Odata cu aparitia statelor dezvoltate, industrializate incepe sa apara un nou sector in cadrul economiilor, acesta fiind sectorul energetic. In prezent, nu poate exista un stat industrializat sau o societate moderna fara ca sectorul energetic sa fie unul dezvoltat. Dupa cel de-al doilea Razboi mondial, toate guvernele au considerat ca implicarea lor in sectorul energetic este un lucru normal, datorita importantei acestuia pentru industrie si societate. Unul dintre factorii care a adancit implicarea statului in sectorul energetic a fost criza petrolului din 1973. Aceasta criza a inceput in octombrie 1973, cand Organizatia Tarilor Arabe Exportatoare de Petrol (Organization of Arab Petroleum Exporting Countries – OAPEC¹) ce era formata din tarile arabe ce exportau petrol impreuna cu Egipt si Siria au anuntat ca datorita razboiului Yom Kipur dintre Israel pe de o parte si Egipt si Siria pe de alta parte, o sa opreasca exportul de petrol catre toate tarile care au sustinut Israelul in acest conflict².

Intre 1950 si 1974, SUA si-au dublat consumul de petrol. Avand doar 6% din populatia mondiala, Statele Unite, consumau mai mult de 33% din productia mondiala de energie. In acelasi timp, productia economica a SUA reprezenta aproape un sfert din productia globala, ceea ce insemna ca industria americana era de 4 ori mai productiva decat media globala, petrolul, in special cel din orientul Mijlociu fiind platit in dolari americani (petrodolari).  Razboiul Yom Kipur a galvanizat lumea araba, aceasta impunand embargo petrolier asupra SUA, Japoniei, precum si asupra Europei Occidentale. Astfel, incepand cu 1973 marile companii petroliere occidentale au fost puse in situatia de a negocia cu o singura organizatie producatoare de petrol. Acest embargo a crescut rapid pretul la petrol, masurile de control al pretului impuse de diverse state propriilor economii nefiind eficace, efectul embargoului resimtindu-se astfel si mai mult.

OPEC³ a fortat companiile petroliere sa plateasca din ce in ce mai mult, pretul unui baril de petrol ajungand la 12 dolari. Tarile Orientului Mijlociu care erau de mult dominate de puterile industriale au ajuns in situatia de a realiza ca detin una dintre cele mai importante resurse pentru o economie. Directia traditionala de circulatie a capitalului a fost inversata, tarile exportatoare de petrol fiind cele care se imbogateau.

Acest embargo nu a fost uniform in toata Europa. Din cele 9 tari ce formau Comunitatea Economica Europeana, Olanda a suferit un embargo total, deoarece si-a declarat suportul pentru Israel si a sustinut Israelul cu arme permitand in acelasi timp Statelor Unite sa foloseasca aeroporturile olandeze pentru a trimite arme si ajutoare Israelului.  Marea Britanie si Franta au continuat sa primeasca neintrerupt petrol, acestea declarandu-se de la inceput neutre, nepermitand SUA sa foloseasca aeroporturile din aceste tari si declarand embargo militar asupra Israelului si asupra tarilor arabe implicate in acest conflict, dovedind astfel neutralitatea. Efectele recesiunilor economice si ale inflatiei aveau sa fie prezente pana in anii 80.  

In 1979 a avut loc a doua criza a petrolului, in pragul Revolutiei Iraniene. Din cauza protestelor, Sahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi a fugit din tara in 1979, permitand Ayatolahului Khomeni sa preia controlul. Protestele au afectat sectorul petrolier iranian. Desi noul regim incerca sa refaca productia normala de petrol, exportul de petrol nu mai ajungea la nivelul precedent. Arabia Saudita precum si alte state OPEC au crescut productia de petrol, intr-o incercare de a redresa situatia formata, in final productia de petrol din Orientul Mijlociu scazand cu doar 4%. Dar cu toate acestea, pretul barilului de petrol a crescut mai mult decat era normal in acele circumstante, unul dintre motive fiind amintirile crizei ce a avut loc cu 6 ani mai devreme, care a speriat toata lumea occidentala. In aceea perioada, existau multe persoane care credeau cu tarie ca toate aceste crize erau formate artificial, companiile de petrol incercand astfel sa-si mareasca profiturile.

Criza de petrol din 1990 a fost cea de-a treia si cea mai usoara decat celelalte doua. A tinut numai 6 luni si a avut la baza primul Razboi din Golf. In vreme ce trupele irakiene se retrageau din Kuweit, Saddam Hussein a dat comanda sa fie incendiate campurile petroliere, cauzand astfel reducerea masiva a a productiei de petrol kuweitiene. OAPEC a decis sa mareasca productia de petrol din statele membre pentru a stabiliza piata petrolului pana cand infrastructura petroliera kuweitiana avea sa fie refacuta. In timpul acestei crize, pretul barilului de petrol a atins pretul record de 40,42 de dolari pe baril.

O a patra crestere a pretului petrolului a inceput in 2004. Pretul barilului de petrol in septembrie 2003 era de 25 de dolari pe baril, ajungand la 60 de dolari pe baril in august 2005, atingand pretul record de 78,40 de dolari pe baril in iulie 2006.

In ultimii 10 ani, cererea mondiala de petrol a crescut vertiginos in special datorita dezvoltarii unor state cu mar fi China sau India. In acest moment, China importa  aproximativ 3 milioane de barili pe zi, restul de 3 milioane de barili venind din productia proprie. La nivel global, aceasta crestere reprezinta aproximativ 10% din consumul mondial.

Pentru prima oara in istorie, consumul de petrol al Asiei a depasit consumul de petrol al Statelor Unite, iar potrivit Asociatiei pentru Analize Energetice de la Cambridge, tarile asiatice vor ajunge sa foloseasca aproximativ 50% din productia de petrol mondiala.

Dar dintre toate statele lumii, SUA ocupa primul loc al consumului de petrol cu 21 milioane de barili pe zi, urmata de China cu aproximativ 7 milioane de barili pe zi si Japonia cu 6 milioane de barili pe zi.

Expertii atribuie cresterea spectaculoasa a pretului petrolului unor factori cum ar fi criza dintre Israel si Liban, programul nuclear iranian, programul nord corean de dezvoltare al rachetelor cu raza medie si mare de actiune, precum si unor factori naturali cum ar fi uraganul Katrina care a distrus  multe din platformele petroliere din Golful Mexic.

Criticii acestei idei afirma ca desi toate evenimentele prezentate mai sus pot afecta productia si pretul petrolului doar pe termen scurt sau mediu. Din punctul lor de vedere, o problema fundamentala care sta la baza cresterii pretului petrolului este ca “punctul culminant” al productiei de petrol a fost deja atins sau va fi atins foarte curand. Nu numai ca exista o cantitate limitata de resurse fosile, dar ceea ce a ramas va fi folosit mult mai rapid atat de statele industrializate, dar un impact major il va avea si procesul de dezvoltare a statelor care in prezent sunt considerate ca fiind state din “Lumea a Treia”.

Conform expertilor, continua crestere a necesarului de petrol nu va putea fi sustinuta pe o perioada lunga de timp. Deja exista pareri conform carora rezervele de petrol vor fi epuizate in urmatorii 100 de ani. Matthew Simmons, presedintele “Simons & Company International”, a afirmat in octombrie 2006 este posibil ca punctul culminant al productiei de petrol sa fi fost deja atins in decembrie 2005. productia de petrol este deja in scadere in 33 din cele 48 de tari producatoare de petrol. Productia de petrol mondiala este in scadere de 18 luni.

Doua din cele 3 cele mai importante campuri petroliere din lume deja au atins punctul culminant, fiind in prezent in regres. Mexic a anuntat ca rezervele de petrol din zona Cantarell sunt in scadere din martie 2006, la fel ca si zacamintele kuweitiene din zona Burgan, incepand cu noiembrie 2005. Datorita extragerii intense, zacamintele petroliere din zona Cantarell scad cu 13% pe an.  In aprilie 2006 un reprezentant al “Saudi Aramco” admitea ca propriile zacaminte sunt in scadere cu 8% pe an, sustinand astfel idee conform careia, cel mai mare zacamant petrolier din lume, Ghawar, si-ar fi atins deja punctul culminant.

O zona cu un potential mare este platoul continental al Rusiei. Se estimeaza ca exista aproximativ 13,5 miliarde tone metrice de petrol si peste 73 de trilioane metri cubi de gaz metan. Guvernul rus intentioneaza sa aloce peste 1 miliard de euro dezvoltarii infrastructurii in aceste zone, ceea ce ar permite extragerea pana in 2010 a 10 milioane tone metrice de petrol, iar pana in 2020 a peste 95 de milioane tone metrice.

Desi unii experti afirma ca productia actuala poate continua pentru inca 100 de ani, iar altii presupun existenta mondiala a peste 3000 de miliarde de barili, exista si unele voci care prevad aparitia unei crize a petrolului in urmatorii 5 ani. Se estimeaza ca pretul petrolului va creste continuu, putand atinge chiar 100 de dolari pe barili.

Principalele tari producatoare si exportatoare de petrol

Desi celelalte domenii de activitate ale unui stat detineau un grad mai mare sau mai mic de liberalizare, sectorul energetic, pana de curand intra in “patrimoniul national”⁴. Acest model a functionat incontinuu pana in anii 80, cand au inceput sa apara adepti ai liberalizarii acestui domeniu in Anglia si America.

In 1990 a avut loc Consiliul European de la Dublin, fiind primul document oficial de acest gen care lansa ideea de refacere economica a statelor fost-comuniste precum si nevoia de colaborare intre statele membre pentru a putea asigura necesarul de energie al UE.

In cadrul Uniunii Europene, au existat mai multi pasi care au fost facuti in directia liberalizarii sectorului energetic si crearii unei piete interne a energiei. In 1992 a fost semnat Tratatul de la Maastricht, care desi nu includea un capitol special dresat sectorului energetic, acesta a adus unele modificari conceptului de piata interna unica. Desi Parlamentul European a incercat de mai multe ori sa modifice sectorul energetic din Uniunea Europeana, statele membre au fost cele care s-au opus. Propunerea Comisiei legate de administrarea Cartei Energiei de catre Directia de Energie din cadrul Uniunii Europene a fost respinsa de catre statele membre, la fel ca si Capitolul  Energiei din cadrul Tratatului de la Amsterdam din 1995.

Cu toate acestea, Tratatul de la Amsterdam din 1995 a fost cel care a creat Retelele de Energie Trans-Europene, urmarindu-se crearea si dezvoltarea infrastructurii sectorului energetic atat in cadrul UE cat si in afara ei⁵.

Dar si in interiorul Uniunii Europene exista diferente majore, unele tari putand fi considerate net exportatoare, importatoare si exportatoare, sau net importatoare.

Olanda este cel mai mare producator de gaz natural in special datorita zacamantului descoperit la Groningen. Consumul de gaz este acoperit in special de doi mari exportatori, amandoi aflati in spatiul european: Rusia si Norvegia, pe locurile urmatoare situandu-se Olanda si Algeria.

Pe langa ca este un stat exportator de gaz natural, Danemarca reuseste sa-si acopere aproximativ 98% din necesarul de petrol din surse interne.

Marea Britanie este un alt mare producator si exportator de energie. Intre anii 1980-1990, au avut loc mari schimbari in sectorul energetic din aceasta tara datorita vastului program de liberalizare si privatizare aplicat de guvernul britanic in ciuda opozitiei companiilor de stat sau publice, companii ce detineau monopolul in acest domeniu.

Germania, Italia si Franta se numara printre principalii importatori de energie din interiorul Uniunii Europene.

Germania importa aproximativ 80% din necesarul de gaz natural si aproape 99% din cel de petrol. Cu toate acestea Germania este un important producator si transportator de energie pentru Uniunea Europeana. Politicile aplicate in domeniul energetic nu sunt uniforme pentru toate domeniile acestuia. Daca productia, rafinarea si comercializarea petrolului sunt in general liberalizate, nu acelasi lucru se poate spune de sectorul energiei nucleare sau chiar cel al carbunelui.

Un alt stat care este un importator de energie, este Franta. Desi gazul sau petrolul sunt importate aproape in totalitate, Franta este printre putinele state europene care detine un sector nuclear dezvoltat.

Spre diferenta de Franta, Italia nu detine nici resurse naturale si nici nu are un sector nuclear, bazandu-se pe importurile din Algeria.

Dependenta Europeana

In anii 70 tarile Europei aveau de ales intre petrolul rusesc si cel venit din Orientul Mijlociu, dar situatia instabila din Orientul Mijlociu a “fortat” mana europenilor catre Rusia. Un alt pas important catre dependenta de Rusia a UE il reprezinta proiectul gazoductului Nord European⁶. Desi la inceput statele europene au primit cu bucurie acest nou proiect⁷, cu timpul au inceput sa inteleaga ca acest nou proiect desi poate rezolva unele dintre probleme cu aprovizionare cu resurse necesare ale Uniunii Europene, de asemenea reprezinta dependenta lor fata de Rusia.  Conflictele actuale dintre Rusia si Ucraina sau Rusia si Georgia au avut repercusiuni nu doar asupra acestor tari, acestea generand numeroase griji si in interiorul Uniunii Europene. Tari ca Franta sau Germania au fost si ele afectate de aceste crize, realizand in acelasi timp vulnerabilitatea lor in fata Rusiei. In prezent noile tendinte in interiorul UE sunt date de nevoia de a asigura necesarul energetic prin dezvoltarea resurselor regenerabile dar in acelasi timp se incearca semnarea unui parteneriat strategic intre UE si Rusia, principalul exportator de resurse energetice catre Uniunea Europeana.

Sectorul energetic al Uniunii Europene

Exista totusi o diferenta majora intre statele vest europene si cele est europene, chiar daca sunt membre UE sau nu. In vreme ce unele state cum ar fi Franta, Italia sau Germania sunt importa energie si resurse energetice din Rusia, Olanda, Danemarca, Algeria, statele est europene depind in totalitate de Rusia.

Zacamintele rusesti reprezinta in prezent 40% din totalul mondial. Conform Serviciului Federal de Statistica, Rusia a produs 469,6 milioane de petrol in anul 2005.

Ceea ce este caracteristic tarilor est europene si central europene este dependenta mare fata de Rusia dar si dependenta fata de combustibilii ce genereaza poluare, adica carbunele: Polonia – 68%, Cehia –  51 %, Romania – 25%. Aceste tari detin o infrastructura ce nu permite reducerea dependentei lor fata de Rusia. Infrastructura existenta este in special cea ramasa din timpul regimurilor comuniste, iar noile imbunatatiri nu pot acoperi nevoile reale⁸.

Cresterea eficientei precum si implementarea noilor tehnologii au dus la scaderea consumului brut de energie, iar inchiderea industriilor ineficiente in special in tarile est si central europene au dus la micsorarea intensitatii energetice ( intensitatea energetica este data de consumul intern brut impartit la produsul intern brut, adica reprezinta eficienta sectorului energetic, cu cat intensitatea este mai redusa cu atat eficienta este mai mare). In 1999, mediu Uniunii Europene a intensitatii energetice era de aproape 4 ori mai mica decat a statelor foste comuniste.

Intensitatea energetica. Tabel comparativ (se poate observa ca cel putin la capitolul eficienta, Romania se afla inaintea Bulgariei si cu mult în urma unor state cum ar fi Spania sau Ungaria. Adica consumam mai multa energie pe unitatea de produs intern brut decat Spania si Ungaria, dar suntem mai eficienti decat Bulgaria).

Protocolul de la Kyoto

Protocolul de la Kyoto⁹ reprezinta un tratat ce are ca scop reducerea de emisii de gaze. Statele care au ratificat acest protocol s-au angajat sa reduca emisiile de dioxid de carbon si al altor 5 gaze numite “greenhouse gases” din propriile tari. Acesta a fost negociat la Kyoto, Japonia, in decembrie 1997. Un pas in important a fost ratificarea de catre Rusia a acestui protocol in 18 noiembrie 2004.

In prezent peste 166 de tari au semnat acest protocol, toate tarile fiind constiente de impactul gazelor de sera asupra mediului in special asupra fenomenului de incalzire globala. Printre tarile importante care nu au ratificat acest protocol se numara Statele Unite su Australia.

“Intergovernmental Panel on Climate Change” (IPCC) a prevazut o crestere in temperatura globala cu 1,4°C  pe an, intre anii 1990 – 2100. estimarile curente indica ca implementarea totala a Protocolului de la Kyoto de catre toate statele semnatare nu va duce la eliminarea incalzirii globale, aceasta fiind diminuata pana la 0.28°C in anul 2050.

“Green Paper: A European Strategy for Sustainable, Competitive and Secure Energy”¹⁰

 “Green Paper” sunt documente publicate de catre Comisia Europeana cu scopul de a stimula discutii asupra oricarui subiect de interes european. Existenta Carti Verzi asupra dezvoltarii, asupra schimbarilor demografice si mai nou asupra politicii energetice europene.

Cartea Verde a Energiei a reprezentat primul studiu european realizat dupa anii 70 care a prezentat pentru prima oara o strategie a sectorului energetic in spatiul european. Aceasta subliniaza importanta surselor de energie regenerabile precum si efectele negative asupra mediului ale resurselor traditionale de energie. Se doreste ca pana in 2010 sursele regenerabile de energie sa reprezinte 12% din totalul resurselor energetice, fata de doar 6% cat reprezinta acum. Pe de alta parte, legile si regulamentele actuale care asigura competitia in domeniul energetic nu lasa mult loc de manevra statelor si guvernelor. Pe langa sursele de energie regenerabile, se acorda tot mai multa atentie surselor de energie cu potential poluant redus, cum ar fi pacura, sau energia nucleara, fata de cele traditionale cu potential poluat crescut cum ar fi carbunele.

Cartea Verde a Energiei a generat multe dezbateri dar si unele directii de actiune cum ar fi:
- nevoia de investitii masive in infrastructura. Doar in Europa se estimeaza ca ar fi nevoie de investitii de peste 1 trilion de euro in urmatorii 20 de ani;
- managementul cererii de energie electrica, care implica monitorizarea si controlul consumului de energie precum si diversificarea resurselor de energie primara;
- asigurarea stocurilor de combustibil, deoarece in prezent, Uniunea Europeana consuma aproximativ 20% din productia mondiala de petrol;
- cresterea eficientei energetice. Se estimeaza ca in urmatorii 20-30 de ani necesarul de energie al UE va fi acoperit din importuri, fata de 50% in acest moment;
- siguranta alimentarii, ceea ce inseamna crearea unui parteneriat nou cu Rusia care sa contina prevederi legate de siguranta retelei, protectia investitiilor, proiecte majore de interes comun.;
- in prezent 50% din necesarul de gaz pentru UE este asigurat de 3 tari, Rusia, Norvegia, Algeria, iar daca aceasta tendinta continua, in urmatorii 25 de ani, UE va importa peste 80% din necesarul de gaze naturale;
- se prevede o crestere cu pana la 60% in necesarul de energie mondiala pana in 2030. nevoia de petrol a crescut cu 20% din 1994, iar cerintele globale cu petrol cresc cu 1,6% in fiecare an;
-  afectul de incalzire  globala. Conform IPCC, temperatura globala a crescut deja cu 0,6 grade Celsius. 
- asigurarea de surse noi si regenerabile de energie care sa acopere 12% din necesarul de energie al UE;
- energia nucleara care in prezent reprezinta 35% din productia de energie electrica. Datorita problemelor ecologice, energia nucleara si energia “verde” ar putea reprezenta solutia eliminarii efectului de sera;
- piata interna e energie este singura care poate sustine competitia in cadrul sectorului energetic, mentinand astfel si eficienta lui;
- comertul de energie in UE care acopera in prezent doar 9% in cazul energie electrice, necesitand capacitati noi de interconectare;
- conceptul european de siguranta in alimentare ceea ce impune o mai stransa colaborare intre tarile UE;
- separarea consumului de energie de cresterea economica prin folosirea eficienta a energiei.
- nevoia de a dezvolta total o piata energetica interna competitiva pentru a asigura cetatenilor UE resursele energetice necesare la preturi relativ mici.

“Green Paper: A European Strategy for Sustainable, Competitive and Secure Energy” este primul document care pune accentul pe nevoia de resurse energetice verzi, regenerabile, dar nu este prima oara cand s-a discutat nevoia dezvoltarii acestora. Daca la inceputul anilor 70, energia verde era considerata mai mult un vis decat o realitate, in prezent aceasta ocupa un loc important in cadrul obiectivelor nationale ale statelor industrializate. Crizele petroliere din anii 1973 si 1979 prezentate mai sus au dus la considerarea energiei verde ca fiind o alternativa viabila la resursele traditionale cum ar fi petrolul si carbunele. Dar odata cu scaderea pretului petrolului din anii 80, energia verde a scazut ca importanta pana in anii 90.

Majoritatea guvernelor aloca fonduri importante in prezent in diverse campanii de cercetare si dezvoltare in domeniul energiei verde.

In urma semnarii Protocolului de la Kyoto, statele semnatare  se angajau sa reduca nivelul emisiilor de CO2 cu pana la 8% pana in 2012. Cu toate acestea, doar Germania a fost cea care a facut pasi importanti pentru respectarea protocolului, propunandu-si singura reducerea emisiilor cu pana la 25%, comparativ cu emisiile din 1990.

Energia Nucleara

In prezent energia nucleara reprezinta un sector important in cadrul domeniului energetic european. Energia nucleara este folosita in state cum ar fi Belgia, Germania, Franta, Finlanda sau Romania. Dar cu toate acestea exista o tendinta de a abandona energia nucleara datorita riscurilor accidentelor nucleare sau a radiatiilor latente.

 Austria a construit o centrala nucleara in 1970, dar nu a fost data in functiune dar nu a fost data in functiune datorita votului popular din 1978. Pana in prezent Austria nu si-a schimbat politica referitoare la energia nucleara.

In Belgia, s-a hotarat inchiderea celor 7 reactoare nucleare dupa ce acestea ating pragul limita de functionare, adica dupa 40 de ani. De asemenea s-a hotarat sa nu mai fie construite altele.

In Germania guvernul a decis inchiderea treptata a celor 19 reactoare nucleare si incetarea folosirii de energie nucleara in domeniul civil pana in 2020. Cu toate acestea, operatiunea de dezmembrare a reactoarelor nucleare din Obrigheim nu va incepe pana in 2007, guvernul actual putand decide asupra reutilizarii energiei nucleare.

Italia a hotarat inchiderea celor 4 reactoare nucleare in urma unui referend ce a avut loc imediat dupa accidentul de la Cernobil, ultimul reactor fiind inchis in 1990.

Si in Suedia exista o tendinta de a renunta la energia nucleara, cu toate ca in urma unor sondaje de opinie s-a descoperit ca populatia doreste continuarea energiei nucleare sau chiar marirea sectorului energetic nuclear. Cu toate acestea in august 2006, 3 din cele 10 reactoare nucleare ale Suediei au fost inchise din motive de securitate. Cea mai mare centrala nucleara a Suediei, centrala ce este formata din 4 reactoare nucleare genereaza aproximativ 21% din necesarul electric al Suediei.

Din 2005, Elvetia foloseste 5 reactoare nucleare, acestea generand aproximativ 40% din necesarul energetic al tarii, iar restul de 60% fiind asigurat in mare parte de hidrocentrale.

Irlanda desi avea un proiect de construire a 4 reactoare nucleare a renuntat la acesta datorita opozitiei grupurilor ecologiste, ramanand pana in prezent fara energie nucleara.

Desi energia nucleara poate rezolva probleme energetice ale UE precum si diminuarea dependentei acesteia fata de Rusia, aproape in toate statele europene exista un curent de a renunta la aceasta in special datorita pericolului care insoteste energia nucleara.

Energia regenerabila

Resursele regenerabile este acelea care pot fi refacute chiar in timpul in care sunt folosite. Energia regenerabila reprezinta aproximativ 25% din totalul de energie folosita la nivel mondial. Cea mai raspandita energie regenerabila este hidroenergia urmata de cea solara, cea eoliana si chiar cea termala. Conceptul de energie regenerabila nu este unul nou, dar abia de curand guvernele au inceput sa acorde atentia necesara acestui tip de energie, in special datorita problemelor legate de poluare, incalzirea globala, dar si datorita micsorarii resurselor traditionale (carbunele si petrolul).

Exista mai multe tipuri de energii regenerabile. Printre acestea se numara hidroenergia, energia eoliana, energia solara, energia geotermala sau chiar biomasa. Fiecare dintre ele cu punctele ei puternice si cele slabe.

Energia eoliana este de departe cea mai des intal-nita dintre tipurile de energii regenerabile. In ultima decada, capacitatea acesteia a crescut de la 2.500 MW in 1992 pana la 40.999 MW in 2003, avand o rata de crestere de aproximativ 30% pe an. Potentialul acestei energii este imens. Pe termen lung este estimat ca energia eoliana poate acoperi aproximativ 500% din necesarul de energie la nivel mondial, adica folosind la capacitate maxima energia eoliana se poate asigura de 5 ori necesarul mondial de energie sau de 40 de ori cererea globala de electricitate.. Dar exista si unele probleme. Asigurarea acestei energii ar implica acoperirea a 12,7% din suprafata terestra cu turbine inalte de 80 de metri, fiind necesar 6 turbine mari pe kilometru patrat¹¹.

Energia solara se refera la aceea energie care este colectata direct din razele soarelui. Problema este ca nu toate locurile pe glob beneficiaza de o expunere egala sau constanta, asa ca folosirea acesteia implica gasirea unor modalitati de stocare a ei. Cea mai larg folosita modalitate de stocare a energiei solare este folosirea bateriilor de diverse tipuri si dimensiuni, dar acestea implica automat pierderea unei cantitati de energie. In plus, depozitarea energiei in baterii implica transformarea acestei energii in curent direct (DC), pe cand cele mai multe dispozitive electrocasnice din orice casa folosesc curent alternativ (AC). Transformarea curentului direct in curent alternativ implica pierderea altei parti de energie.

Energia geotermala este obtinuta prin pomparea de lichid cat mai adanc in interiorul pamantului, vapori fierbinti astfel obtinuti fiind folositi la actionarea turbinelor de la suprafata care genereaza energie. Desi o astfel de energie poate fi folosita pe parcursul a zeci de ani, in cele din urma scoarta terestra din acel loc se va raci putand avea repercusiuni importante asupra ecosistemului de la suprafata. In anul 2000, Islanda producea 170 MW de energie geotermala asigurand caldura in 86% din totalul caselor.

Pentru a obtine energie din biomasa este necesara crearea unei infrastructuri proprii precum si urmarea unor pasi esentiali: trebuie crescuta, trebuie colectata, uscata, fermentata si apoi arsa pentru a obtine energia chimica inmagazinata. 

Desi densitatea apei este de 6 ori mai mare decat a aerului, chiar si un curs relativ lent de apa putand genera cantitati considerabile de energie, aceasta optiune nu reprezinta una dintre directiile pe care se axeaza statele in principal din motive ecologice. Orice hidrocentrala, sau orice baraj inseamna modificare cursului natural al apei, acest lucru putand duce la aparitia unor grave probleme ecologice care sa afecteze fauna locala si nu numai.

Chiar daca energia regenerabila reprezinta viitorul energetic al lumii, este necesara crearea unui nou tip de infrastructura, care sa permita atat colectarea acestui tip de energie cat si transportul acesteia.

In prezent doar tarile puternic industrializate detin resursele financiare ca sa inceapa un astfel de proiect, tarile sarace sau cele in curs de dezvoltare nu pot decat sa foloseasca in continuare combustibilii traditionali care oricum sunt pe cale de a fi epuizati.

NOTE
¹ OAPEC – Organization of Arab Petroleum Exporting Countries, reprezinta o organizatie multi-guvernamentala cu sediul in Kuweit, ce se dorea a fi o organizatie politica conservatoare si care sa aiba un rol de stabilizator in politica internationala, sa fie o contra-pondere in fata guvernelor vazte ca radicale la aceea vreme cum ar fi cele din Egip, Siria sau Iran.Cu toate acestea, criteriile de admitere in cadrul organizatiei au fost modificate la inceputul anului 1972, permitand intrarea Algeriei, Egiptului, Iraqului sau Siriei, adoptand in acelasi timp o politca mai activa.
² Exista voci care afirmau ca inaintea declansarii conflcitului, Egipt si Siria deja convenisera sa foloseasca exporturile de petrol impotriva statelor care sustineau Israelul.
³ OPEC - Organization of the Petroleum Exporting Countries, este formata din Algeria, Indonezia, Iran, Iraq, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe, Venezuela si are sediul la Viena.
⁴ Primii pasi de liberalizare in acest domeniu au fost facuti de Franta si Italia, prin aparitia Electricite de France si Gaz de France in 1946, ENEL in 1962 in Italia
⁵ Se urmarea atat dezvoltarea propriilor infrastructuri pentru a putea racorda la sistemul energetic a zonelor departate cat si cooperarea cu statele est ruropene, foste-comuniste.
⁶ Dupa retragerea din functia de Cancelar, Gerhardt Schroeder, in prezent colaboreaza cu Gayprom
⁷ Acordul fiind semnat chiar in Hanovra, Germani, localitatea natala a Cancelarului German din aceea perioada Gerhardt Schroeder.
⁸ Desi in aproape toate statele foste-comuniste s-au facut modernizari ale infrastructurii energetice, in nici unul dintre aceste state modernizarile nu au acoperit nevoia reala, de cele amai multe mori fiind facute pentru a linisti Uniunea Europeana. In prezent infrastructura energetica precum si modernizarea tehnologiilor folosite in obtinerea energiei reprezinta un punct crucial pentru fiecare guvern european.
⁹ Acest protocol a fost semnat in Japonia in 1997 sub egida UNFCCC (United Nations Framework Convention on Climate Change) impunand limite clare statelor semnatare asupra diminuarii emisiilor de dioxid de carbon. Trebuie precizat ca pana nici un stat european nu a putut sa respecte acest protocol, dintre toate, Germania facand totusi cei mai mari pasi in acest sens.
¹⁰ “Green paper” reprezinta diverse documente lansate de catre Comisia Europeana  cu intentia de a stimula discutiile din anumite domenii cum ar fi dezvoltarea economica, protectia mediului, domeniul energetic etc. De obicei “Green Paper “ sunt urmate de asa numitele “White Paper” ce reprezinta un anumit set de decizii oficiale ce sunt folosite in stabilirea de noi legi in diferite domenii.
¹¹ Cele mai multe astfel de turbine desfasurate pe suprafata Europei genereaza energie dor aproximativ 25% din timp. Astfel energia eoliana depinde in principal de factorii climaterici. In prezent datorita schimbarii climei globale nu se pot face previziuni exacte pe termen lung.

DAN SCARLAT - Cercetator in cadrul Institutului Diplomatic Roman.

 sus