Alegerile prezidenţiale 2009

Campania electorală în era Internetului

MIHNEA DUMITRU

Abstract:
Old media is slowly making space for the internet in Romania. Politicians are riding the wave of the internet, creating blogs and taking part in online discussion. However, there is still ample space to grow in the new digital domain, for both the press and for politicians.

Keywords: politics, internet, new media, blogs, legislatioN

Introducere

Evoluţia politicii pe internetul românesc are o istorie scurtă, din punctul de vedere al modului în care aleşii au îmbrăţişat un mediu necunoscut, deschis şi fără limitări exacte. Comunicarea acestora a evoluat în linie cu campaniile electorale ale ultimilor ani, copiind multe dintre aspectele prezente în alte state democratice. Elementele care au stat la baza acestei evoluţii, începând cu prezenţa politicienilor pe internet, prin bloguri şi site-uri de profil şi terminând cu campaniile concentrate pe online, dovedesc atât utilitatea mediului internaut în transmiterea de mesaje în piaţă politică, dar şi capacitatea acestuia de a completa comunicarea politicienilor în paralel cu scăderea consumului de presă scrisă din mass-media tradiţională.

Definiţii

Un blog este o înşiruire regulată de conţinut, introdus într-o formă prestabilită, pe baza unor şabloane grafice. Blog-ul reprezintă o evoluţie a paginilor de internet  şi reprezintă o formă de exprimare, fără ca utilizatorul să dispună de cunoştinţe tehnice dezvoltate asupra modului de publicare a informaţiilor. Deşi de multe ori se foloseşte termenul de blog în sensul unui jurnal personal (termenul blog provine de la web log), în mod exact blog-ul poate fi definit că absolut orice formă de exprimare online (text, imagini, audio sau video) regulată, individuală sau colaborativa. Suma tuturor blogurilor, cu conexiunile dintre ele, formează blogosfera, un alt termen tehnic aferent acestei lucrări.  Blogul reprezintă doar unul dintre elementele care definesc conceptul de Web 2.0. Dacă acceptăm ideea că termenul blog reprezintă doar un sinonim al unei pagini de internet, atunci tehnologiile care fac legătura între vizitatorii acelei pagini (i.e. comentarii în cadrul site-ului, cabine de votare virtuale, facilităţi de interactivitate în funcţie de informaţiile personale oferite de utilizatori, etc) completează definiţia conceptului de Web 2.0. 

Evoluţia presei scrise spre internet

Conceptul principal în analizarea tranziţiei de la mediile de informare scrisă la cele digitale îl reprezintă tocmai dezcentralizarea informaţiei şi transformarea acesteia într-un bun cu valoare subiectivă. Aici intervin blogurile, al căror conţinut a fost, de cele mai multe ori, definit drept subiectiv şi tabloid. În măsură în care consumatorii de informaţii îşi aleg sursele de informare, apare automat şi depărtarea de sursele tradiţionale de mass-media şi auto-direcţionarea acestora înspre forme cât mai personalizate. Informaţia se atomizează în jurul individului, acesta nemaifiind  obligat să facă o investiţie pentru informarea sa sau să cumpere un ziar din care citeşte doar un număr limitat de informaţii. În plus, capacitatea internetului de a transmite nu numai mesaje text, dar şi informaţii audio-vizuale permite cititorului sau consumatorului de informaţii o mult mai largă plajă de opţiuni. În acest sens, blogurile şi tehnologia din spatele lor reprezintă mediul ideal de comunicare specializată pe interesele consumatorului de informaţii. Un rezultat al pătrunderii internetului în România a reprezentat-o începutul unei perioade de hiperinformare, în situaţia în care majoritatea formelor tradiţionale de mass-media au ales să facă pasul în mediul online. Transpunerea ziarelor, a canalelor de televiziune şi a radiourilor, în orice sens, a elementelor ce compun formele tradiţionale de mass-media pe internet, într-un mediu fără restricţii şi în situaţia unei competiţii acerbe între ele a însemnat şi mişcarea acestora înspre spaţiul tabloid.

[Click aici pentru mărire]

 Cotidiane: Vânzări cu amănuntul, medie lunară | Sursa: BRAT.ro

Graficul de mai sus indică o descreştere în numărul vânzărilor efective ale cotidienelor „quality” din România, conform datelor Biroului Român de Audit al Tirajelor. S-au ales 5 astfel de ziare, mai exact Cotidianul, Evenimentul Zilei, Gândul, Jurnalul Naţional şi România Liberă. În esenţă, consumul de informaţie tipărită scade, conform datelor publicate pe site-ul BRAT, în perioadă Mai 2005 - Martie 2009. Este important de menţionat faptul că, pentru simplificarea analizei şi din considerente de spaţiu, graficul prezintă media vânzărilor şi nu totalul acestora, deşi tendinţa ar fi una similară în ceea ce priveşte segmentul presă scrisă.

[Click aici pentru mărire]

Cotidiane: Unici lunari | Sursa: SATI.ro

Comparativ pentru cele cinci cotidiene, se observă o creştere semnificativă a numărului de vizitatori într-o perioadă similară cu cea a vânzărilor de ziare, cu o tendinţă ascendentă din partea tuturor site-urilor reprezentate mai sus. Ursell sugerează faptul că, în societăţile vestice şi democratice, standardele jurnalitice s-au deteriorat într-un mod „semnificativ” şi că, de-a lungul ultimelor decade, atât dezvoltarea surselor de informare de nişă, cât şi atracţia pe care o oferă costurile scăzute ale mediului internaut, comparată cu costurile fixe ale unor organizaţii ce funcţionează în lumea reală, au dus la erodarea credibilităţii vechilor forme de media. În esenţă, competiţia acerbă, 24 de ore din 24, pentru canalele de ştiri, nevoia de specialişti în cât mai multe forme de diseminare a informaţiei (inclusiv pe internet) şi goana după senzaţional au tăiat din timpul pe care un jurnalist l-ar fi petrecut, în mod normal, în dezvoltarea unei ştiri.¹ Douglas Ahlers scrie, în articolul său intitulat Consumul de ştiri şi noile medii electronice, despre faptul că există, în Statele Unite, o anumită mişcare spre consumul de ştiri de pe internet::

„Some migration from offline to online news consumption has occurred, but this number (12 percent direct substitution) is less than many believe. Another 22 percent of U.S. adults have substituted some online news for offline news, but for a substantial portion of this group, the online news media acts as a  complement rather than as a substitute. Most significant is the fact that two-thirds of the U.S. adult population have not shifted to online news consumption and appear unlikely to do so.”²

Williams şi Caprini folosesc exemplul scandalului de la Casa Albă legat de Monica Lewinski pentru a evidenţia faptul că, oferind „resurse infinite de informaţie politică, mediul internaut atacă ideea ’porţilor’ prin care trece informaţia politică: dacă nu există porţi, nu pot există nici paznici ai informaţiei.” Şi articolul continuă:The difficulty of elites (political and media both) and academics in understanding the Lewinsky scandal stems from their failure to recognize the increasingly limited ability of journalists to act as gatekeepers. The disjuncture between elite attempts to both control and understand the scandal on one hand and the conclusions the public drew about this political spectacle on other hand speaks to some fundamental changes that have occurred in the role of the press in American society in the late 20th century.³

Influenţa noilor forme de media, a comunicării bazate pe internet în politica românească, porneşte de la principiul că informaţia comunicată prin formele tradiţionale de mass-media (definite că fiind presă scrisă, televiziunea şi radioul) încep să conţină elemente complementare în mediul online. Mai exact, datorită accesului în creştere la acest mediu şi a uşurinţei cu care orice om poate accesa informaţii prin intermediul sau, internetul este preferat ca sursă de informare într-un grad din ce în ce mai mare. Sursele de informare tradiţionale au fost obligate, de-a lungul anilor, să creeze copii virtuale şi, de cele mai multe ori, gratuite la conţinutul pe care îl ofereau în realitate consumatorilor de informaţii. Deloc contraintuitiv, acest model a fost adoptat în toată lumea în speranţa dezvoltării unor pieţe noi de publicitate şi profit. Ce este important de menţionat, cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea acestui model în România ultimilor ani, este faptul că aceste surse de informare nu numai că au copiat în întregime conţinutul publicat, dar au intrat într-o cursă de atragere a noi consumatori prin informaţii dedicate în totalitate mediului online. Putem discuta despre o creştere a internetului în România, în măsura în care mediul a permis afişarea şi exprimarea în orice formă a comunicării dintre oameni, până la extreme. Sintagma de mediu democratic are, din punctul de vedere al unei lipse totale de control din partea vreunei entităţi a statului, valoare în această analiză. Williams şi Caprini exemplifică, poate, cel mai bine ideea de pierdere a „paznicilor” în transmiterea informaţiei, a jurnaliştilor care, în trecut, ar fi selectat informaţiile care urmau să fie publicate. Cu evoluţia blogurilor şi ubicuitatea informaţiei de orice factură, calitatea de jurnalist s-a erodat. Un exemplu în acest sens îl reprezintă activitatea unui număr de ziarişti romani care au publicat pe blogurile „personale„ rezultatele exitpoll-urilor din ziua votului pentru alegerile prezidentiale, în ciuda faptului că legea (370/2004 actualizată) nu permite aşa ceva: „în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării„. În turul întîi, ambele trusturi de presă care deţin televiziuni de ştiri au primit amenzi de la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru trimiterea telespectatorilor pe site-urile proprii, unde existau rezultatele exit poll-urilor. Mai mult, legea acordă puteri sporite Birourilor Electorale Permanente în amendarea cu pînă la 10.000 de lei a persoanelor care publică rezultatele exitpoll-urilor în afara audiovizualului.

Politicul urmează informaţia

În Statele Unite, unde pătrunderea internetului în 2005 era de 66%⁴, Daniel Lipinski şi Gregory Neddenriep analizează o schimbare radicală în felul în care politicienii americani utilizează fenomenul de „new media”, folosindu-şi site-urile şi blogurile pentru a lansa idei către publicul larg. Mai exact, trei sferturi dintre aleşii Congresului american folosesc prezenţele online pentru a atrage jurnalişti şi ceea ce autorii numesc „reportaje traditionale”, referindu-se la articole apărute în ziare, reviste şi reportaje la televizor: „Members [of Congress] are using the Internet to enhance the old ways that they sought media attention, just as they are using it to enhance the old methods of direct communication to constituents. In addition, we found wide variance across sites in the content of the online newsrooms designed for journalists, just as others have found wide variance in the content of Web sites intended for constituents. We expect that as this use of the Internet develops, there will be more standardization in the newsrooms and greater use of new technological innovations.”⁵

În România, 31% din populaţie are acces la internet iar creşterea din 2004 în 2007 a fost de 775%.⁶ Conform unui raport al Comisiei Europene, ţara noastră este pe ultimul loc la majoritatea indicatorilor legaţi de evoluţia Internetului în Uniune. Deşi sîntem pe locul 5 la rapiditatea serviciilor, sîntem pe locul 25 la pătrunderea reţelelor broadband (mare viteză) şi pe 27 la numărul de utilizatori. În 2008, doar 26% dintre români utilizau Internetul cel puţin o data pe săptămină, media europeană în acest sens fiind de 56%. Ca imaginea să fie completă, doar 14% din populaţie utilizează mediul online pentru a citi ziare sau reviste. Media pe continent este de 25%.⁷  Rezultatele RoBloggers Survey pe 2007, un sondaj efectuat pe 702 respondenţi, susţin că majoritatea bloggerilor români sunt tineri (peste 87% cu vârste între 16 şi 35 de ani), de sex masculin (peste 65%), cu facultate (53,28%) şi accesează internetul din zone urbane. Majoritatea petrece peste 2 ore pe zi, în medie, la calculator şi sub două ore la televizor.⁸ În măsură în care internetul este legat de mediul urban, rezultatele acestea tind să ne ofere şi o perspectivă ceva mai clară asupra audienţei pe care blogurile o atrag, de la sine, pentru conţinutul publicat. Mai mult, studiul estimează şi un număr probabil de bloguri în limba romană, plasând cifra la 100.000, din care „sub 12000 de bloguri sunt active - cu o viaţă mai lungă de 6 luni, cu însemnări de câteva ori pe saptamana”.⁹ Studiul RoBloggers Survey reprezintă singurul astfel de efort la nivel naţional în măsurarea numărului de bloguri şi în dezvoltarea unor statistici demografice apropo de autorii acestor jurnale online. Chiar dacă numărul de respondenţi şi metodologia folosită nu se apropie de standarde profesionale, concluziile studiului confirmă, într-o mare măsură, audienţa internaută şi caracterul eminamente urban al accesului la internet în România. 

În ceea ce priveşte prezenţa internaută a politicienilor români, există 142 de bloguri la PSD, 130 la PD-L şi 99 la PNL, enumerând doar cele ale partidelor mari. Diferenţa, faţă de decembrie 2008, este că atunci existau 119 bloguri pesediste, 65 pedeliste şi 68 la PNL. În decembrie 2007 existau doar 100 de bloguri politice monitorizate. În practică, vorbim despre o creştere susţinută şi exponenţială între 2007 şi 2009, în mare parte datorită campaniilor pentru locale şi parlamentare. Prezenţa parlamentărilor români pe internet, în cadrul legislativului ales în 2008, este de aproximativ 28%. Lipinski şi Neddenriep identifică două aspecte primare în motivaţiile politicienilor pentru crearea de prezenţe pe internet: nevoia de a comunica în mod direct cu electoratul şi încercarea de a transmite mesaje care să influenţeze discursul public, recte subiectele din mass-media. Studiul lor confirmă şi concluziile lui Stephen Coleman din 1999, care argumenta, în esenţa, posibilitatea internetului de a conecta în mod direct alegătorii de aleşi, în situaţia în care electoratul din democraţiile reprezentative tinde să-şi piardă încrederea în aleşi.¹⁰ Autorul scrie cum prima reacţie a elitelor politice din Statele Unite a fost să nominalizeze noile forme de media ca simple creaţii „parazitare” ale vechilor forme de comunicare. Cu toate acestea, Coleman asumă importanţa internetului ca având un viitor chiar mai puternic decât cel al televiziunii.¹¹ Coleman descrie internetul fără să cunoască schimbările următorilor ani, dezvoltarea tehnologiilor Web 2.0 şi transformarea mediului dintr-unul static într-o mare dinamică de informaţii. Când ne referim la Web 2.0 nu folosim doar un soft concept adesea găsit pe pagini de internet, ci la o evoluţie a întregii tehnologii care permite o interactivitate sporită a utilizatorilor. Tehnologiile Web 2.0 au schimbat internetul în sensul ca au separat forma de conţinut. Forma devine superfluua, se poate alege din orice şablon grafic felul în care arată site-ul, se poate găsi orice modul care să aducă un număr de interactivităţi unei pagini de internet, pre-programate. Web 2.0 reprezintă suma acestor tehnologii şi subliniază un concept, faptul că paginile de internet devin interactive, atât în relaţia utilizator-pagină cât şi între utilizatori.

În cadrul monitorizării blogurior politice, au fost selectaţi un număr de şapte politicieni care şi-au dezvoltat prezenţe online în afară perioadelor electorale. Aceştia au rerezentat excepţia de la regulă, în sensul ca majoritatea politicienilor care şi-au dezvoltat prezenţe online au făcut-o în perioade electorale. Cum interesul în site-urile cu teme politice creşte în perioade electorale, informaţiile oferite de acest experiment din cadrul studiului confirmă tocmai diferenţa între politicienii care aleg să-şi construiască prezenţe online şi cei care preferă metodele de comunicare tradiţionale.

Într-o altă monitorizare efectuată între Ianuarie 2007 şi Noiembrie 2008, s-a căutat numărul de referinţe legate de aceşti şapte politicieni, folosind motorul de căutare Google Blog Search. În toate cazurile, s-a observat o creştere a menţionărilor legate de numele acestora, în toate canalele de informare cu prezenţa pe internet. Media creşterii este de 411%, diferenţă fiind calculată între luna lansării blogului şi cea precedentă. În plus, se observă o creştere evidentă a numărului articolelor care îi menţionează pe cei vizaţi, de-a lungul perioadei analizate şi după lansarea blogurilor. Din acest punct de vedere, toţi candidaţii partidelor mari la alegerile prezidenţiale din România anului 2009 au deţinut o formă de prezentă pe internet, precum şi conturi în reţele sociale (Facebook, LinkedIn etc.). Site-ul lui Traian Băsescu, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România, a avut aproximativ 240000 de vizite, 2543 de prieteni pe Twitter şi 3120 de suporteri ai paginii sale de Facebook. Doar aproximativ 120 de clipuri au fost postate pe site-ul Youtube cu privire la campania acestuia. Un studiu Edelman, republicat de către site-ul presa.nu¹², relevă următoarele cu privire la campania pentru Prezidenţiale a lui Barack Obama:Peste 1 miliard de e-mailuri, în 7.000 de variante, trimise către o listă de 13 milioane de persoane. 5 milioane de ”prieteni” pe mai mult de 15 reţele de socializare online (3 milioane de prieteni numai pe Facebook, unde numărul suporterilor a ajuns, cum spuneam, la circa 7 milioane). 8,5 milioane de vizitatori pe lună, în perioada de vârf, la MyBarackObama.com, site folosit de 2 milioane de membri, care au postat 400.000 de intervenţii de blog, şi de 35.000 de grupuri de voluntari, care au organizat 200.000 de evenimente offline. Aproape 2.000 de clipuri oficiale pe You Tube, cu peste 80 de milioane de vizualizări şi 135.000 de abonaţi; 442.000 de clipuri postate de utilizatori pe You Tube.3 milioane de abonaţi la SMS-urile transmise de campanie; fiecare abonat a primit între 5 şi 20 de SMS-uri pe lună. Echipa de campanie a dat 3 milioane de telefoane către potenţiali votanţi în ultimele 4 zile de campanie.

Concluzii

Comparaţiile între America şi România cu privire la dezvoltarea internetului politic trebuie să ia în calcul raportul de populaţie şi pătrunderea internetului în fiecare dintre ţări, în mod evident. Ceea ce este important de menţionat, însă, este evoluţia mediului în democraţia românească. În măsura în care formele de mass-media tradiţională, în special ziarele, au dezvoltat prezenţe pe internet din ce în ce mai complexe, în contrast cu scăderea tirajelor, iar elementele de Web 2.0 au conectat utilizatorii, politicienii români au copiat reţetele de succes, atât din presă, cât şi din exemplele existente în străinătate, în încercarea de comunicare mai facilă. Sutele de bloguri politice dezvoltate de-a lungul ultimilor ani, campaniile conduse pe internet prin puterea Web 2.0 şi comunicarea activă a politicienilor prin intermediul internetului conduc, împreună, la folosirea într-o tendinţă crescătoare a mediului pentru campaniile electorale.

MIHNEA DUMITRU - Licenţă în relaţii internaţionale York University Toronto, Canada, masterat în ştiinţe politice, Nottingham University Nottingham, UK, doctorat în ştiinţe politice Universitatea din Bucureşti.

 sus