Stadiul actual al relatiilor UE-Rusia este pentru mai multi observatori un izvor de pesimism. Chiar si intr-o perspectiva pesimista, exista conditii de lansare a unor noi relatii mai constructive pentru viitor. Daca relatiile politice stagneaza, la alte nivele se inregistreaza un anumit dinamism. Astfel, mai mult de 50% din schimburile comerciale ale Rusiei sunt relationate cu UE. Kremlinul doreste “o mare putere moderna”, obiectiv pentru care se impun a fi folosite cele mai potrivite mijloace. Eficienta mijloacelor se reitereaza cel mai bine in vecinatatea comuna. Relatiile UE-Rusia ar putea fi puse caracterizate ca fiind sub spectrul unui dialog cu prea putine realizari. Explicatii se pot produce: fiecare dintre parteneri se cunosc prea putin iar strategiile promovate de ambele parti nu s-au dovedit a fi ca aducatoare de beneficii incontestabile¹. UE a pompat spre Rusia bani, bunuri si sfaturi; au fost impartasite pachete de legi, politici si standarde de democratie nu numai pentru a deveni propice spatiul rusesc dar si pentru o integrare graduala in UE. Ultimii ani, mai ales dupa 2003, au inceput sa contureze o Rusie care beneficiind de veniturile generate de exporturile de petrol si gaze coroborate cu o stabilitate politica fara precedent, acorda un discutabil respect libertatilor civile, controleaza media, se implica serios in sectorul energetic si face gesturi nervoase catre micii ei vecini. Rusia cu o crestere de 7% si cu rezerve de peste 300 mld. USD nu mai are nevoie de ajutorul occidentului; anii ani de haos si umilinte, rusii se bucura de stabilitate in interior si respect in exterior. Presedintele Putin le-a adus pe aman-doua dar nu in modul pe care le-au proiectat europenii. Administratia Putin sanctioneaza criticii sai, controleaza posturile de televiziune, ingradeste activitatea ONG-urilor, renationalizeaza companiilor petroliere, anuleaza alegerile locale. Presa, partidele politice, parlamentul, procuratura implementeaza vointa Kremlinului. Rusia poate fi caracterizata mai degraba o “democratie suverana” decat o societate pluralista si ca “stat capitalist” decat piata deschisa. Aceste valori nu sunt cele pe care UE-27 le-ar fi dorit in Rusia. Schimburile bilaterale au crescut cu peste 70% in ultimii 5 ani, la aproximativ 163 mld. Euro in 2005. Din exporturile Rusiei 60% sunt directionate spre UE, realizand un surplus de 50 mld. Euro anual. De asemenea, Rusia este cel mai mare exportator de petrol si gaze catre EU, acoperind o cincime din consumul acesteia.

Gigantii petrolieri olandezi si britanici investesc miliarde in Siberia, Sahalin precum si in alte locuri din Rusia. Investitii italiene in constructii, banci austriece si producatori de mobila suedezi sunt in spatiul rusesc. Se constata o reorientare de optiune a Rusiei, ea devenind parte a BRIC² – grup format din statele cu crestere economica rapida, independente, Brazilia, India si China. Valori ca suveranitatea, egalitatea si promovarea intereselor nationale sunt prioritare fata de cooperare si compromis. Chiar daca se constata o abundenta de acorduri de cooperare, grupuri de lucru si dialoguri, se inregistreaza realizari insignifiante. Declaratiile care incheie marile reuniuni internationale nu pot sa ascunda faptul ca cele doua parti nu sunt de acord cu ceea ce ar fi putut sa fie parteneriatul lor. Se observa prea multe neintelegeri si neincredere. Diferentele de viziune incep sa se multiplice, spre pilda, asupra alegerilor din Ucraina si Belarus, asupra stoparii livrarii de gaze, privind costul survolurilor platit de catre companiile aeriene europene care zboara deasupra Siberiei. Cu toate ca mai multi observatori discuta despre o “criza” in relatiile UE-Rusia, se constata o mutare de la diplomatia declarativa la cooperare³. Prin anii 90, Rusia nu estima consecintele largirii UE spre est. Comparativ cu extinderea NATO pe teritoriul ex-comunist, largirea UE se prezenta mai putin periculoasa. Insa, in ultimul timp, Rusia si-a modificat punctul de vedere. Daca la ora actuala Moscova este satisfacuta de cooperarea cu NATO, este ingrijorata de politicile UE. Rusia constata faptul ca UE-27 este diferita de UE-15 si nu numai datorita marimii. Cei 12 noi veniti au fost inainte sub dominatia Rusiei si ceea ce este notabil este ca au o viziune cel putin diferita de cea a Rusiei, situatie oarecum neconfortabila pentru Moscova.

Frictiunile Moscovei cu noii membrii UE-27 se pot rasfrange asupra relatiilor, in sens larg, cu UE. Multi rusi considera ca intrarea statelor din centrul si estul Europei fac UE-27 mai ostila Rusiei. De aceea Moscova prefera sa discute cu Berlin, Paris si alte capitale care critica mai putin deschis Rusia. Rusia priveste cu suspiciune politica estica pro-activa a Poloniei⁴. Vecinatatea comuna si agenda energetica sunt cele mai presante probleme ale relatiilor bilaterale.

Politica europeana de vecinatate si Rusia

Cooperarea de securitate fusese proiectata pe patru directii: politici comune pentru operatiuni de mentinere a pacii (dupa modelul NATO in Macedonia si Bosnia), o politica comuna privind dezvoltarea armamentelor (pentru redirectionarea exporturilor rusesti dinspre Iran, China si Coreea de Nord spre alte piete), crearea unui forum comun pentru luarea deciziilor la care sa participe Rusia si Ucraina (dupa modelul Consiliului NATO-Rusia), adancirea cooperarii cu Ucraina si Rusia in materie judiciara si de politie (crima organizata, migratia ilegala si terorismul international). Se aprecia ca este important ca UE sa nu se vanda sub pretul sau, de club compus din state democratice (care trebuie sa isi exprime obiectiile fata de abuzurile din Cecenia)⁵. Rusia considera constructia “Europa mari” formata din UE-27 si noile state independente din vestul fostei Uniuni Sovietice ca o asociere nefunctionala. Incercarea de a construi “un singur spatiu economic” cu sau fara Ucraina este parte a acestui scenariu. Politica UE-27 fata de noi sai vecini este de-abia la inceput. Lipsa de apetit pentru viitoare largiri este evidenta; atentia este concentrata spre dezvoltarea instrumentelor politicii europene de vecinatate. Totusi, instrumentele ENP se impune a fi eficientizate pentru perioada urmatoare astfel ca statele vecinatatii comune sa ramana interesate in optiunea occidentala. Exista oportunitatea realizarii unor planuri complementare ale binomului UE-27 si Rusiei prin dialog constructiv privind vecinatatea comuna. Acest spatiu nu trebuie privit ca o sursa de probleme. Exista o multitudine de oportunitati, mai ales pe sectiunea portuara. Statele din zona pot fi parteneri pentru ambele parti din pozitia de tranzit, de liant intre UE-27 si Rusia.

Rusia continua sa aiba relatii dificile cu statele baltice. Rusia acuza Letonia si Lituania ca aplica o politica discriminatorie impotriva minoritatilor vorbitoare de limba rusa, multi dintre acestia continuand sa nu aiba cetatenia statului in care locuiesc. Absenta reconcilierii istorice a fost adusa la lumina in primavara anului 2005, cand Pactul Ribbentrop-Molotov, anexarea de catre sovietici a statelor baltice si sprijinul acordat de unii baltici regimului nazist au fost reiterate cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Desi Rusia si-a dat acordul final pentru tratatele de granita cu Estonia si Lituania, in mai 2005, a refuzat ulterior sa le ratifice cand cele doua state au adaugat referiri la tratatele bilaterale legate de anii 1920-1921.

Efectele existentei UE-27 pentru Rusia se reitereaza in spatiul de vecinatate dintre cei doi parteneri. Spatiul de vecinatate include Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Azerbaijan si Armenia. Aceste state cu elite de orientare pro-occidentala nu se asteapta sa fie primite in UE-27 prea curand. De retinut ca, unele dintre acestea se caracterizeaza prin instabilitate politica si economica. EU-27 are o atitudine fata de Ucraina bazata pe acelasi “motiv ca Noua Zeelanda sa fie membru al UE” dupa cum se exprima plastic Romano Prodi, fostul presedinte al Comisiei Europene. Admiterea Ucrainei in UE-27 nu este o problema de actualitate⁶. UE-27 nu are la ora actuala o politica atragatoare pentru Ucraina si Moldova, neoferind o viitoare calitate de membru al sau. Obiectivele declarate ale politicii europene de vecinatate⁷ sunt formulate in scopul de a ajuta statele fostei Uniuni Sovietice sa devina mai stabile, democratice si prospere. Se ofera anumite stimulente – ajutoare financiare si un acces mai larg la piata fortei de munca a UE-27 –, solicitandu-se statelor vecine implementarea de reforme politice si economice prin “planuri de actiune”. Odata cu promovarea unei atitudini mai active a UE-27 dincolo de granitele sale – cum a fost cazul alegerilor din 2004 din Ucraina –, s-a facut simtita si ingrijorarea Rusiei. Ceea ce nu inseamna o reintoarcere la stilul competitiei de genul “razboiului rece” in ceea ce priveste influenta in vecinatatea comuna. Interesul UE-27 precum si al Rusiei in vecinatatile lor este nu numai natural dar si imperativ. Actuala UE-27 este departe de a deveni un imperiul “traditional”, dar maximizarea influentei sale in fosta Uniune Sovietica este contrabalansata de refuzul de a oferi in viitorul apropiat calitatea de membru. Datorita acestei influente aceste state nu graviteaza spre Rusia, cu exceptia Belarusului. In Ucraina, Georgia si Moldova, Rusia este angajata in actiuni de prezervare a statutului sau fata de schimbarile de orientare pro-occidentala⁸. In alegerile prezidentiale din Ucraina din 2004, Vladimir Putin l-a sprijinit pe Viktor Ianukovich in incercarea de preveni victoria lui Viktor Iuscenko pro-european si pro-atlantist. Incercarea s-a incheiat in mod umilitor prin venirea la puterea a lui Iuscenko. La ora actuala, Iuscenko este constient ca optiunea Ucrainei de a deveni membra UE nu este o varianta realista, optand pentru obtinerea calitatii de membru NATO. Speranta sa este ca Summit-ul de la Riga, noiembrie 2006, il va oferi “un plan de actiune”, etapa necesara pentru obtinerea calitatii de membru NATO, cu toate ca sunt numeroase impedimente in acest sens⁹.

In mai 2005, Rusia accepta retragerea ultimelor forte militare din Georgia, dupa o prezenta de 200 de ani. In ceea ce priveste conflictele “inghetate” Rusia inregistreaza succese limitate, in Transnistria, Osertia de Sud si Abkhazia.

Realitatile contractiei Rusiei, in opinia oficialilor rusi, sunt rezultatul intrarii SUA si UE in sfera traditionala de influenta a Rusiei. Exista suspiciuni ca occidentul a orchestrat revolutiile colorate din Georgia, Ucraina si Kirghistan. Elitele si popoarele lor au ales optiunea pro-UE care nu inseamna neaparat o optiune anti-rusa. Totusi, in regiunea dintre Rusia si UE-27 vor continua sa persiste o serie de riscuri semnificative si chiar pericole.

Politica europeana de vecinatate este considerata prea difuza, neatractiva si fara resurse pentru a lansa reforme economice si politice in statele care inconjoara EU. Dar nici Rusia nu are o politica de vecinatate eficienta. Rusia are doar cativa aliati – Armenia, Belarus si Kazastan. Totusi, poate sa le faca viata grea vecinilor care nu se aliaza cerintelor sale (cum este cazul regimurilor separatiste din Georgia si Moldova). In octombrie 2006, Kremlinul inchide legaturile de transport si comert cu Georgia si a inceput sa hartuiasca oamenii de afaceri, muncitorii si studentii georgieni, ca reactie la acuzatiile de spionaj impotriva unui cetatean rus impotriva Georgiei.

Teoretic, atat EU-27 cat si Rusia sunt interesate sa ajute din vecinatatea lor sa devina mai stabile si prospere. In realitate, exista un dezacord a unui numar crescut de probleme, cum sunt “revolutia portocalie” din Ucraina, autocratia din Belarus sau tranzitul spre enclava ruseasca Kaliningrad. Si acestea se pot inrautati. Administratia Putin a refuzat sa discute orice posibila initiativa comuna cu UE. Rusia priveste statele post-sovietice din vestul si sudul sau, ca fiind in sfera sa de influenta¹⁰. UE joaca un rol limitat in Caucaz si in Asia Centrala, mult mai mic decat cel jucat de SUA. Rusia a acceptat implicarea militara si politica a SUA in Georgia si in cateva state din Asia Centrala pe considerentul ca presedintele Putin nu se angajeaza in lupte strategice in care stie ca nu poate iesi invingator¹¹. Este clar ca, Rusia nu este interesata ca UE sa isi asume vreun rol in medierea sau mentinerea pacii in “vecinatatea sa apropiata”¹².

De remarcat ca, in timp ce europenii doresc o reglementarea conflictelor din regiune, unii rusi prefera o “instabilitate controlata”, care le ofera un control asupra regimurilor fragile si a miscarilor secesioniste. Rusia poate refuza sa discute cu UE despre Moldova si Georgia, dar se teme de cresterea interesului UE-27 in vecinatatea comuna. Politicienii rusi avertizeaza ca implicarea occidentului in acordarea independentei provinciei Kosovo poate sa aiba un impact urias asupra “conflictelor inghetate” din fosta Uniune Sovietica. De ce oare – se intreaba politicienii rusi – Kosovo trebuie sa devina independent in timp ce Abhazia si Osetia de Sud, care au legaturi istorice stranse cu Rusia, sa rama-na cu Georgia. La ora actuala, Rusia le recunoaste ca parti ale Georgiei. Dar statutul incert al acestor regiuni combinat cu aspectele relatiilor dintre Moscova si Tbilisi nu scot din ecuatie un eventual conflict. La fel, nu este intamplator referendumul organizat in Transnistria, doar la cateva luni dupa referendumul din Muntenegru pentru independenta de Serbia, din mai 2006. Rusia are un interes scazut de a retrasa granitele din Caucaz fata de interesul UE-27 din Balcani. Realitatea acestor tendinte impune deschiderea unui dialog constructiv intre UE-27 si Rusia privind comuna lor vecinatate.

Relatiile UE-Rusia vor influenta dezvoltarile din statele care se situeaza intre ele. O vointa comuna ar putea sa ajute statele vecine aflate intre EU-27 si Rusia sa devina mai stabile si prospere; in caz contrar – dezacordurile si nervozitatile care se vor schimba intre Bruxelles si Moscova –, pot sa duca la ignorarea nevoilor si aspiratiilor din teritoriul aflat intre ele. In mai 2005, a Summit-ului de la St. Petersburg, cele doua parti stabilesc “foile de parcurs” pentru crearea celor patru spatii privind – adancirea integrarii in economie si comert; securitatea interna si justitie; stiinta, educatie si cultura; securitate externa. Foile de parcurs sunt formulate destul de vag, fara termene si nici proiecte specifice. Foile de parcurs insumeaza sute de masuri posibile si de institutii insiruite pe 52 de pagini, dar cu putine proiecte concrete si fara termene¹³. Existenta lor se constituie in punctul de plecare spre noi forme de cooperare (dialogul privind energia, inceput in 2000, ar putea fi integrat in spatiul economic comun). Depolitizarea cooperarii este o perspectiva benefica; cu toate ca politicienii rusi considera controversate normele si valorile UE, oficialii deja au inceput sa se raporteze la unele dintre acestea, in special in materie de vama, productie industriala. Privite intr-o perspectiva pe termen lung foile de parcurs sunt cadrul unor masuri intermediare; astfel, studentii si oamenii de afaceri rusi ar putea sa primeasca mai usor viza UE iar in contrapartida Rusia sa ia inapoi emigrantii ilegali. UE deja a promis Rusie acordarea vizei de calatorie pe termen lung. Datorita acestor foi de parcurs, exista oportunitatea reala de a fi evitate discutiile interminabile daca anumite subiecte sunt sau nu pe agenda bilaterala. Spre pilda, UE si Rusia sunt de acord (cel putin in principiu) ca eforturile de rezolvare a “conflictelor inghetate” din Caucaz si Moldova trebuie sa fie considerate ca fiind incluse spatiului comun pentru securitate externa. Programele de activitate ale foilor de parcurs vor asigura o mai substantiala consistenta relatiilor UE-Rusia. Pana acum, prezidentiile individuale ale UE au propriile lor agende, de regula, astfel inregistrandu-se prea multe initiative si prea putine realizari. Prin conceptia unitara a acestor spatii comune EU-Rusia se acopera toate aspectele ale relatiilor bilaterale, fiind mult mai usor de realizat conexiuni intre diferite chestiuni, cum ar fi problema energiei si protectia mediului. Cum se stie, cadrul institutional al indeplinirii acordului de parteneriat si cooperare (PCA) nu functioneaza corespunzator intentiilor initiale. Foile de parcurs depasesc ambiguitatile institutionale permitand organizarea de forum-uri, de la grupuri mici de experti pana la reuniuni guvernamentale largite. In baza foilor de parcurs se impune implementarea a mai mult de 300 de proiecte potentiale, activitatea care se dovedeste mult mai dificila decat s-a estimat initial. Aspectul pozitiv este generat de faptul ca, cel putin EU si Rusia realizeaza care institutii sunt functionabile si care nu. Astfel, mai multe sub-comitete prevazute de acordul de parteneriat si cooperare (PCA) nu s-au reunit de cinci ani, ceea ce zadarnicit raporturile EU-Rusia in colaborarea in zonele tehnice. Pentru implementarea spatiului comun economic, cele doua parti stabilit o serie de dialoguri la nivel de experti. Sunt stabilite prin foile de parcurs mai degraba reguli de procedura si mai putin progrese reale.

Ca o concluzie, se poate aprecia ca este prea devreme ca cele patru spatii comune de cooperare sa fie declarate ca fiind un esec. Chiar in cele mai bune circumstante, UE-27 si Rusia vor parcurge cel putin 20 de ani pentru crearea mijloacelor “spatiilor comune”. Totusi, aspectele pozitive ale constructiei nu trebuie total ignorat: pentru UE este benefic deoarece stabileste cadrul pentru viitoarea cooperare cu Rusia; este benefic si pentru Rusia in formularea reformelor in conformitatea cu foaia de parcurs.

Dincolo de acest acord general privind “spatiile comune”, intre UE-27 si Rusia exista putine puncte de acord. Incercarea UE de a influenta dezvoltarea interna a Rusiei prin livrarea de sfaturi sau chiar prin diferite stimulente nu a fost incununata de succes. Rusia a perceput UE ca un actor arogant si bagaret. De aceea, UE s-a plans de absenta cooperarii din partea Rusiei afir-mandu-si ingrijorarea privind eroziunea standardelor democratice. Astfel de ingrijorari sunt alimentate de diferentele de mentalitate dintre cele doua parti. Diferenta de mentalitate este de natura istorica si nu ideologica. Elitele rusesti au parasit sec. al XX-lea pentru a se intoarce in sec. al XIX-lea. Modelul la care se raporteaza este al conducerii despotice din vremea tarilor, al puterii supreme absolute, insotite de o birocratie corupta si incompetenta si o societate civila debila. Aceasta tendinta este in binom cu tendinta de evolutie spre capitalism si deschidere. Contradictiile interne fac din problematica interna prioritatea numarul unu a Rusiei. Alaturi de continuarea cresterii economice sustenabile, de diversificarea economiei dincolo de petrol si gaze, de stimularea investitiilor si inovatiilor se simte nevoia modernizarii sistemului de guvernare. Mai ales ca se impune ca sistemul de guvernare si societatea civila sa gestioneze efectele demografiei negative.

La randul sau, EU-27, dupa 20 de ani de schimbari rapide, integrari si largiri succesive trebuie sa isi reevalueze regulile de compozitie, politicile si rolul pe care doreste sa il joace in lume.

Astfel, dosarul rusesc ar putea sa nu fie o prioritate, cel putin pe termen mediu.

Agenda energetica

Inca de la inceputul mandatului sau, presedintele Putin vorbea de o reformare a Gazprom in sensul controlului statului asupra acestui gigant petrolier. Se sconta pe cresterea puterii de a influenta relatiile cu statele vecine prin mijloace energetice data fiind posibilitatea de a pierde alte surse de putere cum sunt bazele militare din Georgia si Moldova care vor trebui sa fie inchise¹⁴.

In mod traditional, Rusia vinde la pret ieftin gaze statelor vecine foste sovietice. La ora actuala nu mai exista motive ca Rusia sa continue aceasta politica de data ce Gazprom a ridicat pretul de vanzare pe piata interna si este intr-o nevoie presanta de fonduri pentru investitii. Ridicarea pretului la gaze naturale de trei patru ori va ravasi economiile Ucrainei, Belarusului si Moldovei¹⁵. Chiar Rusia a ridicat necesitatea cresterii graduale a preturilor pe piata interna pentru a nu bloca industria sa.

Chiar daca Rusia a crescut preturile la gaze naturale tuturor statelor vecine (inclusiv Armeniei si Belarusului) se constata o anumita brutalitate fata de acele state care manifesta atitudini pro-occidentala. Disputele asupra gazelor confirma punctele de vedere ale unor lideri europeni care considera ca implicarea Rusiei in fostele state foste sovietice este mai mult decat o problema, este o solutie. Rusia a blocat intentiile EU de a juca un rol major in aceste state. Chestiunea energetica este prioritara. Decizia Rusiei de la inceputul anului 2005 de a intrerupe temporar livrarea de gaze spre Ucraina a fost un semnal deosebit de puternic receptat de catre multi europeni. Desi Rusia este considerata un exportator de petrol si gaze credibil, mai multi europeni isi pun problema credibilitatii acesteia in viitor. Exista incertitudini legate de succesiunea lui Putin, de cresterea controlului statului asupra productiei de petrol si gaze si mai ales de utilizarea conductelor de transport in scopuri geopolitice.

Cu toate asigurarile presedintelui Putin ca actualele contracte privind livrarile de energie sunt sigure trebuie sa fie avuta in vedere si afirmatia acestuia potrivit careia exporturile de energie in spatiul asiatic vor creste de la 3% la 30% in 2020. Astfel de afirmatii ingrijoreaza politicienii, in special pe cei polonezi, Polonia fiind dependenta in totalitate de gazul rusesc. Cresterea rapida a pietelor asiatice le fac sa devina o destinatie naturala pentru gazele rusesti din Siberia si Orientul Indepartate, atunci cand vor fi pregatite pentru exploatare. Insa livrarea gazelor din vestul Siberie spre China de-a lungul coastei solicita construirea a 7.000 km de conducte. In comparatie, conductele existente care merg spre Europa, fac din aceasta cea mai atragatoare piata cel putin in viitorul previzibil.

In octombrie 2006, presedintele Putin confirma aceasta evaluare cand anunta ca gazele din perimetrul Shtokman aflat in marea Barents vor fi vandute in Europa in loc de-a fi vandute spre SUA, asa cum fusese planificat initial. Daca optiunea asiatica sau americana nu sunt riscuri serioase pentru europeni, totusi abilitatile rusesti de a vinde produsele petroliere sunt o problema. Cresterea preturilor produselor petroliere determina companiile sa incerce sa vanda mai mult de cat pot produce. Efectiva renationalizarea companiei Yukos (cea mai mare companie ruseasca), politica taxelor si incertitudinile ce planeaza asupra licentelor si reglementarilor impun precautii privind investitiile in domeniu.

Monopolul Gazprom acopera o treime din rezervele mondiale de gaz si cu 300.000 de angajati, este paradoxal mai interesata de cumpararea de facilitati energetice in Bulgaria, Germania si Marea Britanie decat sa investeasca in dezvoltarea perimetrelor de exploatare a gazelor. Companiile occidentale sunt dispuse sa se implice in dezvoltarea noilor perimetre de exploatare a gazelor din Siberia. Insa, definirea liniilor strategice in domeniul energetic va limita investitiile straine. Deciziile guvernamentale recente, spre pilda incetinesc productia proiectului Sahalin-2 (finantat de Shell), indepartand companiile straine de acest perimetru gigantic, astfel ca acestea sa devina parteneri de mana a doua in viitoarele proiecte de amploare. Statul va fi principalul jucator in acest spatiu, realitatea care atrage avertismentul Agentiei Internationale a Energiei ca actualele desfasurari vor pune Rusia in imposibilitatea de a onora cererile de petrol si gaz ale europenilor si alte altor consumatori in viitor. Cei sase ani de dialogul EU-Rusia privind energia nu au dus la rezultate notabile. Mini succesele cum sunt cele ale proiectelor pilot de economisire a energiei ori centrele tehnologice reunite, nu pot sa ascunda faptul ca dialogul energetic nu a reusit sa raspunda marilor intrebari. Astfel, in viitor de unde se va aproviziona cu gaze Europa, cand va liberaliza Rusia accesul la conducte sau de ce este dificil pentru companiile petroliere europene sa investeasca in Rusia.

Negocierea unui nou acord cadru

Ingrijorati, liderilor europeni au pus deschis aceste intrebari presedintelui Putin cu ocazia Summit-ului din Soci, mai 2006¹⁶. La randul sau, Putin a precizat ca va fi un acces mai larg pentru companiile occidentale la perimetrelor rusesti de petrol si gaze atunci cand companiile rusesti vor putea cumpara companiile de distribuire a gazului si alte facilitati locale in marile state europene. In opinia mai multor rusi, reactia precauta a Gazprom este legata de protectionismul anti-rusesc al companiei britanice “Centrica” de distribuire a gazelor. Totusi, Gazprom are deja in proprietate facilitati in domeniu in Germania si in alte state noi membre. De retinut ca, guvernele Frantei si Spaniei sunt refractare la cedarea controlului companiilor energetice nationale. Trebuie observat ca nu exista motive care sa impieteze Gazprom sau o alta mare companie petroliera sa cumpere in Europa, in virtutea obiectivului EU-27 de a crea o piata interna a energiei deschisa si transparenta. Chiar daca nu intotdeauna nu este clar faptul ca Rusia crede in piata deschisa atunci cand vine vorba despre energie.

Europenii au depus numeroase eforturi pentru a convinge Rusia sa ratifice Tratatul Cartei Energiei – un acord care are prevederi privitoare la investitii, transport si alte probleme energetice –, semnat de catre 51 de state, in 1994 printre care si Rusia. De asemenea, EU si Rusia nu au reusit sa semneze protocolul aditional la tratat privind tranzitul energiei care ar fi inlaturat monopolul Gazprom asupra retelei de conducte de transport. Gazprom exploateaza monopolul sau asupra retelei de transport, cumparand ieftin gaze din Turkmenistan (care nu poseda facilitati de transport) si il vinde europenilor cu un pret substantial multiplicat. Marc Franco, ambasadorul UE la Moscova, amintea ca o treime din gazele exportate de catre Gazprom provine din Turkmenistan.

Odata acest protocol semnat ar fi posibil ca EU si Ucraina dar si altii ar putea sa cumpere direct gaze din Turkmenistan. Pe de alta aparte, si micii producatori rusi de gaze ar putea sa aiba acces la reteaua de conducte aflate sub monopolul Gazprom. Mai multe companii petroliere rusesti nu pot sa exploateze rezervele de gaze datorita faptului ca nu il pot transporta la consumatorii occidentali. Din motivele anterior expuse, nu este surprinzatoare atitudinea Gazprom si a autoritatilor rusesti de a refuza renuntarea la monopolul asupra retelei de conducte. Politicienii europeni spera ca ar putea sa convinga Rusia sa accepte principiile Cartei Energetice prin introducerea acestora in Acordul post acordul de parteneriat si cooperare (PCA). Dar este evident ca data fiind atitudinea afisata de Rusia ca “superputere a energiei” ca sperantele europenilor raman doar sperante.

Cu toate ca, exista suficiente probleme presante pe agenda bilaterala iar o abordare pragmatica a “celor patru spatii” poate sa aduca beneficii, ultimele dezvoltari arata, ca EU-27 si Rusia se indreapta spre discutii abstracte si nervoase.

Se considera ca cea mai importanta provocare pentru politica externa a UE-27 este definirea unei viziuni comune de abordare a relatiilor cu Rusia¹⁷. Se admite ca statele membre au interese similare fata de Rusia (care sa accepte investitiile straine, sa fie un furnizor de produse petroliere rezonabil, sa nu se revina la autoritarism, sa respecte suveranitatea si independenta statelor din vecinatate).

Cu toate ca la ultima intalnire a liderilor europeni cu presedintele Putin, din mai 2006, s-a incercat sa se dea aparenta unei pozitii unitare, in realitate situatia este alta. Marea Britanie, Franta, Germania si Italia desfasoara politici separate, fiecare avand contacte separate cu presedintele Putin. Aceste relatii bilaterale sunt competitive iar presedintele Putin are maiestria sa intoarca statele membre UE unele impotriva celorlalte. Se poate vorbi chiar de “grupuri” cu optiuni diferite in cadrul UE. Grupul pro-rus: Franta, Germania, Italia si altii; grupul anti-rus: Polonia, statele baltice; grupul de mijloc: Marea Britanie. Tocmai existenta acestor grupuri paralizeaza dezvoltarea unei linii comune fata de Rusia. Unele dintre statele membre influente doresc ca UE-27 sa nu faca ceva care sa deranjeze Rusia. Consecinta este ca UE-27 nu demonstreaza, la ora actuala, capacitatea de a elabora o strategie politica coerenta fata de Rusia; astfel, Rusia poate sa isi continue stilul preferat de a lucra prin relatii bilaterale cu statele cu rol cheie in EU-27.

Apropiata plecare a lui Chirac ar putea sa ar putea sa permita realizarea unei pozitii comune fata de Rusia, pozitie care ar putea sa se raporteze la cateva coordonate:
- Mentinerea unor contacte stranse cu Rusia, indiferent de ce intampla in interiorul statului rus;
- Perceptia europeana a apropierii Rusiei de valorile europene;
- Influentarea politicii interne a Rusiei poate fi realizata prin promovarea unei democratii de succes in Ucraina;
- Rusia se doreste a fi tratata ca o mare putere.

EU-27 trebuie sa reziste incercarii Rusiei de a reintegra in sistemul sau politic state vecine ca Georgia, Moldova si Ucraina. Mai mult, trebuie blocata tendinta Rusiei de a promova o politica in vecinatatea comuna ca “joc suma zero”. Conducatorii rusi considera ca dezvoltarea unor institutii politice puternice in vecinatatea comuna reprezinta un lucru rau pentru Rusia.

Se considera ca in viitorul apropiat nu se poate oferi calitatea de membru al UE-27 nici Ucrainei si nici Georgiei, care nu trebuie sa se grabeasca sa obtina calitatea de membru NATO, optiune care ar provoca nemultumirea Rusiei si ar complica relatiile dintre UE-27 si Rusia.

Destinul pe termen lung al vecinatatii comune este neclar. Aceasta zona se poate apropia de EU-27 sau poate intra sub dominatia autoritarismului rusesc. De mentionat ca SUA acorda o atentie mult mai serioasa decat cateva guverne europene acestei probleme. Se impune ca EU-27 sa nu lase SUA singura implicata in aceasta zona. Toate statele membre EU-27 trebuie sa fie interesate ca liberalismul economic sa prinda radacini in vecinatatea sa estica.

In decembrie 2007, acordul de parteneriat si cooperare (PCA), baza legala a relatiilor bilaterale se va incheia dupa zece ani, prorogandu-se automat daca una din parti nu il va denunta. In acest context, EU-27 si Rusia sunt de acord sa realizeze un proiect de nou acord¹⁸. Comisia europeana spera sa obtina un mandat din partea statelor membre pentru inceperea negocierilor dupa Summit-ul EU-Rusia din noiembrie 2006. Potrivit afirmatiilor lui Serghei Yastrzhembsky, consilierul pe problematica UE al presedintelui Putin, Moscova si Bruxelles au ajuns la un acord privind anumiti parametrii ai noului acord – va fi valabil pe 10 ani, va fi concentrat pe principii si obiective, urmand ca planurile de aplicare a politicilor sa fie subiecte ale unor acorduri separate. La ora actuala, nu exista un consens asupra continutului acordului. Noul tratat va fi mai putin ambitios decat actualul PCA. Unii politicieni rusi doresc ca tratatul sa fie de “asociere” ca baza a unei integrari mai profunde a Rusiei in UE. Curentul liberal rus sustine ca EU-27 trebuie sa trimita cel mai puternic semnal de sprijin al unor legaturi stranse care sa intoarca Rusia spre democratie. Unii experti rusi considera ca trebuie eliminate toate prevederile referitoare la integrare si armonizare din noul tratat acesta trebuind sa ofere Rusiei o pozitie de partener egal al occidentului₁₉. Cei mai multi oficiali rusi considera ca principalul obiectiv al noului acord este de a elimina dezechilibrele incluse in PCA care ti-neau de slabiciunile Rusiei si optimismul UE privind la impartasirea valorilor sale de catre rusi.

Din perspectiva EU-27, mai multi europeni spera ca prin noul tratat sa fie depasite recentele diferente cu Rusia; altii, in special din noile state membre – apreciaza negocierile viitoare ca modalitate de repunere in discutie a libertatilor cetatenesti in Rusia.

Cei mai multi oficiali rusi insista asupra caducitatii PCA; negocierea acestuia a inceput in perioada sovietica si a fost semnat in 1993, cand Rusia era confuza in ceea ce privea viitorul sau iar UE nu avea o politica comuna externa si de securitate precum si pentru faptul ca largirea era un proiect vag.

In octombrie 2002, ostilitatea rusa fata de UE cuprindea si dimensiunea economica; astfel, Andrei Illarionov, consilierul economic al presedintelui Putin, afirma ca “economia europeana este axfisiata de reglementari si cu performante sub asteptari. Modelul natural de crestere economica pentru Rusia este cel SUA²⁰.

PCA nu cuprinde aspectele importante ale relatiilor bilaterale cum sunt cooperarea in materie de securitate, afacerile interne si justitia sau dialogul pe tema energiei. In plus, infrastructura institutionala este in cea mai mare masura disfunctionala iar intrarea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului vor fi schimbari majore in materie de comert. In practica relatiilor bilaterale, limitele PCA nu au fost frane ambele parti demonstrand flexibilitate in interpretarea tratatului; cele “patru spatii comune” demonstreaza ca PCA nu are un caracter restrictiv asupra relatiilor bilaterale. Decizia de incepere a negocierilor post-PCA este considerata regretabila²¹.

Negocierile post-PCA vor rediscuta proiectele deja stabilitate in materie de energie si educatie; repunerea pe tapet a unor solicitari poate dauna relatiilor bilaterale (unui politicieni rusi doresc ca noul tratat sa stabileasca un “Consiliu UE-Rusia”, dupa modelul “Consiliului NATO-Rusia” la care sa participe toate statale membre); reluarea discutiilor asupra “valorilor comune” subiect care nu a inregistrat pana acum succes (“noul acord trebuie sa ia act ca exista mai multe forme diferite de democratie”, potrivit afirmatiilor lui Vladimir Chizhov, reprezentantului Rusiei la UE), in conditiile in care UE-27 nu va accepta un tratat fara o puternica dimensiune a libertatilor cetatenesti.

UE va incerca sa dea substanta negocierilor in directia imbunatatirii relatiilor bilaterale. Pe termen mediu, un acord cadru este benefic; insa, la ora actuala se impune concentrarea pe derularea acordurilor deja incheiate, in special pe cele “patru spatii comune” si dialogul privind energia.

Optiunea de cooperare pragmatica prin mai multi pasi mici ar putea forta UE-27 la compromisuri iar pe un plan mai general la punerea la indoiala a calitatii sale de actor international redutabil. In dialogul economic, UE va insista pe securitatea drepturilor de proprietate, transparenta si un regim egal pentru toti agentii economici. In relatiile militare, se doreste o mai mare transparenta in ceea ce priveste relele tratamente din armata rusa. Privitor la securitatea interna, construirea unui sistem judiciar independent si intarirea societatii civile, mai ales in conditiile noii legislatii rusesti privind regimul ONG-urilor. Probleme sensibile de mai sus sunt de preferat in locul dezbaterilor abstracte legate de “valorile comune”. La nivel politic, UE se impune sa continue promovarea pluralismului democratic, a liberalismului economic si apararea drepturilor omului

Alegerile viitoare din Rusia induc un anumit factor de incertitudine in relatiile bilaterale. Deciziile presedintelui si ale unui grup redus determina directia politica a tarii. Cei mai multi observatori estimeaza ca succesorul lui Putin nu va adopta o linie mult diferita de cea a actualului presedinte, respectiv ca “putinismul” va continua fara Putin. In eventualitatea ca viitorul succesor se va simti amenintat el ar putea sa impinga Rusia spre autoritarism, sa blocheze initiativa particulara si sa inghete relatiile cu occidentul intarind relatiile cu China si cu alte state. Intr-un astfel de scenariu, strategia UE-27 de apropiere fata de Rusia s-ar dovedi un dovedi deosebit de dificila.

UE-27 trebuie sa se concentreze pentru adoptarea unei pozitii comune si credibile privind problemele urgente cum este energia, vecinatatea comuna si drepturile omului. EU-27 cu o politica coerenta si bine definita in interior iar Rusia cu o atitudine serioasa sunt comandamentele necesare negocierilor acordului post PCA.

In acest sens, principalele teme ale agendei Summit-ului UE-Rusia, Helsinki, 24 noiembrie 2006, vizeaza discutarea pregatirii modalitatilor unei integrari economice sporite a Rusiei in UE, energia, progresele implementarii foi de parcurs a spatiilor comune, probleme internationale – Orientul Mijlociu, Iran, Coreea de Nord, Balcanii de Vest, Belarus si Caucazul de Sud. Cu ocazia acestei reuniuni se va negocia un acord privind reducerea graduala a taxelor de survol deasupra Siberiei²².

NOTE
¹ Peste 50% dintre britanici si 60% dintre francezi au o parere negativa despre Rusia. Vezi, http://www.globescan.com/news_archives/bbcpoll06-3.html.
² BRIC – Brazilia, Rusia, India si China. Aceasta organizatia include si o serie de organizatii si acorduri. Cum este The Shanghai Cooperation Organization (SCO) – formata din China, Rusia, Kazastan, Kyrkistan, Tajikistan si Uzbekistan, vazuta ca o organizatie contrapondere la NATO. De asemenea, si IBSA Trilateral Forum care reuneste Brazilia, India si Africa de Sud.
³ Astfel, pot fi constatate o serie de “mici” succese: intelegerea privind termenii intrarii Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului; facilitarea miscarii persoanelor si bunurilor intre Kaliningrad si Rusia; schitarea planurilor pentru construirea a celor patru “spatii comune”; relansarea cooperarii de securitate si aparare; stabilirea de noi forum-uri de cooperare, cum este “consiliul permanent de parteneriat” pentru problemele de transport si stabilirea unui grup de experti pentru ridicarea barierelor de comert; promisiunile pentru simplificarea procedurilor legate de vize; semnarea unei declaratii privind neproliferarea taxelor; stabilirea unui nou institut european in Moscova pentru pregatirea de specialisti rusi in problematica UE; intensificarea cooperarii in contraterorism si intre fortele de politie rusesti si Europol. Vezi, Katinka Barysch, Is The Common Economic Space Doomed? Published by the Centre for European Reform (CER), 2006.
⁴ Implicarea in alegerile ucrainene din 2004, in zona baltica sau in Belarus. Vezi, Dmitri Trenin, Russia, the EU and the common neighbourhood, Published by the Centre for European Reform (CER), 2005.
⁵ Heather Grabbe and Henning Tewes, Tough Love for our Eastern Neighbours, published 27 June 2003.
⁶ Katinka Barysch and Charles Grant, Ukraine should not be part of a "great game, Published by the Centre for European Reform (CER), 2004.
⁷ ‘European neighbourhood policy’ (ENP).
⁸ Charles Grant, A beacon of liberty flickers. Observations on Georgia, Article published in The New Statesman: 18 July 2005.
⁹ Charles Grant, At last, some hope for Ukraine. The new government is well-placed to hold the country together. It should steer well clear of NATO, Published in the Guardian blog, 4 August 2006.
¹⁰ Dmitri Trenin, Putin’s neo-imperial ambitions, Taipei Times, February 24th 2004.
¹¹ Katinka Barysch, The EU and Russia. Strategic partners or squabbling neighbours? Published by the Centre for European Reform (CER), p.40.
¹² “Europenii nici macar nu stiu ce vor in aceasta parte a lumii”, afirma un expert rus pe probleme de securitate.
¹³ Intr-o opinie se concluzioneaza ca “este un alt exercitiu de curtoazie rezonabila pentru managementul ambiguitatii.Vezi, Michael Emerson,‘Four common spaces and the proliferation of the fuzzy, CEPS policy brief no. 71, May 2005.
¹⁴ Zurab Nogaideli, Georgia since the Rose Revolution: A Story Reform, CER/GMF seminar, 28 November, 2005.
¹⁵ Charles Grant and Mark Leonard, Belarus blue, published in the Wall Street Journal, 15 March 2006.
¹⁶ Summit-uri UE-Rusia: Helsinki (24 November 2006), Sochi (25 May 2006), London (4 October 2005), Moscow (10 May 2005), The Hague (November 25, 2004), Moscow (May 21, 2004), Rome (November 6, 2003), St. Petersburg (May 31, 2003), Brussels (November 11, 2002), Moscow (May 29, 2002), Brussels (October 3, 2001), Moscow (May 17, 2001), Paris (October 30, 2000), Moscow (May 29, 2000).
¹⁷ Charles Grant, What to do about Russia? The European Union has been divided over how to deal with President Putin – and the result is that they have been played off against each other, Published in the Guardian blog, 22 October 2006.
¹⁸ Nadja Arbatova, Yuri Borko and others, Concept of the modernisation of the PCA and conclusion of a cohesion partnership agreement establishing an association, Committee for ‘Russia in a United Europe’, 2005.
¹⁹ Sergei Karaganov, Russia’s European strategy: A new start, Russia in Global Affairs, July-September 2005.
²⁰ Charles Grant, Putin’s choice, Centre for European Reform, 2003.
²¹ Michael Emerson, Fabrizio Tassinari and Marius Vahl, ‘A new agreement between the EU and Russia: Why, what and when?, CEPS policy brief no. 103, May 2006.
²² EU-Russia Summit – Helsinki, 24 November 2006, documente: EU-Russia Financial Cooperation; EU-Russia Common Economic Space; EU-Russia Common Space on Freedom, Security and Justice; EU-Russia Common Space of External Security; EU-Russia Common Space on Research and Development, Education and Culture; Northern Dimension Policy; Kaliningrad.

PAUL DUTA - Dr., Cercetator in cadrul Institutului Diplomatic Roman.

 sus