Semn de întrebare

Semn de întrebare
Interviu cu Adam Drazin¹ realizat de Lavinia Stan şi Lucian Turcescu
 

1. Care este rolul migraţiei în/pentru România?

2. Ce efecte a avut procesul de integrare în Uniunea Europeană asupra României?

Adam Drazin - Profesor la Trinity College, Dublin, Irlanda. Doctorat în antropologie socială obţinut la University College of London, Marea Britanie. Autor al volumului Connections: Mobility and Quality of Life for Older People in Rural Ireland (împreună cu S. Roberts, T. Basi şi J. Wherton, 2007); coordonator al Anthropology, Design and Technology in Ireland (un număr special al jurnalului Anthropology in Action, 2009); şi autor al unor articole publicate în Year Book of the Romanian Society of Cultural Anthropology, Home Cultures şi Ethnos.

1. Migraţia nu poate fi explicată ca ceva ce are un scop precis. Pentru mine cuvantul „rol” este din start ambiguu, deoarece el poate face referire atât la scopurile migraţie, cât şi la efectele acesteia. A avea un scop determinat atrage, după părerea mea, un set de intenţii; şi cu toate că indivizii au întotdeauna scopuri, sau cu toate că este foarte probabil ca de multe ori familiile sau grupurile mici să aibă un soi de „minte comună”, este cert că miile de indivizi care trăiesc în România nu gândesc nici pe departe la unison, în sensul unei singure individualităţi. În termeni culturali fenomenul migraţiei schimbă perspectiva în care România este vazută. O transformă într-un loc, şi nu numai un spaţiu geografic. Iar în acest sens, diferenţa ditre „spaţiu” şi „loc” este dată de faptul că un loc suportă o varietate de împlicaţii sociale (social meanings). Diferenţa apare atunci când „casa” devine „acasă”. Odată ajunşi în afara graniţelor naţionale, românii încep să vorbească despre ţara lor în sensul de „casă”: străzile, blocurile, casele şi zonele rurale, chiar şi cele pe care nu le-au vizitat niciodată, devin „acasă”. Adulţii pot ajunge să lăcrimeze în prag de Crăciun mai degrabă la gândul munţilor româneşti, decât la cel precis al munţilor unde şi-au petrecut, poate, la un moment dat o parte din timp. Aşadar, migraţia schimbă foarte mult din ceea ce România este, pentru o mare parte a populaţiei. Din punctul de vedere al structurilor sociale, există însă întrebări mult mai pertinente pe care le putem ridica, cum ar fi spre exemplu o discuţie pe marginea efectelor economice pe care le produce migraţia în cazul românesc. Există o mulţime de opinii exprimate pe marginea acestei chestiuni, o mare parte dintre ele fiind oferite chiar de persoane cu mult mai multă experienţă în domeniu decât mine. O parte dintre ei susţin că inegalităţile existente pe plan gobal nu se micşorează, ci din contră, se acutizează odată cu creşterea interconectării globale (global interconnection); iar acest curent de gândire are o lungă istorie. Prin intermediul migraţiei statele pierd atât din forţa de muncă cât şi din capacităţi; câştigă in schimb banii trimişi în ţară, însă din păcate o mare parte din aceştia par a fi cheltuiţi pe produse de import. Controlul producţiei a fost pierdut. În schimb, alţi cercetători cred în beneficiile economice ale migraţiei, prin accentuarea valorii capitalului şi a banilor. Remitenţele trimise acasă se constituie într-o parte semnificativă a PIB-ului, iar mai ales în cazul unei ţari ca România ele ajută la îmbunătăţirea infrastructurii, a micilor investiţii şi a producţiei. În acest fel, diferite teorii pun accentul pe ideea de „valoare” în moduri diferite – valoarea forţei de muncă, valoarea de capital etc., luând în calcul atât câştigurile cât şi pierderile. Dacă ar fi să căutăm anumite beneficii trebuie să ne gândim la chestiunea încurajării fenomenului, a schimburilor şi a fluxurilor în sine. În mod cert faptul că oamenii pot să se mişte şi o şi fac este în sine o manifestare a libertăţii, atât mentală cât şi fizică. „Cosmopolit”, un cuvânt originat în partea de sud a Balcanilor, se traduce mot-a-mot ca „cetăţean al lumii”. Cosmopolit este acela ce se poate imagina şi raporta în contextul unor alţi oameni, a unei alte culturi, fară să îşi piardă propriul punct de vedere; iar aceasta înseamnă de multe ori dezvoltarea acelui tip de politică personală ce depăşeşte graniţele unei singure tradiţii.

Pe marginea acestei chestiuni s-a scris extrem de mult în ultima vreme, iar faptul că ideea de cosmopolitism este legată cu gestul călătoriei a devenit deja o certitudine.

La fel, este destul de evident faptul că deşi toţi avem posibilitatea de a călători, doar aceia dintre cei mai bogaţi au şansa de a se şi întoarce în locurile odată vizitate. Astăzi, şansa revederii şi a reîntoarcerii se află la dispoziţia oricui, locuitor al oricărui oraş sau sat. Şi chiar dacă este destul de dificil de calculat care este impactul economic precis al „rolului” migraţiei, putem susţine în schimb cu certitudine faptul că acesta are efecte culturale şi politice profunde, mai ales asupra cosmopolitismului românesc, iar la nivel bazal asupra fiecărui sector al populaţiei luat ca atare.

2. A formalizat ceva ce le părea evident celor din afara României, dar ea a fost subiectul unor intense speculaţii şi mare importanţă în România. Pot vorbi despre aceasta în relaţie cu migraţia, dar văd astăzi această experienţă a românilor ca având loc de-a lungul întregii Europe, nu ca ceva rezervat românilor care trăiesc doar în România. Sunt interesat, ca întotdeauna, şi de cultura românităţii, de modul de a fi român şi cum anume acesta s-a schimbat. Pentru oamenii din cele patru ţări care s-au alăturat UE, aceasta a făcut o diferenţă majoră, în special pentru Polonia. Polonia a îmbrăcat mantia unei ţări care promovează democraţia, un concept pe care doreşte să-l exporte în est. În acelaşi timp, mulţi polonezi s-au mutat în toate colţurile Europei, aşa încât cultura poloneză a devenit mult mai diversă.

Genul de schimbări care au afectat România este foarte diferit. Mulţi români nu au aşteptat extinderea UE pentru a pleca în Europa. Mulţi s-au mutat în 1992 şi după 1997 chiar şi mai mulţi au plecat în Italia şi Irlanda, apoi în Spania. Deseori aceasta a însemnat a munci sub diferite documente, naţionalităţi sau nume – multora nu le-a plăcut să facă aşa ceva, pentru că-i făcea să pară iresponsabili din punct de vedere moral, dar guvernele occidentale i-au forţat, de cele mai multe ori, la fel de mult ca deciziile lor personale. Pentru aceştia, extinderea UE a însemnat nu o mişcare în spaţiu, prin care ei s-au „mutat spre vest” fizic sau metaforic, ci o ieşire la lumină, prin care au continuat să facă ceea ce făceau deja cu mai multă claritate.

Teoretic vorbind, ar fi trebuit să fie mai uşor să fii „român” în alte ţări europene după extindere, dar nu a fost întotdeauna aşa. Mulţi dintre cei care munceau sau trăiau cu documente false în Irlanda şi Marea Britanie au continuat să-şi folosească numele şi naţionalităţile false, din comoditate. Nu-şi minţeau patronii, aceştia au fost de acord să-i înregistreze ca italieni, să spunem, care foloseau nume italiene. Referinţele purtau nume slovace, norvegiene sau portugheze. Ca atare, oamenii erau în mod deschis români, având dreptul legal de a fi români, dar deţineau încă o serie întreagă de documente bancare, declaraţii de credit card, sub alte nume.

Diaspora românească din Europa include criticii ei cei mai acerbi şi a avut mereu nevoie de argumente solide pentru a trimite bani în România, pentru a privi canalele de televiziune româneşti sau pentru a trăi în România. Oamenii sunt liberi să trăiască în oricare ţară vor, dar este posibil ca, sub umbrela UE, mulţi români să aleagă să trăiască, măcar în parte, în România.

NOTE

 sus