Semn de întrebare

Semn de întrebare
 

1. Ce efect a avut schimbarea sistemului de vot?

2. Cum va influenţa criza economică viaţa politică românească în anul 2009?

3. Cum vedeţi coaliţia PSD-PDL?

4. Cum va fi anul politic 2009?

Catherine Durandin este profesoară la l'Institut National des Langues et Civilisations Orientales (Inalco) şi unul dintre cei mai buni specialişti în probleme româneşti.  Ultimele sale cărţi dedicate României sunt Roumanie, un piège? (Hesse, 2000), Bucarest, mémoires et promenades (Hesse, 2000) şi La roumanie post 1989 (în colab. Cu Zoe Petre), Paris: Harmattan, 2007.

1. Modul de scrutin a adus o personalizare mai puternică a vieţii politice şi a întărit poziţiile baronilor şi ale clientelelor lor, indiferent de partidul de care aparţin.

2. Un an, 2009, foarte îngrijorător: lupta politică pentru alegerile prezidenţiale va permite oare actorilor politici să se ocupe în primul rând de situaţia economică şi socială? Într-o lună, ianuarie 2009, vânzările de automobile au scăzut cu 50%. Ruptura între partide politice şi nevoile reale ale populaţiei va fi din ce în ce mai mare şi mai periculoasă. Este posibil ca baza societăţii să reacţioneze prin violenţă socială.

3. PDL şi PSD se luptă pentru sfere de influenţă şi captarea electoratului: programele lor sunt apropiate iar anumite personalităţi joacă din umbră, ca Stolojan... PSD care era în opoziţie a câştigat alegerile. PDL se menţine bine, dar PSD rămâne încă ancorat puternic în toată ţara.

Michael Shafir este profesor la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. De asemenea a fost analist regional principal al postului de radio Europa Liberă. Este autorul volumului Romania: Politics Economics and Society. Political Stagnation and Simulated Change, apărut la Londra, Editura Frances Pinter, în 1995. A publicat numeroase articole despre comunism şi postcomunism în România şi alte state.

1. Practic, nici cel mai mic efect, în afara celor nescontate. S-a afirmat că schimbarea sistemului va duce la creşterea calităţii elitelor politice. Clasa politică a rămas aceeaşi, şi singurul efect vizibil încă înaintea scrutinului a fost întărirea baronilor locali. Cu alte cuvinte exact inversul efectului promis. Dispariţia din parlament a P.R.M. şi neintrarea P.N.G. în forul legislativ nu pot fi niciuna atribuite noului sistem electoral. Sondajele indicau de luni bune că P.R.M nu va trece pragul electoral nici pe sistemul vechi, iar P.N.G. a avut o decendenţă pe atât de meteorică cu cât aşcendenţa îi fusese spectaculară. Nici măcar într-un sistem imatur ca al nostru, un paritd politic nu poate depinde de evoluţia unei echipe de fotbal. Apoi ia căutaţi bine ( nu trebuie o lupă) şi vedeţi câţi din foştii parlamentari P.R.M. se regăsesc în cele trei partide principale, indiferent dacă au obţinut sau nu mandate. Asta să se numească reînprospătarea clasei politice? Şi dacă tot am scăpat de extremişti las’ că vin prezidenţialele, aşa că pe dl. Băsescu l-a apucat hodoronc- tronc, pandelia udemeristă. Găsim şi acum în rândurile parlamentarilor clienţi ai procuraturii, de la mari la mai mici sau mai noi. Oricum, sistemul folosit s-a dovedit nefezabil atât din punct de vedere practic ( crearea unei majorităţi indiscutabile) cât şi din punct de vedere moral. Am fost şi sunt contra sistemului „ câştigătorul ia totul”, deoarece acesta lasă în afara legislativului o proporţie prea mare din electorat, dar paleativul ales trebuie regândit cu seriozitate. Nu este moral ca unul cu 64 de voturi să intre în legislativ, iar altul cu peste 10.000 să rămână pe dinafară. E absurd. Recunosc, însă, că se putea mult mai rău. Eu mă aşteptam să găsim în legislativ nu numai „ciocioline”, ( nu ducem lipsă, se ocupă de turism) dar şi de manelişti, scamatori şi şamani.

2. Nimeni, în afară de Preşedintele Băsescu. Pot să vă spun cu siguranţă însă cine le-a pierdut: democraţia. Băsescu, pentru că a scăpat deocamdată de P.N.L. nu le-a câştigat P.D.L-ul, deoarece performanţa sa a fost mult sub cea aşteptată, nu le-a câştigat nici P.S.D.-ul, deoarece a dat dovada ( mai trebuia să o facă?) că este oricând dispus să renunţe la principii pentru ciolan. Ceea ce se va plăti scump, dar nu numai de către P.S.D., ci în primul rând de noi, alegătorii sau cei care au stat departe de urnă. Oricum, cei doi „ contranaturali” se aliaseră de mult timp şi trebuia să fi orb să nu o vezi. Promisiunile lor populiste şi fanteziste nu ar fi putut fi îndeplinite nici într-o situaţie de normalitate. S-au autobinecuvântat să le fi făcut în ajunul crizei mondiale. Cine i-a votat, n-are decât să se bucure de ei. Problema este că ne vom „ bucura” toţi, şi asta va discredita şi mai mult democraţia şi va întării predispoziţia către soluţia unui salvator cu mână forte, pe care ocupantul de la Cotroceni, nu fără ajutorul inconştient şi iresponsabil al propagatorilor „ celei de-a Treia Republici” va şti să o folosescă. În Polonia s-au trezit la timp la noi, cum îi place să spună unuia dintre inconştienţi, „somnul raţiunii naşte monştri”. Aş adăuga: şi clovni intelectuali.

3. Am răspuns deja la întrebarea cum vă actuala coaliţie. N-aş vedea-o cu ochi răi, sunt adeptul compromisului onorabil. Dar nu văd nimic onorabil în această asociere. Nu avem de a face cu o „ mare coaliţie” impusă de cerinţele impetuoase ale orei, cum a fost cazul celor din Germania sau Austria. Mai degrabă, avem de a face cu o alianţă contra unui al treilea factor, care se numeşte PNL. Dacă alianţa s-ar fi înfiinţat împotriva unui partid extremist, aş fi aprobat-o. O alianţă dintre doi corupţi contra unui al trei-lea acuzat de corupţie dar cel mai puţin afectat de ea ( PNL-iştii îşi fac bani în altă parte, nu de la guvernare) mi se pare monstruoasă. Mă interesează cel mai mult ce se va petrece în opoziţie. Nu sunt optimist. PNL a scos la alegeri un rezultat mai mult decât onorabil, chiar peste aşteptări, dar pretenţile lui Tăriceanu de a conduce viitorul guvern erau de domeniul „ Alice în Woderland”. Lupta din PNL pentru şefia partidului este normală, dar nu prea văd cu ce credite extraordinare vin acum domnii Orban şi Crin Antonescu să-şi revendice şefia formaţiunii. Totuşi, pentru a conduce principalul partid de opoziţie trebuie să ai în palmares ceva mai impresionant decât dansul pe mese în stare de ebrietate. PNL riscă aşadar, să piardă ocazia ca alegătorul să poată compara performanţa acestui partid în patru ani de guvernare cu performanţele celor doi contranaturali. Observaţi că nu am zis nimic despre UDMR. În faţa acestei formaţiuni se află încă alegerea între un comportament de partid aflat în opoziţie şi unul aflat, dacă nu la guvernare, în preajma ei. În cazul că va opta pentru ultima variantă, cred că UDMR riscă să devină un partid nu de guvern amanţi, ci de guvernante unguroaice care în în tinereţea mea bucureşteană se întâlneau duminicile în Cişmigiu cu logodnicii lor. Guvernantele rămâneau aceleaşi, Cişmigiul şi el tot aceleaşi, numai logodnicii se cam schimbau la luna sau la trimestru. Ar fi păcat.

4. Se ştie cam demult timp că darul profeţiei este dat copiilor şi proştilor. În ianuarie am împlinit 65 de ani, deci prima posibilitate este exclusă. Să risc cu a doua? Bine. Anul 2009 este un an de două ori electoral. Alegerile pentru Parlamentul European nu vor juca absolul nici un rol pe plan intern imediat. Nu contează cine le câştigă, cu atât mai puţin cine le pierde. Aşa este, deocamdată peste tot în U.E. Dar criza va avea un efect asupra componeţei acestui for, unde riscă să pătrundă tot felul de partide antidemocratice sau de natură dubioasă: eurosceptice, naţionaliste, păşuniste, pe scurt riscăm să avem de a face cu un Parlament European care va diminua considerabil integrarea şi ritmul acesteia. Iar noi nu putem rămâne neafectaţi. Şi atunci să văd pe unde-şi acot cămaşa militanţii pseudoeuropeni ai anti-corectitudinii politice ( salut domnilor Patapievici, Mihăieş et ejusdem farinae) când nu vor mai putea merge în Italia sau în Olanda pentru că sunt.... ceea ce sunt. Cît despre alegerile prezidenţiale, îmi pare că unicul candidat cu şanse contra lui Băsescu este Sorin Oprescu. Cu alte cuvinte, ne-am putea afla în faţa alternativei de a alege între ciuma şi holera. Pentru că ambii sun populişti şi ambii sunt „de-ai noştri”. Din Bobor!

 sus