Recenzie

Cum trebuie America să acţioneze într-o lume post americană?

 

---

Fareed Zakaria, The Post-American World
New York, London: W.W. Norton and Company, 2008, 292 pp.

---

Fareed Zakaria este cunoscut probabil în România ca fiind realizatorul şi moderatorul emisiunii săptămânale de pe postul american CNN, Fareed Zakaria GPS, dar şi ca editor al prestigioaselor reviste Foreign Affairs şi Newsweek. Puţini stiu însă că este şi autorul şi editorul unor lucrări care analizează politica externă americană: The American Encounter: The United States and the Making of the Modern World Essays from 75 Years of Foreign Affairs (împreună cu James F. Hoge, Basic Books: 1997), From Wealth to Power, (Princeton University Press: 1998), The Future of Freedom: Illiberal Democracy at Home and Abroad (W.W. Norton & Company; 2003) şi este unul dintre pionierii unui nou curent în cadrul teoriei realiste a relaţiilor internaţionale: realismul neo-clasic.¹

Ultima sa carte The Post-American World, apărută în 2008 se axează pe un subiect actual, dar foarte puţin tratat: puterea americană şi ascensiunea unor state cu aspiraţii de mare putere. Argumentul principal al cărţii lui Fareed Zakaria este că sistemul internaţional depăşeşte situaţia de unipolaritate în care s-a aflat de la sfârşitul Războiului Rece, că ordinea globală generată de fenomenul globalizării presupune ascensiunea celorlalţi (the rise of the rest) ce înseamnă afirmarea în cadrul sistemului a unor state care au profitat de acest fenomen în ultimile două decenii pentru a depăşi statutul de ţări aflate în curs de dezvoltare şi care, probabil, vor deveni mari puteri în cursul acestui secol. Chiar dacă nu afirmă sau argumentează că puterea Statelor Unite ale Americii este în declin, Fareed Zakaria susţine că politica internaţională a intrat într-o nouă era, care nu va fi definită de puterea SUA, ci de către alte puteri, aflate acum în ascensiune. Lucrarea nu este una academică, chiar dacă se bucură de o documentare vastă, ci una adresată atât specialiştilor cât şi unui public mai larg, interesat de politica internaţională.

Primul capitol al cărţii lui Fareed Zakaria este dedicat investigării şi prezentării caracterisiticilor ce vor individualiza lumea „post-americană”. În primul rând este notat faptul că asistăm în momentul de faţă la o difuziune a puterii dinspre statul naţional spre alte forme şi tipuri de autoritate: organizaţii internaţionale, ONG-uri internaţional sau alte tipuri de actori non statali, în timp ce autoritatea politică şi militară a statelor s-a diminuat. Această difuziune a puterii coincide cu „ascensiunea celorlalţi”, a treia schimbare consecutivă majoră în cadrul sistemului internaţional din ultimii 500 de ani după ascensiunea Occidentului şi urmată în secolul al XIX-lea de cea a Statelor Unite. O altă caracteristică a noii structurări a puterii constă în scăderea în ultimii 20 de ani a recrudescenţei războiului şi a violenţei organizate (p. 8-9), dar care este mediatizată excesiv, fapt ce caracterizează actuala perioadă printr-un acut sentiment al insecurităţii personale. Un exemplu în acest sens este ameninţarea islamului radical, care este supraestimată atât de către politicieni, cât şi de media. Era post-americană este caracterizată şi prin intrarea pe piaţa mondială a unor ţări cu populaţii foarte mari (China şi India), ceea ce a condus deja la transformări majore în cadrul acesteia (p.18). Pătrunderea acestor state în cadrul economiei globale a coincis cu o nouă expansiune a acesteia, cauza fiind investiţiile de capital făcute de către Occident în Asia şi în alte părţi ale lumii, care au avut ca efect pătrunderea pe piata globală a 2 miliarde de oameni (p.20).

Era post-americană se confruntă şi cu paradoxuri: creşterea economică de după sfârşitul Războiului Rece a avut loc pe fondul violenţei politice (atentate teroriste, războaie civile şi state infractor - rogue states), piaţa reacţionând din ce în ce mai puţin la şocurile venite din lumea politicului (p.7). S-a constatat că statele care deţin resurse naturale se dezvoltă mult mai uşor decât alte state care nu au asemenea resurse, un impact disproporţionat al dezvoltării asupra mediului şi resurselor naturale şi că globalizarea nu exclude naţionalismul, creşterea economică, însoţită de ascensiunea pe scena internaţională, generând un sentiment naţional puternic. Mai mult, ţări precum India şi China contestă naraţiunile occidentale privind istoria naţională şi universală, propunând alternative (p.35).

Un element important al lumii post-americane identificat de către Fareed Zakaria îl constituie legitimitatea: „În timp ce puterea devine din ce în ce mai diversificată şi difuză, legitimitatea devine din ce în ce mai importantă din cauză că este singura capabilă să coalizeze toţi actorii disparaţi din cadrul sistemului internaţional. Astăzi nici un fel de soluţie, indiferent cât de raţională ar fi nu va fi acceptată, dacă va fi percepută ca fiind ilegitimă. Nici o ţară oricât de puternică ar fi nu îşi va mai putea impune voinţa de una singură asupra unui stat sau pe o anumită temă.”

În lumea post-americană puterea Statelor Unite se va diminua, dar această diminuare nu va fi abruptă. În ciuda unei multipolarităţi emergente în domenii precum economia, finanţele, educaţia şi cerecetarea, în sfera politico-militară SUA va fi în continuare singura mare putere/superputere pe termen scurt şi mediu, structurarea sistemului internaţional cunoscând în prezent o formulă hibridă uni-multipolaritate sau „o singură superputere, mai multe puteri secundare” (p.43).

După ce schiţează coordonatele lumii post-americane, Fareed Zakaria analizează cauzele acensiunii Occidentului, comparând caracteristicile lumii occidentale la sfârşitul Evului Mediu şi începuturile modernităţii cu cele ale statelor asiatice şi din Orientul  Mijlociu. Autorul argumentează că ascensiunea şi mai târziu supremaţia Occidentului nu au fost accidentale, ci au fost cauzate de o serie întreagă de factori politici, economici, sociali şi geografici care nu aveau un echivalent în Asia. Succesul Occidentului a fost mai târziu imitat în mod conştient de către culturile orientale pentru a se dezvolta şi concura cu acesta. Fareed Zakaria argumentează  că statele care au adoptat modelul occidental, au preluat ceea ce era compatibil din punct de vedere cultural cu societăţile lor şi au generat o variantă proprie a modernităţii. La întrebarea dacă viitorul va fi modern sau occidental, autorul american oferă un răspuns ambiguu, pozitiv în sensul acceptării şi răspândirii unui asemenea tip de ordine, dar cu multe variaţii locale. În acelaşi timp  Fareed Zakaria subliniază că lumea post-americană va fi determinată mai puţin de factorul cultural, cât de distribuţia puterii în cadrul sistemului internaţional (p. 86).

Fareed Zakaria acordă Chinei şi Indiei o atenţie deosebită, fiind cele mai importante state aflate în momentul de faţă în ascensiune şi care au ambiţia de a deveni mari puteri. Ascensiunea acestor state este tratată în raport cu puterea Statelor Unite, China fiind considerată drept un rival potenţial, iar India drept un viitor aliat al SUA la nivel global. China este cea mai populată ţară a lumii, şi are economia cu cea mai mare rată de creştere economică din lume, este cel mai mare producător de bunuri din lume şi al doilea mare consumator de bunuri finite, are cea mai mare rată de economisire dintre toate economiile de piaţă şi al doilea buget militar din lume după Statele Unite. Republica Populară Chineză şi-a conservat sistemul de guvernământ autoritar, concomitent cu promovarea de reforme economice prin deschiderea către investiţiile străine şi adoptarea principiilor economiei de piaţă. În cadrul sistemului internaţional China a menţinut în general o prezenţă discretă, preferând să se dezvolte economic, dar recent a devenit extrem de activă în Africa şi Asia. Transformările care au avut loc în societatea chineză de la debutul programului de reforme au dus la dezvoltarea naţionalismului chinez, generaţiile mai tinere de activişti de partid şi cetăţeni fiind de părere că ţara lor ar trebui să conteste activ poziţia americană în cadrul sistemului internaţional. În plus China încearcă să excludă din Asia de Est influenţa americană prin creearea de mecanisme de cooperare politico-economice în care SUA nu sunt invitate să devină membre.

Statele Unite au dat dovadă recent de moderaţie în relaţia cu Republica populară Chineză, notează autorul american, evidenţiind reţinerea americană în chestiunea Taiwanului. Pe termen scurt şi mediu relaţiile sino-americane sunt definite de o interdependenţă economică accentuată evidenţiată de dependenţa Chinei de pieţele americane şi de deţinerea de către aceasta a peste 800 miliarde de dolari în bonuri ale Trezoreriei americane, finaţând astfel deficitul american. Un factor decisiv pentru viitorul relaţiilor sino-americane, este capacitatea guverului chinez (a se citi partidul comunist) de a-şi exercita în mod efectiv autoritatea.

Dacă China este considerată drept un potenţial rival, India este privită drept un aliat important al Statelor Unite pentru era post-americană. Ceea ce apropie cele două state este similitudinea dintre sistemele lor politice şi popularitatea de care se bucură America în rândul indienilor. Din punct de vedere politic fundamentele unei viitoare alianţe au fost puse prin semnarea unui acord bilateral de cooperare nucleară în 2006, la iniţiativa administraţiei Bush. Ascensiunea şi dezvoltarea Indiei s-a datorat societăţii indiene şi renunţării la sistemul economic mixt, ce încerca să combine elementele unei economii de comandă cu cele ale economiei de piaţă. În raporturile pe care le vor dezvolta în viitor Statele Unite cu India este bine de ţinut minte că India va evita să-şi asume în mod deschis un angajament pe termen lung faţă de Statele Unite. Eventuala alianţă nu va fi echivalentă cu „relaţia speciala” pe care SUA o are în prezent cu Marea Britanie, ci va fi una determinată de interese comune clare. Pe termen scurt India va acţiona în vederea continuării dezvoltării şi consolidării poziţiei sale, liniile fundamentale ale politicii externe rămânând pacea şi stabilitatea. India nu va încerca, pe termen scurt cel puţin, să balanseze China, atât din motive economice, cât şi din raţiuni geo-strategice şi va evita să fie percepută ca un vector al influenţei americane în regiune.

În opinia lui Fareed Zakaria problemele cu care se confruntă în prezent Statele Unite nu sunt de factură economică, economia americană continuând să fie viabilă din punct de vedere structural (afirmaţie este validă, chiar dacă cartea a fost publicată la puţin timp după izbucnirea crizei financiare din 2008), ci sunt produsul unui sistem politic deficient care descurajează compromisul şi favorizează polarizarea excesivă. Autorul identifică o altă problemă care poate submina eforturile SUA de a se adapta la o lume globalizată şi post-americană: apariţia unui clivaj între elita politică şi economică americană, care şi-a însuşit, a promovat şi profitat în urma fenomenului globalizării, şi americanul mediu, care percepe acest fenomen cu neîncredere. Acest clivaj a fost reliefat în timpul campaniei electorale prezidenţiale din SUA din 2008, când majoritatea candidaţilor, spre a calma frica unui segment important din electorat că îşi va pierde slujbele în urma externalizării producţiei în India, China sau Mexic, au promis fie re-negocierea unor tratate de liber schimb deja semnate şi ratificate precum NAFTA sau introducerea unor clauze protecţioniste (clauze de mediu şi asigurări sociale) în acordurile viitoare. Un alt simptom al acestui clivaj este ezitarea SUA în a se conforma unor standadelor internaţionale (altele decât cele stabilite de ea) în domenii precum protecţia mediului (Tratatul de la Kyoto), protecţia copilului sau drepturile omului (respingerea Statutului Curţii Penale Internaţionale).

Fareed Zakaria recomandă ca politica externă a SUA în raport cu puterile aflate în ascensiune să se axeze pe generarea de instituţii, reguli şi norme, care să definească era post-americană şi să se abţină de la a încerca să frâneze ascensiunea lor, atâta timp cât este paşnică. Politica externă americană trebuie să se axeze  pe termen mediu şi lung pe următoarele principii: selectarea atentă a priorităţilor pentru a conserva şi utiliza eficient puterea americană; crearea de reguli generale, promovarea unor valori şi practici considerate drept legitime de către toţi actorii internaţionali şi abţinerea de a urmări interese înguste şi de moment; crearea de parteneriate şi alianţe, chiar şi cu rivalii potenţiali, sunt de preferat contrabalansării unor ameninţări potenţiale; SUA trebuie să acţioneze multilateral şi să renunţe la unilateralism; din punct de vedere militar armata americană şi decidenţii politici trebuie să se obişnuiască să conducă şi să lupte asimetric; şi în final cea mai importantă recomandare ţine de legitimitate, acţiunile SUA trebuiesc să fie percepute de către toţi actorii internaţionali, indiferent de natura lor, ca fiind legitime, numai aşa America va fi în măsură să definească agenda politică într-un sistem internaţional multipolar şi descentralizat.

Ceea ce i se poate reproşa acestei cărţi este lipsa de profunzime şi absenţa unei metodologii de evaluare a statelor aflate în ascensiune, viitoare mari puteri, în ciuda unor observaţii pertinente făcute de Fareed Zakaria în anumite chestiuni: realitatea ameninţării islamului radical sau deficienţele sistemului politic american. The Post-American World ca stil şi tematică este similară cu lucrarea lui Josef Joffe, Uberpower: The Imperial Temptation of America, pe care de altfel autorul american o şi citează. Unii cititori vor părea surprinşi de absenţa unor ţări ca Brazilia şi Rusia, şi ele state în ascensiune, din analiza efectuată de Fareed Zakaria, dar acestea fie nu pot fi comparate în termeni de creştere economică şi populaţie cu India sau China (cazul Braziliei), fie cu greu pot fi numite puteri în ascensiune (cazul Rusiei). Recomandările făcute asupra cursului politicii externe a SUA într-o eră post-americană nu sunt neapărat originale, Fareed Zakaria citându-l pe Josef Joffe în privinţa strategiei de creeare de instituţii şi norme care să definească sistemul internaţional în lumea post-americană şi să angajeze viitoarele mari puteri. Riscul unei asemenea strategii este la fel de ridicat ca şi echilibrarea unei puteri în ascensiunea, din cauză că o dată ajunsă mare putere acel stat va fi tentat să schimbe normele şi instituţiile sistemului internaţional pentru a reflecta mai bine distribuţia puterii.

Cartea lui Fareed Zakaria este o bună introducere în problematica puterilor aflate în ascensiune, a efectelor globalizării şi a viitorului politicii externe americane, deschizând oportunităţi de cercetare pentru cei interesaţi de aceste subiecte actuale.

George Vişan

NOTE

 sus