Politica si gen

Femeile si politica autoritara
 

ALEXANDRA PETRESCU

This is a short article, addressing the case of Alexandrina Cantacuzino, a feminist who organized a specific group before the WWII. The conclusion is that she was the only authoritarian feminist of that period, and that authoritarian ideas existed in Romania long before of authoritarian regimes.

In perioada interbelica Romania a cunoscut regimul autoritar al lui Carol II, iar incepand cu 1944 regimul autoritar al lui Antonescu. Am putea crede ca autoritarismul politic a fost exercitat doar de barbati, dar o analiza a activitatii feministe din perioada interbelica ne arata ca femeile au fost atrase de autoritarism si chiar l-au adoptat. In randurile ce urmeaza ne propunem sa analizam succint cazul feministei Alexandrina Cantacuzino care a creat pentru prima data in Romania un partid feminin autoritar.

Tentatia autoritara
Putem explica succesul ideilor autoritare din Romania interbelica prin contextul politic al acelei perioade. Faptul ca regele numeste un guvern si organizeaza apoi alegeri permite instaurarea unei “democratii mimate” (Dogan, 1999, p. 54). In acelasi timp, sistemul electoral al Romaniei intre 1926-1937 e imprumutat de la Italia lui Mussolini, acest sistem revolutionar¹ utilizand prima majoritara care ii favorizeaza pe castigatorii scrutinurilor. “Dansul electoral” apare o data cu legea electorala din 1926 care asigura partidului aflat la putere victoria in alegeri cu cel putin 40% (Dogan, 1999, pp. 139-198). In momentul in care Garda de Fier, sectiunea politica a Legiunii Arhanghelului Mihail, cunoaste ascensiunea pe scena politica, obtinand 15,58% la alegerile din 1937 sub numele “Totul pentru Tara", Carol II procedeaza la disolutia Parlamentului si pune bazele regimului autoritar.

Dar inainte ca acest regim sa fie pus in aplicare in 1938 si inainte ca el sa adopte corporatismul regimului fascist italian prin Constitutia de la 27 februarie 1938, ideea apare in discursurile Alexandrinei Cantacuzino, presedinta si fondatoarea, in 1929, a Gruparii Nationale a Femeilor Romane. Ideile autoritare ale Alexandrinei Cantacuzino se inscriu in curentul de gandire ce domina Europa inaintea celui de-al doilea razboi mondial. Fascismul apare in Romania pentu a prezerva “romanitatea” contra ascensiunii minoritatii ungare, germane, dar mai ales evreiesti. Adeptii lui Zelea Codreanu cer omogenitatea natiunii romane si incepand cu 1922 ei lanseaza o campanie pentru a impiedica evreii sa se inscrie in universitati.

Cum observa Kevin Passmore, fascismul se opune socialismului si feminismului pentru ca primul privilegiaza clasele, in timp ce al doilea genul (Passmore, 2002, p. 31). Dar fascismul accepta cererile clasei muncitoare si ale feministelor pentru a servi interesele nationale. Avand drept scop armonizarea intereselor nationale cu cele ale muncitorilor si femeilor, fascismul ii mobilizeaza in sectiuni speciale la nivelul partidului sau sistemului corporatist. Regimul autoritar al lui Carol II inregimenteaza feministele in structurile partidului unic, Frontul Renasterii Nationale.

Fascinatia Alexandrinei Cantacuzino pentru fascism poate fi explicata prin legaturile ce se stabilesc intre feministele din Romania si cele din Italia in timpul Congresului Aliantei Internationale pentru Sufragiul Femeilor, organizat la Roma in 1923. Inca din 1933 Alexandrina Cantacuzino propune o reforma constitutionala in spirit corporatist, considerandu-l primul pas catre reforma Senatului. In acet sens ea crede ca Senatul trebuie ales pentru opt ani prin alegeri corporative in regiuni, femeile, ca si barbatii, trebuind sa faca parte din delegatiile care aleg². Tot in 1933, la cel de-al doilea Congres al Gruparii Nationale a Femeilor Romane, Alexandrina Cantacuzino revine la ideea ca reconstructia tarii trebuie sa se faca pe baza corporatismului³. Crearea in 1933 a Tinereler Grupiste care isi propun inrolarea femeilor, poate fi vazuta ca o copie a Gufinelor din Italia, tinerele studente din Gruparile Universitare Fasciste (GUF). Diferenta intre cele doua grupari consta in cererile lor: daca Grupistele cer drepturi politice integrale, Gufinele vor dreptul la munca si la profesii liberale, insistand pe valoarea politica a muncii feminine (Thalman, 1990, pp. 159-160).

Influentata de ideologia de dreapta, Alexandrina Cantacuzino cere de asemeni, din 1936, o lege pentru reglementarea activitatii femeilor pentru apararea ta-rii: ea vrea ca femeile sa inlocuiasca barbatii in serviciile auxiliare pentru ca numarul combatantilor activi sa se dubleze⁴. Un decret din 17 septembrie 1938 va decide mobilizarea femeilor apte sa apere tara. Discursurile Alexandrinei Cantacuzino devin din ce in ce mai nationaliste si culmineaza cu revendicarile din 1937 care anunta legislatia regimului autoritar al lui Antonescu. E interesant de observat ca ecoul ideilor Alexandrinei Cantacuzino se face auzit chiar daca activitatea Gruparii Nationale a Femeilor Romane e suspendata in 1939 de catre regimul lui Carol II. Intr-un discurs tinut la Cluj in1937 Alexandrina Cantacuzino cere conservarea etnica si o lege care sa nu permita nici unui strain sa devina cetatean roman decat dupa 10 ani⁵. In acelasi timp ea doreste ca mariajele mixte sa fie interzise pentru salariatii statului sub pedeapsa de pierdere a postului. Aceste idei ale unei etnii romane pure vor fi adoptate de regimul Antonescu: prezenta comisarilor romani in intreprinderile evreiesti (5 octombrie 1940) si nationalitatea romana a personalului intreprinderilor (12 noiembrie 1940). Interzicerea mariajelor mixte pentru functionari va fi adoptata pe data de 12 noiembrie 1940: printr-un decret-lege functionarii publici nu se pot casatori cu o persoana de alta origine etnica, pedeapsa fiind cea prevazuta de Alexandrina Cantacuzino: concedierea. O alta idee a Alexandrinei Cantacuzino care anunta legislatia sub regimul Antonescu e exprimata in Motiunea Gruparii votata la Congresul de la Cluj in 1937. In aceasta motiune se cere ca statul sa favorizeze prin ajutoare financiare casatoriile eugenice intre femeile romane si tinerii romani, acordand premii pentru familiile numeroase. Pe data de 8 august 1940 aceste revendicari se regasesc in decretul-lege care impiedica mariajele intre romani si evrei, chiar daca sunt incheiate in afara granitelor. A judeca umanitatea in temeni de rasa e periculos pentru ca rasa e o “categorie sociala de excludere si de crima” (Guillaumin, 1985, p. 65). Idei ca cele exprimate de Alexandrina Cantacuzino vor fi la baza exterminarii evreilor in timpul regimului nazist. Asa cum spune Colette Guillaumin, ideea de rasa e un motor al crimei, al tehnicii de a ucide, e “un mijloc de a rationaliza si organiza violenta si dominarea grupurilor sociale puternice asupra altor grupuri sociale reduse la neputinta” (Guillaumin, 1986, p. 65).

Feminismul latin promovat de Alexandrina Cantacuzino e o conceptie a Italiei fasciste care punea in prim plan educarea mamelor, pacea, dezvoltarea morala si sociala a femeilor. Victoria De Grazzia face analiza feminismului latin considerand ca el transforma italiencele in femei “speciale si indispensabile” (De Grazzia, 1992, p. 249). In acest spirit al feminismului latin Alexandrina Cantacuzino considera contributia feministelor la crearea politicului ca fiind indispensabila, astfel putem intelege propunerile sale in ceea ce priveste masurile legislative ce vor fi adoptate de regimul lui Antonescu. Cererea Alexandrinei Cantacuzino ca femeile sa devina combatanti activi se inscrie in aceeasi imagine a femeii indispensabile. Sacrificiul femeilor in timpul primului razboi modial sta la baza cetateniei politice a romancelor, legea electorala din 1929 acordand dreptul de vot vaduvelor de razboi si femeilor decorate pentru servicii exceptionale.

Primul partid politic autoritar feminin
Gruparea Nationala a Femeilor Romane considera ca femeile “nu trebuie sa se inscrie in partidele politice pana in ziua cand vor avea drepturile integrale”⁶. Alexandrina Cantacuzino isi propune astfel sa creeze un partid politic al femeilor care “isi rezerva dreptul de a colabora”⁷ cu celelalte partide politice; dar aceasta colaborare trebuie sa se faca pastrand libertatea femeilor, care nu trebuie sa devina instrumentele cluburilor politice. Colaborarea e acceptata, dar alegerea de a colabora apartine Gruparii. Scopul Gruparii e de a pregati romanca din punct de vedere politic si Statutul Gruparii inscrie ca mijloace de actiune pentru atingerea acestui scop “o activa proganda orala si scrisa in masele feminine”⁸, formarea de comitete de initiativa pentru o activitate unitara si un program politic care va deveni “credo”-ul⁹ Gruparii.

Trasaturile autoritare ale Gruparii pot fi descoperite prin analiza Statutului: articolul 5 de exemplu privilegiaza centrul si decizia sa, admiterea sau respingerea unei membre fiind decise de catre Grupare fara vreo explicatie. Comitetul Central executa programul si statutul, stabileste doctrina si o raspandeste in toate “ramificatiile” Gruparii, dirijeaza, supravegheaza si controleaza organizatiile regionale, judetene si comunale¹⁰. Supravegherea trimite la puterea pastorala si individualizatoare si acest control ierarhic, la nivel regional, judetean si comunal pare sa copieze structura Legiunii Arhanghelului Mihail. In 1928 si 1929 Legiunea se doteaza cu “forme de organizare alveolare” (Roger, 2002, p. 124), mici unitati locale numite “cuiburi”. Cuiburile reprezinta o structura ierarhica: deasupra sefilor de cuib gasim sefii de garnizoana, sefii departamentali si sefii de provincie. In Gruparea Nationala Comitetul Central organizeaza propaganda si decide atitudinea Gruparii in alegeri, dirijand actiunea electorala conform deciziei luate. Chiar daca in Statut, in capitolul dedicat organizarii locale, se vorbeste de descentralizare¹¹, puterea centrala poate decide in numele organizatiilor locale.

Ierarhia Gruparii Nationale se structureaza copiind ierarhia masculina care presupune existenta unei “ratiuni de putere” (Schmid Mast, 2000, pp. 8-9). Gruparea Nationala reconstruieste modelul oedipian in care ierarhia e evidenta. Gabrielle Rubin considera ca secolul XX se caracterizeaza prin declinul modelului oedipian si crearea de organizatii in care ierarhiile dispar (Rubin, 2004). Dar acest proces incepe in secolul XIX prin crearea de asociatii feminine caritabile in care ierarhia nu exista. Aparitia feminismului semnifica disparitia ierarhiei la nivel organizational. Dar Alexandrina Canatcuzino recreeaza ierarhia prin punerea bazelor Gruparii Nationale a Femeilor Romane. Rubin crede ca in momentul in care rolul tatalui incepe sa se diminueze, aceste organizatii simbolice (religioase, sociale, politice) sunt din ce in ce mai putin prezente (Rubin, 2004, p. 85). Figura tatalui (a printu-lui, regelui) e inlocuita in cazul Gruparii de figura feminina a printesei (Alexandrina Cantacuzino). Dar Alexandrina Cantacuzino prezinta o imagine masculinizata a feminitatii prin discursurile foarte energice in care cere participarea femeilor in armata sau interdictia mariajelor mixte. Aceste dorinte sunt aceleasi pentru puterea autoritara masculina. Putem spune ca Gruparea vrea sa instaureze un nou patriarhat, acela al femeilor. E paradoxal pentru ca in mod normal ar trebui sa vorbim de un matriarhat (Gruparea Nationala fiind formata exclusiv din femei), dar prin prezenta unei figuri care coaguleaza puterea si exprima idei autoritare, putem vorbi de un patriarhat feminin pe care Alexandina Canatcuzino vrea sa-l instaureze. Patriarhatul inseamna puterea exclusiva a barbatilor, dar in cazul Alexandrinei Cantacuzino vorbim de un patriarhat de reproducere, asa cum Jean Baoudouin vorbeste de autoritarism de reproducere (Baudouin, 1999, p. 177). Patriarhatul feminin e reproductiv pentru ca imita patriarhatul masculin.

Ruptura intre oamenii politici si femei, sustinuta de Alexandrina Cantacuzino, doreste sa creeze un spatiu in care femeile sa detina puterea. Pentru a cuceri puterea politica Alexandrina Cantacuzino creeaza un partid politic feminin. Declinul puterii barbatilor anuntat prin punerea bazelor Gruparii Nationale se inscrie intr-o linie de gandire care domina Europa in anii ’30: corectia paterna e abolita in 1935 in Franta si unii autori pot vorbi de inceputul instaurarii matriarhatului (Rubin, 2004, p. 71).

Concluzie
Alexandrina Cantacuzino e singura feminista marcanta din perioada interbelica care se lasa sedusa de autoritarism. Celelalte feministe importante se distanteaza de Alexandrina Cantacuzino in momentul in care aceasta isi creeaza propriul partid politic. Maria Baiulescu, presedinta Uniunii Femeilor Romane si Elena Meissner, presedinta Asociatiei pentru Emanciparea Civila si Politica a Femeilor Romane refuza aderarea la Gruparea aparuta in 1929. Alexandrina Cantacuzino si membrele Gruparii sale raman singurele feministe care simpatizeaza cu miscarea autoritara.

Ceea ce putem remarca din scurta noastra analiza e ca ideile autoritare existau in Romania inainte de aparitia regimurilor autoritare si ca ele erau vehiculate de femei. Am putea astfel sa ne intrebam daca aceste idei exprimate de feministe ca Alexandrina Cantacuzino nu au fost chiar un punct de plecare si o sursa de inspiratie pentru regimurile autoritare romanesti. 

NOTE
¹ Sistemul revolutionar al perioadei 1926-1937 e adoptat in contextul esecului reformei care isi propunea sa adapteze legea electorala belgiana la traditiile romanesti, combinand scrutinul majoritar cu cel proportional.
² “Discursul Alexandrinei Cantacuzino˝, in Gazeta femeii, an II, nr. 9, 1933, p. 3. Discursul e tinut la primul Congres al Gruparii Femeilor Romane ce are loc la Cluj.
³ “Congresul Gruparii Femeilor Romane la Brasov˝, in Gazeta femeii, an II, nr. 40-41, 1933, p. 6.
⁴ “Doua manifeste˝, in Gazeta femeii, an V, nr. 29-30, 1936, p. 3.
⁵ “Cuvantarile doamnei Alexandrina Cantacuzino la Congresul Gruparii Femeilor Romane tinut la Cluj in zilele de 20, 21 si 22 noiembrie 1937˝, in Graiul femeii. Organ al Gruparii Femeilor Romane, an III, nr. 10, 1937, p. 1.
⁶ Bulletin du Conseil National des Femmes Roumaines, 1921-1938, Bucarest, Rédaction “Casa Femeii˝, 1940, p. 2.
⁷ Bulletin du Conseil National des Femmes, 1921-1938, op. cit., p. 2.
⁸ Gruparea Nationala a Femeilor Romane. Statut, Bucuresti, Tipografia Lupta, 1929, p. 3.
⁹ ibid., p. 3.
¹⁰ ibid, p. 8.
¹¹ ibid, pp. 6-11.

Bibliografie
BAUDOUIN, Jean (1999), Introducere in sociologia politica, trad. Iolanda Iaworski, Timisoara, Amarcord.
DE GRAZZIA, Victoria (1992), How Fascism ruled Women. Italy, 1922-1945, Berkeley, University of California Press.
DOGAN, Matei (1999), Sociologie politica. Opere alese, trad. Laura Lotreanu, Nicoale Lotreanu, Bucuresti, Editura Alternative.
GUILLAUMIN, Colette (1986), “Je sais bien mais quand même ou les avatars de la notion race”, in Le Genre humain. La science face au racisme, Bruxelles, Editions Complexe, reeditare a primului numar al revistei Le Genre humain, aparuta in 1981 la Editions Arthème Fayard.
PASSMORE, Kevin (2002), Fascism. A very Short Introduction, Oxford University Press.
ROGER, Antoine (2002), Fascistes, communistes et paysans. Sociologie des mobilisations identitaires roumaines (1921-1989), Bruxelles, Université Libre de Bruxelles.
RUBIN, Gabrielle (2004), Le déclin du modèle oedipien, Paris, l’Harmattan.
SCHMID MAST, Marianne (2000), Gender differences in dominance hierarchies, Lengerich, Pabst Science Publishers.
THALMAN, Rita (1990), Entre émancipation et nationalisme. La presse féminine d’Europe (1914-1945), Paris, Deuxtemps Tierce.

Alexandra Petrescu -Doctoranda in Stiinte Politice la Universitatea Bucuresti, master in Stiinte Politice la Universitatea Bucuresti, Diploma de Studii Aprofundate in Stiinte Politice la Universitatea Libera din Bruxelles. A publicat doua articole: “Le féminisme roumain et le vote universel entre les deux guerres˝, in Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. III, n° 3, Bucuresti, Meridiane, 2003, pp. 781-805, “Pouvoir aux femmes ou femmes au pouvoir ? Le mouvement des femmes roumaines en débat (1929-1944)˝, in Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. V, n° 3, Bucuresti, Nemira, 2005, pp. 665-694. A publicat de asemeni recenzii in Studia Politica. Romanian Political Science Review.

 sus