Migraţii

Tranziţii biografice şi redefiniri identitare în experienţa de migraţie

 

VASILICA ANDRONIC

The aim of this study is to identify the biographical transitions crossing the social actor life course in the emigrational process and to grasp their impact on social identity reconstruction.

Keywords: biographical transition, turning point, cross-career effect, sub-transitions

Studiul îşi propune identificarea şi reconstruirea firului tranziţiilor biografice înainte de decizia de emigra şi în cadrul experienţei de migraţie şi impactul acestora în plan identitar. În acest cadru sunt valorificate discursurile narative a 20 de emigrante românce în Italia¹ culese prin metoda biografică, în perioada octombrie 2006 – februarie 2007.

Sintagma tranziţie biografică² desemnează un proces prin intermediul căruia, unul sau mai mulţi indivizi trec de la o stare la alta, modificând, odată cu această trecere, în măsură parţială sau totală, propriul profil identitar şi/sau ansamblul de relaţii sociale din care face parte.În mod generic, tranziţia biografică poate fi definită ca o tranziţie de la un complex «spaţiu-timp social» la altul sau ca „schimbări, mai mult sau mai puţin radicale, de stare, în cadrul unei traiectorii.”³ Mergând pe o linie similară, doamna Elisabeta Stănciulescu distinge între structura socială ca indicând ceea ce se află în afara subiectului şi care „formează cadre stabile ale acţiunii sale, putând constitui pentru el, simultan, constrângere limitativă pe care poate conta, elemente predictibile care pot întreţine atât sentimentul limitelor propriei libertăţi, cât şi pe acela al orientării în elaborarea propriilor proiecte, al ordinii şi securităţii în realizarea acestora.”⁴ Aceste cadre stabile sunt în permanenţă renegociate şi reorganizate de către actori, constituindu-se, practic, în „structuri personalizate ale vieţii cotidiene” sau „structuri practice / ale experienţei”.⁵

Trecând povestirile vieţii prin filtrul acestor liniilor conceptuale, voi încerca sa identific tranziţiile biografice din perioada ante şi post decizie de emigrare şi ecourile lor in plan identitar.

Tranziţia biografică în traiectoria ocupaţională ante decizie de emigrare

Identitatea socială „se construieşte odată cu mediul (structura) social(ă) în care se desfăşoară practicile cotidiene ale agenţilor şi în care este definită. Orice înlănţuire de transformări macro-structurale (orice serie istorică) este însoţită în mod necesar de „mişcări” biografice (familiale, şcolare, migratorii, profesionale, politice, religioase, etc.) împreună cu care formează o unitate de semnificaţie, o serie istorico-biografică.”⁶ Mare parte din subiecţii ce formează eşantionul studiului de faţă au vârsta cuprinsă între 42 şi 57 de ani, aşadar aparţin seriei istorico-biografice a anilor 1950-1960 marcată de dictatura proletară, industrializare, cooperativizare, cărora li se adaugă Revoluţia din 1989, democratizarea, disponibilizarea, „privatizarea”, şomajul şi… emigrarea.

Traiectoria ocupaţională subiecţilor incluşi în studiu este marcată, în cele mai multe cazuri, de o perioada relativ stabilă, un cumul de 15-17 până la 30 de ani în acelaşi domeniu de activitate, căpătând un aspect uşor fragmentat odată cu apariţia unor evenimente majore la nivel macro, precum Revoluţia din 1989. Etapa următoare acestui eveniment este caracterizată de tranziţii biografice relativ frecvente în traiectoria ocupaţională: reorientarea profesională, căutarea unui alt loc de muncă, şomaj, lucrul la întreprinzătorii privaţi. Acest tip de evenimente fragmentează la intervale relativ scurte de timp firul ocupaţional al subiecţilor şi se „confruntă” cu tranziţiile, din aceeaşi sferă, ale partenerului de cuplu, generând procesul de cross career effects⁷. Din această renegociere a statusului ocupaţional cu impact asupra vieţii de familie în ansamblu, subiecţii încearcă generarea unor mecanisme de gestionare a evenimentelor indezirabile din planul ocupaţional şi elaborarea unor strategii de întărire a structurilor de plauzibilitate care, cândva, confereau o stare de echilibru.

Migraţia – turning point⁸ în pregătire, in traiectoria ocupaţională

Migraţia se manifestă ca eveniment în pregătire o perioadă destul de îndelungată până la demararea în sine a deciziei de emigrare. Oportunitatea de a emigra este sădită în grila de opţiuni strategice de viaţă ale subiecţilor de către cei din reţeaua de sociabilitate care au trăit deja experienţa emigrării şi pe care au povestit-o în termeni pozitivi dar şi de tranziţiile ce au brăzdat traiectoria ocupaţională a femeii, conducând şi la o destructurare în planul familial. Oportunitatea de a emigra se intersectează cu alte tranziţii biografice care se întrunesc într-un punct culminant ce întăreşte această decizie: divorţ, separarea de partener, disponibilizări, şomaj („S-a închis fabrica…”), facilitarea experienţei de migraţie de către apropiaţi.

Migraţia – turning point în act, în traiectoria ocupaţională

Migraţia ca tranziţie în traiectoria ocupaţională a femeilor declanşează o catenă de evenimente, subîntinde, la rândul ei, o serie de sub-tranziţii: învăţarea unei limbi străine, schimbarea, în mod repetat, a locului de muncă din spaţiul de emigrare şi, implicit, a locuinţei, trecerea de la statut ilegal la statut de legalitate - „actele”, remigraţia - definirea acestei situaţii, reconcilierea dintre noul rol profesional şi cele familiale şi de cuplu. Structura de plauzibilitate din spaţiul de origine, prin migraţie, este supusă unui proces de redefinire şi de reconstrucţie pe multiple planuri ale identităţii, căci „Sinele nu este o entitate pe jumătate disimulată în spatele evenimentelor, ci o formulă schimbătoare tocmai pentru a se descurca în ele.”⁹

Sub-tranziţiile în plan ocupaţional din cadrul migraţiei

Firul ocupaţional în spaţiul de emigrare nu este nici pe departe liniar, ci tinde să fie fragmentat, cu oscilări între perioade de stabilitate şi de incertitudine, şi plasat foarte mult în planul contingentului, în special în prima etapă de şedere. La debutul experienţei migratorii locul de muncă este, de cele mai multe ori, pe durată determinată: substituirea unei rude remigrate temporar. Mai mult decât atât, subiecţii înşişi au, în primă instanţă, un proiect de migraţie temporar. Această perioadă de debut este urmată de o perioadă de relativă stabilitate: un „post fix” pentru un interval de opt luni-un an, uneori chiar trei până la cinci ani. Badanta¹⁰, ca şi activitate tipică, îngrijeşte un bătrân şi îl acompaniază, de multe ori, până la decesul acestuia, fapt ce semnifică o altă căutare de loc de muncă şi, implicit, de locuinţă. Această realitate nouă are multiple efecte asupra modului de gestionare a experienţei de migraţie de către emigrată:
> dependenţa acesteia de reţeaua de sprijin (facilitatorii emigrării: rude, prieteni), atât din punctul de vedere al locuirii cât şi din punct de vedere financiar, de multe ori cu impact asupra reconfigurării rolurilor în familia nucleu dar şi în familia lărgită
> sub-tranziţii în planul locuirii. Aceste evenimente scandează traiectoria emigratei şi reprezintă o dimensiune de importanţă semnificativă în contextul de migraţie. Locuirea este condiţionată atât de specificul muncii desfăşurate cât şi de variabile precum valul de migraţie din care face parte emigrata. În ceea ce priveşte specificul muncii desfăşurate, emigrantele care lucrează „la fix”, adică oferă îngrijire bătrânului şi locuiesc în casa acestuia, parcurg o sub-tranziţie dublă când sunt nevoite să îşi caute alt loc de muncă: ocupaţională şi la nivelul locuirii. Aceste potenţiale tranziţii se pot constitui, pentru emigrată, în elemente ce pot cimenta noua structura de plauzibilitate la care se poate raporta în experienţa de migraţie trăită şi pot contribui la găsirea unui echilibru în procesul de reconstrucţie identitară asociat migraţiei.
Toate aceste evenimente indezirabile, schimbarea permanentă a locuirii şi a locului de muncă, au drept consecinţă reconfigurarea unei strategii în cariera de migraţie ce are ca obiective: obţinerea „actelor”, tranziţia de la munca la „fix” la munca „la ore” şi separarea sferei locuirii de sfera ocupaţională prin închirierea/ achiziţionarea unei case.
> necesitatea unui permanent efort de readaptare atât la noul mediu de lucru cât şi la noul spaţiu de locuire

„Exact ca la armată…acela care-i de-un an sau de câteva luni îl pune pe acela care-i venit acum sa-i facă papucii, sa-i facă…ii o bătaie de joc, cum şi-aicea, şi-o bătut joc de mine că nu ştiam… “ (A, Iaşi, 50 de ani)

Momentul găsirii „unui loc bun”, tradus prin posibilitatea de a avea autonomie asupra propriei identităţi (bătrânul nu suferă de o boală foarte gravă, emigrantei îi sunt permise anumite grade de libertate, accesul la timpul si spaţiul personal de care cele mai multe emigrante, prin specificul muncii la fix, sunt private) declanşează un comportament de păstrare a acelui loc de către emigrată, de acroşare de el ca de un fir de stabilitate ce contribuie la găsirea unui echilibru în planul traiectorii ocupaţionale. Acest comportament se materializează în: prelungirea şederii în Italia, amânarea momentului remigraţiei dar şi în aducerea din ţară a unei persoane de „încredere” pentru a-i ţine, temporar, „locul”. Se observă, aşadar, o ciclicitate a fenomenului migratoriu: migrantele supuse studiului au avut acelaşi pattern migratoriu: <a ţine locul cuiva>, pe care îl perpetuează, la rândul lor.

Tranziţia de la statut ilegal la statut de legalitate: „Actele”

tatutul de ilegalitate reprezintă, din perspectiva angajatorului italian, un instrument de gestionare şi de accentuare a raportului de inegalitate dintre el şi imigrantă. Statutul de legalitate reprezintă un obiectiv pentru emigrate deoarece acesta marchează în mod definitoriu gestionarea experienţei de migraţiune. Le conferă emigrantelor mai multă autonomie, obţinută prin: posibilitatea de a închiria o locuinţă, posibilitatea de a lucra „la ore” (tradusă în separarea sferei ocupaţionale de sfera locuirii cu impact asupra autonomiei identitare), posibilitatea de reîntregire a familiei, de a-şi vizita familia din ţară fără constrângeri la nivel de formalităţi şi fără riscul de a-şi pierde locul de muncă.

În loc de concluzii…

Aplicarea conceptului tranziţii biografice discursurilor narative ale emigratelor se vrea ca un exerciţiu, ca un potenţial unghi de înţelegere şi explicare a parcursului actorului migrator. Liniile de final desprinse se pot constitui în premise pentru aprofundări ulterioare. Iată, însă, câteva observaţii cristalizate în urma acestei abordări:

Migraţia ca tranziţie biografică este definită şi evaluată în termeni diferiţi, în funcţie de evenimentele care au precedat decizia de emigrare şi de costurile percepute:
- emigrantele cu un background socioprofesional precar în spaţiul de origine evaluează în termeni pozitivi actul emigrării, trăiesc o inconsistenţe de status¹¹ pozitivă: „O duc bine, faţă de viaţa de la România o duc mult bine…sunt mult mulţumită...”(D, Şipote, jud. Bacău, 43 de ani)
- emigrantele care în spaţiul de origine au avut o traiectorie profesională în acord cu cea ocupaţională suferă , prin migraţie, o inconsistenţă de status negativă: „Aici nu mai eşti nici doamna cutare, nici domnul cutare, aici eşti...nimic...”(A. Bacău, 56 de ani)

Migraţia ca tranziţie biografică ce intersectează cursul vieţii subiecţilor incluşi în studiu, generează o catenă de sub-tranziţii: schimbarea, în mod repetat, a locului de muncă şi, implicit, a locuinţei (uneori chiar a oraşului, a zonei geografice), trecerea de la statut ilegal la statut de legalitate. Aceste sub-tranziţii se pot constitui în premise solide pentru prelungirea proiectului migratoriu pe termen indefinit.

VASILICA ANDRONIC - licenţă la Facultatea de Filosofie, Specializarea Sociologie, în cadrul Universitatii Al. I. Cuza, Iasi, master în Antropologie socială si Dezvoltare Comunitară, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti.

 sus