Teorie politica

Feminismele din Europa de Est. Intre memorie şi uitare
 

ALEXANDRA PETRESCU

The article focuses on the French and Belgian gender studies in order to discover if the feminism in Eastern European countries is a topic of the historical discourse. The paper stresses the importance of published books during 2003-2005 in France and Belgium, centred on the history of international feminism. The conclusion is that the gender studies in the francophone West did not integrate Eastern countries in their approach.

In spatiul francofon occidental studiile de gen se concentreaza in ultimii ani pe parcursul feminismului la nivel european si mondial in prima si a doua jumatate a secolului XX. Ne vom opri la cateva carti aparute in Franta si Belgia intre 2003-2005 pentru a vedea daca in paginile acestora se gasesc informatii despre feminismele din Europa de Est. Ne intereseaza daca Romania sau alte tari din Est apar in paginile acestor studii de gen.

Am ales Franta si Belgia pentru analiza noastra pentru ca aici au aparut in ultimii trei ani cele mai multe carti dedicate feminismului european si mondial. Ne vom ocupa doar de cartile care au ca subiect feminismele, femeile sau genul, si care au aparut sub coordonarea acelorasi autori in perioada 2003-2005. Vom incepe prin analiza unei carti publicata la Paris in 2003 si care analizeaza cetatenia politica a femeilor. Un subiect generos abordat de Bérengère Marques-Pereira, profesoara de Stiinte Politice la Universitatea Libera din Bruxelles (Marques-Pereira, 2003).

Cartea La citoyenneté politique des femmes doreste sa prezinte evolutia cetateniei politice feminine in Europa si America Latina. Autoarea se ocupa in prima parte a volumului de pasii facuti in vederea acordarii drepturilor politice pentru femei: ea incepe cu tarile nordice, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda si Islanda, primele care acorda pe continentul european drepturi politice femeilor si continua cu tarile anglo-saxone, Anglia si Statele Unite, pentu a se ocupa apoi de Franta si Belgia aflate sub influenta codului Napoleon, prezentand la final cazul tarilor aflate sub influenta dictaturilor: Portugalia si Spania in Europa Iberica si Argentina, Brazilia, Chile si Mexic in America Latina. Tarile din Europa de Est nu apar insa in acest capitol dedicat includerii politice a femeilor. Romania ar merita sa fie citata din punct de vedere al cetateniei feminine timpurii, includerea politica partiala realizandu-se in 1929. Romania e una din tarile francofone din Europa de Est in care a fost aplicat codul Napoleon dar nu se regaseste printre tarile enumerate de Marques-Pereira care se opreste doar la Franta si Belgia. Autoarea nu pomeneste nici o tara din Europa de Est: Ungaria, Bulgaria, Rusia sau Polonia sunt de asemeni ignorate desi Rusia (alta tara francofona) e un alt caz in care drepturile politice complete sunt obtinute timpuriu, in 1917, prin adoptarea cartei privind libertatile femeilor (Rochefort, 1995, pp. 40). Tacerea asupra feminismelor din Europa de Est nu face decat sa fragmenteze istoria si memoria feminista. Procesul de transformare a femeilor in subiecte istorice si de introducere a acestora in discursul istoric se dovedeste un esec atata timp cat unele feminisme sunt ignorate. Insusi feminismul denunta absenta corpului femeilor din discursul istoric (De Giorgio, 1998, p. 166), iar autori ca Maurice Agulhon si Michèle Riot-Sarcey cer includerea femeilor in istoria politica (Agulhon, Riot-Sarcey, 1998, p. 110). Toate femeile trebuie introduse in istorie dar neincluderea unora duce la esuarea proiectului feminist.

In 2004 se prelungeste tacerea asupra feminismelor din Europa de Est. Cel mai important studiu feminist aparut la Paris, Le Siècle des féminismes, e rezultatul cecetarii a douazeci si sapte de cadre universitare din Europa, Canada, Maghreb, India si America Latina, sub coordonarea a sase cercetatoare francofone (Gubin, Jacques, Rochefort, Studer, Thébaud, Zancarini-Fournel, 2004). Cartea, produs a treizeci de ani de cercetare, doreste sa acopere intreaga istorie a feminismului pe parcursul unui secol. E o sarcina grea si se pare ca imposibil de realizat fiindca decupajul realizat de autoare e restrans ca arie geografica si ia in calcul doar tarile europene occidentale, cele neoccidentale fiind reprezentate doar de Canada, Iran, India, Maghreb si America Latina. Lipsesc tarile din Europa Centrala si Orientala, dar si tarile din Africa, continentul nord-american sau continentul asiatic. Privirea nu poate cuprinde deci decat o parte a istoriei feminismului, iar cercetarea aceasta partiala e etnocentrica pentru ca privilegiaza Occidentul si in special Franta si Anglia: din cele douazeci si cinci de capitole ale volumului douazeci sunt dedicate Occidentului, cele mai multe fiind analize ale feminismului francez si britanic.

Tarile francofone sunt privilegiate in orice abordare colectiva a feminismului dar aceste tari sunt ale Occidentului si nu ale Europei de Est. Desi Romania e o tara francofona nici un autor occidental nu pomeneste Romania printre tarile francofone in care feminismul a avut acelasi parcurs ca in Occident. Se recunoaste insa ca feminismul din tarile Europei de Est s-a manifestat cu deosebita energie in perioada primului val feminist (Gubin, Jacques, Rochefort, Studer, Thébaud, Zancarini-Fournel, 2004, p. 19). Desi recuperarea istoriei femeilor din Est ar trebui sa fie un scop al cercetatorilor occidentali, acestia nu fac decat sa-si exprime parerea de rau ca nu s-au putut ocupa si de istoria acestei parti a Europei. Memoria feministelor din Est, ca ar fi romance, poloneze, cehoslovace, maghiare, bulgare, yugoslave, e trecuta sub tacere. Studiile de gen se lupta pentru a reintegra in memoria colectiva istoria feministelor, dar o parte a acestei memorii e neglijata si se pierde. Brigitte Studer (profesoara de istorie contemporana la Universitatea din Berna) si Françoise Thébaud (profesoara de istorie contemporana la Universitatea din Avignon) vorbesc in aceasta carte despre evolutia istoriei feministe, despre trecerea de la non-obiect la obiect al istoriei, despre transformarea istoriei compensatorii a feminismului intr-o istorie critica a acestuia, despre constituirea unei memorii si trasmiterea unei istorii (Studer, Thébaud, 2004, pp. 27-45). Feminismul se afla “intre istorie si memorie”, dar recuperarea fragmentara a feminismului nu inseamna decat prezentarea unei istorii incomplete. Cercetarea din tarile francofone occidentale nu acorda importanta zonei de est care a intrat intr-un con de umbra dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Singura autoare care face o referire la tarile din Europa de Est pe parcursul acestui volum de 463 de pagini este Mathilde Dubesset, conferentiara de istorie contemporana la Institutul de studii politice din Grenoble. In finalul capitolului sau despre cetatenie si paritate in tarile Europei Occidentale, autoarea se opreste la situatia tarilor din Europa centrala si orientala, fiind singura referire din volum la tarile ex-comuniste (Dubesset, pp. 269-282). Mathilde Dubesset considera ca exista semnale mai putin incurajatoare in ceea ce priveste cetatenia femeilor in tarile din Europa de Est. Desi disparitia comunismului e vazuta ca o victorie a democratiei, exista si consecinta negativa: prezenta femeilor in adunarile legislative e redusa, somajul obligandu-le sa se retraga in spatiul privat. Dorinta de libertate a popoarelor din estul Europei se traduce, potrivit autoarei, printr-o regresie a drepturilor femeilor si deci a cetateniei feminine. In plus, femeile din Est sunt uneori victimele retelelor de prostitutie care le transforma in adevarate sclave. “Suntem deci foarte departe de exercitarea elementara a cetateniei”, concluzioneaza Mathilde Dubesset (Dubesset, 2004, p. 280). Poate acesta e si motivul pentru care tarile din Europa de Est nu isi gasesc locul in paginile cercetatorilor occidentali, dar nu vedem motivul pentru care studiile de gen ar ignora actiunile din Romania pentru obtinerea cetateniei politice a femeilor. Dubesset vorbeste despre anul obtinerii drepturilor politice pentru femei in Albania, Bulgaria si Iugoslavia, dar nu si in Romania. Romania nu apare nici macar o singura data in paginile acestei carti, desi printesa Alexandrina Cantacuzino a fost vicepresedinta a Consiliului international al femeilor (CIF) in 1925. Aceeasi constatare se poate face in cazul Ungariei: activitatea feminista in aceasta tara e ignorata, desi contesa Chlotilde Apponyi a fost si ea vicepresedinta a CIF in 1936. Cu asemenea figuri marcante pe plan international ne miram cum miscarea feminista din Romania si Ungaria nu a fost luata in considerare nici macar intr-o simpla enumerare a tarilor unde s-au acordat drepturi politice pentru femei.

Un alt autor din Le Siècle des féminismes, Steven C. Hause, profesor la Universitatea Washington din Saint-Louis, dedica un capitol sufragiului si reprezentarii politice a femeilor intre 1920 si 1940 (Hause, 2004, pp. 179-193). El trece in revista tarile unde a fost obtinut dreptul de vot partial in perioada 1915-1929, enumerand Danemarca, Rusia, Anglia, Statele Unite si ajungand pana la India unde un vot restrans a fost acordat in 1929. Dar votul partial pentru comuna a fost acordat si in Romania in 1929. Cu toate acestea autorul prefera sa dea ca exemplu India. Din insiruirea de state care au adoptat sufragiul feminin dupa cel de‑al Doilea Razboi Mondial Romania e si de aceasta data uitata.

Daca tarile francofone din Europa de Est nu intra decat partial in discursul istoric al autorilor, ocupand cateva randuri, tarile francofone din Maghreb (Tunisia, Algeria, Maroc) ocupa insa un loc important si un intreg capitol le este dedicat (Daoud, 2004, pp. 371-383).

In 2005 Éliane Gubin (profesoara de istorie la Universitatea Libera din Bruxelles, una dintre coordonatoarele volumului despre secolul feminismelor) lanseaza la Bruxelles, impreuna cu alta cercetatoare, Leen Van Molle (profesoara de istorie la Universitatea Catolica din Louvain), o carte despre istoria Consiliului international al femeilor (Gubin, Van Molle, 2005). Cartea Des femmes qui changent le monde. Histoire du Conseil international des femmes are meritul de a fi prima care se ocupa de arhivele Secretariatului general al Consiliului international al femeilor. Catherine Jacques, (asistenta in istorie la Universitatea Libera din Bruxelles, o alta coordonatoare a volumului despre secolul feminismelor) se regaseste in paginile acestei carti, fiind una dintre cele patru cercetatoare care au lucrat in Centrul de Arhive pentru Istoria Femeilor din Bruxelles. Pentru a justifica lipsa din discursul istoric a feminismelor din Europa de Est, autoarele se refera la iesirea din scena a acestor feminisme dupa 1945. Disparitia Consiliilor nationale ale femeilor din tarile supuse comunizarii a insemnat disparitia legaturii intre feminismul occidental si cel rasaritean. Nu exista mijlocul de comunicare cu aceste tari despartite de Occident prin cortina de fier, dar nu se poate justifica trecerea sub tacere a evolutiei feminismelor din aceste tari inainte de intrarea sub sfera de influenta sovietica. In prezentarea istoriei Consiliului international al femeilor autoarele volumului folosesc resursele Arhivelor din Bruxelles unde se gasesc documente ale Secretariatului Consiliului, dar si corespondenta principalelor feministe membre ale organizatiei.

Printesa Alexandrina Cantacuzino, reprezentanta Consiliului National al femeilor Romane la Consiliul international si vicepresedinta a Consiliului international intre 1925-1927 e pomenita doar de trei ori pe parcursul celor 243 de pagini: in momentul enumerarii feministelor care au condus Consiliul (Beyers, 2005, p. 73), in momentul in care feminista se exprima contra atacului Japoniei asupra Manciuriei in 1932 (Jacques, Lefebvre, 2005, p. 121) si in momentul in care se enumera feministele care nu mai fac parte din Consiliu dupa 1945 (Jacques, Lefebvre, 2005, p. 179). In schimb, alte personalitati francofone ale Consiliului apar de mai mult de trei ori in cuprinsul volumului: frantuzoaica Laura Dreyfus-Barney apare de 25 de ori, belgiana Marthe Boël, contemporana cu Alexandrina Cantacuzino, apare de 21 de ori, frantuzoaica Avril de Sainte-Croix de 12 ori, elvetianca Pauline Chaponnière-Chaix de 8 ori. Desigur am putea explica importanta care se acorda acestor feministe prin prisma functiilor pe care le-au detinut in Consiliu: Marthe Boël e presedinta a Consiliului international al femeilor intre 1936-1947, Avril de Sainte-Croix este presedinta Comisiei permanente de Morala sociala timp de 32 de ani, Pauline Chaponière-Chaix e in 1922 primul ofiter de legatura al Consiliului international pe langa organismele internationale de la Geneva, iar Laura Dreyfus-Barney e ofiterul de legatura al Consiliului in 1953 si reprezentanta permanenta la Natiunile Unite. Dar nici rolul Alexandrinei Canctacuzino pe plan international nu poate fi neglijat. Credem ca autoarele istoriei Consiliului international al femeilor au acordat prea putina importanta feministei din Romania desi aceasta s-a aflat in structurile de conducere a CIF, a reprezentat Romania la Natiunile Unite si a fost creatoarea in 1923 a Micii Intelegeri Feminine care reunea Romania, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia si Grecia. Alexandrina Cantacuzino este o feminista activa pe plan international si participa la toate manifestarile importante din epoca: o gasim de exemplu in 1923 la Congresul Aliantei pentru Sufragiu, la Roma, unde pronunta un discurs in limba franceza despre dreptul de vot la comuna pentru femeile din Romania (Cantacuzino, 1928, pp. 313-317). Vizibilitatea pe scena publica internationala a Alexandrinei Cantacuzino nu poate fi negata. Desi cercetatoarele au avut la dispozitie un fond de arhive ce continea si corespondenta Alexandrinei Cantacuzino, ele au analizat doar corespondenta presedintelor CIF, a reprezentantelor permanente la Natiunile Unite si a membrelor biroului CIF.

La baza alegerii anumitor personaje feminine din CIF a stat cu siguranta longevitatea acestora in anumnte functii, dar daca cercetatoarea Leen Bayers, autoarea a trei capitole din volum, ar fi avut informatii in plus despre feminista din Romania, nu ar mai fi insistat pe angajamentul social si non-politic al conducatoarelor organizatiei. Leen Bayers se refera la Marthe Boël (presedinta intre 1936-1947) si Pnina Herzog (presedinta intre 1997-2004) care prefera sa serveasca societatea decat sa se implice in activitati politice, si generalizeaza considerand ca angajamentul feministelor din Consiliul international era (si continua sa fie) social si nu politic (Beyers, 2005, pp. 82-83). La Alexandrina Cantacuzino insa angajamentul politic e prioritar: romanca creeaza Gruparea Femeilor Ro-mane in 1929 ce are un program politic si devine chiar consiliera la primaria sectorului I Bucuresti in 1930, continuand sa fie in acelasi timp membra a Consiliului international. Cercetatoarea belgiana considera de asemeni ca femeile implicate in politica si cele radicale nu erau atrase de CIF pentru ca programul organizatiei era generalist si cerea un angajament benevol in domeniul social (p. 93). Alexandrina Cantacuzino devine insa o femeie politica radicala, cerand in 1933 reformarea Senatului din Romania in spirit corporatist italian, iar in 1937 casatorii eugenice intre romani si romance. Acestea insa nu o impiedica sa-si continue activitatea filantropica prin intermediul Societatii Nationale Ortodoxe a Femeilor Romane pe care o conduce din 1916 pana in 1941. Concluziile gresite ale cercetatoarei rezulta din necunoasterea activitatii unei feministe ca Alexandrina Cantacuzino.

Figura Alexandrinei Cantacuzino ramane deci in umbra istoriei si apare doar pentru cateva momente pentru a reinvia amintirea unei personalitati care poate fi cunoscuta si care se doreste descoperita prin intermediul Centrului de Arhive pentru Istoria Femeilor din Bruxelles. Aceeasi soarta a uitarii e impartasita si de celelalte feministe din Europa de Est: contesa maghiara Clotilde Apponyi, presedinta a Consiliului National al Femeilor Ungare si vicepresedinta a CIF in 1936 e mentionata tot de trei ori in cuprinsul cartii. Doua din aceste mentiuni sunt facute la aceleasi pagini la care e mentionata si Alexandrina Cantacuzino: in momentul enumerarii presedintelor si vicepresedintelor CIF si in cel al enumerarii personalitatilor feministe care s-au stins din viata dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cea de a treia mentiune priveste activitatea de jurnalista a contesei maghiare si nu ocupa decat doua randuri (Beyers, 2005, p. 82). E o coincidenta interesanta cum doua feministe marcante pe plan international, ambele provenind din Europa de Est, ambele presedinte ale consiliilor nationale si vicepresedinte ale Consiliului international, sunt pomenite de doua ori in acelasi context. O parere de rau se naste cand descoperim cat de putin spatiu au acordat cercetatoarele belgiene acestor doua feministe din Europa de Est. Retrasand istoria unei organizatii internationale in care aceste doua femei au jucat un rol esential la timpul lor, ni s-ar fi parut normal sa se dedice un capitol actiunilor acestor doua feministe.  

Despre consiliile din Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, aflam dintr-un document al Laurei Dreyfus-Barney ca au fost active pe plan national si international inainte de al Doilea Razboi Mondial (Beyers, 2005, p. 49). Nu ni se spune insa nimic despre aceasta activitate.

A vorbi despre francofonie inseamna pentru autorii occidentali a vorbi despre doar cateva tari francofone, unde limba franceza e limba oficiala. Exista chiar autori ca belgianul Marc Mayer care vorbesc doar de Belgia si Franta atunci cand invoca francofonia (Mayer, 2005).  In discursul despre francofonie tarile din Europa de Est nu pot sa ocupe un loc fiindca ele nu au ca limba oficiala limba franceza. Presupunem ca acesta este motivul pentru care atunci cand se vorbeste de gen si politica in francofonie exemplele alese sunt Elvetia, Franta, Belgia si Canada. Bérengère Marques-Pereira coordoneaza in 2005 impreuna cu Petra Meier, profesoara de stiinta politica la Universitatea Libera din Bruxelles, un volum care se ocupa de gen si stiinta politica in Belgia si in francofonie (Marques-Pereira, Meier, 2005). Cea mai mare parte a volumului Genre et politique en Belgique et en francophonie e dedicata Belgiei careia i se consacra patru capitole, pentru ca francofoniei sa i se acorde doar un singur capitol. Francofonia e reprezentata in aceasta carte de Franta (Mossuz-Lavau, 2005, pp. 127-137), Elvetia francofona (Parini, 2005, pp. 139-148), Quebec si Canada francofona (Jenson, 2005, pp. 149-162). Dupa cum observam, francofonia e redusa la aceste trei tari, fara ca autorii sa faca referire la alte tari francofone din alte zone geografice.

Concluzia e ca feminismele din Europa de Est nu sunt un subiect istoric in cercetarea occidentala franceza si belgiana a ultimilor ani. Daca aceste tari apar in paginile cartilor ele sunt doar subiect al unei enumerari, dar nu si al unei analize. Bérengère Marques-Pereira scrie in 2003 despre cetatenia politica a femeilor si in 2005 despre gen si francofonie fara a pomeni macar o data Romania sau alta tara estica. Éliane Gubin e coordonatoare in 2004 si 2005 a unor volume care se ocupa de secolul feminismelor si istoria Consiliului international al femeilor: in primul volum se face referire la trei tari din Europa de Est, Albania, Bulgaria si Iugoslavia, dar nici un cuvant despre Romania sau alta tara estica. In cel de al doilea volum trimiterile la Romania si Ungaria se fac prin intermediul feministelor Alexandrina Cantacuzino si Clotilde Appony. Desi Romania, la fel ca Rusia sau Bulgaria sunt tari francofone, ele nu au intrat in sfera de interes a cercetatorilor francofoni.

Daca analizam cartile din punct de vedere al continutului, putem observa ca cercetarea e concentrata asupra drepturilor politice ale femeilor in Europa si in lume, cu exceptia istoriei Consiliului international al femeilor, care prezinta actiunile cu caracter social ale organizatiei. Autorele sunt interesate mai ales de gen si politica, iar tendinta generala e deci de a urmari istoria feminismului in legatura cu politica, continuand astfel linia cercetarilor incepute in anii ’90 in Franta. Genul si politica sunt si astazi doua elemente cheie ale studiilor de gen pentru ca “feminismul si politica sunt strans legate” (Rochefort, 1998, p. 199) si pentru ca “feminismul insusi e un act politic” (Chaperon, 1998, p. 210).

Desi perspectiva comparativa a fost propusa inca din 1995 in Franta (Rochefort, 1995, pp. 21-45), cercetatorii nu au adoptat-o. Regasirea tarilor din Est ar insemna intregirea unei istorii care e in clipa de fata fragmentata. Credem ca datoria cercetatorilor occidentali francofoni e sa integreze trecutul acestor tari in istoria Europei, pentru ca intelegerea prezentului nu se poate face fara cunoasterea trecutului.

BIBLIOGRAFIE
AGULHON, Maurice, RIOT-SARCEY, Michèle (1998), “Questions et questionnements”, in Sohn, Anne-Marie, Thélamon, Françoise (colloque organisé), L’Histoire sans les femmes est-elle possible?, Paris: Librairie Académique Perrin, pp. 107-112.
BEYERS, Leen (2005), “Les dirigeantes du CIF. Un réseau d’élites féminines”, in Gubin, Éliane, Van Molle, Leen, Des femmes qui changent le monde. Histoire du Conseil international des femmes, Bruxelles: Éditions Racine, pp. 67-94.
BEYERS, Leen (2005), “Le CIF et ses conseils nationaux. Une formidable expansion séculaire”, in Gubin, Éliane, Van Molle, Leen, Des femmes qui changent le monde. Histoire du Conseil international des femmes, Bruxelles: Éditions Racine, pp. 45-66.
CANTACUZINO, Alexandrina (1928), Cincisprezece ani de munca sociala si culturala. Discursuri, conferinte, articole, scrisori, Bucuresti: Tipografia romaneasca.
CHAPERON, Sylvie (1998), “Reprendre l’histoire du féminisme”, in Sohn, Anne-Marie, Thélamon, Françoise (colloque organisé), L’Histoire sans les femmes est-elle possible?, Paris: Librairie Académique Perrin,  pp. 205-215.
DAOUD, Zakya (2004), “Politique et féminismes au Maghreb”, in Gubin, Éliane, Jacques, Catherine, Rochefort, Florence, Studer, Brigitte, Thébaud, Françoise, Zancarini-Fournel, Michelle, Le Siècle des féminismes, Paris: Les Éditions de l’Atelier/Éditions Ouvrières, pp. 371-383.
DE GIORGIO, Michela (1998), “Le genre prend corps”, in Sohn, Anne-Marie, Thélamon, Françoise (colloque organisé), L’Histoire sans les femmes est-elle possible?, Paris: Librairie Académique Perrin, pp. 165-171.
DUBESSET, Mathilde (2004), “De la citoyenneté à la parité”, in Gubin, Éliane, Jacques, Catherine, Rochefort, Florence, Studer, Brigitte, Thébaud, Françoise, Zancarini-Fournel, Michelle, Le Siècle des féminismes, Paris: Les Éditions de l’Atelier/Éditions Ouvrières, pp. 269-282.
GUBIN, Éliane, JACQUES, Catherine, ROCHEFORT, Florence, STUDER, Brigitte, THÉBAUD, Françoise, ZANCARINI-FOURNEL, Michelle (2004) (sous la direction de), Le Siècle des féminismes, Paris: Les Éditions de l’Atelier/Éditions Ouvrières.
GUBIN, Éliane, VAN MOLLE, Leen (2005) (sous la direction), Des femmes qui changent le monde. Histoire du Conseil international des femmes, Bruxelles: Éditions Racine.
HAUSE, C. Steven (2004), “Suffrage et représentation politique des femmes (1920-1944)”, in Gubin, Éliane, Jacques, Catherine, Rochefort, Florence, Studer, Brigitte, Thébaud, Françoise, Zancarini-Fournel, Michelle, Le Siècle des féminismes, Paris: Les Éditions de l’Atelier/Éditions Ouvrières, pp. 179-193.
JACQUES, Catherine, LEFEBVRE, Sylvie (2005) “Dans le sillage de l’ONU. Restructuration et nouveau modes d’action de 1945 à nos jours”, in Gubin, Éliane, Van Molle, Leen  (sous la direction), Des femmes qui changent le monde. Histoire du Conseil international des femmes, Bruxelles: Éditions Racine, pp. 121-148.
JACQUES, Catherine, LEFEBVRE, Sylvie (2005), “Du pacifisme à l’action humanitaire”, in Gubin, Éliane, Van Molle, Leen  (sous la direction), Des femmes qui changent le monde. Histoire du Conseil international des femmes, Bruxelles: Éditions Racine, pp. 171-194.
JENSON, Jane (2005), “L’analyse des femmes et du genre au Québec et au Canada francophone”, in Marques-Pereira, Bérengère, Meier, Petra (2005) (eds), Genre et politique en Belgique et en francophonie, Louvain-La-Neuve: Éditions Bruylant-Academia, pp. 149-162.
MAYER, Marc (2005), Les laïcités en francophonie, Bruxelles: Éditions Labor.
MARQUES-PEREIRA, Bérengère (2003), La citoyenneté politique des femmes, Paris: Armand Colin.
MARQUES-PEREIRA, Bérengère, MEIER, Petra (2005) (eds), Genre et politique en Belgique et en francophonie, Louvain-La-Neuve: Éditions Bruylant-Academia.
MOSSUZ-LAVEAU, Janine (2005), “Genre et science politique en France”, in Marques-Pereira, Bérengère, Meier, Petra (2005) (eds), Genre et politique en Belgique et en francophonie, Louvain-La-Neuve: Éditions Bruylant-Academia, pp. 127-137.
PARINI, Lorena (2005), “Science politique et genre en Suisse francophone”, in Marques-Pereira, Bérengère, Meier, Petra (2005) (eds), Genre et politique en Belgique et en francophonie, Louvain-La-Neuve: Éditions Bruylant-Academia, pp. 139-148.
ROCHEFORT, Florence (1995), “L’accès des femmes à la citoyenneté politique dans les sociétés occidentales. Essai d’approche comparative”, in Riot-Sarcey, Michèle (dir), Démocratie et Représentation, Paris: Éditions Kimé, pp. 21-45.
ROCHEFORT, Florence (1998), “Réflexions à propos de l’histoire du féminisme”, in Sohn, Anne-Marie, Thélamon, Françoise (colloque organisé par), L’Histoire sans les femmes est-elle possible?, Paris: Librairie Académique Perrin, pp. 195-201.
STUDER, Brigitte, THÉBAUD Françoise (2004), “Entre histoire et mémoire”, in Gubin, Éliane, Jacques, Catherine, Rochefort, Florence, Studer, Brigitte, Thébaud, Françoise, Zancarini-Fournel, Michelle, Le Siècle des féminismes, Paris: Les Éditions de l’Atelier/Éditions Ouvrières, pp. 27-45.

ALEXANDRA PETRESCU - Doctoranda in Stiinte Politice la Universitatea Bucuresti, master in Stiinte Politice la Universitatea Bucuresti, Diploma de Studii Aprofundate in Stiinte Politice (DEA) la Universitatea Libera din Bruxelles.

 sus