Partide politice

Strategiile PRM de maximizare a capitalului electoral (1996-2005)
 

ANDREI TIUT

This study approach the electoral strategies of the Great Romania Party, showing that beyond the role of ideology in party’s policy, an important segment of its actions is represented by a rational action, namely as a rational decision taken by an insulated decision factor, striving for a maximum of electoral capital. The strategy seems profitable, but after the events from 2005 (when the strategy didn’t work) we cannot say what will be the future’s move of the party.

Scopul acestui articol este sa argumenteze ca, dincolo de incontestabilul rol pe care ideologia il joaca in politica Partidului Romania Mare (PRM), un segment important din actiunile sale poate fi inteles ca demers rational, anume ca decizie rationala luata de un centru de decizie izolat.

In primul capitol voi prezenta acele evenimente din evolutia partidului care se preteaza la o astfel de rationalizare. Dupa cum se va vedea, ele coincid in linii mari cu unele din evenimentele definitorii pentru relatia PRM cu electoratul sau. In cel de al doilea voi incerca sa arat, fara sa intru in detalii, ca aceste evenimente sunt greu compatibile cu intelegerea PRM ca partid ideologic, astfel incat in cel de al treilea capitol voi putea detalia o schema de decizie in care actiunile succesive prezentate in primul capitol apar ca decizii rationale.

Istoria partidului
PRM¹ a fost fondat de catre Corneliu Vadim Tudor, lider carismatic, de formatie poet dar si sociolog, personaj descris de anumiti comentatori ca fiind “poetul de curte” al lui Nicolae Ceausescu. Astfel s-a trecut in zona politicii de partid tipul de discurs al revistei “Romania Mare”, caracterizat prin nationalim si xenofobie. In timpul mandatului 1992-1996 a sprijint guvernul partidului ex-comunist² in cadrul a ceea ce se numea atunci “patrulaterul rosu”. Intre 1996 si 2000 este un partid de opozitie oarecum marginalizat. Totusi, la alegerile din 2000, pe fondul unei puternice insatisfactii a populatiei, partidul obtine o importanta crestere electorala. Media voturilor la cele doua camere este de 20.25 % iar Corneliu Vadim Tudor (care este vazut ca locomotiva electorala a partidului) ajunge pana in al doilea tur de scrutin, unde obtine 33.17%). Rezultatele din 2004 sunt mai putin multumitoare ca in 2000, iar presedintele partidului nu mai intra in al doilea tur.

Surse: Stan STOICA and BEC

Dupa nov. 1998, PRM il raliaza pe liderul principalului concurent, Partidul Unitatii Nationale a Romanilor (PUNR), anume Gheorghe Funar. De asemenea, doctrina oficiala a partidului sufera unele schimbari. Inaintea alegerilor din 2000, dl. Tudor anunta in mod public renuntarea la opozitia fata de NATO si UE motivand in mod destul de ciudat, daca tinem seama de pozitiile sale anterioare, ca asemenea fenomene sunt, oricum, inevitabile, astfel incat pozitia sa sau a partidului nu conteaza (Cioflanca, 2000, p. 6). Iarasi, in februarie 2004, o noua schimbare se produce, de data asta sub presupusa influenta a Bibliei: Corneliu Vadim Tudor cere iertare pentru faptul ca a negat Holocaustul (Divers Buletin, 2004) si incearca sa se promoveze ca filo-semit, inclusiv prin vizite in Israel sau incercari de a construi o statuie a lui Yitzhak Rabin (Oxford Business Group, 2004). In sfarsit, la inceputul anului 2005, incercarea de a “prelua” doctrina populara esueaza (BBCRomanian, 2005).

Explicatii ideologice
Plasarea PRM la dreapta sau la stanga nu este o sarcina usoara. Pe de o parte, accentele nationaliste l-ar plasa in extrema dreapta; pe de alta parte, insa, nationalismul a fost o trasatura puternic definitorie ai ultimilor ani ai regimului Ceausescu.

Unde plasam partidul tine in buna masura de prioritati. Petre Datculescu, de exemplu, pornind de la existenta patrulaterului rosu, il plaseaza in tabara “national conservatorilor” (“National Conservatives”) (Datculescu, 1999) alaturi de ceea ce acum se numeste Partidul Social Democrat (PSD) si de Partidul Socialist al Muncii (PSM). Altii il plaseaza mai degraba la extrema dreapta.

Totusi, exista un consens asupra caracterului ideologic al partidului. Asta ar insemna nu atat ca partidul are o ideologie de la care se revendica, ci mai ales ca ideologia sa trebuie inteleasa in mod restrans, ca suma de idei mai degraba inflexibile (si opusa, astfel, notiunii de doctrina). Cu atat mai surprinzator este sa vedem partidul miscandu-se lent (cel putina ca intentie) spre zona politicii “onorabile” (mainstream). Intr-adevar, se presupune ca ideologiile vor esua sau ca nici nu vor incerca sa se adapteze intr-un mod substantial la mediul inconjurator₃. Dar, chiar si daca am presupune ca PRM are o ideologie flexibila, trecerea de la un partid cu multe, covarsitoare accente extremiste, eurosceptic, la unul care este resemnat in privinta integrarii si care clameaza o atitudine filosemita nu este o pura adaptare, ci inconsistenta in timp.

Explicatii in termeni de alegere rationala
Dupa cum am vazut, este dificil, daca nu imposibil, sa oferim o explicatie ideologica unora din actiunile partidului. In capitolul de fata voi incerca sa dovedesc posibilitatea de a privi aceste gesturi nu ca pe niste ciudatenii ci ca pe alegeri rationale. Nu e nevoie sa insist asupra faptului ca existenta unor asemenea calcule nu poate fi, deocamdata decat prezumata, si ca dovezi substantiale ale procesului intern de decizie in PRM nu vor aparea decat in viitor.

Situatie initiala. Dupa 1998, partidul este unul din foarte putinele care are un culoar politic⁴ asupra caruia sa detina monopol. Situatia acestor culoare apare precum in schema de mai jos:

In partea stanga a tabelului avem ideologia declarata a partidului. Pentru cazul PNL si PD acestea au fost grupate sub eticheta de reformism de dreapta intrucat (a) din punct de vedere a modului de abordare a tranzitiei nu exista diferente majore si (b) electoratul de dreapta este mai redus si putin diferentiat. In partea dreapta sunt prezente “atitudinile politice”. PRM si PDSR (viitorul PSD) impartasesc, dupa cum am sugerat, nostalgia fata de trecut. In paralel se poate argumenta (desi nu este esential pentru acest articol), ca PNL si PD sunt partide pragmatice⁵.

Dar dupa 1996, ca rezultat al semi-esecului din alegeri, PUNR intra in deriva, iar PRM este suficient de intelept si rabdator pentru a-l atrage pe liderul acestuia, Gheorghe Funar, in propriile randuri. Astfel, electoratul PRM devine un electorat captiv, nemaiexistand un partid concurent. In consecinta partidul poate acum sa incerce sa obtina electorat de la alte partide deoarece: (a) riscul de a-l pierde pe cel propriu e diminuat si (b) celelalte partide pot doar cu greu sa contraatace pe partea de discurs nationalist radical intrucat (b.1) toate sunt potentiale partide de guvernamant⁶ si (b.2) electoratul lor e mai supus eroziunii⁷.

In incercarea de a obtine noi “felii” de electorat moderatia poate fi o buna solutie. Pe de o parte electoratul traditional PUNR este mai moderat. Acest lucru se poate vedea comparand genul de politica specific celor doua partide (Vadim este “omul cu mitraliera”, pe cand Funar mentine mereu agresiunea doar in zona simbolurilor – tricolor, placute, statui), uitandu-ne cine e in 1996 beneficiarul decaderii PUNR (anume CDR) sau, in sfarsit, tinand cont ca populatia transilvaneana considera ca in mai mare masura decat media ca relatiile romano maghiare sunt bune si foarte bune (43 vs. 35 %) (Barometrul Relatiilor Etnice, Noiembrie 2001⁸).

Pe de alta parte, odata cu degringolada CDR, se contureaza un electorat ale carui principale caracteristici sunt dezamagirea si radicalismul social. In acest sens votul din 2000 pentru PRM a fost interpretat ca un vot de protest. Exista, insa, intre un discurs bazat pe respingere, autism si ura, comparativ cu unul de protest social, o diferenta considerabila. Semnele de deschidere si normalizare ale PRM pot fi vazute ca semnale de linistire a constiintei celor care ar vota partidul, dar au retineri. Mai mult, in economia atipica a discursului PRM, se poate pretinde ca aceste gesturi fac automat din partid unul apt de a guverna (fara sa se repete situa-tia din Austria lui Jorg Haider).

Totusi, monopolul asupra electoratului PRM asa cum este in 1996, ca sa nu mai vorbim de cel preluat de la PUNR nu este absolut. In acest sens schimbarea de discurs trebuie sa se faca suficient de devreme ca sa produca efecte, dar suficient de tarziu ca sa nu se poata naste un nou partid care sa preia nemultumitii din electoratul nationalist-radical. Atragerea de noi adepti incepe dupa cele cateva saptamani de difuziune a mesajului (sa nu uitam ca presupunem un electorat nemultumit care nu gaseste un vehicul de exprimare); in schimb, constructia unui nou partid poate dura considerabil. Astfel, exista o perioada de manevra in care schimbarea de discurs produce efecte optime.

In sfarsit, exista practica dublului discurs, prin care in pagina 1 a cotidianului Romania Mare se prezinta noua linie oficiala in timp ce restul continutului ramane ca inainte. Tinand cont de toate aceste elemente, actiunile partidului, asa cum au fost in general narate in primul capitol pot fi schematizate ca mai jos.

Actiunile (A) apar in ordine cronologica si reprezinta forme de extindere a bazei electorale. Actiunile (B) sunt aproximativ paralele intre ele si, de asemenea, cu actiunile (A). Ele sunt forme de fidelizare si men-tinere a electoratului propriu. Este extrem de interesant sa observam ca optiunea strategica de extindere se manifesta in secvente tactice diferite intre ele, pe cand optiunea strategica de fidelizare se aplica direct, fara sa fie nevoie de un nivel ulterior de implementare.

Dincolo de anumite merite, schema de mai sus are dezavantajul ca nu explica modul in care actiunea PRM are sanse sa fie receptata de diverse categorii de votanti.

In acest scop am considerat trei tipuri de electorat, conforme cu descrierile de mai sus:
(a) Nationalist, radical si regatean.
(b) Nationalist, moderat (prin comparatie) si transilvanean.
(c) Radical-social, raspandit geografic si fara optiune unica fata de nationalism.

Tinand cont de acestea, tipurile de decizie care se prezinta in fata PRM pot fi descrise in modul urmator:

Interpretare: Pornind de la electoratul nationalist radical, PRM nu poate spera decat la o portiune din electoratul mai moderat (fost al PUNR) daca nu isi modereaza discursul (“merge spre centru”) REZULTATUL A. Pe de alta parte, daca nu practica dublul discurs, poate sa isi alieneze propriul electorat, ramanand cu o partea mai moderata a electoratului PUNR si cu (o parte din) electoratul radical-social REZULTATUL B. Acesta din urma nu este insa nici pe departe un pariu sigur, asa ca, in oricare din variante, este posibil un esec partial in atragerea sa. Insa, daca merge si spre centru si practica si dublul discurs, partidul are posibilitatea sa atraga ambele tipuri de electorat nationalist, plus cel putin o parte din electoratul radical REZULTATUL C.

Ordinea preferintelor
Chiar si fara sa cunoastem ponderea bazinelor electorale⁹ putem face urmatoarele observatii:
1. In cazul unui maxim rezultatul C este mai mare decat toate celelalte;
2. In toate cazurile A<C;
3. C<B doar in cazul urmator:
a+b+c/x1<b+c/x2  =>  a+c/x1<c/x2.

Adica, electoratul traditional PRM, adunat cu o parte din cel radical-social, este totusi mai mic decat cealalta parte a electoratului radical-social. Cea mai rezonabila cale prin care acest lucru s-ar putea intampla este cea in care c/x1 tinde spre 0 iar c/x2 tinde spre c (adica, varianta B ia tot electoratul radical social) – astfel inegalitatea devine a<c. Daca insa ne uitam la conditia ce face diferenta intre C si B, vedem ca aceasta situatie echivaleaza cu a sustine ca electoratul radical-social este antinationalist, ceea ce nu face parte din ipoteza noastra. Astfel, aceasta varianta este mai degraba improbabila.

Deci, varianta C este cea mai convenabila. Intre A si B comparatia e practic imposibila in lipsa cifrelor, dar A este mai stabila decat B.

Prin urmare deciziile, in masura in care partidul simuleaza deplasarea spre centru si practica dublul discurs, deciziile sale sunt luate astfel incat se maximizeaza numarul de voturi.

Reevaluarea rezultatelor electorale
Daca am compara strategia PRM cu rezultatele obtinute in timp rezultatul ar putea arata astfel:

In timp ce strategia de dinaintea disparitiei PUNR nu aduce decat o crestere moderata¹⁰, odata cu anul 2000 cresterea este exploziva. Din 2004, cand nu mai putem vorbi de o criza a sistemului politic iar Alianta Dreptate si Adevar (care este in sistem¹¹) capitalizeaza din votul de protest, rezultatele scad considerabil, ramanand, totusi peste cat obtin in 1996 (impreuna!) PRM si PUNR (aprox 10%).

In ansamblu, strategia pare profitabila. Totusi, evenimentele anului 2005 (cand calculul a dat gres), ca si existenta probabila a unei limite maxime de toleranta din partea nationalistilor radicali, nu ne permit sa prevedem ce va face PRM de aici inainte.

NOTE
¹ Toate datele factuale, daca nu exista alte mentiuni, provin din STOICA, 2004.
² Vezi, de exemplu, BBC News (2006): “1996 - Centre-right election victory sweeps aside former communists”. Totusi, Sorin Ionita, crede ca “the Communist Party … simply vanished in 1989” (Ionita, 1998, p 9.).
³ Pentru autismul ideologiei v. Arendt, 1994, pp 596-621.
⁴ In absenta unei axe stanga-dreapta utilizabile, am folosit metafora “culoarelor” politice. Pe un cuolar poate fi mai mult decat un singur partid insa si partidele pot alega pe mai multe culoare.
⁵ Pragmatismul pare sa fi diferentiat PNL de idealismul PNTCD (care revendica mostenirea morala a lui Coposu), pe cand PD a folosit ideea de pragmatism dupa 1996 pentru a explica introducerea unor reforme de dreapta.
⁶ Nu e nevoie sa insist asupra inconvenientelor pe care nationalismul le creaza unui guvern.
⁷ Acest lucru estemai putin adevarat in privinta PDSR/PSD, al carui electorat masiv de stanga este “altfel” decat cel al PD.
⁸ Cifre asemanatoare apar si in alti ani; pe de alta parte transilvanenii sunt mai restrictivi cand e vorba de noi drepturi pentru minoritatea maghiara.
⁹ Cele trei tipuri de electorat sunt concepte abstracte. Masurarea lor corecta, si inca tinand cont de variatiile in timp, este o sarcina mult mai complexa.
¹⁰ Totusi, rezonabila, daca tinem cont ca exista concurenta.
¹¹ Cel putin din punct de vedere obiectiv; ca imagine, D.A. pare sa fi simulat partial comportametul unui partid anti-sistem.

Bibliografie
*** (2001) Barometrul Relatiilor Etnice, Noiembrie 2001, Cluj: Metro Media Transilvania/ Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala.
*** (2004) “A TURBULENT YEAR”, in Oxford Business Group, www.extenza-eps.com/extenza/loadPDF?objectIDValue=42208, Volume 1, Issue: “Emerging Romania 2004”, pp 11-31 ( vizualizat mai 2005).
*** (2004) “ULTRA-NATIONALIST POLITICIAN A-POLOGIZES FOR ANTI-SEMITIC REMARKS...”, in Divers Bulletin no. 6 (89), 23 feb, 2004, http://www.divers.ro/cgi-bin/buletin_en.py?id=89 (vizualizat mai 2005).
*** (2005) “C.V Tudor va redeveni sef PPRM, posibil redenumit PRM”, in BBCRomanian, http://www. bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/05/050530_ cvtudor_prm_revenire.shtml (publicat 30 mai 2005).
*** (2006), “Timeline: Romania/ A chronology of key events”, in BBC News http://news.bbc.co.uk/1/hi/ world/europe/country_profiles/1058027.stm (publicat 22 ian 2006) (vizualizat feb 2006).
ARENDT, Hannah (1994) Originile totalitarismului, Bucuresti: Humanitas.
Biroul Electoral Central (documente): http://www.bec2004.ro/documente/Tvot_CD.pdf; http://www.bec2004.ro/documente/Tvot_S.pdf; http://www. bec2004.ro/documente/rezultate/REZULTATE%20TUR%20I%20PRESEDINTE/P_BEC.pdf (vizualizate mai 2005).
CIOFLANCA, Adrian (2000), “Atentie la Verheugen”, in Monitorul”, 11.02.2000, p. 6.
DATCULESCU, Petre (1999), “Romania: Parties and Issues after 1989”, in Kay Lawson, Andrea Römmele, si Georgi Karasimeonov (editori) Cleavages, Parties, and Voters: Studies from Bulgaria, the Czech Republic, Hungary, Poland, and Romania, Westport, Connecticut si Londra: Praeger Publishers, pp.3-17.
IONITA, Sorin (1998) Party Systems in Eastern Europe: A comparative study on seven countries: Poland, Czech Republic, Slovakia, Hungary, Romania, Bulgaria, Slovenia, Bucuresti: Centre for Institutional Reform/ Societatea Academica din Romania.
STANESCU, C. (2003) “Revista revistelor culturale”, in Adevarul literar, nr. 674 - 15 iulie 2003, adevarul. kappa.ro/lit646-02.html (vizualizat feb 2006).
STOICA, Stan (2001) Dictionarul partidelor politice din Romania (1989-2001), Bucuresti: Meronia.

Andrei TiuT - student la Facultatea de stiinte politice, Universitatea Bucuresti.

 sus