Natiune, nationalisme

Relativism versus etnocentrism
 

VLAD FLONTA

The majority of scientific studies in ethnography, ethnology and anthropology are written by researcher belonging to the western cultural environment. Some of these researchers seam to be prisoners of their own cultural environment and consider that the economic and technologic development means by itself a superiority over the other, “primitive societies”. This is the “ethnocentrism trap”. Cultural relativism is what many anthropologists oppose to ethnocentrism. The article is a discussion on relativism and ethnocentrism running over the views of some major authors.

Majoritatea studiilor stiintifice in domeniile etnografiei, etnologiei sau antropologiei sunt realizate de cercetatori apartinand spatiului cultural occidental. In opinia unora, acesti cercetatori sunt prizonierii contextului cultural in care traiesc si considera a priori ca, datorita avansului tehnologic si economic, societatile in care ei traiesc ar fi intrinsec superioare societatilor pe care le numesc “salbatice” si “primitive”. Ei aplica acestor societati arhaice o grila de valori specifica societa-tilor din care ei vin, grila care este complet inadecvata. Aceasta ar fi, in linii mari, “capcana etnocentrismului” (Dogan, Pelassy, 1993, p. 7).

Etnocentrismul este combatut de majoritatea antropologilor, care ii opun relativismul cultural. Acest curent de gandire a aparut in antropologia culturala, fiind reprezentat printre altii, de A. R. Radcliffe-Brown, Bronislaw Malinowski, Margaret Mead si E. E. Evans-Pritchard. Impotriva etnocentrismului se pronunta si antropologul francez Pierre Clastres in cartea sa La société contre l’etat. El trateaza aceasta chestiune in primul din studiile cuprinse in aceasta carte, intitulat sugestiv “Copernic si salbaticii”. Clastres admite ca etnocentrismul se strecoara uneori insidios in demersul unor cercetatori care incearca, in principiu sa-l evite. Altii insa nici nu incearca.

Clastres recunoaste si caracterul oarecum inevitabil al etnocentrismului: “Fara indoiala ca, asa cum o subliniaza pe buna dreptate Dl. Lapierre, etnocentrismul este o conceptie impartasita de toata lumea: orice cultura este, s-ar putea spune prin definitie, etnocentrista in relatia sa narcisiaca cu ea insasi. Totusi, o diferenta considerabila desparte etnocentrismul occidental de omologul sau “primitiv”: salbaticul dintr-un trib indian sau australian considera cultura sa superioara tuturor celorlalte, fara a se preocupa sa tina asupra acestora un discurs stiinti-fic, in vreme ce etnologia vrea sa se situeze de la bun inceput in elementul universalitatii, fara sa-si dea seama ca ramane in multe privinte solid instalata in particularitatea sa si ca pseudo-discursul sau stiintific se degradeaza repede in veritabila ideologie.” (Clastres, 1974, pp. 23-24)

Totusi, crede Clastres, antropologia nu poate sa progreseze daca nu reuseste sa se dezbare de etnocentrism: “Antropologia bate pasul pe loc pentru ca e in adancul unei fundaturi – trebuie deci sa urmeze alta cale. Drumul pe care se pierde este cel mai usor, cel pe care se poate apuca orbeste, pe care propria noastra lume culturala il indica, nu desfasurandu-se in elementul universalului, ci aratandu-se a fi la fel de particulara ca oricare alta. Conditia este de a renunta, am spune ascetic, la conceptia exotica, asupra lumii arhaice, conceptie care, in ultima instanta, determina masiv discursul pretins stiintific despre aceasta lume. Conditia sta, in cazul acesta, in decizia de a lua in sfarsit in serios omul societatilor primitive, sub toate aspectele si in toate dimensiunile sale: inclusiv sub unghiul politicului, chiar si mai ales daca acesta se realizeaza in societatile arhaice ca negatie a formei sale cunoscute de lumea occidentala” (Clastres, 1974, p. 26).

In acest sens se exprima si Raymond Aron: “societatile numite subdezvoltate sunt pe cale sa-i fascineze pe politologii care doresc sa scape de provincialismul occidental sau industrial” (apud Georges Balandier, 1998, p. 16). Howard G. Wiarda considera ca “ceea ce au facut analistii occidentali a fost sa generalizeze intr-un mod neadecvat institutiile socio-politice ce au determinat modernizarea din Europa occidentala si pentru alte natiuni pe care le cunosteau mai putin bine” (apud Dogan, Pelassy, 1993, p. 15).¹

Cei care sustin relativismul cultural cred ca nu putem vorbi despre progres si evolutie decat in cadrul unei anumite forme sociale, adica nu putem compara, pentru a stabili o eventuala superioritate a unei societati asupra alteia, decat societati care adera la aproximativ acelasi sistem de valori si au sisteme institutionale asemanatoare. Altfel, comparatia nu este pertinenta.

Spre exemplu, in civilizatia occidentala, o inovatie tehnica, care permite un randament crescut al muncii, e considerata un progres, fara doar si poate². Exista insa si alte puncte de vedere in legatura cu progresul tehnic. Fizicianul german Werner Heisenberg relateaza, intr-o carte care cuprinde o parte din eseurile sale (unele filosofice), cum a reactionat un batran chinez acum doua milenii si jumatate, cand i s-a propus un mijloc de irigatie mult superior celui pe care il folosea el:
“Dsi Gung spuse: 'exista un mijloc de a iriga 100 de canale intr-o singura zi. (…) Iei o parghie de lemn, grea spre coada si usoara in partea din fata. Asa poti scoate apa din adancime. Acest lucru se numeste fantana cu cumpana'.

Pe fata batranului aparu mania, si el raspunse cu un raset: 'l-am auzit pe invatatorul meu spunand: Acela care foloseste o masina face toate treburile ca o masina; acela care face treburile ca o masina capata o inima de masina; acela care are o inima de masina in pieptul lui isi pierde nevinovatia lui curata; iar omul care si-a pierdut nevinovatia lui curata nu mai este sigur de impulsurile spiritului sau; nesiguranta spiritului nu se poate impaca cu judecata adevarata”.

Nu ca n-as cunoaste aceste lucruri, dar mi-e rusine sa ma servesc de ele'” (Heisenberg, 1977, p. 117).

Am citat acest exemplu pentru a arata ca respingerea instalatiilor tehnice – in particular – si respingerea modernizarii – in general –, este insotita adesea de justificari de tip ideologic, in cazul de fata o serie de 5 implicatii; logica acestui rationament se vrea de fier. De altfel, asemenea reactii anti-moderne exista si la inceputul mileniului trei, chiar daca ele constituie un curent minoritar in majoritatea societa-tilor. Esecul unei tentative de modernizare poate insa aduce la putere miscari fundamentaliste, cum s-a intamplat in 1979 in Iran sau, mai recent, prin instaurarea regimului taliban, in Afganistan.

Relativismul cultural respinge insa asemenea abordari, cuvinte precum “modernizare”, “dezvoltare” sau “progres” nu pot fi folosite decat in anumite contexte (cum spuneam mai sus, doar in cadrul unei forme sociale), altfel nu este decat o manifestare a arogantei Occidentului, care ar dori sa modeleze lumea “dupa chipul si asemanarea sa”. In viziunea relativistilor, acolo unde apar asemenea cuvinte, discursul stiintific degenereaza intr-unul ideologic.

Relativistii pledeaza asadar pentru inlaturarea acestor prejudecati etnocentriste si recomanda un exercitiu hermeneutic foarte intens, altfel intelegerea unor societati foarte indepartate din punct de vedere cultural³ este imposibila. Pentru a putea realiza empatia, ar fi de dorit ca cercetatorul sa traiasca cativa ani in societatea pe care isi propune sa o studieze, dupa obiceiurile acestei societati.

Relativistii exagereaza insa adesea, producand sofisme in argumentatiile lor. Pierre Clastres sustine, de exemplu ca: “Popoarele fara scriere nu sunt deci mai putin adulte decat societatile instruite. Istoria lor este la fel de profunda ca si a noastra, si in afara unei conceptii rasiste, nu exista nici un motiv de a le considera incapabile sa reflecteze la propria lor experienta si sa inventeze solutii potrivite pentru problemele lor” (Clastres, 1974, p. 26). La capatul unei argumentari mai lungi si mai sofistice decat cea de mai sus, acelasi Clastres ajunge la concluzia ca societatile arhaice nu sunt caracterizate de o economie de subzistenta. Mai mult: “In realitate, ideea de economie de subzistenta apartine campului ideologic al Occidentului modern si nicidecum arsenalului conceptual al unei stiinte.” (Clastres, 1974, p. 21).

Desi denunta un discurs ideologic al Occidentului, Clastres se plaseaza, la randul lui, pe o pozitie ideologica. Este ideologia care avea sa capete ceva mai tarziu numele de political correctness. Ideea acestui curent e laudabila in sine, dar el a produs si exagerari si anomalii. Numerosi straini care viziteaza Statele Unite sunt contrariati⁴. Orice judecata care stabileste o ierarhie, o superioritate, fie si constatata statistic sau cu alte metode stiintifice, risca sa discrimineze pe cineva. Dar nu e vorba numai de opinii exprimate in viata cotidiana; imperativele corectitudinii politice au ajuns sa se manifeste si in stiinta! Iata un exemplu edificator. Intr-un articol din The New York Times (22 oct 1996) se relateaza despre o controversa cu privire la originea populatiilor autohtone de pe continentul american. Potrivit datelor arheologiei stiintifice, fiintele omenesti au patruns in America, acum aproximativ 10.000 ani, venind din Asia prin stramtoarea Bering. Miturile unor populatii bastinase sustin, dimpotriva, ca stramosii lor au aparut pe acest pamant urcand dintr-o lume subterana a spiritelor. Ei bine, unii arheologi ezita sa se pronunte in favoarea versiunii stiintifice, sunt in dubiu. In articol este redata opinia unui istoric englez, Roger Anyon, cercetator al culturii populatiei Zuni. Dupa ce observa ca stiinta reprezinta doar una din numeroasele cai pe care poate fi cunoscuta lumea, Anyon afirma ca acea reprezentare asupra lumii pe care o putem desprinde din miturile populatiei Zuni “ este tot atat de valida ca si punctul de vedere arheologic asupra preistoriei”(Koertge, 1998, p. 26). Iata-ne deci intr-un agnosticism desavarsit!

Aceasta este viziunea postmodernista asupra stiintei, care, desi vine pe o filiera diferita, isi gaseste oarecum un precursor in relativismul cultural al antropologilor. Curentul postmodernist a castigat tot mai multi adepti in ultimii ani, fiind inca in mare voga. Odata ce postmodernismul s-a transformat dintr-o excentricitate marginala intr-un curent cultural important, au aparut si criticii. In Romania, Andrei Cornea a tratat aceasta chestiune in cartea sa Turnirul Khazar. Impotriva relativismului contemporan (1997). Pe coperta a patra scrie: “aceasta carte este un ghid pentru toti cei rataciti in noua sofistica a zilelor noastre (deconstructivism, postmodernism etc.) – in rasparul modelelor de azi, ea anunta reactiile de maine”. Cartea trateaza relativismul in general; ma voi referi insa doar la pasajele care se refera la relativismul cultural, la pretentia ca civilizatia occidentala nu ar fi decat tehnologic superioara altora.

Mai intai, insa, ar fi interesant de remarcat faptul ca, in cadrul tot mai pronuntatului proces de globalizare, o mare parte a populatiilor tarilor neoccidentale este tot mai fascinata de bunurile produse de tarile occidentale, de prosperitatea si confortul caracteristice acestor tari. De aici a rezultat si o prolifica industrie a falsurilor, mai ales in ce priveste articolele vestimentare: pe produse fabricate in China sau Thailanda fara nici o licenta se pun etichete Armani, Boss sau Dior, desi calitatea si pretul acestor articole nu lasa cel mai adesea nici o indoiala asupra faptului ca sunt falsuri. Aceste contrafaceri se vand insa bine, multi oameni sunt interesati de etichete care atesta, pasamite, faptul ca este marfa occidentala. Problema e ca cei mai multi vor sa preia doar bunurile civilizatiei occidentale, nu si valorile, refuzand sa vada ca cele doua sunt strans legate, ca prosperitatea societatilor occidentale se datoreaza tocmai unui anumit sistem de valori pe care ei il resping (vezi zicale precum: “daca munca era buna, o luau boierii”).

Tocmai pentru ca, in plan economic, institutional etc. superioritatea Occidentului este indiscutabila, compensatoriu, multe tari neoccidentale isi construiesc un mit al superioritatii propriei culturi asupra celei a tarilor occidentale. Pasamite, in goana de a produce si a consuma tot mai mult, occidentalii nu mai au ragazul si rabdarea sa reflecteze etc. Cultura autentica ar fi incompatibila cu o civilizatie avansata tehnologic si cu performanta economica. Curentul protocronist din Romania reprezentat, printre altii, de Ilie Badescu, Dan Zamfirescu, Adrian Paunescu sau Eugen Florescu, este un caz particular. Curentul lansat in 1974 de Edgar Papu a atins forme care tin de psihopatologie la Dan Zamfirescu, care crede ca Ion Creanga este superior lui Shakespeare, Goethe, Cervantes si Dostoievski pentru ca l-a creat pe Ivan Turbinca, “erou mai actual decat Hamlet, Faust, Don Quijotte si Aliosa Karamazov”, fiind pur si simplu, “personajul care domina istoria universala in secolul nostru” (apudBoia, 1997, p. 79).

In cartea sa pomenita mai sus, Andrei Cornea arata ca bunurile si valorile occidentale nu pot fi disociate. Iata concluzia sa:
“Se vede asadar de ce civilizatia occidentala ramane mai mult decat o civilizatie printre celelalte: ea este singura care permite modernizarea, singura pentru care acest concept are sens. Occidentul nu se reduce, de buna seama, la modernizare. Dar a refuza valori precum drepturile omului sub pretext ca sunt “optiuni occidentale”, si nu adevaruri general umane, insa a accepta in schimb cu infrigurare computere, electronica si transporturi moderne, pentru a nu mai vorbi de arme, mi se pare echivalent cu a prelua Noul Testament pretinzand, precum gnosticii ori episcopii Germaniei naziste, ca nu are nici o legatura cu cel Vechi! “ (Cornea, 1997, p. 175).

Cornea considera ca: “Absenta unor criterii universal recunoscute, debilitatea fundamentarilor transcendente, iata, deci, ceea ce caracterizeaza modernitatea noastra tarzie.” (Cornea, 1997, p. 42).

Impotriva relativismului se pronunta in 1965 si Karl R. Popper, in studiul sau “Mitul contextului”. El considera ca relativismul este o doctrina irationalista:
“Unul din cele mai deranjante aspecte ale vietii intelectuale contemporane este felul in care irationalismul este, atat de mult, aparat, si felul in care doctrinele irationaliste sunt acceptate necritic. O componenta a irationalismului modern este relativismul (doctrina conform careia adevarul este relativ la fundamentele noastre culturale, care sunt considerate a determina intr-un fel contextul – framework – in interiorul caruia suntem capabili sa gandim, si ca adevarul se poate schimba de la un context la altul) si, in particular, doctrina imposibilitatii intelegerii reciproce intre culturi, generatii, sau perioade istorice, chiar in domeniul stiintei, chiar in domeniul fizicii. In aceasta lucrare discut problema relativismului. Teza mea este ca in spatele ei sta ceea ce eu numesc 'Mitul contextului'.” (Popper, 1998, pp. 53-54).

Iata cum defineste Popper acest “Mit al contextului”:
“O discutie rationala si fructuoasa este imposibila pana in momentul in care participantii ajung sa impartaseasca un context comun de supozitii fundamentale sau, cel putin, pana in momentul in care ei au cazut de acord asupra unui astfel de context in vederea discutiei.

Acesta este mitul pe care urmeaza sa-l critic. ” (Popper, 1998, p. 55.).

Argumentele lui Popper sunt laborioase, nu voi intra in detalii.

Cred, in concluzie, ca relativismul cultural moderat este util in cercetarile antropologice si ca exista intr-adevar o “capcana a etnocentrismului”. Un curent de gandire care denunta un discurs ideologic trebuie sa se fereasca insa neaparat de propriul derapaj in aceasta directie. Relativistii au exagerat adesea, asa cum am aratat mai sus, discreditand in acest fel si relativismul moderat, care este, in opinia mea, o orientare rezonabila, care poate aduce beneficii certe cercetarii stiintifice.

NOTE
¹ Aceasta chestiune a “importului de institutii” a fost aprins dezbatuta in toate societatile care isi propuneau un salt modernizator. Si in Romania aceasta discutie a avut loc (si continua si acum). Titu Maiorescu se pronunta impotriva “importului de institutii”, considerand ca ele risca sa devina “forme fara fond” (formula care a facut cariera). Stefan Zeletin, dimpotriva credea ca formele trebuie oricum adoptate, fondul va veni cu timpul. Aceste doua pozitii opuse, si o serie de opinii intermediare, au aparut in aproape toate societatile aflate intr-o situatie similara. Vezi in acest sens Cyrill Edwin Black, The Dynamics of Modernisation. A Study in Comparative History, Harper & Row, N.Y. 1982.
² Nu ma refer aici neaparat la ultimii 20 de ani, in care ritmul dezvoltarii industriei high-tech s-a accelerat continuu si a produs si puternice reactii conservatoare. Unele din aceste reactii sunt datorate si inadaptarii la anumite tehnologii inedite, care sunt insa foarte utile. Exista insa si ceea ce unii numesc “tirania tehnologiei”  sau “ paranoia tehnologiei”,  inventii cvasi-inutile, cum ar fi accesul la Internet pe ecranul minuscul al telefonului mobil. Ma refer aici  la progresul tehnic moderat care a existat pana in jurul anului 1980; curentul de opinie impotriva excesului de tehnologizare a aparut ulterior.
³ Exista mai multe sensuri in care este folosit cuvantul “cultura” in antropologie, diferite de sensul in care este el folosit in limba curenta, care vizeaza contactul cu cartile si operele de arta prin care omul “se cultiva” sau “devine cult”. Majoritatea antropologilor folosesc termenul “cultura” atribuindu-i un sens apropiat de cel al termenului “civilizatie”, anuland aproape distinctia “cultura” – “civilizatie”. Daca ar accepta pe deplin aceasta distinctie, ar insemna sa admita ca in multe societati primitive, care nici macar nu cunosc scrisul,  cultura este destul de firava, ceea ce le-ar pune pe acestea intr-o pozitie de inferioritate. Pentru o discutie asupra sensurilor in care antropologii folosesc cuvantul “cultura”,  vezi A.R. Radcliffe-Brown, Structura si functie in societatea primitiva. Eseuri si discursuri, traducere de Roxana Calinescu si Liliana Ciobanu Harhas, Editura Polirom, Iasi, 2000, pp. 12-13.
⁴ Despre excesele political correctness au scris, intre altii, si doi publicisti romani foarte diferiti, Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu. Spre exemplu: “aflu ca de curand a aparut in Statele Unite o versiune a Bibliei politically correct: textul e rescris cu grija de a menaja toate susceptibilitatile imaginabile ale cititorului modern; nu se mai spune “our Father”, ci “our Father/Mother”, ca sa se elimine excesul “macho” al unui Dumnezeu (strict) masculin,  nu se mai spune “dreapta Tatalui” ca sa  nu se complexeze stangacii…” (Andrei Plesu, “Intre Berkeley si Dudesti”,  in Chipuri si masti ale tranzitiei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996, pp. 193-195). Plesu observa cu mult bun simt ca: “Daca trebuie sa te prefaci tot timpul ca nu exista nici o diferenta intre grasi si slabi, albi si negri, inalti si scurti de teama sa nu provoci ireversibile catastrofe sufletesti, inseamna ca umanitatea e bolanda, anemica, in prag de colaps” (Andrei Plesu, op.cit., p.193, vezi si articolul “Jurnal american”, pp. 264-272). Un alt articol, care contine unele observatii pertinente, dar si exagerarile specifice autorului, este cel al lui C.T.Popescu, “Americii i s-a urat cu binele” (In C. T. Popescu, Timp mort (Scrieri), Editura Polirom, Iasi, 1998, pp. 184-190.)

Bibliografie
Balandier, Georges (1998) Antropologie politica, traducere de Doina Lica, Timisoara: Editura Amarcord.
Black, Cyrill Edwin (1982) The Dynamics of Modernisation. A Study in Comparative History, N.Y. : Harper & Row.
Boghosian, P. A. (1998) What the Sokal Hoax ought to teach us, in N.Koertge, A House built on Sand, N.Y. & Oxford : Oxford University Press.
Boia, Lucian(1997) Istoria si mit in constiinta romaneasca, Bucuresti : Editura Humanitas.
Clastres, Pierre (1995) Societatea contra statului. Studii de antropologie politica, traducere de Emanuel Actarian, Bucuresti: Editura Ararat.
Cornea, Andrei (1997) Turnirul Khazar. Impotriva relativismului contemporan, Bucuresti Editura Nemira.
Dogan, Mattei; Pelassy, Dominique (1993) Cum sa comparam natiunile. Sociologia politica comparativa, traducere de Laura Lotreanu, Bucuresti:Editura Alternative.
Heisenberg, Werner (1977) Pasi peste granite. Culegere de discursuri si articole, traducere de Ilie Parvu, Bucuresti : Editura Politica.
Koertge, N. (1998) A House built on Sand, N.Y. and Oxford: Oxford University Press.
Plesu, Andrei (1996 ) “Intre Berkeley si Dudesti”, in Plesu, Andrei, Chipuri si masti ale tranzitiei, Bucuresti: Editura Humanitas.
Popescu, C.T. “Americii i s-a urat cu binele” in Popescu, C.T. (1998) Timp mort (Scrieri), Iasi: Editura Polirom.
Popper, Karl R. (1998) Mitul contextului. In apararea stiintei si a rationalitatii,  traducere de Florin Lobont si Claudiu Mesaros, Bucuresti: Editura Trei.
Radcliffe-Brown, A.R.( 2000) Structura ssi functie in societatea primitiva. Eseuri si discursuri, traducere de Roxana Calinescu si Liliana Ciobanu Harhas, Iasi: Editura Polirom.
Zamfirescu, Dan (1993) Razboiul impotriva poporului roman, Bucuresti: Editura Roza Vanturilor. 

Vlad Flonta -a absolvit Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii Bucuresti. Din 1997, consultant si intermediar de afaceri independent. In prezent, doctorand la SNSPA si  Goethe-Universität Frankfurt am Main, cu o teza despre elitele economice postcomuniste.

 sus