Semn de întrebare

Semn de întrebare
Interviu cu Sabina Stan¹ realizat de Lavinia Stan şi Lucian Turcescu
 

1. Care este rolul migraţiei în România?

2. Care este legătura dintre migraţie şi integrarea în Uniunea Europeană?

Sabina Stan - Profesor la Dublin City University, Irlanda. Doctorat în antropologie obţinut la Universite de Montreal. Autoarea volumului L’agriculture roumaine en mutation: La construction sociale du marche (Centre National de la Recherche Scientifique, 2005) şi a unor articole publicate în reviste precum Anthropologie et societes, Anthropologica, Ethnologies, Societatea reală, Revue d’historie de la culture materielle, Cahiers de sociologie economique et culturelle şi Dialectical Anthropology.

1. Una dintre cele mai presante probleme pe care le are de rezolvat România este cea a inegalităţii sociale. În noul mileniu această creştere este ţinută în frâu, în principal, prin fenomenul migraţiei. Migraţia contribuie, prin remitenţele trimise în ţară, la ridicarea nivelului de trai al rudelor rămase în România, la creşterea consumului şi a numărului de locuri de muncă şi la impulsionarea economiei locale. Noua criză economică mondială pune sub semnul întrebării acest aranjament. Întoarcerea emigranţilor şi diminuarea remitenţelor în contextul crizei economice din ţările gazdă, combinate cu încetinirea sau chiar inversarea creşterii economice din România, nu pot decât să destabilizeze acest tampon al inegalităţilor sociale.

Tot din fenomenul migrator mai decurge o altă problemă. În urma valurilor din ce în ce mai mari de români angajaţi în mişcări migratorii în ultimii zece ani, structurile familiale şi comunitare au început un proces de transformare de o amploare şi caracter nemaivăzute până acum. Dat fiind că majoritatea migranţilor români sunt migranţi temporari, familiile lor iau acum o formă transnaţională, cu diverşi membri aflându-se pentru diferite perioade de timp în diferite ţări şi doar pentru perioade restrânse într-o aceeaşi locaţie. Cum majoritatea migranţilor sunt tineri, copiii lor se găsesc în prezenţa a numai unuia dintre părinţi sau singuri acasă cu un alt adult sau îşi petrec uneori marea parte a copilăriei lor în acest nou spaţiu – întins peste mai multe seturi de ţări, case, părinţi, rude, şcoli, limbi şi prieteni de joacă. Dacă asta este numai o problemă, sau este şi ocazia dezvoltării unor noi modele de convieţuire viabile, rămâne de vazut.

2. Una dintre cele mai vizibile consecinţe a integrării este libertatea de circulaţie pe continent de care beneficiază acum românii. Această libertate vine cu câteva bemoluri, unele importante, altele chiar îngrijorătoare. Dat fiind că aderarea României la UE nu a rezultat în imediata libertate de circulaţie a forţei de muncă, ci într-o perioadă de tranziţie, mulţi dintre noii migranţi români se simt cetăţeni europeni „de mâna a doua”. Deşi asta nu i-a impiedicat să circule şi să muncească în alte ţări europene, creştea migraţiei forţei de muncă se petrece în contextul unei noi forme de supraveghere a populaţiei de către statul român. Justificându-se prin necesităţile de realpolitik, statul român a ajuns în situaţia ciudată, chiar contradictorie pentru un stat democrat, de a fi fost el însuşi responsabil, pentru câţiva ani, de monitorizarea şi sancţionarea respectării de cetăţeni a duratelor legale de sejur în ţările spaţiului Schengen. Când acceptă să funcţioneze ca anexa poliţienească a altor guverne, guvernul României se comportă ca un guvern de mâna a doua şi abdică de la una dintre funcţiile lui primare, aceea de a-şi apăra în mod nediscriminat cetăţenii în interiorul sau în exteriorul graniţelor ţării.

NOTE

 sus