Mass-media

Blogosfera ca discurs de vizibilitate publică

MĂDĂLINA BOŢAN

Anchored in Habermas' theory, this article investigates the discourses of the main Romanian blogs and their role in the genesis of an alternative civic discourse.

Keywords: blogs, discourse, public visibility, ideal speech, Habermas, activism, Internet, community

Acest articol se compune din două părţi, în prima parte plec de la câteva observaţii legate de natura mediului online, de mutaţiile pe care acesta le-a instituit în raport cu media tradiţionale, iar în cea de-a doua parte, situându-mă în continuarea unor autori care consideră participarea online ca fiind sinonimă cu sfera publică, încerc să definesc principalele tipuri de discursuri întâlnite în blogosfera românească, plecând de la premisa că aceste discursuri pot prilejui mobilizări impresionante ale opiniei publice.

Spre deosebire de ideea susţinută de Jürgen Habermas în anii `60, aceea a unui spaţiu public omogen şi coerent, adopt punctul de vedere al mai multor autori¹ care au impus ipoteza unei fragmentări a spaţiului public; se nasc astfel – fenomen cu atât mai vizibil în mediul online – spaţii publice sectoriale, polivalente, legate de diversele medii de socializare (profesionale, asociative, etc.), în cadrul cărora competenţele cetăţeneşti sunt variabile.

În încercarea de a repera şi defini principalele discursuri din mediul online, am realizat o microanaliză a blogurilor româneşti derulată în intervalul 20 -26 aprilie 2009; corpusul a fost alcătuit din 40 de bloguri, selectându-le pe cele cu cel mai mare număr de utilizatori. Metoda folosită a fost analiza de conţinut; încadrarea în categorii s-a făcut prin analiza discursurilor de pe primele cinci pagini ale fiecărui blog. Datele comparate au permis punerea în evidenţă a caracteristicilor comunicaţionale ale blogurilor, precum şi delimitarea unui anumit pattern predominant în blogosfera românească.

Scopul principal a fost identificarea unora dintre modalităţile prin care blogurile pot contribui la configurarea spaţiului public. Au existat multiple limitări, principalele provenind din prelucrarea unui volum insuficient de date pentru a conduce la evidenţierea aspectelor mai de fineţe legate de construirea discursurilor dominante în sfera publică virtuală. Îmi propun să extind această cercetare, aducând completările necesare în dezvoltările ulterioare.

Proeminenţa Internetului în plan social continuă să crească. O anchetă dedicată evoluţiei blogurilor în 2008² a indicat existenţa a 22,6 milioane de bloggeri şi 94,1 milioane de cititori de bloguri doar în Statele Unite. Audienţa totală a Internetului în SUA a fost evaluată la 188,9 milioane, cifră care traduce impactul impresionant pe care noile forme de social media³ îl dobândesc.

În România, au existat mai multe tentative de măsurare a blogosferei. Cele mai cunoscute aparţin unor site-uri dedicate: www.zelist.ro şi www.trafic.ro. Primul realizează rapoarte lunare⁴ prin monitorizarea a 31.183 de bloguri, indicând astfel traficul (numărul de vizitatori) şi subiectele cele mai discutate în blogosferă. Al doilea monitorizează traficul unui total de 52.515 pagini web, incluzând 4075 în categoria „blog”⁵. Toate aceste date indică existenţa premiselor necesare constituirii unei sfere publice virtuale. Nu e lipsit de importanţă să adăgăm că multe site-uri se bucură adesea de mai multă credibilitate decât media tradiţionale⁶. Aşa cum au concluzionat unii autori⁷, pentru bloggeri media tradiţionale îndeplinesc doar funcţia de supraveghere a mediului (cu precădere presa scrisă) şi cel mult o funcţie de transmitere culturală (reprezentare, legitimare a valorilor).

Principala diferenţă în raport cu media tradiţionale, considerăm - în continuarea reflecţiilor lui Peter Dahlgren⁸ - că se leagă de faptul că blogurile, forumurile, reţelele de socializare şi site-urile reprezintă mai degrabă o formă de discurs cultural, spre deosebire de media tradiţionale care erau prin excelenţă informative. Mediul online serveşte la conectarea unui individ şi a existenţei sale cotidiene la lumea exterioară, într-o modalitate ritualică, simbolică şi, în ultimă instanţă, mitică⁹.

În contextual analizei media, s-a vorbit despre studiile dedicate receptării (reception studies), exemple majore sunt date de Morley¹⁰, Fiske, Hartley¹¹ şi Dahlgren¹². Plecând de la unele concluzii ale unor astfel de studii, putem indica posibilitatea atingerii prin intermediul medului online a unor noi forme de civism  neaccesibile publicurilor media tradiţionale.

Experienţa blogosferei este prin excelenţă colectivă, noile forme de interacţiune, fie că postăm comentarii pe un blog sau că participăm la un forum de discuţii, ne permit să intrăm în legătură cu comunitatea celorlalţi participanţi şi să luăm parte la ceea ce autorii D. Dayan si E. Katz au definit ca fiind nişte „întâlniri invizibile”¹³.

Dar, dincolo de experienţa subiectivă care leagă participarea individuală de comunitatea online, cât de relevante sunt discursurile acestor comunităţi în sfera publică? Iată una dintre întrebările la care ne propunem să răspundem sondând cele mai importante (în termeni de trafic, impresii postate şi referinţe) bloguri autohtone.

Plecăm de la premisa că autorii blogurilor sunt caracterizaţi de un anumit fel de prezenţă publică, în sensul goffman-ian de „reprezentare”, o punere în scenă a unei identităţi individuale sau colective. Ei se adresează unor categorii de public care participă la rându-le la acest dialog virtual.

Este important de precizat că, în cazul Internetului, noţiunea de „public” trebuie completată cu cea de „comunitate virtuală” (indivizi care folosesc o resursă tehnologică pentru a împărtăşi diverse experienţe din viaţa cotidiană)¹⁴. Sociologia Internetului distinge între comunitatea virtuală (fondată pe împărtăşirea unui interes personal) şi comunitatea în reţea (fondată pe interese cetăţeneşti, de natură a dezvolta democraţiile locale)¹⁵.

Făcând apel la teoria lui Habermas, mai mulţi autori¹⁶ au investigat dacă blogurile oferă o platformă pentru ceea ce filosoful german a numit „situaţia discursivă ideală”¹⁷. Condiţiile pentru realizarea ei sunt: accesul egal al participanţilor la comunicare, absenţa diferenţelor de putere dintre participanţi şi onestitatea lor. Viitorul blogurilor se leagă de cele trei perspective pe care Habermas le distinge:
1) autoexprimarea (subiectivă);
2) punerea în comun a cunoştinţelor (obiectivă) 
3) criticismul social (intersubiectivism).

Toate noile forme de media (fie că este vorba despre pagini web, bloguri, forumuri sau reţele de socializare) dau posibilitatea participanţilor să reacţioneze şi  să se implice în conversaţii. Acesta este motivul pentru care autorul japonez Joi Ito¹⁸ susţine că instrumente precum blogurile constituie o nouă formă de democraţie în care consensul nu se mai realizează prin transmisiunile radio sau TV, ci prin conversaţie. Aşa cum am menţionat anterior, cercetătorii care au sondat dacă blogosfera poate constitui o sferă publică, în accepţiunea dată de Jürgen Habermas, adică un domeniu al vieţii sociale în care se poate forma opinia publică, au invocat natura conversaţiilor prilejuite de mediul online. Domeniul pe care acestea îl reprezintă este accesibil oricui, în plus, precum saloanele şi cafenelele din secolul XIX descrise de Habermas, blogurile se găsesc la limita dintre public şi privat.

Posibilitatea anonimatului produce în blogosferă o mutaţie a ceea ce Erving Goffman¹⁹, în cadrul sociologiei sale interacţioniste, numea „discuţie de scenă versus discuţie de culise” (front stage/ backstage talk) sau ceea ce am putea numi discurs oficial versus personal.

Discursul oficial²⁰ este generat de situaţii pe care le definim ca fiind publice, în sensul că ne mobilizază rolul de cetăţeni. În blogosferă se poate vorbi despre ştiri, informaţii, aspecte ale vieţii cotidiene, etc., fără ca autorii discursului să se simtă „pe scenă”, în acelaşi timp îndeplinind – cu sau fără voia lor – un rol cetăţenesc.

Blogurile sunt scrise de indivizi care îşi exprimă opiniile şi atitudinile, fiind deci subiective, în acelaşi timp, prin participarea celorlalţi, un blog devine parte a domeniului public. Unele dintre îngrijorările cercetătorilor²¹ se leagă însă de pericolul ca blogurile să se focalizeze pe opinii similare, ceea ce ar duce la izolarea opiniilor diferite.

Pe lângă dihotomia clasică oficial/ personal, considerăm că mai pot fi reperate nişte tipologii ale discursului din blogosferă care îi pun în lumină rolul în cadrul unei posibile sferei virtuale cetăţeneşti. În acest sens, am analizat discursul principalelor 40 de bloguri româneşti²². În analiza realizată, am preluat de la Peter Dahlgren²³ principalele categorii ale discursului mediatic şi le-am adaptat la specificul blogosferei²⁴. Analiza comparată a relevant existenţa a patru forme de bază ale discursurilor prezente în blogosfera autohtonă:

Discursul încorporat

Discursul fundamental al cetăţeanului implicat care include preluarea - în mai mare sau mică măsură - discursului dominant politic şi/ sau mediatic, chiar dacă de cele mai multe ori sub o formă critică. În unele cazuri sunt citate referinţe media sau sunt inserate înregistrări media, toate aceste forme reprezentând exclusiv relatări ale lumii exterioare. Din acest motiv, acest tip de discurs discursul nu este niciodată auto-referenţial sau reflexiv. Discursurile încorporate se regăsesc în 15% din totalul blogurilor analizate (6 bloguri).

Recitirea

Reprezintă un metacomentariu legat de teme precum faptele diverse, evenimentele senzaţionale, natura umană, personajele publice polemice sau vedetele etc. Nu se aduc dovezi factuale, abordarea este speculativă, reflexivă uneori, la limită egocentrică (11 bloguri , respective 27%).

Discursul avizat

Blogurile sunt în acest caz folosite ca un canal pentru a transmite anumite informaţii, blogurile profesioniştilor sau ale celor care le folosesc ca o platformă de relaţii publice, fiind angajaţi în ceea ce John Thompson numea  „managementul vizibilităţii”²⁵, iar Goffman „managementul impresiilor”²⁶, atât de important în viaţa socială. Câteva exemple concludente le constituie blogurile vedetelor TV sau ale artiştilor, Mircea Badea, Cabral sau Tudor Chirilă fiind cele mai cunoscute cazuri. Acest tip de discurs a fost reperat în 15 dintre blogurile analizate, având şi cea mai mare pondere - 37,5%.

Discursul autoreflexiv

Acest tip de discurs realizează o conectare a sferei publice la cea personală, a vieţii cotidiene. Sintetizând, acest discurs sugerează de cele mai multe ori că lucrurile nu merg, că suntem neputincioşi în relaţie cu instituţiile administrative, cu trusturile media sau/şi interesele politice. Acest tip de discurs reprezintă un sentiment de alienare în raport cu discursul legitim oficial. 20% din totalul blogurilor analizate (respective 8 bloguri) au un discurs  de tip autoreflexiv.

Putem sintetiza spunând că în cazul blogosferei româneşti membrii activi se consideră parte a unei comunităţi şi adoptă ritualuri care confirmă această apartenenţă. Utilizatorii activi ai internetului dezvoltă reţele de sociabilitate şi delimitează criterii ale apartenenţei, blogurile preluând pentru toţi utilizatori funcţia de identitate personală²⁷. Comentariile postate pe bloguri se raliază anumitor puncte de vedere, de asemenea, anumite practici (un limbaj necorespunzator, promovarea anumitor produse sau chiar a altor bloguri) sunt sancţionate şi - adesea - marginalizate.

Spre deosebire de un public format exclusiv din utilizatorii unui medium, comunitatea virtuală românească se formează în relaţie/ opoziţie cu o anumită problemă sau cu un anumit personaj public. Pornind de la premisa că pentru crearea unei comunităţi este nevoie de o sociabilitate (internă) şi o reprezentare (externă)²⁸, reprezentarea bloggerilor autohtoni constă în luarea unor poziţii publice, în majoritatea cazurilor cu referire la o agendă construită de media²⁹. Astfel, de cele mai multe ori, pe bloguri sunt preluate şi/sau interpretate ştirile politice şi cele care se referă la evenimente cu un impact colectiv³⁰ (este relevant în acest caz, exemplul cutremurului care a avut loc în intervalul analizat, pe 25 aprilie).

Dintre blogurile analizate, 11 aparţin unor jurnalişti sau vedete de televiziune, ceea ce justifică vehicularea unei ipoteze legate de menţinerea unui statu-quo mediatic – transmiterea unei autorităţi şi legitimităţi dinspre media tradiţionale spre mediul online. În acest context, sfera cotidianităţii obişnuite³¹ - formată din simpli cetăţeni - devine insuficient reprezentată, cu alte cuvinte, accesul în mediul online este la fel de tehnicizat şi instituţionalizat ca în cazul media offline, vox populi, vocea anonimilor se face foarte slab auzită.

Această ipoteză merită să constituie subiectul unor dezvoltări ulterioare, în care sondarea mai în profunzime a mediului online ar putea permite evidenţierea pregnanţei discursului anonim/ anonimilor în sfera publică virtuală. În orice caz, multe dintre discursurile reperate în cadrul blogurilor analizate confirmă faptul că Internetul permite existenţa unor discursuri alternative sau de opoziţie la un spaţiu de putere oficial, discursuri de vizibilitate publică sau discursuri (auto)reflexive³².

Mai mult de jumătate dintre blogurile aflate în topul clasamentelor de trafic nu aparţin unor jurnalişti consacraţi sau unor persoane publice. În unele cazuri s-a produs un traseu invers, vedetele blogosferei transgresând limitele online-ului (este cazul lui Zoso, blogger-ul care pentru mai multi ani consecutivi s-a aflat în fruntea clasamentului RoBlogFest, principala competiţie autohtonă a bloggerilor³³).

Concluzionând, putem spune că, deşi pentru moment rezultatele cercetărilor nu sunt concludente, ar fi interesant de surprins în ce măsură astfel de discursuri vor contribui la crearea unei comunitţi participative şi, pe termen mai lung, la realizarea unei solidarizări sociale în spaţiul public românesc.