Politica si gen

De la modelul patriarhal la modelul partenerial
Rationalitatea ingradita a unui barbat in schimbare
 

RADU TEIANU

The article is a chain of considerations on feminism from a man’s perspective. In Romania the local culture has been always a hindrance for a change of attitude, as well as in any patriarchal society, but now it’s time for a change. In result, the rational choice of the patriarchal society’s man has to become the (more) natural choice of the partnership society’s man.

Barbatul, subiect al egalitatii de gen
Simpatia unui barbat pentru miscarea feminista sau chiar actiunea ofensiva in sanul unei asemenea miscari ar putea parea extrem de stranie si de neinteles pentru cei mai multi. Aceasta cu atat mai mult in spatiul romanesc, unde feminismului i se atribuie o conotatie negativa, fiind considerat mai degraba un “militantism strident si agresiv”(Miroiu, 2004). “La noi, feminismele sunt taxate drept ce altceva decat mofturi, extremisme americanesti (desi cam bantuie si in Europa de Vest!), iar in plan cultural – caricaturi meteorologice tocmai bune de tratat cu un zambet superior” (Lefter, 2002). In acest context specific, in care a fi feminista este deja o ciudatenie, a fi barbat cu simpatii feministe ar putea parea o nebunie.

Rolul si locul barbatului in cadrul acestei miscari se pare ca au fost destul de controversate de-a lungul dezvoltarii miscarii feministe. Acest aspect pare de inteles in conditiile in care avem de-a face cu o miscare care militeaza pentru drepturile femeilor. Insa, ar fi o eroare ignorarea din rationament a unui subiect inca “privilegiat” al “egalitatii” – barbatul – intrucat lupta pentru drepturile femeilor presupune, de fapt, egalizarea de gen, in sensul egalitatii de sanse si a egalitatii de tratament in fata normelor.

Studii asupra modului de raportarea la miscarea feminista in functie de apartenenta sexuala au aratat ca exista o diferentiere intre adeptii si adeptele feminismului. In timp ce barbatii se declara feministi prin prisma valorizarii egalitatii ca pricipiu, consistent cu propria ideologie politica, femeile se declara feministe mai ales ca urmare a propriilor experiente personale legate de locul de munca sau de activitatea domestica. Aceasta indica faptul ca un posibil model de alegere rationala, in cazul barbatilor, nu poate fi realizat decat daca se au in vedere in principal elemente de ordin valoric. Cu alte cuvinte, alegerea rationala a unui barbat in favoarea feminismului ar trebui sa fie mult mai fundamentata pe principiul abstract al egalitatii de gen, in comparatie cu alegerea rationala a unei femei, profund inradacinata in propriile experiente, si cu atat mai justificata cu cat dominatia masculina este “simtita pe propria piele”.

Un studiu, realizat in 1991¹, a aratat ca simpatia pentru feminism este mult mai ridicata in cazul barbatilor care sunt tati de fete, in comparatie cu acei barbati care sunt tati de baieti. Aceeasi tendinta pro-feminista a fost remarcata si in cazul mamelor de fete. De-asemenea, barbatii ai caror sotii muncesc in afara spatiului domestic sunt mult mai deschisi spre feminismul politic in comparatie cu barbatii ai caror sotii muncesc in spatiul domestic². Rezulta ca a trai mai mult printre femei, a fi mai aproape de experientele acestora, creeaza un cadru mai optim pentru un sentiment de simpatie cu feminismul politic.

Cercetarile au aratat ca exista doua variabile de o importanta particulara pentru studiul simpatiei pentru feminism: ideologia politica si apartenenta religioasa. Astfel, intre conservatorismul politic, fundamentalismul religios si antifeminism ar exista un grad inalt de consistenta.

Contextul cultural – dominatia masculina

Forta ordinii masculine rezida in faptul ca aceasta
nu are nevoie de nici o justificare: viziunea androcentrica
se impune ca fiind neutra si nu are nevoie de discursuri
de legitimare. Ordinea sociala functioneaza ca o imensa
masinarie simbolica care are tendinta de a ratifica
dominatia masculina pe care aceasta se fondeaza.

Bourdieu, Pierre, 1998

Mostenirea culturala a postularii superioritatii masculine prin nastere, educatia din scoala si din familie in acest sens, influenta conservatorismului de stanga, dominant in Romania pe toata perioada regimului comunist, dar si in perioada postrevolutionara prin masuri asistentialiste si etatiste covarsitoare si influenta unui conservatorism cultural profund inradacinat in constiintele oamenilor creeaza un peisaj in care subminarea patriarhatului cultural pare o misiune aproape imposibila. Cu atat mai imposibila pare sensibilizarea barbatilor in aceasta directie, in conditiile in care acestia sunt “privilegiatii” societatilor patriarhale. Simpla instituire a unor norme care sa contureze formal egalitatea dintre barbat si femeie nu este suficienta. Inconstientul androcentric al societatii romanesti inca dicteaza structurilor cognitive o ordine care pare naturala, de necombatut, in care barbatul are intaietate iar femeia este la umbra acestuia³. Intreaga masinarie simbolica a societatii justifica dominatia masculina, ba chiar “imbraca” dominatia masculina cu o haina neutra si, uneori, adaptata la moda vremurilor⁴.

Experienta personala din timpul educatiei primare confirma existenta unui proces de reproducere culturala a dominatiei simbolice masculine. Manualele ofereau un cadru prin care ordinea era cea stabilita: dragostea de mama, cantata de marii poeti na-tionali, contrasta cu imaginea darza si sobra a tatalui, care se limita din cand in cind la o mangaiere ocrotitoare pe crestet. Femeia era mai degraba mama si gospodina, o fiinta blajina, mereu intelegatoare si calda, in timp ce tata era cu precadere ocrotitorul familiei, un personaj oarecum distant si rece, preocupat cu viata exterioara caminului. Fiind educat in aceste conditii, este normal sa fii convins ca tatal este “capul familiei”⁵, iar mama este, of!, prelungirea si receptoarea acestui “cap” instituit de biserica, de educatie, de politica oficiala, de statisticile oficiale⁶, de mama si de tata. Ordinea este mereu “fireasca”. O ordine legitimata in fiecare duminica “in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”. Ce te faci in aceste conditii? Ca barbat pare in regula, este bine sa crezi despre tine ca ai un avantaj din nastere si ca Dumnezeu te-a ales sa fii cel mai bun, “deasupra” femeii. Ca femeie pare ca nu ai incotro, trebuie sa te resemnezi in cazul in care iti pui macar problema ca tu ai putea fi dezavantajata de acest raport, si, eventual, sa speri ca vei avea norocul sa dai peste un barbat intelegator.

Violul conjugal si violenta domestica sunt doua necunoscute intr-o ecuatie subreda. Cu atat mai mult cu cat incriminarea explicita a violului conjugal si a violentei domestice este de data foarte recenta (2002) si este un rezultat al presiunilor externe in directia adoptarii acquis-ului comunitar, ci nu un rezultat al propriilor demersuri constiente spre egalizarea relatiilor de gen. Intrucat viata este scurta iar viitorul nu este retroactiv, o miscare feminista activa si constienta de sine ar putea si trebuie sa fie ingredientul principal al egalizarii de gen, aceasta pentru ca egalitatea de gen nu trebuie si nu poate sa fie o realitate importata sau copiata, ci trebuie sa fie un produs intern, palpabil prin politici publice si prin indivizi si individe care sa nu faca diferente de gen prin comportamentul lor sau prin feminsti si feministe care sa militeze rational in favoarea unei asemenea miscari.

Faptul ca ratiunea de a fi a feminismului, adica lupta pentru egalitatea de gen sau lupta impotriva patriarhatului si a sexismului, ar trebui sa intereseze in primul rand femeile, pare o afirmatie intuitiva. Femeile au de castigat din miscarea feminista reducerea handicapului social pe care il au in raport cu barbatii, sau, mai precis, acele femei care nu prefera sa se conserve intr-un apartament, udand flori si facand chiftelute marinate, uitandu-se la telenovele si crosetand botosei, spaland vase si apretand camasile albe ale sotului. Asistentialismul este dublu: pe de o parte, barbatul este tratat ca fiind cel socialmente responsabil de intretinerea financiara a familiei, iar, pe de alta parte, femeia este tratata drept cea responsabila de ingrijirea familiei (spalat, calcat, gatit etc.). Acesta este modelul dominant in cultura patriarhala. Este adevarat ca, odata cu acceptarea femeii ca actor pe piata muncii, responsabilitatea financiara cade, partial, si in responsabilitatea femeii, fapt care contureaza o dubla zi de munca in cazul femeilor: munca prestata “afara”, ca salariata, si munca de acasa, ca “mama” si “sotie”. Cu toate acestea, perceptia publica asupra rolurilor ramane, in linii (prea) mari asemanatoare: barbatul este mai degraba responsabil cu aducerea banului in casa, in timp ce femeia este cea care trebuie sa fie, mai degraba, ocrotitoarea florei si a faunei din spatiul privat, sa fie intotdeauna pregatita cu o ciorba calda pentru “oaspetii” de zi cu zi: copiii si sotul. Pentru ca feminismul politic sa reuseasca, acest model nu mai trebuie sa fie dominant, ci doar o realitate izolata a unora care aleg constient un asemenea model de viata.

In cautarea avantajelor
Care sunt, insa, avantajele pe care o astfel de miscare le-ar avea pentru un barbat? Intrebarea mi se pare esentiala din mai multe puncte de vedere.

In primul rand, vorbim despre barbati si femei, adica despre oameni asupra carora politicile publice au o incidenta directa sau indirecta. Lupta pentru drepturile femeilor nu poate fi doar o lupta pentru ele insele la care sa participe numai ele insele, pentru simplul motiv ca noi, barbatii, traim alaturi de ele, avem copii cu ele, locuim in acelasi case, le intalnim in fiecare zi la servicii, avem o infinitate de experiente comune, fie ele publice sau private.

In al doilea rand, feminismul nu inseamna razboi cu barbatii, pentru simplul motiv ca acestia nu sunt inamicii femeilor⁷. Nu vinovatii trebuie cautati (chiar daca ar fi gasiti, oricum nu mai pot fi “pedepsiti”) ci modalitatile rationale de egalizare reala a tratamentului de gen.

In al treilea rand, in masura in care vorbim despre egalitate de gen, este absurd sa fie ignorat un actor “egal” al acestei relatii: barbatul. Politicile pentru drepturile femeilor au, prin urmare, o incidenta indirecta asupra barbatilor. Efectul asupra barbatilor nu trebuie privit neaparat negativ, in sensul subminarii patriarhatului. Achizitia fundamentala a unei asemenea miscari nu trebuie sa produca frustrari si castrari colective in randul barbatilor pentru ca o filosofie parteneriala asupra relatiilor de gen (ca si achizitie fundamentala) poate avea avantaje si pentru barbati.

Barbatii ca actori rationali si feminismul politic
Mai putin intuitiva, sau chiar de neinteles pentru majoritate, este adeziunea unui barbat la miscarea feminista. Femeile aleg rational miscarea feminista numai in conditiile in care avantajele achizitiilor acestei miscari depasesc dezavantajele. Acelasi lucru trebuie sa se intample, fireste, si cu barbatii.

Teoria alegerii rationale ne spune ca o persoana nu va alege niciodata o alternativa care nu aduce un beneficiu net. O alegere este rationala daca si numai daca este raportata la un anumit scop prin care relatia cost-beneficiu sa fie negativa. Acest beneficiu este fie cel mai mare posibil dintr-un set de alternative posibile, in cazul teoriei clasice a alegerii rationale (modelul maximalist), fie acel rezultat considerat a fi satisfacator si suficient, adica acel rezultat care este “destul de bun” sau care indeplineste criteriul satisficientei⁸ (modelul rationalitatii ingradite). Prin urmare, pentru ca alegerea sa fie rationala, individul trebuie sa aleaga egalitatea de gen fiind in cunostinta de cauza, sa fie cat mai putin ingradit de barierele culturale impamantenite de educatia din familie si din scoala si sa fie liber sa decida, fara sa i se impuna o anumita perspectiva. Individul nu trebuie sa fie convins ca alegerea facuta, in cazul nostru feminismul politic sau, mai generic spus, egalitatea de gen, reprezinta cea mai buna alegere posibila, ci ca ar fi o alegere mai buna in comparatie cu modelul patriarhal. Efectiv, avantajele modelului egalitatii de gen trebuie sa exceada avantajele complacerii in sistemul patriarhal, chiar daca satisfactia in acest caz nu ar fi maxima.

In conditiile in care modelul societatilor patriarhale infatiseaza in mod evident un monopol masculin al puterii in societate, ar parea din nou intuitiv sa afirmam ca alegerea rationala a unui barbat ar fi in favoarea mentinerii modelului care ii confera putere. Alegerea rationala, profund individualista, ar fi in acest caz evidenta. De ce sa cedez o putere pe care o am? Singura ipostaza in care preferinta pentru egalitatea de gen ar fi rationala ar fi aceea in care, dintr-un motiv sau altul, nu imi doresc putere, ci prefer sa stau retras in spatiul privat, indiferent de motive. Aceasta situatie ar fi in continuare extrem de nefavorabila unei miscari feministe, intrucat scopul nu este acela de a inversa rolurile, adica de a-i elimina pe barbati de la putere si a-i inlocui cu femeile, ci acela de a egaliza socialmente relatia de gen, a conferi sanse egale de afirmare barbatilor si femeilor. Si, in plus, foarte putini sunt aceia care nu isi doresc in mod real putere. Pana in acest punct, se pare ca teoria alegerii rationale nu ne-ar ajuta in demersul nostru de construire a unui model in favoarea unei miscari feministe.

Realitatea este ca barbatii trebuie sa cedeze putere in aceasta ecuatie, iar femeile trebuie sa isi croiasca loc in logica puterii. In teoria jocurilor, aceasta este o situatie de joc cu suma nula. Puterea este constanta, aceeasi, iar un castig pentru un actor presupune o pierdere pentru celalalt. Ce i-ar putea determina pe barbati sa renunte la dominatia simbolica inradacinata de secole? Istoria pare sa ne demonstreze ca instituirea unor valori care sa aiba drept punct zero de pornire egalitatea de la nastere dintre femei si barbati ar fi o solutie. Cu alte cuvinte, solutia ar parea aceea ca femeile si barbatii sa nu mai fie inegali prin nastere, acestia devenind eventual inegali in urma propriului efort de afirmare, indiferent de sex. La nivel formal, nu (mai) sunt probleme din acest punct de vedere, egalitatea prin nastere fiind garantata in Romania.

Daca puterea este legitima in masura in care a fost cucerita pe baza meritelor reale si are un grad de reprezentare limitat la ponderea unui anumit grup din societate, atunci o relatie de putere in care un actor detine monopolul ar fi inacceptabila, intrucat ceilalti actori ar fi nereprezentati. In cazul de fata ar intra, bineinteles, femeile, extrem de putin reprezentate in institutiile statului chiar si in ziua de astazi, cu exceptia notabila a tarilor scandinave. Intrucat institutiile statului, unde se concentreaza o mare cantitate de putere, sunt generatoare de politici publice, deci generatoare de comportamente sociale cu incidenta asupra culturii, femeile ar trebui reprezentate in mod egal cu barbatii⁹, pentru ca influentele culturale sa nu aiba incidenta in favoarea unuia sau altuia. Ar rezulta ca principala problema o reprezinta modelul cultural in care ne nastem si in care suntem educati.

Daca pana in secolul XIX femeile nici macar nu indrazneau sa-si puna problema egalitatii cu barbatii, iata ca astazi egalitatea a devenit in cele mai multe state o realitate juridica. Faptul ca exista o tendinta generala in crestere catre eliberarea femeilor nu mai poate fi negat de catre nici un barbat. Probabil ca si statele arabe, codase la acest capitol, vor cunoaste in citiva zeci de ani o regandire a relatiei de putere dintre femeie si barbat. In aceeasi logica, este de asteptat ca virilitatea ortodoxismului romanesc sa se mai domoleasca in timp. Prin urmare, daca nu putem vorbi astazi despre o egalitate reala intre barbat si femeie, nimeni nu poate nega faptul ca femeile sunt intr-o relativa expansiune sociala si ca miscarea devine din ce in ce mai constienta de sine. De ce m-as impotrivi eu, ca barbat, unui asemenea val in conditiile in care tendinta catre egalizare de gen este inevitabila? Presupunand ca nu sunt de acord cu emanciparea femeilor, mai pot eu face ceva impotriva acestui val? In cazul in care raspunsul este nu, atunci alegerea rationala este sa accept realitatea.

In cazul unui barbat care “decade” din functia de “sef” prin nastere, este nevoie de o remodelare a valorilor astfel incat acesta sa fie capabil sa inteleaga ce se petrece. Acelasi lucru se poate spune si despre o femeie obisnuita “sa dea ascultare”, care, brusc s-ar afla in pozitia de a decide pentru ea insasi. Cultura obedientei nu are ce cauta intr-un model partenerial de societate. Ceea ce conteaza este autonomia individului, dreptul si capacitatea acestuia de a lua decizii cu incidenta asupra propriei persoane. Iata de ce scoala ar trebui sa nu mai incurajeze cumintenia ca valoare suprema ci sa dezvolte creativitatea, parteneriatul de idei, dezbaterile si deschiderea catre adevaruri, ci nu catre un singur adevar. Un studiu recent arata ca aceasta cultivare si valorizare a obedientei in scoli influenteaza evaluarea finala a copiilor, fapt care dezavantajeaza baietii, cunoscut fiind ca fetele sunt “mai cuminti” si “mai ascultatoare”¹⁰. Iata cum pastrarea modelului patriarhal in educatie poate distorsiona evaluarea corecta in defavoarea baietilor.

Prea putini barbati se revolta in Romania de discriminarea tatilor atunci cand se pune problema custodiei copilului. Majoritatea covarsitoare a cazurilor sunt in favoarea mamelor. De obicei, in cazul copiilor din afara casatoriei, ca si al divorturilor, peste 90% dintre copii raman in custodia mamelor. Fara indoiala, sunt multe cazuri in care tatal nici nu isi pune problema sa isi creasca singur copilul pentru ca s-a impamantenit ideea ca mama este mai importanta decat tatal in cresterea si educatia copilului iar monoparentalitatea materna este mult mai “normala” decat cea paterna. In acest sens au aparut organizatii al caror scop este reprezentat de apararea drepturilor tatilor¹¹. Miscarea feminista ar trebui sa egalizeze rolul barbatilor si al femeilor in cresterea si educatia copiilor.

Egalizand in mod real sansele se elimina orice fel de suspiciune cu privire la meritele reale ale barbatilor. Astfel, barbatii nu ar mai avea imaginea unor avantajati prin nastere ci ar putea avea multumirea deplina a propriilor realizari ca urmare a indeplinirii unor criterii oarbe in fata diferentelor de gen. Deci, satisfactia in acest caz ar trebui sa fie mai mare deoarece concurenta barbatilor cu ceilalti barbati si cu femeile este mai dura in comparatie cu concurenta barbatilor cu ei insisi, specifica societatilor patriarhale.

Concluzie
Un barbat crescut int-o societate patriarhala va crede intotdeauna ca este cel mai indrituit sa domine politic si domestic femeia. In momentul in care apar alternative la modelul clasic si se fundamenteaza valori noi, principii care schimba de la baza relationarea cu femeia, iar aceste alternative patrund in structurile cognitive ale unor actori, lucrurile se schimba. Lucrurile se schimba cu atat mai mult cu cat modelul este legitimat la nivel oficial prin reglementari care submineaza patriarhatul, sau la nivel informal prin comportamentele unor persoane care reusesc sa formeze tineri in spiritul egalitatii de gen si sa convinga adultii, inclusiv barbatii, ca “noua ordine” avantajeaza pe toata lumea pentru ca sansele sunt egale. Astfel, ingradirile specifice ale patriarhatului cultural se largesc inspre ingradirile specifice ale parteneriatului de gen. Ingradirile se transforma din ingradiri impuse in ingradiri rezultate din propriile capacitati de intelegere a realitatii. Alegerea rationala a barbatului societatii patriarhale, in favoarea unei relatii disproportionate, se transforma in alegerea (mai) rationala a barbatului societatii parteneriale, constient de propriile drepturi si satisfacut de relatia echilibrata de putere pe care o are cu partenera sa, noua venita, cea care acum are mai multe drepturi decat in trecut, dar si mai multe responsabilitati. Este rational, spune el, sa aleg o situatie in care drepturile mele ca cetatean (dreptul de vot, spre exemplu) raman aceleasi, in care sansele de a ajunge in fruntea unei organizatii X sunt formal egale, iar responsabilitatile sociale nu mai apasa numai pe umerii mei, ci le impart echitabil cu femeia de langa mine pentru a gestiona mai profitabil treburile comune. In fond, ce am de pierdut? O dominatie simbolica pe care mi-o conferea societatea patriarhala, pe care si-asa o pierdeam mai devreme sau mai tarziu.

NOTE
¹ Studiul, realizat in Statele Unite si in Canada, este prezentat in articolul Rebeccai R. Warner, 1991: Does the Sex of Your Children Matter? Support for Feminism Among Women and Men in the United States and Canada, Journal of Marriage and the Family, Vol. 53, Nr. 4, Nov. 1991, 1051 - 1056
² Vezi Smith, Tom W., 1985, Working Wives and Women's Rights the Connection Between the Employment Status of Wives and the Feminist Attitudes of Husbands, Sex Roles, Nr. 12, 501 – 508, precum si rezultatele Barometrului de Gen, 2000
³ 78% dintre cetatenii Romaniei considera ca femeia trebuie sa isi urmeze barbatul, conform Barometrului de gen (august 2000).
⁴ Faptul ca diviziunea dintre sexe pare a fi in “ordinea lucrurilor” si ca intreaga masinarie simbolica a societatilor inca mai reflecta ierarhizare de gen, faptul ca pana si corpurile noastre sunt mecanisme de impamantenire a aceleiasi logici falocentrice prin “caracterul public” al sexului masculin (sex exterior) si prin “reversul” acestuia, vaginul, un taram intim raportat la un continut “tare”, un falus intors, faptul ca in general actionam si reactionam ghidati fiind de aceasta impartire “naturala”, “divina” etc. intre sexe, este extrem de bine prezentat in lucrarea lui Bourdieu (1998).
⁵ Conform Barometrului de gen (august 2000), barbatul este perceput ca fiind cap de familie de 83% din respondenti. Practic nu exista o diferenta semnificativa in functie de gen, atat femeile (82%), cat si barbatii (86%), in imensa lor majoritate, acceptand suprematia barbatului ca si “cap” de familie.
⁶ Termenul de “cap de familie” este inca uzual in limbajul juridic si administrativ din Romania. “Cap de familie” este doar barbatul, femeile devenind capi de familie numai daca sunt divortate, vaduve sau singure. Vezi Miroiu, Mihaela, 2004: Drumul catre autonomie, Polirom, Bucuresti
⁷ Ca orice grup, feministele au extremistele lor. Acestea, actionand dupa principiul “Eu nu stau in pat cu dusmanul”, militeaza pentru o ofensiva agresiva. Imi place sa cred, insa, ca acestea nu sunt reprezentative pentru miscarea feminista ca atare.
⁸ Herbert Simon este cel care a introdus aceasta abordare in cadrul teoriei alegerii rationale.
⁹ Este vorba despre o egalitate relativa. Ideea este aceea de a avea o reprezentare a intereselor femeilor in politicile publice indiferent daca in structuri de putere se afla barbati sau femei. Scopul nu este paritatea de sexe ci legitimitate prin reprezentare proportionala.
¹⁰ Vezi Stefanescu, Doina; Miroiu, Mihaela, 2001, Gen si politici educationale, Step-by-step, Bucuresti
¹¹ Un exemplu celebru, care apare periodic in jurnalele de stiri, este o organizatie non-guvernamentala din Marea Britanie care militeaza pentru drepturile tatilor si care are in mod regulat anumite iesiri publice mai originale (precum legarea cu lanturi de gardurile Palatului Regal) pentru a atrage atentia societatii asupra discriminarii barbatilor in ceea ce priveste dreptul la custodia copilului.

Bibliografie
Barometrul de gen, 2000, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Bucuresti, http://www.gender.ro/gender_ bar.html
BOURDIEU, Pierre, 1998: La domination masculine, Seuil, Paris
CARVER, Terrell, 1996: “Public Man” and the Critique of Masculinities, Political Theory, Vol. 24, Nr. 4, Nov. 1996, 673 – 686
JAGGAR, Allison, 1974: On Sexual Equality, Ethics, Vol. 84, Nr. 4, Iulie 1974, 275 - 291
LEFTER, Ioan - Bogdan, 2002: Postmodernismul – din dosarul unei “batalii” culturale, Ed. Paralela 45, Bucuresti
MIROIU, Mihaela, 2004: Drumul catre autonomie, Polirom, Bucuresti
PASTI, Vladimir, 2003: Ultima inegalitate, Polirom, Bucuresti
SIMON, Herbert A.,1955: A behavioral Model of Rational Choice, Quarterly Journal of Economics, 69 (1)
- 1978: Ratinality as Process and as Product of Thought, The American Economic Review, Volume 68, Issue 2, 1978, 1 – 16
SMITH, Tom W., 1985, Working Wives and Womenas Rights the Connection Between the Employment Status of Wives and the Feminist Attitudes of Husbands, Sex Roles, Nr. 12, 501 - 508
STEFANESCU, Doina; MIROIU, Mihaela, 2001, Gen si politici educationale, Step-by-step, Bucuresti
WARNER, Rebecca R., 1991: Does the Sex of Your Children Matter? Support for Feminism Among Women and Men in the United States and Canada, Journal of Marriage and the Family, Vol. 53, Nr. 4, Nov. 1991, 1051 - 1056

Radu TeiSanu - doctorand in stiinte politice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Facultatea de Stiinte Politice.

 sus