20 de ani de la căderea comunismului

Teme de politica externă a României.
Relaţiile bilaterale România-Georgia (2004-2009)¹
 

ILEANA MĂDĂLINA RACHERU

The article examines the relations between Romania and Georgia in the context of major political changes occured after 2004(new priorites for Romania s foreign policy). The main thesis of this study argues that the major objective of Romania s foreign policy was to create an identity wich has to deal both with the bilateral relations and Romania s partnership with the West(membership in NATO and the EU, good relations with the US). The Romanian foreign policy makers didn t direct their decisions only to the realm of an exclusive bilateral approach and the Romanian interests were often a second priority in the official discourse.

Keywords: Romania s foreign policy, interests, official discourse

Studiul încearcă să analizeze, printr-o cercetare calitativă, relaţiile bilaterale România -Georgia în perioada 2004-2009. Variabila dependentă a studiului este relaţiile dintre cele două state, iar variabilele independente sunt percepţiile, identitatea, interesele şi acţiunile pe care România le construieşte/le desfăşoară în raport cu statul din Caucazul de Sud.

Prima parte a studiului va analiza contextul în care se apar percepţiile, interesele, identităţile şi acţiunile României în relaţiile bilaterale cu Georgia. În partea a doua şi a treia voi identifica percepţiile, interesele şi  identităţile României în raporturile cu Georgia. Partea  a IV-a va fi dedicată unei evaluări a modului în care au fost transpuse  în acţiune interesele formulate prin discursul oficial de la Bucureşti. Ultima parte va formula concluziile.

Importanţa studiului rezidă în unicitatea acestuia( până în prezent nu s-au facut studii academice pe baza relaţiilor bilaterale România-Georgia). Acesta este unul dintre motivele pentru care cercetarea de faţă se va baza pe sursele directe oferite de discursul oficial.

Studiul va fi elaborat pe baza abordării teoretice propuse de adepţii constructivismului în relaţiile internaţionale. Potrivit acestora „sistemul internaţional nu reprezintă doar  un teren unde se acţionează cu ajutorul instrumentelor militare, economice şi diplomatice; rolul sistemului internaţional fiind acela de a oferi statelor  un mediu de socializare şi de înţelegere a intereselor”². Constructiviştii propun studierea politicii externe a statelor pornind de la trei variabile interdependente: percepţie, interese, identitate. Astfel, aceleaşi acţiuni „pot să semnifice lucruri diferite în funcţie de modul în care actorii implicaţi se percep pe sine, se percep reciproc şi percep raporturile dintre ei” . În funcţie de percepţii, „actorii acţionează faţă de obiectele sociale(fenomene, procese, alţi actori)” şi îşi contruiesc interesele care sunt „ingredientul de bază al identităţilor”³.

Context şi percepţii in relaţiile România- Georgia

Contextul în care apare preocuparea României pentru relansarea relaţiilor cu Georgia este legat de evoluţia relaţiilor(considerate de constructivişti practici de socializare) statului român cu NATO şi UE şi de direcţia pe care o urmează raporturile celor două organizaţii cu Georgia. Pe parcursul anilor ‚90, România s-a transformat într-unul dintre candidaţii la integrarea în UE şi aderarea la NATO. După ce a purtat negocieri cu partenerii din NATO vreme de mai bine de 10 ani şi după ce a sprijinit acţiunile Alianţei în Kosovo şi a devenit aliatul SUA în „războiului împotriva terorismului”, România a fost acceptată ca  membru al organizaţiei în aprilie 2004. Relaţiile bilaterale cu vecinii au fost, de asemenea, priorităţi ale agendei de politică externă românească, dar decidenţii românii au avut în vedere doar vecinătatea apropiată (în special reglementarea raporturilor cu Ungaria, Ucraina şi R. Moldova, care au condiţionat aderarea la NATO⁴).  Astfel, la 14 decembrie 2004, când Traian Băsescu a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, politica externă a României mai avea de atins unul dintre cele două mari obiective afirmate în relaţiile cu Occidentul -integrarea în UE, care se contura aproape de realizare. Prin urmare, politica externă a României necesita stabilirea de noi obiective, care să asigure „calitatea de membru responsabil al comunităţii europene şi al celei euro-atlantice, activ în rezolvarea problemlor de interes global şi regional”⁵  şi care să permită reorientarea  către relaţiile cu statele vecine.

Percepţia despre obiectivele de politică externă a Bucureştiului explică doar într-o măsură limiată reorientarea către vecinătatea extinsă a României. Contextul sistemic al relaţiilor internaţionale din Caucazul de Sud a influenţat, de asemenea, hotărârile adoptate de decidenţii români: prezenţa sporită a Occidentului în spaţiul ex-sovietic după 11 septembrie 2001. SUA şi-au intensificat acţiunile în regiunea Caucazului de Sud pe fondul luptei împotriva terorismului, iar regimul Saakaşvili a devenit unul dintre cei mai importanţi destinatari ai ajutorului extern american.

La solicitarea  unora dintre statele membre, Uniunea Europeană a creat, în 2003,  Politica Europeană de Vecinătate(PEV), ca instrument de gestionare a relaţiilor cu statele aflate în vecinătatea sa geografică care nu vor deveni niciodată membrii ai acesteia sau cărora Bruxelles-ul nu le poate oferi integrarea în viitorul previzibil. În proiectul PEV au fost incluse şaptesprezece state, printre care şi Georgia, fapt care a însemnat intensificarea  demersurilor întrepinse de UE în direcţia cooperării cu statul georgian pentru democratizarea regimului politic, securizarea frontierelor externe ale Uniunii, soluţionarea conflictelor îngheţate din Abhazia şi Osetia de Sud, asigurarea securităţii energetice şi crearea unor  noi rute de tranzit pentru resursele energetice din bazinul Mării Caspice sau Asia Centrală.

În plus după câştigarea alegrilor de către Mihail Saakaşvili, cu sprijinul deschis al Occidentului⁶, negocierile cu privire la aderarea Georgiei la NATO s-au intensificat, ajungându-se la etapa acordării MAP(considerartă ca ultimul demers înaintea dobândirii statutului de membru).

Interese ale României în raporturile cu Georgia

Interesele României în relaţiile cu Georgia se construiesc pe două nivele: discursul oficial de la Bucureşti abordează tema raporturilor bilaterale din perspectiva calităţii de stat membru al UE şi al NATO şi în mod secundar pe cea a intereselor directe ale statului român, existând situaţii în care referinţele la interesele particulare ale statului român lipsesc. Documentul cu privire la reperele strategice ale politicii externe nu conţine nici o menţiune directă referitoare la interesele statului român, făcând doar precizări legate de  relaţiile UE şi ale NATO cu statele din Caucazul de sud: „Pentru comunitatea euro-atlantică, spaţiul de la Estul României reprezintă limita estică a NATO şi a UE...Politica europeană de vecinătate promovează apropierea de UE a statelor din est, asimilarea valorilor europene şi adoptarea unor părţi ale aquis-ului, fără a clarifica perspectiva aderării  la UE...Prin politica „uşilor deschise” a NATO, statelor candidate li se deschid perspective diferire de aderare, conform criteriului evoluţiei proprii”. Acelaşi document relevă absenţa unor clarificări cu privire la interesele României şi atunci când face referire la accesul la resursele energetice, tema raportării UE la această chestiune revenind: „Securitatea energetică în sens larg depinde de factori precum: politica în materie a statelor producătoare, capacitatea UE de a-şi defini politica energetică, diversistatea rutelor de transport, precum şi de protecţia infrastructurii energetice critice”⁷.

Problema interesului românesc în relaţia bilaterală cu Georgia apare mai frecvent în discursul public al oficialilor de la Bucureşti, iar subiectul interesului românesc este fie cel afirmat de UE şi NATO, fie unul particular. În toate alocuţiunile preşedintelui României referitoare la statul din Caucazul de sud sunt prezente referirile la poziţia României faţă de evoluţiile din regiune prin coordonare cu cele ale UE sau NATO. Cu prilejul vizitei efectuate la Tbilisi în august 2008, Traian Băsescu afirma că „din punctul de vedere al României-ca de altfel şi al UE şi al NATO, organisme din care România face parte-integritatea teritorială a Georgiei este esenţială şi ea trebuie menţinută”⁸. De fapt, la nivel discursiv, relaţiile bilaterale România-Georgia nu pot fi îmbunătăţite decât prin „prisma NATO şi a tratatelor europene şi transatlatice”⁹.

Interesul particular al României, este promovat în mod secundar în discursul oficial românesc şi este  identificabil din perspectiva afirmării unei identităţi de actor regional.  Acest obiectiv nu a fost afirmat în mod direct, dar devine evident prin  intenţiile de a promova iniţiative regionale în acest sens pentru că „vocaţia geostrategică a României ne determină să avem o voce în zona central-est europeană, precum şi în spaţiul continuu Marea Neagră-Caucaz-Asia Centrală...”¹⁰. Interesele României în relaţiile bilaterale sunt atât interese afirmate în mod direct de UE şi NATO, chiar dacă acestea nu servesc în mod evident statului român, şi interese directe ale României. Astfel, se poate vorbi de o asumare a intereselor comunităţii transatlantice, indiferent care sunt acestea şi de promovarea intereselor României. Temele aflate pe agenda organizaţiilor euro-atlantice au fost: asigurarea securităţii rutelor de transport a energiei, soluţionarea conflictelor îngheţate, democratizarea regimului politic din Georgia, lupta împotriva terorismului şi neproliferarea armelor de distrugere în masă.  Doar două dintre cele trei tipuri de interese sevesc în mod direct statului statului român:  asigurarea securităţii energetice prin soluţionarea conflictelor îngheţate şi democratizarea Georgiei. Conform discursului oficial de la Bucureşti, „domeniul energiei este de o importanţă crucială pentru România care depune eforturi coordonate cu partenerii euro-atlantici pentru a diversifica furnizorii şi rutele de aprovizionare cu hidrocarburi”¹¹.  În acest sens, Traian Băsescu a  afirmat  că relaţiile  cu Georgia sunt foarte imporante pentru că aceasta poate asigura legătura cu „zona extinsă a Mării Negre [care] furnizează 50% din energia necesară Uniunii Europene. Or, interesele noastre sunt majore”¹². 

Prin susţinerea procesului de democratizare din Georgia, „România este hotărâtă să devină o platformă a libertăţii şi democraţiei în regiunea Mării Negre”¹³, demers care serveşte intenţiei statului român de a-şi spori gradul de implicare în afacerile regionale. Toate celelalte interese promovate de liderii de la Bucureşti sunt mai de grabă interese ale celor două orgnizaţii în care România este membru şi nu pot fi calificate ca fiind de importanţă majoră pentru aceasta chiar dacă sunt omniprezente în cele mai importante documente de politică externă elaborate la Bucureşti (Strategia de Securitate Naţională,  Repere pentru un deceniu de politică externă. Interese. Valori. Instrumente).

Identităţile celor doi actori

Pe baza intereselor statului român, liderii de la Bucureşti au promovat două identităţi: o Românie care susţine cu fidelitate acţiunile UE şi NATO în raport cu Gerogia şi un actor regional regional important (în contextul stabilirii unor noi obiective pentru politica externă românescă). Identitatea pe care Bucureştiul o atribuie Georgiei în discursul oficial este o însuşire a viziunii pe care Occidentul o prezintă în documentele care evaluează situaţia statului din Caucazul de sud. În Rapoartele de Ţară, Planurile de Acţiuni ale UE, sau în discursul lui Matthew Bryza¹⁴ se găsesc aceleaşi teme ca în documentele MAE sau în discursurile preşedintelui Băsescu. Astfel, Bruxelles-ul a anunţat prin  Planul de Acţiuni din 2006, că  „susţine puternic  soluţionarea conflictelor interne din Georgia...”¹⁵. Iar Bryza a precizat, în acelaşi an, că „nu suntem jenaţi să recunoaştem că energia este un interes strategic. Avem, de asemenea...interese tradiţionale  de securitate-însemnând lupta împotriva terorismului, proliferării, evitarea conflictelor militareşi restaurarea (prezervarea în anumite cazuri) a integrităţii teritoriale a statelor din regiune...şi avem un al treilea set de interese,...reformele democratice şi economice de piaţă...bazate pe convingerea noastră că stabilitatea derivă din legitimitate. Şi legitimitatea necesită democraţie în domeniul politic şi prosperitate în sfera economică”¹⁶.

Astfel, identitatea atribuită Georgiei este aceea a unui stat afectat de conflictele îngheţate, cu un regim politic care depune eforturi în direcţia democratizării şi o ţară care poate deveni o rută de tranzit pentru resursele energetice de care are nevoie Occidentul şi România.

Implementarea intereselor

Pentru a evalua modul în care au fost implementate interesele enunţate în discursul public de la Bucureşti în relaţiile cu Georgia, voi folosi o abordare evenimenţială bazată pe cele mai importante acţiuni survenite în raporturile bilaterale dintre cele două state.

Începând cu anul 2005, România a promovat, la nivel practic,  cele două tipuri de interese afirmate oficial: interesele UE şi ale NATO precum şi interesele individuale româneşti. Există câteva situaţii în care România s-a implicat în procesele de soluţionare a conflictelor din Georgia, fie la nivel declarativ, fie prin acţiunea directă.  În 2005, împreună cu Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Suedia şi Slovacia, România a format Noul Grup de preteni ai Georgiei cu scopul de a sprijini statul georgian „în procesul de integrare în structurile nord-atlantice şi europene,..., de implicare a UE în soluţionarea conflictelor din Abhazia şi Osetia de Sud”¹⁷ . După izbucnirea conflictului dintre Georgia şi Rusia din august 2008, preşedintele Băsescu a anunţat că „România va continua efortul... de a se implica în stabilizarea regiunii”¹⁸ fără a enunţa totuşi o poziţie radicală  de condamnare a intervenţiei militare a Moscovei pe teritoriul georgian, aşa cum au avut Statele Baltice şi Polonia. Peste aproximativ o lună, statul român a trimis observatori în cadrul misiunii UE de monitorizare în Georgia (EUMM Georgia).

În privinţa asigurării securităţii energetice, România a devenit unul dintre partenerii implicaşi în construirea gazoductului Nabucco, iar autorităţile de la Bucureşti au promovat acest proiect prin discursurile prezidenţiale,  iniţiativele regionale la Marea Neagră şi au semnat Acordul interguvernamental de la Ankara (2009). Astfel, proiectul Nabucco s-a aflat pe agenda discuţiilor din timpul vizitei prezidenţiale la Tbilisi din august 2008, dar nu a fost expus în mod direct în alocuţiunile sau în documentele legate de iniţiativele la Marea Neagră. Propunerile înaintate de oficialii români cu prilejul acestor reuniuni au făcut referire la securitatea energetică în general, fără a menţiona explicit Nabucco. Totodată, România a susţinut acordarea MAP pentru Georgia la summit-ul NATO de la Bucureşti din aprilie şi după războiul din august 2008, situaţie care ar putea aduce un plus pentru securitatea Georgiei şi implicit pentru conductele de hidrocarburi care s-ar putea construi pe teritoriul acesteia.

Lupta împotriva terorismului şi prevenirea proliferării armelor de distrugere sunt două dintre interesele pe care România le-a afirmat ca obiective în cadrul relaţiilor cu Georgia, dar demersurile practice ale politicii externe româneşti au fost inexistente.  Trebuie totuşi remarcat faptul că aceste interese sunt afirmate doar în cadrul unor reuniuni multilaterale (Forumul la Marea Neagră, întâlnirile organizaţiilor regionale, summit-uri ale NATO sau ale UE)  la care participă România şi  Georgia.

Concluzii

Întreaga abordare a relaţiilor bilaterale România-Georgia se bazează în primul rând  pe percepţiile pe care statul român le formulează pe baza relaţiilor cu  UE sau NATO şi acordă o importanţă majoră identităţii pe care Bucureştiul intentioneză să o creeze în raporturile cu cele două organizaţii. Astfel, nu se poate vorbi de o percepţie pe care România o construieşte cu privire la Georgia dintr-o perspectivă strictă a relaţiilor bilaterale. În perioada anilor 2004-2008, relaţiile România-Georgia nu s-au construit prin percepţiile despre istoria relaţiilor bilaterale dintre cele două state, deşi acestea sunt un exemplu al cooperării¹⁹. Raporturile româno-georgiene sunt construite doar din perspectiva percepţiilor despre prezent şi viitor pe care Bucureştiul le atribuie Georgiei.

Punerea în practică a intereselor româneşti dovedeşte faptul că deşi discursul oficial arogă României interese ale Occidentului, acestea  nu sunt puse în practică dacă nu corespund şi necesităţilor statului român (exemplele cu lupta împotriva terorismului şi neproliferarea armelor de distrugere în masă).

ILEANA MĂDĂLINA RACHERU - Master Relaţii Internaţionale, anul II, Facultatea de Ştiinţe Politice.

 sus