|
Recenzie
Profiler-ul politic - un atu pentru strategia guvernării şi logica
alegerii
Pascal de Sutter, Aceşti nebuni care ne
guvernează
Trad. Eiza Dumitrescu, Bucureşti: Tritonic, 2008
Lucrarea lui Pascal de Sutter reprezintă o invitaţie la o călătorie academică ce presupune o iniţiere în domeniul atât de nuanţat şi labirintic al psihologiei politice. Călătoria este inedită şi captivează cititorul pentru că autorul modelează lăcaşurile de ştiinţă în culori, imagini, unduiri de viaţă, unde specialiştii în psihopatologie, etnopsihologie, sexologie, psihologie politică, neurologie conturează lecţia creativităţii, a discreţiei şi a devotamentului profesional. Aceste cadre academice decupate pentru ca cititorul să aibă o cât mai fidelă reprezentare a procesului ştiinţific, reprezintă universuri noi pentru Pascal de Sutter care descifrează în urma întâlnirilor cu fiecare dintre specialiştii (key leader profilers) traiectoria urmată de aceştia după mii de ore de studiu şi analiză în scopul realizării profilului psihologic al unui lider politic. (key leaders). „Aceşti nebuni care ne guvernează” reprezintă o invitaţie pentru specialiştii în domeniu care ar putea redescoperi satisfacţiile muncii de cercetare şi ar putea revaloriza necesitatea dezvoltării unui astfel de domeniu în societatea românească, pentru cetăţenii care-şi exprimă drepturile civice şi politice prin votul democratic, pentru liderii politici care prin deciziile pe care le iau conturează profilul naţiunilor şi lumea internaţională. („chiar dacă aceştia preferă să deguste mierea turnată de linguşitori sau să asculte învăluitorul cântec de sirenă al sondajelor” p.8.)
Cele 4 capitole ale cărţii se articulează într-un întreg dedicat lui homo politicus din perspectiva psihologiei politice, disciplină care oferă contrar marketingului politic, imaginea opusă decorativului pentru a dezvălui cine sunt cu adevărat oamenii politici. Se ştie că scena internaţională a fost marcată de lideri despre a căror excentricitate, megalomanie, tiranie s-a scris foarte mult, însă lucrarea de faţă pendulează în jurul unei întrebări de o certă fineţe şi cu dublu sens: mediul politic erodează integritatea liderului politic, pentru ca în urma stresului şi a situaţiilor excepţionale acesta să devină o personalitate accentuată sau liderul politic deţine germenii tendinţelor către megalomanie, paranoia, mitomanie, narcisism patologic, schizoidie pentru a–şi putea exercita rolul de conducător? Aceasta este distincţia pe care autorul o propune pentru a conceptualiza teza nebuniei liderului politic vehiculată în spaţiul public european şi internaţional.
Prima întâlnire este cea cu Jarrold Post, psihiatru şi profesor la George Washington University, iniţiatorul Centrului de Analiză de Personalitate şi al comportamentului politic al CIA (şi odată cu acesta al profesiei de profiler politic) cu misiunea de a înţelege „de la distanţă” personalitatea dar şi comportamentul liderilor internaţionali. Primul capitol s-ar putea structura astfel: primul profil psihologic al unui lider politic, importanţa elementelor culturale şi al indicatorului frecvenţă în realizarea profilului psihologic al liderilor politici. Precursorii profesorului Post, coordonaţi de profesorul Muray de la Harvard au realizat un raport de 1721 de pagini despre „analiza personalităţii lui Hitler cu predicţii ale comportamentului său viitor şi sugestii asupra atitudinii de adoptat în raport cu acesta, acum şi după predarea Germaniei. Octombrie 1943” (p.11) de unde se pot desprinde principalele trăsături de personalitate ale lui Hitler: nevoia reactivă de dominare şi superioritate, nevoia reactivă de agresiune şi răzbunare, reprimarea conştiinţei morale, a conformismului şi a dragostei, proiectarea asupra celorlalţi a celor mai criticabile elemente ale propriei personalităţi. Teza centrală a lui Henry Murray priveşte explicaţia psihologică a antisemitismului lui Hitler: „evreii erau un element asupra căruia putea să îşi proiecteze propriul sentiment de inferioritate (propria sensibilitate, slăbiciunea, timiditatea, sexualitatea masochistă)”(p. 20). În ciuda limitelor impuse de metodologia profesorului Murray care a utilizat în principal teoria nevoilor primare (completată de un test - Thematic Apperceptive Test), cerectarea sa este considerată revoluţionară pentru că în urma acesteia s-a realizat „de la distanţă” pentru prima dată în istorie profilul unui lider politic sugerându-se strategiile de adoptat. Exemple precum Sapamourad Niazov în Turkmenistan sau Saddam Hussein în Irak (al cărui indice de naţionalism se ridica la 0,66 superior mediei liderilor Orientului 0,49, superior altor lideri ai planetei 0,42, p. 37) sunt relevante pentru Margareta Hermann care consideră elementul cultural decisiv în alocarea de verdicte privind anumite profiluri psihologice. Noţiunea de gradaţie reprezintă de asemenea în viziunea autorului un instrument funcţional şi eficace pentru că „frontiera dintre nebunie şi normalitate ţine de gradul de afectare şi de frecvenţa comportamentului perturbant”.(p. 30).
A doua întâlnire este rezervată lui David Winter, professor la Universitatea din Michigan, care consideră că personalitatea unui politician poate fi înţeleasă dacă se analizează patru elemente politice: nivelul politic, modul de funcţionare al politicienilor, motivaţia acestora şi contextual social. Capitolul evidenţiază prin exemple un alt set de trăsături care pot fi analizate în intenţia de a elabora profilul psihologic al liderului politic. În concepţia psihologului Didier Pleux, un copil căruia nu i se refuză nimic poate deveni copil rege sau copil tiran care doreşte satisfacţie imediată şi prezintă intoleranţă la frustrare. Urmând această logică în plan macrosocial, liderii politici, actualii sau foştii conducători - care poate au fost cândva copii regi - îşi cultivă un set de caracteristici precum: intoleranţa la frustrări („preşedintele e sensibil la cel mai mic refuz”, p. 46); omnipotenţa tiranică (Kim Jong –il care nu-şi refuză nimic şi provoacă cu arma atomică marile puteri care i-au impus embargoul economic); megalomania („de Gaulle este Franţa iar Franţa este de Gaulle”,p. 49, Muammar Kadhafi - atacul asupra SUA); tendinţele paranoide manifestate prin suspiciune maladivă şi rigiditate absurdă (Stalin - episodul foametei din Ucraina din 1932, mareşalul Al Hadj Dr Idi Amin Dada în Uganda - în delirul său asasinează sute de mii de oameni datorită grandilocvenţei narcisiste şi sadismului); episoadele depresive (depresiile lui F. Mitterand, J. Chirac, în Franţa, ale lui James Forrestal în SUA); stresul şi epuizarea fizică şi emoţională (Paul Deschanel, preşedintele francez care escaladează fereastra unui tren în plină noapte în anii 1920); tendinţe schizoide (regele Talal al Iordaniei, izolarea lui F. Mitterand şi J. Chirac spre sfârşitul mandatelor, Fidel Castro în Cuba); durerile fizice (bolile cronice ale lui J.F. Kennedy şi dependenţa sa de steroizi, migrenele lui Sarkosy); dependenţa de substanţe psihotrope (Churchill şi dependenţa sa dezvoltată în cel de-al doile război mondial); comportamentul sexual ( Mao Tze Dun – forma de adolescentifilie manifestată). Pentru a contracara eforturile epuizante ale liderilor politici, eforturi care ar putea afecta ireversibil personalităţile liderilor politici, sunt propuse alternative: consilieri, capacitatea de a dezvolta un spirit ironic, umorul, paradisurile secrete - în sensul de izolare pentru noi mobilizări ale resurselor fizice şi spirituale, suportul familial, ajutoarele psihologice, toate acestea reprezentând metode prin care se poate gestiona eficient capacitatea de a face faţă stresului. (capacitate denumită copying).
Capitolul trei debutează cu întâlnirea cu Mary Rothbart, profesoară şi cercetătore la Universitatea din Oregon, care în prisma studiilor despre psihologia copilului lansează a altă perspectivă în studiul lui homo politicus: pornind de la considerentul că personalitatea adultă reprezintă temperament înnăscut modelat de educaţie, cercetătoarea se întreabă dacă temperamental reprezintă solul în care sunt inseraţi germenii viitoarelor atitudini care formează nucleul personalităţii viitorilor lideri politici? Personalitatea de tip A, specifică liderilor politici este caracterizată prin rapiditate în acţiune, spirit mobilizator, plăcerea efortului, combatitivitate. Pentru ca o astfel de personalitate să se contureze la un lider politic sunt necesare o serie de tendinţe de temperament: tendinţa paranoidă care va ascuţi reacţia sa de a fi vigilent şi circumspect, necesitatea unui strop de megalomanie pentru ca acesta să se simtă mai puternic decât în realitate, nevoia de a fi iubit, histrionismul manifestat prin tendinţa de a se autopropulsa în căutarea gloriei personale, stimă de sine înaltă, o doză de agresivitate (în perspectiva lui Konrad Lorenz), tendinţe „ucigaşe” (în terminologia lui Maurice Berger), tendinţe psihopate care presupun înşelăciune pentru profit sau plăcere, lipsă de remuşcări pentru necazul provocat. „Psihopaţii idioţi îşi petrec viaţa la închisoare, psihopaţii mai şmecheri se îmbogăţesc vânzând droguri iar psihopaţii cu adevărat inteligenţi ajung şefi de stat” ( p. 107).
Cea de-a patra întâlnire este rezervată fostului psiholog şi profesor la Universitatea din California, Paul Ekman, specialist în studiul micro-expresiilor care se pot constitui într-un indicator care are rolul de a stabili gradul de sinceritate al subiectului studiat. Profilerii sunt interesaţi cu precădere de emoţiile asociate minciunii pe care le grupează astfel: culpabilitatea sau ruşinea de a minţi, frica de a fi prins, plăcerea de a trage pe sfoară (p. 113). În ce priveşte micro expresiile care trădează minciuna, acestea sunt prezente la liderii politici asemeni unor caracteristici normale pentru că conform lui Hannah Arendt „minciunile puteau fi considerate ca instrumente necesare şi legitime, nu numai în meseria de politician, dar şi în aceea de om de stat” (p. 114). Fie că minte pentru a nu recunoaşte că sunt fiinţe normale, fie pentru a evita situaţii stânjenitoare, fie pentru a-şi modifica trecutul, „minciuna se poate transforma când în armă, când în meterez. Mai ales împotriva emoţiilor negative”.( p. 120.
Întâlnirea cu profesorul Antonio Damasio de la Universitatea California de Sud din Los Angeles, punctează asupra rolului emoţiilor în procesul decizional al lui Homo Politicus. Cele şapte tipuri de pasiuni menţionate (pasiunea de a convinge, de a seduce, de a distruge, de a supravieţui, de a dura, de a se bucura, pasiunea datoriei) ghidează profilul liderului politic, profilerul având sarcina de a repera emoţiile pozitive şi negative care declanşează mobilul decizional al liderilor. Autorul conchide acest capitol prin ideea necesităţii emoţiilor în cadrul unui proces decizional înţelept.
Cea de-a şasea întâlnire este cea cu profesorul Aubrey Immelson care, pentru a studia mobilul care-i pune în mişcare pe liderii politici, a dezvoltat un instrument de explorare Millon Inventory Index care radiografiază 12 trăsături de personalitate (dominaţia, intrepriditatea, ambiţia, extraversiunea, meticulozitatea, inhibiţia, retragerea schizoidă, neîncrederea, instabilitatea) care pot fi simplificate în doar cinci trăsături majore numite big five. Trăsătura se poate transforma în calitate sau defect în funcţie de circumstanţe iar când aceasta devine excesivă subiectul se transformă într-un personaj teatral, impulsiv. În acest capitol este prezentată o interesantă estimare a scorurilor lui Geoge Bush pe scala celor cinci trăsături fundamentale, analiza profilului lui Bill Clinton realizat de Margaret Herman şi analiza profilului lui Nicolas Sarkosy prin combinarea metodei Millon, a metodei CIA, şi a metodei nonverbale.
Philip Tetlock, profesorul Universităţii Berkeley, California, în ultima întâlnire descrisă de autorul Sutter, subliniază necesitatea unor previziuni corecte şi existenţa probabilităţii crescute ca experţi celebri să eşueze în prognosticurile acestora. Cum secvenţele angrenajului luptei pentru putere sunt parcă desprinse uneori dintr-un proces kafkian, nu este de mirare „că experţii cu cât se se înşeală mai mult , cu atât succesul acestora este mai mare, şi cu cât ideile lor sunt mai complicate şi par foarte inteligente, cu atât mai mult sunt ascultaţi” (p. 183). În ciuda degringoladelor create şi a focalizării opiniilor pe neverosimil, lecţia profesorului Tetlock trebuie reţinută: „profilul psihologic este cu atât mai fiabil cu cât se urmează ideea cea mai simplă, cea mai logică, iar această ideea este fondată pe o multitudine de surse diferite”(p.183).
În acest spaţiu public naţional, european, internaţional, există cetăţeanul care alege şi liderul politic care devine conducător. Cetăţeanul alege pentru că se regăseşte în cel pe care-l votează, pentru că poate acesta din urmă minte seducând, pentru că există o logică a emoţiilor care nu impune o explicaţie pur raţională. Liderul, la rândul său dezvoltă o personalitate cu tendinţe psihopatologice pentru a-l proteja de nebunia puterii care-i distruge insidios simţul raţiunii şi integrităţii psihice. Sunt creionate două realităţi. şi o dialectică a sistemelor societale care naşte întrebări despre logica ordinii sociale şi politice, despre discernământul de a alege liderii şi despre capacitatea acestora de a naviga dotaţi cu minimul de nebunie contra nebuniei. Lectura acestei cărţi de psihologie politică reprezintă o provocare care poate oferi răspunsuri. Un instrument al socializării politice, o iniţiere pe cât de utilă pe atât de incitantă.
Daniela Anamaria Radu
sus
|
