Semn de întrebare

Semn de întrebare
 

1. Ce reprezintă coaliţia guvernamentală PSD-PD-L pentru regimul democratic din România?

2. Cum poate fi caracterizat  raportul între guvern şi preşedinţie?

3. Care sunt elementele pozitive şi care sunt elementele negative ale guvernului Boc după 100 de zile de guvernare?

4. Consideraţi că coaliţia va mai rămâne în această formulă după alegerile prezidenţiale ?

Dan Pavel - Predă ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. A înfiinţat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Ştiinţe-Politice, Administraţie Publică şi Jurnalism, împreună cu Emil Boc şi Vasile Puşcaş. Fost redactor-şef adjunct şi fondator al publicaţiilor 22, Sfera Politicii, Polis. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent, coordonează firma de consultanţă politică, DDHM Strategic Consulting..

1. În mod normal, actuala coaliţie ar trebui să contribuie la consolidarea regimului democratic din România. În ciuda premiselor favorabile, sînt anumiţi factori care semnalează mai degrabă subminarea democraţiei. Actuala coaliţie executivă dintre PD-L şi PSD consfinţeşte sfîrşitul clivajului care a împărţit politica românească în două tabere: tabăra Iliescu – FSN/ FDSN/ PDSR/ PSD  (partidul hegemonic de la începuturile democraţiei noastre) şi tabăra care s-a opus celei de mai sus (grupată mai întîi în Convenţia Democratică, iar apoi în Alianţa DA). Am analizat pe larg acest clivaj în mai multe texte (de pildă, în volumul „Nu putem reuşi decît împreună” în textul „Noul sistem” din Sfera Politicii, nr. 131). S-au reunit cele două ramuri desprinse în 1992 din Frontul Salvării Naţionale, în ciuda raporturilor antagonice reale, care au făcut ca multă vreme în Statului PD să fie înscris un tabu matrimonial: interdicţia de a face coaliţie cu PDSR/PSD. Într-o democraţie, doar coaliţiile cu partidele antisistem sunt imposibile.

Din punctul de vedere al teoriei coaliţiilor partidelor, este coaliţia cu cel mai mare procentaj, care depăşeşte cu mult majoritatea absolută în Parlament, făcută cu cel mai mic număr de partide. Faptul că s-au discutat practic toate formulele de coaliţie posibile între partidele parlamentare din 2008 ne arată că s-au şters practic diferenţele majore între principalele formaţiuni politice. Majoritatea confortabilă deţinută de actuala coaliţie ar trebui să fie factorul crucial pentru îndeplinirea agendei democratizării, care include şi reforma justiţiei şi reforma administraţiei. Majoritatea deţinută de actuala coaliţie ar trebui să reprezinte un avantaj major în condiţiile extinderii în România a crizei financiare şi economice mondiale. Neînţelegerile şi certurile publice dintre cele două partide ne arată că logica fundamentală a coaliţiilor nu contează prea mult pentru responsabilii politici. Un eşec al coaliţiei ar fi dezastruos nu doar pentru cele două partide, ci pentru regimul democratic din ţara noastră, unde încrederea în instituţiile democraţiei, în particular în partide, este oricum extrem de scăzută. Împotriva stereotipurilor mediatice, trebuie arătat că în cele două partide există politicieni de anvergură, cu experienţă. Mai puternice sînt însă anumite grupuri de interese, chiar grupuri de presiune, din cele două partide. Ele provoacă tulburările. La aceasta se adaugă mai mulţi factori personali, sentimente şi resentimente între diferiţi lideri. Acestea sînt semne ale infantilismului politic, care pot ruina o democraţie. Rămîne de văzut dacă liderii de anvergură vor reuşi sau nu să se impună.

2. De vreo cîteva luni coordonez un proiect de cercetare din cadrul „Fundaţiei Horia Rusu” care se ocupă de relaţiile dintre preşedinte şi premier. Bicefalitatea executivă a fost influenţată în aceşti ani în primul rînd de raporturile personale, apoi de cele politice. În prezent, în cadrul raporturilor interexecutive există o anumită discordanţă: raporturile dintre Preşedintele Traian Băsescu şi Primul Ministru Emil Boc sunt atît de „armonioase” încît se apropie de ceea ce ar fi vrut acelaşi preşedinte să se petreacă şi în raporturile cu Primul Ministru Tăriceanu, înainte de 2008, ceea ce caracterizează şi relaţiile cu miniştrii pedelişti; însă raporturile lui Băsescu cu miniştrii PSD sînt influenţate negativ de conflictele dintre cele două partide ale coaliţiei. Cu toate acestea, guvernul îşi vede de treaba sa, guvernează, are iniţiative legislative, încearcă să ia măsuri anticriză. Dacă prioritatea următorilor ani va fi îndeplinirea agendei guvernamentale, practic animozităţile dintre cele două partide ale coaliţiei vor fi minimalizate. Însă campaniile electorale pentru europarlamentare şi mai ales pentru prezidenţiale complică mult lucurile. Rezultatele alegerilor pot influenţa decisiv totul.

3. Pe Emil Boc îl cunosc bine de mulţi ani, de pe vremea cînd într-o echipă restrînsă de patru universitari (doi seniori, Vasile Boari şi Vasile Puşcaş, doi juniori, Emil Boc şi cu mine) ne-am asumat iniţiativa înfiinţării primei facultăţi de ştiinţe politice din România, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, cu sprijinul substanţial al rectorului Andrei Marga. De aceea, l-am urmărit în toţi aceşti ani cu interes şi - de ce să nu recunosc? – cu simpatie. Nu am înţeles ironiile şi răutatea unora cînd se raportează la Boc. Un politician trebuie analizat pentru realizările sale. Emil Boc este unul dintre cei mai valoroşi politicieni din această ţară. Tot timpul a crescut. Între deputaţii Parlamentului României este în Top 10, cu iniţiative legislative, cuvîntări, interpelări şi întrebări către guvern, cu luări de poziţie substanţiale, interviuri, participări la emisiuni, mereu în cunoştinţă de cauză. Aşa l-a remarcat şi Băsescu. Apoi a urmat pentru el testul decisiv al carierei: l-a înfrînt în alegerile locale pe primarul în funcţie al Clujului, Gheorghe Funar, un om cu umor, dar un politician retrograd, care a făcut mult rău capitalei Transilvaniei. În afară de Băsescu, nu a mai existat în PD vreun politician care să obţină o performanţă asemănătoare. Pasul înapoi făcut de Stolojan, după nominalizarea ca premier, l-a pus pe Boc în postura de a-şi asuma o funcţie teribilă, cu atît mai greu de îndeplinit cu cît el este un om loial, ceea ce în relaţiile cu Băsescu devine adesea un dezavantaj. Partea pozitivă a guvernului prezidat de Boc este legată de seriozitatea şi meticulozitatea premierului. Este un om care face, un om de acţiune. Se vede însă că acolo sînt prea multe capete şi influenţe: multe dintre iniţiativele guvernului de coaliţie arată lipsa unei gîndiri coerente, o anumită grabă şi un grad incredibil de improvizaţie. Unii spun că de fapt nu este vorba de guvernul Boc, ci de guvernul Băsescu, sabotat de Geoană. 100 de zile nu reprezintă însă o perioadă prea lungă, iar performanţa instituţională a unui guvern trebuie judecată pe perioade mai lungi, mai ales sub forma bilanţului final. Aşa că putem să mai avem surprize, nu doar neplăcute. Nu îi doresc lui Emil Boc să devină la un moment dat „ţapul ispăşitor.”

4. Depinde mai mulţi factori, de mai multe variabile independente: de rezultatele alegerilor, iar în mod decisiv de realegerea lui Băsescu ori de alegerea unui alt preşedinte; de inteligenţa politică a liderilor importanţi ori de lipsa ei; de convergenţa ori divergenţa intereselor variate din cadrul celor două partide. Există însă factori mult mai importanţi decît rezultatul alegerilor prezidenţiale. Dacă România iese cu bine din actuala criză, meritele vor reveni în primul rînd Guvernului şi Parlamentului. Una dintre erorile comise în anii din urmă a fost că am dat prea multă atenţie Preşedinţiei şi Preşedintelui în funcţie. Instituţia fundamentală a democraţiei este Parlamentul. Guvernul este instituţia pragmatică, menită să rezolve practic problemele oamenilor şi să execute legile votate de Parlament. Într-o democraţie, soarta unei coaliţii executive şi legislative ar trebui să depindă în primul rînd de activitatea din Guvern şi din Parlament. Dacă cele două instituţii îşi îndeplinesc funcţiile, rezultatele alegerilor prezidenţiale au o importanţă secundară. Şi am să închei răspunsurile cu o întrebare, adresată celor care au citit acest text: oare de ce nu se petrec lucrurile astfel?.

 sus