Aspecte ale crizei

2009: anul imaginarului politic
 

TOMA CHIRIŢESCU

When political events cannot be fully comprehended, when political actions are perceived as chaotic and without reason, the political imaginary manifests itself in order to compensate, to confer order and meaning, to transform the political scene into a cosmos. The political imaginary has a greater influence when society is in a state of anomie, such as an election campaign or a major financial crisis. This generates a tendency towards manipulation. The present article explains the role of the political imaginary and it’s potential for manipulation.

Keywords: political imaginary, financial crisis, political myth, manipulation, 2009 Romanian presidential elections

 

În momentul în care evenimentele politice nu sunt înţelese în totalitate, imaginarul intervine pentru a compensa. În cazul în care acţiunile politice sunt percepute ca fiind haotice şi lipsite de sens, imaginarul îşi face simţită prezenţa pentru a transforma spaţiul politic oferindu-i ordine şi semnificaţie. Numărul foarte mare de variabile, complexitatea situaţiilor, lipsa cunoştinţelor teoretice si a experienţei, toţi aceşti factori duc, în cele mai multe cazuri, la un eşec al raţiunii în ceea ce priveşte explicarea anumitor evenimente. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie cercetările astronomului Edmund Halley, care a elaborat teoria legată de periodicitatea cometelor. Întoarcerea cometei care îi poartă numele a demonstrat temeinicia raţionamentelor ştiinţifice aplicate de către Halley. Acelaşi om de ştiinţă a lansat o teorie (la fel de bine argumentată ştiinţific ca şi cea referitoare la comete) care susţinea că Pământul este o structură construită din mai multe sfere, înglobate una în cealaltă şi separate de spaţii. Această teorie nu a fost validată empiric, dar a constituit cu siguranţă un mit generat de ştiinţa acelor timpuri. Tendinţa de a completa prin intermediul imaginaţiei, ceea ce raţiunea nu poate explica în totalitate este specific umană.

Perioadele în care sistemul social trece prin schimbări profunde sau se confruntă cu situaţii noi, care nu au mai fost experimentate sau nu au fost suficient de bine explicate raţional, sunt perioade în care interferenţa imaginarului în descifrarea realităţii se amplifică. Acestea sunt perioade de anomie socială. Ordinea este ameninţată, ierarhia socială stabilită şi acceptată până în momentul respectiv este pusă la îndoială, ţesătura societăţii începe să cedeze, iar raţiunea nu poate explica şi înlătura cauza. În aceste condiţii imaginarul colectiv intervine ca terapie necesară menţinerii entropiei sociale.

Într-o viziune generală, imaginarul poate fi înţeles drept „<<muzeul>> tuturor imaginilor trecute, posibile, produse sau care urmează să fie produse”¹, totalitatea imaginilor raportată la axa temporală precum şi la domeniul posibilităţii reprezentând conţinutul imaginarului. Este necesară diferenţierea imaginii de „dubletul mnezic al percepţiei”², distanţarea acesteia de „<<miniaturi>> mentale care nu sunt decât nişte copii ale lucrurilor obiective”³. Aşadar, imaginile nu reprezintă memorarea sau rememorarea unor percepţii. Imaginaţia, mod al conştiinţei specific imaginarului, se deosebeşte la rândul ei de „comportamentul perceptiv sau mnezic”⁴. Propriu imaginaţiei este faptul că „obiectul imaginat e dat imediat ca atare, în timp ce cunoaşterea perceptivă se formează încet prin aproximaţie şi luări succesive de contact”⁵. Imaginaţia este un proces spontan, ceea ce face ca şi imaginile să fie caracterizate de spontaneitate. Spre deosebire de comportamentul mnezic, imaginaţia presupune întotdeauna o raportare axiologică. Astfel „imaginea este purtătoare nu numai de valoare sensibilă dar şi de valoare ideatică”⁶. „În domeniul imaginaţiei, unde imaginea - oricât de degradată ar fi ea în concepţia cuiva - e prin ea însăşi purtătoarea unui sens ce nu trebuie căutat în afara semnificaţiei imaginare”⁷. Imaginea îşi este suficientă sieşi, fără a necesita raportarea la exterior în procesul de stabilire a sensului. Prin aceasta caracteristică, imaginea se deosebeşte de semn şi se apropie de simbol. Imaginea se caracterizează printr-o dinamică proprie care organizează şi îmbină semnificantul şi semnificatul. „În simbolul constitutiv al imaginii există o omogenitate a semnificantului şi a semnificatului în cadrul unui dinamism organizator şi că, prin aceasta, imaginea diferă total de arbitrarul semnului”⁸.

Imaginile colective reprezintă acele imagini „fixe ... care ne solicită să rememorăm percepţii, cunoştinţe şi idei care nu variază de la un individ la altul, chiar dacă sunt comunicate”⁹. Acestea se menţin în esenţă neschimbate în procesul comunicării şi caracterizează un anumit grup social într-un anumit moment istoric. „Lumea imaginii, a imaginilor colective sudate prin vicisitudinile istoriei formează imaginarul colectiv”¹⁰.

În procesul de producere a imaginii, imaginaţia transfigurează realitatea percepută. Subiectivitatea individului acţionează în procesul genezei imaginii, punându-şi amprenta asupra acesteia. În procesul formării imaginilor, un rol important îl deţin factorii de mediu. Condiţiile istorice, ansamblul factorilor sociali, caracteristicile unei anumite culturi îşi pun amprenta asupra imaginilor şi implicit asupra imaginarului. Imaginarul se manifestă nu „numai ca activitate care transformă lumea, ca imaginaţie creatoare, dar mai ales ca transformare eufemică a lumii, ca ordonare a fiinţei conform unui ce mai bun”¹¹.

În procesul de transformare a lumii, imaginarul se caracterizează printr-o permanentă raportare axiologică. Influenţa sa se exercită atât asupra Universului, care este transformat, ordonat şi valorizat, cât şi asupra subiectului uman, orientându-i acestuia viziunea asupra existenţei. „Imaginarul umple vidul semiologic al lui ce este cu referenţialul ontologic al lui ceea ce ar trebui sau ar putea să fie”¹². Se observă astfel necesitatea imaginarului derivată din esenţa fiinţei umane, din nevoia de a proiecta asupra realităţii viziunea unei potenţialităţi necesare, pentru a putea transforma în acest fel existenţa în funcţie de un conţinut axiologic existent. „Imaginarul constituie esenţa spiritului, adică efortul fiinţei de-a înălţa o speranţă vie în pofida lumii obiective”¹³. Orice demers uman se confruntă cu imposibilitatea de a cuprinde întreaga profunzime a existenţei sau a unei anumite dimensiuni a acesteia. „O dată ce esenţa ultimă şi finalitatea Universului ne rămân ascunse, orice proiect omenesc şi orice cunoaştere se înscriu, la limită, în sfera imaginarului”¹⁴.

Imaginarul politic orientează raportările la elementele constitutive ale politicii, aşa cum sunt evidenţiate în cadrul semnificaţiilor politicii, şi gestionează relaţia cu politicul în sensul acestuia de trăsătură definitorie a fiinţei umane şi concept ce înglobează semnificaţiile politicii.

Specificul comportamentului politic al unei societăţi, precum şi fundamentele antropologice ale imaginarului politic corespunzător, sunt influenţate hotărâtor de ceea ce se poate numi matricea caracterială a unei culturi. Aceasta conţine „reprezentările cele mai adânci despre lume şi viaţă ale unui popor, aşa cum s-au cristalizat ele în nucleul de atitudini faţă de situaţii specifice, în procesul formării identităţii de sine, în cadrul unui grup social de origine”¹⁵, la care se adaugă valorile fundamentale ale unei culturi. Aceasta gestionează raportările unei societăţi la totalitatea existentei.

Imaginarul, în toate formele sale, are rolul de a explica lumea. Transformă haosul provocat de succesiunea unor evenimente inexplicabile (total sau parţial) într-un cosmos inteligibil. Prezintă cauzele formei actuale a lumii şi a entităţilor care acţionează în acest cadru şi care influenţează desfăşurarea activităţilor umane.

Domeniul imaginarului, şi implicit al imaginarului politic, cuprinde simbolurile şi miturile unei societăţi, în toate formele de manifestare a acestora.  În universul politic, funcţia explicativă a mitului precum şi funcţia sa mobilizatoare devin instrumente puternice de orientare a comportamentului. Raoul Girardet consideră că mitul politic oferă o grilă de interpretare cu ajutorul căreia complexitatea realităţii politice este ordonată conform unor tipare comprehensibile¹⁶. Mitul constituie un principiu mobilizator prin intermediul capacităţii sale de a stârnii emoţii profunde datorată puternicului ataşament afectiv pe care comunităţile umane îl manifestă faţă de propriile mituri. În prelungirea acestor două funcţii, poate fi identificat un al treilea rol pe care mitul politic îl îndeplineşte, acela de justificare a prezentului prin intermediul unui echivalent mitic. „Fiecare proiect actual este susceptibil să posede un dublu mitic, situat într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, mai mult sau mai puţin mitizat şi care-i serveşte ca justificare”¹⁷. Mitul politic face apel la trecut pentru a justifica prezentul. În aceeaşi măsură, raportarea se poate face la viitor. Un viitor mitic, utopic, a cărui realizare legitimează acţiunile desfăşurate în prezent.

Mitul politic îndeplineşte în cadrul societăţii o funcţie terapeutică. „Ivit acolo unde ţesătura socială se rupe sau se desface, îl putem considera drept unul dintre elementele cele mai eficiente de reconstituire a acestei realităţi”¹⁸. Prezenţa mitului reface astfel legăturile sociale, restabileşte ordinea şi ajută la perpetuarea societăţii.

În plan politic, activitatea mitică se intensifică în perioadele de criză ale sistemului politic (tulburări sociale, evenimente istorice care ameninţă sistemul cu destabilizarea) şi în perioadele electorale. „Miturile se afirmă mai clar, se impun mai intens, îşi manifestă cu violenţă forţa lor de atracţie îndeosebi în «perioadele critice»”¹⁹. În asemenea contexte, societatea este mult mai predispusă spre apelul la imaginar.

Dincolo de teoriile existente, de evenimentele propriu-zise, de explicaţiile şi argumentele ştiinţifice, actualul cadru economic este perceput şi mediatizat ca aflându-se într-o stare de criză. Fabricile îşi încetează sau îşi reduc activitatea, băncile devin mult mai precaute în acordarea creditelor, piaţa imobiliară scade, la fel si industria auto. Ştirile cu tentă apocaliptică abundă în mass-media, publicul fiind expus în permanenţă la informaţii despre „Criză”. Explicaţiile economice ale fenomenului, în măsura în care sunt oferite si accesate, sunt prea complexe pentru nivelul comun de înţelegere. Ceea ce contează sunt efectele propriu-zise ale situaţiei, resimţite la nivelul fiecărui cetăţean. Răspunsurile la întrebările cu privire la criză sunt înlocuite de imagini construite pe baza unor frânturi de realitate.

Criza economică poate degenera foarte uşor într-o Conspiraţie. Potenţiali Salvatori îşi fac apariţia, propunând soluţii pentru întoarcerea la o Vârstă de Aur în care „Criza” a fost neutralizată. Permeabilitatea societăţii la aceste forme ale imaginarului creşte proporţional cu dificultăţile întâmpinate în viaţa cotidiană şi trecute sub semnul „Crizei”. În aceste condiţii, predispoziţia spre manipulare creşte.

Influenţa imaginarului pe parcursul anului 2009 va fi amplificată şi de alegerile care vor avea loc. În cadrul campaniilor electorale, candidaţii la preşedinţie, principalii purtători de mesaj şi vectori de imagine ai partidelor politice, devin foarte uşor Salvatori. Programele politice propriu-zise sunt trecute în planul secund, accentul fiind pus pe capacitatea politicienilor de a declanşa şi gestiona emoţii, de a se erija în Salvatorii pe care îi reclamă necesităţile şi aspiraţiile societăţii în respectivele momente. Programele politice ale partidelor sunt percepute ca Vârste de aur ideologice, în care se crede, fără a se lua în calcul măsura în care acestea pot fi puse în aplicare. Conspiraţiile au beneficiat de o prezenţă constantă în imaginarul politic, mitul fiind utilizat în încercarea de asociere a adversarilor politici cu tot ceea ce înseamnă Conspiraţia. Acest mit politic a constituit un factor de legitimare, oferind celor care i-au denunţat acţiunile ocazia de a dobândi capital simbolic şi de a se erija în Salvatori.

Cunoaşterea imaginarului, a caracteristicilor şi funcţiilor acestuia, a formelor sale de manifestare nu reprezintă un demers teoretic steril, ci o reducere a vulnerabilităţii în faţa manipulării.

TOMA CHIRIŢESCU - Masterand la Facultatea de Ştiinţe Politice, S.N.S.P.A. Bucureşti..

 sus