Recenzie

Mecanismul Terorii: Stalin şi anturajul său

 

---

Simon Sebag Montefiore, Stalin: The Court of The Red Tzar
Pheonix, London, 2004.

---

Departe de a fi o simplă radiografie istorică, volumul lui Simon Sebag Montefiore, Stalin: The Court of The Red Tzar, poate fi cu uşurinţă înscris în lista marilor biografii ale lui Iosif Vissarionovici Stalin (Djugashvili). Simon Sebag Montefiore îşi construieşte analiza în urma călătoriilor sale în Caucaz, Ucraina şi Asia Centrală, fiind colaborator fidel al publicaţiilor Sunday Times, New York Times şi Spectator.

Conturat pe o serie de documente de arhivă, articole, jurnale şi interviuri, demersul autorului surprinde cu acuitate personalitatea lui Stalin, precum şi anturajul său, teza centrală fiind aceea că a fi membru „la curtea ţarului roşu” este un avantaj efemer pentru bolşevici. Rând pe rând, susţinătorii devotaţi ai lui Stalin („Soso”) şi crezului său ideologic, cad victime fie din ordinul celui pe care-l adoră şi preamăresc, ori din trădarea celor din jur, fie pentru că cedează psihic presiunii la care sunt supuşi.

Montefiore argumentează progresiv că Stalin este mai loial celor pe care îi cunoaşte mai puţin şi nici o alianţă la Curte nu este permanentă. Pe de o parte, mulţi colaboratori ai acestuia au în comun fidelitatea şi credinţa ingenuă în infailibilitatea moralităţii dictatorului. Când Kamenev şi Zinoviev sunt trădaţi, ultimul strigă disperat şi naiv după ajutorul lui Stalin. Sergo Ordohonikidze, un „bolşevic perfect”, se sinucide împuşcându-se în inimă, dezamăgit de Stalin, pe care-l iubise până la adoraţie. Pe de altă parte, poziţia unor elite în sferele înalte ale puterii se datoreşte fără echivoc cruzimii lipsită de scrupule cu care execută ordinele de înlăturare a celor deveniţi, subit, indezirabili. Beria, de exemplu, păstrează gloanţele cu care fuseseră executaţi Kamenev şi Zinoviev drept amintire şi-l otrăveşte fără remuşcare pe Lakoba (după ce-şi foloseşte mama pentru a-l convinge să vină la cină!), executându-i întreaga familie.

Volumul nu pune accent deosebit pe cronologia evenimentelor din timpul Marii Terori, demersul lui Montefiore fiind diferit faţă de analiza exhaustivă a lui Robert Conquest¹, care analizează pe etape Marea Epurare dirijată de Stalin. Ceea ce oferă unicitate cercetării semnate de Montefiore este abordarea planului psihologic şi tenacitatea autorului de a pătrunde în personalitatea complexă a lui Vissarionovici Stalin, dincolo de expunerea evenimentelor ce afectează „curtea ţarului roşu” în timpul Epurării.

Apariţia acestui volum restituie cititorilor o dimensiune aproape absentă din lista marilor biografii ale lui Iosif Vissarionovici Stalin. Convocarea dimensiunii ideologice a regimului, precum şi inventariul strict al evenimentelor, sunt paliere inferioare ale prezentului studiu, care se concentrează pe conturarea profilerurilor malefice ale dictatorului şi anturajului său. Dezbaterea ideatică a regimului nu face obiectul volumului semnat de Montefiore, deşi această dimensiune este relevată prin descrierea relaţiilor „de la curte”. Montefiore recuperează în demersul său o serie de documente de arhivă, memorii şi scrisori nepublicate, prin intermediul cărora Stalin² este surprins în ipostaze contradictorii şi greu de imaginat, situate in extremis, fie că vorbim de viaţa sa intimă sau de omul politic: soţ iubitor distrus de sinuciderea soţiei, tată afectuos care-i face Svetlanei toate capriciile, amant înţelegător al Zenyei (cumnata sa) după moartea soţiei, faţă de care are o slăbiciune, libertin, cinefil şi iubitor de literatură, om politic nesigur şi gelos pe talentul oratoric al unora (Kirov³), mefient în susţinători, făţarnic, neloial şi criminal nemilos, total lipsit de remuşcări.

Documentele de arhivă oferă cifre halucinante privind epurările din timpul Marii Terori, ce afectează iniţial componenţa Partidului, apoi Armata, pentru ca, în final, să atingă întreaga structură societală, cu accent deosebit pe naţionalitate (polonezi, germani etc.). Departe însă de a demonetiza imaginea atroce a lui Iosif Vissarionovici Stalin, Montefiore evită lucid să-i plaseze întreaga culpă a Terorii, văzând în acesta doar „motorul mecanismului”. În fapt, meritul magistral al volumului este acela că nu eludează, printr-un inventariu strict al evenimentelor, aspectele intime ale anturajului lui Stalin, motiv pentru care descoperim că Teroarea nu a fost doar consecinţa organică a monstruozităţii dictatorului. Efemeritatea, răzbunarea şi cruzimea sunt caracteristici esenţiale care legitimează apelul la asasinat în conturarea relaţiilor dintre bolşevici. Yejov⁴, de exemplu, bănuit de autor că l-ar fi ajutat pe Stalin împreună cu Buharin să planifice Teroarea, o asasinează pe Evghenia Podoskaya (soţia ambasadorului polonez cu care ar fi avut o aventură), în momentul când refuză să rămână la Moscova. Dar „la curtea ţarului roşu”, Yejov nu este nici pe departe singurul criminal şi cu greu îl poate concura pe Beria⁵. Autorul trece în revistă multe cazuri în care gelozia, invidia, dorinţa de putere ori frica sunt factori ce transformă vechile prietenii şi alianţe în rivalităţi de moarte, tranşate prin demascări, arestări, torturi şi execuţii.

Volumul semnat de Simon Sebag Montefiore este o incursiune fascinantă în lumea tenebroasă a celor care fac parte din „curtea ţarului roşu” şi o lectură obligatorie pentru cei care, dincolo de simpla relatare a unor evenimente istorice, doresc să înţeleagă regimul stalinist în esenţa sa.

Anca Alexandru

NOTE

 sus