CUPRINS nr. 123-124

ARHIVA

Teorie politica


Multiculturalism şi democratie liberala
 

COSTICA DUMBRAVA

This essay points out the idea that discourses and practice of multiculturalism outside the framework of liberal democracy are impracticable. Analysing the two main sources of the ideology of diversity the success of the theoretical field of cultural studies and the reorientation of the ideology of socialism we argue that, in many cases, the discourse of multiculturalism unfolds itself as a political exploitation of the empirical state of multiculturality. Beyond theory, multicultural arrangements compatible with a revised version of liberal democracy are called to take the tests of efficiency and adequacy in particular societal contexts.

Multiculturalism si multiculturalitate

Multiculturalismul reprezinta una dintre cele mai celebre si controversate tematici ale timpului nostru. Terminatia in “-ism”, tradeaza dintru inceput o pretentie epistemologica, prin avansarea unei paradigme explicative a unor stari de fapt, si una ideologica prin promisiunea unor scheme teoretice si practice de restructurare a realitatii.

In speranta decelarii unei poteci in hatisul teoretic aparut in jurul multiculturalismului, o distinctie primara trebuie sa fie operata, anume intre dimensiunile descriptiva si normativa a termenului. Acesta desemneaza atat o stare de fapt – aceea a diversitatii culturale inerente oricarei societati moderne – cat si o ideologie a diversitatii dezvoltata prin politizarea progresiva a identitatii si a culturii, aceasta dubla semnificatie creand, intocmai precum in cazul termenului “istorie” (insumare evenimentiala si stiinta asupra acesteia) numeroase confuzii si controverse. Pentru o mai mare claritate s-a propus folosirea cuplului analitic multiculturalitate/multiculturalism, delimitand intre “an empirical demographic condition reffering to a society (...) having two or more ethnic groups” (o conditie demografica empirica corespunzand unei societati in care exissta doua sau mai multe grupuri etnice – trad. mea) si “a normative critique of the public sphere that are seen as injuring and depriving a cultural minority of its rights” (o critica normativa a ideii de sfera publica vazuta ca obstruc-tionand si deprivand o minoritate culturala de drepturile sale – trad. mea) (Tiryakian, 2004: 4,9). Distinctia trebuie retinuta pentru utilitatea sa, pastrand o rezerva fata de speranta in posibilitatea unei descrieri “pure”, neideologizate, a realitatii (multiculturale), precum si fata de acuza critica a artificialismului subversiv, nerealist, ce ar sta in spatele discursului multicultural.

Daca multiculturalismul desemneaza un manunchi de idei relativ noi, dezvoltate in contextul unei miscari mai largi de redefinire a filosofiei occidentale (depasirea obiectivismului modernist, abandonarea autonomismului etic), multiculturalitatea, in acceptiunea reductiva de diversitate etno-culturala, reprezinta o conditie a celei mai mari majoritati a societatilor umane in tot decursul istoriei. Dar ce a determinat ca o realitate, relevanta in principal dintr‑o perspectiva demografica si sociala sa fie perceputa ca fiind esentialmente politica, ca modul in care se face raportatarea la aceasta sa devina un indicator al echitatii si justetii unui sistem politic? Cu alte cuvinte, cand multiculturalitatea devine multiculturalism?

Cultura si socialism

Dezvoltarea ideologiei diversitatii promovate de multiculturalism, desi imposibil de separat de contextul socio-economic al societatilor democratico-liberale intrate in era post-industriala, trebuie inteleasa si ca punct de intalnire a doua miscari in plan teoretico-ideologic: (1) interesul crescut pentru domeniul culturii, ca matrice explicativa a actiunilor si comportamentului “neeconomic” al individului – interes survenit ca urmare a demonizarii conceptului de “rasa” si a slabirii in forta a celui de “natiune” (2) incercarea de adaptare a filosofiei socialiste dupa esecul sau institutional prin identificarea unor noi antagonisme si relatii de putere, pe teritoriul inca maleabil al culturii si identitatii.

Ce desemneaza conceptul de “cultura”? De ce atat de multe dezbateri si chiar conflicte violente se poarta in numele sau in relatie cu acesta? Cercetari recente din campul sociologiei si antropologiei au amendat conceptia clasica a culturii ca ansamblu compact si invariabil de caracteristici impartasite de un grup etnic/national (primordialism), subliniind caracterul artificial, relational al oricarei culturi. In tot cazul, cultura este un termen la moda, “if ‘race’ is now a suspect word, ‘culture’ by contrast is a vaunted, celebrated one, still strongly associated emotionally and nostalgically with a distinctive way of life which, despite all its deficiencies, speaks directly to individuals’ sense of identity and belonging” (daca “rasa” a devenit un cuvant suspect, prin contrast, cel de “cultura” este adoptat si celebrat, inca puternic asociat emotional si nostalgic cu un mod distinctiv de viata care, in ciuda deficientelor sale, se adreseaza direct sensului identitatii si apartenentei indivizilor – trad. mea) (Watson, 2000: 2).

Valorizarea politica a unor termeni precum “cultura”, “identitate”, “recunoastere“ (Tylor, 1999) nu poate fi disociata de exercitiile de supravietuire ale ideologiei socialiste, in conditiile falimentului marxismului de stat. O tematica similara – precuparea pentru egalitate, opozitia pana la anarhism fata de stat sau orice structura hegemonica – tradeaza relatia privilegiata dintre multiculturalism si socialism, modul in care “ideea socialista a reusit sa migreze spre noul sau sediu: activismul multicultural, propaganda ecologica, cultul democratiei juridice si guerilla antiglobalizare” (Ungureanu, 2006: 4). Inca o data, dupa atenuarea in importanta a problemei sociale, muncitoresti a secolului al XIX lea (prin dezvoltarea unei matrici institutionale inclusive bazate pe drepturi cetatenesti) societatile occidentale se gasesc astazi in fata unei provocari majore, de aceasta data de natura culturala. Solutiile practice (aranjamente democratice, masuri nedisciminatorii, legalism, monoculturalism) si teoretice (drepturi formale, separatia public/privat, neutralitate culturala a statului) liberale sunt contestate ca fiind insuficente sau chiar ipocrite, principiul egalitatii procedurale intretinand in fapt o inegalitate structurala tacita si acceptata.

Cat din aceasta preocupare pentru aspectele culturale, identitare vizeaza efectiv spatiul culturii si cat reprezinta o forma voalata de a accesa resurse si avantaje eonomice, ramane o chestiune deschisa. Aceasta remarca devine cu atat mai complicata cu cat e tratata din chiar perspectiva multiculturala care, in buna traditie stangista, nu doreste sa separe indreptatirea si dreptul la anumite resurse simbolice (demnitate, recunoastere) sau materiale (proprietate) de chiar exercitiul si asigurarea efectiva a beneficiului acestor drepturi. Nu suntem mai aproape de rezolvarea acestei tensiuni dintre drepturi negative si pozitive, decat eram acum cateva secole in timpul ascensiunii gandirii socialiste. Diferenta esentiala este aceea a cadrului general al discutiei: daca primii socialisti se ridicau impotriva sistemului democratic capitalist avansand solutii neliberale, “super-democratice” sau anarhice, marea majoritate a multiculturalistilor de astazi actioneaza in chiar interiorul sistemului democratiei liberale, recunoscandu-i virtutile dar amendandu-i limitele.

Pe scurt, ne referim la multiculturalism ca desemnand trei aspecte inter-relationate dar distincte: critica a nationalismului cultural, filosofie sociala si politica publica (Tiryakian, 2004: 9-13). Prima – prin deconspirarea logicii hegemonice a statului national monocultural, a doua – prin crearea unui spatiu teoretic necesar unei cotituri paradigmatice la nivelul valorilor sociale si politice (legitimarea unor valori precum recunoastere, alteritate sau diferenta) produc o justificare uneori ex-ante a ultimei – masuri multiculturale concrete de gestionare a diversitatii etno-culturale.

Premise liberale ale multiculturalismului

Multiculturalismul este un concept indisolubil legat de cadrul teoriei si practicii democratiei liberale. Ca teorie politica, acesta presupune existenta unui sistem politic stabil si relativ puternic (statul national), in fata sau impotriva caruia sa emita revendicari in speranta ca acestea pot fi, cel putin partial, rezolvate.

Teoria liberala se bazeaza, printre altele, pe ideea asocierii libere dintre indivizi si a neutralismului cultural al statului. Comunitatile traditionale, ce nu se intemeiaza pe un acord explicit intre indivizi liberi si autonomi, sunt privite cu suspiciune. Statul, ca matrice formal-legala ce delimiteaza regulile si limitele “jocului” social, este saracit de orice determinare culturala, rationalitatea sa originara permitandu-i sa asigure un tratament nediferentiat tuturor cetatenilor. Practica statelor democratic-liberale, asa cum ni se infatiseaza la nivelul statelor occidentale (statul american si statele vest-europene) in ultimele doua secole scapa purismului teoriei liberale prin suportul nedisimulat acordat comunitatilor nationale majoritare (monoculturalismul de stat) si diferentierea intre categorii de cetateni dupa criterii etnice, religioase sau culturale. Aceasta dihotomie dintre teoria si practica liberala da masura lipsei de realism a ideologiei liberale, asa-zise “clasice” care, nu mai mult decat alte ideologii, s-a lasat sedusa de rationalismul si utopismul artificialist al “luminilor”. Doua precizari trebuie insa facute: (1)un stat liberal pur, condus de doctrinari liberali consecventi, nu a functionat nicaieri si (2) istoria statelor europene in ultimele secole a fost marcata de probleme si provocari la care teoreticienii au trebuit sa se adapteze din mers (aparitia nationalismului in determinarile sale complexe – economice politice si culturale, in sec XIX, presiunile sub- si supra-nationale specifice unor filosofii revendicationiste post-etatice, post-moderne in sec XX). Acesta este si motivul pentru care solutii ad-hoc multiculturale au fost adoptate la nivel local sau sectorial ca raspuns la anumite probleme practice legate de existenta diferentelor etnice si culturale, chiar inaintea aparitiei unei teorii alternative multiculturale propriu-zise si pe fondul unei ignorante inexplicabile a teoriei liberale in aceasta chestiune (Kymlicka, 2005).

Multiculturalismul ca filosofie sociala legitima este greu de justificat in afara unei paradigme general-liberale, notiune ce implica acceptarea ideilor de drepturi si libertati individuale, democratie politica, stat de drept, chiar daca acestea nu sunt scutite de reconsiderari critice. George Schopflin identifica patru pemise liberale ale multiculturalismului: (1) acceptarea democratiei ca cel mai eficient instrument de rezolvare a conflictelor interetnice, (2) presupozitia de buna credinta acordata celorlalti indivizi, posibil de consolidat intr-un mediu specific democratic, (3) acceptarea si respectarea normelor statului (4) conceperea multiculturalismului ca o solutie viabila de rezolvare a problemelor ridicate de existenta diferentelor culturale, sub forma unui retus coerent cu traditia democatiei liberale (Schopflin in Frunza, 2003: 67).

O problema a limitelor

Departe de a fi neproblematica, relatia dintre multiculturalism si liberalism reitereaza dezbateri istorice cu privire la raportul dintre individ si comunitate, rolul statului in viata indivizilor, rolul valorilor si virtutilor in societate. In centrul dezbaterii asupra multiculturalismului se situeaza relatia antinomica dintre drepturile comunitare si libertatile individuale.

Ca teorie asupra drepturilor minoritatilor, multiculturalismul se raliaza unei ofensive mai largi impotriva unor mituri moderniste, in speta impotriva unor inventii ale filosofiei politice liberale precum neutralitatea statului, dreptate procedurala, privatitate. Will Kymlicka vorbeste despre o prima victorie castigata de sustinatorii teoriilor multiculturale, anume aceea a impunerii drepturilor minoritare ca instrument teoretic valid si perfect justificabil in cadrul unei teorii revizuite a democratiei liberale.

Drepturile minoritatilor sunt legitime daca sunt privite ca “raspuns defensiv la crearea natiunii de catre stat” (Kymlicka, 2005: 10). Ele raspund unei anumite cerinte de echitate culturala, prin faptul ca vin sa ofere grupurilor minoritare, chiar daca tardiv, instrumente de promovare a propriei identitati similare celor de care a beneficiat grupul dominant in trecut: suportul activ al statului sau circumstanta de exceptionalitate, masuri discriminatorii (pozitive). O anumita incoerenta poate fi sesizata aici intre vehementa critica impotriva teoriilor si politicilor monoculturale, nationaliste care au obstructionat dezvoltarea grupurilor minoritare si revendicarile autonomiste ale acestora din urma ce nu par a depasi pea mult logica esentialista atribuita “opresorului”.

Pericolul enclavizarii grupurilor si a pierderii controlului asupra reglementarilor interne este una dintre rezervele fundamentale cu care este intampinata orice revendicare multiculturalista. Orice libertate de autonomie acordata grupurilor – practic, elitelor traditionaliste ale acestora – reprezinta un motiv de ingrijorare asupra supravietuirii libertatilor fundamentale din chiar ineriorul acestora. Un exemplu revelator ni-l ofera paradoxurile ivite din practica pluralismului legal in Statele Unite, prin care sentinte penale au fost eludate prin invocarea determinarilor culturale (crime pasionale ramase nepedepsite pe motivul ca autorul a administrat o sanctiune nu doar justa dar imperativa pentru supravietuirea culturii sale), dupa logica lui “my culture made me do it!” (cultura mea m-a determinat sa actionez astfel!- trad. mea). In acelasi sens, critica feminista asupra multiculturalismului scoate in evidenta modul in care acordarea drepturilor colective se rasfrange intr-un mod negativ asupra relatiilor de gen din cadrul grupurilor – antifeministe prin traditie. Orice autoritate care investeste un grup cu putere de auto-nomie trebuie sa aiba pregatit un raspuns plauzibil la intrebarea ridicata de Okin -”what should be done when claims of minority cultures or religious clash with the norm of gender equality that at least formally endorsed by liberal states?” (ce e de facut atunci cand revendicarile minoritatilor culturale sau religioase vin in contradictie cu norma egalitatii asumata cel putin la nivel formal de catre statele liberale?) (Okin, 2000: 9).  

Multiculturalismul, in dimensiunea sa filosofic-culturala, presupune reordonarea spatiului public in vederea valorizarii tuturor culturilor si modurilor de viata prezente intr-o societate politica indiferent de numarul celor care le impartasesc prin promovarea unor schimbari de mentalitate atat in randul populatiei majoritare, cat si a celor minoritare in scopul asigurarii egalitatii in demnitate. Ori, pentru ca o cultura/grup sa poata accesa aceasta “subventionare” a demnitatii, trebuie sa se angajeze intr-un proces de re-definire identitara. Consolidarea gandirii autonomiste a grupurilor, in lumina temerilor ca aceasta va degenera in segregationism este principala hiba atribuita aranjamentelor multiculturale. Din acest motiv o abordare bazata pe ideea de interculturalitate isi propune sa deschida granitele culturale in speranta constituirii unui spatiu al dialogului si al respectului reciproc. In realitate, nu se poate concepe interculturalitatea fara multiculturalitate, aceste notiuni fiind corelate logic, functionand ca “fetele aceleiasi monezi care asigura jocul schimbului in cadrul pluralismului cultural” (Frunza, 2004: 142). Dincolo de circularitatea asumata, dezbaterea la nivelul prefixelor poate fi taxata ca fiind irecuperabila practic. Inversunarea pe principii si distinctii probeaza mai curand rafinamentul intelectual al opinentilor decat viziunea strategica a solutiilor propuse.

De fapt, marea problema a multiculturalismului nu (mai) este lipsa de legitimitate a valorilor pe care le promoveaza, ci stabilirea limitelor intre care aceste valori raman sustenabile fara a intra in conflict cu altele sau, mai precis, testul practic al politicilor multiculturale in diferite contexte societale.


REFERINTE

Frunza, Sandu (2003), “Statul national si politicile multiculturale”, in Journal for the Study of Religions and Ideologies, Summer, nr. 5.
Kymlicka, Will (2005), Politica in dialect: nationalism, multiculturalism si cetatenie”, Chisinau, Editura Arc.
Okin, Susan Maller, (1999) “Is multiculturalism bad for women”. In: Is multiculturalism bad for women, Joshua Cohen, Mattew Howard and Martha C. Hussbaum eds., Princenton University Press, Princenton.
Taylor, Charles (1999), “Politica recunoasterii”, in Secolul 20, nr. 1-3.
Tyryakian, Edwward (2004) “Asssing MulticulturalismThoretically: E Pluribus Unum, Sic et No” in Rex, John si Singh, Gurharpal, “Governance in Multicultural Societies”, Ashgate Publishing Limited, Hamshire.
Ungureanu, Traian (2006), “Terminus. Reevaluarea prin inversiune” in “Idei in dialog”, Ianuarie, nr. 16.
Watson (2000), “Multiculturalism”, Buckingham: Open Univ. Press.


COSTICA DUMBRAVA
- Bursier la Central European University, Program masteral Nationalism Studies,Budapesta, Ungaria.

Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus