Partide si societate

Etnicitate si politica electorala in Romania*¹

 

JÓHANNA KRISTÍN BIRNIR

The article represents an excerpt of a comparative study on ethnicity and electoral politics in new democracies from Eastern Europe and Latin America. The central proposition is that the ethnic identity serves as a stable but flexible information shortcut for political choices. Furthermore, the article suggests that if ethnic groups are allowed continued participation in electoral politics and are able to access all the levels of the government to represent their interests, the overall effect on democratic regime development in the long term is also expected to be stabilizing.

Perceptia obisnuita, influentata de recentele violente etnice din Bosnia si de cele din comunitatile din India², considera conflictele etnice ca avand un impact negativ asupra regimurilor care aspira la democratizare si se afla in curs de consolidare a acesteia. Literatura academica intretine in general ideea etnicitatii ca o influenta destabilizatoare, precum si ca reprezentarea politica de tip etnic nu incurajeaza compromisul necesar pentru dezvoltarea sanatoasa a unui sistem politic stabil.³

Sunt totusi multe tari in care ideea curenta conform careia etnicitatea are efect destabilizator nu se verifica. In diferite perioade ale lui 1992, 1996 si 1997 am trait in Romania si am petrecut ceva timp in Covasna, judetul care se afla pe pozitia a doua din punct de vedere al numarului etnicilor maghiari. Interviurile mele cu activisti politici cat si cu alti romani obisnuiti au pus in evidenta tensiuni si stereotipii (clisee) abundente privind comunitatea romana si cea maghiara. Aceste doua comunitati sunt despartite in multe caracteristici fundamentale cum ar fi limba si religia. La momentul acela aceste diferente au produs violenta. Cu toate acestea, impresia mea de ansamblu a fost ca, in viata de zi cu zi, aceste doua comunitati, in loc sa constituie o mixtura exploziva, au coexistat si au interactionat intr-un mod remarcabil. De fapt, am parasit Romania cu gandul ca probabil mobilizarea politica etnica ajuta la dezvoltarea democratica.

Organizatiile constituente partidului etnic erau atasate valorilor democratice si flexibile in exprimarea politica a partidului ca intreg, si nu s-au angajat in sustinerea violentei organizate. De fapt, partidul maghiar, este parte integranta a vietii politice pasnice din Romania, participand in coalitii guvernamentale sau in aliante ale opozitiei.

Construita pe observatiile asupra politicii etnice in Romania, afirmatia centrala a cartii mele “Ethnicity and Electoral Politics” este ca identitatea etnica serveste ca un canal de informatie stabil dar flexibil utilizat in luarea deciziilor politice, influentand formarea si dezvoltarea partidelor politice in democratiile noi si in curs de consolidare. Prin urmare, argumentez eu, in conditiile informatiei limitate din cadrul noile democratii, se poate presupune ca posibilitatea formarii fara restrictie a partidelor etnice si votul liber contribuie la dezvoltarea si stabilizarea sistemelor de partide pe termen scurt. Mai departe, sugerez ca grupurile etnice si cererile lor politice nu sunt neaparat intransigente si deci violenta nu este un corolar al politicii etnice.

Daca grupurilor etnice le este permis sa participe la competitia electorala in mod continuu si, dupa un timp sunt capabile sa acceada la toate nivelurile de guvernare pentru a-si reprezenta electorii in negocierea politicilor, efectul general pe termen lung asupra dezvoltarii regimului este de presupus sa fie unul stabilizator. “Etnicity and Electoral politics” testeaza aceste ipoteze cu ajutorul unor studii de caz si analize statistice aplicate tuturor noilor democratii. Acest articol este studiul de caz privind Romania.

Votul etnic in Romania
Pentru noii votanti in diverse democratii cum ar fi Romania, Ungaria, Ecuador si Chile⁴ partidele sunt in centrul vietii politice. Daca partidele dezvolta functii democratice sistemele de partide trebuie sa se stabilizeze in timp. Daca partidele vor sa actioneze in beneficiul alegatorilor asigurandu-le reprezentarea, expertiza si acces la informatii politice, atunci ele trebuie sa supravietuiasca si sa isi construiasca o reputatie.⁵ Daca partidele exista doar pentru o scurta perioada de timp sau se schimba des in mod fundamental, ele nu pot pretinde in mod credibil ca reprezinta interesele unui corp electoral in legislativ; un partid de tip fly-by-night nu poate indeplini nici macar functia de informare pentru alegatori. Pentru a accepta partidul ca agentie reprezentativa si a crede in informa-tia pe care partidul o furnizeaza, alegatorii trebuie sa aiba incredere in conducerea partidului. Asemenea relatie de incredere se poate dezvolta doar intr-un climat de stabilitate. Aceasta stabilizare a sistemului de partide este o componenta integranta a institutionalizarii sistemului de partide.

Dezvoltarea de relatii stabile intre partide si alegatori este deosebit de importanta in noile democratii pentru a contracara mobilizarea destabilizatoare produsa de deteriorarea conditiilor economice de la inceputul procesului de democratizare. Dupa Przeworski (1991), alegatorii din noile democratii considera raspunzatori guvernantii pentru conditiile economice dificile produse de tranzitie si voteaza pentru schimbarea lor. Aceasta schimbare de guverne, duce la deraierea oricarui inceput de reforma initiata de vechiul guvern, si trimite tara intr-un cerc vicios de depresie economica si mobilizare politica.

In timp ce implementarea legilor electorale precum si votul liber si corect pot fi introduse imediat la inceputul democratizarii, institutionalizarea⁶, inteleasa ca stabilitatea a sistemului de partide, acceptarea regulilor si relatii stabile intre alegatori si partide, se dezvolta doar in timp. Eterogenitatea etnica este in mod obisnuit inteleasa ca un factor care obstructioneaza consolidarea noilor democratii. Sustin ca in politica electorala este valabil si contrariul. Odata ce democra-tia este inaugurata la nivel procedural, eterogenitatea etnica va da un impuls institutionalizarii sistemului de partide introducand stabilitate in pattern-urile de vot. La nivelul unei anumite tari, o implicatie testabila a acestui argument este ca diversitatea etnica induce stabilitate in comportamentul de vot la nivel regional, acolo unde grupurile etnice sunt concentrate. Primul obiectiv al acestui studiu este sa testeze in mod empiric aceasta afirmatie.

La modul ideal as fi vrut sa testez aceasta implicatie la nivel individual prin analiza exit-pollurilor care inregistreaza comportamentul de vot, in toate noile democratii. Din pacate, asemenea date nu sunt disponibile. De aceea, este dificila predictia stabilitatii votului analizand direct doar apartenenta etnica. Oricum, unele dintre implicatiile ipotezei stabilitatii etnice sunt testabile in mod direct. De exemplu, daca etnicitatea induce cu adevarat stabilitate in vot, sistemele de partide se vor stabiliza mult mai repede in locatiile eterogene decat in cele omogene. In paginile urmatoare voi testa taria relatiei dintre diversitatea etnica si volatilitatea electorala la nivel subnational prin compararea regiunilor care se diferentiaza din punct de vedere al compozitiei etnice. Alte implicatii vor fi facute si testate folosind aceste date.

Aceasta analiza incepe cu o discutie care priveste operationalizarile utilizate, apoi continua cu testarea efectului diversitatii etnice asupra stabilitatii votului la nivel subnational. Testul este urmat de probe auxiliare ce coroboreaza inferentele cauzale ale modului in care diversitatea etnica stabilizeaza votul in regiuni diferite din punct de vedere etnic.

Operationalizari ale stabilitatii votului si etnicitatii
Implicatiile argumentului pe termen scurt, in mediul noilor democratii caracterizat de un nivel scazut al informatiei, sunt ca membrii grupurilor etnice au la dispozitie un canal mai puternic de transmitere a cererilor prin vot. Acest canal are un efect stabilizator asupra votului etnic. O implicatie testabila este ca acesta stabilizare a votului etnic ar trebui sa fie pusa in evidenta de compararea judetelor cu niveluri diferite ale eterogenitatii etnice.

Volatilitatea etnica este indicatorul comun al stabilitatii votului (Pedersen 1979; Dalton, Flanagan si Beck, 1984; Taagepera si Shugart 1989, Bartolini si Mair 1990, Mainwaring si Scully 1995, Rose 1995; Mair 1997; Kitschelt et al 1999; Madrid 2005-a; Birnir 2004-b, 2005, 2007). Volatilitatea electorala exprima procentajul voturilor castigate de un partid si pierdute de un alt partid la fiecare scrutin.⁷ Cu cat volatilitatea este mai mare cu atat este mai mare numarul electorilor care si-au schimbat votul de la o alegere la alta. Formula standard a volatilitatii electorale este cea stabilita de Przeworski si exprima schimbarile survenite in voturile acordate partidelor intre doua alegeri (Przeworski 1975).⁸

Formula de calcul a volatilitatii electorale este Σⁿ, t=1│Pit- Pi(t+1)∕2│. Aceasta inseamna ca volatilitatea electorala intr-un sistem de partide intre alegerile tinute la momentul t si t+1 este masurata ca fiind jumatatea sumei diferentei absolute dintre procentele de voturi castigate de toate partidele la fiecare dintre cele doua alegeri luate in considerare. Pentru ca un partid poate castiga dar si pierde voturi in acelasi scrutin, procentele sunt luate in calcul fara semn. Pentru ca procentele sunt calculate de doua ori: o data cand se pierd procente si o data cand se castiga procente, doar jumatate din diferenta observata este folosita. In sfarsit, n indica faptul ca toate partidele sunt luate in considerare, chiar daca au participat la un singur scrutin. In acord cu Mair (2000), formula este utila cand nu sunt disponibile date produse de sondaje comparate.⁹

Urmandu-l pe Posner (2005) definesc etnicitatea ca fiind o auto-identificare de grup in jurul unei caracteristici care este foarte dificil daca nu imposibil de modificat, cum ar fi limba, rasa sau asezarea geografica. Cu siguranta modul in care etnicitatea ar trebui masurata in mod precis ramane o tema in dezbatere (Mozaffar, Scarritt si Galaich 2003; Posner 2004-a; Birnir si van Cott 2007). In mod obisnuit cercetatorii folosesc indexul Herfindahl pentru a masura fractionalizarea etnica(Taylor si Hudsin 1972, Mauro 1995; Easterley si Levine 1997, Birnir 2001; Alesina et al. 2003; Posner 2004-a, Birnir si van Cott 2007). Indexul calculeaza probabilitatea ca doi indivizi extrasi la intam-plare sa apartina unor grupuri etnice diferite si variaza de la 0 intr-o tara perfect omogena la 1 intr-o tara perfect eterogena in care fiecare individ apartine unui grup diferit. Formula de calcul a indexului Herfindahl este 1 ─ ∑ⁿ; i= 1; si², unde si este procentul unui grup.

Diversitatea etnica si stabilitatea votului in Romania
Indexul de concentrare Herfindahl poate fi folosit pentru a calcula probabilitatea ca doi indivizi extrasi la intamplare vor apartine unor grupuri etnice diferite intr-o singura regiune care apartine unei tari anume. Romania este o tara eterogena etnic. Dupa Recensamantul din 2002, populatia de 22 de milioane este constituita din cel putin 23 de grupuri etnice plus etnicii romani. Aceste grupuri variaza ca marime de la cei 1,5 milioane de maghiari la cei 45 de gagauzi. Romanii de alte nationalitati traiesc pe tot teritoriul tarii dar sunt mai numerosi in centru si nord – vest, unde este concentrata cea mai mare parte a populatiei de origine maghiara (Recensamantul din 2002).

Formula fractionalizarii etnice reprezinta o formula imperfecta a etnicitatii, caci nu distinge intre grupuri care se percep pe ele insele ca fiind etnice, de grupuri dominante, care adesea nu se percep astfel. In mod ideal, formula va putea exprima doar numarul de persoane care se considera ca apartinand la un grup etnic, diferit de cel dominant. In orice caz, cele doua sunt corelate, deoarece numai un singur grup poate fi dominant, iar indexul in mod obisnuit inregistreaza o valoare mai mare cand sunt mai multe grupuri suficient de mari pentru a fi relevante politic, facand formula utila cand comparam o tara cu alta. Similar, cand comparam valorile indexului fractionalizarii intre judetele din Romania, acestea ar trebui sa fie mai mari unde populatia minoritara este mai mare. Figura 1 arata relatia dintre proportia minoritatilor intr-un judet (conform Recensamantului din 2002) si indexul fractionalizarii din acel judet. Tabelul arata o relatie curb-liniara intre acestea. Odata ce minoritatea trece de un anumit prag si devine majoritara intr-un judet, indexul fractionalizarii are valori mai mici. Ma astept ca populatiile din judetele unde minoritatea (la nivel national) constituie o majoritate sa fie mai stabile electoral decat in alte judete, pentru ca alegerile sunt la nivel national. La alegerile nationale astept ca minoritatea etnica sa voteze cu grupul in opozitie la partidele care reprezinta majoritatea. Prin urmare, in analiza statistica ce urmeaza am folosit o variabila dummy pentru cele doua judete in care minoritatea nationala este majoritate judeteana. (Fig. 1)

Pentru a estima efectul votului etnic de-a lungul judetelor romanesti am utilizat regresia celor mai mici sferturi pentru a calcula volatilitatea pentru toate partidele la nivel de judet la alegerile nationale din 1992 si 1996. Am incercat sa identific corect partidele dupa schimbari, fuziuni si sciziuni.¹⁰ Am ales sa folosesc alegerile din 1992 si 1996, si nu pe cele din 1990 datorita neregularitatilor care s-au produs.¹¹ Datele avute la dispozitie din 1992 si 1996 sunt mult mai numeroase decat cele de la alegerile din 1990.

Am calculat de asemenea indexul fractionalizarii pentru fiecare judet. Conditiile demografice din Romania s-au schimbat oarecum dupa democratizare, asa ca pentru a obtine un nivel al fractionalizarii cat mai aproape de realitate am facut media celor doi indecsi pe care i-am calculat pe baza Recensamintelor din 1992 si 2002. Am inclus de asemenea variabile de control care in mod curent se asociaza cu votul pentru anumite partide in Romania (Datculescu 1999, Birnir 2001, Roper 2003, Roper si Fesnic 2003). Acestea includ procentele populatiei implicata in agricultura si educatie.¹²

Tabelul 1 arata ca fractionalizarea etnica este foarte semnificativ corelata cu descresterea volatilitatii la nivel subnational. In plus, rezultatul obtinut in judetele Harghita si Covasna, unde minoritatea maghiara constituie majoritatea locala, este mai semnificativ statistic decat era de asteptat. Variabilele de control: implicarea in munci agricole si nivelul educatiei nu sunt semnificative. (vezi Tabelul1)

Figura 2 arata efectul substantial al cresterii diversitatii etnice asupra nivelului volatilitatii in alte judete, avand celelalte variabile constante in calcularea mediei. Incepand de la Vaslui, cel mai omogen judet (0.012) la cel mai neomogen, Mures (0.554), volatilitatea descreste cu 7%. Votul este chiar mai stabil in Harghita si Covasna. (Figura 2)

Volatilitatea medie agregata de doar 7% este considerata normala pentru democratiile consolidate; volatilitatea de peste 10% este considerata inalta iar orice procent peste 30% este indicatorul unui sistem aflat la primele inceputuri (Mainwaring si Scully 1995). Prin urmare o reducere a volatilitatii de cel putin 7% ca rezultat al cresterii diversitatii etnice in judete diverse este foarte semnificativa.

Votul pentru partidele etnice
Intrebarea evidenta care decurge din analiza precedenta este cum stim daca votul etnic este responsabil pentru stabilizarea comportamentului de vot in aceste judete si nu cumva exista variabile alternative care covariaza impreuna cu fractionalizarea? Designul institutional romanesc ne poate da cateva indicii in privinta raspunsului.

Caracteristicile unui sistem de partide, inclusiv in cazul partidelor etnice, sunt influentate de structurile institutionale (Lijphart 1977, 1999; Horowitz 1985, 1990-a; Chandra 2004; Birnir 2004-a; Posner 2005). Designul electoral romanesc favorizeaza partidele etnice mici. Incepand din 1990, parlamentarii romani au fost alesi in circumscriptii la nivel judetean, pe liste inchise sau candidaturi independente, dupa principiul reprezentarii proportionale. Media relativ larga a magnitudinii de circumscriptie, care a variat intre 9,4 in 1990 si 7,8 in 1992, a permis unui numar mare de partide sa intre in legislativ. Oricum, cresterea pragului electoral national la 3% in 1992 si apoi 5% in 2000 a redus fragmentarea sistemului (Birnir 2004-b).

Promovand aparitia partidelor etnice, institutiile romanesti au exclus partidele etnice dintre partidele afectate de introducerea si apoi cresterea pragului electoral. Conform Constitutiei din 1991, organizatiile ce-tatenilor apartinand minoritatilor nationale care obtin mai putin de 5% din voturi la nivel national au dreptul la un deputat in conditiile legii electorale.¹³ Mai mult, regulamente legislative disting intre grupurile minoritatilor si alte partide, permitand unificarea minorita-tilor intr-un singur grup parlamentar, in timp ce celorlalte partide (inclusiv UDMR) nu le este permisa unificarea intr-un singur grup. Grupurile parlamentare sunt unitatile organizationale in functie de care se aloca fondurile publice pentru suportul logistic intr-o legislatura si sunt importante in perspectiva sustinerii propunerilor legislative. In lumina ipotezei conform careia membership-ul intr-o organizatie etnica functionea-za ca un puternic canal de informatie pentru optiunile politice, si a implicatiilor modelului care prezice inexistenta unui cost in termeni de policy daca grupul este reprezentat printr-un partid etnic atata timp cat partidul este efectiv un mijloc de reprezentare, cineva se poate astepta ca aceste caracteristici institutionale sa incurajeze votul pentru partidele etnice, chiar daca aceste partide sunt destul de mici. Intr-adevar figurile 3 si 4 arata ca numarul absolut de voturi in 1992 si 2000 pentru partidele etnice corespunde in general numarului absolut de grupuri etnice existente in 1992 si 2002 conform recensamintelor, cu exceptia etniei rome, care este semnificativ mai numeroasa decat indica votul.¹⁴ Normal, procentul populatiei apartinand unui grup este mai ridicat decat procentul absolut de voturi primit de acel grup. (Figura 3 si Figura 4)

Daca recensamantul prezice intr-un mod semnificativ procentul de voturi obtinut de un partid etnic in anul in care votul are loc (sau in cel mai apropiat an, ca in graficul votului pe anul 2000 si graficul recensamantului pe anul 2000), se poate astepta ca schimbari in componenta demografica sa prezica schimbari in numarul de voturi primit de fiecare grup intr-un mod semnificativ. Pentru a testa aceasta implicatie voi analiza schimbarile demografice care sunt inregistrate in 1992 si 2002 si le voi compara cu schimbarile absolute in numarul voturilor din anii 1992 si 1996. Analizez alegerile din 1996 in ciuda faptului ca un alt recensamant a avut loc in 2002, pentru ca principalele schimbari demografice s-au petrecut imediat dupa democratizare sau intre alegerile din 1992 si cele din 1996. Aceste schimbari includ migrari din si inspre Romania ca raspuns la cresterea permeabilitatii grani-telor. Deci recensamantul din 2002 reflecta schimbarile demografice care au avut loc cu cativa ani mai devreme si care s-au reflectat mai devreme decat votul din 1996. Figura 5 confirma semnificatia acestei idei. Pentru cele mai multe dintre grupuri, schimbarile in numarul absolut de componenti, ca si voturile pentru partidele etnice se invart in jurul numarului 0. Acest lucru reflecta faptul ca dupa democratizare, cetateni de alte etnii cat si romanii de altfel, au continuat sa intampine serioase restrictii la efectuarea calatoriilor in strainatate, si ca cei care au ramas au continuat sa voteze pentru partidele etnice. ( Figura 5)

Figura 5 arata de asemenea exceptii. Acestea includ etnicii germani care au emigrat in masa in Germania imediat dupa democratizare ca rezultat al legii germane pentru imigrare(cel putin pana in 2002) care acorda cetatenia dupa ius sanguinis sau origine (Frick si Wagner 2000, Oezcan 2002). Cum era de asteptat, votul pentru partidul german a fost in declin pe masura ce emigrarea crestea. Din contra, populatia roma s-a marit intre 1992 si 2002. O explicatie simpla este ca romii sunt mai bine numarati in recensaminte. O mai buna inregistrare la recensamant produce o mai buna inregistrare pe listele electorale. Prin urmare, acest fenomen a crescut numarul de voturi pentru partidele etniei rome.

O clara exceptie de la trendul demografic si influenta acestuia asupra voturilor o constituie cresterea numarului de voturi pentru UDMR in ciuda numarului mare de maghiari care au emigrat in Ungaria. Explica-tia e simpla. UDMR a fost un partid semnificativ al opozitiei dupa alegerile din 1992. Inainte de alegerile urmatoare, cele din 1996, a devenit clar ca opozitia va castiga. E posibil ca perspectiva participarii la guvernare, sa fi mobilizat alegatorii de origine maghiara care nu au votat in 1992 sa o faca in 1996.

Alte implicatii testabile
Analiza precedenta demonstreaza cateva dintre implicatiile testabile derivate din ipoteza conform careia grupurile etnice asigura membrilor motive stabile pentru a vota. Alta implicatie este urmatoarea: daca o coalitie de partide este facuta raspunzatoare si pedepsita de catre alegatori pentru problemele economice sau alt tip de probleme, ne putem astepta ca partidele etnice din acea coalitie sa sufere o pierdere mai mica de voturi decat partenerii de coalitie. Acesta este exact rezultatul produs de alegerile din anul 2000.

Din cauza unei varietati de probleme, inclusiv recesiunea economica si sperantele neimplinite puse intr-o rapida integrare in NATO si Uniunea Europeana, grupul de partide care a condus Romania din 1996 a fost decimat in alegerile legislative din noiembrie 2000 (Tismaneanu si Kligman ed. 2001). Cea mai importanta forta in coalitia care a condus intre 1996 si 2000 a fost Conventia Democratica, o alianta a PNTCD, PNL si alte partide mai mici.¹⁵ Alianta mai includea Uniunea Social Democrata, care era formata din PD si PSDR. A treia forta a guvernului era UDMR. Inainte de alegerile din 2000 CDR s-a scindat, iar PNL a participat separat.¹⁶

Cum arata Tabelul 2 UDMR a fost mult mai putin afectata de defectiunea votantilor in comparatie cu celelalte partide ale opozitiei. In timp ce coalitia guvernamentala a fost acuzata de tot ce a mers gresit in Romania, votantii de etnie maghiara au fost mult mai retinuti in a-si parasi partidul. (Vezi Tabelul 2)

Partidul Democratiei Sociale din Romania (PDSR, mai tarziu devenit PSD) a castigat majoritatea relativa a voturilor (plurality) si in 2000 si in 2004. UDMR si - a mentinut exact acelasi procent de voturi 6,2%. Chiar si mai interesant este faptul ca in 2004 5,1% a votat cu presedintele UMDR pentru alegerile preziden-tiale (cel mai probabil alegatorii au fost de origine maghiara) in ciuda sanselor neglijabile de a castiga alegerile.

Analiza votului etnic la nivel subnational in Romania, rezultatul votului la nivel national si analiza demografica, loialitatea minoritatii maghiare pentru partidul lor, indica stabilitatea etnicilor minoritari in exprimarea votului. Intrebarea care ramane este in ce consta efectul pe termen lung asupra stabilitatii regimului.

Efectele pe termen lung ale stabilitatii politice etnice
In contrast cu studiile dedicate conflictelor etnice, stabilitatea votului minoritatii maghiare, nu este un simptom al intransigentei politice inerente. In orice caz, grupurile etnice raspund constrangerilor exogene. In particular, lipsa reprezentarii diminueaza motivatiile concrete ale alegatorilor de a participa la vot si ii impinge spre o atitudine intransigenta. Urmandu-l pe Cox (1997) definesc reprezentarea ca fiind sustinerea politica a temelor importante pentru grup, in favoarea grupului, la toate nivelurile jocului legislativ: de la politicile promise inaintea alegerilor, la sustinerea anumitor politici in timpul legislaturii, la politicile adoptate la guvernare. Definitia guvernarii in acest studiu este politica statului asa cum este condusa in legislativul national.

Al doilea obiectiv principal al acestei lucrari este sa propuna diferite ipoteze in legatura cu evenimentele exogene care pot produce intransigenta si cooperare politica intre actorii politicii din Romania. Trei observatii principale apar dupa acest studiu de caz: prima – grupurile etnice nu sunt intransigente in mod inerent; a doua – intransigenta politica etnica depinde se relationeaza cu includerea grupului in coali-tiile de guvernare si cu atitudinea partidului de guvernamant fata de acesta (gruptpartid etnic); a treia – in ceea ce priveste minoritatea care participa in coalitiile guvernamentale si aceea care este tratata drept adversar, decizia este instrumentata de cel mai mare partid din legislativ. Aceasta decizie este bazata pe marimea relativa a partidelor din parlament si pe marimea organizatiilor acestora si nu pe prejudecatile partidului avute asupra grupurilor etnice.

Explicatia conform careia accesul la coalitiile de guvernare are un efect moderat asupra grupurilor etnice, in timp ce excluderea creste intransigenta, se impune de la sine. In politica electorala, cel mai important obiectiv al partidelor este sa castige accesul la formarea guvernului. La guvernare, grupurile pot sa conditioneze politicile propuse de parteneri si sa promoveze cateva dintre propriile politici. Deci, cea mai buna oportunitate pe care politicienii o au pentru a influenta guvernul este sa fie in interiorul unei coalitii sau sa fie aliniati¹⁷ liniei guvernamentale.¹⁸ Daca un grup etnic ocupa permanent pozitii in opozitie si cererile acestuia raman nediscutate, el nu are motiv sa le modereze. Similar, daca partidul care conduce nu este fortat sa coopereze cu un grup etnic, are de asemenea putine motive sa isi modereze tonul fata de cererile acestuia. Cu alte cuvinte, o relatie de permanenta adversitate intre grupul etnic si principalul partid produce intransigenta si chiar violenta.

UDMR in Romania
Experienta politica a minoritatii maghiare in Romania ilustreaza in mod clar cum politicile antagoniste si excluderea practicata de partidul principal contribuie la cresterea intransigentei partidului minoritatii. Includerea si parteneri moderati de coalitie promoveaza moderarea comportamentului politic al grupurilor etnice. Mai mult, cand ambele partide percep un castig produs de cooperare, scepticismul precedent la adresa cererilor etnice este lasat de o parte.

Pentru a arata efectele includerii si excluderii, aceasta sectiune descrie evenimentele din Romania dinaintea democratizarii pana la evenimentele care au urmat alegerile legislative si prezidentiale din 2004.

Minoritatea maghiara in timpul regimului comunist
Ca si alte minoritati europene, minoritatea maghiara din Romania a suferit o considerabila represiune imediat inainte de democratizarea din 1990. Daca relatiile dintre administratie si minoritate erau relativ amicale la jumatatea secolului, acestea s-au deteriorat rapid in anii 70’ si 80’. Politicile de asimilare culturala prin limba si sistematizarea rurala¹⁹, initiate de Ceausescu in 1972, au fost daunatoare in mod particular identitatii minoritatii maghiare. Opresiunea a servit consolidarii comunitatii impotriva statului, conducand la revolutia din 1989 inceputa in Timisoara si care s-a extins apoi in toata tara.

Relatia dintre minoritatea maghiara si guvernare nu a fost intotdeauna antagonista. In timpul anilor ’50, o regiune autonoma maghiara a fost infiintata, garantand maghiarilor drepturi culturale extinse. Totusi aceasta autonomie a fost abolita in 1968 iar mai apoi relatia dintre minoritate si guvernare s-a deteriorat. La jumatatea anilor 80’ nu mai ramasesera scoli secundare iar invatamantul pentru vorbitorii de maghiara s-a redus semnificativ. Asimilarea culturala nu s-a rezumat la domeniul educatiei. Printre alte masuri coercitive, minoritatea a fost obligata sa isi romanizeze numele, ziarele de limba maghiara erau obligate sa se refere la municipalitati cu numele lor romanesc, iar istoria Romaniei a fost reinterpretata prin eliminarea contributiei maghiarilor. Cea mai serioasa amenintare la adresa minoritatii maghiare a constituit-o avantul sistematizarii satelor in 1988. Aceasta politica implica propunerea demolarii a mii de sate si inlocuirea lor cu centre agro-industriale. Politica nu a fost implementata special impotriva minoritatii maghiare, dar pentru ca o mare parte a acesteia traia in mediul rural si masura includea distrugerea bisericilor, cimitirelor si alte simboluri ale culturii locale, a fost considerata o amenin-tare la adresa identitatii minoritatii.²⁰

In decembrie 1989, autoritatile locale au evacuat pe László Tökes, un popular episcop maghiar care se pronuntase in mod repetat impotriva politicilor de sistematizare. Sustinatorii sai din Timisoara, inclusiv multi etnici romani, au organizat o demonstratie pentru a protesta impotriva persecutiei politice. Mai multe mii de cetateni s-au alaturat protestelor ce au continuat, care s-au transformat intr-o demonstratie anticomunista. Cand trupe ale Ministerului de Interne au incercat sa opreasca demonstratiile, cativa protestatari au fost ucisi.²¹ Violenta a fost condamnata la nivel international, extinzandu-se rapid in toata tara. Mai tarziu, in aceeasi luna, Ceausescu a fost inlaturat si executat, si o forta presupus revolutionara denumita FSN a instalat un guvern provizoriu condus de presedintele interimar, Ion Iliescu. In 1990 FSN a organizat primele alegerile democratice pe care le-a castigat in mod clar.

Prima faza a democratizarii - doua administratii conduse de Iliescu
Una dintre principalele asertiuni ale acestui articol este ca excluderea de la guvernare contribuie la radicalizarea minoritatilor etnice. In unele cazuri, un guvern poate de asemenea sa foloseasca relatiile conflictuale cu minoritatile pentru a abate atentia de la problemele interne cum ar fi recesiunea economica sau pentru a castiga sprijin din partea nationalistilor. In aceste cazuri radicalizarea ori cresterea intransigen-tei politicilor minoritatilor etnice este de asteptat. Este obiectivul acestei sectiuni de a arata ca este exact ceea ce s-a intamplat in timpul primelor doua administratii democratice. Guvernul in functiune nu a avut nici un motiv concret pentru a apela la sprijinul minoritatii din moment ce a castigat o majoritate confortabila dupa primele alegeri, iar partidele nationaliste controlau o mai mare parte a locurilor in comparatie cu UDMR dupa alegerile din 1992. Prin urmare, guvernul a atras nationalistii si a radicalizat minoritatea. La ran-dul ei, minoritatea maghiara a devenit mai zgomotoasa in cererile sale de autonomie teritoriala, cereri care au stat ca un ghimpe pentru partidele nationaliste.

Cand primele alegeri libere s-au desfasurat in 1990, UDMR a castigat locuri doar in Transilvania. Oricum, a castigat 7,5% din totalul voturilor, ceea ce a facut ca UDMR sa fie cel de-al doilea partid ca marime din parlament. Frontul Salvarii Nationale, predecesorul PDSR si PSD, avea o majoritate confortabila in parlament controland 69% din voturi si 263 de deputati din totalul de 395. Cu alte cuvinte, FSN nu a fost in nici un fel constrans de cel de-al doilea partid din parlament sau de catre oricare alt partid. In consecinta, partidul de guvernamant nu a avut nici un motiv sa ia in considerare cererile minoritatii. Pe fondul cresterii nationalismului si presantelor probleme economice, nu este surprinzator ca partidul aflat la putere a adoptat imediat o pozitie rigida fata de partidul minoritatii. Conflictul produs o constituit o distragere binevenita a cetatenilor de la problemele economice si a crescut sprijinul pentru FSN din partea nationalistilor duri. Atitudinea guvernului a devenit evidenta imediat dupa alegeri, cand a dat o declaratie conform careia maghiarii din interiorul si exteriorul Romaniei au provocat evenimentele de la Targ Mures. Declaratia se referea la un incident violent de natura etnica care a avut loc imediat dupa alegeri si care s-a soldat cu 6 morti si aproximativ 300 de raniti²². Cele mai multe relatari considerau ca raspunderea pentru instigarea la violente au purtat-o sustinatorii organizatiei militante Vatra Romaneasca.²³ De aici inainte relatiile dintre etnicii maghiari si FSN si partidele satelite s-au deteriorat. In alegerile locale din 1992 presedintele PUNR Gheorghe Funar a fost ales primar al Clujului, oras cu o numeroasa populatie de origine maghiara. Primarul a revenit imediat la politicile de asimilare reminiscente din regimul Ceausescu. Printre altele el a insistat ca toate inscriptiile in limba maghiara din oras sa fie schimbate iar radiourile maghiare si educatia in aceasta limba sa fie oprite. Guvernul PSDR s-a aliniat masurilor PUNR. In acord tacit cu politicile PUNR guvernul a decis sa ii inlocuiasca pe cei doi prefecti de origine maghiara din Harghita si Covasna cu prefecti de origine romana. Efectul produs²⁴ a fortat guvernul sa anuleze numirile si sa nominalizeze un prefect de origine romana si unul de origine maghiara.

In 1992, FSN, acum numit FDSN a castigat alegerile legislative. Cu toate ca UDMR si-a mentinut procentul castigat, era acum al cincilea partid ca marime. Printre partidele care au obtinut procente superioare UDMR erau si nationalistii lui Funar, PUNR. Este inutil de spus, relatia dintre guvern si minoritatea maghiara nu s-a imbunatatit. Cererile anti-maghiare ale lui Funar au crescut in intensitate si in curand el si alti nationalisti au inceput sa ceara interzicerea UDMR.

La randul lor, liderii UDMR si-au marit intransigenta. In 1991 ei au amenintat ca se retrag de la discutiile privind noua Constitutie, iar mai tarziu au votat impotriva acesteia deoarece nu continea recunoasterea clara a drepturilor minoritatilor. Mai important, liderii UDMR au intensificat cererile de autonomie criticand prevederile Constitutiei cu privire la caracterul unitar al statului.

In 1993 Congresul UDMR a ales un lider moderat si a schimbat orientarea generala de la autonomie teritoriala la auto-administratie locala si regionala. Aceasta linie moderata a fost adoptata pentru o perioada limitata. Cateva luni mai tarziu, partidul a adoptat un proiect de lege a minoritatilor care cerea autonomie individuala, locala si regionala, lasand referintele la autonomia teritoriala neclare. Conform proiectului, majoritatea trebuia sa cunoasca limba minoritatii acolo unde procentul acesteia din urma depasea 30% din populatie. Presedintele Iliescu a condamnat public aspiratiile spre autonomie teritoriala, ca raspuns la proiect.

Temele care au creat disputa intre guvern si minoritatea maghiara nu erau limitate la autonomie. In 1991 un numar de scoli care aveau ca limba de predare si maghiara au fost limitate doar la sectiile romanesti. In 1995, Iliescu a promulgat o lege care stabilea necesitatea cunoasterii limbii romane pentru accesul la liceu, precum si predarea in limba romana la orele de geografie si istorie in invatamantul primar si secundar. Mai mult legea restrictiona predarea in limba maghiara la nivel universitar, la colegiile de arta si la formarea profesorilor. Dupa ce amendamentele propuse de UDMR au fost respinse si legea a trecut prin parlament in 1994, presedintele Markó Bela a amenintat cu sesizarea forurilor europene in privinta acestei legi care continea in opinia sa mai multe restrictii decat cele de pe vreme regimului Ceausescu. Retorica ambelor parti s-a intensificat in legatura cu legea privind educatia. La o conferinta internationala desfasurata la Bucuresti, Iliescu a declarat ca autonomia politica acordata minoritatilor poate fi o amenintare la adresa interesului national si a securitatii regionale. Mai mult, liderul UDMR din Camera Deputatilor, Arpad Marton, i-a acuzat pe Ion Iliescu si Oliviu Gherman de remarci anti-maghiare de factura fascista. In 1995, PDSR a semnat un acord de cooperare cu PUNR si alte partide, care stabilea ca semnatarii sa promoveze reformele economice si sa lupte impotriva anti-romanismului.²⁵ La randul sau, UDMR a reinnoit cererile pentru autonomie in principalele zone cu etnici maghiari. In decembrie 1995, UDMR a adoptat pozitii si mai radicale decizand sa formeze un consiliu special compus din administratiile locale maghiare pentru a coordona luarea deciziilor la nivel local. Partidele de guvernamant au interpretat acest consiliu ca fiind un prototip al unui corp administrativ teritorial al unei viitoare autonomii maghiare, si au declarat acest organism neconstitutional. De data aceasta chiar si partidele de opozitie au criticat UDMR care nu si-a moderat pozitiile. Presedintele UDMR, Markó Bela a respins public conceptul romanesc de stat natiune si a sustinut ca autoguvernarea regionala este necesara pentru a garanta drepturile minoritatii maghiare.

Dupa aceste evenimente, chiar si partenerii din opozitie ai UDMR, mai ales CDR au acuzat UDMR ca dauneaza imaginii Romaniei si o izoleaza pe arena internationala. Conducerea CDR a avertizat ca aceasta pozi-tie poate izola si comunitatea maghiara in interiorul tarii. In iunie 1995, membrii CDR si ai altor partide din opozitie au fortat UDMR sa renunte la pretentiile autonomiei teritoriale si drepturile colective. Cand UDMR a refuzat, celelalte partide au decis sa stopeze cooperarea directa in viitor. Pozitia maghiara nu a devenit mai concilianta cand in acelasi an Tökés a repetat acuzatiile sale anterioare conform carora minoritatea maghiara din Romania este victima unei epurari etnice.

A doua faza a democratizarii: guvernul CDR
Daca excluderea creste intransigenta etnica, includerea in guvern serveste ca un factor moderator in relatiile interetnice. Includerea nu trebuie sa fie urmare a unui gest de bunavointa din partea partenerilor de coalitie care cred in capacitatea de cooperare a minoritatilor. Mai degraba, in general partenerii de coalitie includ partidul minoritatii in majoritatea lor in parlament cand aceasta este amenintata. Este obiectivul acestei sectiuni de a arata ca exact acest lucru s-a intam-plat in Romania in timpul celei de-a treia administratii. In 1996, CDR a castigat alegerile cu o majoritate relativa si a inclus UDMR in coalitie. Rezultatul a fost o moderare notabila a politicilor acestei formatiuni. Cel mai important, inca in timp ce partidul urmarea la nivel parlamentar atingerea unor obiective in domeniul educatiei, acesta si-a redefinit cererile de autonomie pe care le-a plasat in perspectiva descentralizarii care trebuia implementata la nivelul intregii tari.²⁶

In 1996, CDR a castigat alegerile parlamentare cu 122 de locuri din 328.²⁷ Cu cele 53 de locuri ale Uniunii Social Democrate, coalitia avea o majoritate in parlament. Dar CDR era o alianta extrem de fragila formata din cateva partide a caror cooperare fusese stabilita abia inaintea alegerilor. Intr-adevar istoria administratiei CDR a fost una a discontinuitatii, cu frecvente divergente asupra temelor de guvernare. Prin urmare, principalul partid al Conventiei a dorit sa-si asigure sprijinul celor 25 de deputati. Din cauza celor trei partide din parlament: PDSR si aliatii sai PRM si PUNR care aveau impreuna 128 de deputati, si a posibilitatii parasirii de catre un partener a coalitiei de guvernare, a crescut importanta unei relatii de cooperare cu UDMR.

Deci in primul guvern, UDMR a primit doua ministere si cateva posturi la nivel local.²⁸ Cea mai mare concesie facuta pentru a castiga cooperarea UDMR a fost adoptarea unei ordonante de urgenta aprobata la jumatatea lui 1997 care permitea instructie in limba maghiara la toate nivelurile si promitea viitoare reconsiderari ale situatiei. In 1998 guvernul a numit o comisie care sa studieze posibilitatea infiintarii unei universitati de stat cu predare in limba maghiara. In 1999, parlamentul a aprobat o noua lege a invatamantului care crestea procesul predarii in limbile minoritatilor. Printre altele, prevedea posibilitatea invata-mantului tehnic sau vocational in maghiara si organizarea facultatilor si universitatilor in limbile minoritatilor. Presedintele UDMR, Markó a considerat legea ca un pas important.

Pentru prima data de la inceputul democratizarii guvernul roman a pus de asemenea surdina retoricii si actiunii nationaliste. Printre obiectivele guvernului CDR erau accesul in UE si NATO, iar includerea UMDR in guvern servea acestor scopuri. Guvernul a inceput sa ia pozitii impotriva obisnuitelor proteste ale lui Funar impotriva a tot ce este unguresc. De exemplu in 1997, cand opozitia a acuzat UMDR ca urmareste epurare etnica in Transilvania si secesiunea, guvernul si-a folosit majoritatea pentru a stopa aceste pozitii. Orice tema cu privire la autonomia teritoriala a fost eliminata din discursul parlamentar al UDMR. Aripa neparlamentara radicala condusa de Tökés a pus pe tapet din nou tema la Forumul Secuilor in septembrie 1998. Printre altele, forumul cerea o universitate maghiara separata, retrocedarea proprietatilor confiscate bisericilor si individualilor si autonomie teritoriala in zona Harghita Covasna cunoscuta sub numele de Tinutul Secuiesc. Majoritatea liderilor UDMR nu a participat la forum. Sentimentul moderat era clar impartasit in randul membrilor, pentru anul urmator marea majoritate a UDMR a ales din nou ca presedinte pe Markó Bela.

A patra administratie: cabinetul minoritar moderat PSD
Asa cum am mentionat includerea in guvern modereaza tonul politicilor etnice. Acelasi lucru este adevarat cand un guvern minoritar dispune de o majoritate relativa suficienta pentru a nu intra intr-o coalitie dar depinde totusi de sustinerea partidului etnic. In asemenea cazuri un guvern minoritar poate intra in aranjamente formale sau informale cu minoritatea etnica pentru a-si asigura sprijinul acesteia in schimbul unor concesii legislative, fara a fi totusi inclusa in cabinet. Acest tip de aranjament are de asemenea un efect moderator asupra minoritatii care poate profita de continuitatea relatiilor de cooperare cu guvernul. Dupa alegerile parlamentare si prezidentiale din 2000 acesta a fost scenariul in Romania. Ceea ce este foarte interesant este ca partidul care a compus guvernul minoritar era de data aceasta PDSR redenumit PSD. Cum am aratat pana acum relatiile dintre PSD si UDMR au fost foarte dificile in timpul primelor doua legislative cand PSD nu a depins de sprijinul UDMR. De data aceasta amandoua partidele au demonstrat o flexibilitate considerabila in depasirea trecutului, concentran-du-se asupra beneficiilor reciproce ale prezentului.

In noiembrie 2000 romanii au mers din nou la urne. PSD a castigat o majoritate relativa de 155 de locuri; PRM care acum includea si pe fostul presedinte al PUNR Gheorghe Funar a castigat 84 de locuri; Partidul Democrat si Partidul National Liberal au castigat 31 de locuri fiecare; UDMR a castigat 27 de locuri iar 18 au fost distribuite minoritatilor nationale (Shafir, 2000-a). Cu toate ca UDMR, PNL si PD nu puteau colabora cu PRM in multe teme legislative, ameninta-rea unui vot de neincredere era o posibilitate reala pentru guvernul PSD. Avea deci nevoie sa coopereze cu cel putin un alt partid.

Pentru o multime de motive PRM, care pana atunci fusese aliatul PSD era intr-o pozitie izolata. In primul rand presedintele PSD Iliescu l-a infruntat pe presedintele PRM Vadim Tudor in turul doi al alegerilor prezidentiale. Cu toate ca PRM este un partid destul de popular, procentul celor care i se opun este in continuare mare. UDMR, PD si PNL aveau impreuna 89 de locuri fata de cele 84 de care dispunea PRM si multi dintre sustinatorii acestor partide si-au manifestat opozitia fata de PRM dupa alegeri intr-o serie de demonstratii publice.²⁹ Pentru a atrage acesti votanti Iliescu a trebuit sa se distanteze de PRM.

Mai mult, reprezentantii Uniunii Europene si ai Statelor Unite au avertizat in mod clar ca in schimbul cooperari cu Romania, inclusiv in schimbul dorintei PSD de a integra tara in UE si NATO, guvernul roman trebuie sa protejeze minoritatile si celelalte drepturi ale minoritatilor in concordanta cu standardele UE si Statelor Unite(ibid.) Cu alte cuvinte, PSD ar face bine sa nu se alieze cu PRM.³⁰

Care dintre partenerii posibili ar fi cel mai bun din punctul de vedere al PSD, nu a fost clar imediat dupa alegeri. Pe de-o parte cooperarea cu UDMR ar fi reprezentat un semnal al dorintei de a respecta drepturile minoritatilor, pe de alta parte un astfel de parteneriat ar fi putut indeparta o parte a electoratului care nu agrea UDMR. Cum PD si PNL erau gata de a specula orice dificultate a PSD, alianta cu UDMR aparea ca singura posibilitate viabila si in perspectiva viitoarelor alegeri.

Prin urmare, PSD a decis sa adopte o tactica sigura si sa apeleze la oricine mai putin la PRM. Acest lucru a fost destul de surprinzator pentru PRM care isi declarase disponobiliatatea pentru un parteneriat strans cu PSD. Iliescu a declarat insa ca programele PSD si PRM erau incompatibile³¹ si a apelat la toate partidele pentru a obtine voturile acestora in turul al doilea al prezidentialelor si un an de cooperare parlamentara.

Participarea la turul al doilea a fost mult mai scazuta decat in primul tur, Iliescu a castigat o victorie clara cu mai mult de 66 de procente. In acelasi an in decembrie UDMR si PNL au votat pentru sustinerea cabinetului PSD condus de Adrian Nastase. PRM si PD au votat impotriva cabinetului. Mai mult UDMR si PNL au semnat o declaratie comuna in care sustineau lupta impotriva extremismului, saraciei, coruptiei si sustineau integrarea in structurile euro-atlantice. In schimbul cooperarii, UDMR a primit concesii semnificative. Conform unui acord intre PSD si UDMR³², o serie de subprefecti au fost numiti in judetele unde exista o puternica comunitate maghiara: Harghita, Covasna, Salaj, Satu Mare si Mures. Mult mai important, in ianuarie 2001, parlamentul a votat Legea Administratiei Publice Locale care acorda minoritatilor dreptul de a-si folosi limba in relatiile cu autoritatile si utilizarea placutelor stradale bilingve.³³

tLiderul UDMR, Markó, a declarat ca o dezbatere parlamentara pe o asemenea tema ar fi foarte sensibila, cu toate ca in trecut criticase notiunea romaneasca de stat national unitar. Bineinteles aceste critici au fost facute inainte de includerea in guvern. Moderatia presedintelui a fost clar reflectata si de partid ca intreg. In ianuarie 2003, Markó Bela a fost reales presedinte al partidului la congresul national, in timp ce Tökés care pretindea ca a fost eliminat din partid, a tinut o intal-nire separata intr-o biserica din apropiere.36

A cincea administratie: UDMR in coalitia de guvernare
Romanii au participat la alegeri din 2004. Coalitia dintre PSD si PUR a castigat o majoritate relativa de 132 de locuri, iar coalitia dintre PNL si PD numita Alianta Dreptate si Adevar a castigat 112 locuri. UDMR a castigat un procent de 6,2 din voturi si 22 de locuri. Oarecum neasteptat, fostul primar al Bucurestiului, Traian Basescu, reprezentand Alianta D.A de centru dreapta, a castigat in turul al doilea al alegerilor prezidentiale si a numit ca prim ministru pe liderul PNL Calin Popescu Tariceanu. Pentru partenerii de coalitie dintre 1996 si 2000 un guvern cu UDMR era lucrul cel mai firesc. Mai mult, adaugand 22 de locuri la cele ale Aliantei, aceasta a depasit cele 132 de locuri ale PSD si PUR, UDMR primind doua ministere in schimb (Shafir, 2004). Reconfirmand ipoteza conform careia includerea la guvernare actioneaza ca moderator, retorica UDMR a fost una deosebit de concilianta. Vorbind in numele tuturor maghiarilor, presedintele UDMR Markó, care este si vicepremierul guvernului in exercitiu a declarat la Conventia Partidului Democrat in iunie 2005 “Traim in vremuri in care maghiarii nu pot reusi decat in cooperare cu ro-manii”. El a vorbit apoi despre munca care ii asteapta si despre pachetul de legi care va reglementa o descentralizare temperata (UDMR 2005).

Concluzii
In mod evident comportamentul electoral al minoritatii maghiare este destul de stabil. Efectul este substantial si chiar impresionant, intrucat reduce volatilitatea electorala cu sapte procente in judetul cu cea mai mare diversitate etnica in comparatie cu cel mai putin divers judet din punct de vedere etnic. Stabilitatea este si mai accentuata in judetele unde minoritatea maghiara constituie majoritatea locuitorilor. Aceasta stabilitate nu sugereaza totusi ca o atitudine intransigenta a minoritatii n-ar fi cu nimic este inerenta in Romania. Mai degraba nivelul intransigentei manifestat in politicile minoritatilor etnice depinde de includerea sau excluderea acestora din coalitiile de guvernare. Deci cand partidele aflate la putere sunt intransigente si exclud partidele etnice, minoritatile etnice cresc si ele nivelul intransigentei. In schimb, cand partidele de la putere adopta o atitudine concilianta si minoritatile sunt moderate in comportament.

Atitudinea deopotriva a partidelor de guverna-mant si a celor etnice este instrumentala, nefiind bazata pe notiuni preconcepute. Cand partidele aflate la putere au nevoie de locurile minoritatii pentru a obtine o majoritate in parlament, chiar si vechii adversari isi modereaza retorica pentru a atrage minoritatea. In mod asemanator partidele etnice coopereaza adesea cu adversarii lor istorici cand au sansa de a accede la guvernare. Aceasta observatie este foarte importanta pentru ca inseamna ca exista o relatie de cauzalitate intre intransigenta si includerea in guvern. Se poate argumenta ca doar partidele etnice moderate sunt incluse, observatia despre instrumentalizare sugereaza ca ponderea partidului in teritoriu si in legislativ iar nu istoria acestuia determina includerea sau excluderea din coalitiile de guvernare.

In concluzie, contrar pesimismului in legatura cu relatiile etnice din Romania, cred ca institutiile cuplate cu calculele politice rationale au condus tara pe un drum al coexistentei etnice care limiteaza elementele nationaliste adesea antiminoritare din Romania. Nu sugerez ca nu exista tensiuni etnice in Romania (vezi de ex. Mungiu-Pippidi 1998), numai ca tensiunea este controlata si ca exista putine motive sa ne asteptam ca situatia sa degenereze in violenta. Mai degraba conflictele etnice curente sunt provocate de tensiuni intra-grup cu privire la leadership si la optiunile acestuia in privinta cu partidelor aflate la guvernare. Acesta este cazul comunitatii maghiare inainte de alegerile din 2004.

In acest moment, principala problema etnica pare sa fie ce a comunitatii rome, care ramane putin incorporata vietii politice romanesti. Nu am facut cercetari pe aceasta tema, dar experienta mea din Romania si studiul surselor secundare cu privire la acest grup ma fac sa cred ca aceasta problema este destul de complexa. Se pare ca minoritatea roma pastreaza un status de minoritate care este considerata “diferita/neegala”, in timp ce alte minoritati sunt integrate intr-o masura mai mare la toate nivelurile societatii. Odata cu schimbarea conditiilor economice si cresterea inegalitatii veniturilor in comunitatea roma, ca si in alte comunitati, nu mai este vorba doar de un oarecare clivaj etnic adancit de conditiile economice. Mai degraba, populatia roma la toate nivelurile societatii (clasa, status social etc.) este considerata inca “diferita”. In orice caz, ramane un subiect fascinant pentru un studiu viitor in care o multime de intrebari raman fara raspuns. De exemplu, ce explica lipsa mobilizarii in comunitatea roma? Aparenta ei lipsa este cauzata pesemne de nivelul varstei demografice (populatie prea tanara pentru a vota), ale structurii comunitare precum patriarhatul, ale institutiilor de stat (precum pretinderea rezidentei fixe pentru o populatie mai mult in tranzit). Recent, partidele de guvernare au facut un efort de a raspunde acestei populatii, dar acestea sunt fenomene recente si raman pentru un studiu viitor.

Traducere de I. Ciobanu

* Acest articol este extras din “Ethnicity and Electoral Politics” (2007) si este publicat cu permisiunea Cambridge University Press.

BIBLIOGRAFIE
Alesina, Alberto, Arnaud Devleeschauwer, William Easterly, Sergio Kurlat, and Romain Wacziarg. (2003). “Fractionalization.” Journal of Economic Growth. (8): 155–94.
Almond, Gabriel, R. Scott Appleby, and Emmanuel Sivan. (2003). Strong religion.: The rise of fundamentalism around the world. Chicago and London: University of Chicago Press.
Bartolini, Stefano, and Peter Mair. (1990). Identity, competition, and electoral availability: The stabilisation of European electorates 1885–1985. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Birnir, Jóhanna Kristín. (2001). “Party system stabilization in new democracies: The effect of ethnic heterogeneity on volatility of electoral preferences.”  Dissertation, University of California Los Angeles.
Birnir, Jóhanna Kristín. (2004-a). “Stabilizing party systems and excluding segments of Society? The effects of formation costs on new parties in Latin America.” Studies in Comparative International Development. 39(3): 3–28.
Birnir, Jóhanna Kristín. (2004-b) “Institutionalizing the party system.” In Henry Carey, eds., Romania since 1989; Politics, Economics and Society. . Lexington, MA: Lexington Books. Pp 105-22.
Birnir, Jóhanna Kristín. (2005). “Public venture capital and party institutionalization.” Comparative Political Studies. 38(8): 915–38.
Birnir, Jóhanna Kristín, and Donna Lee Van Cott. (2007). “Disunity in diversity: Party system fragmentation and the dynamic effect of ethnic heterogeneity on Latin American legislatures.” Latin American Research Review. Vol. 42(1).
Birnir, Jóhanna Kristín. (2007). Cambridge and New York. Ethnicity and Electoral Politics.  Cambridge University Press.
Bíró, Anna-Mária. (1996). “The international relations of DAHR 1989–1996: The democratic alliance of Hungarians in Romania.” Berghof Occasional Paper 5. Berlin: Berghof Research Center for Constructive Conflict Management.
Carey, Henry F. (1995). “Irregularities or rigging: The 1992 Romanian parliamentary elections.” East European Quarterly. 29(1): 1–20.
Chandra, Kanchan. (2004). Why ethnic parties succeed: Patronage and ethnic headcounts in India. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Comparative Study of Electoral Systems The. (2005).  Ann Arbor, MI: University of Michigan, Center for Political Studies. At www.cses.org
Cox, Gary W. (1997). Making votes count: Strategic coordination in the world’s electoral systems. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Crawford, Keith. (1996). East Central European politics today: From chaos to stability? Manchester and New York: Manchester University Press and St. Martin’s Press.
Dahl, Robert A. (1961). Who governs? Democracy and power in an American city. New Haven, CT: Yale University Press.
Dalton, Russell J., Scott C. Flanagan and Paul Allen Beck. (1984). Electoral change in advanced Industrial democracies: realignment or de-alignment?
Princeton, NJ: Princeton University Press.
Datculescu, Petre. (1999). “How the voters respond.” In Kay Lawson, Andrea Römmele, and Georgi Karasimeonov, eds., Cleavages, parties and voters: Studies from Bulgaria, the Czech Republic, Hungary, Poland, and Romania. CT and London: Praeger.
Democratic Alliance of Hungarians in Romania. Presidium. (1994). Document 2. Cluj: DAHR
Easterly, William, and Ross Levine. (1997). “Africa’s growth tragedy: Policies and ethnic divisions.” Quarterly Journal of Economics. 112(4): 1203–50.
Economist Intelligence Unit. (1999-b). Country report: Romania, 4th quarter. London: EIU.
Economist Intelligence Unit. (2002-a). Country report: Romania, January. London: EIU.
Economist Intelligence Unit. (2003). Country report: Romania, April. London: EIU.
Frick, Joachim R., and Gert G. Wagner. (2000). “Short term living conditions and long term prospects of immigrant children in Germany.” Discussion paper no. 229. Berlin: German Institute for Economic Research, European University. Available at: http://ideas.repec.org/p/diw/diwwpp/dp229.html
Gallagher, Tom. (1995). Romania after Ceaucescu: The politics of intolerance. Edinburgh: Edinburgh University Press.
Geertz, Clifford. (1973). The interpretation of cultures: Selected essays. New York: Basic Books.
Horowitz, Donald L. (1985). Ethnic groups in conflict. Berkeley: University of California Press.
Horowitz, Donald L. (1990-a). “Making moderation pay: The comparative politics of ethnic conflict management.” In Joseph V. Montville, ed., Conflict and peacemaking in multiethnic societies. Lexington, MA: Lexington Books. Pp 451-475.
Horowitz, Donald L. (1994). “Democracy in divided societies.” In Larry Diamond and Marc F. Plattner, eds., Nationalism, ethnic conflict and democracy. Baltimore: John Hopkins University Press, pp. 35–55.
Huntington, Samuel P. (1968). Political order in changing societies. New Haven, CT: Yale University Press.
Jenne, Erin. (2006). Ethnic bargaining: The paradox of minority empowerment. Ithaka. Cornell University Press.
Kitschelt, Herbert, et al. (1999). Post-communist party systems: Competition, representation, and inter-party cooperation. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Kitschelt, Herbert. (1995). Party systems in East Central Europe: Consolidation or fluidity. Glasgow: Centre for the Study of Public Policy, University of Strathclyde.
Kostecki, Wojciech. (2002). Prevention of ethnic conflict: Lessons from Romania. Berlin: Berghof Research Center for Constructive Conflict Management.
Library of Congress. (2001). Country information Romania. Available at http://countrystudies.us/romania/
Lijphart, Arend. (1977). Democracy in plural societies: A comparative exploration. New Haven, CT: Yale University Press.
Lijphart, Arend. (1999). Patterns of democracy: Government forms and performance in thirty six countries. New Haven, CT: Yale University Press.
Madrid, Raúl. L. (2005-a). “Ethnic cleavages and electoral volatility in Latin America.” Comparative Politics. 38(1):1-20.
Mainwaring, Scott P. (1999). Rethinking party systems in the third wave of democratization: The case of Brazil. Stanford, CA: Stanford University Press.
Mainwaring, Scott P., and Timothy Scully. (1995). Building democratic institutions: Party systems in Latin America. Stanford, CA: Stanford University Press.
Mair, Peter (1997). Party system change : Approaches and interpretations. Oxford. Oxford University Press. 
Mair, Peter. (2000). “Volatility, electoral.” In Richard Rose, ed., International Encyclopedia of Elections. Washington DC: Congressional Quarterly Press, pp. 331–32.
Mauro, Paolo. (1995) “Corruption and growth.” Quarterly Journal of Economics 110, pp. 681–712.
Mozaffar, Shaheen, James R. Scarritt, and Glen Galaich . (2003). “Electoral institutions, ethnopolitical cleavages and party systems in Africa’s emerging democracies.” American Political Science Review. 97(3): 379–90.
Mungiu-Pippidi, Alina. (1998). Subjective Transilvania. A case study of ethnic conflict. Bucharest: Humanitas.
Muraru, Ioan, and Gheorghe Iancu. (1995). Constitutile Románe. Texte. Note. Prezentare comparativa. Bucuresti: Regia autonoma Monitorul Oficial.
National Democratic Institute for International Affairs. (2003). “Roma political participation in Bulgaria, Romania, and Slovakia: Assessment mission.” Open Society Institute. Available at www.accessdemocracy.org/library/1611_romaassess_020803.pdf
Oezcan, Veysel. (2002). “German immigration law clears final hurdle.” Migration Policy Institute. Washington D.C. Available at: www.migrationinformation.org/Feature/display.cfm?ID=51.
Pedersen, Mogens N. (1979). “The dynamics of European party systems: Changing patterns of electoral volatility.” European Journal of Policy Research. 7: 1– 26.
Posner, Daniel. (2004-a). “Measuring ethnic fractionalization in Africa.” American Journal of Political Science. 48(4): 849–63.
Posner, Daniel N. (2005). Institutions and ethnic origin in Africa. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Przeworski, Adam. (1975). “Institutionalization of voting patterns, or is mobilization the source of decay?” American Political Science Review. 69(1): 49–67.
Przeworski, Adam. (1991). Democracy and the market: Political and economic reforms in Eastern Europe and Latin America. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Rabushka, Alvin, and Kenneth A. Shepsle. (1972). Politics in plural societies: A theory of democratic instability. Columbus, OH: Charles Merrill.
Reilly, Benjamin. (2001). Democracy in divided societies: Electoral engineering for conflict management. Cambridge: Cambridge University Press.
Radio Free Europe/Radio Liberty. (1993, April 2) Report No. 64. Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Radio Free Europe/Radio Liberty. Newsline Part II. (1999, September 14). “Hungarian Christian university inaugurated in Romania.” Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Radio Free Europe/Radio Liberty. Newsline Part II. (2000-a, December 6). “Romanians march against extremism.” Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Radio Free Europe/Radio Liberty. Newsline Part II. (2000-b, December 1). “Extremist Romanian leader complains of media persecution.” Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Radio Free Europe/Radio Liberty. Newsline Part II. (2000-c, December 29). “Romania’s Hungarian minority to have local government officials?” Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Radio Free Europe/Radio Liberty. Newsline Part II. (2001-a, January 15). “Former Romanian court poet changed parties not politics.” Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Radio Free Europe/Radio Liberty. Newsline Part II. (2001-b, January 18). “Rift surfaces in Hungarian minority party leadership.” Open Media Research 
Romania Census. (1996). Anuarul statistic al Romaniei 1996. Bucuresti: Comisia Nationala Pentru Statistica.
Romania Census. (2002). Recensamantul populatiei 2002. Bucuresti: Comisia Nationala Pentru Statistica. Available at http://www.insse.ro
Roper, Steven. (2000). Romania: The unfinished revolution. New York: Routledge.
Roper, Steven. (2003). “Is there an economic basis of post-communist voting? Evidence from Romanian elections 1992–2000.” East European Quarterly. 37(1): 85–100.
Roper, Steven, and Florin Fesnic. (2003). “Historical legacies and their impact on post-communist voting.” Europe-Asia Studies. 55(1): 119–31.
Rose, Richard. (1995). “Mobilizing demobilized voters in post communist societies.” Party Politics. 1(4): 549–63.
Rustow, Dankwart A. (1970). Transitions to democracy: Toward a dynamic model.” Comparative Politics. 2: 337–66.
Shafir, Michael. (2000-a, November 30) “Counting and accounting after the Romanian election.” RFE/RL Newsline. Endnote. Open Media Research Institute. Available at: www.rferl.org
Shafir, Michael. (2004, December 29). “Analysis: New Romanian cabinet ushers in liberal-democratic spirit.” RFE/RL. Open Media Research Institute. Available at www.rferl.org
Strom, Kaare. (1990). Minority government and majority rule. Cambridge and New York: Cambridge University Press.
Taagepera, Rein, and Matthew Soberg Shugart. (1989). Seats and votes: The effects and determinants of electoral systems. New Haven, CT: Yale University Press.
Taylor, Charles Lewis, and Michael C. Hudson. (1972). World handbook of political and social indicators. New Haven, CT, and London: Yale University Press.
Tismaneanu, Vladimir, and Gail Kligman, eds. (2001). “Romania after the 2000 elections.” East European Constitutional Review. 10(1).
Tóka, G. (1997). Political parties and democratic consolidation in East Central Europe. Glasgow: Centre for the Study of Public Policy, University of Strathclyde.
Uniunea Democratica Maghiara din Romania – Hungarian Democratic Union of Romania. (2005, July 4). “Compromises are a prerequisite to efficient governing.” Weekly Bulletin June 23–30, 2005. Available at www.udmr.ro
Uniunea Democratica Maghiara din Romania – Hungarian Democratic Union of Romania. Hungarian party current updates available at www.udmr.ro
Verdery, Katherine. (1996). What was socialism, and what comes next? Princeton, NJ: Princeton University Press.
Zamfirescu, Ioana. (1998). “Cluj declaration ‘signatories’ affirm that they know  nothing about it.” Nine O’Clock online. Available at http://www.old.nineoclock.ro/TR2/1934pol.html

NOTE
¹ Pentru ajutorul acordat in desfasurarea cercetarii si in decursul perioadei pe care am petrecut-o in Romania as vrea sa multu-mesc lui Radu Niculescu, Gabriel Ionescu si familiilor acestora. Sunt de asemenea recunoscatoare lui Gail Kligman, Petre Datculescu de la IRSOP, Nicoleta Dascalu, Anton Niculescu, personalului de la Monitorul Oficial, membrilor si oficialilor partidelor politice care au acceptat sa discute despre politica romaneasca. Toate erorile imi apartin.
² In mod evident situatiile sunt diferite din punct de vedere al felului violentelor etnice cat si din punct de vedere al impactului acestora asupra sistemului politic. In Bosnia, este improbabil ca violentele etnice sa ajute la construirea unui sistem democratic. In India in schimb este o democratie consolidata. Oricum, violenta etnica si partidele etnice sunt considerate de multi a fi potentiale pericole la adresa sistemului (Almond et al. 2003).
³ Vezi Rustow 1970, Dahl 1971, Geertz 1973, Rabushka si Shepsle 1972, Lijphart 1977, Horowitz 1985, 1994, Lake si Rothchild 1998, Reilly 2001.
⁴ Partidele si votantii nu au intotdeauna idealuri democratice, dar alesii partidelor prezinta interesele circumscriptiilor lor in parlamentul national. Elita partidului poseda de obicei expertiza necesara sa participe la complicatul proces al formarii de politici publice si atunci furnizeaza informatii cu privire la acest proces. In schimb, multi alegatori din aceste tari isi urmaresc preferintele prin sustinerea unor partide sau prin alte mijloace.
⁵ Dupa Przeworski 1991, Kitschelt et al. 1995, si trimiteri in Mainwaring si Scully 1995, stabilizarea sistemului de partide necesita in primul rand stabilitatea regulilor competitiei din interiorul partidului si stabilitatea individuala a partidelor. In al doilea rand, partidele importante trebuie sa aiba radacini stabile in societate. In al treilea rand, actorii politici trebuie sa ofere legitimitate procesului electoral prin transferul pasnic al puterii. In sfarsit, organizatiile de partid trebuie sa acumuleze valoare pe cont propriu mai degraba decat prin subordonare fata de dorinta liderilor.
⁶ Institutionalizarea si consolidarea sunt insuficient definite si deseori sunt folosite cu acelasi inteles. Aplic definitia institutionalizarii utilizata de Huntington: “procesul prin care organizatiile si procedurile acumuleaza valoare si stabilitate” (1968); si completarea facuta Mainwaring si Scully (1995:3): institutionalizarea” este un proces prin care o procedura sau organizatie devine larg cunoscuta daca nu universal cunoscuta. Actorii politici dezvolta asteptari, orientari si comportamente pe baza premisei ca acea procedura sau organizatie va avea succes in viitorul apropiat”
⁷ Pentru o discutie vezi Birnir 2007
⁸ Aceasta formula este numita alternativ indicele Mogens Pedersen. Dupa Mair (2000), explicatia pentru aceasta situatie este ca aceasta formula a fost publicata initial de Prezworski in 1975, dar a fost consacrata de articolul lui Pedersen publicat in 1979.
⁹ Pentru o discutie asupra folosirii acestei formule in democratiile stabilizate precum si in cele noi, vezi Birnir 2004-b si 2007
¹⁰ Pentru discutii detaliate vezi Birnir 2007. in calcularea volatilitatii in Romania m-am limitat la etnicitate (Bartolini si Mair 1990) pentru ca am vrut sa-mi fac o idee asupra numarului de voturi castigate de grupurile etnice de-a lungul anilor. Acest “blocaj” afecteaza grupuri minore si minoritatea roma
¹¹ Pentru o discutie in privinta neregularitator vezi Carey 1995
¹² Aceste date sunt preluate din Recensamantul din 1995, publicat in 1996
¹³ Legea electorala stipuleaza procentajele exacte pe care un grup etnic trebuie sa le castige
¹⁴ O posibila explicatie a acestei situatii poate fi un procent mult mai mare al populatiei tinere sau o lipsa a mobilizarii.
¹⁵ Pentru mai multe detalii privind partidele romanesti vezi Birnir 2004-b
¹⁶ Mai mult, PSDR s-a alaturat PSD. Aceasta ar putea explica pierderea de voturi suferita de PD
¹⁷ Participarea formala la guvernare nu este o conditie necesara pentru a avea acest efect moderator atata timp cat principalul partid este suficient de mic pentru a depinde de partidul etnic. Cu alte cuvinte partidul etnic poate sa nu fie formal in coalitie, ci informal
¹⁸ Vezi Kaare Strom (1990) pentru costurile si beneficiile participarii la guvernare
¹⁹ Raspunzand cresterii disparitatii intre mediul urban si cel rural, guvernul a initiat un program de sistematizare pentru a extinde facilitatile moderne in tara. Sistematizarea a schimbat fata Romaniei rurale in mod dramatic. Programul a fost initiat oficial in 1974, dubland numarul de orase si realocand, dizolvand in mod fortat cele 13.00 de sate ramase. Din cauza lipsei fondurilor, programul de sistematizare a functionat lent in anii 70’ dar in anii 80’ s-a observat o accelerare (Biblioteca Congresului, 2001)
²⁰ Pentru o excelenta analiza vezi in privinta efectelor acestei politici asupra societatii romanesti, vezi Katherine Verdery (1996)
²¹ Pentru o istorie politica a Romaniei vezi Steven Roper (2000)
²² Pentru numarul exact de raniti vezi Kostecki (2002, p. 17)
²³ Pentru detalii in privinta relatiilor etice in Romania si influenta acestora asupra politicii vezi Gallagher 1995, Mungiu-Pippidi 1998, Kostecki 2002
²⁴ Vezi de exemplu Radio Europa Libera 1993, raportul nr.64, 02
²⁵ Pentru surse in engleza in privinta conflictului dintre UDMR si partidele nationaliste romanesti, vezi arhiva Radio Europa Libera la www.rferl.org. Vezi de asemenea ziarele online Adevarul si Romania Libera: www.adevarulonline.ro si www.romanialibera.com
²⁶ Aceasta dezbatere din interiorul UDMR este complexa. In general poate fi considerata ca o ruptura intre pozitiile moderate ale lui Markó Bela si cele radicale ale lui Tökés, pe care nationalistii au interpretat-o ca fiind separatista. Pentru o discutie a acestei dezbateri vezi Biro 1996. vezi si site-ul UDMR www.udmr.ro si rapoartele ziarelor romanesti
²⁷ 13 locuri au fost acordate minoritatilor non maghiare
²⁸ Acestea erau ministerele turismului si minoritatilor. Dupa Kostecki (2002), UDMR a pierdut portofoliul turismului in 1998, dar l-a castigat pe cel al sanatatii
²⁹ Vezi Radio Europa Libera (2000-a)
³⁰ Kostecki (2002) sustine ca trei factori au contribuit la ameliorarea relatiilor etnice in Romania: dorinta de a fi membru UE si NATO, moderarea liderilor maghiari si transformarea constanta a societatii romanesti (pp.33-34). Acest argument sustine ideea ca includerea minoritatilor in guvern este o decizie instrumentala
³¹ Vezi Radio Europa Libera(2000-b) si alte rapoarte care au urmat alegerilor
³² Vezi Radio Europa Libera, 2000-c si 2001-a
³³ Este important de subliniat ca nu toti au aprobat moderarea discursului UDMR. Aripa radicala condusa inca de Tökés, a continuat sa critice grupul parlamentar, numit acordul schizofrenic. Cuvantul schizofrenic a fost folosit pentru prima data de Markó Bela pentru a descrie atitudinea lui Tökés care a incurajat suporterii sai sa voteze cu candidati care nu au candidat pe listele UDMR. Tökés a raspuns ca acordul cu PDSR este schizofrenic. Acest lucru sustine afirmatia conform careia excluderea de la guvernare a radicalizat pozitia UDMR in timp ce includerea a moderat pozitia grupului parlamentar.
³⁴ Interesant este ca in acest timp principala sursa de tensiune a fost legea adopta de parlamentul de la Budapesta care acorda drepturi speciale etnicilor maghiari din Romania
³⁵ Economis Intelligence Unit (2002-b). Aceasta este cel putin a doua declaratie de acest tip. Alta, numita Declaratia de la Cluj a circulat in 1992 ca rezultat a radicalizarii UDMR(Kostecki p.15). o a treia declaratie numita Declaratia de la Cluj Napoca sau Proclamatia Transilvana in 1998, dar importanta acesteia a fost neglijata de Markó. (Zamfirescu 1998)
³⁶ Economist Intelligence Unit(2003). Pentru disputa dintre Tökés si Markó vezi Radio Europa Libera la www.rferl.org

Tabelul nr. 1
Relatia intre nivelul volatilitatii la nivel judetean si fractionalizarea etnica in Romania intre alegerile din 1992 si 1996.

Tabelul nr. 2
Schimbarea impartirii votului intre partidele politice din Romania dupa alegerile parlamentare din 2000.

Figura 1
Procentul populatiei romanesti si indexul fractionalizarii etnice pe judet

Figura 2
Efectul fractionalizarii etnice asupra stabilitatii votului
la nivel judetean in Romania intre alegerile din 1992 si 1996.

Figura 3
Numarul de voturi si membrii grupului minoritatilor in Romania in 1992

Figura 4
Numar de voturi in 2000 si membrii grupului minoritatii in 2002 in Romania

Figura 5
Schimbarea in numarul de voturi (1992-1996)
si membrii grupului minoritatii (1992-2002) in Romania

JÓHANNA KRISTÍN BIRNIR - ProfesorAsistent la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Buffalo, Universitatea de Stat din New York, Post-doctoral fellow la Centrul pentru Dezvoltare Internationala si Managementul Conflictelor al Universitatii din Maryland. A publicat articole in Comparative Political Studies, Latin American Research Review, Studies in Comparative International Development, Research Policy. Cartea ei, “Ethnicity and Electoral Politics” va fi editata la Cambridge University Press.

 sus