Semnale

 
Semnale 

Cioran şi Securitatea Autor: Stelian Tănase (Coordonator), editura Polirom
Anul apariţiei: 2010 Număr pagini: 360 ISBN: 978-973-46-1429-5 Cu o lungă carieră de „suspect”, ce a început la scurt timp după instalarea regimului comunist (dosarul a fost deschis, formal cel puţin, în ianuarie 1954) şi a continuat până la căderea acestuia din urma (exista chiar un document strict secret din 5 mai 1990, cu care pare să se fi închis urmărirea informativa), Emil Cioran a fost acuzat nu atât de simpatiile legionare din anii ’30, cât pentru faptul că a păstrat legăturile cu rude şi cunoscuti din România şi a desfăşurat „activităţi dusmănoase prin scrierile lui «filosofice» (ghilimelele aparţin dosarului) cu caracter idealist”. Documentele de arhivă incluse
în volum reprezintă o mică parte a fondurilor existente în arhivele româneşti – o întreaga serie de dosare sub trei nume codificate: „Ciobanu”, „Chiru”, „Ene” – şi provin din arhivele CNSAS şi SRI. Ele descoperă cititorului aspecte ignorate din profilul personajului contradictoriu care a fost Emil Cioran şi fundalul istoric pe care acesta a evoluat.
Şase feluri de a muri Autor: Marius Oprea, editura Polirom
Anul apariţiei: 2009 Număr pagini: 312 ISBN: 978-973-46-1292-5 Prefaţă de Zoe Petre Acest nou volum evocă lupta înversunată a Securităţii în anihilarea manifestărilor libertăţii de opinie în perioada comunistă. Autorul îşi depăşeşte rolul de simplu evocator al unor întâmplări mai mult sau mai puţin îndepărtate, devenind contemporan cu eroii săi, urmându-i îndeaproape şi simţind alături de ei răsuflarea rece a morţii. Astfel, Mugur Călinescu, tânărul care a „mînjit” cu creta albă pereţii Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani cu lozinci anticomuniste, cei cinci „spioni” fără voie capturaţi în munţi de Securitate şi apoi executaţi,
Vasile Cristurean, cel care şi-a semnat condamnarea la moarte pentru că a oferit adăpost unui tânar „dezertor” care a venit să-şi vada iubita care-i purta pruncul – toţi devin apropiaţi ai autorului şi i se confesează de dincolo de mormânt, mulţumindu-i că nu le-a lasat memoria uitată în arhive: „Am avut cea mai crudă moarte: cea despre care nu s-a putut vorbi, despre care se ştie doar câte ceva şi restul trăieste în imaginaţie. Adeverinţe, formulare, adrese, tipizate. Toate ştampilate. Cum vă spuneam, Haina Morţii”.
„Modul în care Marius Oprea practică istoria nu este încorsetat de «chingile reci ale documentului». Dimpotrivă, documentul este sursa care dă viaţă, dinamism şi culoare scriiturii – şi, în consecinţă, receptării scrisului său şi emoţiei inevitabile a cititorului. Documentul este cel care însufleteşte, dă chip şi identitate evenimentelor şi actorilor lor. Acolo unde un istoric tradiţional ar scrie fraze impersonale şi ar produce statistici despre represiunea comunistă el descoperă, în nesfârşita banalitate a oceanului de procese-verbale pe care le cercetează neobosit, perla rară, diamantul brut, fragmentul de viaţă autentică în jurul căruia, ca un iscusit giuvaergiu, îşi făureşte textul.”
(Zoe Petre)

 sus