Partide si societate

Sistemul romanesc de partide: de la competitie spre coluziune.

 

IONUT CIOBANU

Political parties are the core of political life and the political competition for the government provides the control channel for the citizens in all democracies. This study analyses the party system competition in postcommunist Romania and shows that the level of competition decreased over time. Consequently, the voters are not anymore in position to control the policy proccess trough elections. This situation increasing the gap between citizens and parties being a threat for democracy in the long term.

Acest articol analizeaza sistemul romanesc de partide din punctul de vedere al competitivitatii acestuia. Punctul de plecare il constituie convingerea ca pentru a intelege intr-un mod profund felul in care functioneaza un sistem democratic este nevoie mai intai de in-telegerea relatiei dintre competitie si democratie.

Competitia inter-partinica este importanta pentru functionarea unei democratii pentru ca este unul dintre cele doua moduri esentiale prin care se poate ajunge la articularea sau agregarea unui interes colectiv (Arrow, 1951, p. 1).

Chiar daca nu a facut referire directa la partide si sisteme de partide, Schumpeter a intuit importanta acestei relatii, teoria sa constituind un punct important in dezvoltarea ulterioara pe care au facut-o Downs, Friedrich, Sartori si Dahl (Schumpeter, 1947, p. 272).

Legitimitatea sociala a competitiei sta in masura in care reuseste sa produca valori si bunuri colective pentru cetateni, ca finalitate a luptei intre competitori. Prin urmare, avem pe de-o parte partidele politice care urmaresc sa aiba puterea politica, independent de urmarirea unui bun social,  pentru care intra in competitie. Iar pe de alta parte exista produsul acestei competitii, care este opus intereselor individuale, fiind un bun social (Bartolini, 2002, p. 85).

Acest concept are o traditie indelungata, fiind considerat fundamentul moralitatii sociale. Aceasta viziune este exprimata de Rousseau si Kant.

Acesta din urma dezvolta o teorie solida in care distinge trei imperative pentru un individ: tehnice, pragmatice si morale (Kant, 1982, pp. 151-152).

Imperativul moral corespunde cel mai bine conceptului nostru de bun social, care este construit ca o ordine a fiecarui individ, dar care  trebuie sa aibe si o validitate interpersonala. Daca fiecare urmeaza acest model se va produce o situatie in care nu exista self contradiction pentru ca toti indivizii  urmeaza un obiectiv rational (d’Alimonte,1977, p. 10).

In aceasta situatie se obtine un bun social. Relatia dintre competitia inter-partinica si produsul acesteia, care trebuie sa fie un bun social cu o larga legitimitate, este evidenta si devine decisiva.

Daca tratam acest bun social si legitimitatea pe care trebuie sa o aiba, ca fiind necesare unui regim democratic, putem spune ca un  sistem de partide este democratic, deci produce un bun social legitimat, in masura in care este competitiv (d’Alimonte, 1989, p. 301).

Din aceasta perspectiva, un regim este democratic daca el este competitiv la nivelul sistemului de partide. La limita, se atinge un nivel perfect al democratiei cand se atinge un nivel perfect al competitiei. Dar cand se atinge un nivel perfect al competitiei? Este competitia politica unidimensionala?

Viziunea asupra competitiei in cheie unidimensionala este datorata imprumutului conceptului de competitie din teoria economica, si are drept finalitate la limita superioara, atingerea competitiei perfecte. Desi este clar transferul conceptului de competi-tie din stiintele economice in stiinta politica, acest studiu considera competitia politica un spatiu multidimensional, in care maximizarea unei dimensiuni poate atrage minimizarea alteia. Maximizarea paralela a tuturor dimensiunilor competitiei inter-partinice nu asigura perfectiunea, fiind imposibila la nivel practic (Bartolini, 2002, p. 84).

Asadar acest studiu analizeaza gradul competitivitatii sistemului romanesc de partide din perspectiva multidimensionala, avand in centru convingerea ca un sistem competitiv asigura producerea unui bun social si amelioreaza controlul asupra deciziilor guvernantilor.

El amelioreaza si conditiile necesare la nivel analitic, care produc un sistem competitiv, propunand ca o conditie necesara predictibilitatea comportamentului post electoral al partidelor politice.

Perspectiva multidimensionala este asigurata prin analiza empirica a dimensiunilor competitiei propuse de Stefano Bartolini:

- contestability – posibilitatea actorilor de a se inscrie in competitie si structura oportunitatilor de a accede in parlament;
- availability – existenta unui segment de electorat disponibil, care sa poata transa rezultatul alegerilor in favoarea unui bloc alternativ aflat in competitie;
- decidability – abilitatea electorilor de a distinge intre programele propuse si abilitatea partidelor de a propune programe diferite;
- vulnerability – nivelul probabilitatii ca guvernul in functiune sa fie inlocuit de unul dintre partidele sau blocurile de partide aflate in competitie;
La aceste conditii am adaugat o alta conditie necesara existentei unei competitii sistemice, si anume:
- post electoral predictibility – capacitatea partidelor de a mentine aliantele pre-electorale si dupa momentul alegerilor- se refera la tipul de raport existent intre putere si opozitie;

Maximizarea uneia dintre dimensiuni asupra celorlalte are influente de cele mai multe ori dificil de ipotizat pentru ca ele se deplaseaza intr-un mod contradictoriu.  Principala noutate pe care o propune este introducerea unei noi conditii necesare – predictibilitatea post electorala – si incercarea de a operationaliza conditii necesare precum decidabilitatea.

Pe scurt, acest studiu pleaca de la ideea ca un sistem competitiv este foarte  important in asigurarea unui control ridicat din partea cetatenilor asupra guvernantilor si demonstreaza ca sistemul romanesc de partide s-a deplasat de la un nivel ridicat al competitivitatii spre un nivel scazut al acesteia, ca urmare a unui comportament de tip colusiv.

Comportamentul de tip colusiv creste distanta dintre partide si cetateni, scazand sansele unui control real asupra guvernantilor si producerea unui bun social.

Metoda

In aceasta sectiune se vor explica modurile prin care fiecarei conditii identificate ca fiind necesare i se vor atasa valori numerice, cu alte cuvinte se va explica metoda de operationalizare a  conditiilor necesare, care la acest nivel al studiului sunt transformate in indicatori.

Prima dintre cele cinci conditii pentru ca un sistem de partide sa fie competitiv, contestabilitatea – posibilitatea partidelor politice de a participa si de accede in forul legislativ, este o conditie necesara atat pentru existenta unui sistem democratic cat si pentru existenta unei competitivitati sistemice. Pentru un sistem democratic este de ajuns ca posibilitatea contestabilitatii sa fie garantata institutional. Pentru ca un sistem sa fie  catalogat competitiv, este insa necesar sa se faca distinctii intre diverse grade ale contestabilitatii.

Chiar daca posibilitatea competitorilor, adica a partidelor politice de a intra in cursa pentru obtinerea puterii politice este garantata, diverse bariere legale, financiare si cele create de structura oportunitatilor pot face in practica posibilitatea unor partide de accede in arena parlamentara, destul de putin probabila.

Intr-o comparatie cu teoria economica, se poate spune ca este mult mai dificil de a intra in arena politica decat in cea economica.

Cum este destul de clar, contestabilitatea se refera la sansele noilor partide de a castiga sustinere parlamentara in urma alegerilor. In aceasta optica, contestabilitatea este operationalizata in principal prin doua masuri: in primul rand prin utilizarea indicatorului numit in primul capitol permeabilitate sistemica, si in al doilea rand prin analizarea numarului si procentului de voturi obtinute de partidele care sunt sub pragul electoral.

O valoare scazuta sau in scadere a permeabili-tatii sistemice, combinata cu un numar mic sau un procent scazut ridicat de votanti care sustin partide care nu sunt reprezentate, poate surprinde doua fenomene: primul – bariera legala nu produce sau deja a produs un efect asupra noilor partide; al doilea – bariera legala este unul dintre factorii cei mai puternici care impiedica intrarea in sistem. Un alt indicator care poate fi luat in considerare este evolutia procentului de votanti care se prezinta la alegeri. Totusi, nu se poate afirma ca un grad redus de contestabiliatate este singura sau cea mai importanta cauza a non- participarii.

Permeabilitatea sistemica este calculata cu formula (Toole, 2002, p. 451)

          P in+ P out
PST  =  ----------------------;
          i P(t-1)+ PtsT 2

unde:

P in reprezinta numarul de partide noi in sistem, P out este numarul de partide care paraseste sistemul;

P(t-1) este momentul alegerilor precedente, iar Pt este momentul pentru care se face calculul. Indicele poate avea valori intre 0, care este valoarea minima si 2, valoarea maxima

Cu cat permeabilitatea este mai scazuta cu atat structura oportunitatilor este mai inchisa, si deci este mai greu pentru noile partide de intra in sistem. Contestabilitatea este deci scazuta cu cat permeabilitatea, numarul si procentul de voturi pentru partidele care sunt in afara sistemului sunt mai ridicate. 

Availability sau disponibilitatea electorala masoara gradul in care exista electori dispusi sa-si schimbe votul de la o alegere la alta. Ideea este ca daca exista un asemenea tip de electori, partidele sunt mai motivate in a intra in competitie.

Disponibilitatea electorala este un indicator mult mai greu de operationalizat decat contestabilitatea. Din punctul de vedere al efortului analitic facut in prima parte, competitivitatea sistemica trebuie sa fie ceva mai mult decat o eventuala instabilitate creata de o volatilitate electorala crescuta, care este indicatorul obisnuit pentru a masura disponibilitatea electorala.

In perspectiva lui D’Alimonte, care este in mare masura adoptata de acest studiu, volatilitatea electorala masoara gradul disponibilitatii electorale in momentul alegerilor, dar cu referire la toate partidele politice din sistem, independent de colocarea lor pe axa guvern-opozitie. Si este chiar aceasta introducere a acestui clivaj, ceea ce face saltul de la competitia interpartinica la competitia sistemica. (d’Alimonte, 1989, p. 310)

In acest tip de competitie, centrata pe axa guvern-opozitie, toate voturile sunt importante, dar nu toate in acelasi mod, pentru ca doar cele care pot schimba raportul de forte de-a lungul acestei axe, conteaza cu adevarat.

Volatilitatea totala sau agregata nu este de mare ajutor in aceasta faza a studiului, din motivele enumerate mai sus. Indicatorul central va fi volatilitatea inter-bloc, adica procentul acelora care isi schimba votul intre doua alegeri, de la guvern catre opozitie sau invers.

Volatilitatea totala va fi calculata cu formula:

Volatilitatea totală =1/2 x [∑∆ Pi, t],

unde ∆ Pi,t reprezinta procentul de voturi pierdute sau castigate pentru fiecare partid intre doua alegeri succesive. (Pedersen, 1979, p. 3)

Volatilitatea inter-bloc este o componenta a volatilitatii totale, si anume acea parte a schimbului de voturi care are loc intre doua sau mai multe partide agregate. Volatilitatea intra-bloc este acea parte a volatilitatii care se desfasoara in interiorul aceluiasi bloc de partide. (Bartolini, 1986, p. 372)

Urmand exemplul lui Bartolini, volatilitatea inter-bloc se calculeaza in felul urmator:

Fie doua blocuri de partide, 1 si 2, cu urmatoarele partide – pentru blocul 1 – A, B, C si pentru blocul 2 – D, E, F si urmatoarele rezultate (diferen-te) corespunzatoare pentru fiecare partid:

A +6; B –2; C-1; D –4; E-2; F +4,

unde numarul x este diferenta procentuala de voturi pentru fiecare partid.

Volatilitatea inter-bloc este calculata in modul urmator:

VB = / (+6 –2-1)/ + / (-5-2+4)/     
    ----------------------------------
2

VB = 3

In acest exemplu, volatilitatea inter bloc este de 3%. Cu alte cuvinte, doar 3 electori din 10 si-au schimbat votul de-a lungul axei guvern-opozitie.

Volatilitatea intra-bloc, VIB, este diferenta intre volatilitatea agregata si volatilitatea inter-bloc.

In ciuda claritatii nu este o masura ideala, in primul rand pentru ca masoara doar schimbarea petrecuta efectiv, necomunicand informatii despre potentialitatea schimbarii votului.  Nici diferentele nete intre partidele de opozitie si cele guvernamentale nu sunt usor de facut. Oricum, se va calcula si volatilitatea agregata si cea inter-bloc pentru a avea o imagine cat mai larga a evolutiei acestui indicator in contextul romanesc.

Urmatorul indicator, decidability – decidabilitatea, este o noutate in stiinta politica, neexistand un indicator asemanator.

Decidabilitatea se refera la capacitatea partidelor de o oferi programe clare si diferentiate intre ele si la capacitatea electorilor de a diferentia intre aceste programe. Ideea este ca daca partidele si electorii sunt capabili sa ofere si sa analizeze programe diverse, coluziunea intre partide poate fi evitata si competitia poate fi mai ridicata.

Acest articol incearca sa masoare doar oferta partidelor politice intr-un moment al alegerilor asa cum rezulta din programele acestora si doar pentru itemii care privesc protectia sociala. A fost aleasa doar aceasta tema din doua motive: din lipsa oricaror cercetari pe aceasta linie si din cauza importantei pe care ar trebui sa o aiba protectia sociala intr-o tara in care majoritatea cetatenilor traieste la limita saraciei. Sunt luate in considerare programele politice oferite la alegerile din anul 2000 si 2004.

Metoda de calcul este cea propusa de Budge si Klingemann (1994, p.45) si ia in calcul de cate ori apar in program unitatile analizate care au o legatura  clara cu protectia sociala precum si conotatiile acestora. Unitatile analizate sunt cele care fac referire la urmatorii itemi:
- justitie sociala: conceptul de egalitate, tratament corect si egal pentru toti oamenii, protectie speciala pentru cei cu probleme speciale;
- expansiunea statului bunastarii: mentiuni favorabile pentru a se largi serviciile sociale sau schema de securitate sociala (limitarea acestora- negativ);
- expansiune a educatiei – nevoia de a extinde  sau imbunatati educatia la toate nivelurile (limitare- negativ);
- referiri pozitive sau negative la muncitori, someri, sindicate;
- asistenta (sau limitarea acesteia) pentru grupuri non-economice: femei, oameni in varsta, tineri.

In functie de numarul de aparitii negative sau pozitive, un partid poate primi un scor de la 0 la 100. 0 reprezinta extrema dreapta in timp ce 100 este extrema stanga. Sunt luate in calcul doar acele referiri clare si fara echivoc in legatura cu o problema abordata in program.

Exemplu: asigurari sociale – pozitiv – sistem uniform pentru toti cetatenii; negativ – limitarea pla-tilor compensatorii. (Partidul Democrat – 2000).

Numarul total de afirmatii este dat de numarul total de propozitii din care este alcatuita sectiunea analizata.

Metoda de calcul este urmatoarea:
- daca avem un numar total de 200 de afirmatii, dintre care 120 apartinand zonei de stanga si 40 zonei de dreapta, atunci procentul celor negative 20% este scazut din procentul celor pozitive 50%. Scorul final in acesta situatie ipotetic este de 30.

Desi metoda aleasa pentru operationalizarea acestui indicator comporta destule riscuri metodologice, este interesant de vazut daca partidele politice romanesti au oferit in 2000 si 2004 programe diferen-tiate intre ele sau nu. Cu alte cuvinte analiza va arata daca in ceea ce priveste decidabilitatea, partidele au ales calea coluziunii sau pe cea a competitiei.

Urmatoarea conditie necesara care este operationalizata este vulnerabilitatea, adica gradul de risc pentru guvernul in functiune de a fi inlocuit dupa alegeri.

Ca si decidabilitatea, nici vulnerabilitatea nu are un indicator consacrat. Stern a propus o masura axata pe nivelul abaterii standard . Abaterea standard este calculata pentru rezultatele electorale inregistrate de partidul sau partidele care formeaza guvernul, in aceeasi unitate teritoriala pe parcursul a mai multor alegeri (Stern, 1972, p. 894).

- Daca  valoarea votului inregistrat minus doua deviatii standard este totusi peste 50% atunci guvernul este sigur de pozitia sa.
- Daca este sub 50% dar totusi procentul inregistrat minus o abatere standard este peste 50% atunci pozitia guvernului este marginala.
- Daca procentul votului minus o abatere standard este sub 50% atunci alegerile sunt competitive, pozitia guvernului fiind riscanta.

Acest indicator poate fi util, dar valorile ridicate alese: doua abateri standard si procentul de 50%, cu greu pot depasi nivelul numit de Stern competitiv. In mod aprioric se poate spune ca toate guvernele roma-nesti au avut o pozitie riscanta inaintea alegerilor. De asemenea nu se da nici o indicatie pentru alegerea unitatii teritoriale adica a circumscriptiei. Calculul indicatorului intr-o circumscriptie din Moldova poate da o valoare diferita fata de calculul aceluiasi indicator in Bucuresti. Trebuie deci evitate circumscriptiile in care anumite partide au o prezenta procentuala sigura. Dar in acest caz eliminam din start circumscriptiile in care guvernul ar avea o pozitie sigura, alegand circumscriptiile marginale sau riscante.

Cum alegem atunci circumscriptia in asa fel incat rezultatele sa fie relevante?

Scopul acestui studiu este calcularea valorilor pentru toate judetele si pentru toate alegerile. Valorile gradului de risc vor fi calculate scazand din procentul inregistrat o unitate a abaterii standard.

Ultima conditie necesara – predictibilitatea post electorala – se afla in aceeasi situatie cu ultimele doua. Nu are un indicator propriu, mai mult, este pentru prima data cand aceasta conditie este introdusa.

Cum este posibil sa operationalizam modul in care se comporta partidele dupa desfasurarea alegerilor? Punctul central in aceasta situatie (si oarecum si in cazul conditiei precedente) este daca sistemul are sau nu o logica bipolara sau coalitii pre-electorale, pentru a putea vedea mentinerea acelorasi aliante si dupa desfasurarea alegerilor.

Logica bipolara a sistemului romanesc este vizibila inca din 1992 cand s-au infruntat in special PDSR si CDR. Dar in afara acestora mai erau suficiente partide care nu aveau cu acestea aliante electorale explicite, si care puteau influenta formarea guvernului. Totusi si in aceasta situatie se putea trasa o axa intre partidele care sprijineau guvernul (si PSDR) si cele care sprijineau CDR.

Predictibilitatea este masurata ca in exemplul de mai jos:

- fie doua aliante sau blocuri de partide A si B, fiecare formate din cate doua partide. Daca dupa desfasurarea alegerilor una dintre aliante guverneaza in aceeasi formula pre-electorala, atunci predictibilitatea este de 100%. Daca unul dintre partide, component al coalitiei A sau B isi schimba blocul pre electoral, formand guvernul cu celalalt bloc, atunci predictibilitatea este 66%, s.a.m.d.

Analiza
Contestabilitatea
Contestabilitatea – posibilitatea efectiva a partidelor politice de a intra in sistem- este cuantificata in principal prin permeabilitatea sistemica si numarul – procentul de voturi obtinut de partidele care nu obtin reprezentare parlamentara. De asemenea un indicator valid este si evolutia pragului electoral oficial si conditiile financiare in care se prezinta in competitie partidele parlamenatare si cele neparlamentare.

In calculul permeabilitatii coalitiile au fost cuantificate nu ca un singur partid ci ca partide diverse. De exemplu Conventia Democrata in 1992 este compusa din sase partide. Aceste sase partide sunt cuantificate ca subiecti singulari. Pentru alegerile din 1990 au fost luate in calcul doar partidele care au obtinut peste doua locuri. Toate calculele si rezultatele sunt pentru Camera Deputatilor.

Rezultatele, in ceeea ce priveste permeabilitatea sistemului sunt urmatoarele:

Tabelul nr. 1 Contestabilitatea electorala

Numarul total de partide (indiferent de forta lor parlamentara) are de-a lungul timpului doar doua valori: 12 si 6. Dupa cinci alegeri parlamentare numarul este acelasi ca in 1990. Dar forta si distributia lor spatiala este diversa.

Introducerea  pragului electoral de 3% in 1992 nu a influentat, in sensul de a micsora numarul de partide politice prezente in parlament. Acest lucru se datoreaza existentei Conventiei Democrate si a prevederii legale conform careia o coalitie trebuie sa atinga un anumit prag electoral, dar partidele din interiorul unei coalitii nu sunt atinse prin praguri individuale. Existenta unui partid care poate avea un rezultat aproape de 10% de unul singur garanteaza intrarea in parlament a tuturor componentelor coalitiei indiferent de marimea lor(mai ales dupa introducerea pragului de 5%).

Pentru acest an electoral (1992) indicele este de 0.77, un indice destul de elevat, ceea ce inseamna ca permeabilitatea este scazuta, si deci contestabilitatea este ridicata.

In anul urmator, in 1996, indicele scade la 0.5. Numarul de partide este acelasi, 12, dar numarul de partide noi este de doar 3. Motivul: existenta Conventiei Democrate si miscarile de partide care au loc in interiorul ei. Pentru partidele mici acesta a fost principalul vehicul de intra in parlament,  daca nu se alegea calea de a forma un partid direct in parlament ca urmare a racolarii unor parlamentari. Totusi, permeabilitatea si deci contestabilitatea este in scadere.

Alegerile din anul 2000 s-au defasurat din punct de vedere al contestabilitatii sub influenta introducerii pragului de 5% si deci a deciziei de a scadea permeabilitatea sistemului.

Indicele este mai crescut ca in anul 1996 – 0.88 – din cauza iesirilor masive din sistem provocate de esecul Conventiei Democrate de a depasi pragul electoral de 10%. Sapte partide parasesc sistemul, si doar unul singur – Partidul Umanist Roman, reuseste sa intre in sistem. Modalitatea PUR de a intra in sistem este aceeasi, alianta cu un partid mare, in acest caz PDSR. Contestabilitatea sistemului este in continua scadere.

In acest moment al analizei este utila operarea unor diferente analitice la nivelul indicatorului. Asa cum a fost acesta produs, el surprinde miscarile partidelor in ambele sensuri, cu alte cuvinte nu face distinctie intre partidele care intra sau parasesc sistemul. In cazul romanesc, in anul 2000, indicele este ridicat- 0.88, dar este produs aproape in exclusivitate de partidele care parasesc sistemul. Se trateaza deci o permeabilitate in iesire, care este in fond un semnal de inchidere a sistemului.

Permeabilitatea in intrare, care ne intereseaza in mod special pe noi, pentru ca se refera mult mai punctual la nivelul contestabilitatii, este aproape nula. Un singur partid intra in sistem, dar la “remorca” Partidului Democratiei Sociale.

In anul 2004 situatia este consolidata. Nici un partid nu paraseste sistemul, nici un partid nou nu poate trece de pragul electoral. Acum practica alian-telor cu un mare partid nu mai functioneaza pentru outsideri. Spatiul politic este structurat si inchis pentru noi partide. Contestabilitatea, ca posibilitate de acces in parlament este aproape nula. Doar tehnica parasirii partidului in listele caruia ai devenit parlamentar si infiintarea unui nou partid se pare ca mai da roade. Acesta este cazul Partidului Initiativa Nationala si al deputatilor Gusa, Pavelescu si Sandru.

Sistemul romanesc este din ce in ce mai impermeabil si deci contestabilitatea practica in interiorul acestuia este in scadere. La inceputul periodei analizate, metoda prin care partidele mici intrau in parlament era alianta cu un partid mai mare. Acum partidele au devenit destul de puternice electoral si pe fondul lipsei de apari-tii de noi partide utile pentru acestea, partidele mici nu mai pot intra in parlament in urma alegerilor. Doar poarta migratiei da o sansa acestor partide, sau mai degraba liderilor, pentru ca de cele mai multe ori aceste partide sunt nesemnificative la nivel electoral.

Dar a produs impermeabilitatea in crestere o descurajare in randul competitorilor care incearca sa intre in parlament? A scazut numarul acestora sub pragul electoral? Care este procentul de voturi pe care aceste partide il obtin? Raspunsul la aceste intrebari este important pentru a avea o imagine clara a gradului de deschidere a sistemului.

In tabelul de mai jos pot fi vizualizate numarul si procentele partidelor care nu au reusit sa treaca pragul electoral. De asemenea poate fi analizat si nivelul participarii electorale de-a lungul anilor si diferenta dintre primul partid sub prag si valoarea pragului. Sunt luate in considerare toate partidele care au acumulat peste 0,5 % din totalul voturilor valabil exprimate la nivel national.

Tabelul nr. 15 Numar de partide (si procente) care nu au trecut pragul electoral

* pentru anul 2000, primul partid sub pragul electoral a fost considerat ApR si nu CDR

Rezultatele sunt foarte interesante chiar daca  in mare parte destul de previzibile. Numarul de partide care sunt sub pragul electoral este una dintre cifrele interesante deoarece este constanta. Cu exceptia anului 1996, cand numarul de partide care nu au castigat reprezentare parlamentara este 9, in ceilalti ani numarul este acelasi, 8. Acest lucru spune ca un numar relativ constant de partide obtin intre 0.5% si cifra care reprezinta pragul electoral de-a lungul timpului. Deci din partea partidelor mici exista vointa de intra in competitie chiar in conditiile institutionale tot mai drastice.

Procentul total al voturilor obtinute de aceste partide este constant in 1992 si 1996, creste apoi in 2000 la 14.7% ca efect al cresterii pragului electoral. Este in scadere evidenta in anul 2004, cand partidele de sub pragul electoral au acumulat doar 6.6% din voturi.

Diferenta dintre primul partid de sub pragul electoral si prag este din ce in ce mai mare. Daca in anul 1992 PDAR acumula cu doar 0.1% sub pragul electoral,  Partidul Socialist cu 0.7% in anul 1996 si Alianta pentru Romania cu 0.9% in 2000, in 2004 situatia se schimba, Partidul Noua Generatie avand cu 2.8% sub pragul electoral.

Este clar ca numarul partidelor care intra in competitie este acelasi. Dar procentele acumulate de acestea sunt din ce in ce mai mici. Doua motive principale pot cauza un astfel de parcurs. Primul, electoratul isi orienteaza voturile catre partidele mari, procedand astfel la un vot util.  Cel de-al doilea motiv – electoratul nu voteaza in mod util, ci pur si simplu paraseste competitia electorala in lipsa unei oferte satisfacatoare. Dar poate exista si situatia cand cele doua motive se intersecteaza.

Cifrele participarii electorale demonstreaza ca exista un procent din ce in ce mai important de electori care parasesc competitia. Participarea se mentine inalta si constanta la alegerile din 1992 si 1996 – 76%. In acesti ani si nivelul procentului care este obtinut de aceste partide(care nu intra in parlament) este aproape acelasi – 12%. Participarea scade cu peste 10% la urmatoarele alegeri atingand 65.3% in anul 2000. Minimul din toate punctele de vedere este atins in 2004 cand participarea este de doar 58.5%, procentul voturilor partidelor de sub pragul electoral este de 6.6%. Dar, cel mai important, permeabilitatea este nula atat in intrare cat si in iesire.

Sistemul, din perspectiva gradului contestabilitatii si deci al structurii oportunitatilor a devenit complet inchis pentru partidele care vor sa intre sau sa reintre in parlament.

Partidele care incearca accesul sunt net defavorizate de conditiile institutionale, in primul rand de pragul electoral si avantajele financiare de care beneficiaza partidele parlamentare. Aceste conditii, combinate cu scaderea participarii electorale fac destul de greu accesul in arena parlamentara, daca nu imposibil.

O stabilizare a sistemului este evidenta. Dar care este pretul? Relatiile dintre stabilizare si competitivitate sunt de o importanta fundamentala. Pe de o parte, o stabilizare este evident necesara atat pentru partide cat si pentru electorat. Pe de alta parte, stabilizarea excesiva poate cauza defectarea unui procent de electorat si poate favoriza coluziunea partidelor.  Inca din acest stadiu al analizei conditiilor necesare si a relatiilor dintre ele, devine clara complexitatea acestora. Aceste relatii se vor aprofunda pe parcursul analizei dar mai ales in consideratiile conclusive.

Disponibilitatea electorala
Disponibilitatea electorala, cea de-a doua conditie necesara existentei unui sistem competitiv, este operationalizata prin volatilitatea electorala . Vor fi calculate toate cele trei tipuri de volatilitate electorala:
- volatilitatea agregata – adica  nivelul volatilitatii pentru tot sistemul partitic;
- volatilitatea inter-bloc – adica procentul de electorat care isi schimba optiunea de vot intre doua alegeri succesive de la un bloc de partide la altul, pe axa guvern- opozitie;
- volatilitatea inter-bloc – procentul de electori care isi schimba partidul intre doua alegeri, dar in interiorul aceluiasi bloc de partide.

Pentru a controla daca si in ce masura sistemul este competitiv, cea mai importanta dintre cele trei este evident volatilitatea inter-bloc.

Volatilitatea electorala agregata este calculata  pentru toate partidele politice care au obtinut un procent de voturi superior pragului de 3%  in alegerile pentru Camera Deputatilor incepand cu anul 1990.

Evolutia nivelului volatilitatii agregate, cu alte cuvinte evolutia miscarilor comportamentului electoral la nivelul intregului sistem de partide se poate vizualiza in tabelul de mai jos.

Tabelul nr. 2 Volatilitatea agregata

* FDSN este considerat continuatorul Frontului Salvarii Nationale; Frontul Salvarii Nationale(viitorul PD) este considerat partid nou. CDR este considerata continuatorul PNTCD. Toate procentele sunt calculate in consecinta.
** PSD este considerat continuatorul FDSN; PNL, PD si CDR 2000 in noua formula sunt considerate in bloc continuatoarele fostei CDR .
*** Alianta D.A este considerata continuatorul PNL si PD.

Volatilitatea agregata in sistemul romanesc este departe de a se fi stabilizat. Cum era de asteptat, cea mai ridicata valoare este inregistrata in anul 1992 cand sistemul se reaseaza dupa dezmembrarea Frontului Salvarii Nationale.

La urmatoarele alegeri in 1996 volatilitatea scade cu 30 %, o valoare foarte mare, ajungand la un nivel “accidental”- doar 12.4%. Principalul motiv este cristalizarea celor doi poli CDR si FDSN in jurul carora partidele ce graviteaza au un suport electoral din ce in ce mai mic.

O data cu destramarea CDR in formula consacrata, si deci a disparitiei polului de balans la FDSN, volatilitatea agregata face un nou salt de 19.6%, ajun-gand la valoarea de 32%. In acest an PRM castiga 19.5% din voturi, ca urmare a destramarii unui pol alternativ, ceea ce face ca si volatilitatea agregata sa creasca in mod evident.

Anul 2004 gaseste sistemul romanesc in situatii similare cu cea din 1992 dar mai ales cu cea din 1996. Doi poli alternativi isi disputa in mod evident alegerile si deci formarea guvernului. Volatilitatea atinge minimul istoric sistemic de 12.3%, ceea ce reprezinta o scadere de 19.7% fata de anul 2000.

Cateva concluzii se pot trage inca din acest moment al analizei disponibilitatii electorale:
- prima este ca volatilitatea agregata, indicatorul disponibilitatii totale, are fluctuatii majore de la un scrutin la altul;
- a doua concluzie preliminara este ca volatilitatea este in scadere evidenta atunci cand pentru castigarea alegerilor si formarea guvernului se infrunta doua aliante pre- electorale clar definite pentru electorat

Prin umare existenta unor aliante pre-electorale, percepute ca fiind alternative, se pare ca are un efect riductiv asupra volatilitatii agregate.

Volatilitatea agregata este la nivel teoretic corelata pozitiv cu volatilitatea inter-bloc dar si cu cea intra-bloc, deci si in cazul romanesc ar trebui sa gasim aceste relatii.

In paragraful urmator vom urmari  cu precadere valorile volatilitatii inter-bloc si volatilitatii intra-bloc si masura in care teoria este confirmata de realitate.

Asa cum se poate presupune cu oarecare usurinta, volatilitatea inter-bloc, precum si cea intra-bloc, se bazeaza pe existenta sau constructia unor blocuri de partide politice. Constructia unor blocuri de partide care sa reflecte realitatea politica a unui sistem   nu este insa una dintre cele mai usoare operatii.

In analiza de fata, doua blocuri de partide, corespunzatoare axei guvern-opozitie, au fost luate in considerare, incepand cu anul 1992. Ele  vor fi numite in continuare Blocul de Stanga si Blocul de Dreapta.

Blocul de Stanga, corespunzator partidelor de guvernamant din legislatura 1992 –1996, este alcatuit din urmatoare partide:
- pentru alegerile din 1992 – FDSN, PUNR, PRM si PSM. Argumentul este ca aceste partide au cooperat la nivel parlamentar si guvernamental, chiar daca nu au constituit o alianta pre-electorala;
- pentru alegerile din 1996  – FDSN, PUNR si PRM;
- pentru alegerile din 2000 – PSD si PUR;
- pentru alegerile din 2004, calculul este facut pentru PSD si PC. Chiar daca aceste partide nu mai sunt in alianta, ele s-au prezentat impreuna la alegerile din 2004.

Blocul de Dreapta, corespunzator partidelor de opozitie in legislatura 1992-1996 este alcatuit din urmatoarele partide:
- pentru alegerile din anul 1992 – CDR si FSN;
- pentru alegerile din 1996- CDR, USD;
- pentru alegerile din anul 2000- CDR 2000, PNL si PD;
- pentru alegerile din anul 2004- Alianta D.A.

Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, desi a participat la diverse guverne formate de Blocul de Dreapta in legislatura 1996-2000, a acordat apoi sprijin parlamentar guvernului format de Blocul de Stanga in legislatura 2000-2004. Sprijinul sau electoral nu este conditionat de participarea la diverse aliante pre-electorale, liderii partidului optand pentru una dintre tabere dupa momentul alegerilor. Din aceste motive UMDR nu a fost inclusa intr-unul dintre blocuri.

Partidul Romania Mare incepand cu anul 2000 nu mai este un partid component al Blocului de Stanga, devenind o a treia forta.

Rezultatele tuturor tipurile de volatilitate, precum si procentele electorale cumulate ale celor doua blocuri de partide sunt urmatoarele:

Tabelul nr. 3 Volatilitate agregata, inter-bloc si intra-bloc

Volatilitatea inter-bloc are o evolutie interesanta si poate produce informatii utile in vederea descifrarii evolutiei disponibilitatii electorale. In anul 1992 volatilitatea inter-bloc are o valoare de 26.8%, ceea ce inseamna ca miscarile intre cele doua blocuri au constituit mai mult de jumatate din volatilitatea agregata.

Au fost alegerile in care sistemul a inceput sa aiba o logica bipolara, ceea ce a influentat in mod evident volatilitatea inter-bloc. Valoarea ridicata a acesteia se explica in principal prin miscarile electoratului de la Blocul de Stanga la cel de Dreapta. Dar si alte partide componente ale Blocului de Stanga au beneficiat de destramarea vechiului FSN, din moment ce volatilitatea intra-bloc este de 15.7%. Cele doua blocuri de partide au cumulat 72.5% din totalul voturilor valide, un procent ridicat in conditiile unui prag de doar 3% si in prezenta unui sistem care se afla la doar al doilea scrutin.

La scrutinul urmator, in 1996, ca urmare a consolidarii logicii bipolare a sistemului care mentine clar pentru electorat linia de demarcatie intre Blocul de Stanga – Blocul de Dreapta, intre guvern-opozitie, volatilitatea agregata s-a prabusit. Ceea ce este foarte interesant este ca volatilitatea inter-bloc este de doar 11.35%, cu un procent sub valoarea volatilitatii agregate.

Deci aproape toate miscarile din sistem s-au facut de-a lungul celor doua blocuri de partide care au capatat o importanta sporita pentru electorat, aliniat acum in mod clar intr-unul dintre cele doua blocuri. Volatilitatea intra-bloc este aproape inexistenta, ceea ce este inca o dovada ca sistemul incepea sa se consolideze. Cele doua blocuri au cumulat impreuna 75.65% din totalul voturilor, lucru normal in perspectiva celor afirmate mai sus.

Scrutinul din 2000 gaseste un electorat deja obisnuit intr-o anumita masura cu o logica bipolara a sistemului, fara un Bloc  de Dreapta  solid, alternativ la cel de Stanga. In aceste conditii, volatilitatea agregata creste pana la 28.5% (cu 16 %). Dar volatilitatea inter-bloc, in crestere si ea, nu creste cu o valoare similara, ci cu doar aproximativ 9%. Inseamna ca electoratul, chiar in fata lipsei unei alternative clare la Blocul de Stanga, a pastrat o logica bipolara. Chiar cresterea Partidului Romania Mare, poate fi considerata un efect al acestei logici. In fata lipsei de alternative viabile la Blocul de stanga, electoratul a ales PRM. Volatilitatea intra-bloc este si ea in crestere, efect al destramarii Coventiei Democrate. Chiar daca intr-o masura mai greu vizibila, in fata unei destructurari a vechilor aliante, electoratul mentine o alegere de tip bipolar.

Alegerile din  anul 2000 sunt intr-un fel similare cu cele din anul 1996. Diferenta, importanta, este ca acum partidele care formeaza cele doua Blocuri sunt mai puternice decat in urma cu opt ani. Volatilitatea agregata atinge cea mai scazuta valoare 12.3%, scazand cu aproximativ 16%. Dar volatilitea inter-bloc scade cu doar 9%, producand, in conditiile in care Blocul de Stanga obtine exact acelasi rezultat ca in 2000(36.6%), imaginea unui electorat din ce in ce mai solid asezat de-a lungul celor doua Blocuri. Cele doua Blocuri au acumulat impreuna doar 70 % din voturi. Cum se explica acest fapt ?

Explicatia sta in faptul ca volatilitatea inter-bloc are o fluctuatie mai scazuta decat volatilitatea agregata. In timp ce la nivelul sistemului de partide volatilitatea agregata are o tendinta fluctuanta, la nivelul volatilitatii inter-bloc, valorile cu care aceasta se modifica sunt in mod constant mai mici. Pe masura ce electoratul isi schimba optiunile, intre cele doua Blocuri exista mai putini electori dispusi sa-si schimbe partidul. Media volatilitatii agregate este de 23,9, cu o abatere standard de 14,53, in timp ce media volatilitatii inter-bloc este de 16,66 cu o abatere standard de doar 8,38.

Ce inseamna acest lucru din perspectiva competitiei? Pentru competitia inter-blocuri, nivelul volatilitatii inter-bloc este important. Daca nu exista un procent suficient de electori dispusi sa-si schimbe votul de-a lungul celor doua blocuri, competitia este in scadere. In sistemul romanesc, nivelul volatilitatii inter-bloc incepe sa se consolideze, dar este inca suficient de ridicat pentru a face diferenta intre cele doua blocuri concurente, mai ales in conditiile in care scorurile electorale ale acestora sunt destul de apropiate.

Nivelul disponibilitatii electorale este deci suficient de ridicat in acest moment pentru ca la nivelul sistemului de partide sa  existe un nivel ridicat al competitiei.

Decidabilitatea
Decidabilitatea se refera la capacitatea partidelor de o oferi programe clare si diferentiate intre ele si la capacitatea electorilor de a distinge intre aceste programe. Ideea este ca daca partidele si electorii sunt capabili sa ofere si sa analizeze programe diverse, coluziunea intre partide poate fi evitata si competitia poate fi mai ridicata.

Sectiunea de fata analizeaza doar o mica portiune din oferta programatica a partidelor politice romanesti, si anume analizeaza oferta politica in ceea ce priveste politicile sociale.

Indicatorul se bazeaza pe numarul de propozitii existente in programele politice ale partidelor, care au legatura cu politicile sociale. Ideea pe care o asuma constructia acestui indicator este ca pentru a ne afla in fata unei oferte clare pentru electorat este nevoie de o cat mai mare distanta intre partide. Aceasta distanta este produsa de diversitatea ofertei. Diversitatea ofertei este operativitizata prin numarul de propozitii existente in sectiunea programului care este analizata. O mai mare diferenta intre scorurile obtinute de partide inseamna o mare diversitate a ofertei si deci o mai mare decidabilitate.

Relatia dintre numar si diversitate este importanta pentru ca aici sta calitatea indicatorului. Diversitatea nu este produsa neaparat de numar, putand exista si in conditiile existentei unui numar restrans de propozitii care privesc un subiect. Dar un numar ridicat poate insemna o preocupare majora din partea unui partid. O preocupare majora poate insemna o atentie sporita vis a vis de oferta si implicit de compe-titie. La capatul acestui rationament, indicatorul asu-ma ca un numar ridicat de propozitii cu referire la un subiect poate implica un interes din partea unui partid. Dar nu inseamna nimic la nivel sistemic. La nivel sistemic ne intereseaza diferentele dintre partide si evolutia acestor diferente. Cu cat diferentele sunt mai mari cu atat decidabilitatea este mai ridicata.

Indicatorul nu este perfect adaptat acestui concept, dar poate reprezenta un punct de plecare.

Vor fi analizate partidele parlamentare din legislaturile 2000 si 2004, cu exceptia  Partidului Conservator, care a fost exclus din analiza deoarece acest partid nu s-a prezentat la nici unul dintre aceste scrutinuri avand un program politic propriu, pe care sa il supuna electoratului.

Acest partid s-a aflat la remorca electorala a PDSR si apoi PSD, nefiind relevant programatic pentru electorat. Partidul Romania Mare este analizat doar pentru alegerile din 2004 din lipsa informatiilor cu privire la alegerile din 2000.

Au fost selectati urmatorii itemi  corespunzatori capitolului Welfare and Quality of Life,(Budge, Klingemann, 2001, p. 22)care sunt urmariti in sectiunile dedicate politicilor sociale din programele politice ale partidelor.
- justitie sociala: conceptul de egalitate, tratament corect si egal pentru toti oamenii, protectie speciala pentru cei cu probleme speciale;
- expansiune a statutului bunastarii: mentiuni favorabile pentru a se largi serviciile sociale sau schema de securitate sociala (limitarea acestora- negativ);
- expansiune a educatiei – nevoia de a extinde  sau imbunatati educatia la toate nivelurile (limitare- negativ)/
- referiri pozitive sau negative la muncitori, someri, sindicate;
- asistenta (sau limitarea acesteia) pentru grupuri non-economice: femei, oameni in varsta, tineri.

Acestia sunt itemii care vor fi urmariti si cuantificati in programele partidelor asa cum sunt prezentati in sectiunile dedicate problemelor sociale.

In functie de numarul de aparitii negative sau pozitive, un partid poate primi un scor de la 0 la 100. 0 reprezinta extrema Dreapta in timp ce 100 este extrema Stanga. Sunt luate in calcul doar acele referiri clare si fara echivoc in legatura cu o problema abordata in program.

Exemplu: asigurari sociale – pozitiv – sistem uniform pentru toti cetatenii; negativ- limitarea platilor compensatorii. (Partidul Democrat – 2000).

Numarul total de afirmatii este dat de numarul total de propozitii din care este alcatuita sectiunea analizata. Metoda de calcul este urmatoarea:
- daca avem un numar total de 200 de afirmatii, dintre care 120 apartinand zonei de Stanga si 40 zonei de Dreapta, atunci procentul celor negative 20% este scazut din procentul celor pozitive 50%. Scorul final in aceasta situatie ipotetica este de 30. (Budge, Klingemann, 2002, p. 27)

Aceste rezultate sunt in mod clar viciate de numarul de afirmatii referitoare la un anumit subiect. Exemplu: PRM are un numar total de sapte afirmatii in legatura cu politicile sociale, din care 2 pozitive, celelalte fiind neutre. Scorul este este de 28, ceea ce nu este tocmai in spiritul programului care ignora pur si simplu problemele sociale.

Pentru anul 2004, din cauza aliantei dintre Partidul Democrat si Partidul National Liberal, care au avut un program electoral comun, acesta este considerat ca fiind propriu fiecarui partid. Rezultatele sunt urmatoarele.

Partidul Social Democrat
Programul politic din anul 2000, prezentat de PSD electoratului, contine un numar de sapte subtitluri care fac referire la politici sociale:

Tabelul nr. 4 Valorile indicatorului pentru PSD 2000

* In Program nu exista referiri negative cu privire la politicile sociale

La aceste subtitluri a fost adaugat si capitolul Introducere si principii deoarece continea un numar de 13 referiri la subiect. Ca urmare a acestor rezultate, scorul PSD pentru anul 2000 este de 43, ceea ce il situeaza, contrar perceptiei de zi cu zi la Centru Dreapta si nu la Centru Stanga.

Programul din anul 2004 este mult mai elaborat (are 67 de pagini), cu referiri pe tot parcursul textului (nu doar pe sectiuni).

Tabelul nr. 5 Valorile indicatorului pentru PSD 2004

 * in Program, nu exista referiri negative la politicile sociale, diferenta dintre numarul total si afirmatiile pozitive fiind produsa de afirmatiile neutre

Programul PSD din anul 2004 este in  mod clar mai pronuntat spre Stanga, scorul fiind de 87,  corespunzator celui mai de Stanga program din toata perioada analizata pentru toate partidele. Fata de programul precedent prezinta o clara oscilatie la Stanga,  45 de puncte avand in plus partidul la  aceste alegeri. Se pare ca daca la alegerile din anul 2000 programul partidului nu era bine diferentiat de celelalte, la alegerile din 2004 PSD a oferit un program cu o clara identitate.

Partidul Democrat
Programul Partidului Democrat din anul 2000 contine 26 de subcapitole din care 7, 27% cu referiri la politicile  sociale.

Tabelul nr. 6 Afirmatii in legatura cu politicile sociale PD 2000

In total avem 80 de afirmatii, dintre care 38 pozitive si 2 negative, rezultand un scor de 45. Referirile negative privesc platile compensatorii care trebuie limitate si la solidaritatea sociala, care nu trebuie sa afecteze diversitatea. Este un scor superior celui inregistrat de PSD in acelasi an, ceea ce il face partidul sa fie plasat cel mai la Stanga la aceste alegeri.

Programul comun cu PNL, in cadrul aliantei D.A pentru anul 2004 are un numar de 6 subtitluri:

Tabelul nr. 7 Afirmatii in legatura cu politicile sociale D.A 2004

* diferenta este produsa de afirmatiile care au fost catalogate ca fiind neutre.

Scorul total este de 48, ceea ce inseamna o usoara oscilatie mai la Stanga, mai aproape de centru, dar totusi in partea de Dreapta a spectrului. Scorurile sunt sensibil egale, ceea ce inseamna ca oferta PD in cadrul Aliantei D.A nu a modificat profilul partidului, care nu este perfect diferentiat de cele ale altor partide.

Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania
UDMR nu este un partid politic in sensul pur al termenului, ci o uniune de organizatii teritoriale, grupuri de opinie si organizatii stiintifice, culturale si artistice, care reprezinta etnia maghiara. Din acest motiv, al unui electorat de tip special, UDMR nu pune accent pe politicile sociale, relevanta ofertei fiind destul de scazuta.

Programul politic din anul 2000 contine un capitol referitor la probleme sociale, unde am identificat un numar de 41 de afirmatii. Din acest total 17 sunt pozitive, ceea ce inseamna un scor de 41. Programul este structurat pe trei directii principale – nivel minim de existenta, politica familiala agresiva, refacerea sistemului sanitar. Aceste directii sunt adresate in mod explicit etnicilor maghiari. Scorul de 41  plaseaza Uniunea in Dreapta spatiului, dar aproape de centru.

Programul din anul 2004 are aceleasi directii principale. Numarul de afirmatii este de 78 din care 29 pozitive. Rezulta un scor de 37, usor mai scazut  decat cel precedent, dar care da imaginea unui partid stabil, in zona de centru Dreapta a spectrului.      

Partidul National Liberal
Programul din 2000 al PNL este axat pe conceptul de  politici sociale coerente, avand un numar total de afirmatii de 69, dintre care doar 5 pozitive, iar una este negativa. Rezulta un scor foarte mic, de 6, ceea ce il plaseaza aproape de extremitatea Dreptei. Este un scor surprinzator, pentru un partid care nu este perceput ca fiind unul de extrema Dreapta. (a se avea in vedere ca analiza se refera strict la politici sociale).

Programul din 2004 coincide cu cel al programului Partidului Democrat, deci are un scor de 48, ceea ce reprezinta un salt extrem de spectaculos spre centrul spatiului partizan. Este un salt mai mare chiar decat al PSD.

Alianta dintre PD si PNL a afectat punctul de vedere al ofertei. PNL a pierdut din identitatea sa traditionala, fiind acum inglobat partidelor care aglomereaza centrul spatiului politic.

Partidul Romania Mare
Din punct de vedere al ofertei programatice in ceea ce priveste politicile sociale, partidul este unul care trateaza cel putin cu dezinteres acest aspect. Programul din 2004 necontinand decat sapte referiri, dintre care doua pozitive.

In aceste conditii, partidul are un scor de 28 ceea ce il plaseaza la Dreapta spectrului politic, scor surprinzator daca il corelam cu discursul populist si demagogic al liderului sau.

Rezultatele analizei, in anul 2000, dau urmatoarele diferentieri programatice corespunzatoare spatiului Stanga-Dreapta:

STANGA                                                 DREAPTA

                            PD;PSD;UDMR              PNL

                             45  43      41                 6

Se constata o clara aglomerare a centrului, toate cele trei partide – PD, PSD si UDMR – avand scoruri si deci si pozitii apropiate. Doar PNL inregistreaza un scor care il diferentiaza net ca oferta. Oferta partidelor se dovedeste a fi  nediferentiata, ele ocu-pand centrul spectrului. Rezulta ca decidabilitatea pentru alegerile din 2000 – inteleasa ca fiind capacitatea partidelor de a propune programe diferite, este scazuta.

Pentru anul 2004 situatia se prezinta astfel:

STANGA                                                  DREAPTA

               PSD                   D.A.   UDMR     PRM

                87                    48        37        28

Se poate observa o mai clara distributie a partidelor de-a lungul spectrului, cu PSD care acupa o pronuntata pozitie la Stanga, in timp ce PD, ca parte a D.A. isi consolideaza pozitia la centru. Fata de precedentul scrutin se observa o mai clara asezare doctrinara grafica, partidele fiind mai diferentiate intre ele. Inseamna ca la aceste alegeri partidele au prezentat programe mai diferentiate intre ele. Cel mai spectaculos salt l-a facut PSD care a avut o oferta clara, cu accente puternice de Stanga. Si PNL a facut un salt, dar in sens invers PSD, pierzand din propria vizibilitate ca partid politic. Decidabilitatea este superioara alegerilor precedente.

Luand insa in considerare ansamblul datelor disponibile, asezarea partidelor din punct de vedere al decidabilitatii, se prezinta astfel:

STANGA                                                  DREAPTA

                        PSD        PD   UMDR     PRM  PNL

                         66         48      39         28    25

Asa  cum se poate observa, per total, asezarea partidelor politice romanesti, asa cum rezulta ea din analiza ofertei electorale, este clar mai aglomerata in partea dreapta a spectrului, unde sunt patru partide. Doar un partid, PSD, ca urmare a ofertei din anul 2004 s-a postat in partea stanga a spectrului.Daca nu exista aceasta miscare a PSD spre Stanga, toate partidele erau postate la Dreapta.

Pentru nivelul decidabilitatii, postarea a patru partide la Dreapta, actioneaza in sens negativ. Sistemul romanesc de partide  nu are un nivel al decidabiliatii care sa permita electorilor sa identifice clar  oferta electorala a partidelor.

Din punct de vedere al ofertei, ca indicator al decidabilitatii, partidele au ales un comportament colusiv si nu competitiv, lipsa lor de interes sau incapacitatea de a prezenta o oferta distincta fiind o dovada in acest sens.

Vulnerabilitatea
Vulnerabilitatea este a patra conditie identificata ca fiind necesara pentru a avea un grad de competitie ridicat. Vulnerabilitatea se refera la probabilitatea pentru guvernul in functiune de a fi schimbat ca urmare a alegerilor.  Cu cat gradul vulnerabilitatii este mai ridicat cu atat sistemul poate fi considerat mai competitiv in termeni de responsivness.

Daca pana acum s-au facut distinctii intre blocuri de Stanga si blocuri de Dreapta, intre guvern-opozitie si pozitia pe axa Stanga-Dreapta, aceasta sectiune nu lucreaza decat cu termenul de guvern. Prin guvern se intelege partidul sau partidele care  formeaza guvernul la momentul alegerilor.

S-au considerat ca formand guvernul urmatoarele partide: pentru 1992 – FDSN; pentru 1996 –PDSR; pentru 2000 – PNL, PD si CDR 2000; pentru 2004 PSD si Partidul Conservator.

Gradul vulnerabilitatii este calculat prin scaderea din rezultatul electoral inregistrat de guvern,  o  unitate a valorii abaterii standard. Abaterea standard este un indicator de dispersie care masoara gradul imprastierii in cadrul unei serii de valori numerice si caracterizeaza o populatie statistica din punctul de vedere al omogenitatii eterogenitatii in raport cu o variabila data (Rotariu, 2000, p. 49).

Se va calcula gradul vulnerabilitatii guvernamentale pentru toate alegerile  la nivel national cat si pentru ficare judet in parte, pentru a avea o imagine cuprinzatoare a pozitiei guvernamentale. Cu cat diferenta dintre procentul de voturi inregistrat si abaterea standard este mai mare, cu atat pozitia guvernului este mai sigura.

La nivel national situatia se prezinta astfel:

Tabelul nr. 8 Vulnerabilitatea guvernamentala la nivel national 1992-2004

* cu cat valoarea este mai ridicata cu atat gradul de vulnerabilitate este mai redus

Pana in 2004, media rezultatelor inregistrate de guvern la nivel national este in continua scadere. Si abaterea standard are tot un trend negativ. Acest lucru inseamna ca guvernul are o pozitie din ce in ce mai riscanta la nivelul intregii tari, fapt pus in evidenta de abaterea standard redusa, ceea ce inseamna ca rezultatele sunt omogene in grad ridicat.

In aceste conditii, pozitia guvernamentala este din ce in ce mai riscanta, lucru demonstrat de evolu-tia gradului de vulnerabiltate care are o tendinta in crestere.

In anul 2004 pozitia guvernului pare imbunata-tita. Media are valoarea cea mai mare, abaterea standard este redusa si in consecinta gradul de vulnerabilitate este mai redus.

Cu toate acestea, la nivel complesiv, gradul de vulnerabilitate este ridicat ceea ce face ca sistemul sa aiba un nivel de competitivitate ridicat..

La nivelul judetelor, pentru intreaga perioada analizata, evolutia gradului de vulnerabilitate se poate vedea in Tabelul nr. 9.

Tabelul nr. 9 Vulnerabilitatea guvernamentala la nivelul judetelor

Judetul cu cel mai inalt grad de risc este Harghita, dar datorita specificului acestui judet este mai util sa consideram ca fiind cel mai riscant judet Clujul, unde gradul vulnerabilitatii este foarte ridicat – 6.66. Judetul in care guvernul are cea mai sigura pozitie este Teleorman unde scorul este de 25.5.

Dar intre aceste doua extreme distributia jude-telor este destul de clar conturata, existand judete cu un scor sub 10- in principal in judetele unde exista mai multe etnii, apoi un grup de 12 judete cu un scor intre 10-15, un grup de 13 judete cu un scor intre 15-20 si in sfarsit, un grup de judete in care pozitia guvernului este mai putin riscanta, cu un scor intre 20-25.

In primul grup, care este caracterizat de cel mai ridicat grad de vulnerabilitate se regasesc urmatoarele judete: Cluj, Covasna, Harghita, Mures, Satu Mare si Sibiu. Se observa ca toate aceste judete sunt judete in care exista o mare diversitate etnica si sunt situate in Transilvania.

Urmatorul grup de judete, cu o vulnerabilitate intre 10 –15 este format din: Alba; Arad, Bihor, Bistrita, Brasov, Braila, Constanta, Dolj, Maramures, Olt, Salaj si Timis. Marea majoritate a acestor judete – opt – se gaseste in Transilvania, doar patru gasindu-se in afara acestei zone. Doua dintre acestea din urma – Dolj si Constanta sunt judete industrializate in grad superior celorlalte doua – Olt si Braila. Se poate spune ca vulnerabilitatea este mai ridicata pana acum in judetele aflate in partea de N-V a tarii.

Cel de-al treilea grup de judete are o vulnerabilitate intre 15-20 si este format din urmatoarele judete: Bacau, Arges, Botosani, Caras-Severin, Galati, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iasi, Mehedinti, Prahova, Valcea si Bucuresti. Este grupul format din cele mai multe judete, cu o distributie neuniforma. Nu se poate gasi un pattern geografic sau din punct de vedere al dezvoltarii economice in interiorul acestui grup.

Ultimul grup, alcatuit din judete caracterizate de cel mai scazut grad de vulnerabilitate (20-25), este compus din: Buzau, Calarasi, Dambovita, Ialomita, Ilfov, Neamt, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui si Vrancea. Toate aceste judete sunt preponderent agricole –aflate in Muntenia sau aflate in Moldova. Guvernul este cu atat mai sigur cu cat un judet este nedezvoltat si este aflat in Moldova.

Per ansamblu, pozitia guvernului la nivelul intregii tari  este riscanta. Dar exista grade de risc in functie de zone geografice si indicele de dezvoltare. Judetele cu etnii multiple (aflate evident in Transilvania) sunt cele mai riscante zone. Urmeaza apoi judete aflate in aceeasi zona – Transilvania-Banat – dar si alte judete mai dezvoltate economic cum ar fi Constanta si Dolj. Cu un grad mediu-inalt al siguran-tei urmeaza apoi un grup de judete fara caracteristici comune evidente. In sfarsit, grupul unde guvernul are pozitia cea mai sigura este format din judete din Moldova si judete preponderent agrare.

Din punctul de vedere al vulnerabilitatii guvernamentale, ce de-a patra conditie necesara, se poate spune ca sistemul romanesc indeplineste cerintele pentru a fi catalogat ca fiind competitiv.

Predictibilitatea post-electorala
Predictibilitatea post-elecorala, ultima conditie identificata ca fiind necesara existentei competitiei politice, este operationalizata prin gradul (ca procent) in care un guvern care se formeaza dupa momentul alegerilor corespunde sau nu coalitiei pre-electorale care a fost supusa votului popular.

Daca nu exista acest tip  de comportament al partidelor, care sa fie centrat pe prezentarea unei coalitii pre-electorale, este greu de vorbit de masurarea predictibilitatii post-electorale. Inseamna ca dupa momentul alegerilor partidele politice au mana libera in negocierea unor coalitii fara nici o legatura cu structura votului. Evident, nici daca exista delimitate clar coalitii pre-electorale, acest lucru nu inseamna ca partidele sunt obligate sa respecte vechile aliante. Ele pot ignora pur si simplu votul si structura preferintele electorilor. Dar in acest caz se poate masura mai usor predictibilitatea comportamentului.

In cazul romanesc comportamentul care sa fie centrat pe clare aliante pre-electorale nu este deosebit de obisnuit. Asemenea aliante au fost prezentate de PSD si PUR in anul 2000, de aceleasi partide la alegerile din 2004 si de Alianta D.A la aceleasi alegeri. Analiza predictibilitatii este posibila pentru aceste alegeri. Dar care este situatia la alegerile precedente? La alegerile din 1992 si 1996 a existat Conventia Democrata, ca alianta pre-electorala de balans la FDSN si apoi PDSR. Dar pentru a forma guvernul CDR a fost nevoita sa se alieze cu alte partide, iar FDSN a trebuit sa formeze aliante guvernamentale sau parlamentare cu alte partide. Aceste aliante nu au fost expuse electoratului spre validare la momentul alegerilor. Pot fi acestea analizate?

Solutia adoptata de aceasta lucrare pentru aceste aliante este ca pot fi totusi analizate din punct de vedere al predictibilitatii post electorale pe axa folosita in sectiunile precedente, si anume axa guvern-opozitie sau Blocul de Stanga si Blocul de Dreapta. Sunt considerate cu un grad inalt de predictibilitate guvernele formate din partide apartinand aceluiasi bloc. Totusi, pentru aceste situatii nu se vor calcula procentul de predictibilitate.

Guvernele romanesti de dupa 1990 si gradul de predictibilitate al acestora pot fi vizualizate in tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 10 Predictibilitatea post-electorala 1990-2004

* pe tot parcursul legislaturii guvernul a fost sustinut de o majoritate parlamentara formata din  PUNR, PSM, PRM, PDAR.

Dupa alegerile din 1990, desi FSN dispunea de o majoritate suficienta, dupa criza din 1991, a preferat sa  formeze un guvern de coalitie, in care erau incluse si partide din blocul concurent – PNL si MER. Din aceasta cauza predictibilitatea post electorala este de 50%, procent caracterizat a fi mediu.

Cele trei guverne Vacaroiu au fost sustinute la nivel parlamenatar de toate partidele Blocului de Stanga pe parcursul legislaturii, ceea ce face ca nivelul predictibilitatii sa fie totusi inalt.

Guvernele din urmatoarea legislatura – Ciorbea, Isarescu, Vasile, au fost constituite de CDR, USD si UDMR. Desi UDMR nu este inclusa intr-un bloc, datorita climei politice din acei ani, este evident ca predictibilitatea poate fi considerata ca fiind inalta.

Guvernul Nastase este cel mai usor de caracterizat, el fiind la nivel guvernamental predictibil in totalitate. Este de notat insa ca UDMR a optat pentru o alianta parlamentara cu PSD, lucru de o importanta capitala, din moment ce pana atunci UDMR a sustinut Blocul de Dreapta. Din acest moment UDMR devine un jucator cheie in sistem, iar din punctul de vedere al predictibilitatii post-electorale, aceasta este pusa semnul intrebarii. Motivul este ca interesul UDMR este sa se mentina in zona guvernamentala, indiferent de componenta acesteia. Asta face ca momentul  deciziei UDMR  de a sustine o alianta pre-electorala sa devina cruciala pentru predictibilitate.

Modificarea comportamentului cristalizat la alegerile din 1992 si 1996, acela de respecta aliantele intra-bloc, este confirmata de alegerile din anul 2004.

Desi pentru a doua oara consecutiv PSD si PUR formeaza o alianta pre-electorala, acesta din urma nu isi respecta angajamentul pre-electoral, decizand sa formeze o alianta post electorala cu Alianta D.A. Pozitia UDMR, partid care a sustinut coalitia PSD-PUR in precedenta legislatura este confuza acum datorita rezultatului alegerilor prezidentiale. Pana la urma si UDMR decide sa formeze o alianta cu D.A.

Daca la inceputul perioadei analizate (cu exceptia crizei de guvern din 1991) predictibilitatea post-electorala intra-bloc era ridicata, aceasta scade in anul 2000 si mai ales in anul 2004. Partidele nu urmeaza rezultatul votului – cazul PUR (actual PC) sau isi modifica protocoalele incheiate – cazul UDMR.

In acest caz se poate spune ca predictibilitatea post-electorala este in scadere, partidele comportan-du‑se independent de structura votului sau protocoalele incheiate, in functie de interesele pe termen scurt ale acestora.

Acest tip de comportament creste confuzia si scade siguranta celorlalte partide din sistem, facand preferabil un comportament colusiv, in care partidele cauta orice alianta pentru a supravietui, scazand deci nivelul competitivitatii in sistem.

Concluzii
Cele cinci conditii necesare analizate – contestabilitatea, disponibilitatea electorala, decidabilitatea, vulnerabilitatea guvernamentala si predictibilitatea post-electorala – formeaza cele cinci dimensiuni in care se afla punctul mereu in miscare care constituie nivelul competitiei sistemice propriu sistemului roma-nesc de partide.

Acest punct se poate afla, in functie de evolutia variabilelor, mai aproape de o dinamica in care competitia este accentuata sau mai aproape de o dinamica in care competitia este inlocuita de un comportament colusiv. Dar care este evolutia celor cinci dimensiuni? Au produs acestea un punct mai aproape de competi-tie sau de coluziune?

Contestabilitatea sistemica a avut pe parcursul perioadei analizate o tendinta in descrestere continua pa-na in anul 2004 cand sistemul a devenit complet inchis noilor competitori. Aceasta scadere continua a permeabilitatii poate contribui la  parasirea competitiei de catre cetatenii-electori si deci la scaderea participarii politice. Scaderea participarii politice poate produce o scazuta putere de reprezentativitate a sistemului politic.

Disponibilitatea electorala s-a dovedit a avea o tendinta haotica, in care niveluri joase ale volatilitatii agregate alterneaza cu niveluri crescute ale acesteia. Totusi, nivelul cu care fluctueaza volatilitatea agregata este in continua scadere. Volatilitatea inter-bloc, acea parte a volatilitatii, vitala pentru a competitie bipolara, urmeaza aceeasi tendinta. Diferenta, importanta, este ca acesta variaza mult mai putin si ca aceasta varianta este in scadere, ceea ce inseamna ca numarul de electori dispusi sa-si modifice votul pe axa celor doua blocuri de partide analizate, este in scadere. Pentru moment, procentul acestora este suficient pentru a face posibil un nivel ridicat al competitivitatii.

Decidabilitatea partidelor romanesti s-a dovedit a fi scazuta, toate partidele sunt pozitionate intr‑un spatiu relativ restrans, cu preponderenta in partea dreapta a spectrului politic. Doar  PSD si doar pentru alegerile din anul 2004 s-a dovedit a fi capabil si suficient de puternic in plecare, pentru a propune un program clar diferentiat de cele ale celorlalti competitori. Si pentru aceasta conditie necesara se pare ca partidele romanesti au ales calea coluziunii si nu pe cea a competitiei. Decidabilitatea este in stransa legatura cu cea de-a patra conditie necesara, si anume cu vulnerabilitatea guvernamentala. Nivelul decidabilitatii este corelat in mod negativ cu nivelul vulnerabilitatii guvernamentale (Bartolini, 2002, p. 315). Cu cat vulnerabilitatea este mai ridicata cu atat decidabilitatea este mai scazuta, pentru ca partidele nu au interes sa riste propunand un program divers. Am vazut ca nivelul vulnerabilitatii guvernamentale are valori diverse pe grupuri de judete, dar la nivel complesiv, acesta are un grad ridicat. Un comportament colusiv si deci nediferentiat ca oferta este mai protectiv decat o competitie ridicata. Aceasta ipoteza care necesita a fi aprofundata, se dovedeste la o prima privire, a fi potrivita partidelor romanesti – in anul 2004 vulnerabilitatea a atins nivelul cel mai scazut – ceea ce a incurajat PSD sa propuna o oferta divergenta. Numai ca electoratul s-a dovedit a  nu fi deosebit de sensibil la aceasta ofer-ta, PSD pierzand dreptul de a forma guvernul.

Predictibilitatea post-electorala, ultima conditie necesara, se inscrie in  comportamentul obisnuit al partidelor romanesti in relatie cu competitia.

Daca la inceputul perioadei analizate predictibilitatea post-electorala intra-bloc era ridicata, aceasta scade in anul 2000 si mai ales in anul 2004. Partidele incep sa se  comporte intr-un mod inconsistent fata de rezultatul si structura votului – cazul PUR (actualul PC) sau isi modifica prin negociere permanenta cu ambele blocuri concurente, protocoalele incheiate – cazul UDMR.

In acest caz se poate spune ca predictibilitatea post-electorala este in scadere, partidele comportan-du-se independent de structura votului sau protocoalele incheiate, in functie de interesele pe termen scurt ale acestora.

Si aceasta dimensiune evolueaza de la un nivel vizibil al competitiei- pana in anul 2000, la un nivel in care aliniamentele pre-electorale isi pierd din importanta, producand confuzie in randul electorilor.

Daca nivelul competitivitatii sistemice este produsul interactiunii dintre cele cinci dimensiuni analizate si poate fi imaginat sub forma unui punct in miscare intre competitie perfecta si coluziune perfecta, atunci acest punct in cazul romanesc se misca dinspre un cert nivel al competitivitatii la inceputul periodei analizate spre un clar comportament colusiv la finalul acesteia.

Competitivitatea sau competitia sistemica este din ce in ce mai scazuta, singura dimensiune care poate constitui un impuls este nivelul volatilitatii agregate si inter-bloc. Dar si nivelul disponibilitatii este in scadere. Vulnerabilitatea guvernamentala ridicata nu incurajeaza competitia in cazul de fata, ci mai degraba coluziunea.

Competitivitatea scazuta la nivel sistemic anuleaza importanta momentului alegerilor si deci nivelul controlului cetatenesc asupra guvernantilor.

Pe termen scurt poate fi un pericol pentru calitatea regimului si pentru constructia de valoare sociala, dar pe termen lung poate deveni o problema care sa ameninte chiar natura democratica  a regimului.

BIBLIOGRAFIE

ARROW, Kenneth (1951) Social choice and Individual Values,  New York: Wiley
BARTOLINI, Stefano (2002)”Electoral and Party Competition: Analytical Dimensions and Empirical Problems” In GUNTHER, Richard, Juan LINZ (editors) Political Parties: Old concepts and new challenges, Oxford: Oxford University Press,  pp. 84-110
BARTOLINI, Stefano (1986) “La volatilita elettorale” Rivista Italiana di Scienza Politica, Agosto,  n.2,  pp.363-400
BUDGE, Ian, Hans – Dieter KLINGEMANN (2001) Mapping Policy Preferences:  Estimates for parties, Electors and Governments: 1950-1998, Oxford:Oxford University Press
DAHL, Robert (1994) Prefazione alla Teoria Democratica, Milano:Edizioni di Comunita
D’ALIMONTE, Roberto (1977) “Sulla Teoria della Democrazia Competitiva”, estratto da: Rivista Italiana di Scienza Politica, no.1, Aprile, Il Mulino
D’ALIMONTE, Roberto (1989)”Democrazia e competizione”, Rivista Italiana di Scienza Politica, xix, no.2, Agosto, pp.301-319
FRIDRIECH, Carl (1968) Constitutional Government and Democracy: Theory and Practice in Europe and America,  Mass: Waltham
GUNTHER, Richard, Juan LINZ(editors) (2002) Political Parties: Old Concepts and New Challenges, Oxford: Oxford University Press
KLINGEMANN,Hans-Dieter, Ian BUDGE, Richard HOFFERBERT (2000) Parties, Policies, and Democracy,  Oxford: Westview Press, Oxford
LIJPHART, Arend (2000)  Modele ale Democratiei, Iasi: Polirom
LINDBLOM, Charles (1979) Politica e Mercato. I sistemi politico-economici mondiali,  Milano: ETAS Libri
MACKIE, Thomas and Henry VALEN(1992) Electoral change. Responses to evolving social and attitudinal structures in western countries, Cambdrige: Cambdrige University Press
MAIR, Peter (1996)“What is different about post-communist party systems”, Studies in Public Policy, no.259
PEDERSEN, Mogens(1983) “Changing patterns of electoral volatility in European party system, 1948-1977: explorations in explanation”, In DAALDER, Hans, Peter MAIR (editors),Western European party system. Continuity and change., London:Sage Publications, pp.122-147
PEDERSEN, Mogens (1979) ” The Dynamics of European Party Systems: Changing Patterns of Electoral Volatility” European Journal of Political Research, vol.17, no.1, pp.1-26
PENNINGS, Paul and Jan Erik LANE (eds)(1998) Comparing Party System Change, London: Routledge
ROTARIU, Traian (editor) (2000) Metode aplicate in stiintele sociale,Iasi:Polirom, 2000
SARTORI, Giovanni(1976) Parties and Party Systems: A Framework for Analysis, Cambridge: Cambdrige University Press
SARTORI, Giovanni(1969)  Democrazia. e definizioni, Bologna:Il Mulino
SCHUMPETER, Joseph(1947)Capitalism, Socialism and Democracy, New York: Harper & Row
STERN, Michael (1972) “Measuring Interparty Competition: A proposal and a Test of Method”, Journal of Politics, n.34,  pp. 889-921
STIGLER, George(1964) “A Theory of Oligopoly” Journal of Political Economy, 72:1,  pp.51-78
TAAGEPERA, Rein (1998) “Supplementing the Effective Number of Parties”, Electoral Studies, no.1, pp.497-504
TAAGEPERA, Rein (2005) “Conservation of Balance in the Size of Parties”, Party Politics, vol.11, No.3, pp.283-298
TAAGEPERA, Rein and Shugart Mathew(1989) Seats and Votes, New Haven & London: Yale University Press
TOOLE, James (2002) “Government Formation and Party System in East Central Europe” Party Politics, vol.6, no.4,  pp.441-461
van BIEZEN, Ingrid (2005) “On the theory and practice of party formation and adaptation in new democracies”, EJPR, vol. 44, nr.1, pp.147-174
van BIEZEN, Ingrid (2003) Political parties in New Democracies. Party Organization in Southern and East Central Europe, New York: Palgrave Macmillan
von BEYME, Klaus (1992) “L’Europeizzazione dell’ Europa Orientale”, In CALISE, Mauro(editor) Come Cambiano I Partiti,  Bologna: Il Mulino,  pp.275-298

Situri utilizate:
www.apd.ro
www.alegeri.ro
www.bec.ro
www.cdep.ro 
www.essex.co.uk 
www.psd.ro
www.pdsr.ro
www.pd.ro
www.pnl.ro
www.pc.ro 
www.rmdsz.ro
www.romare.ro

IONUT CIOBANU - Master in Stiinte Politice la Universitatea din Bucuresti.

 sus