Semn de întrebare

Semn de întrebare
Interviu cu Steven Sampson¹ realizat de Lavinia Stan şi Lucian Turcescu
 

1. După dumneavoastră, ce efecte a avut procesul de integrare în Uniunea Europeană asupra României şi a Europei de Est?

2. Care credeţi că a fost impactul lărgirii către est a Uniunii Europene asupra Europei?

3. Care credeţi că este impactul recentei crize economice internaţionale asupra României şi a Europei de Est?

Steven Sampson - Profesor în cadrul Departamentului de Antropologie Sociala al Universitatii din Lund, Suedia. A predat si la Universitatea din Copenhaga, Danemarca. Doctorat obtinut la Universitatea din Massachusetts, Statele Unite. Articolele sale au aparut în reviste precum Theory and Society, Public Culture, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, Bildtrag til Oststatsforskning, Sociologia Ruralis, Dialectical Antropology, Folk, International Journal of Romanian Studies si Critique: Journal of Socialist Theory.

1. Aşa cum s-a spus, intrarea României şi vecinelor sale în procesul de extindere le-a oferit noi orizonturi şi noi posibilităţi. Românii harnici vin acum aici în Danemarca (unde locuiesc eu) pentru a munci ca femei în casă sau muncitori în construcţii pe o bază mai legală …dacă pot să găsească de muncă. Ei pot să concureze cu polonezii şi lituanienii de pe picior de egalitate. Dar efectele de durată lungă, de tip instituţional în România, sunt greu de vazut. Este încă neclar dacă România este un partener egal cu UE sau un „copil rău” care trebuie să fie monitorizat, supravegheat sau ameninţat când participă la corupţie sau dă dovadă de management financiar defectuos. În acest ultim caz, relaţia dintre România şi „Europa” nu s-a prea schimbat. Rămâne suspiciunea că România nu este suficient de bună, că „Europa” nu tratează România cum trebuie. Amărăciune şi suspiciune care oferă bazele oportunismului politic, incompetenţei administrative, mojiciei competiţiei şi egomaniei deşănţate. Dacă Caragiale ar reveni pe pământ, s-ar simţi acasă.

2. Privit din punctul de vedere al Europei Occidentale, extinderea nu a însemnat decât obligaţii noi şi costuri în plus. Avantajele păreau a fi puţine. Da, din punctul nostru de vedere occidental, putem acum să avem muncitori mai ieftini. Însă muncitorii vest-europeni trebuie să facă faţă competiţiei introduse de cei care vin din ţăriile noi. Adevărata problemă este că UE a fost văzută ca având „porţi deschise” şi că porţile s-au deschis pentru cei care nu trebuiau să vină aici ca să ne exploateze posibilităţile în sistemele noastre. Dacă spui „România” în Danemarca, gândul ţi se duce la cerşetorii romi de pe strada, prostituatele românce de pe lângă gară şi la muncitorii ieftin din construcţii. Atât. Şi e păcat. Nu ştim dacă cineva din Europa investeşte în Romania, deşi bănuiesc că sunt asemenea investitori. Nu vreau să ştiu despre câţi investitori străini au venit în România sau au decis să nu deruleze investiţii datorită dificultăţilor birocratice sau a corupţiei.

3. Criza este benefică pentru poporul român, pentru că acum el poate să înţeleagă dacă economia de piaţă sau integrarea cu economia mondială îi vor putea rezolva toate problemele. Răspunsul este „Nu”. Nu o va face, nu a făcut-o, nu poate şi nu vrea s-o facă. Aceasta este o lecţie pe care noi, cei din Occident, o învăţăm la rândul nostru. Criza este o bună ocazie pentru oamenii politici români, care pot, în sfârşit, să dea vina pe „forţele externe”, dacă nu chiar pe “forţele oculte” (finanţatorii evrei) pentru problemele propriei lor ţări. Oamenii politici au această ocazie şi nimeni nu se va întreba de ce ei nu au putut anticipa criza. Ştim că, în timp de criză sau colaps, acestea pot duce nu numai la tragedii şi probleme, ci şi la creativitate şi reînnoire culturală. De aceea, sunt optimist, România este una dintre cele mai cinice ţări din Europa, dar şi una dintre cele mai flexibile şi mai creative (nu mă gândesc la Revista „22”, sau la România Literară, mă refer la banda celor de la Academia Caţavencu). Acum este momentul ca această creativitate să se manifeste. Doresc să văd naşterea unei adevărate „societăţi civile” în România. Nu o societate civilă de organizaţii neguvernamentale finanţate de fundaţii şi granturi străine, ci o societate civilă înţeleasă ca o căutare de soluţii de către oamenii locului. Prin noi înşine, să zicem. Prin urmare, sunt optimist.

NOTE

 sus