politicii europene în domeniul culturii, şi, prin extensie, audiovizualului. Globalizarea include exportul şi impunerea modelelor culturale şi socio-economice occidentale, fiind caracterizată printr-o enormă capacitate de comunicare şi prin schimburi informaţionale la scară planetară. Astfel, „Când se are în vedere un grup etnic, cultura înseamnă modul lui de viaţă, care include atitudinile, valorile, credinţele, artele, ştiinţele, maniera de a percepe şi de a interpreta realitatea, obişnuinţele de gândire şi de acţiune, etc. De aceea, trăsăturile culturale sunt forme de viaţă pe care individul uman le învaţă în ambianţa socială şi care îl marchează în mod definitoriu, integrându-l într-o comunitate, pe care o percepe ca fiindu-i proprie.”⁸ Uniunea Europeană presupune o asociere liberă între popoare diferite ca identitate culturală. Astfel, multitudinea limbilor, a tradiţiilor, a mentalităţilor şi a credinţelor religioase face din Europa un mozaic cultural, iar ”comunicarea realizată între grupurile etnice presupune un transfer de valori culturale propriu-zise (de idei, în primul rând), dar şi de mijloace lingvistice (care sunt şi ele valori culturale) de la un popor la altul.”⁹ . Astfel, este explicabil de ce statele europene prezintă o pronunţată unitate spirituală. De altfel, Uniunea Europeană, îşi doreşte prezervarea identităţii culturale a Europei în raport cu influenţele tot mai puternice care vin din exterior, în special din Statele Unite ale Americii. Este cunoscut că, în prezent, industria de divertisment cu cel mai mare impact pe plan mondial este cea a Statelor Unite ale Americii, exportând astfel în toată lumea tipare, modele şi mentalităţi. O altă industrie puternică este cea sud-americană, care s-a impus prin telenovele. Efectul de nivelare culturală şi de promovare a unei culturi mediocre accesibilă maselor este cel mai bine reprezentat de invazia şi dominaţia programelor de televiziune de către telenovele. Una dintre cheile succesului acestor seriale constă în faptul că promovează justiţia populară, critică bogăţia cu viciile pe care le implică, cultivă mitul săracului virtuos şi bun care îi învinge în final pe bogaţii ticăloşi care vor să-i faca rău.

Telenovelele acţionează compensatoriu, asemenea viselor, pentru mulţi receptori fiind unicul mod de evadare din real. În contrast cu apogeţii telenovelelor, criticii lor argumentează că telenovelele promovează cultura de masă în detrimentul celei autentice şi că televiziunea este în pericol de a deveni doar o „fabrică imensă de vise”¹⁰, complet detaşată de realitate. Şi astfel, de multe ori ne trezim gândind ca un adevărat personaj de telenovelă, pentru că, „personalitatea, modul de gândire, opiniile în cele mai diverse domenii, limbajul, ţinuta, gusturile personale ale acestor oameni intraţi – prin intermediul micului ecran- în intimitatea a milioane de cămine, se transferă pe nesimţite celor care îi urmăresc zilnic sau săptămânal; până şi ticurile verbale ale modelelor constituite ad-hoc fac ravagii în opinia publică, dar mai ales printre tineri.”¹¹ Tocmai pentru a evita această nivelare a gusturilor publicului de către industria americană sau sud-americană, şi din dorinţa de a păstra tiparul cultural European, Uniunea Europeană a instituit obligaţia televiziunilor din Europa de a rezerva operelor europene cote majoritare din timpul lor de emisie, limitând astfel accesul produselor audiovizuale noneuropene, şi încercând să reducă astfel pericolul globalizării. Uniunea Europeană instituie acest principiu în articolul 10 (Obiective culturale), din Convenţia Europeană asupra Televiziunii Transfrontiere şi Protocolul său adiţional.

Televiziunea este principala noastră sursă de informare şi divertisment. Sectorul audiovizual implică interese comerciale majore şi tematici precum diversitatea culturală, serviciile publice şi responsabilitatea socială. Fiecare guvern naţional are o politică proprie a audiovizualului, în timp ce Uniunea Europeană stabileşte norme şi orientări în domenii de interes comun, precum deschiderea graniţelor Uniunii Europene şi concurenţa loială. Fenomenul audiovizual în contextul globalizării implică şi o reconsiderare a teoriilor privind efectele televiziunii, ale media în general. Televiziunea este mijlocul de comunicare cu cel mai mare impact asupra societăţii. Astăzi, televiziunea se bucură de un mare interes din partea publicului, mai ales a tinerilor, reuşind să devanseze radioul şi presa scrisă. Aflată într-o continuă expansiune, televiziunea a reuşit , într-un timp relativ scurt, să pătrundă în fiecare casă, puterile sale de convingere şi de atracţie dovedindu-se a fi supranaturale. Televiziunea se adresează tuturor oamenilor, informaţiile transmise de ea pot fi receptate de oricine. Aşadar, „datorită puterii de pătrundere şi forţei de impact, canalul audiovizual este - dintre toate componentele comunicării de masă - cel mai bine plasat pentru a determina curente de opinie, pentru a înclina, uneori hotărâtor, balanţa unor decizii populare în probleme cruciale pentru o ţară sau un popor.”¹² Accesul la televizor este foarte facil. Îl întâlnim în restaurante, baruri, hoteluri, staţii de metrou, etc. În plus, o dată cu dezvoltarea tehnologiei în domeniul telefoniei celulare, a apărut aşa numita „televiziune mobilă”, care oferă posibilitatea urmăririi unor programe tv direct pe telefonul mobil, graţie aplicaţiilor internetului. Noile tehnologii, precum difuzarea prin satelit, „permit audienţelor globale accesul la ştirile de televiziune şi la reportajele de actualitate, oferind o nouă deschidere şi acces democratic la informaţie.”¹³ Această deschidere la informaţie, această circulaţie fără frontiere a informaţiei poate avea atât efecte pozitive cât şi negative. Cât de corecte, cât de reale sunt aceste informaţii? Ce influenţă au asupra societăţii civile? Televiziunea captează din ce în ce mai mulţi privitori, pe care îi modelează treptat, în conformitate cu intenţiile şi reacţiile dorite. Dar de multe ori informaţiile transmise sunt eronate, distorsionate, şi creează confuzie printre cetăţeni. În acest mod, „între noi şi lume se insinuează treptat un mediator, o instituţie care adună informaţia, o selectează, o ambalează în forme accesibile şi o difuzează, facilitând, prin chiar efortul ei de mediere, accesul nostru la realitate, ceea ce înseamnă că un număr din ce în ce mai mare de oameni, grupuri şi chiar colectivităţi enorme depind de mass-media pentru a stăpâni , întelege şi judeca lumea înconjurătoare. Omul modern posedă o cunoaştere infinit mai amplă şi mai nuanţată decât aceea a strămoşilor lui- dar, în egală măsură, infinit mai puţin personalizată şi mai puţin concretă decât aceea dobândită , prin experienţe directe, de exponenţii societăţilor de tip tradiţional.”¹⁴

Difuzarea la scală internaţională a produselor televizuale favorizează omogenizarea acestora şi dezvoltarea unei industrii a formatelor internaţionale. Televiziunea ne serveşte azi informaţii de-a gata, iar noi ne mulţumim să privim rezultatul imaginaţiei altora, ”televiziunea privilegiază un anumit număr de fast-thinkers care propun fast-food cultural, hrană predigerată, pre-gândită.”¹⁵ Pe termen lung, televiziunea globală uniformizează gustul artistic al privitorilor, prin oferirea unor modele mediocre, a unui divertisment slab calitativ şi a scandalurilor politice interminabile. Totodată, se creează falsa impresie a libertăţii de a alege, oamenii se îndepărteză unii de alţii, nu mai ştiu ce-şi doresc, nu mai ştiu ce însemnă spiritul civic.

Se vorbeşte din ce în ce mai des despre coborârea gustului public , a nivelului de cultură, prin propagarea unor modele culturale submediocre. Goana după audienţă duce la concesii, mai ales în zona programelor artistice. Pentru audienţă oferta de program se adresează celor cu gusturi simple, televiziunea fiind în pană de idei şi proiecte intelectuale. Micul ecran nu trebuie transformat în sigura sursă furnizoare de informaţie , pentru că, din nefericire, „televiziunea determină o anumită uniformizare a gustului artistic al publicului.”¹⁶ Deci , dacă vrei să ştii mai multe , dacă vrei să fii altfel, trebuie să te adresezi altor suse de informaţii, superioare mesajului televizat, deoarece „cultura audiovizuală este «incultă», şi prin urmare non-cultură.”¹⁷

În conluzie, răspândirea globală a efectelor negative ale televiziunii adânceşte criza de identitate a societăşii civile si sporeşte criza morală a lumii noastre. Consecinţele sunt: dependenţa de calculator, de internet, izolarea şi reducerea semificativă a relaţiilor umane, a conversaţiei, a schimbului de opinii, scăderea plăcerii pentru lectură, înţelegerea din ce în ce mai scăzută a vieţii sociale. Toate acestea au efecte colosale asupra societăţii civile, golesc de conţinut preocuparea pentru cultură, pentru educaţie, îi însingurează şi alienează pe oameni, îi îndepărtează de societate şi îi determină să-şi piardă conştiinţa civică. Chiar dacă Uniunea Europeană impune norme stricte pentru a diminua efectele informării fără frontiere, posturile de televiziune româneşti importă şi promovează formate americane şi sud-americane. Telenovele şi emisiunile de scandal guvernează programele televiziunilor private româneşti, adâncind prăpastia creată între materie şi spirit, civilizaţie şi cultură, bine şi rău, şi ducând la dispariţia spiritului civic.. Astfel, televiziunea, „acel gigant timid care, deşi la început pătrunde cu discreţie şi timiditate în viaţa noastră, ajunge în scurt timp să ne domine cu totul. Ne condiţionează orizontul de gândire şi comportament, ne dirijează visele şi cele mai tainice aspiraţii, înghiţindu-ne mai mult timp decât oricare altă activitate pe parcursul întregii vieţi. Desigur calculatorul, respectiv Internetul, vine cu rapiditate din urmă.”¹⁸ Pericolul globalizării televizuale constă tocmai în perpetuarea efectelor negative ale fenomenului audiovizual: violenţa excesivă, erotismul, promovarea nonvalorilor, a unor modele umane mediocre, etc. Toate acestea duc la formarea unei viziuni eronate asupra realităţii şi la scăderea conştiinţei sociale. De altfel, „criza morală a lumii noastre, prin efecte propagate, duce la criză spirituală, de unde înlocuirea emoţiilor, sensibilităţilor, sentimentelor cu instincte şi impulsuri, manifestate sub forma războaielor, terorismului şi a traficului de persoane şi armament, a sexului şi a culturii suburbane, a dezechilibrelor naturale. Numai indiferenţa, starea de pasivitate a mentalului individual şi colectiv, gândirea şi trăirile umane contemporane malformate au condus la un nivel atât de scăzut al conştiinţei individuale şi sociale care îngăduie dizarmonia şi descătuşarea tuturor relelor, a iraţionalului, inconştientului, patologicului.”¹⁹

BIANCA-MARINA MITU – Asistent universitar doctorand, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice, Universitatea „Spiru Haret”. Doctorand Ştiinţele Comunicării (bursă POSDRU), Universitatea din Bucureşti.

 sus