CUPRINS nr. 146

ARHIVA

Religie, Biserică


Biserica Ortodoxă Română – actor al guvernanţei europene
 

RALUCA DIMA

Abstract:
Following two levels of expres-sion, European and national/local, this paper examines the instru-ments and resources that the Romanian Orthodox Church can use in order to fulfill its role as an actor in the European govern-ance. The text is structured in three parts: the first part presents the framework in which the Churches operate, as actors of the European governance, the mechanisms and reactions involved; the second part exam-ines the Romanian Orthodox Church's presence at the Euro-pean level (ROC’s Representation in Brussels, the tasks performed within the Conference of Euro-pean Churches and the interrela-tion between the two forms of representation), while the third part scrutinizes ROC’s behavior at the national/local level of gov-ernance: the topic related to a coherent articulation of a view about its presence in society, the necessary conditions for building a partnership with the state, the other Churches and the laity.

Keywords: European governance, secularization, Romanian Orthodox Church, civil society, religious pluralism

Studiile care tratează problema raporturilor Bisericilor europene cu alţi actori ai spaţiului public (statul, ONG-urile, instituţiile Uniunii Europene) sunt influenţate de dezbaterea privind secularizarea. Majoritatea studiilor (explicit sau implicit) propun drept concluzie faptul că aceste raporturi determină, la nivel epistemologic, nu în mod necesar negarea teoriei clasice a secularizării, ci reformularea acesteia1.

Tendinţa este prezentă şi în cazul lucrărilor din spaţiul românesc care abordează subiectul însă problema e reprezentată de folosirea datelor empirice valabile/funcţionale în context occidental, ca prototip pentru un alt spaţiu, fără o minimă interogaţie asupra unei dinamici care ar putea să conţină unele diferenţe2. Sociologul Mălina Voicu, chestionându-se asupra poziţionării societăţii româneşti în peisajul „secularizării” europene, demonstrează, prin analiza datelor empirice, că România este „campioana” revitalizării religioase în Europa, iar în ceea ce priveşte secularizarea şi alte evoluţii ce însoţesc fenomenul, românii sunt în urma „valului european”3.

Lucrarea îşi propune să analizeze instrumentele de care Biserica Ortodoxă Română (BOR) dispune pentru a deveni parte a guvernanţei europene. Din punct de vedere cronologic analiza cuprinde perioada de la sfârşitul anilor ’90, când subiectul aderării, respectiv al integrării României în Uniunea Europeană a căpătat dimensiuni concrete atât la nivel discursiv, cât şi instituţional4, şi primii ani ai perioadei post-aderare.

În analiza mea am identificat două posibile nivele de manifestare a BOR ca actor al guvernanţei europene: cel european şi cel naţional/local. Această separare vizează în principal claritatea expunerii, între cele două existând întrepătrunderi.

Structura lucrării cuprinde trei părţi: o prezentare a cadrului general de manifestare a Bisericilor ca actori ai guvernanţei europene, o analiză a prezenţei  Bisericii Ortodoxe Române la nivel european (activitatea Reprezentanţei BOR pe lângă instituţiile europene şi cea din cadrul Conferinţei Bisericilor Europene) şi o analiză a manifestării sale la nivel local ca actor al guvernanţei (relaţia cu statul, cu alte culte şi cu ONG-urile). 


Bisericile ca actori ai guvernanţei europene

Din punct de vedere normativ, conceptul de „guvernanţă europeană” este definit şi explicat în Carta Albă, adoptată de Comisie la 25 iulie 20015. Sinteze ale ideilor prezente în documentul amintit se regăsesc în discursurile preşedintelui Comisiei, Romano Prodi. Discursul ţinut la Berlin în 30 martie 2000, „Towards the New Europe”, este important prin faptul că introduce un concept ce îşi propune să ilustreze legătura existentă între „guvernanţă”, contextul care a făcut necesară promovarea sa - „deficitul  democratic” (sau aşa cum îl numeşte Bérengčre Massignon, „criza politicului”6), şi unul dintre mecanismele de bază ale funcţionării guvernanţei – structurile societăţii civile. În discursul din 2000, Prodi vorbeşte despre „Europa reţea”7 care în esenţă propune o re-definire a politicului, prin „spargerea” elementului central al acestuia, „puterea” într-o entitate policentrică sau difuză8

În cadrul unei argumentaţii ce are ca punct de plecare deconstruirea teoriei clasice a secularizării (diferenţierea societăţilor moderne în sfere semiautonome, declinul practicilor şi credinţelor religioase, marginalizarea religiei în sfera privată), José Casanova subliniază faptul că prezenţa în cadrul societăţii civile, „ca o voce printre altele” ar reprezenta o soluţie pentru instituţiile religioase în contextul evoluţiilor aduse de modernizare9.

Relaţiile existente între Biserici şi instituţiile europene sunt, după cum afirmă Bérengčre Massignon, motivate de „un schimb reciproc de legitimitate”, în sensul corectării deficitului democratic şi estompării efectelor dramatice ale secularizării asupra dimensiunii instituţionale a actorilor religioşi, evoluţie ce conturează peisajul unei „de-privatizări” a religiei, echivalentă „unui al doilea stadiu al secularizării” în care desacralizarea politicului este compatibilă cu manifestarea publică a religiosului. „Compromisul european”, cum îl numeşte autoarea, este însă riscant deoarece determină apariţia unor forme de „secularizare (internă) a religiei”10.

La nivel supranaţional, dialogul11 este instrumentul principal pe care Bisericile europene îl utilizează pentru exersarea „compromisului european”. Informal, acesta a început în timpul preşedinţilor Delors şi Santer prin intermediul Celulei de Prospectivă, care în timpul preşedintelui Romano Prodi s-a transformat în Grupul Consilierilor Politici (GOPA). Baza legală a acestor relaţii este reprezentată de Declaraţia nr. 11 anexată Tratatului de la Amsterdam, Carta Albă a Guvernanţei Europene, la care se adăugă Tratatul de la Lisabona. Canalele prin care Bisericile capătă o voce în relaţia cu instituţiile europene, în principal Comisia sunt de mai multe tipuri: reprezentanţe diplomatice, reprezentanţe ale Bisericilor la Bruxelles, organizaţii ecumenice12.

În ceea ce priveşte procesul decizional dialogul are o dublă semnificaţie: expertizape care Bisericile o oferă Comisiei, prin intermediul canalelor sus-menţionate, în domeniile ce pot avea şi implicaţii religioase şi acţiunea de lobby.

În primul caz, Bérengčre Massignon remarcă faptul că nu elementul religios este mobilizat, ci mai degrabă capacitatea unor actori sociali precum Bisericile de a vorbi şi acţiona global, de a introduce preocupări transversale politicilor europene care sunt excesiv segmentate şi sectoriale13. O analiză a discursurilor şi luărilor de poziţie cu ocazia întâlnirilor dintre reprezentanţii Bisericilor şi Comisie ilustrează o retorică ce rămâne în sfera dezirabilului, a normativului. Bisericile sunt văzute în dimensiunea lor etică, ca factori de promovare a păcii, toleranţei, dialogului, respectului reciproc, a societăţii juste, a solidarităţii14.

Acţiunea de lobby are două scopuri, din punct de vedere tematic: unul priveşte statutul instituţional al Bisericilor în cadrul unei Uniuni Europene tot mai integrate15, celălalt vizează prezenţa valorilor creştine într-o Europă secularizată16. Ce marchează ambele categorii este caracterul defensiv al discursului Bisericilor17.

Comunicarea instituţiilor religioase în cadrul organizaţiilor ecumenice este parţial inserată, prin prezenţa acestor organizaţii în GOPA, dialogului cu instituţiile europene. Charta Oecumenica rămâne, până în prezent, cel mai bun reper în ceea ce priveşte poziţia oficială a mişcării ecumenice europene faţă de procesul de integrare europeană18.

Dialogul local este modelat de particularităţile fiecărui caz (istorice, culturale, politice, sociale), având ca principal cadru de manifestare triunghiul Stat-Biserică-Societate. În plus, mult mai evident decât la nivelul superior discutat, dialogul local este dublat de un parteneriat între diferiţi actori, cu impact şi incidenţă asupra socialului. Miza majoră a întregului proces de „democratizare” a UE prin intermediul guvernanţei este estomparea rupturii dintre Europa funcţional-abstractă a birocraţilor şi Europa cetăţenilor. La nivel local, Bisericile au infrastructura instituţională de a pătrunde cel mai adânc în ţesutul social, nu numai pentru a disemina un anumit tip de mesaj, dar şi pentru a răspunde unor nevoi greu de perceput sau cel puţin de gestionat de către nivelele superioare (statal, european). Prin aceasta Bisericile nu vin să înlocuiască statul sau UE în asigurarea unor servicii, ci să completeze, să umple anumite spaţii goale, la care alţi actori nu au acces19.

Însă mai mult decât infrastructura instituţională, Bisericile, aşa cum subliniază Mihai Şora, au şi o altă utilitate, aceea de a „personaliza” atât mesajul, cât şi acţiunea20. Această personalizare poate fi o traducere la nivel local a ideilor avute în vedere de oficialii Comisiei în momentul lansării iniţiativei „Un Suflet pentru Europa”. Jürgen Habermas menţiona faptul că cetăţenia democratică (specifică naţiunilor civice) „stabileşte o solidaritate abstractă, mediată legal între străini”21. Personalizarea evocată de Mihai Şora poate fi unul dintre ingredientele, dar nu singurul, care să atenueze abstractul. 


Nivelul european (supranaţional)

La nivel european BOR are două posibilităţi de manifestare ca actor al guvernanţei: Reprezentanţa pe lângă instituţiile europene şi prezenţa în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene (CBE). Relaţia dintre cele două este una de complementaritate: în timp ce activitatea din cadrul CBE reprezintă poziţia BOR alături de celelalte Biserici europene membre, Reprezentanţa pe lângă instituţiile europene este o voce doar a BOR, face legătura comunicaţional-informaţională între realităţile, preocupările, iniţiativele româneşti şi decidenţii europeni şi invers.

În primul caz este vorba despre un efort în plus de conciliere a punctelor de vedere, mesajul BOR este mai degrabă rezultatul unor “filtrări”, e parte a unui compromis; tocmai din această cauză CBE ia poziţie doar în chestiunile unde există puncte de vedere convergente între membrii săi, fiind prin aceasta mult mai limitată ca formă de expresie pentru BOR (şi pentru oricare dintre membrii CBE) decât este o Reprezentanţă propriu-zisă. În plus, în vreme ce Reprezentanţa are ca misiune în principal problema integrării europene şi a impactului acesteia asupra chestiunilor religioase, prezenţa din cadrul CBE are ca misiune principală ecumenismul european, şi doar prin prisma acestuia abordarea altor subiecte printre care şi integrarea europeană. Este vorba, altfel spus, despre transmiterea aceluiaşi mesaj (cel al BOR) însă în contexte tematice şi instituţionale diferite şi totuşi convergente sub anumite aspecte.

Prin intermediul Conferinţei Bisericilor Europene BOR devine parte a guvernanţei la nivel european prin următoarele mecanisme: dialogul din cadrul Biroului Consilierilor Politici (din care face parte şi CBE), luările de poziţie comune ale membrilor CBE privind diferite aspecte şi probleme ale integrării europene şi în general ale societăţilor europene contemporane22, studii sau cercetări realizate de membrii CBE individual sau în parteneriat în domeniile care privesc prezenţa cultelor în societatea europeană23 şi participarea la reţele europene la care este parte sau pe care le susţine CBE24.   

Din punct de vedere funcţional, Reprezentanţa pe lângă instituţiile europeneare în primul rând sarcina de a asigura un flux informaţional între instituţiile europene şi Biserica Ortodoxă Română în problemele care privesc politicile UE cu impact asupra vieţii religioase şi a prezenţei cultelor în societate. În strânsă legătură cu aceasta, ar trebui să ofere un cadru pentru informarea, documentarea şi consultanţa necesare elaborării de proiecte care să atragă fonduri europene în domeniile de interes pentru Biserică25. În ceea ce priveşte acest ultim aspect, în cadrul Reprezentanţei la Bruxelles funcţionează un Birou de consultanţă, iar unul dintre proiectele majore este acela de a fonda un Centru de Cercetări în domeniul impactului politicilor europene asupra vieţii religioase26. De acelaşi flux informaţional ţine şi expertiza pe care Reprezentanţa o poate oferi instituţiilor europene cu rol decizional asupra tabloului concret al societăţii româneşti prin prezenţa ei la discuţiile din cadrul Biroului Consilierilor Politici care funcţionează pe lângă Comisia Europeană27. Această expertiză este utilă eficientizării politicilor europene. În contextul actualei crize economice şi financiare este de amintit participarea Reprezentanţei BOR la discuţiile dintre preşedinţii Comisiei şi Parlamentului european cu demnitarii religioşi europeni desfăşurată la 11 mai 2009, la Bruxelles, având ca temă contribuţiile eticii la guvernanţa economică europeană şi mondială28.

Un alt obiectiv al Reprezentanţei este acela de „a facilita şi încuraja parteneriatele şi accesul la platformele şi reţelele europene”29. În acest domeniu ar putea exista punctul de maximă convergenţă dintre cele două canale pe care BOR le are la dispoziţie la nivel supranaţional pentru a participa la guvernanţa europeană deoarece activitatea din cadrul CBE îi asigură deschiderea şi parteneriatul cu Bisericile europene (anglicană, protestante şi catolică prin colaborarea CBE cu CCEE), iar Biroul Permanent la Bruxelles susţine contactele cu instituţiile europene.


Nivelul local

Participarea BOR la nivelul local al guvernanţei pune în discuţie cel puţin două subiecte: pe de o parte, viziunea BOR asupra rolului ei în societate, iar pe de altă parte asupra relaţiilor pe care le are în acest sens cu statul, cu celelalte culte şi cu alţi actori sociali.

Viziunea unei Biserici asupra prezenţei ei în societate, şi implicit a contactelor pe care le dezvoltă cu alţi actori în cadrul acestui proces este cuprinsă de obicei în doctrina socială30. BOR nu a formulat încă un astfel de document, situaţie care poate sugera lipsa unei strategii clare în acest sens. Această „lacună” a fost justificată în trecut prin faptul că „nu este în spiritul Ortodoxiei să-şi formuleze dogmatic experienţa ei de trăire şi slujire”31, iar astăzi prin aceea că un astfel de document ar fi o formă fără fond, „care ignoră realităţile sociale”32. Se poate observa în legătură cu acest aspect o distanţă între ideile asumate la nivel instituţional şi cele exprimate individual de laici şi/sau teologi (încercări de conceptualizare/teoretizare). La nivel instituţional, până în prezent, cea mai structurată poziţionare a BOR în planul doctrinei sociale aparţine Patriarhului Justinian Marina, Apostolatul social, însă în acest caz problema este reprezentată de caracterul său controversat, considerat „o teoretizare a convergenţei ideologice între spiritualitatea şi doctrina socială a Bisericii Ortodoxe, pe de o parte şi doctrina şi practica socială marxist-leninistă a PCR” 33.

Radu Preda preferă sintagma „teologie socială” pentru a explica relaţia Bisericii cu societatea, care în viziunea sa este echivalentul ortodox al doctrinei sociale catolice şi al eticii creştine protestante, o teologie „aplecată atent asupra vieţii sociale” care încearcă „să dea un răspuns adecvat acelora care nu mai ştiu cum se armonizează aceasta (învăţătura Bisericii) cu viaţa de zi cu zi a ortodoxului din secolul XXI”34.

Unul dintre principiile fundamentale ale doctrinei sociale catolice este subsidiaritatea35, iar pentru tradiţia ortodoxă, un echivalent al subsidiarităţii este considerat a fi principiul sinodalităţii (sobornicităţii)36. Acest principiu explică structurarea organizatorică internă a BOR, dar rămâne insuficient în a prescrie sugestii în ceea ce priveşte relaţia Bisericii cu statul. Consider, din acest punct de vedere, funcţională metodologic distincţia dintre o subsidiaritate internă (sinodalitatea37) şi una externă (teologia socială) a BOR38.

Aplicarea subsidiarităţii interne este văzută ca o formă de „democratizare”  sau deschidere spre o relaţie constructivă cu laicatul, ce ar avea o dublă semnificaţie: pe de o parte ar contribui la cultivarea „simţului civic” (al credincioşilor) prin implicarea în viaţa comunităţii, iar pe de altă parte Biserica şi-ar exersa autonomia faţă de stat. Altfel spus, BOR ar putea reuşi în acest fel să rezolve una dintre posibilele dileme semnalate de Teodor Baconsky: dificultatea de a compatibiliza datoria creştinilor de a participa la viaţa comunităţii naţionale cu obligaţia Bisericii de a nu face politică39.

Laicatul ar putea contribui prin diferite activităţi la ameliorarea prezenţei BOR în societate: prin informaţiile oferite ar menţine Biserica în contact cu aşteptările concrete ale comunităţii, ar ajuta astfel la evitarea anacronismului, prin intermediul liderilor de opinie care apar din rândurile sale, la reformarea Bisericii şi la promovarea mesajului său atât la nivel social40, cât şi politic (acţiuni de lobby)41.

Colaborarea BOR cu laicatul este însă percepută ca lipsită de coordonare42, determinând în consecinţă apariţia unui „arianism eclezial” tradus în existenţa paralelă a trei biserici: a episcopilor, a clericilor şi a laicilor43. Unele abordări identifică o ruptură mai profundă care depăşeşte polarizarea clerici-laici, ajungând la o diluare a „comunităţii credincioşilor”44. Lipsa de coordonare este prezentă şi în cadrul laicatului, deşi au existat eforturi de atenuare a acesteia45

Dimensiunea externă a subsidiarităţii are în atenţie relaţia BOR ca instituţie cu societatea civilă şi cu statul. Fiind vorba despre funcţionarea unui parteneriat, acţiunea Bisericii este dependentă într-o măsură semnificativă şi de eforturile depuse de ceilalţi actori: presupune existenţa unui cadru legislativ şi instituţional operaţionale şi exersarea unei comunicări permanente între parteneri. Cadrul legal al funcţionării unei guvernanţe de tip parteneriat între cele trei categorii sus-menţionate este considerat ambiguu sau având unele carenţe46. La nivel instituţional şi comunicaţional situaţia este cel puţin asemănătoare. Biserica Ortodoxă Română are o reţea de instituţii de asistenţă socială şi misionară, dezvoltă programe în domeniul social47, problema este însă relaţia aproape inexistentă (am aici în vedere dimensiunea comunicaţională, esenţială în eforturile de coordonare/colaborare) cu ONG-urile, cu alte culte şi cu statul.

În ceea ce priveşte parteneriatul cu statul sunt de semnalat în ultimii ani două documente: „Protocolul de colaborare în domeniul incluziunii sociale” şi „Protocolul de colaborare privind parteneriatul „Asistenţă medicală şi spirituală”48. Cele două documente sunt un semnal al conştientizării nevoii de coordonare a activităţilor, însă riscă să nu depăşească valoarea declarativă. Pentru ca ele să devină un cadru şi un stimulent al guvernanţei este nevoie de reproducerea lor la celelalte nivele. Altfel spus, pledoaria în acest caz merge în direcţia eficientizării gestiunii prin activizarea nivelului celui mai apropiat de individul-cetăţean: colaborarea trebuie să fie vizibilă mai ales între instituţiile de profil ale puterii locale şi mitropolii respectiv parohii.

În acest caz, un exemplu poate fi Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”, organizaţie nonguvernamentală, sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care implementează programe sociale (pentru vârstnici, copiii, persoane cu dizabilităţi, persoane dependente), filantropice (activitatea Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români-AMFOR), culturale, educaţionale (privind HIV/SIDA, pentru pregătirea voluntarilor, programe dedicate adolescenţilor, Grădiniţa „Buna-Vestire”, Şcoala Postliceală pentru pedagogi de recuperare „Olga Sturdza”) şi civice, şi care acţionează în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară şi cu Fundaţia Bavaria-România pentru asistenţă socială49.

Parteneriatul BOR cu celelalte culte ar putea fi o formă de exersare a pluralismului religios aşa cum este el definit de sociologul Peter L. Berger, ce subliniază importanţa „interacţiunii sociale”, a comunicării între entităţile religioase şi nu doar a simplei coexistenţe paşnice50. Unul dintre factorii inhibatori este în acest caz discursul BOR care încă se mişcă pe terenul unei suprapuneri sinonimice între naţiune şi confesiune. Astfel, retorica „Bisericii naţionale”, cu toate interpretările şi nuanţările, pentru moment, în spaţiul românesc înseamnă mai mult decât „un titlu de nobleţe”51, este percepută ca o încercare a BOR de a obţine un ascendent de tip legitimator faţă de alte culte prezente în societate52.

În general, relaţia dintre culte la nivel local, se limitează în prezent la dimensiunea dialogică, fără a fi vorba despre o uniformitate în ceea ce priveşte aspectul tematic sau gradul de „deschidere” al acesteia. De exemplu, există o clară diferenţă între dialogul BOR cu Bisericile protestante, mult mai „deschis” probabil datorită tematicii abordate (aspecte teologice, probleme de mediu, precum dezvoltarea durabilă, incluziunea socială etc) şi dialogul cu Biserica Greco-Catolică, în cadrul căruia tematica este aproape exclusiv referitoare la probleme patrimoniale.

Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) este cea mai „avansată” platformă de manifestare a parteneriatului dintre culte însă nu include decât o parte a acestora53. AIDRom ar avea datorită proiectelor şi programelor aflate de agenda sa (sunt abordate aspecte precum: traficul de fiinţe umane, violenţa domestică, dreptul muncii, migraţia, probleme de mediu, minorităţi, integrarea europeană etc), în cazul extinderii şi a dobândirii unei vizibilităţi mai mari, infrastructura necesară stimulării „interacţiunii sociale” dintre culte (ca formă de manifestare a guvernanţei) şi totodată integrării nivelului local al parteneriatului celui transnaţional prin colaborarea ei cu instituţii ecumenice şi cu diferite reţele creştine europene sau internaţionale (precum Conferinţa Bisericilor Europene, Consiliul Mondial al Bisericilor, Reţeaua Europeană Creştină pentru Mediu, Forumul Ecumenic al Femeilor Creştine din Europa, Comunitatea Sant’Egidio etc).

Pentru a concluziona aş vrea să sintetizez prin a aminti afirmaţia lui Alfred Stepan referitoare la raportul religie-democraţie, care susţine că „tradiţiile religioase pot fi multi-vocale54, dar că în orice moment, vocile dominante din cadrul lor se pot dovedi mai mult sau mai puţin receptive dezvoltării pluraliste”55. Altfel spus, BOR are resurse pentru a fi considerată un actor al guvernanţei europene: infrastructură instituţională la nivel european şi local, proiecte şi programe (încă destul de puţin exploatate) pe care le desfăşoară pe baza unei platforme ecumenice (incomplete) sau în colaborare cu statul. Dar, spre deosebire de Stepan, consider că receptivitatea BOR (faţă de autonomia în relaţia cu statul, promovarea pluralismului, implicarea în societate, activarea cooperării cu laicatul) nu e suficientă pentru a „metamorfoza” BOR în actor al guvernanţei şi implicit al democratizării. Metamorfoza depinde şi de atitudinea celorlalţi actori ai spaţiului public, deoarece guvernanţa este în esenţă o formă de parteneriat. Fără îndoială BOR are în această privinţă o serie de aspecte de „clarificat” printre care: o doctrină socială care să asigure o coerenţă acţiunii sale în societate şi îndepărtarea de semnificaţiile şi implicaţiile exclusiviste ale sintagmei de „biserică naţională”.  

 

NOTE

1 Vezi de pildă Bérengčre Massignon, „The European Compromise: Between Immanence and Trascendence”, Social Compass 54 (2007), http://scp.sagepub.com, accesat la 4.05.2008 sau Matthias Koenig, „Vitalité religieuse et mécanismes de sécularisation institutionnelle en Europe”, Social Compass 55 (2008), http://scp.sagepub.com.
2 Radu Carp, Proiectul politic european. De la valori la acţiune comună (Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2006); Radu Carp, „Stat, Biserică, cetăţean în căutarea unui model european al religiilor”, în Pentru un creştinism al noii Europe (Bucureşti: Humanitas, 2007).
3 Mălina Voicu, România religioasă. Pe valul european sau în urma lui? (Iaşi: Editura Institutul European, 2007).
4 Am în vedere aici demersurile făcute atît de statul român în direcţia aderării la UE, cât şi de instituţiile europene: de pildă, intrarea în vigoare a Acordului European de Asociere (1 februarie 1995), depunerea de către România a cererii de aderare la UE (22 iunie 1995), adoptarea de către Comisia Europeană a Agendei 2000 (1997), publicarea de către Comisie a primului raport privind progresele României în îndelinirea criteriilor de aderare (noiembrie 1998), decizia Consiliului European de la Helsinki de a deschide negocierile de aderare cu România (decembrie 1999), lansarea oficială a procesului de negociere (februarie 2000).
5 Conceptul de „guvernanţă” în viziunea Comisiei „desemnează regulile, procesele şi comportamentele care influenţează exerciţiul puterii la nivel european, mai ales în ceea ce priveşte deschiderea, participarea, responsabilitatea, eficacitatea şi coerenţa”, Commission des Communautés Européennes, „Gouvernance Européenne. Un Livre Blanc” (2001): 9, http://ec.europa.eu/governance/white_paper/index_fr.htm.
6 Pornind de la metafora cubului şi a catedralei, a lui George Weigel, Bérengčre Massignon afirmă că desacralizarea politicului induce deficitul simbolic care explică deficitul democratic: „fără credinţe împărtăşite, cum poate fi mobilizat cetăţeanul european într-o construcţie europeană care este în acest caz  chestiune a experţilor şi rezultă din arbitraje complicate între liderii politicilor naţionale?”, vezi Massignon, „L’Union européenne: ni Dieu, ni César”, Esprit 3-4 (2007): 3, www.eurozine.com
7 „instituţii ale UE, guverne naţionale, autorităţi regionale şi locale şi asociaţii civile pot interacţiona prin noi modalităţi: consultându-se între ele asupra unui larg spectru de probleme; modelând, implementând şi monitorizând politica împreună. Aceasta este ceea ce numesc eu „Network Europe”, care va permite democraţiei europene să devină mult mai directă şi mai participativă”, Romano Prodi, „Towards the New Europe”, Berlin (30 martie 2000), http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=SPEECH/00/112&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en.
8 Cu referire directă la Biserici, Radu Carp foloseşte sintagma de “issue network” (reţea tematică) „grupări ocazionale care au un scop specific, pe care membrii lor nu îl urmăresc în mod necesar”, „mecanisme de consultare conjuncturale, care există doar atâta vreme cât scopul declarat nu este încă realizat”, Carp, „Stat, Biserică, cetăţean”. Ideea reţelei politice ca formă specifică de guvernanţă este prezentă mai ales în opera unor autori germani (the „Max-Planck-School”). Ei pornesc de la asumpţia că societăţile moderne sunt caracterizate prin diferenţiere funcţională şi prin existenţa unor subsisteme societale autonome. Vezi o prezentare detaliată la Tanja A. Borzel, “What’s so Special About Policy Networks? An Exploration of the Concept and its Usefulness in Studying European Governance”, European Integration Online Papers 25 (1997), http://eiop.or.at/eiop/texte/1997-016a.htm, accesat 12.03.2009.
9 José Casanova, Public Religion in the Modern World (Chicago: University of Chicago Press, 1994) apud David Herbert, „Christianity, democratization and secularization in Central and Eastern Europe”, Religion, State & Society 27 (1999): 288-89.
10 Massignon, „The European Compromise”, 576-77;
11 Formele pe care le îmbracă acest dialog sunt: sesiuni informale de câteva ori pe an, în cadrul cărora are loc informarea partenerilor în ceea ce priveşte proiecţiile şi obiectivele de politică ale Comisiei, seminarii organizate pentru schimbul de idei între parteneri pe anumite teme, vezi pentru detalii Thomas Jansen, „Europe and Religions: the Dialogue between the European Commission and Churches or Religious Communities”, Social Compass 47 (2000): 105, http://scp.sagepub.com şi Alfredo Canavero, „Europe, Eglises et organisations religieuses”, in Jean-Dominique Durand(coordonator), Cultures religieuses, Eglises et Europe. Actes du Colloque de Lyon, 8-10 juin 2006 (Lyon: Parole et Silence, 2008).
12 Carp, „Stat, Biserică, cetăţean”, 306-307.
13 Massignon, „The European Compromise”, 579;
14 Vezi în acest sens texte precum: „Jose Manuel Durao Barroso meets European religious leaders”, Brussels, 12 July 2005, Jose Manuel Durao Barroso, President of The European Commission, „Mutual Respect, transparent exchanges, unity in diversity: the dialogue between the European Commission and churches and religions in Europe”, Meeting with religious leaders, Brussels, 12 July 2005, Jose Manuel Durao Barroso, President of The European Commission, „Building Europe an the rock of Human dignity”, Religious Leaders’Meeting, Brussels, 15 May 2007, President Barroso meets leading dignitaries of the three monotheistic religions, 5 May 2008, “President Barroso’s Speech”, http://ec.europa.eu/dgs/policy_advisers/activities/dialogues_religions/events_en.htm.
15 Vezi în acest caz studiul lui Thomas Jansen, unde este descrisă acţiunea de lobby depusă de Biserici pentru introducerea în Tratatul de la Amsterdam a unui articol referitor la Biserici, concretizată în cele din urmă în Declaraţia nr.11 anexată Tratatului, şi studiul lui Radu Carp unde sunt amintite eforturile Bisericilor pentru pentru îmbunătăţirea dialogului cu Comisia în chestiuni ce privesc iniţiativele legislative şi care s-a lovit de o anumită indiferenţă din partea ultimilor doi preşedinţi ai Comisiei, Romano Prodi şi Jose Manuel Durao Barroso. La acestea s-ar putea adăuga luările de poziţie ale Bisericilor şi organizaţiilor creştine în contextul dezbaterilor privind introducerea în preambulul Tratatului Constituţional a referinţelor la creştinism.
16 Vezi pentru aceasta exprimarea unor poziţii ale Bisericilor în legătură cu pesoana umană, legate mai ales de bioetică, materiale disponibile pe www.cec-kek.org.
17 în primul caz este vorba despre teama Bisericilor de a-şi pierde rolul privilegiat, sau cel puţin stabil de care se bucură pe plan naţional; în al doilea caz se remarcă luări de poziţie, mai ales în legătură cu problema creşterii ratei avortului în statele membre UE, a posibilităţii aprobării de către PE a cercetărilor pe embrioni umani, a acceptării de către unele state membre UE a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Vezi ca exemplu „Bioethics, Religions and The European Institutions”, disponibil pe http://www.cec-kek.org/pdf/CESbioethicsreligionsEUinstitutions.pdf,  unde apar sintagme precum „practici controversate” sau „încercări de prevenire a adoptării unor principii care intră în contradicţie cu viziunile sale dogmatice”.
18 Textul Documentului vorbeşte despre construirea unei „Europe sociale şi umane”, pornind de la „drepturile omului, valorile păcii, justiţiei, libertăţii, toleranţei, participării şi solidarităţii”, „Charta Oecumenica. Guidelines for growing cooperation among the Churches in Europe”, www.cec-kek.org; după cum remarcă Teodor Baconsky, o altă chestiune pe care o ilustrează textul Cartei este distanţa care există între viziunea Bisericilor şi cea a oamenilor politici asupra modului de realizare a construcţiei europene, vezi pentru aceasta Teodor Baconsky, „Europa creştină. Metoda cut & paste”, in Pentru un creştinism al noii Europe (Bucureşti: Ed. Humanitas, 2007).
19 Pentru exemplificare vezi secţiunea a treia.
20 Mihai Şora, “Politică şi teologie”, in Ioan Ică Jr., Germano Marani(coordonatori), Gândirea socială a Bisericii. Fundamente-documente-analize-perspective (Sibiu: Deisis, 2002), 115; în viziunea autorului „personalizarea” reprezintă o formă de umanizare. 
21 Jürgen Habermas, „Why Europe needs a Constitution?”, New Left Review 11 (2001): 15.
22 Dintre cele mai recente ar fi de semnalat: The Church and Society Commission of the Conference of European Churches, „Comments on the Draft Working Paper On a Quality and Safety Legal Framework on the Donation, Procurement, Testing, Transport, Preservation, Transplantation and Characterisation of Human Organs”; Conference of European Churches - Office of Communications, „European churches urge EU to give priority to people in the economic crisis”, Press release No. 9-21/e, 30 April 2009; Conference of European Churches - Office of Communications, “The economic crisis is a call for change CEC sends open letter to the Presidents of the EU institutions”, Press release No. 9-23/e, 5 Mai 2009; pentru mai multe exemple vezi www.cec-kek.org.
23 Un exemplu în acest caz este „Economia in the Orthodox Tradition”, martie 2009, contribuţie realizată de Ştefan Ioan Stratul, reprezentant al BOR, accesibil pe  http://www.cec-kek.org/pdf/CSCEconomia.pdf.
24 cum este, de exemplu, European Christian Environmental Network, principalul instrument al CBE în ceea ce priveşte problemele legate de mediu, detalii despre misiune, organizare, activităţi, relaţia cu Comisia Biserică şi Societate a CBE pe http://www.ecen.org/cms/index.php?page=home.
25 Carp, „Stat, Biserică, cetăţean”, 348.
26 „La Représentation de l’Eglise Orthodoxe Roumaine auprčs des Institutions européennes”, http://reprezentanta.typepad.fr/bor/2007/11/presentation-de.html. Vezi în acest sens şi articolele publicate în Buletinul Reprezentanţei BOR pe lângă instituţiile europene, „Episcopiile şi Mitropoliile sunt eligibile pentru proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale din cadrul Programului Phare 2004-2006” şi „Programul Cultura (2007-2013)”, EuRoOrthodox 1 (2007), http://reprezentanta.typepad.fr/euroortodox/n-1-septembrie-2007.html.
27 Vezi în acest sens particiarea BOR prin persoana Mitropolitului Nifon (deşi acesta este numit preşedinte al Reprezentanţei abia în februarie 2009) la întâlnirea preşedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso cu liderii celor trei religii monoteiste din mai 2008, informaţii accesibile pe http://ec.europa.eu/dgs/policy_advisers/activities/dialogues_religions/docs/events/list_religious_dignitaries_20080505.pdf; şi participarea din cadrul „Debriefing on the Commission’s Legislative Work Programme for 2009”, conferinţă ţinută la 28 ianuarie 2009 la Berlaymont, unde BOR este reprezentată de Patriciu Vlaicu, material accesibil pe  http://ec.europa.eu/dgs/policy_advisers/activities/dialogues_religions/docs/events/participants_programme_2009.pdf.
28 „Les presidents de la Commission et du Parlement discutent des apports de l’ethique pour la gouvernance économique a l’echelle européenne et mondiale avec les hauts dignitaires religieux européens”, http://www.orthodoxero.eu.
29 “La Représentation de l’Eglise Orthodoxe Roumaine auprčs des Institutions européennes”, http://reprezentanta.typepad.fr/bor/2007/11/presentation-de.html.
30 În cazul Bisericilor ortodoxe, doctrina socială este „un document de bază, conceput de un sinod local sau naţional, şi are ca obiectiv principal macrodiaconia”, ea „stabileşte linii directoare care privesc domeniul eparhial, oferind totodată orientare teologică, spirituală şi morală laicilor, în contextul lumii de azi”, Mihai Valica, Pavel Chirilă, Andreea Băndoiu, Cristian George Popescu (coordonatori), Teologie socială  (Bucureşti: Christiana, 2007), 21-22.
31 Antonie Plămădeală, Biserica Slujitoare, p.583, apud Valica, Chirilă, Băndoiu, Popescu, Teologie socială, 67.
32 Radu Carp, “De ce nu are nevoie BOR deocamdată de o doctrină socială”, Dilema Veche 237 (2008), http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=237&cmd=articol&id=8985; autorul argumentează în acest articol faptul că BOR are nevoie în primul rând de o etică socială şi abia după asumarea acesteia, de formularea unui document programatic de tipul unei doctrine sociale.
33 Pentru detalii vezi Vasile Nechita, „Slujirea misionară a Bisericii noastre-de la unitatea naţională la reîntregirea europeană. Partea I”, Biserica Ortodoxă Română 9-12 (2004): 458-510; Vasile Nechita, „Slujirea misionară a Bisericii noastre-de la unitatea naţională la reîntregirea europeană. Partea a II-a”, Biserica Ortodoxă Română 1-3 (2005): 474-516. 
34 Radu Preda, „Teologia socială ortodoxă în contextul european actual. Contribuţia răsăriteană la o cultură a valorilor”, EuRoOrthodox. Buletinul Reprezentanţei BOR pe lângă instituţiile europene 1 (2007):13-19, http://reprezentanta.typepad.fr/euroortodox/n-1-septembrie-2007.html, accesat la 5.05.2009.
35 Pentru o prezentare detaliată a principiului subsidiarităţii de-a lungul timpului vezi Chantal Millon Delsol, Statul subsidiar (Cluj-Napoca: EFES, 2000).
36 Daniel Barbu, Şapte teme de politică românească (Bucureşti: Antet, 1997), 118; Daniel Barbu, Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă (Bucureşti: Nemira, 1999), 262; Ioan Ică Jr., „Dilema socială a Bisericii Ortodoxe Române: radiografia unei probleme”, în Ică, Marani Gândirea socială a Bisericii, 562-564; Radu Carp, „Dimensiunea politică şi religioasă a subsidiarităţii în context românesc”, 22. Revista Grupului pentru Dialog Social, 13 oct 2006, http://www.revista22.ro/ortodoxia-in-europa-3129.html, Radu Preda, “Biserica între putere şi politică”, Renaşterea 4 (2005), http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7457
37 „Sinodalitatea/sobornicitatea înseamnă prezenţa lui Hristos, prin Sfântul Duh în corpul Bisericii, care include toţi credincioşii, şi mai înseamnă comuniunea internă între membrele acestui Corp, manifestată prin organizarea şi conducerea bazate pe o largă democraţie”, Ioan-Vasile Leb, Gabriel Gârdan, Marius Eppel, „The Synodal Practice into the Romanian Orthodox Church (19th century)”, prezentare susţinută în cadrul Simpozionului Internaţional „Identităţi Confesionale în Europa Central-Orientală, secolele XVII-XXI”, 14-17 noiembrie 2007.
38 Distincţia este sugerată în scrierile sale de Radu Preda.
39 Teodor Baconsky, „Comunitatea imatură şi dimensiunea etică a tranziţiei”, în Ică, Marani, Gândirea socială a Bisericii, 579.
40 Vezi ca exemplu în acest sens „Prologul” Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini” (AZEC): „AZEC, prin calitatea şi numărul membrilor înscrişi, poate deveni o voce publică importantă în viaţa cetăţii, în viaţa Bisericilor din România,  între gazetari şi editori. Greutatea şi seriozitatea Asociaţiei vine din cumularea/însumarea atât a canalelor media şi editoriale pe care le avem  în spate (şi care pot reprezenta un adevărat „fluviu” de comunicare, o arteră majoră a declanşării şi diseminării unui mesaj), cât mai ales din  competenţele profesionale ale fiecăruia dintre noi.” şi Statutul acesteia: „Asociaţia  are ca scop  promovarea mediatică organizată şi consecventă a exigenţelor moralei creştine în spaţiul public românesc .”, pentru detalii http://www.azec.org.ro/.
41 Asociaţia „Pro-Vita” aminteşte printre mijloacele sale de acţiune: „monitorizarea acţiunilor autorităţilor publice pentru influenţarea factorilor de decizie politică în vederea propunerii, susţinerii şi aplicării, respectiv opunerii unor iniţiative legislative”, http://provitabucuresti.ro/Ce-inseamna-Provita/.
42 Radu Preda, „Laicatul ortodox”, Tribuna 154 (2009), http://www.revistatribuna.ro/index.php?unde=articol&articol=1511&de_unde_vin=home.
43 Ică, „Dilema socială a Bisericii”, 562.
44 „Oamenii se adună în biserici pentru a-şi satisface nevoile religioase individuale, pentru a se ruga izolat faţă de restul adunării eclesiale”, nu se mai poate realiza „comuniunea persoanelor ce se constituie în corpul Bisericii”, Cristian Muntean, „Preot şi parohie azi”, Biserica Ortodoxa Română 4-6 (2005): 167.
45 „Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român (Bucureşti, 29 noiembrie 2008)”, http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/11/adunarea-consultativ-laicatului-ortodox.html.
46 Varujan Vosganian, „Acţiunea socială a Bisericii”, Ziua, 4 decembrie 2003, http://ziua.ro/display.php?data=2003-12-04&id=133966&kword=Varujan+VOSGANIAN. Ar fi de menţionat, ca bază legală a parteneriatului Constituţia României (art.29, alin.5), Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale (art. 11), Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (art.7, alin 1 şi 2, art. 9, alin 3 şi 5, art. 10, alin 7).    
49 vezi detalii pe http://fundatia.mmb.ro/
50 Peter L. Berger, “Religion in a Globalizing World”, December 4, 2006, www.pewforum.org.
51 Cererea Bisericii Ortodoxe Române de a i se recunoaşte titlul de „Biserică majoritară şi naţională”, prezentă mai ales în dezbaterea privind Legea Cultelor, este justificată de ierarhi prin aceea că e vorba despre „un titlu de nobleţe, lipsit de orice supradotare materială faţă de celelalte culte”, „Partea oficială: Temei nr. 8050/1994-Referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu Proiectul Legii Cultelor”, Biserica Ortodoxa Română 7-12 (1994): 372 şi  Gheorghe Liţiu, „Biserica Ortodoxă Română, de la dominantă la naţională”, Biserica Ortodoxă Română 7-12 (2000): 287.
52 vezi de pildă Lavinia Stan şi Lucian Turcescu, „The Romanian Orthodox Church and the Post-Communist democratization”, Europe-Asia Studies 52 (2000).
53 Biserica Ortodoxă Română, Biserica Reformată din România, Biserica Lutherană AC din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Armeană din România, vezi mai multe detalii despre această asociaţie pe www.aidrom.ro.
54 În sensul că pot susţine atât democraţia, cât şi regimurile autoritare.
55 Alfred Stepan, „The World’s Religious System and Democracy: Crafting the „Twin Tolerations”, in A. Stepan, Arguing Comparative Politics (Oxford: Oxford University Press, 2001), 213-253, apud John Anderson, „Does God Matter, and If so Whose God? Religion and Democratization”, in John Anderson (coordonator), Religion, Democracy and Democratization (New York: Routledge, 2006), 193.

 

RALUCA DIMA anul II în cadrul Masteratului „Managementul Relaţiilor Internaţionale şi al Politicilor Europene” de la Facultatea de Istorie, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca.

Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus