Teorie politica

Modelari sociale
Rationalitate economica vs. rationalitate sociologica?
 

DORINA CUCU

A theoretical analysis of the two principal models for studying a social system: the economical one and the sociological one. Each of those models has its own flaws, one for considering the individual strictly rational, acting just to attain his ends, the other for considering the society the sum of individuals from a social body, each one of them acting within a confined set of possibilities. Maybe the best way to approach the social problems is that of a combined model, in which we diminish the extreme rationality of individual claimed by the economical model and combine the individual interests with the environmental influences. In this way we can balance the economical and the sociological approaches, obtaining an accurate instrument for addressing the social problems.

Consideratii introductive
Un sistem este un grup de componente aflate intr-o relatie structurala si care interactioneaza conform unor reguli (o retea de constrangeri si libertati). Existenta unei interdependente intre componentele sistemului face ca actiunea uneia dintre ele sa aiba efecte asupra celorlalte componente.

Societatea ar putea fi privita ca un sistem uman, adica un sistem ale carui componente sunt oameni. Indivizii umani sunt dotati cu rationalitate si cu vointa libera, ceea ce face ca acest sistem sa aiba un caracter aparte. Este vorba de (1) actiunea specifica componentelor sale si de (2) relatiile care se stabilesc intre acestea.

Astfel, pentru a da seama de evolutia unui sistem uman este nevoie de o explicatie a actiunii umane si a relatiilor sociale care se stabilesc intre indivizi. Trebuie observat ca intre cele doua exista o legatura: natura actiunii umane este determinata de natura rela-tiilor pe care individul le stabileste cu ceilalti indivizi, iar relatiile sociale se stabilesc si evolueaza in raport cu caracterul actiunilor intreprinse de acestia.

In peisajul teoretizarilor intreprinse pana acum am putea grupa abordarile legate de aceasta tema ca situandu-se mai mult sau mai putin pe unul dintre doua curente: economic sau sociologic. Fiecare dintre ele propune o modelare a societatii, oferind ceea ce vom numi un model economic, respectiv un model sociologic. In cazul modelului economic explicativ accentul se pune pe maximizarea utilitatii in raport cu o preferinta data (a agentului uman). In schimb, in modelul sociologic se foloseste drept element explicativ cheie influenta contextului social si regularizarea acestuia de catre o serie de institutii (seturi de reguli).

Dat fiind ca ne confruntam cu doua modele care incearca sa explice actiunea umana in context social, ambele tratand indivizii ca agenti rationali, dar din perspective diferite, intrebarile de la care pleaca eseul de fata sunt: care dintre ele este mai plauzibil sau mai eficace? Nu cumva este posibila o optimizare a lor intr-un model care sa tina cont de castigurile teoretice proprii fiecaruia?

Voi incerca sa apar este teza ca individul trebuie gandit si discutat atat dintr-o perspectiva interna, ca un procesor de informatii la nivelul caruia se cauta o a maximizare a utilitatii, cat si dintr-o perspectiva externa, ca un element al unui procesor de informatii care este sistemul social si ale carui reguli de procesare sunt institutiile. Un model empiric care ar da o explicatie mai plauzibila actiunii umane este unul in care sunt conjugate ipotezele care stau la baza modelului economic si a celui sociologic.

Modelul economic
Elementele de baza in orice teorie economica sunt individul si relatiile sale cu ceilalti. Din punct de vedere economic, ceea ce ar sta la baza vietii sociale ar fi actiunea umana individuala si, ca atare, “a explica institutiile sociale si schimbarea sociala inseamna a arata cum apar ele ca rezultat al actiunii si interactiunii indivizilor”¹.

Orice demers intr-o teorie economica presupune un demers individualist metodologic, a carei particularitate sta in aceea ca punctul de pornire este dat de premisa ca fiecare individ are propriile valori si optiuni, ca are un profil care il face distinct in peisajul social si ca atare si actiunile sale vor avea motivatii si trasee distincte. Asa se explica locul central pe care il ocupa individul si actiunile sale in cadrul acestui model explicativ, individul fiind cel care poseda valori si cunostinte, face calcule de utilitate, decide si, in conditii de libertate, actioneaza in consecinta². Cu alte cuvinte, pentru a intelege fenomenele sociale de felul celor care au loc in cadrul grupurilor, al colectivitatilor, se presupune a fi necesara in prealabil o intelegere a comportamentului individual: de ce indivizii se comporta asa cum o fac de fapt?

Modelul economic construit pe aceasta premisa metodologica propune urmatorul raspuns. Comportamentul indivizilor este un comportament rational. Potrivit lui McKenzie si Tullock³, ceea ce face ca un comportament sa merite numele de rational este faptul ca indivizii actioneaza ghidati de un scop. Facem precizarea ca in definitiv nu este vorba de un singur scop, ci de o succesiune de scopuri indreptate regulativ spre un scop ultim – schimbarea unei situatii mai putin bune cu una mai buna. Lucrurile aici pot fi puse si altfel. Am putea privi scopurile indivizilor din punct de vedere material, dar si formal. Nu fac obiectul teoriei economice scopurile materiale, aspectele concrete spre care poate tinde un individ la un moment sau altul si care se pot transforma in mijloace pentru noi scopuri, sau care pot fi modificate in functie de dinamica mediului (vorbind in felul acesta si de o dinamica a scopurilor). Ceea ce ramane central pentru modelul economic si pentru individul pe care mizeaza acesta ar fi faptul ca omul este ghidat de un scop formal, care poate fi tradus sub forma unei instructiuni: “Imbunatateste!”

Merita observate doua aspecte legate de rationalitate sau de forma de manifestare a individului ca individ rational. Unul dintre acestea ar fi cel volitiv: individul este dotat cu vointa⁴. Cu alte cuvinte, individul, prin vointa sa, este capabil sa-si aleaga o orientare, este capabil sa-si fixeze un scop (material) sau altul, vointa este cea care da concretete scopului individului si face posibila o exprimare a interesului acestuia intr-o alegere (adica, obiectiveaza - la nivelul propriei constiinte - ce este mai bine pentru el). Ceea ce ar mai ramane, pentru a vorbi pana la capat de un individ rational, ar fi capacitatea acestuia de a-si calcula “drumul” sau “strategia” in atingerea obiectivului pentru care a optat. Iar pentru aceasta, el este dotat cu inca o capacitate, aceea de cunoastere. Individul actioneaza rational, punand in joc cunoasterea, in masura in care alege actiunea pe care o calculeaza corect ca fiind cea mai folositoare pentru satisfacerea preferintelor sale. Altfel spus, individul rational este capabil sa-si calculeze costurile diverselor intreprinderi pe care le-ar putea face in atingerea scopului si sa aleaga ca atare (deci, in cunostinta de cauza) traseul de actiune cu cele mai mici costuri. In termenii modelul economic⁵, actiunea agentului rational poate fi descrisa ca maximizatoare de utilitate in momentul in care alegerea alternativei se face cu cel mai scazut cost.

Din cele de mai sus se poate vedea ca omul-economic reprezinta un tip uman al carui comportament este orientat de un principiu economic: a obtine rezultate maxime cu minimum de efort. Ceea ce trebuie insa precizat e faptul ca acest principiu nu exclude si nu este infirmat de prezenta erorii sau a greselii. Altfel spus, agentul nu este mai putin rational daca greseste in alegerea mijloacelor sale – daca totusi nu alege actiunea cu costurile cele mai reduse sau aducatoare de utilitate maxima –, deoarece nu se presupune ca el are acces la toata cunoasterea. Pretentia de rationalitate ca minimizatoare de costuri si maximizatoare de utilitate priveste posibilitatea agentului de optimizare in campul unei cunoasteri de la un moment dat atat cat este ea relevanta pentru scopul ales de individul respectiv. E ca si cum el joaca si castiga pe un set de resurse la care are acces, incluzand aici si resursele sale informationale.

Pe de alta parte, asa cum observa Buchanan, omul economic este ghidat de preferinte sau gusturi si de capacitati⁶. Astfel, el intra ca agent in cadrul modelului economic ca o “functie de utilitate, pe de o parte, si printr-o functie de productie, pe de alta parte”⁷. In felul acesta, eficacitatea unei structuri sociale analizate pe coordonatele acestui model este data de un calcul ale carui variabile sunt eficacitatile indivizilor in raport cu ei insisi: calculul porneste de la individ si tine cont, pe de o parte, de preferintele individului, adica de costurile pe care acesta e dispus sa le suporte atunci cand alege intre alternative⁸, iar pe de alta parte de capacitatile acestuia de a rentabiliza intrarile la care are acces⁹.

O modelare a societatii si a evolutiei acesteia prin intermediul unei teorii economice, pornind de la individ ca celula de procesare fundamentala in mediu, cauta sa extraga aspectele relevante ale acestuia pentru o constructie si un calcul de eficienta, care nu sunt altceva decat parametrii de adaptare ale oricarui sistem intr-un mediu dat. Cele doua aspecte, asa cum a reiesit mai sus, sunt vointa – ca facultate de a exprima si obiectiva in scopuri particulare preferintele individului – si cunoasterea – ca o capacitate de a culege informatii si de a le prelucra in vederea unui calcul de economisire a resurselor pe care le antreneaza in vederea realizarii scopurilor respective.

In plus, trebuie spus ca economistul pune individul uman in postura de creator al lumii sociale. Altfel spus, individul poarta raspunderea iesirii din sine: trecerea de la un proiect care cuprinde gusturile si preferintele sale obiectivate in scopuri, informatii de conjunctura, calcule si strategii de actiune la realizarea efectiva, la actiunea efectiva care presupune interactiunea cu ceilalti. Astfel, individul este constrans sa stabileasca relatii cu ceilalti parteneri sociali, iar acestea vor fi si ele expresia unui calcul prealabil. Este de remarcat ca, sub acest aspect, actiunea – actiunea ca stabilire de relatii cu ceilalti – este proiectata la fel ca oricare alta, avand in plus particularitatea ca individul il va privi pe celalalt drept un proiectant si un maximizator de utilitate care proceseaza informatie intr-o maniera similara lui. Astfel, a face strategii raportandu-te la partenerii de joc ca la niste strategi, deci similari tie din acest punct de vedere, revine la nivelul individului creator de societate la a da nastere unui aranjament social de tip negociere cu parteneri egali in scop – maximizarea de utilitate.

Daca individul poate fi redus la aceste aspecte, daca ele exista cu adevarat, daca ele pot explica relatiile care se stabilesc intre indivizi, ramane sa discutam in cele ce urmeaza.

Limite si deficiente ale modelului economic
Abordarea economica, prin idealizarile si reductiile pe care le face, ridica o serie de intrebari si de dificultati. O prima observatie ar fi ca individul, in diferitele sale ipostaze de agent social, nu pare a fi intotdeauna ghidat in maniera presupusa de modelul economic. In ordinea discutiei de mai sus, sa ne oprim pentru inceput asupra presupozitiei ca individul in baza profilului sau particular isi obiectiveaza, facand alegeri, o serie sau o succesiune de scopuri. Obiectia care se ridica aici este aceea ca el nu isi exprima intotdeauna preferintele in scopuri clare, nu ia act intotdeauna de ceea ce il intereseaza, ci, mai degraba, aceste interese il ghideaza intr-o maniera implicita. Cu alte cuvinte, individul nu este mereu in postura de a face un calcul, caci variabilele presupuse de acesta, printre care ar sta aceste scopuri, nu ii stau la indemana in mod explicit. Pe de alta parte, asa cum am adus in treacat vorba si mai inainte, preferintele se afla intr-o anumita dinamica care nu coincide intotdeauna cu dinamica constientizarii lor sub forma de scopuri clare.

Privind lucrurile si dintr-o alta directie, a contextului relativ la care individul trebuie si, asa cum se sustine, poate sa faca strategii (calcule) de optimizare a resurselor, de maximizare de utilitate, mediul (fie sub aspect natural, fie social) se gaseste si el intr-o anumita dinamica, intr-o anumita schimbare. Ca atare, individul – pentru a satisface modelul economic – trebuie sa fie procesorul de optimizare a unor informatii (luand in calcul atat ce vine dinspre mediu, cat si ce vine dinspre lumea propriilor preferinte), cu o mare putere de acoperire si de o viteza considerabila. In realitate, de cele mai multe ori, date fiind limitele sale naturale, individul ajunge sa ignore o parte dintre informatii, sa pastreze in mod selectiv numai ceea ce i se pare relevant sau, pur si simplu, sa fie coplesit, sa ramana in urma evenimentelor pe care e dator sa le analizeze. Ceea ce s-ar putea reprosa din acest punct de vedere modelului economic ar fi o presupozitie prea tare de rationalitate. Evident ca actorii sociali sunt fiinte rationale, ca ele sunt dotate cu un aparat de alegere (vointa) si de calcul (cunoastere), dar masura in care acestea ii ghideaza este una partiala, ramanand de multe ori loc si pentru hazard la nivelul deciziei de actiune. Mai mult, am putea crede mai degraba ca de multe ori, dintr-o economie de timp sau sub presiunea timpului sau a altor factori, indivizii aleg prima strategie de actiune gasita, renuntand la a mai calcula diferite variante, la a le mai compara s.a.m.d. Resursele individului ne apar ca fiind prea limitate pentru a pune numai asupra lor povara explicatiei actiunilor sale si mai ales a relatiilor care fac ceea ce se intelege printr-o societate.

Legat de acest din urma aspect, cel al relatiilor dintre indivizi, a crede ca ele iau nastere si pot fi teoretizate plecand numai de la presupozitia ca individul ii priveste pe ceilalti drept strategi asemeni lui comporta noi dificultati. Ceea ce constituie o nota dominanta cu privire la relatiile care se stabilesc intre indivizi in plan social este aceea ca ele sunt relatii de negociere si cooperare, adica relatii de schimb care se desfasoara in conditiile reciproce ale intereselor fiecarui participant. Insa aceste relatii nu pot exista decat pe fondul prezentei si actiunii unui sistem de reguli. Regulile sunt cele care reglementeaza, care normeaza aceste relatii ca o terta parte, la care se raporteaza cele doua parti contractante. Daca este sa admitem modelul economic, ar reiesi ca aceste relatii reglementate iau nastere in conditiile in care singurul motor, singurul factor de motivatie al individului (partener) ar fi maximizarea utilitatii. Or, un maximizator de utilitate nu este neaparat motivat sa respecte regula, ci poate fi, in acord absolut cu reperele date de modelul economic, ceea ce se numeste un “pasager clandestin”, adica un individ care incalca regula sau incearca sa o ocoleasca, apeland la o actiune maximizatoare de utilitate¹⁰.

Modelul sociologic
Ceea ce am astepta de la un model care sa explice societatea, procesele care au loc la nivelul acesteia, ar fi ceva care sa acopere si faptul ca intre indivizi se stabilesc relatii, ca sunt respectate reguli, ca desi exista pasageri clandestini, ei nu constituie o parte relevanta a societatii. Cei mai multi indivizi aleg sa respecte reguli contractuale si nu o fac numai din dorinta de a-si maximiza utilitatea. Modelul sociologic cauta sa acopere aceasta carenta a modelului economic, incercand sa ofere un factor care determina si explica acel “ceva” care ii determina pe oameni sa existe ca oameni sociali, ca parteneri intr-o societate, pana la urma ca agenti de relatie.

Perspectiva sociologica propune o abordare inversa celei economice. Ceea ce se ia drept punct de plecare in demersul teoretic de aici este presupozitia ca actiunile intentionate ale indivizilor sunt posibile doar daca exista niste reguli sociale. In modelul sociologic prin care este modelata societatea si prin care se incearca o explicatie a ei, individul si, implicit, actiunile lui nu mai sunt creatoare de reguli, adica de structura sociala, ci regulile preexista individului si constituie preconditii ale actiunii lui. In felul acesta, comportamentul indivizilor nu mai poate fi redus la unul motivat si calculat pe considerente economice, ci el devine unul mai complex. “Imbogatirea” comportamentului individului utilitarist, propriu modelului economic, se face, aici, prin luarea in considerare a unor actiuni ale acestuia, pana acum ignorate sau reduse in mod nejustificat la actiuni orientate pur economic. Astfel, modelul sociologic, va privi individul ca fiind un intreprinzator de actiuni de mai multe feluri. O clasificare a acestora, in terminologia lui Weber¹¹, cuprinde:
1. actiuni economice, ca actiuni instrumental-rationale,
2. actiuni valoric-rationale, adica actiuni care sunt determinate de valori, care sunt de alt ordin decat cele economice si care nu mai tin cont de raportul cost-consecinte,
3. actiuni traditionale, care constituie actiuni ce se integreaza in niste practici traditionale,
4. actiuni afective, care sunt urmari ale unor dorinte, afecte si stari emotionale nesupuse neaparat unui proces autoreflexiv.

In felul acesta se poate vedea ca actiunea umana este una determinata de context, ca orice comportament individual este un comportament contextualizat si ghidat de mediul social in care se desfasoara: “o actiune care tine cont de comportamentul celorlalti si se desfasoara in functie de acesta”¹². Aici nu mai este vorba, asa cum s-a vazut in cazul modelului economic, de o ghidare a individului in rationamente si actiuni de catre propriile interese, desi existenta acestei ghidari ramane de necontestat. Ceea ce prevaleaza, insa, din punct de vedere sociologic, in alegerea comportamentului individual, de data asta, este plasa de interese puse in joc prin comportamentele celorlalti, care se constituie pentru individ in jaloane comportamentale, in cutume si reguli. Prin urmare, a fi rational in sens sociologic revine la te supune regulii ca produs sau consecinta a sistemului social in care te gasesti.

In sensul acesta, Durkheim va spune ca “societatea nu este doar suma indivizilor, ci sistemul format de asocierea lor reprezinta o realitate specifica cu caracteristici proprii”¹³, marcand astfel ideea ca indivizii se afla intr-o retea de constrangeri, de obligatii mostenite sau aparute in mod spontan in decursul vietii lor, care nu mai pot fi explicate doar focalizand analiza teoretica doar pe individ. Sociologic privind, reusita individului consta in capacitatea sa de adaptare la un mediu social. Prin urmare, individul ar fi mai putin fauritor de societate, si mai mult o unitate pusa in fata rezolvarii unei probleme de integrare intr-o societate. Faptul ca suntem introdusi intr-o lume cu institutii sau sisteme de reguli, cu valori deja existente, ne-ar conditiona telurile si optiunile, sarcina noastra ramanand aceea de a satisface niste cerinte externe.

Avand in vedere cele spuse, am putea caracteriza demersul explicativ sociologic ca fiind unul conformist si functionalist¹⁴. Observam ca si de aceasta data individul sufera pana la urma o reductie. El se reduce la capacitatea sa de a intra intr-unul dintre rolurile sociale si, odata intrat, joaca acest rol pentru a maximiza un scop social spre care se indreapta societatea respectiva. Astfel, Parsons¹⁵ considera ca structura sociala consta, pe de o parte, din unitati similare celulelor sau particulelor si, pe de alta parte, din relatii conforme unui pattern, asa cum sunt cele prezente la nivelul “organizarii” din tesuturi si organe. Unitatea minima aici este rolul pe care il are actorul individual sau, mai bine zis, functia pe care acesta o indeplineste in sistem. Iar relatia minima este aceea a interactiunilor reciproce conforme unui pattern in termenii carora fiecare participant functioneaza ca un actor in relatia sa cu ceilalti. Asadar, arata Parsons, o astfel de relatie este o relatie de tip normativ, intrucat relatiile pe care individul este in masura sa le stabileasca trebuie sa se conformeze tiparului social. Functia individului este definita de sistemul de interactiuni in care este prins, interactiuni, asa cum s-a mai spus, reglate de structura sociala existenta.

Din punctul de vedere al lui Parsons, doua sunt elementele care reglementeaza relatiile in care sunt prinsi indivizii si in care isi joaca rolul: valorile si normele sociale. In ceea ce priveste valorile¹⁶, Parsons arata ca ele trebuie intelese ca patternuri normative ce definesc comportamentul dezirabil pentru sistem. Pe alta parte, normele¹⁷ sunt patternuri care definesc comportamentul dezirabil pentru o unitate sau o clasa de unitati relativ la ceea ce le este specific. Prin urmare, se vorbeste de doua tipuri de repere in traiectoriile pe care le au atat functionarea sistemului, cat si cea a individului sau a grupurilor de indivizi. Evolutia sistemului este evaluata din perspectiva valorilor impartasite in cadrul acestuia, iar actiunea individului are sens pozitiv in masura in care tine cont de normele specifice pozitiei pe care o ocupa in sistem. In aceste conditii, a fi rational inseamna a fi conform cu aceste valori si norme si a-ti intelege cat mai bine functia in sistem.

Limite si deficiente ale modelului sociologic
Tinand cont de intentia sa de a oferi o modelare a societatii si a actiunii indivizilor in cadrul acesteia, modelul sociologic se confrunta totusi cu o serie de dificultati. Una dintre ele, care merita semnalata, este aceea ca, desi perspectiva sociologica porneste de la o asumptie de conformism, adica de la ideea orientarii indivizilor si a actiunilor lor de catre niste curente sociale, la nivel social se poate constata ca unul dintre fenomenele prezente ar fi acela al disputelor si conflictelor dintre actorii sociali in ceea ce priveste atat valorile, cat si normele. Problema e ca individul-sociologic este minimalizat ca personalitate; modelul saraceste individul pentru ca il pune in postura unui atom a carui definire se reduce la relatiile pe care le are cu alti “atomi-umani” fara a se lua in discutie calitatile sale intrinseci. Nu de putine ori, indivizii au tendinte si optiuni divergente, pun interesul propriu inaintea intereselor sociale. Totodata, nu constituie o exceptie indivizii care nu inteleg sau nu-si accepta un rol social sau altul asa cum reiese el din patternul social.

O alta obiectie ce s-ar putea aduce modelului sociologic se situeaza pe un palier explicativ-metodologic. In primul rand, a alege drept entitate fundamentala explicativa societatea ne pune in imposibilitatea de a explica particularitatile unei astfel de structuri organizationale. Or, cei care ii dau identitate, cei care confera culoare calitativa societatii sunt indivizii care intra in jocul social prin particularitatile lor. Sa ne imaginam urmatorul experiment. Sa zicem ca dintr-o societate am substitui un individ cu un altul mult diferit in ceea ce priveste felul de a gandi si a actiona. Bineinteles, efectul – in ceea ce priveste caracteristicile societatii respective – nu ar fi unul vizibil, ceea ce nu ar insemna ca nu avem de-a face cu nici un fel de modificare. Insa, continuand sa substituim in felul acesta indivizi cu altii care sunt diferiti de cei dintai – care intrasera in componenta originara a societatii in discutie – vom observa, la un moment dat, ca respectiva societate va avea alte caracteristici – legi, structura organizationala etc. Daca am presupune ca determinatia este numai dinspre societate spre individ si nu si invers – sau nesemnificativ din directia opusa –, societatea ar trebui sa ramana aceeasi, ceea ce evident nu se intampla. Ceea ce demonstreaza acest experiment imaginar nu este decat ca o societate asa cum arata ea la un moment dat este partial determinata de fiecare individ. Evident, aceasta nu inseamna decat ca individul are o contributie ponderata la statura particulara a unui ansamblu social sau altul, dar ca oricum ea trebuie luata in calcul.

Un model “combinat”
La experimentul propus mai sus si care avea drept scop evidentierea unor limite ale modelului sociologic, s-ar putea raspunde cu un altul. Sa zicem ca un individ este luat si dus in alta societate, diferita ca organizare si mentalitati. Evident, individul isi va pastra anumite particularitati, dar in mod aproape sigur le va pierde pe unele in favoarea altora – cele care vor fi in acord cu valorile si normele existente in aceasta noua societate sau, altfel spus, cu patternul social de acolo. Acest contra-experiment ar sustine, la randul lui, ideea ca societatea determina indivizii si felul lor de a fi.

Tragand linie, s-ar parea ca ne gasim in fata unui paradox: cine pe cine determina? Raspunsul nu poate fi decat ca determinarea este evident bidirectionala. Si totusi, nu am avansat prea mult cu aceasta, pentru ca ceea ce intereseaza este de unde ar trebui sa porneasca un demers teoretic explicativ privitor la diversele aspecte sociale. Ceea ce retinem din cele de mai sus este ca avem de-a face cu doua componente, individul si societatea, care interactioneaza si, astfel, capata fiecare o anume specificitate. Prin urmare, intrebarea care ar trebui sa ne stea in atentie este unde, in ce zona a interactiunii, ar trebui focalizata analiza asa incat sa avem maximum de castig teoretic. Daca ar fi sa ne ocupam de societate am fi intr-o situatie infinit dificila intrucat ea ar fi intr-un fel “suma” interactiunilor pe care le are fiecare individ cu societatea. In schimb, daca individul ar fi centrul analizei, elementele pe care ar trebui sa le luam in calcul ar fi mult mai restranse si, ca atare, mai usor de explicat si prezis. Aceasta deoarece orice individ are la indemana un numar limitat de alti indivizi cu care intra in contact si in raport cu care se manifesta. Individul nu are o relatie propriu-zisa cu societatea in ansamblul ei, ci cu un numar mult mai mic de alti indivizi.

Pe de alta parte, necesitatea unor investigatii teoretice in plan social este datorata nu atat nevoilor explicative, cat rezolvarii unor probleme sociale, iar acestea sunt cele ale indivizilor, ca atare sunt probleme care vin din perspectiva individului. Nu ne intereseaza problemele societatii, probleme pe care nu putem nici macar sa le definim si nici sa le cuantificam. Ca atare, a pune societatea ca element explicativ central si primitiv intr-un astfel de demers nu ar face decat sa ne departeze de chestiunile de interes – situatia individului si dificultatile acestuia. Toate aceasta problematica poate fi tradusa, din perspectiva individualista, in termenii normelor si legilor – explicite sau implicite – care functioneaza intr-o societate sau, mai corect, la nivelul relatiilor imediate cu alti indivizi. O perspectiva globala ar conduce la o analiza o normelor intr-un sistem de valori abstract si arbitrar, pe cand cealalta are repere concrete, fixate de nevoile si aspiratiile indivizilor care compun societatea.

Societatea pentru indivizi nu este decat un tablou de constrangeri, insa, pentru ca acesta sa fie operational, formatul pe care il are setul de norme trebuie sa fie pe de o parte finit, iar pe de alta parte, determinat de feedback-ul venit dinspre indivizi si problemele acestora. Astfel, devine determinanta si productiva situarea teoreticianului in unghiul de perspectiva al individului, si nu al produsului finit de o forma sau alta care este societatea prin normele care o particularizeaza. Ca asa stau lucrurile, o dovada o constituie consecintele nefaste pe care le are orice abordare globala, in care problemele indivizilor sunt ignorate, in care consecintele teoretice si practice care decurg se situeaza de cele mai multe ori in conflict cu libertatile si drepturile indivizilor.

O societate, pentru a functiona, trebuie sa presupuna cadre institutionale, sa beneficieze de reguli. Insa, acestea, ca produs natural in cadrul societatii respective, nu reprezinta neaparat solutii pentru situatiile individuale. Ca atare, organizarea unei societati, deci ceea ce face ca o societate sa fie o societate, desi generata de societate, este in fapt un produs care raspunde tendintei indivizilor de minimizare a costurilor in urmarirea propriilor interese.

In urma acestor consideratii s-ar putea crede ca analiza de fata inclina mai degraba pentru un model individualist asemeni celui economic. Asa si este, numai ca pentru a nu intalni aceleasi limitari proprii acestui model, ar fi de preferat doua imbunatatiri ale acestuia. Prima dintre ele este de ordin negativ si sustine o diminuare a mizei pusa pe rationalitatea individului, pe orientarea acestuia strict dupa interesele sale si in vederea maximizarii lor. A doua, care vine sa dea completarea pozitiva si necesara celei dintai, ar fi nevoia de a combina interesele individuale cu influenta mediului, in fapt a relatiilor imediate in care se gaseste individul in societate. Dincolo de faptul ca societatea e compusa din indivizi, ceea ce face din ea un sistem, asa cum se arata la inceputul lucrarii, indivizii intra in relatii si, pana la urma, exista ca indivizi sociali prin aceste relatii.

NOTE
¹ J. Elster, Nuts and Bolts for the Social Science, 1989, p. 13
² A se vedea si R. McKenzie si G. Tullock, The New World of Economics, 1981, p. 8.
³ Idem.
⁴ «Actiunea este manifestarea vointei omului. (…) Vointa nu inseamna nimic altceva decat facultatea de a alege intre diferite stari de lucruri, de a le prefera pe unele, de a renunta la altele si a te comporta conform deciziei.» (L. Mises, Human Action, 1941 p. 13)
⁵ A se vedea, spre exemplu, L. Robins, The Nature and Significance of Economic Science aput I. Kirsner, Perspectiva economica, 1996, p. 102.
⁶ A se vedea J. Buchanan, Limitele libertatii, 1997, p. 91
⁷ Idem
⁸ In termenii lui Buchanan, “functia de preferinta sau de utilitate descrie ratele la care persoana doreste in mod subiectiv sa comercializeze bunuri (sau rele) unele in raport cu altele.” (Buchanan, p. 91)
⁹ Buchanan, vorbeste aici de individ ca fiind un intermediar intre intrari (bunuri negative si pozitive) si iesiri sau produs (bunuri pozitive), adica de individ ca o relatie sau ca o functie de productie. Merita remarcata precizarea lui Buchanan ca mediul nu joaca nici un rol, nu constituie o variabila in acest model pentru functia sa de utilitate, ci doar pentru aceea de productie prin oportunitatile sau contextul de resurse pe care le ofera unui individ. (Buchanan, p. 92)
¹⁰ Problema respectarii contractelor ca problema a respectarii de reguli este una discutata pe larg de catre mai multi autori. Spre exemplu, Buchanan arata ca «respectare pe deplin voluntara a contractului sau legii in orice forma nu poate fi prezisa. Fiecare persoana are un motiv rational de a nu-si indeplini obligatiile; de aici, multe persoane sunt predispuse sa abdice si intregul acord devine nul, daca nu se modifica conditiile alegerii individuale.» (Buchanan, p. 105) Altfel spus, «maximizarea directa a utilitatii va determina fiecare persoana sa-si decline obligatia sa contractuala» (Buchanan, p. 103). Problema aici este ca Buchanan nu intentioneaza sa puna in evidenta limitele asumptiei de rationalitate ale modelului economic in explicarea relatiilor care exista intre indivizi, ci pastreaza ideea de indivizi rationali aratand de ce anume ar mai fi nevoie pentru ca acestia sa intre intr-un regim de cooperare, si anume o forma de impunere. Or, starea de fapt arata ca aceste relatii se stabilesc chiar si in conditiile absentei acestei impuneri exterioare. Pare corecta observatia ca relatiile pot fi optimizate prin introducerea unei constrangeri, nelasand totul la nivelul intereselor individuale, dar miza discutiei de fata priveste insuficienta elementelor luate in calcul in explicarea prezentei acestor relatii dintre indivizi.
¹¹ A se vedea M. Weber, Economy and Society, 1922 aput M. Hollis, The Philosophy of Social Science, 1994, p. 149.
¹² Ibidem, p. 148.
¹³ E. Durkheim, Regulile metodei sociologice, 1974, cap. V.
¹⁴ Ceea ce inteleg prin functionalism si prin conformism corespunde definirii data de Harsanyi: “Functionalismul este un tip de explicatie institutionala, bazata pe asumptia ca institutiile sociale dintr-o societate data pot fi cel mai bine intelese in termeni de functii sociale, adica in termenii contributiilor pe care le aduc aceste functii la mentinerea sistemului social ca intreg. (…) Abordarea conformista explica un comportament individual bazandu-se pe asumptia ca uniformitatile comportamentale individuale intr-o societate data pot fi cel mai bine intelese in termenii valorilor sociale pe care majoritatea membrilor acelei societati tind sa le internalizeze in timpul procesului de socializare.” (J. Harsanyi, Essays on Ethics, Social Behaviour, and Scientific Explanation, p. 118)
¹⁵ A se vedea T. Parsons, “A functional Theory of Change”, p. 85 in Social Change, Ed. Amitai Etzioni si Eva Etzioni.
¹⁶ Ibidem, p. 86.
¹⁷ Idem.

BIBLIOGRAFIE
Buchanan, James, 1997, Limitele libertatii. Intre anarhie si Leviathan, Institutul European, Bucuresti.
Durkheim, Emile, 1974 Regulile metodei sociologice, Ed. Stiin-tifica, Bucuresti.
Elster, John, 1989, Nuts and Bolts for the Social Science, Cambridge University Press.
Harsanyi, John C., Essays on Ethics, Social Behaviour, and Scientific Explanation, D. Reider Publishing Company, Boston.
Hollis, Martin, 1994, The Philosophy of Social Science, Cambridge University Press.
Kirsner, Israel, 1996, Perspectiva economica, Ed. All, Bucuresti.
Mises, Ludwig von, 1949, Human Action, Fox&Wilkes, San Francisco.
McKenzie, Richard si Tullock, Gordon, 1981, The New World of Economics. Explorations into the Human Experience, Richard D. Irwing, Inc., Illinois.
Parsons, Talcott, 1961, “A functional Theory of Change” in Social Change, Ed. Amitai Etzioni si Eva Etzioni, Basic Books, Inc., Publishers, New York, London.

DORINA CUCU - Master in Filosfie Morala Politica, Doctorand Universitatea Bucuresti.

 sus