Recenzie

Provocări la adresa unei relaţii de reciprocitate între lumea islamică şi Occident

 

---

Dumitru Chican, Omul de după om: Islamul în contextul modernismului şi postmodernismului
Editura Pastel, Braşov 2007, 168 pg.

---

Sintagma „război împotriva terorismului” domină încă discursurile din sfera securităţii, în pofida controverselor care gravitează în jurul acesteia. Totodată, „cruciada” împotriva terorismului a readus în atenţie un precedent periculos – „politizarea” religiei (a Islamului în perioada actuală) sau, mai precis, „o ecuaţie radicală şi profund conflictuală” cu doar două „soluţii”: fie „sacralizarea politicii şi impunerea dominaţiei sale totalitare, fie falsificarea religiei şi golirea ei de semnificaţiile existenţiale-trancedentale”.

În acest context, lucrarea domnului Dumitru Chican oferă o serie de repere pentru a evita acceptarea, de către cititorul mai puţin avizat, a „manipulărilor deformatoare de genul celor care încearcă să pună semnul egalităţii între religia islamică şi manifestările radicale care se pretind a avea o profundă motivaţie şi finalitate religioasă islamică”.

Absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură Arabă a Universităţii Bucureşti (1971), cu studii de specializare postuniversitară de limbă şi civilizaţie arabă şi islamică la Universitatea din Cairo (Egipt), traducător al unor „piese” valoroase din proza (Pribeagul, Zeii pământului sau Furtunile lui Jubran Khalil Jubran) şi poezia arabă (Abdel Rahman Ben Muawia, Al-Farazdaq, Jamil Busayna, Jarir), domnul Chican „accesează” elementele specifice Islamului printr-o cunoaştere profundă a „fineţurilor” limbii arabe.

De asemenea, experienţa contactului direct cu civilizaţia arabă, acumulată pe durata activităţii în cadrul misiunilor diplomatice ale României la Damasc, Beirut, Tripoli, Abu Dhabbi si Sanna, ca interpret de limbă arabă şi emisar prezidenţial pe lângă mai mulţi şefi de state arabe (1974-1994) sau în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Românei în Emiratele Arabe Unite (1994-1999) îi permite autorului să realizeze o „radiografie” detaliată atât a angoaselor lumii arabe şi, în speţă islamice, pendulând între auto-victimizare şi modernizare, cât şi a neliniştii Occidentului faţă de „rezistenţa” acesteia la importul valorilor occidentale.

În timp ce majoritatea autorilor declamă „incompatibilitatea” Islamului cu modernismul, sub semnul unei inevitabile „ciocniri a civilizaţiilor”, domnul Chican construieşte un demers care are ca finalitate tocmai „compatibilizarea” celor două concepte, prin intermediul unui dialog „real”, dincolo de prejudecăţile „cristalizate în ecuaţii tranşante cu termeni opuşi: globalizare versus izolare, dialog versus monolog, pace-conflict, toleranţă-intoleranţă”. Prin intermediul acestui demers, domnia sa urmăreşte evidenţierea faptului că „marea „ciocnire”, din punct de vedere dogmatic, se desfăşoară între cei care nu acordă religiei nici un loc în societate şi cei care susţin contrariul”.

Demersul domnului Chican este trasat iniţial pe două planuri distincte – modernismul, construit pe trei coordonate fundamentale (spaţiul, timpul şi autonomia) şi aflat sub semnul unor „multiple discursuri şi limbaje pliate pe realităţi fragmentate” şi Islamul, dincolo de un simplu „punct de vedere” (perspective canonice, etimologice şi semantice). Cele două planuri se contopesc şi se „confruntă” în final, pe fondul „ciocnirii” materialismului occidental cu „spiritualismul tradiţionalist” islamic.

Atrăgând atenţia asupra faptului că „a vorbi despre religie în era modernismului [...] înseamnă, înainte de toate a căuta un răspuns la întrebarea despre raportul în care omul contemporan se află el însuşi cu religia”, autorul urmăreşte revelarea provocărilor la adresa unei relaţii de reciprocitate între lumea islamică şi Occident, în special prin prisma faptului că, atât şcolile de gândire islamice, cât şi cele islamice „trec cu o uşurinţă prea mare peste un principiu fundamental şi valabil în orice operaţie tranzacţională”, respectiv cel al „schimbului” reciproc.

Sursa principală a rezistenţei la „schimbul” de valori rezidă în existenţa unor imagini deformate ale „interlocutorilor”, unul despre celălalt. Astfel, în timp ce „mentalitatea şi abordările moderniste sunt prezentate, din perspectivă islamică, drept o invenţie a Occidentului”, dobândind, în acest mod, valenţele unei „arme” esenţiale în „invadarea” spaţiului cultural al Islamului, „atitudinea defensivă, închisă în sine şi neîncrezătoare uneori în propriile şi realele sale capacităţi creatoare” a lumii musulmane este percepută de către occidentali ca un refuz categoric al evoluţiei spre un dialog consistent între cele două entităţi. În acest context, „fluidizarea” schimbului de valori necesită o reală cunoaştere reciprocă a „neliniştilor” şi „specificităţilor” participanţilor la dialog.

Unul din aspectele ce conferă valoare lucrării constă tocmai în evidenţierea inexistenţei unei comunicări bi-direcţionale, care să conducă la cunoaşterea reciprocă: „Occidentul este acuzat de a nu avea o concepţie despre adevărata convieţuire cu lumea islamică. Dar deţine, la rândul ei, această lume o asemenea doctrină de convieţuire cu Occidentul?”  

De altfel, comunicarea bi-direcţională propusă de autor îşi regăseşte ecoul chiar şi în modul de diseminare a ideilor lucrării domniei sale. Astfel, prin intermediul Editurii Departamentului pentru Cultură al Guvernului din Emiratul Sharja (Emiratele Arabe Unite) şi sub patronajul emirului Sultan Al-Qassimi, versiunea în limba arabă a lucrării domnului Chican stă la dispoziţia „partenerului de dialog” al Occidentului, începând cu luna noiembrie a anului 2008.

Totodată, domnul Chican evidenţiază potenţialul „transformator” al civilizaţiei arabe în contextul dialogului cu Occidentul, fiind îndreptăţit la un astfel de demers de experienţa domniei sale în acest spaţiu. Implicarea autorului în „reîntoarcerea” în spaţiul culturii europene a unui manuscris „pierdut”¹, căruia tocmai această civilizaţie i-a fost „depozitar” până la descoperirea acestuia de către domnia sa în Arhivele Naţionale ale Siriei din Damasc, marchează tocmai capacitatea acesteia de a recunoaşte şi prezerva valori autentice.

În ceea ce priveşte „asocierea” Islamului cu terorismul din ce în ce mai des în discursul de securitate contemporan, autorul ne atrage atenţia că „a accepta că o religie (de ce numai una?) practică şi incită la violenţă şi terorism, înseamnă a accepta situaţia aberantă că Dumnezeu însuşi a fost cel dintâi terorist al istoriei”. De altfel, domnia sa consideră că această postură „ingrată” a Islamului în contextul modernismului este determinată în principal de faptul că acesta „continuă să fie pe cât de puţin cunoscut şi corect înţeles, pe atât de controversat şi acuzat de a fi elementul motrice al catastrofalei ciocniri a civilizaţiilor propovăduită de Huntington”.

Utilizarea sintagmei „omul de după om” în contextul disecării falsului dialog inter-religios contemporan (un monolog în fapt) nu face decât să accentueze necesitatea transformării: este necesar ca Occidentul să înţeleagă „raţiunile aşa-zisului reviriment islamic şi faptul că politicile, aspiraţiile şi visele colonialismului, chiar şi ale celui cosmetizat, trebuie depozitate, definitiv, în subsolurile istoriei”, iar Islamul să evite concentrarea exclusiv „asupra „redescoperirii” trecutului şi găsirii unei forme exterioare de prezentare a acestuia la masa dialogului”.

Lucrarea domnului Chican nu „livrează” soluţii „de-a gata” pentru dialogul dintre Occident şi lumea islamică. Dimpotrivă, în spiritul maieuticii socratice, domnia sa urmăreşte să „nască” în mintea cititorului cât mai multe întrebări, să-i extindă capacitatea de diseminare, pentru ca acesta să nu cadă cu uşurinţă în capcana „manipulărilor deformatoare”enunţate mai sus.

Pentru cei interesaţi de evoluţia şi perspectivele dialogului Occident – Islam, lucrarea domnului Chican se constituie atât într-o autorizată sursă de informaţie asupra fundamentelor religioase ale lumii islamice, cât şi într-o provocare de a aloca mai mult timp reflecţiei asupra uneia din cele mai importante probleme ale lumii contemporane.

Costinel Anuţa

NOTE

 sus