|
Recenzie
Politica la români
Pino Casamassina, Il libro nero delle brigate
rose: Gli episodi e le azioni della piu nota
organizzazione armata dagli „Anni di piombo” fino ai
giorni nostri
Newton Compton Editori, Roma, 2007
Pino Casamassima este de profesie ziarist fiind specializat în fenomenul Brigadelor Roşii. Datorită acestei specializări este consultant al prestigioasei edituri Rizzoli pentru care a îngrijit lucrarea lui Valerio Morucci intitulată „La peggio gioventu”. Totodată este autorul a numai puţin de douăzeci de cărţi care abordează această temă fiind considerat unul dintre cei mai mari specialişti italieni pe acest subiect. Lucrarea cu titlul Il libro nero delle brigate rose: Gli episodi e le azioni della piu nota organizzazione armata dagli „Anni di piombo” fino ai giorni nostri are o particularitate: realizează o radiografie bine documentată a organizaţiilor cu caracter paramilitar/terorist care au apărut în Italia la începutul anilor ‘70 şi activează până în zilele noastre. Structura cărţii are o parte rezervată explicării subiectului ce se întinde pe 334 de pagini, urmată de prezentarea celor mai importanţi membri ale brigadelor roşii (13 pagini) pentru ca să se încheie cu o cronologie a activităţii şi acţiunilor acestor organizaţii începând cu 1970 şi încheind cu 2007 (42 pagini).
La prima vedere cartea domnului Pino Casamassima pare o simplă analiză a acestor grupări care prin activitatea lor au însângerat peninsula de la nord la sud. În realitate analiza propusă de autor este mai profundă. Pentru persoanele care au fost şi sunt interesate de istoria statului şi a societăţii italiene de după al doilea război mondial sunt cunoscute clivajele care au existat şi încă mai există. Clivajul dreapta/stânga care a apărut odată cu instaurarea regimului fascist în peninsulă este cunoscut. Acest clivaj este definitoriu pentru istoria politică de după cel de-al doilea război mondial. Subiectul a fost amplu dezbătut de istorici, sociologi sau politologi dar nu reprezintă subiectul acestei recenzii. Ceea ce este important pentru cei care se apropie cu atenţie de analiza societăţii italiene este existenţa unei falii în interiorul mişcării de extremă stânga. După al doilea război mondial „Partidul Comunist Italian” (PCI) a acceptat regulile unei societăţi democratice participând la viaţa politică refuzând să fie considerat un partid antisistem cu toate că era considerat „Coloana a V-a” a comunismului stalinist. Această opţiune nu a fost acceptată de adepţii stângii şi extremei stângi italiene apărând în acest fel grupuri şi organizaţii care doreau ca prin luptă armată să realizeze căderea regimului burghez. Senzaţia pe care ţi-o dă citirea cărţii este că societatea era împărţită pe criterii ideologice. Stânga/dreapta a fost un clivaj ce a dat expresie faliilor existente în societatea italiană şi a profundelor contradicţii cu caracter social în a doua jumătate a secolului XX. Autorul cu toate că identifică apariţia unor grupuri care provin din stânga ideologică începând cu anul 1970 explică naşterea acestora analizând evenimentele istorice de după 8 septembrie 1943.
Italia a fost o ţară care a cunoscut în profunzime dualismul nord/sud. Diferenţa de dezvoltare economică dintre nordul industrializat şi sudul agrar va produce traume colective imediat după accelerarea procesului de modernizare care este cunoscut în istorie sub numele de „Miracolul Italian”. Anii ‘60 ai secolului trecut aduc cu sine acea bunăstare dorită de un popor cunoscut în veacurile trecute pentru emigraţia sa. Acest proces de modernizare a fost caracterizat de o industrializare activă ce a atras forţă de muncă din sudul subdezvoltat spre nordul industrializat. Tocmai acest fenomen a fost scânteia de la care s-au alimentat mişcările de stânga şi extremă stânga italiene. În primul rând avem sindicatele care prin militantismul lor au încercat să răspundă revendicărilor proletariatului. În al doilea rând avem Partidul Comunist Italian care a promovat lupta de clasă în baza unei rigide dogme marxiste. Din conflictul dintre patronat şi angajaţi care puteau să fie de stat sau privat s-au născut acele organizaţii care doreau realizarea idealurilor de echitate socială pe cale armată. Drumul instituţional urmat de sindicate şi Partidul Comunist Italian a fost dezavuat de acele grupări de extremă stânga care au văzut în societatea burgheză răul în formă pură. În acest fel s-a creat o masă critică care a permis apariţia celebrelor Brigade Roşii (B.R). În interiorul acestora au aderat studenţi, muncitori, intelectuali, sau mici burghezi. Pino Casamassina observă totuşi că principala categorie care a intrat în Brigadele Roşii au fost muncitorii iar originea geografică a fost din sudul Italiei.
Pe parcursul cărţii autorul explică în detaliu care au fost grupurile din B.R, ideologia acestora, mijloacele de comunicare cu societatea, modalităţile şi mijloacele de autofinanţare, sciziunile, rivalităţile interne, în contextul fiecărei epoci. Linia roşie care străbate evenimentele care au avut loc din 1970 până astăzi este dată de recursul la violenţă. Fiecare grup, indiferent de programul său a avut ca mijloc de exprimare politică recursul la violenţă. Atacul asupra instituţiilor bancare, a poştei, sau răpirea persoanelor publice sau private au reprezentat constanta acţiunilor lor. Legitimarea acestor acţiuni violente prin apelul la un discurs antisistem nu a fost acceptat de marea majoritate a populaţiei. Dificultăţile economice cu care s-a confruntat economia italiană în anii ‘70 şi ‘80 ar fi trebuit din punct de vedere teoretic să aducă un sprijin popular Brigadelor Roşii. Nimic mai fals. Răpirea liderului Creştin Democraţiei italiene ( D.C), Aldo Moro a reprezentat începutul sfârşitului B.R.
Aldo Moro în anul 1978 era liderul de necontestat al D.C. Om politic de mare valoare a înţeles că depăşirea profundelor fracturi din interiorul societăţii italiene nu poate fi realizată fără o reconciliere istorică cu PCI. Din acest motiv propune comuniştilor italieni realizarea unei coaliţii de guvernare şi propunerea unui program comun de relansare economică şi de reforme sociale. Această alianţă avea ca scop închiderea unui conflict care dura de treizeci de ani. Pe data de 16 martie însoţit de excorta sa armată, Aldo Moro se îndreapta spre parlament cu scopul retragerii sprijinului pentru guvern şi formarea altuia împreună cu comuniştii. Înainte să ajungă la destinaţie, un comando al BR atacă convoiul de maşini, ucide toţi oamenii care îl excortau pe Moro şi îl răpeşte. Au urmat 55 de zile de prizonierat care s-au încheiat cu asasinarea acestuia. Episodul Moro a fost în mare parte elucidat, s-a descoperit locul în care a fost deţinut liderul creştin democrat şi unde a fost asasinat. De asemenea au fost identificaţi toţi brigatiştii. Atmosfera de suspiciune care a angrenat întreaga societate italiană nu a fost destrămată însă nici în zilele noastre. Suspiciunile privind mobilul arestării şi asasinării lui Aldo Moro au rămas. Senzaţia participării unor forţe oculte s-a menţinut de-a lungul deceniilor. Ceea ce este important pentru analiza lui Pino Casamassima este că după acest eveniment deosebit de grav efectul de imagine asupra B.R. a fost dezastruos. Dacă până la acea dată aceste organizaţii se bucurau de o imagine pozitivă în anumite zone aflate la periferia societăţii cu un grad de integrare mai mic sau beneficiau de o aură a unor oameni care se luptau în baza unei ideologii cu relele produse de modelul democraţiei italiene, ulterior morţii lui Moro imaginea acestora s-a prăbuşit. Acest asasinat a demonstrat natura violentă B.R. în faţa întregii populaţii, o populaţie care era sătulă să mai participe la violenţe de stradă sau să accepte acte teroriste în numele unei ideologii. Valul de arestări care a urmat, dezertările din interiorul acestor grupări teroriste au paralizat şi ulterior dezmembrat această mişcare. Cu toate acestea B.R. au supravieţuit şi au continuat să asasineze oameni politici cum ar fi Massimo D’Antona pe 20 mai 1999 şi Marco Biagi pe 20 martie 2002.
Cartea lui Pino Casamassina demonstrează cum au apărut Brigadele Roşii, de ce au apărut, cărui demers social şi politic au răspuns şi modul în care ulterior societatea italiană le-a respins. Respingerea mesajului, a modului de acţiune, marginalizarea membrilor BR de către marea parte a populaţiei italiene a demonstrat o maturizare a corpului politic, a asimilării unor valori care ţin de o societate democratică şi de respectarea unor reguli fundamentale pe care se legitimează un regim democratic. Importanţa lucrării lui Casamassina este dată şi de prezentarea acestui mesaj şi de aceea o recomand celor interesaţi.
Sabin
Drăgulin
sus
|
