Recenzie

Hinducerea unei noi puteri

 

---

John Farndon, India. Ascensiunea unei noi puteri mondiale
Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2007, 235 pagini
Traducere de Alexandru Suter

---

Situată într-un ilustru secundat în spatele Chinei, dezvoltarea Indiei este  o parte a ascensiunii Asiei.¹ Ascensiune Indiei,  încet dar sigur, va remodela o ordine culturală şi geostrategică bazată încă pe occidento-centrism. Mai mult decât oricare alt spaţiu, India a reprezentat visul european de cucerire, mântuire şi găsire a celuilalt. Nu reprezintă India capătul expediţiei lui Alexandru în Orient?! Descoperirea Americii ca popas în drumul către Indii nu este oare omagiul pe care destinul îl aduce occidentului?! Expresia de Indiile spiritului regăsibilă la scriitorul american Allan Bloom certifică mărturia tânjiri după un paradis supra-material. Înecată mult timp în mareea metafizicii, imaginarul european şi occidental cunoaşte în India blazonul unei noi superputeri care nu se mai supune ca în trecut dorinţelor sale şi care îşi doreşte un loc la masa celor mari. Literaturii tradiţionale despre spiritualitatea sanscrită şi hindusă i s-a adăugat de ceva vreme o tot mai consistentă aplecare către dimensiunile practice ale ascensiunii Indiei către zenit. În acest sens, lucrarea lui John Farndon este binevenită publicului românesc care este confuz fascinat de lumina Orientului şi încă neracordat la realităţile geopolitice ale Asiei.

Politică şi societate. Dezvoltare si stagnare

Expresia de politică socială, cu tot aspectul ei pleonastic îşi află utilitatea mult mai bine în descrierea guvernării în India decât în multe alte locuri. Pentru autorităţile federale şi locale miza penetrării deciziei politice este interesantă în măsura în care dezvoltarea abrupt contrastantă este utilitarmente o piedică în calea boomului economico-tehnologic  iar moralmente o pată pe eticheta de cea mai mare democraţie din lume. Pentru europeni şi americani, termenul de socio-politică/politică socială este relevant în măsura în care diplomaţia Asiei, chiar neinteresantă pe termen scurt modifică prin conţinutul său demografic harta lumii şi interesele vestice.

India, leagăn al unor culturi străvechi şi miracole inovatoare recente este şi ţara cu cei mai săraci oameni din lume. Multe vreme părea de necrezut, dar numărul celor aflaţi sub limita sărăciei este mai mare decât în Africa sub-sahariană. Cu un venit mediu de 750 dolari pe cap de locuitor anual [deşi în unele locuri scade sub 150 $] India deţine 40% dintre cei mai săraci oameni de pe mapamond. Subnutriţia loveşte ½ din cei 120 de milioane de copii şi are o rată dublă faţă de Africa de Sud. În 6 din cele 29 de state ale federaţiei: Bihar, Mahdya-Praesh, Maharasastra, Orissa, Rajasthan şi Uttar Pradesh  cel puţin 50% dintre copii au sub greutatea normală pentru vârsta lor. Patru dintre statele mai sus enumerate deţin 43% din copiii subnutriţi ai Indiei. Aproape 75% dintre copiii preşcolari suferă de anemie. O cifră pe care se pare că doar Bhutanul o depăşeşte: 81% în timp ce alte state precum Afganistan (65%), Bangladesh (55%), Nepal (65%) sau Pakistan (56%) au o cifră în domeniu vag ameliorată. Nu mai puţin de 52% dintre femeile măritate cu vârsta cuprinsă între 15-49 de ani au o formă sau alta de anemie.² Anemia deasemenea atinge 87% dintre femeile însărcinate. Alături de anemie, subnutriţia provoacă moartea prin intermediul difertelor boli: diaree în 61% din cazuri; malaria în 57%, pneumonie pentru 52% sau pojar în 45%. Progresele realizate au fost modeste. Rata subnutriţiei  s-a redus de la 70% în anii 1978/79 la 50% la începutul anilor ’90. În timpul ultimului deceniu al secolului XX s-a mai înregistrat un progres de 11%, raportat la cifra anilor 1992/1993. Progresul rămâne însă în urma Bangladeshului şi Pakistanului precum şi a Chinei unde la acelaşi capitol s-au înregistrat ameliorări de 55% şi respectiv 60%.

S-a calculat că anemia la adulţi reduce productivitatea cu 15-17 procente. Un studiu de la începutul anilor 2000 estima pierderile economiei indiene în perioada 2003-2012 din cauza malnutriţiei la 114 miliarde de dolari. În jur de  2,5 milarde $ se pierd anual ca urmare a productivităţii reduse. Alte cifre dau 3% din PIB ca pierderi.³

Dinspre ceea ce doare spre ceea ce s-a reuşit, trebuie spus că economia Indiei a însemnat în 2007 doar 2% din Produsul Global faţă de China care a reprezentat 5%. Se apreciază că India va insemna 2,4% în 2020 în timp  ce alte studii mai optimiste o dau ca a treia economie a lumii. Rata de creştere a fost de 6 procente între 1991-2004 şi 8% între 2004-2007. În anul 2009 s-a apreciat că a fost o creştere de aproximativ 9%, rată considerată nesănătoasă spun specialiştii întrucât supraîncălzeşte economia şi dezechilibrează sistemul. În ceea ce priveşte structura economiei aceasta a evoluat de la un caracter agro-industrial la unul predominant bazat pe servicii, industria IT fiind vârful de lance. Dacă este să corelăm ponderea diferitelor sectoare industriale cu numărul de oameni angajaţi paradoxul continuă. Nu mai puţin de 80% din populaţie trăieşte încă în zona rurală şi se ocupă cu agricultura sau mici afaceri. Cu toate acestea doar 35 de milioane de persoane sunt plătitori de impozite ceea ce reprezintă 7% din populaţie restul de peste 420 de milioane de oameni lucrând la negru neplătind în acest fel taxe şi impozite.

Mai mult politică. Guvernământ şi democraţie

Instituţiile politice ale Indiei actuale sunt sinteza dintre influenţa dominionului britanic (teza) şi intensitatea luptei pentru independenţă (antiteza). Îmbinând tradiţia cu problematica actuală a guvernării, India a adoptat sistemul unei republici parlamentare cu un preşedinte simbolic şi o structură federală în raporturile dintre centru şi teritoriu. Parlamentul este bicameral şi conţine un palier inferior: Lok Sabha (545 de membri) şi unul superior: Rajya Sabha (250 de membri), aleşi de către cele 29 de state alături de12 membri „numiţi”.

Fauna partidelor politice este în India la fel de bogată ca şi panteonul divinităţilor. Deşi bipartidismul britanic rămâne încă un vis al unor politologi şi oameni de stat două mari partide stau deasupra celorlalte: Partidul Congresului, fondat de Ghandi şi Nehru şi BJP − partidul Naţionalist Hindus fondat în anii ’80 care a reuşit treptat să erodeze cvasi-monopolul familiei Ghandi.

Dintre partidele satelizate putem menţiona:
– În tabăra Congresului:
1) Partidul Naţional al Congresului;
2) DMK (Dravida Munnetra Kazhagam)
3) Lalu Prasad Yadav.
– În tabăra BJP:
1) Alianţa Naţional-Democrat (NDA);
2) Janata Dal- sau Partidul Unit al Poporului;
3) Telugu Desam;
4) Shiv Sena;
5) AIADMK;
6) Akali Dal − unul dintre principalele partide sikh, fondat în 1920.

Printre partidele nealiniate putem menţiona: 1) Partidul Bahujan Samay (BSP); 2) Partidul Comunist din India (CPI); 3) Blocul Toată India Înainte (All India Forward Bloc) şi 4) Partidul Revoluţionar Socialist.

Religie şi echitate socială

Sălaş a patru religii India si-a păstrat caracterul preponderant hindus (4/5 din populaţie). Alături de hinduşi, musulmanii numără aproximativ 120-145 milioane de credincioşi fiind urmaţi de minoritatea sikh. Cum indienii sunt preponderent hinduşi  sistemul de caste şi-a menţinut valabilitatea pentru mai bine de 2000 de ani. Privit din exterior sistemul castelor (varna) este mult mai rigid decât în realitate. În trei mii de ani amestecul inter-caste a creat categorii mixte, intermediare numite jati. În locul reprezentanţilor grupei parya a apărut o altă categorie cunoscuţă sub numele de daliţi- termen creat de militantul social Ambedkar Rao şi înseamnă năpăstuit sau oprimat. Uluitor ca evantai al diversităţii culturale, amestecul celor trei mari religii este adesea violent generând explozii de violenţă interconfesională soldate cu tragedii omeneşti.

India şi marile puteri

Din 1947 diplomaţia indiană a plonjat în corelările dintre moştenirea colonială şi logica Războiului Rece. Cu alte cuvinte politica sa externă a trebuit să se poziţioneze în jocul celor mari, joc ce influenţa, chiar fără ca ea să o dorească propria-i vecinătate. Nehru, alături de Nasser şi de Tito a fost unul dintre exponenţii generaţiei Bandung-1955 (Paul Johnson) şi a militat pentru o politică echidistantă între cele două mari alianţe nucleare. Realitatea a transpus proiectul la un nivel sub-optimal şi nonaliniaţii s-au văzut nevoiţi să orbiteze spre o sferă sau spre alta. India a ales URSS, fără a-şi epuiza însă opţiunile cu restul lumii. Cartea sovietică se explică şi prin faptul că SUA a preferat mai degrabă Pakistanul ca interlocutor, graţie poziţiei sale cheie spre Afganistan şi Asia Centrală. Relaţiile amero-indiene au înscris din păcate o tradiţională proastă relaţie. Stanley Hoffman descria uimit relaţiile dinte cele două state drept un ansamblu de iritări reciproce şi ocazii ratate.⁴ Neînţelegerea s-a derulat pe două ipostaze: aceea a Indiei ca putere regională şi aceea de aspirantă superputere. Pakistanul, beneficiind şi de ajutorul american s-a angajat în patru războaie cu vecinul mai puternic de la sud: 1948, 1965, 1971 şi 1998/1999. În 1971 Pakistanul va pierde o parte din ceea ce era cunoscut drept Pakistanul de Est, fostă parte a Bengalului şi ulterior statul independent Bangladesh. Ultimul război, intitulat războiul Kargil (după numele dealului pe care a fost purtat) s-a soldat cu aducerea la putere a generalului Musharaff.

A doua cauză a iritărilor indo-americane a fost reticenţa SUA faţă de simbolul statutului hegemonic pe care îl dorea New Delhi: arma atomică. Încă de la independenţă Nehru a afirmat dorinţa ca India să posede tehnologie nucleară în scopuri defensive. Un acord între SUA şi India din 1963 i-a furnizat acesteia din urmă tehnologie pentru reactoarele sale. Refuzul Delhiului de a semna Acordul de Non-Proliferare Nucleară (NPT) din 1968  a răcit  relaţiile dintre cele două state pe parcusul următorilor ani culminând cu criza provocată de testul nuclear indian din 18 mai 1974. Ca urmare relaţiile de cooperare nucleară dintre cele două state s-au blocat în 1978. În anii ’80 India deţinea deja 17 reactoare şi un sistem balistic compus din rachetele Agni şi Prithvi. Agni, în anul 2014 va fi o rachetă intercontinentală cu o rază de peste 5000 de mile, depăşind actuala Sangaryka cu 3000 de mile. Deşi arsenalul nuclear India este suficient pentru a lovi ţinte din Asia Centrală şi China, nemaivorbind de Pakistan, ambiţia Indiei este în acest moment de a-şi demonstra un statut. Raporturile dintre cele două state au început să se încălzească pe vremea administraţiei Clinton când preşedintele american a dat mâna cu premierul indian. Adevărata deschidere a avut loc în 2005. Administraţia Bush II, deşi a stricat relaţiile cu restul lumii s-a dovedit foarte amabilă faţă de India. Vizita  făcută de preşedintele Bush Jr. în India în anul 2005 a fost urmată de aceea a premierului Singh în anul 2006 la Washington şi a dus la o serie de negocieri care s-au încheiat în octombrie 2008 prin perfectarea unui acord de cooperare nucleară.⁵ India se angajează să nu mai facă teste atomice în schimbul furnizării de către SUA a materialului şi tehnologiei aferente domeniului. India se obligă deasemenea să permită inspectorilor internaţionali un mai mare acces la facilităţile sale. Un amănunt demn de reţinut este faptul că Washingtonul nu a cerut Delhi-ului să ratifice NPT sau alte tratate de nonproliferare. Noua administraţie Obama pare să fi readus relaţiile celor două state la nivelul consacrat în urma disensiunilor.

Ca o concluzie, relaţiile dintre cele două: cea americană şi cea indiană nu pot fi etichetate cu uşurinţă în procesul trecerii de la ceea ce odată era Lumea Nouă la Noua Ordine Mondială a secolului XXI.

Bine documentată şi organizată într-un ritm alert, deşi puţin cam dezlânat lucrarea lui John Farndon poate satisface atât curiozitatea cititorului grăbit cât şi exigenţele celui interesat de aspecte ale sociologiei, culturii ori politicii. Textul său, nu este foarte sistematic, şi este despărţit de flash-uri informative din cele mai variate domenii având darul de a ne arăta India actuală aşa cum este: nu ordinea unui tabel cartezian ci caruselul unei cosmos uimitor care hipnotizează pe vizitator.

Silviu Petre

NOTE

 sus