Alegerile prezidenţiale 2009

De ce a pierdut Crin Antonescu alegerile prezidenţiale? 

 

COSMIN DIMA

Abstract:
Although PNL had a favourable political context for the presidential elections from 2009 (November 22), Crin Antonescu didn’t succed to enter the second ballot. This article seeks to explain the main factors which led to Crin Antonescu’s and PNL’s failure in presidential elections.

Keywords: presidential elections, PNL, Crin Antonescu, votes

Fiecare campanie prezidenţială are specificul ei şi este diferită faţă de precedentele. De la strategie, discursuri, mesaje şi sloganuri, până la rezultatele obţinute de competitorii iniţiali şi finalişti, toate acestea sunt specifice contextului electoral respectiv. Campania pe care PNL şi Crin Antonescu au implementat-o a încercat să fie „altfel” prin mesaj şi discurs. Alegerile prezidenţiale nu reprezintă primul test pe care PNL îl dă şi în care rezultatul este cu mult sub cel aşteptat. Rezultatul alegerilor europarlamentare din iunie 2009 este, pentru PNL, modelul insuccesului electoral într-un context politic şi electoral favorabil¹. De ce nu a reuşit să se califice în turul al doilea în ciuda contextului politic favorabil? Aceasta este întrebarea la care voi încerca să răspund pe parcursul acestui articol.

Contextul politic din 2009

Scorul obţinut de PNL la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009 poate fi explicat ţinând cont de analiza contextului politic, dar şi prin descifrarea rezultatelor celorlalte teste electorale, respectiv, alegerile locale din 2008, alegerile parlamentare din 2008 şi alegerile europarlamentare din iunie 2009.

Încă de la începutul lui 2009 relaţiile din coaliţia guvernamentală şi parlamentară PSD-PD-L rezultată în urma negocierilor de după alegerile parlamentare din 2008 au deschis, pentru PNL, calea opoziţiei şi au creat premisele unui context politic favorabil. Intrarea PD-L şi PSD, două partide adversare din punct de vedere ideologic şi politic, sub umbrela aceleaşi coaliţii, în contextul crizei financiare şi economice ar fi trebuit să reprezinte un avantaj pentru PNL în alegerile europarlamentare şi, ulterior, în cele prezidenţiale. Relaţia iniţial tensionată dintre cele două partide a dus la crearea unui climat politic instabil şi a unor conflicte ireconciliabile.

Principalele motive pentru care PD-L şi PSD ar fi rupt „Pactul pentru România” mult mai repede decât s-a întâmplat sunt evidenţiate în continuare: imixtiunea directă a preşedintelui Traian Băsescu în problemele Guvernului şi fixarea agendei premierului Emil Boc în ceea ce priveşte principalele măsuri ale executivului au dus la crearea unei stări tensionate între cele două partide încă de la începutul relaţiei lor politice; susţinerea de către PSD, împreună cu PNL, a comisiei parlamentare pentru anchetarea ministrului Monica Ridzi; atacurile directe şi indirecte ale PSD asupra poziţiei, atitudinii, anturajului (EBA, Traian Băsescu, PD-L) ministrului; ca replică, susţinerea de către PD-L a comisiei parlamentare pentru anchetarea ministrului Nicolae Nemirschi; succesul PNL în cazul Ridzi a dus la propunerea înfiinţării comisiei parlamentare Elena Udrea, cu sprijinul direct al PSD; iniţiativa primului-ministru Emil Boc (PD-L) de asumare a răspunderii pe legile educaţiei a dus la crearea unui val de proteste din partea PSD; introducerea impozitului forfetar de către ministrul Gheorghe Pogea - o parte din liderii PSD au denunţat introducerea acestui tip de impozit; conflictul direct dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu; criticile mai puţin voalate ale lui Mircea Geoană la adresa Guvernului pe diverse teme şi probleme sensibile au dus la o poziţie de dualitate în relaţia cu executivul în condiţiile în care PSD era parte a acestuia;

Retragerea PSD de la guvernare (1 octombrie 2009) s-a datorat revocării din funcţie a ministrului PSD, Dan Nica, pe 28 septembrie 2009, care declarase că deţine informaţii conform cărora nu mai există niciun autocar liber de închiriat pentru 22 noiembrie şi 6 decembrie, şi a apreciat că „cineva” se gândeşte să organizeze operaţiuni de turism electoral. Ulterior, Crin Antonescu şi PNL, împreună cu UDMR şi susţinuţi de PSD, au semnat şi elaborat moţiunea de cenzură „11 pentru România”. Pe 13 octombrie 2009 Parlamentul a votat pentru adoptarea moţiunii de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR, cu 254 de voturi pentru şi 176 împotrivă. Astfel, Guvernul condus de Emil Boc a devenit primul guvern care a căzut în urma unei moţiuni de cenzură după revoluţia din decembrie 1989.

Toate aceste momente politice tensionate, conflictuale au fost, la început speculate timid din punct de vedere politic de către PNL, ulterior ele culminând cu o moţiune de cenzură.

Trecutul electoral recent (2008-2009)

Rezultatele obţinute în cele trei runde de alegeri, exceptând alegerile europarlamentare 2009, arată că PNL şi-a conservat, în principal, bazinul electoral obţinut în alegerile locale din 2008. Diferenţele în număr absolut de voturi dintre cele trei runde de alegeri nu este semnificativă, având în vedere că unde prezenţa la vot a fost mai mare şi numărul de voturi a crescut. Mobilizarea de partid (activişti, primari, viceprimari, consilieri locali) a fost importantă şi esenţială în lupta electorală prezidenţială, anulând speculaţiile conform cărora în această campanie candidaţii vor conta mai mult decât partidul. Şi înainte de alegerile parlamentare din 2008 s-a dezbătut că vor fi votaţi candidaţi nu partide. A fost o imensă eroare. În pragul alegerilor, mai mult de 90%² dintre candidaţi nu erau cunoscuţi, iar identificarea lor s-a făcut după însemnul electoral al partidului de provenienţă şi cu ajutorul structurii de partid. A fost votat într-o proporţie covârşitoare partidul şi nu candidatul.

Alegerile uninominale parlamentare din 2008 au constituit un experiment interesant în politica românească din care au avut de învăţat, atât politicienii, cât şi cei care au fost atât de vocali în privinţa introducerii votului uninominal. Argumentele de tipul: „se votează oameni, nu partide” – au ţinut de domeniul mesajului, de tactica electorală şi politică, de diminuarea votului politic.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a obţinut 3.153.640 voturi, 32,44%, Mircea Geoană a obţinut 3.027.838 voturi, 31,15%, iar Crin Antonescu a obţinut 1.945.831 voturi, 20,02% ceea ce arată că, în principal, cei trei au obţinut scorul partidelor, un scor foarte apropiat de scorul obţinut de partidele lor în alegerile locale în care miza politică şi mobilizarea activiştilor au fost maxime.

Influenţa politică a PNL şi a partidelor din România, la nivel local, depinde de numărul mandatelor de consilieri, viceprimari şi primari. La consiliile judeţene, dintr-un total de 1.393 de mandate, PNL a obţinut 297, adică 21,3%. La consiliile locale, dintr-un total de 40.297 de mandate, PNL a obţinut 8.529, adică 21,14%. La primării, dintr-un total de 3.183 de mandate, PNL a obţinut 706, adică 20,09%³.

În patru dintre judeţe, PNL deţine atât preşedinţia Consiliului Judeţean, cât şi primăria municipiului reşedinţă de judeţ: Giurgiu, Călăraşi, Bihor, Hunedoara. În alte 4 judeţe, PNL deţine fie preşedinţia Consiliului Judeţean, fie primăria principalului oraş, reşedinţă de judeţ: Braşov (Consiliul Judeţean), Sălaj (primăria Zalău), Maramureş (primăria Baia Mare), Bacău (primăria Bacău).

Rezultatele obţinute în alegerile locale, în aceste zone, au influenţat rezultatele obţinute în alegerile prezidenţiale. Astfel în Braşov (75.686), candidatul PNL a obţinut cel mai mare număr de voturi din Transilvania, urmat de Cluj (63.341), Bihor (59.897), Hunedoara (53.664) şi Maramureş (44.106). Cu excepţia judeţului Cluj (unde a pierdut consiliul judeţean şi primăria), restul sunt judeţe în care PNL a obţinut în alegerile locale rezultate bune şi foarte bune.

Ceea ce duce la ipoteza că în această confruntare electorală prezidenţială structura de partid, rezultatele obţinute în alegerile locale şi parlamentare, măsurate în mandate de consilieri şi viceprimari şi primari, senatori şi deputaţi, cu alte cuvinte influenţa electorală de la nivel local, este determinantă în lupta electorală pentru funcţia supremă în stat.

Tabelul nr.1 Rezultatele obţinute de PNL la alegerile locale din 2008, alegerile parlamentare din 2008, alegerile europarlamentare din 2009 şi alegerile prezidenţiale din 2009

Sursa: www.beclocale2008.ro, www.becparlamentare2008.ro, www.bec2009pe.ro şi www.bec2009p.ro. Nu au fost luate în considerare voturile obţinute de PNL în străinătate.

Tabelul nr. 2 Voturile înregistrate de Crin Antonescu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, în regiuni şi judeţe. Dimensiunea rural-urban

Sursa: www.bec2009p.ro

În alegerile prezidenţiale din 2009 Crin Antonescu a obţinut cel mai bun scor, atât în număr absolut de voturi (1.945.831voturi), cât şi ca procentaj (20,02%), al unui candidat liberal la funcţia supremă în stat. În comparaţie cu predecesorii acestuia: Radu Câmpeanu în alegerile din 20 mai 1990 care lua 1.529.188 de voturi şi un procentaj de 10,64% şi Theodor Stolojan în alegerile din 26 noiembrie 2000 când obţinea 1.321.420 de voturi şi 11,78%, Crin Antonescu a reuşit să stabilească o premieră liberală electorală.

În regiunea Transilvania, Crin Antonescu a primit cel mai mare număr de voturi în urban, aproximativ dublul voturilor obţinute în rural. În comparaţie cu celelalte regiuni, în Transilvania numărul de voturi a fost mai mare, cu excepţia regiunii Muntenia dacă se includ şi voturile obţinute în Bucureşti. Cu toate că prezenţa la vot de la alegerile prezidenţiale din 2009 a fost mai mare decât la celelalte alegeri (alegerile locale din 2008 şi alegerile parlamentare din 2008), Crin Antonescu a reuşit să obţină un scor mai bun faţă de acestea.

În aproximativ toate regiunile, cu excepţia Olteniei - fieful PSD -, candidatul liberal a obţinut un număr dublu de voturi în urban faţă de rural.

Cele mai bune rezultate ale lui Crin Antonescu au fost înregistrate în mediul urban, în special în Bucureşti (254.492, 28,49%) şi în Banat (98.863, 22,27%).

Posibile cauze ale eşecului

Preluarea funcţiei de preşedinte al PNL, prin schimbarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, la Congresul din martie 2009, a fost văzută de către opinia publică ca o resursă politică pozitivă pentru partid. În cea mai mare parte, atitudinea mass-media, a comentatorilor publici şi a analiştilor politici a fost de deschidere faţă de un candidat al PNL. Pentru prima dată după 1989, Crin Antonescu, ca şi candidat liberal, a fost văzut ca adversar serios şi potenţial câştigător al alegerilor prezidenţiale. A fost singurul dintre candidaţi care nu a fost implicat în scandaluri mediatice de proporţii şi dezvăluiri de presă spectaculoase. A început să-şi construiască imaginea publică de prezidenţiabil pe o linie a schimbării. S-a poziţionat ca fiind elementul schimbării în România, a unui nou comportament prezidenţial în România – de la „preşedintele jucător la preşedintele tuturor”. Lansarea unui program propriu7 a reprezentat un avantaj tactic şi de imagine, chiar dacă el a fost folosit mai mult de ochii presei şi al comentatorilor şi nu pentru promovarea unor idei noi şi a unor proiecte în campania electorală (acelaşi lucru se poate afirma şi despre ceilalţi principali contracandidaţi). Cu toate acestea, Crin Antonescu nu a reuşit să intre în turul al doilea şi să-l devanseze pe Mircea Geoană.

Eşecul în alegerile europarlamentare din iunie 2009. Scorul modest obţinut de PNL în alegerile europarlamentare au influenţat ascensiunea lui Crin Antonescu. Aflat în prim-planul campaniei electorale ca şi garant al celor care urmau să plece la Bruxellles, Crin Antonescu a fost vulnerabilizat mediatic şi şi-a început preşedinţia PNL cu un eşec electoral.

Este adevărat că alegerile prezidenţiale funcţionează după o logică diferită, însă rezultatele PNL de la alegerile europarlamentare din iunie 2009 au scos, încă odată în evidenţă, că nu e suficient să fii un bun orator, să fii acceptat de mass-media şi formatorii de opinie, ci mai este nevoie şi de o structură de partid puternică.

Polarizarea anti-Băsescu - pro-Băsescu la nivelul activiştilor de partid şi a elitei politice, a unei părţi importante a elitei culturale, a comentatorilor a generat efecte neaşteptate. Alfred Bulai arată că în spaţiul electoral, polarizarea înseamnă în primul rând simplificarea realităţii sociale, adică de a reduce realitatea la două dimensiuni valoric opuse. Ea tinde să fie privită în doi termeni, de regulă opuşi sau doar complementari. Partidul x şi toate celelalte partide, sau doar partidul y, ceilalţi în această situaţie nemaicontând .

Miza electorală a fost amplificată la nivel mediatic de posturile de televiziune cu interese divergente. În locul dezbaterilor dintre principalii candidaţi la preşedinţie, electoratul a avut parte de spectacol politic şi mai puţin de idei politice necesare pentru dezvoltarea şi consolidarea democraţiei româneşti. Discursul public şi discursul electoral s-a învârtit în jurul ideii: cât de bun sau cât de rău este Traian Băsescu, de ce trebuie votat sau de ce nu trebuie votat.

Formarea coaliţiei PSD, PNL (iniţiator) şi UDMR în jurul candidaturii lui Klaus Iohannis, urmată de refuzul lui Traian Băsescu de a ţine cont de existenţa noii majorităţi parlamentare şi de nominalizarea tehnocratului Lucian Croitoru pentru a forma guvernul (propunere respinsă de Parlament), au adâncit polarizarea scenei politice.

Partizanatul media în campania electorală nu a făcut altceva decât să accentueze polarizarea luptei pro-Băsescu – anti-Băsescu şi să favorizeze candidatul, Traian Băsescu, subiect al dezbaterilor publice.

Cu toate că a avut câteva iniţiative bune (Klaus Iohannis, moţiunea de cenzură din 13 octombrie 2009), Crin Antonescu nu a reuşit să fie exponentul principal al polarizării. Electoratul anti-Băsescu s-a împărţit între Crin Antonescu, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor şi restul candidaţilor mai puţin importanţi.

Nu în ultimul rând, structura de partid a PNL nu a reprezentat un avantaj electoral pentru Crin Antonescu. În contextul crizei şi al unui deficit al fondurilor bugetare, logica funcţionării politicii la nivel local, racolarea şi şantajul financiar al primarilor au reprezentat dezavantaje în funcţionarea partidului.

COSMIN DIMA - Licenţiat în ştiinţe administrative, Facultatea de Management - Administraţie Publică, Academia de Studii Economice, Masterat în Politică Europeană şi Românească, Facultatea de Ştiinţe Politice - Universitatea Bucureşti, Managing Partner – DDHM Strategic Consulting Group.

 sus