Tranziţia: recapitulări şi transformări

Ce poate aduce „votul uninominal”
 

Alexandru RADU, Daniel BUTI

The study presents possible effects of reforming the Romanian electoral system, by drawing the design of the parliamentary force equilibrium as resulted from the application of the majoritarian electoral system (plurality elections). The authors are thus making a simulation of the parliamentary mandates distribution using the „single-member constituency” instrument („nominal vote”). The present study does not intend to be a prediction, nor does it have any political relevance. The demarche is a purely technical one and it has as the purpose to underline those effects which electoral mechanisms have over the party system and the overall political system.

Keywords: parliamentary force equilibrium; single-member constituency;
nominal vote; relative majority; under-representation etc.

Reforma sistemului electoral, temă discursivă ce apare constant în mesajele publice ale elitei politice, cunoaşte în acest moment punctul culminant al existenţei şi al evoluţiei sale. Deşi într-un context politic conflictual în care schimbările struc­turale sunt aproape imposibil de impus şi realizat, România este pe punctul de a iniţia o astfel de schimbare, care poate antrena, în timp, modificări importante ale status-quo-ului.

Printr-un procedeu mai degrabă excepţional pentru o democraţie reprezentativă, populaţia a fost chemată să se pronunţe în legătură cu nevoia şi oportunitatea unei schimbări fundamentale în ceea ce priveşte alegerea deputaţilor şi senatorilor. În cadrul referendumului naţional din 25 noiembrie 2007, organizat în paralel cu primele alegeri europarlamentare din România, şeful statului a cerut populaţiei să decidă dacă parlamentarii naţionali vor fi aleşi prin scrutin majoritar uninominal absolut. Rezultatul consultării populare a fost unul cel puţin indecis, deşi faptul că la vot s-a prezentat numai o pătrime din electorat atenţionează asupra lipsei de interes a populaţiei în legătură cu această temă. Totuşi, o parte a clasei po­litice este dispusă în continuare să forţeze reforma electorală prin introducerea unui sistem majoritar. 

Din această perspectivă, dezbaterea ce ar fi trebuit să preceadă momentul politic al referendumului cu mai multă vigoare, legată de avantajele şi dezavantajele unui anume tip de sistem electoral, pare a fi tardivă. Dar, chiar şi în cazul unei decizii politice prefabricate, este util a atenţiona asupra posibilelor consecinţe ale unei schimbări importante a modului de funcţionare a mecanismului politic. O cale de a face acest lucru este cea pe care o propunem în continuare. Nu înainte de a reaminti două teze a căror acceptare este cvasiunanimă. Pe de-o parte, aşa cum o arată destule analize cantitative riguroase, sistemul RP românesc pentru alegerea legislativului eşuează acolo unde ar trebui să fie performant, adică în asigurarea proporţionalităţii electorale, generând în realitate „cele mai importante efecte majoritare cunoscute până în prezent”¹. Pe de altă parte, radicalismul² trecerii de la un sistem proporţional cu scrutin de liste blocate la un sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal în două tururi nu-şi găseşte susţinere în realitatea că „foarte puţine democraţii trec de la metoda RP la metodele pluralitare sau majoritare”³. Concluzia firească ar fi cea a considerării unei reforme electorale care să implice perfecţionarea actualului sistem RP românesc.

Aşadar, propunem în cele ce urmează o radiografie electorală a României şi a parlamentului ei, o radiografie realizată cu aparatul aşa-numitului vot uninominal. Precizăm de la început că este vorba despre o simulare a modului în care ar putea arăta, din punct de vedere politic, forul legislativ, dacă membrii săi ar fi aleşi pe baza sistemului electoral majoritar cu scrutin uninominal. Totuşi, pentru a ne apropia cât mai mult posibil de realitatea, încă virtuală, a practicii unui sistem majoritar în două tururi de scrutin, vom utiliza datele electorale disponibile şi în direcţia conturării unei astfel de proiecţii. În acest caz însă, limitele simulării noastre sunt încă şi mai drastice. Ţinem să precizăm că demersul nostru este unul ştiinţific, iar valoarea sa una teoretică şi, ca atare, fără implicaţii politice. Ceea ce urmărim este să evidenţiem tendinţele şi prezumtivele efecte pe care „votul uninominal” le poate avea asupra scenei politice autohtone. Menţionăm, de asemenea, că acţiunea noastră nu este singulară. Într-o lucrare publicată în 2002, Alina Mungiu-Pippidi a realizat o simulare a votului din noiembrie 2000, încercând să descopere posibila configuraţie politică a Senatului dacă sistemul electoral folosit ar fi fost cel majoritar uninominal (atât cu un tur, cât şi cu două tururi de scrutin)⁴. O altă încercare de a releva efectele acestui tip de sistem electoral aparţine Societăţii Academice din România (SAR), condusă de aceeaşi Alina Mungiu-Pippidi. În 2003, în baza rezultatelor unui sondaj CURS reprezentativ pe judeţe, SAR a făcut o simulare pe un Senat format din 90 de locuri, din care opt pentru Bucureşti, însemnând două mandate de judeţ. „Această împărţire era singura logică în absenţa unui proiect clar de creare a circumscripţiilor uninominale, mai ales că, în practică, partidul majoritar e adesea altul în oraşe mai mari, deci reşedinţe de judeţ, faţă de restul judeţului. Deşi acest exerciţiu e orientativ, în practică cine desenează circumscripţiile are un rol enorm în a influenţa cine pierde sau câştigă într-o circumscripţie anume”⁵. Dacă cele două simulări menţionate relevă rezultate (tendinţe, posibile efecte ale sistemului electoral cu scrutin uninominal) similare cu cele ale demersului întreprins de autorii acestei lucrări, vom vedea în cele ce urmează.

Concret, acţiunea de proiectare a noii imagini a forului legislativ, în condiţiile în care componenţa sa politică ar fi rezultatul scrutinului uninominal, are la bază rezultatele electorale înregistrate în alegerile generale din 2004, la nivelul fiecărui judeţ⁶. Prin urmare, am împărţit ţara în 42 de circumscripţii (cele 41 de judeţe + municipiul Bucureşti). Judeţul este cea mai mică unitate electorală pentru care există date relevante. De asemenea, în absenţa unei norme care să stabilească circumscripţiile (colegiile) subsumate fiecărui judeţ, orice încercare exploratorie de decupaj electoral este mai mult decât arbitrară. Fidelitatea rezultatelor pe care le propunem în continuare este în mod evident afectată de caracterul plurinominal al circumscripţiilor – în fiecare judeţ există mai multe mandate puse în joc, cel puţin două pentru Senat şi cel puţin patru pentru Cameră. În absenţa unor circumscripţii de dimensiuni mai reduse (uninominale) şi a unor date electorale specifice, am prezumat că toate mandatele de parlamentar ce revin, în baza normei de reprezentare⁷, fiecărui judeţ sunt atribuite formaţiunii politice care obţine cele mai multe voturi (majoritatea relativă a voturilor). Altfel spus, am aplicat principiul specific majoritarismului, câştigătorul ia tot, transformând circumscripţiile electorale (judeţele) în fiefuri de partid.

Pe lângă această aproximare, demersul întreprins mai are o limită obiectivă: datele disponibile permit realizarea unei simulări în baza sistemului electoral majoritar într-un singur tur de scrutin (sistem majoritar relativ). Or, se ştie, formula electorală avută în vedere de şeful satului este cea a scrutinului majoritar uninominal în două tururi. Existenţa celui de a-l doilea tur este impusă de exigenţa majorităţii absolute (50%+1) pentru desemnarea câştigătorului. Dacă nici unul dintre candidaţi nu obţine această majoritate, se organizează un al doilea tur de scrutin (în care majoritatea relativă este suficientă). Prin urmare, cu excepţia judeţelor (denumite în continuare circumscripţii) în care există un câştigător absolut din primul tur, ceea ce putem identifica, conform ierarhiei electorale înregistrate la alegerile parlamentare din 2004, este apartenenţa politică a celor care se vor confrunta în turul al doilea (primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur). De asemenea, în funcţie de susţinerea electorală a acestora, de ecartul dintre ei, precum şi de dinamica raporturilor dintre actorii politici (această dinamica poate sugera compatibilităţile dintre partide, gradul de acceptabilitate reciprocă şi potenţialul de coaliţie) poate fi dedus deznodământul celui de al doilea tur⁸.
Din coroborarea tuturor acestor elemente, care nu pot fi pe deplin controlate, rezultă cel puţin două certitudini:
1. existenţa celui de al doilea tur poate afecta nu atât ierarhia electorală finală, cât mai ales raportul de forţe dintre partide, reducând sau accentuând distanţa, ca număr de mandate, dintre partide;
2. al doilea tur de scrutin nu anulează efectele majoritare ale sistemului electoral.
În condiţiile în care scopul acestei simulări este tocmai acela de a pune în evidenţă posibilele tendinţe pe care sistemul electoral majoritar le induce la nivelul vieţii parlamentare şi, ca atare, a sistemului politic în ansamblul său, existenţa celui de al doilea tur de scrutin, cu toate necunoscutele sale, nu afectează (în sens negativ) relevanţa concluziilor prezentate mai jos. 
Pornind de la aceste consideraţii, iată rezultatele simulării:

Tabel 1 – Rezultatele alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2004
Simulare: sistem electoral majoritar cu un tur de scrutin

* Cu deputaţii organizaţiilor minorităţilor naţionale – 18 (5.42%) – numărul total este de 322

Privind tabelul de mai sus, prima observaţie care se impune, cea care şi dă specificul sistemului electoral majoritar, vizează supra-aprecierea puterii primului partid în număr de mandate comparativ cu scorul său electoral: cu 37% din voturi, PSD+PUR câştigă 280 de mandate parlamentare, adică circa 60% din totalul acestora. Deşi diferenţa procentuală de voturi dintre Uniunea Naţională PSD+PUR şi Alianţa „Dreptate şi Adevăr PNL-PD” este de 6% la Camera Deputaţilor şi 5% la Senat, numărul de mandate ce desparte cei doi actori este 104, respectiv 37. Practic, cele şase procente pe care PSD+PUR le are în faţa principalului adversar politic, pentru a ne referi doar la Camera Deputaţilor, îi asigură acestei alianţe electorale un statut dominant. Social-democraţii şi partenerii lor beneficiază nu doar de majoritatea absolută a locurilor parlamentare, ci şi de un avans confortabil în faţă Alianţei D.A. Se poate astfel afirma că cele şase procente electorale, ce fac din PSD+PUR câştigătorul alegerilor, aduc alianţei dintre social-democraţi şi umanişti (conservatori) 32,29% din mandatele de deputat. Avantajele pe care sistemul electoral majoritar le creează partidelor mari se referă, aşadar, la o puternică amplificare a numărului de mandate pentru formaţiunea care domina confruntarea electorală.

Un al doilea efect al scrutinului majoritar îl reprezintă subreprezentarea formaţiunilor clasate pe locurile următoare, mai ales a partidului de pe locul al treilea⁹. Simularea noastră pune în evidenţă acest efect de o manieră care necesită o serie de explicaţii. Mai întâi, în cazul Alianţei D.A., rezultatul alegerilor pare să indice mai degrabă un raport proporţional între votul popular şi cel politic. Mai exact, Alianţa PNL-PD beneficiază de un număr de mandate relativ proporţional cu numărul de voturi primite. Totuşi, subreprezentarea este o realitate. Mai întâi, referindu-ne strict la cifrele din tabel pentru Camera Deputaţilor, Alianţa primeşte 29,93% din mandatele de deputat pentru 31,48% din voturi, rezultând o diferenţă de minus 1,5%. Apoi, subreprezentarea devine şi mai evidentă dacă ne raportăm la proporţia mandatelor câştigate de Alianţă în baza actualului scrutin RP (vezi Anexa 1). După cum se ştie, cu circa 31% din voturi în 2004, Alianţa şi-a adjudecat 122 de deputaţi (adică 38,85%) şi 49 de senatori (respectiv 35,76%). Comparativ cu rezultatul alegerilor parlamentare, simularea ne arată o diminuare a reprezentării acestei formaţiuni în valoare medie de 6,5 procente.

Totuşi, subreprezentarea Alianţei poate fi mai mică dacă avem în vedere dispunerea geografică a voturilor acesteia. Deşi numărul de circumscripţii în care PSD+PUR a reuşit să se impună este de trei ori mai mare decât cel în care Alianţa PNL-PD a ieşit învingătoare, magnitudinea acestor din urmă unităţi electorale este favorabilă mai degrabă alianţei dintre liberali şi democraţi. Cu alte cuvinte, Alianţa D.A. a obţinut prima poziţie în circumscripţii mari (cu mandate multe), cea mai importantă fiind, fără îndoială, circumscripţia Bucureşti, adjudecată de „alianţa portocalie” atât în confruntarea pentru Camera Deputaţilor, cât şi în cea pentru Senat. O treime din numărul mandatelor de parlamentar ale Alianţei D.A. provin din circumscripţia Bucureşti. De altfel, după cum se observă în Anexele 2 şi 3, liberalii şi democraţii câştigă disputa electorală cu adversarii de la PSD+PUR în 9 circumscripţii în cazul Camerei Deputaţilor şi în 10 în cazul Senatului. De remarcat că în nici una dintre aceste situaţii, Alianţa D.A. nu obţine majoritatea absolută a voturilor. În toate aceste judeţe se va organiza un al doilea tur de scrutin, în care, fără excepţie, contracandidatul Alianţei PNL-PD este Uniunea Naţională PSD+PUR.

Într-o clară situaţie limită de subreprezentare, în fapt, de nereprezentare parlamentară, se află PRM. Deşi votată de circa 13% din electorat, formaţiunea lui Vadim Tudor nu ar primi nici un mandat de parlamentar, fiind cea mai drastic sancţionată de sistemul majoritar. Totuşi, cum în circumscripţia Gorj, PRM reuşeşte, atât la Cameră, cât şi la Senat, să se califice, alături de PSD+PUR, în al doilea tur, nu este exclus ca acest partid să pătrundă totuşi în parlament, având însă un număr de mandate relativ redus.
În ce priveşte UDMR, succesul său se explică prin concentrarea geografică a voturilor obţinute de formaţiunea maghiară în circumscripţii considerate fiefuri electorale, un alt efect al sistemului electoral majoritar: avantaj pentru partidele ale căror voturi sunt suficient de concentrate geografic pentru a le asigura victoria (certă) în câteva circumscripţii. Mai adăugăm faptul că repartiţia geografică a voturilor  pentru partide este atât de importantă în sistemele majoritare încât poate provoca chiar anularea discrepanţelor de reprezentare provocate de efectele mai sus amintite¹⁰. Din acest punct de vedere, în cazul UDMR lucrurile sunt cât se poate de clare: formaţiunea maghiară câştigă fără drept de apel în Harghita – 68% şi Covasna – 79% (cel mai probabil, Uniunea va câştiga toate colegiile uninominale din aceste două judeţe), iar în alte două judeţe, Mureş şi Satu Mare se califică, împreună cu Uniunea Naţională PSD+PUR în turul al doilea, având prima şansă. După cum am precizat, din motive obiective, în această simulare toate cele patru judeţe şi mandatele aferente au fost alocate UDMR, în virtutea statutului de câştigător absolut în Harghita şi Covasna şi relativ în Mureş şi Satu Mare al competiţiei electorale. Trebuie precizat că şi în Sălaj formaţiunea condusă de Marko Bela are şanse de a câştiga cel puţin un colegiu uninominal, calificându-se, pe poziţia a doua (împreună cu PSD+PUR), în al doilea tur de scrutin. Limitele acestei simulări fac însă ca acest judeţ să fie considerat pierdut de către UDMR.

Pe ansamblu, utilizarea unui scrutin majoritar ar produce un efect reductiv mai puternic decât cel al reprezentării proporţionale. Cum lesne se poate observa din tabelul de mai sus, mandatele parlamentare se împart numai între trei formaţiuni politice: PSD+PUR, Alianţa PNL-PD şi UDMR, PRM fiind exclusă de la distribuţia mandatelor. Avem de-a face, aşadar, cu o simplificare a spectrului politic parlamentar, consecinţă a aceluiaşi vot majoritar: avantaj pentru partidele mari şi şanse reduse de a intra în parlament pentru partidele mici. În acelaşi timp însă, asistăm de la o îndepărtare de la reprezentare a 26% dintre electorii care s-au prezentat la vot. Opţiunile electorale ale acestora nu se regăsesc în parlament. Sau, invers spus, voturile însumate ale celor trei formaţiuni parlamentare acoperă numai 74% din totalul celor care şi-au exercitat dreptul de vot. 

În fine, simularea noastră confirmă avantajul principal pe care îl are orice sistem electoral majoritar. Acesta are la bază discrepanţa evidentă între votul popular şi votul politic în cazul în cazul formaţiunii câştigătoare. Cu 37% din voturi, Uniunea Naţională PSD+PUR obţine 63% din mandatele de deputat şi 60% din cele de senator. Aşadar, sistemul electoral majoritar poate transforma o majoritate relativă de voturi într-o majoritate absolută de locuri, avantajând în acest fel partidul care domină confruntarea electorală. O astfel de situaţie se explică prin succesul pe care alianţa electorală PSD+PUR îl are la nivelul circumscripţiilor electorale. Practic, în cazul unui astfel de sistem electoral nu contează ponderea naţională a partidelor politice, ci capacitatea lor de a câştiga, chiar şi la limită, în cadrul circumscripţiilor uninominale. Or, aşa cum se observă în Anexele 2 şi 3, PSD+PUR îşi adjudecă mandatele de deputat din 29 de judeţe, iar pe cele de senator din 28 de judeţe. În toate aceste circumscripţii, alianţa dintre social-democraţi şi umanişti (conservatori) reuşeşte să se impună în faţa celorlalţi competitori.

Pentru o imagine mai fidelă a rezultatului electoral posibil de obţinut în condiţiile utilizării celui de al doilea tur de scrutin, propunem trei condiţii de aproximare (anticipare) a deznodământului confruntării electorale dintre primii doi clasaţi. Este vorba despre trei premise în baza cărora se poate previziona câştigătorul celei de-a doua runde electorale utilizând aceeaşi regulă a atribuirii tuturor mandatelor puse în joc în fiecare circumscripţie electorală formaţiunii politice câştigătoare în baza unei majorităţi relative a voturilor. Aceste condiţii sunt:
1. primul partid clasat, care nu a obţinut majoritatea absolută a voturilor, clasificându-se astfel în al doilea tur de scrutin, trebuie să fie creditat cu cel puţin 40% din voturi;
2. al doilea partid clasat şi implicit calificat în al doilea tur de scrutin trebuie să obţină sub 30% din voturi;
3. distanţa electorală dintre cele două partide care se califică în turul al doilea trebuie să fie de cel puţin 15-20%.

Toate aceste condiţii corelate (îndeplinite simultan) sporesc şansele ca formaţiunea câştigătoare în primul tur cu o majoritate relativă a voturilor să se impună şi în al doilea tur de scrutin.
În confruntarea electorală pentru Camera Deputaţilor, social-democraţii şi aliaţii lor se impun încă din primul tur în patru circumscripţii electorale. În Botoşani, Giurgiu, Teleorman şi Vaslui, PSD+PUR obţine majoritatea absolută a voturilor, ceea ce le asigură 24 de mandate. În toate celelalte circumscripţii, PSD+PUR se califică în turul al doilea de scrutin, la concurenţă cu Alianţa D.A. (32 de judeţe), UDMR (5 judeţe) şi PRM (1 judeţ). Pe lângă alianţa electorală PSD+PUR, o singură formaţiune mai reuşeşte performanţa de a obţine locuri încă din primul tur de scrutin: UDMR câştigă detaşat cele 9 mandate puse în joc în circumscripţiile Covasna şi Harghita.

În ceea ce priveşte confruntarea electorală pentru Senat, Uniunea Naţională PSD+PUR se impune încă din primul tur tot în patru circumscripţii, deşi nu în aceleaşi¹¹. În Giurgiu, Olt, Teleorman şi Vaslui social-democraţii şi aliaţii lor satisfac condiţia majorităţii absolute, intrând, fără probleme, în posesia a 11 mandate de senator. În altele două, aceleaşi Covasna şi Harghita, locurile sunt câştigate din primul tur de UDMR.

Tabel 2 – Rezultatul alegerilor parlamentare-primul tur

Pentru turul al doilea, în baza îndeplinirii simultane a celor trei condiţii impuse, în 10 circumscripţii, atât pentru Cameră,¹² cât şi pentru Senat,¹³ la care se pot adăuga încă trei pentru fiecare cameră¹⁴, se poate identifica un potenţial câştigător al mandatelor puse în joc. În toate aceste cazuri, confruntarea finală se dă între Uniunea Naţională PSD+PUR şi Alianţa „Dreptate şi Adevăr PNL-PD”. Oarecum similar, având în vedere caracterul simetric şi congruent al bicameralismului românesc, în 8 din cele 10 circumscripţii de deputaţi şi în 9 din cele 10 senatoriale câştigă PSD+PUR. În celelalte, (Braşov, atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat, şi Bucureşti, pentru deputaţi), Alianţa D.A. se impune în turul al doilea de scrutin. În plus, în circumscripţiile Dâmboviţa, Iaşi şi Mehedinţi, PSD+PUR are toate şansele de a câştiga cele 30 de mandate de deputat puse în joc, ca şi cele 5 mandate senatoriale din circumscripţia Iaşi. La rândul ei, Alianţa D.A. poate câştiga şi alegerile senatoriale din Sibiu şi Bucureşti, adăugând la zestrea sa parlamentară încă 15 senatori. Prin urmare, la cele 4 circumscripţii electorale în care PSD+PUR se impune încă din primul tur, se adaugă acum alte 8+3, respectiv 9+1 judeţe în care social-democraţii au victoria în mâini. Alianţa PNL-PD nu obţine în nici o circumscripţie o victorie categorică, prin majoritate absolută de voturi, dar are toate şansele să câştige al doilea tur de scrutin în alte 2 circumscripţii senatoriale adăugate celor 2 judeţe în care are victoria este certă.

Tabel 3 – Rezultatul alegerilor parlamentare-al doilea tur

În concluzie, imaginea confruntării electorale, în cazul în care regula de transformare a voturilor în locuri este cea majoritară, arată în felul următor: există 19 circumscripţii (judeţe) în care confruntarea electorală are un câştigător cert încă din primul tur (PSD+PUR, UDMR) sau aproape cert în cel de-al doilea tur de scrutin (PSD+PUR, Alianţa D.A.). În celelalte 23 de unităţi electorale disputa este deschisă oricărui rezultat (se poate totuşi afirma că în cele mai multe, social-democraţii şi partenerii lor pleacă cu un avantaj electoral obţinut în primul tur).

Pentru cele 19 circumscripţii, ierarhia şi distribuţia mandatelor este cea din tabelul de mai jos.

Tabelul 4 – Rezultatele alegerilor parlamentare

*Numărul total cuprinde şi mandatele suplimentare alocate în cel de al doilea tur.
** Procentele sunt calculate din totalul de mandate distribuite în cele 19 circumscripţii.

Modelarea rezultatelor electorale înregistrate la alegerile parlamentare din noiembrie 2004 în baza regulii majorităţii nu a avut ca scop evidenţierea efectelor pe care un astfel de sistem electoral îl are asupra fiecărui partid politic parlamentar. Nu am încercat să evidenţiem câştigători sau pierzători ai reformei electorale. Obiectivul nostru a fost acela de a scoate în evidenţă acele caracteristici ale sistemului electoral majoritar ce se manifestă indiferent de spaţiul politic, social şi cultural în care funcţionează. Efectele unei astfel de formule electorale pot fi într-adevăr nuanţate, dar esenţa lor este de fiecare dată aceeaşi. Prin urmare, ceea ce am urmărit a fost să subliniem acele tendinţele pe care sistemul electoral majoritar le poate genera la nivelul sistemului partidist şi a sistemului politic în ansamblul său. Tocmai de aceea, actorii politici şi electorali ce au constituit reperul acestei simulări nu au relevanţă în sine pentru demersul întreprins. Nu denumirea şi culoarea politică au fost cele care ne-au interesat, ci ponderea lor electorală naţională şi la nivelul circumscripţiilor electorale.

Beneficiind de o imagine actualizată a acestor variabile, dorim să întregim tabloul prezentat anterior cu o simulare a distribuţiei mandatelor de parlamentar aplicând regula majorităţii, dar având ca bază rezultatele alegerilor europarlamentare. Ceea ce oferă în plus datele înregistrate pe 25 noiembrie 2007 este o acurateţe a dimensiunii electorale a fiecărui partid politic. Practic, scrutinul europarlamentar oferă radiografia la zi a tuturor actorilor politici şi a locului pe care fiecare dintre aceştia îl ocupă pe scena politică. Este o radiografie ce ţine cont de modul în care au evoluat partide politice, dar şi relaţiile dintre acestea în ultimii trei ani.

Astfel, cele 451 de mandate parlamentare naţionale sunt atribuite partidelor politice în funcţie de performanţa electorală înregistrată în fiecare judeţ. Prezenţa scăzută la vot (29.46%) constituie un factor ce a influenţat ponderea electorală a competitorilor, acest lucru fiind de natură a afecta rezultatul unei simulări de acest tip. Tendinţele vor fi în mod evident aceleaşi, dar dimensiunea efectelor produse poate crea imagini şi percepţii cu totul diferite. Spre exemplu, una este situaţia în care un partid obţine 54% din mandate cu 47% din voturi şi altfel stau lucrurile atunci când aceluiaşi partid îi revin 54% din mandate în urma obţinerii a 32% din voturi (la nivel naţional). În acelaşi timp, trebuie subliniat şi un element favorabil demersului întreprins: pentru prima dată, după alegerile din 1990, toate formaţiunile politice au ales să se prezinte individual în alegeri; partidele şi-au măsurat forţa reală şi au candidat independent.

Tabel 4 – Rezultatele alegerilor europarlamentare din 25 noiembrie 2007
Simulare: sistem electoral majoritar cu un tur de scrutin

* Cu deputaţii organizaţiilor minorităţilor naţionale (18), numărul total este de 469

Datele de mai sus nu aduc modificări substanţiale în ceea ce priveşte efectele sistemului electoral majoritar asupra sistemului de partide şi a spectrului politic în ansamblul său. Observaţiile care se desprind sunt aceleaşi ca şi în primul caz al simulării: transformarea unei majorităţi relative de voturi (29%) într-o majoritate absolută de locuri (56,5%) prin supra-reprezentarea partidului ce domină confruntarea electorală; avantajarea partidelor a căror susţinere electorală este concentrată geografic (partide cu fiefuri electorale); dezavantajarea prin sub-reprezentare a partidelor mici şi/sau a celor care se situează pe locurile doi, trei ş.a.m.d. în ierarhia electorală, acest dezavantaj ajungând chiar până la îndepărtarea de la reprezentare a unui număr de cetăţeni ale căror preferinţe electorale (partide politice) nu se regăsesc în parlament în pofida unui scor naţional relativ bun; cazul PNL sau cel al PLD sunt evidente în acest sens; cele două formaţiuni totalizează 21% din voturile valabil exprimate, dar nici una dintre ele reuşeşte să pătrundă în parlament; aceasta deoarece, în cazul unui astfel de sistem electoral nu contează proporţia voturilor de care un partid beneficiază la nivel naţional, ci succesul sau insuccesul în fiecare circumscripţie electorală; într-o astfel de situaţie, performanţa electorală nu constă în obţinerea unui număr cât mai mare de voturi, ci în câştigarea cât mai multor circumscripţii electorale uninominale; importantă este plasarea în faţa tuturor celorlalţi contra-candidaţi şi nu numărul de voturi cu care se obţine această performanţă. În cazul tabelului de mai sus, toate aceste lucruri sunt evidente şi ele confirmă odată în plus tendinţele pe care sistemul electoral majoritar le poate declanşa la nivelul sistemului politic, indiferent de numărul, denumirea, natura organizaţională şi forţa electorală a actorilor politici.

O explicaţie separată necesită clasarea partidului de pe locul secund. În cazul PSD se constată o anume suprareprezentare în locuri faţă de numărul de voturi. Prin urmare, comparând strict cele două procente (voturi şi mandate), formaţiunea social-democrată pare a fi avantajată de acest mod de scrutin. În realitate însă, acest efect este unul matematic; acţiunea sa politică se manifestă într-o direcţie diametral opusă deoarece, în această situaţie, PSD este puternic subreprezentat în raport cu PD. Se poate observa că diferenţa de voturi dintre primul şi al doilea partid clasat este de 6%, în timp ce distanţa procentuală în mandate este de 21.51% în favoarea democraţilor. Acest fapt confirmă caracterul inechitabil al sistemului electoral majoritar, cu toate limitele metodologice ale demersului nostru – aplicarea regulii majorităţii simple în cazul unor circumscripţii plurinominale. În schimb, în cazul candidatul independent Laszlo Tokes, care reuşeşte să câştige circumscripţia electorală Covasna (vezi Anexa 5), acest artificiu devine mult mai evident, deoarece un actor politic individual intră în posesia a şase mandate de parlamentar. Într-o astfel de situaţie, orice candidat independent poate fi considerat un partid politic şi luat în calcul ca atare. De altfel, în cazul episcopului Tokes asimilarea sa cu UCM (PCM) poate fi mult mai apropiată de realitatea politică din cadrul comunităţii maghiare. Oricum, ceea ce se constată este că, în calitate de ultim clasat în ierarhia electorală a celor ce reuşesc să obţină mandate de parlamentar, acest actor politic înregistrează cea mai puternică subreprezentare.

Din perspectiva organizării unui al doilea tur de scrutin, performanţele electorale înregistrate de actorii politici la nivelul fiecărei circumscripţii scot în evidenţă o situaţie inedită: nici un partid politic nu reuşeşte să obţină majoritatea absolută a voturilor, astfel încât să se impună încă din primul tur. Chiar dacă sunt cazuri precum Alba, Caraş Severin, Covasna, Timiş sau Bucureşti în care competiţia electorală este dominată de unul dintre competitori (în general PD), în toate cele 42 de circumscripţii se va organiza un al doilea tur de scrutin. Într-o astfel de situaţie, protagoniştii sunt PD şi PSD, dar şi PNL (în 6 circumscripţii¹⁵), UDMR (în 2 circumscripţii¹⁶) şi Laszlo Tokes (o circumscripţie¹⁷). Se remarcă de asemenea că, exceptând circumscripţia Covasna, în nici una dintre situaţii nu sunt satisfăcute simultan cele trei condiţii de predictibilitate a rezultatului din turul secund, pe care le-am utilizat mai sus. Prin urmare, competiţia electorală este relativ echilibrată.

Cu toate acestea, configuraţia parlamentului pune în evidenţă capacitatea sistemului electoral în baza căruia s-a realizat simularea de a crea o majoritate (artificială) la urne. Această majoritate se realizează în favoarea partidelor mari, în special a celui care domină confruntarea electorală şi, pe cale de consecinţă, în detrimentul partidelor mici sau a celor situate pe locuri inferioare în clasamentul electoral. Mecanismul prin care se naşte majoritatea parlamentară nu este acela al negocierii între actorii politici, ci constă în suprareprezentarea partidului care se impune, chiar şi cu o majoritate relativă de voturi, în cât mai multe circumscripţii electorale. Se ajunge frecvent la situaţii în care majorităţi electorale relative sunt transformate în majorităţi politice absolute. Mai mult, există riscul inversării rezultatelor, deoarece victoria în voturi nu asigură în mod automat şi victoria în locuri. Partidul majoritar la nivel naţional poate pierde puterea, în condiţiile în care voturile sale sunt mult prea concentrate (nu sunt distribuite uniform). În general, existenţa unor fiefuri electorale asigură partidului care le controlează intrarea în forul legislativ, dar ele nu garantează accesul la putere, adică la funcţiile guvernamentale. Toate acestea, reprezintă efecte ale sistemului electoral majoritar reliefate în paginile acestei lucrări. Corectitudinea faţă de cei care au parcurs aceste rânduri ne obligă să subliniem încă odată că, în majoritatea judeţelor, mandatele puse în joc se vor împărţi între reprezentanţii mai multor formaţiuni (în funcţie şi de modul în care se vor realiza decupajele electorale). Cazurile în care un partid domină categoric o astfel de unitate electorală, astfel încât victoria sa să reprezinte o certitudine în toate colegiile uninominale de pe raza judeţului respectiv sunt mai degrabă excepţii. Cu toate acestea, formula la care am apelat corespunde spiritului sistemului electoral majoritar, bazat pe concurenţă, conflict, antagonism şi mai ales excludere.
Ceea ce am realizat este o simulare ce nu are valoarea unei predicţii. Atragem însă atenţia asupra unor tendinţe pe care „votul uninominal” le generează şi le susţine. De asemenea, acest demers încearcă să stimuleze un proces esenţial pentru reforma electorală, un proces ce nu s-a desfăşurat în perioada ante-referendum: dezbatere reală, dezbatere pe fond, cu argumente raţionale, fundamentate.

ANEXA 1

Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2004

* Cu deputaţii organizaţiilor minorităţilor naţionale – 18 (5.42%) – numărul total este de 322

Rezultatele alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2004
Simulare: sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal într-un tur

* Cu deputaţii organizaţiilor minorităţilor naţionale – 18 (5.42%) – numărul total este de 322
 

ANEXA 2

Harta electorală 2004 - Camera Deputaţilor

Harta electorală 2004 - Senat

ANEXA 3

CAMERA DEPUTAŢILOR
Voturi valabil exprimate pe circumscripţii electorale şi partide

PSD – 29 judeţe = 198 mandate
DA – 8 judeţe + mun. Bucureşti = 94 mandate
UDMR – 4 judeţe = 22 mandate
Total: 314 mandate
Uniunea Naţională PSD+PUR: 36.64%
Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL – PD: 31.26%

ANEXA 4

SENAT
Voturi valabil exprimate pe circumscripţii electorale şi partide

PSD – 28 judeţe = 82 mandate
DA – 9 judeţe + mun. Bucureşti = 45 mandate
UDMR – 4 judeţe = 10 mandate
Total: 137 mandate
Uniunea Naţională PSD+PUR: 37.16%
Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL – PD: 31.71%

ANEXA 5

ALEGERI EUROPARLAMENTARE
Voturi valabil exprimate pe circumscripţii electorale şi partide

PD – 22 judeţe+ mun. Bucureşti = 255 mandate
PSD – 14 judeţe = 158 mandate
UDMR – 4 judeţe = 32 mandate
Laszlo Tokes – 1 judeţ = 6 mandate
Total: 451 mandate

 sus