2009 Alegeri europarlamentare

PSD resurrected
o analiză a rezultatelor PSD obţinute la alegerile pentru Parlamentul European din 2007 şi 2009

 

BOGDAN DIMA

The article emphasizes the evolution of Social Democrat Party’s votes in the two European Parliament election rounds held in Romania (November 2007 and June 2009). After loosing the first place in the romanian political arena in 2007, the Social Democrat Party recovered lost votes and regained the first place starting with parliamentary elections in November 2008. The new European Parliament elections held in June 2009 confirmed the hierarchy from previous elections. The results and percentages obtained by Social Democrat Party in european elections are analysed comparatively and on a regional basis with the results and percentages obtained in the local and parliamentary national elections. Moreover, we shall discuss if and how this results will affect the presidential campaign in November/December 2009.

Keywords: European Parliament elections, local and parliamentary elections, electoral hierarchy, electoral trends, regional electoral scores

 

Alegerile europene din România. Un context specific

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, alegerile organizate în iunie 2009 au reprezentat cel ce-al şaptelea ciclu electoral european¹. Este pentru prima dată când toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene votează în acelaşi timp 736 de membri în Parlamentul European².

România se află la a doua rundă de alegeri pentru Parlamentul European. Între cele două runde de alegeri europene au fost organizate alegeri locale în iunie 2008 şi alegeri parlamentare în noiembrie 2008. Ultimele au determinat schimbarea guvernului: prim-ministrul Tăriceanu şi guvernul minoritar PNL - UDMR au fost înlocuiţi cu Emil Boc şi un guvern PD-L - PSD, cu o largă susţinere în Parlamentul României.

Cetăţenii români au fost chemaţi la urne de cinci ori în doi ani şi urmează să fie chemaţi a şasea oară în noiembrie 2009, o dată cu alegerile prezidenţiale:
19 mai 2007 - referendumul pentru demiterea Preşedintelui României suspendat de Parlament în şedinţa comună a celor două camere în data de 19 aprilie 2007.
25 noiembrie 2007 - primele alegeri pentru Parlamentul European organizate în România, în paralel cu referendumul iniţiat de Preşedintele României pentru introducerea votului uninominal (scrutin majoritar cu un singur tur - varianta susţinută de Traian Băsescu, PD şi PLD, care a fuzionat la 15 decembrie 2007 cu PD, formând PD-L).
1 iunie 2008 - alegerile locale pentru primari, consilieri locali, consilieri judeţeni şi preşedintele consiliului judeţean şi 8 mai - turul II pentru primari.
30 noiembrie 2008 - alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
7 iunie 2009 - alegeri pentru Parlamentul European.
Noiembrie/decembrie 2009 - primul şi al doilea tur al alegerilor pentru Preşedintele României.

Perioada 2007 - 2009 este cea mai consistentă din punct de vedere electoral din toată istoria postdecembristă a României şi a determinat o serie de modificări majore în sistemul de partide, dar şi în cadrul raporturilor dintre acestea. În primul rând, criza constituţională şi politică din primăvara lui 2007 a generat un sprijin puternic din partea cetăţenilor pentru Traian Băsescu şi PD, fiind şi una dintre cauzele importante care au propulsat PD(-L)³ pe locul unu în opţiunile de vot ale românilor şi care au generat modificarea sistemului de partide din România⁴.  În al doilea rând, alegerile parlamentare din 2008 s-au remarcat prin intrarea în Parlamentul României doar a cinci formaţiuni politice (PSD+PC, împreună, PD-L, PNL şi UDMR). S-a făcut trecerea de la pluralismul extrem la pluralismul moderat. Astfel, a intervenit o echilibrare relativă între principalele partide politice (totuşi, este vorba doar de o tendinţă care trebuie reconfirmată de PNL şi PDL la următoarele două cicluri electorale naţionale)⁵.

În al treilea rând, realizarea coaliţiei PD-L-PSD în decembrie 2008 consfinţeşte dispariţia clivajului definitoriu al politicii româneşti postcomuniste, cel dintre FSN/FDSN/PDSR/PSD şi celelalte forţe politice⁶.

Acesta este contextul politic intern care a influenţat în mod hotărâtor campania partidelor, mesajele liderilor, strategiile electorale şi rezultatele obţinute de actorii politici la alegerile pentru Parlamentul European.

O bună parte din literatura de specialitate cu privire la alegerile europene s-a axat în principal pe analizarea acestui tip de alegeri prin raportare la alegerile naţionale, în special cele parlamentare. Analiza pertinentă a lui Karlheintz Reif şi Hermann Schmitt⁷ din 1980 rămâne reprezentativă pentru studiul alegerilor europene. Pentru aceştia, alegerile europene sunt considerate a fi second order national elections (alegeri naţionale de rangul doi - t.n.) şi sunt influenţate de alegerile naţionale de rangul unu (first order national elections). În plus, alegerile europene apar drept competiţii interne între formaţiunile politice autohtone, temele principale de campanie fiind problemele interne şi nu problemele care ţin de activitatea Uniunii Europene⁸.

În sinteză, cinci elemente fundamentale caracterizează alegerile pentru Parlamentul European prin comparaţie cu alegerile naţionale. Toate aceste elemente au fost confirmate de cele două runde de alegeri europene desfăşurate în România (vezi Tabelul 1). Astfel:

Participarea la vot este mult mai redusă.

Prezenţa la vot la alegerile europene din 2007 şi 2009 a fost cea mai scăzută din toate ciclurile electorale postdecembriste.

Partidele care sunt la guvernare pierd voturi prin raportare la voturile obţinute la alegerile naţionale parlamentare anterioare.

PSD şi PD-L, partide aflate la guvernare în 2009 au obţinut procente şi voturi mai puţine decât în alegerile locale şi parlamentare din 2008.

Pierderile pe care le suferă partidele aflate la guvernare diferă în funcţie de momentul la care sunt organizate alegerile pentru Parlamentul European faţă de alegerile naţionale.

Alegerile pentru Parlamentul European din 2007 au fost organizate la aproximativ trei ani de la alegerile parlamentare din 2004. Popularitatea pentru partidele aflate la guvernare urmează un model ciclic: după o scurtă perioadă de euforie postelectorală, suportul popular pentru partidele aflate la guvernare scade drastic pentru a creşte apoi spre sfârşitul mandatului⁹. Astfel, conform acestei teorii se poate explica de ce PNL, partid aflat la guvernare în 2007 a obţinut un rezultat mult mai slab la alegerile europene din 2007 decât la alegerile locale şi parlamentare din 2008. De asemenea, întrucât alegerile europene din 2009 au fost organizate la relativ puţin timp de la învestirea noului guvern, partidele de la guvernare (PSD şi PD-L) au avut un rezultat nu foarte slab în comparaţie cu alegerile locale şi parlamentare din 2008.

Bineînţeles, acest argument nu este singurul factor explicativ pentru rezultatele obţinute de partide la alegerile din 2007 şi 2009.

Partidele mari pierd voturi.

Cele trei partide mari care au rezultat în urma alegerilor locale şi parlamentare din 2008 (PD-L, PSD şi PNL) au pierdut voturi şi au obţinut procente mai slabe decât la alegerile naţionale locale şi parlamentare.

Partidele mici obţin rezultate mai bune prin raportare la rezultatele obţinute la alegerile parlamentare.

PRM, UDMR, dar şi doi independenţi (Lazlo Tökes în 2007 şi Elena Băsescu în 2009) au obţinut rezultate bune, care le-au permis intrarea în Parlamentul European.

Tabelul 1 - rezultatele naţionale la alegerile pentru Parlamentul European
 (2007-2009), alegerile locale şi alegerile parlamentare (2008)

Sursa: Biroul Electoral Central

Revenirea PSD. Pierderea de către PDL a locului I în opţiunile electoratului

Alegerile parlamentare uninominale din 2008 au marcat momentul în care PD-L a pierdut în faţa PSD locul întâi în ierarhia electorală (ca număr de voturi şi procentual).

PD(-L) a fost partidul care a pus capăt perioadei lungi de dominaţie hegemonică a PSD. În noiembrie 2007, o dată cu primele alegeri pentru Parlamentul European, PD a trecut pe locul întâi în opţiunile de vot ale românilor, folosindu-se de simpatia puternică a electoratului faţă de Preşedintele Traian Băsescu, reconfirmat în funcţie prin referendum. Au fost şi alţi factori care au întărit PD atât la nivel central, cât şi la nivel local: fuziunea cu PLD şi transformarea în PD-L, criticile dure lansate de liderii PD-L şi de Traian Băsescu la adresa Guvernului liberal condus de Tăriceanu şi sprijinit de PSD în Parlament.

Alegerile din noiembrie 2007 au demonstrat că:

PD(-L) a fost primul partid în opţiunile electoratului, în condiţiile în care PSD a pierdut votanţi către PD începând cu 2003, momentul în care Traian Băsescu a devenit un critic vehement al PSD şi lider al Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL - PD. PD a continuat să acumuleze voturi de la PSD până la alegerile din noiembrie 2007 când PSD a obţinut cel mai slab scor electoral al partidului din istoria electorală postdecembristă.

PD(-L), deşi a obţinut cel mai mare număr de voturi, a avut rezultate cu mult sub scorurile indicate în sondajele de opinie (PD-L a eşuat să devină noul partid hegemonic din România).

De altfel, PD(-L) a reuşit să se claseze pe primul loc doar la două cicluri electorale (alegerile europene din 2007 şi alegerile locale din 2008).

Tabel 2 - Rezultatele PSD pe regiuni
la alegerile desfăşurate în 2007, 2008 şi 2009

Sursa: Biroul Electoral Central

Tabel 3 - Rezultate PSD în Bucureşti

Sursa: Biroul Electoral Central

După alegerile din noiembrie 2007, PSD şi-a oprit tendinţa de scădere şi a început o nouă perioadă de creştere, verificabilă prin rezultatele obţinute la alegerile locale, parlamentare şi europene din 2008 şi 2009.

La alegerile europarlamentare din 2007, PD a câştigat alegerile în 21 de judeţe²⁰ plus Bucureşti, PSD în 15²¹ şi UDMR în cinci²².

La alegerile europene din 2009, diferenţa s-a redus simţitor, PD-L câştigând în 18 judeţe²³ plus Bucureşti²⁴, PSD în 17²⁵ şi UDMR în şase²⁶. Chiar dacă PD-L s-a clasat pe primul loc în mai multe judeţe, numărul de voturi pe toată ţara a fost mai mic decât al PSD.

În noiembrie 2007, PD a obţinut cel mai mare număr de voturi în Muntenia, Dobrogea, Banat, Oltenia şi Transilvania. PSD a obţinut cel mai mare număr de voturi doar în Moldova²⁷. La alegerile europene din iunie 2009, PSD a obţinut cel mai mare număr de voturi în Muntenia, Moldova, Dobrogea şi Oltenia. PD-L a obţinut cel mai mare număr de voturi în Transilvania şi Banat.

Aşa cum rezultă din Tabelul 2, numărul de voturi pentru PSD a crescut în toate regiunile. Spre deosebire de alegerile din 2007, PSD, în alianţă cu PC, a obţinut la alegerile din 2009 un plus de 320.200 voturi (vezi Tabelul 1). Cele mai spectaculoase creşteri se înregistrează în regiunile Muntenia şi Oltenia (+132.287 voturi, respectiv +76.447 voturi), iar cele mai mici creşteri se înregistrează în Dobrogea şi Moldova (+3.321 voturi, respectiv +6.995 voturi).

Tendinţa de creştere a PSD este observabilă şi în Tabelul 1. La alegerile din noiembrie 2007, PD deţinea primul loc în opţiunile electoratului. La alegerile din iunie 2008, PD-L a obţinut cel mai mare număr de voturi, dar PSD a redus diferenţa faţă de alegerile pentru Parlamentul European. La alegerile parlamentare din noiembrie 2008, PSD a depăşit PD-L ca număr de voturi, iar alegerile din iunie 2009 confirmă atât locul unu în ierarhia electorală, cât şi tendinţa de creştere a PSD.

Revenirea PSD este cu atât mai importantă cu cât la nivel european, grupul parlamentar al Partidul Socialist European (PSE) pierde membri. Astfel, la alegerile europene din iunie 1999, PSE avea cel mai mare grup parlamentar, format din 214 membri, în timp ce grupul Partidului Popular European (PPE) era format din 201 membri. La alegerile europene din 2004, grupul PSE avea 199 membri, grupul PPE 279, iar la alegerile europene din 2009, grupul PSE a scăzut la 161 membri şi PPE la 264 membri²⁸.

O luptă electorală strânsă

Exclusiv din punctul de vedere al rezultatelor oficiale, câştigătorul alegerilor din iunie 2009 este PSD. PD-L a pierdut procente şi s-a situat pe locul doi, în timp ce PNL a obţinut un rezultat slab (sub 15%).

PSD se află în acest moment pe un trend ascendent, confirmat şi de sondajele de opinie date publicităţii²⁹, dar şi de rezultatele obţinute la alegerile naţionale parlamentare şi europene din 2008 şi 2009.

Miza electorală crucială a acestui an este alegerea Preşedintelui României pentru un mandat de cinci ani. Principalii competitori sunt cei care vor fi sprijiniţi de principalele partide (PSD, PD-L şi PNL). Mircea Geoană a intrat deja în logica de campanie electorală întrucât este singurul candidat care este cotat ca intenţie de vot sub partidul care îl sprijină în alegerile prezidenţiale³⁰.

Rămâne de văzut dacă tendinţa de creştere a PSD este dublată şi de creşterea în procente a lui Mircea Geoană. Practic, candidatul PSD are nevoie să transforme intenţia de vot pentru PSD în intenţie de vot pentru Mircea Geoană pentru a putea intra în turul II al alegerilor prezidenţiale. Dar pentru a face acest lucru, tendinţa de creştere a PSD nu este suficientă.  Vor conta, bineînţeles, şi structura de partid din teritoriu, sprijinul liderilor locali pentru candidatul la preşedinţie, dar nu în aceeaşi măsură ca la alegerile locale, parlamentare sau europarlamentare.

La alegerile prezidenţiale, resursa fundamentală este candidatul la preşedinţie (personalitatea, capacităţile oratorice, capacitatea de a genera dezbateri, de a răspunde la atacuri, programul electoral etc.). Oricum, avem două tururi de scrutin pentru a vedea cine reuşeşte să câştige Preşedinţia României.

BOGDAN DIMA - Doctorand Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Managing partner DDHM Strategic Consulting Group.

 sus