|
Recenzie
Paradigme ale relaţiilor internaţionale
Leonida Moise, Introducere în Teoria Relaţiilor
Internaţionale
Editura Paideia, Bucureşti, 2008, p. 385)
În anul 2008 editura Paideia a publicat lucrarea profesorului Leonida Moise intitulată Introducere în Teoria Relaţiilor Internaţionale. Editura Paideia este o societate universitară care prin apariţiile sale promovează recuperarea şi integrarea marilor valori universale în universul teoretic românesc. Apariţia unei lucrări pe tema relaţiilor internaţionale se înscrie în demersul promovat de editură.
Istoric de profesie autorul s-a făcut observat în istoriografia contemporană prin mai multe lucrări de istorie militară. În ultimiii ani profesorul Leonida Moise s-a specializat în domeniul teoriei relaţiilor internaţionale pornind de la experienţa sa în domeniul teoriei militare. Lucrarea reprezintă rodul consultărilor unui număr impresionant de surse documentare. Proiectul acestei cărţi este conceput plecând de la un obiectiv general şi anume acela de a prezenta momentele esenţiale din evoluţia Teoriei relaţiilor internaţionale (p.10).
Plecând de la acest obiectiv cuprinsul lucrării prezintă o scurtă Introducere după care urmează un capitol intitulat Teoria Relaţiilor Internaţionale în care autorul explică premisele disciplinei, definirea conceptului şi a obiectului de studiu. Cartea din punct de vedere al structurii este împărţită în trei părţi. Prima parte este focalizată pe următoarele teme: Idealismul (Context istoric şi idei promovate – Securitatea Colectivă şi liga Naţiunilor), Realismul (Caracteristici generale – Edward H. Carr şi critica realistă a idealismului- Rolul lui Hans Morgenthau la fundamentarea realismului classic- Dilema securităţii), Realismul şi politica externă americană între îngrădire şi extindere (Acţiunile premergătoare îngrădirii: Axiomele de la Yalta şi Riga – Concepţia politică a lui George Kennan privind îngrădirea – Primele forme ale îngrădirii: doctrina Truman şi planul Marshall- Destinderea, componentă a politicii externe americane în perioada Războiului Rece), Behaviorismul.
A doua parte cuprinde: Semnificaţia crizei rachetelor din Cuba pentru dezvoltarea agendei de cercetare a relaţiilor internaţionale (Paradigma analitică: Modelul actorului raţional – Cuba, prima interpretare – Paradigma cibernetică: procesul organizaţional – Cuba, a doua interpretare – Politica guvernamentală – Cuba, a treia interpretare- Procesul cognitiv), Neorealismul (Abordarea sistemică şi structurală a lui Kenneth Waltz – Conceptul de teorie- Principiile fundamentale ale structurii sistemului internaţional – Balanţa de putere- Interdependenţa şi globalizarea), Liberalismul şi neoliberalismul (Tendinţe în evoluţia gândirii liberale- Interdependenţa, regimurile şi instituţiile internaţionale- Democraţia liberală în concepţia lui Francis Fukuyama), Constructivismul (Aspecte generale – Contribuţia lui A. Wendt la dezvoltarea constructivismului – Contructivismul moderat – Constructivismul radical).
În a treia parte autorul abordează următoarele teme de cercetare: Economia politică internaţională în abordările paradigmatice din cadrul teoriei relaţiilor internaţionale, Paradigma societăţii internaţionale, Integrarea regională, Marxismul şi neomarxismul în relaţiile internaţionale, Postmodernismul, Feminismul şi Sociologia istorică a statului.
După cum se observă autorul şi-a structurat cartea pe două tipuri de analiză. Primul dintre acestea parcurge etapele şcolii evenimenţiale prezentând subiectele în ordine istorică. Acest tip de abordare este specific şcolii istorice tradiţionale şi ajută cititorul în a înţelege evoluţia relaţiilor internaţionale. Preluarea acestei metode este salutară şi răspunde demersului autorului de a conecta şcolile de gîndire la istoria secolului XX. Al doilea tip de abordare rezultă din parcurgerea capitolelor cărţii şi relevă o abordare teoretică, analitică a subiectelor.
Idealismul este un concept care se referă la o abordare a relaţiilor internaţionale din perspectiva valorilor morale, a nomelor legale, a internaţionalismului şi a armoniei din interese (p.28). Alfred Zimmern şi Norman Angell sunt cei mai importanţi teoreticieni al acestei şcoli de gândire. Alfred Zimmern în lucrarea sa The League of Nations and the Rull of Law că după primul război mondial există tendinţa de a înlocui echilibrul de putere în domeniul relaţiilor internaţionale cu domnia legii. Norman Angell în lucrarea sa intitulată The Great Illusion, realizează o analiză axată pe tema incompatibilităţii dintre război şi bunăstarea economică anticipând în acest fel o nouă şcoală, a anilor ’70, intitulată neoliberalismul.
Idealismul a fost criticat de Edward Carr prin lucrarea The Twenty Years’Crisis. Critica adusă principiilor idealismului s-a fundamentat pe lipsa de pragmatism şi realism politic promovate de acestea fapt ce a permis apariţia şi dezvoltarea mişcărilor de extremă dreapta care au condus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Societatea Naţiunilor, instituţia creată pentru a evita apariţia unei noi catastrofe mondiale s-a condus după principiile idealismului şi de aceea nu a avut mijloacele necesare pentru a acţiona.
Realismul politic este o nouă paradigmă care apare după al doilea război mondial şi instaurarea Războiului rece şi consideră că politica internaţională trebuie să fie definită ca fiind o luptă pentru putere (p.56). Cel mai important reprezentant al realismului clasic este Hans Morgenthau care în celebra sa lucrare intitulată Politics Among Nations: The Strugle for Power and Peace dfineşte conceptul de putere şi evidenţiază şase principii care stau la baza acestei şcoli de gândire. Această concepţie bazată pe conceptul raporturilor de forţă între state a dezvoltat militarismul şi proliferarea înarmării în lume. Într-o lume bipolară ca aceea a Războilui Rece această teorie s-a axat pe satisfacerea interesului naţional în care valorile ideologice sau cele morale erau irelevante. Soluţia propusă de realişti era aceea a realizării unui echilibru de putere care asigura o poziţie de hegemonie bipolară.
În anii‚ 60 apare o nouă şcoală de gândire intitulată behaviorismul care contestă principiile realismului clasic. Morton Kaplan este considerat unul dintre primii teoreticieni a şcolii behavioriste după publicarea în anul 1957 al studiului intitulat System and proces in International Politics. Behavioriştii plecau de la premisa că rigoarea ştiinţelor exacte trebuie să caracterizeze şi cercetările din zona relaţiilor internaţionale, unde toate afirmaţiile importante trebuiau justificate prin legile obiective ale domeniului social (p.116). Răspunsul la aceste critici va fi dat de Kenneth Waltz care în lucrarea Theory of International Politics va pune bazele realismului structural.
O altă paragigmă care s-a impus în câmpul teoretic şi care a influenţat sistemul realiţiilor internaţionale este liberalismul şi neoliberalismul.
Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societăţii umane şi subliniază rolul statului în a susţine şi consolida proprietatea privată văzută ca o condiţie fără de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman(p.169). Liberalismul îşi are rădăcinile în secolul XIX. O formă a liberalismului classic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberală susţine că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menţinerea prosperităţii economice şi de aceea creşterea rolului instituţiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menţinerii păcii. În anii ‘80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această şcoală de gândire recunoaşte caracterul anarhic al sistemului internaţional ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile să ordoneze şi să conducă sistemul, dar nu exclude existenţa unor grade diferite de interdependenţă, în cadrul cărora cooperarea este posibilă (p.171).
Robert Keohane şi Joseph Nye în lucrarea Power and Interdependence arată că la nivel internaţional colaborarea se datorează unei interdependenţe complexe. Această interdependenţă permite dezvoltarea unei cooperări care deşi menţine la anumite nivele raporturi de putere între state elimină soluţia războiului deoarece aceasta devine neproductivă.
Paradigma care critică neoliberalismul este constructivismul. Alexander Wendt este principalul teoretician a acestei şcoli de gândire. Constructiviştii critică accentul pus de liberali şi de neoliberali pe factorul material. Din punctul de vedere al costructiviştilor sistemul internaţional trebuie analizat din perspectivă socială, deoarece factorul material luat în considerare de liberali şi neoliberali nu are o relevanţă fără a lua în calcul procesele sociale.
Profesorul Leonida Moise în această lucrare reuşeşte cu succes să realizeze o trecere în revistă a şcolilor care au stat şi stau la baza teoriei relaţiilor internaţionale. Unul dintre meritele autorului este acela că a reuşit să folosească un limbaj academic dar în acelaşi timp nepretenţios care permite parcurgerea şi înţelegerea textului atât de către specialişti cât şi de publicul mai puţin avizat. Cartea reprezintă un aport important la îmbogăţirea literaturii de specialitate.
Ioana Cristea
Drăgulin
sus
|
