Minorităţi

Conflicte nesoluţionate de aproape 20 de ani
 

ISTVÁN HALLER

Between December 1989 and 1997 Romania faced more than 30 violent clashes against Roma communities, all resulting in burning down houses and the killing of those who were not able to hide on time. Although 4 of these cases were in the meantime solved out by the European Court of Human Rights, eventually Romania did not apply all the end decisions, hence delaying the final resolution of these conflicts. Meanwhile new similar clashes arose, but the authorities seem to be standing idly.

Keywords: Roma, collective violence, European Court of Human Rights, Hădăreni, Plăieşii de Sus, Bolintin Deal

Din decembrie 1989 până în anul 1997 în România au avut loc peste 30 de conflicte violente¹ îndreptate împotriva comunităţilor de romi care s-au soldat cu incendierea caselor şi linşarea celor care nu au reuşit să se ascundă din timp.

Patru dintre aceste cazuri (Hădăreni, judeţul Mureş; Casinu Nou şi Plăieşii de Sus, judeţul Harghita; Bolintin Deal, judeţul Giurgiu)² au fost trimise spre soluţionare către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare CEDO), acestea fiind soluţionate pe cale amiabilă³.

În procedura CEDO soluţia amiabilă reprezintă o recunoaştere a încălcării drepturilor omului de către guvern, care, pe lângă plata daunelor, poate oferi şi diferite alte soluţii de remediu şi de prevenire a situaţiilor similare.

Cazul Hădăreni fiind primul de acest gen care a ajuns în faţa judecătorilor de la CEDO, Guvernul României a încercat să evite o „condamnare”⁴ pentru a preveni crearea jurisprudenţei pe baza căreia celelalte cazuri similare să fie soluţionate prin analogie. Spre fericire o parte a victimelor a refuzat soluţia amiabilă (având ca efect existenţa unei soluţii de constatare), o altă parte însă a acceptat (creând obligativitate pentru Guvern în a respecta oferta de soluţie amiabilă).

La paragraful 29 pct. 3 al Hotărârii nr. 1 din 5 iulie 2005 apar următoarele elemente ale soluţiei amiabile⁵:

Guvernul se angajează să emită instrucţiuni corespunzătoare şi să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea în viitor a drepturilor individuale garantate de aceste articole. În special, Guvernul se angajează să adopte următoarele măsuri generale:
– îmbunătăţirea programelor educaţionale pentru prevenirea şi combaterea discriminării romilor în programa şcolară în comunitatea din Hădăreni, judeţul Mureş;
– elaborarea unor programe de informare publică şi de înlăturare a stereotipurilor, prejudecăţilor şi practicilor care afectează comunitatea romilor în instituţiile publice din Mureş competente pentru comunitatea din Hădăreni;
– iniţierea unor programe de educaţie juridică în cooperare cu membrii comunităţilor de romi;
– susţinerea schimbărilor pozitive în rândul opiniei publice din comunitatea din Hădăreni privitoare la romi, pe baza toleranţei şi a principiului solidarităţii sociale;
– stimularea participării romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică a comunităţii locale din judeţul Mureş, prin promovarea unor programe de asistenţă mutuală şi dezvoltare comunitară;
– implementarea unor programe de reabilitare a locuinţelor şi a mediului în comunitate;
– identificarea, prevenirea şi soluţionarea activă a conflictelor care pot genera violenţe familiale, comunitare sau interetnice.

În plus, Guvernul se angajează să prevină apariţia în viitor a unor probleme similare prin efectuarea unor anchete adecvate şi eficiente şi prin adoptarea, în viitor, a unor politici sociale, economice, educaţionale şi politice menite să îmbunătăţească situaţia comunităţii romilor, în conformitate cu strategia guvernamentală existentă în acest domeniu. În special, va adopta măsuri generale reclamate de nevoile specifice ale comunităţii din Hădăreni în vederea facilitării soluţionării generale a cazului, luând în considerare şi paşii care au fost făcuţi deja în acest scop şi anume reconstruirea unora dintre casele distruse.

Pentru supravegherea acestor măsuri, Guvernul României este supus controlului Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (în continuare CMCE).

Guvernul însă a uitat imediat de cele consfinţite de CEDO prin hotărâre, crezând că va putea păcăli uşor victimele doar prin plata daunelor, iar CMCE prin minciuni. Liga PRO EUROPA, urmărind deaproape cazul din primele zile de după evenimentele din Hădăreni⁶, nu a lăsat să fie aşa. A trimis raport către CMCE arătând că România a rămas datoare victimelor. Presat, până la urmă Guvernul României a emis o hotărâre⁷, care trebuia să pună în practică soluţia amiabilă. Hotărârea fiind emisă, Guvernul din nou a crezut că acţiunile concrete vor fi date uitării. S-a şi raportat către Consiliul Europei că hotărârea CEDO s-a implementat de Guvern. După noi rapoarte trimise de Liga PRO EUROPA către CMCE, Guvernul a finanţat proiectul, fără însă a „pierde” prea mulţi bani⁸. Tactica nouă a constat în acordarea unor sume la sfârşitul anului, care – neputând fi cheltuite – trebuiau returnate cu sfârşitul anului bugetar. Pentru o mai mare credibilitate, Guvernul  reuşit să atragă în acest joc şi o instituţie internaţională cu reputaţie: Programul de Dezvoltare a Naţiunilor Unite.

În aceste condiţii CMCE chiar a crezut că totul e în regulă, astfel nici un raport ulterior care a arătat carenţele implementării „programului Hădăreni” nu a fost luat în seamă.

Între timp au fost soluţionate şi cazurile Casinu Nou şi Plăieşii de Sus, pe „cale amiabilă” similară cazului Hădăreni. Diferenţa mare a fost că romii din aceste două localităţi au avut demnitatea de a refuza categoric propunerea Guvernului. Degeaba: CEDO a impus acceptarea acestei soluţii. Dacă pentru „programul Hădăreni” au existat măcar câteva acţiuni de vitrină, în legătură cu aceste două cazuri Guvernul nici nu s-a obosit să păstreze aparenţele unei minime decenţe. Hotărârile CEDO în cele două cazuri nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, cu gândul orwellian că ceea ce nu se publică nici nu există.

În aceste condiţii autorul acestor rânduri a decis să recurgă la o măsură extremă, intrând în greva foamei. După opt zile Guvernul din nou a făcut promisiuni, a emis o hotărâre privind „programul Caşinul Nou şi Plăieşii de Sus”⁹, dar situaţia nu s-a schimbat în mod radical. În „programul Hădăreni” banii care au fost cheltuiţi nu au vizat în principal romii, ci majoritarii (ca şi cum proiectul ar fi fost un premiu pentru pogromul desfăşurat de ei, şi nu menit să remedieze condiţiile de viaţă ale romilor). Astfel au fost lucrări de reparaţii la şcoală (de două ori, în total pentru şcoală s-a cheltuit suma de 532.138 RON), la căminul cultural (din nou de două ori, în total cu suma de 444.826 RON), au fost asfaltate drumuri (7 km, din suma de 229.800 RON), s-au ţinut cursuri, traininguri¹⁰... Din ceea ce aşteptau romii, aproape nimic nu s-a realizat: au fost reparate 6 case (cu suma totală de 210.560 RON), nu s-a construit nici o casă, nu s-a creat nici un loc de muncă.

În „Programul Caşinul Nou şi Plăieşii de Sus” au fost organizate cursuri de trei zile pentru aproximativ 30 de persoane din judeţul Harghita, au fost oferite materiale promoţionale pentru localnici, s-a realizat un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea comunităţilor locale, dar alte acţiuni deocamdată nu au fost defăşurate. Autorităţile locale, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, în mijlocul lunii august, frustrate de existenţa unui program pentru romi în „domeniul” lor, au atacat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru implementarea „Programului Caşinul Nou şi Plăieşii de Sus”¹¹.

Tot în această perioadă (timp de aproximativ doi ani) CEDO a presat romii din Bolintin Deal să accepte o soluţie amiabilă similară cu cele trei anterioare. Văzând că altfel nu vor obţine o soluţie într-un termen previzibil, soluţia amiabilă a fost acceptată. Ciudat este că romii nu mai trăiesc de aproape 20 de ani în Bolintin Deal, ci la marginea Bucureştiului, dar programul va fi desfăşurat – conform deciziei CEDO – la Bolintin Deal şi în judeţul Giurgiu. Poate, similar programului Hădăreni, în beneficiul incendiatorilor, şi nu în beneficiul victimelor.

Pentru a verifica modul în care România a implementat soluţiile din cazurile Hădăreni, Plăieşii de Sus şi Casinu Nou, CEDO a trimis o delegaţie din partea departamentului de executari (în iunie 2009), care a discutat cu autorităţile responsabile, dar a cărui raport este, deocamdată, confidenţial.

În aceste condiţii, nu este de mirare că autorităţile statului român, în loc să intervină pentru stoparea conflictelor interetnice din judeţul Harghita (localităţile Sânmartin şi Sâncrăieni, unde populaţia majoritară a intrat în casele romilor, producând pagube însemnate, după care a expulzat familii şi i-a obligat pe romii care au rămas în aceste localităţi să trăiască după reguli stabilite de majoritari, spre exemplu să-şi vândă caii), ridică din umeri. Dacă se va ajunge la noi soluţii ale CEDO, prin care România va fi condamnată pentru atitudinea rasistă a autorităţii statului, pe reprezentanţii acestor autorităţi nu-i interesează: peste 20 de ani ei vor fi pensionaţi, şi nimeni nu-i va întreba despre vinovăţia lor.

În naivitatea mea, la un moment dat am crezut că Guvernul României poate fi convins ca „nesilit de nimeni” să-şi recunoască vinovăţia în toate cazurile de violenţă colectivă şi să realizeze programe în toate localităţile afectate, nu doar în acele localităţi în care ar fi fost obligatoriu conform deciziilor date de CEDO. Ar fi fost un gest onorabil. De ce să aşteptăm 50-60 de ani, ca şi în legătură cu Holocaustul, ca victimele să dispară dintre noi, pentru a face ceva pentru ei?

În lipsa acestui gest, organizaţiile civice din România ar trebui să analizeze extrem de serios posibilitatea de a duce toate cazurile de violenţă colectivă îndreptată împotriva comunităţilor de romi în faţa CEDO, ca măcar daune să fie plătite pentru victime, chiar dacă Guvernul României, cu tacita aprobare a CMCE, nu va implementa nici un program pentru comunităţi. Măcar să rămână evenimentele în istorie, prin hotărârile CEDO, să nu uităm niciodată suferinţa celor alungaţi, rămaşi fără rude, fără adăpost, fără bunuri.¹²

ISTVÁN HALLER - jurnalist, activist în domeniul drepturilor omului (1993-2007), din 2007 este membru în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

 sus