Teorie politica

Penuria cronica - cea mai vizibila caracteristica a comunismului
 

VLAD FLONTA

The article is focused on the problem of chronic shortage as the most visible feature of the daily life in communism. Many studies on communist societies are dealing with chronic shortage. The author analyses some of them, trying to identify the strong and the week points of these very different theories.

Penuria cronica si “multilateral dezvoltata” era unul din aspectele cele mai frapante pentru un calator occidental venit intr-o tara comunista. Daca respectivul calator nu avea interese legate de siintele sociale, fenomenul i se parea absurd, cvasi-inexplicabil. Aceasta pentru ca el era obisnuit cu societatile occidentale caracterizate de abundenta si chiar de crize periodice de supraproductie. Contrastul era izbitor. Multe publicatii occidentale publicau fotografii ale unor cozi uriase din fata unor magazine din tarile comuniste ca pe un lucru foarte exotic.

Totusi, penuria cronica a fost o caracteristica a sistemelor comuniste inca de la inceput. Janos Kornai pomeneste doua lucrari pe tema penuriei cronice care au aparut ambele in anul 1926. Ele sunt datorate lui L. N. Kritsman si V. V. Novozhilov (Kornai, 2000, p. 229). In tarile comuniste care s-au reformat cel mai putin, penuria s-a mentinut cronica pana la caderea respectivelor regimuri. Emblematica este Romania lui Ceausescu. In anii ’80, cand acesta s-a incapatanat sa plateasca intr-un ritm foarte rapid intreaga datorie externa a tarii, s-a accentuat si mai mult penuria deja endemica.

Din 1926 si pana acum, penuria a constituit subiectul a numeroase studii. Ma voi referi in cele ce urmeaza la cateva dintre acestea, incercand sa subliniez contributiile valoroase pe care o abordare sau alta le aduce, dar si punctele mai slabe.

O abordare considerata influenta este cea a lui Janos Kornai. Economistul maghiar isi concentreaza atentia in analiza sa asupra intreprinderii producatoare. El considera ca orice intreprindere este supusa in orice moment la mii de constrangeri (poate este totusi prea mult spus mii, mai ales daca intreprinderea nu are mari dimensiuni si o mare complexitate a organizarii activitatii).

Kornai imparte aceste constrangeri in trei mari categorii:
1. Constrangeri care tin de resurse;
2. Constrangeri care tin de cerere;
3. Constrangeri care tin de buget (Kornai, 1979, p. 803).

In functie de absenta sau prezenta si de natura acestor constrangeri ne putem da seama cu ce sistem social avem de a face.

Kornai pune fata in fata regimurile socialiste cu cele capitaliste. Aceasta tratare a lucrurilor prin contrast clarifica multe lucruri. Astfel, regimurile capitaliste sunt caracterizate de constrangeri care tin de cerere. Problema nu este sa produci, ci sa poti vinde. De aceea publicitatea si marketingul au capatat in capitalism o importanta tot mai mare. Bill Gates este considerat un geniu al marketingului, nu al informaticii (programul Linux produs de Oracle este consideat mai bun decat Windows).

In schimb, regimurile socialiste sunt economii caracterizate de constrangeri care tin de resurse. Insuficienta acestor resurse este cea care face imposibila cresterea productiei. Penuria se autoreproduce. Cumparatorii traiesc cu o incertitudine legata de aprovizionarea din perioada urmatoare. Cea mai probabila insa este tot penuria, asa ca ei tind, in masura posibilitatilor, sa-si faca rezerve. Aceasta tendinta de a face provizii (caracteristica razboaielor) face ca cererea sa creasca si mai mult. De asemenea, cei care solicita sa li se aloce anumite sume in cadrul planificarii economice isi exagereaza nevoile, anticipand la randul lor o perioada de penurie. Aceste cereri exagerate potenteaza de asemenea penuria.

Exista deci un cerc vicios al penuriei. Kornai isi da foarte bine seama ca doar reforme radicale in sensul crearii unei economii de piata pot aduce iesirea din penurie.

In ce priveste a treia categorie de constrangeri, Kornai distinge intre constrangeri bugetare puternice sau slabe (hard or soft). O constrangere bugetara este puternica daca o intreprindere nu poate cheltui decat banii de care dispune. Este slaba daca statul ajuta intreprinderea prin diverse mijloace: subventii, stergeri sau reesalonari de datorii etc. Caracteristica economiilor comuniste sunt constrangerile bugetare slabe (din nou apare opozitia cu economiile tarilor capitaliste). Acestea induc o anumita letargie la nivelul conducerii intreprinderilor. Aceasta letargie nu duce nici ea, desigur, la o crestere a productiei.

Kornai are si unele consideratii oarecum deconcertante in articolul sau publicat in 1979: “Shortage can simultaneosly be considered as good and bad” (Kornai, 1979, p. 802). Economistul maghiar considera ca un aspect favorabil al penuriei ar fi faptul ca nu exista capital neutilizat care nu este dorit de nici o intreprindere pentru scopuri productive. De asemenea, este pozitiv faptul ca productia creste fara recesiuni. In plus, nu exista somaj. La pagina 818, Kornai supraliciteaza declarand bombastic ca lipsa somajului este una din cele mai importante realizari ale economiilor socialiste. Rezulta asadar ca ar exista mai multe realizari importante ale economiilor socialiste. Kornai nu precizeaza care sunt celelalte.

Lipsa somajului in cadrul economiilor comuniste nu este semn de sanatate a acestor economii. Este o consecinta a faptului ca constrangerile bugetare asupra intreprinderilor sunt slabe. In plus, aceste intreprinderi nu sunt orientate spre profit si nu incearca sa-si reduca cheltuielile cu forta de munca pentru a obtine un profit mai mare. Lipsa somajului nu inseamna decat ca, din motive ideologice, statul comunist angajeaza si oameni foarte lenesi si/sau foarte incompetenti care evident ca nu lipsesc in societati cuprinzand milioane de oameni. In plus, un angajat mediu din RDG castiga mai putin si avea un nivel de trai mai scazut decat un somer mediu din RFG (desigur, asemenea comparatii se pot face si intre alte tari socialiste, respectiv capitaliste, si rezultatele sunt aceleasi). Asadar, statul comunist angajeaza si plateste prost destui indivizi care muncesc putin si prost. Conform cunoscutei zicale: “Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”.

Lipsa somajului nu rezulta asadar in nici un caz dintr-o functionare exemplara a economiilor comuniste. Ea este, de fapt, o butaforie.

Singurul aspect pozitiv al lipsei somajului in comunism este lipsa disconfortului psihic si nu numai care rezulta din conditia de somer. Per ansamblu, insa, in societatile comuniste, stresul pe care trebuiau sa-l suporte majoritatea locuitorilor era mai mare decat in tarile capitaliste.

Nici faptul ca productia creste in comunism fara recesiuni nu este un lucru pozitiv. Ciclul avant/recesiune (boom/bust) este un lucru firesc intr-o economie si are un rol de autoreglare. Este un lucru pe care il sustine si un cunoscator al pietelor de calibrul lui George Soros (Soros, 1997, pp. 59-82). Recesiunea apare atunci cand piata este suprasaturata in urma unei perioade de avant si deci este necesara o scadere a productiei. Recesiunea nu este un lucru placut, dar daca nu este brutala, ea nu reprezinta o tragedie, ci un fenomen economic firesc.

Tocmai aceasta autoreglare a sistemului, care are loc in economiile capitaliste prin ciclul avant/recesiune, lipseste in economiile planificate comuniste. Planificatorii nu iau in considerare decat in foarte mica masura nevoile pietii. Din motive ideologice planificatorii prefera sa investeasca in producerea de mijloace de productie decat in producerea de bunuri de consum. Conform doctrinei lui Marx, mijloacele de productie si relatiile de produc-tie constituie “baza” intr-o societate, iar restul “suprastructura”. Deci, pentru planificatorii comunisti, investitia in producerea de bunuri de consum apare ca o forma de risipa. Iata asadar ca lipsa recesiunii pe care Janos Kornai o considera ca fiind unul din beneficiile penuriilor cronice din economiile comuniste este de fapt una din cauzele acestei penurii.

Al treilea aspect al penuriei pe care Kornai il evidentiaza, ca fiind pozitiv, este ca nu exista capital neutilizat care sa nu fie dorit de nici o intreprindere pentru scopuri productive. Capitalul nu este niciodata excedentar. Multa lume nu stie, dar capitalul este cea mai cautata marfa din lume (nu aurul, petrolul, hainele Armani etc.). Exista si in 1979, anul in care Kornai si-a publicat articolul, o competitie mondiala a tarilor subdezvoltate din punct de vedere economic pentru atragerea de capitaluri din tarile occidentale dezvoltate. Aceste capitaluri straine erau indispensabile pentru dezvoltarea economica a acestor tari. Intotdeauna cererea de capital a fost mai mare decat oferta. Dupa 1990, in aceasta competitie pentru atragerea de capitaluri au intrat si tarile foste comuniste.

Parerea mea este deci ca cele trei avantaje pe care Kornai le vede ca rezultand din penurie sunt inexistente. Ele sunt doar iluzii.

Totusi, cu exceptia atribuirii acestor iluzorii avantaje penuriei, abordarea lui Kornai mi se pare ca are multe elemente foarte pertinente. Contributiile lui Kornai la problematica penuriei nu pot fi trecute cu vederea.

O alta abordare care se afla in conflict cu abordarea lui Janos Kornai este cea a lui Richard Portes. Nu ma voi referi pe larg la aceasta abordare pentru ca o consider mai putin clara, mai putin pertinenta si pentru ca am avut acces la ideile lui Portes doar printr-o sursa indirecta (van Brabant, 1990, pp. 157-175).

Portes porneste de la premise complet gresite. El comite erori grave in chestiuni fundamentale. Pur si simplu Portes pretinde ca nu este posibil ca dezechilibrul sa fie o caracteristica cronica a economiilor planificate. Mai precis, intr-un articol publicat in 1978, Richard Portes si David Winter sustin ca un dezechilibru cronic, persistent si de marime considerabila intre cerere si oferta este imposibil (van Brabant, 1990, p. 169). Acest punct de vedere sfideaza evidenta din tarile socialiste. O teorie care se bazeaza pe o asemenea premisa evident gresita nu ne poate face sa intelegem cauzele si natura penuriei in comunism.

Ideea lui Portes imi aminteste de sotii Sydney si Beatrice Webb, care au calatorit in URSS in perioada dictaturii lui Stalin. Analizand Constitutia URSS, sotii Webb au ajuns la concluzia hilara ca URSS este o tara mai democratica decat tarile occidentale. Alte aspecte nu i-au interesat. Constitutia este, nu-i asa, legea fundamentala.

O alta teorie care, dimpotriva, mi se pare foarte intersanta, este cea dezvoltata de Andrei Schleifer si Robert Vishny (Schleifer,Vishny, 1992, pp. 237-246). Cei doi autori spun chiar la inceputul articolului lor: “we present a new theory of pervasive shortage under socialism”. Ei considera fundamental un factor pe care alti autori (printre care si Kornai) il omit. Este vorba de coruptie.

Ideea principala este ca planificatorii (adica birocratii din ministere si conducatorii intreprinderilor) nu au posibilitatea de a-si adjudeca in mod oficial o parte consistenta a profitului intreprinderilor (in cazul in care acest profit exista) si de aceea ei au interesul de a crea penurie pentru a lua mita de la consumatori.

Autorii spun ca articolul lor este o aplicatie a principiilor generale ale teoriei “cautarii de renta” (rent-seeking) introdusa de... patru autori, incepand din 1967 pana in 1982!? Dintr-o alta sursa, stiu ca si conceptul de rent-seeking a fost introdus de Anne Krueger in 1974 (Krueger, 1974, pp. 291-303 apud Pritzl, 1997, p. 21). Prin “cautare de renta” se inteleg eforturile unor indivizi de a-si adjudeca prin parghii politice anumite fonduri pe care statul le acorda in mod constant in diverse scopuri.

In general, Schleifer si Vishny considera ca multe legi, reglementari sau restrictii cantitative in tarile mai putin dezvoltate si chiar in tarile dezvoltate sunt probabil introduse pentru ca anumite categorii de persoane sa incaseze mita. Este un lucru care ne suna foarte familiar.

Este de asemenea in interesul planificatorilor ca preturile bunurilor de consum sa fie scazute in asa fel incat consumatorii sa mai aiba disponibilitati financiare pentru a plati o mita relativ consistenta pentru a le achizitiona. Desigur, planificatorii nu incaseaza mita direct de la consumatorii individuali. Este vorba aici de lanturi ale mitei. De exemplu, un director de intreprindere primeste mita de la gestionarul unui magazin pentru a primi o anumita cantitate dintr-o marfa. Gestionarul le plateste la randul lui pentru a vinde marfa “prin spate”, la anumite ore, unor consumatori informati care platesc un suprapret, adica platesc si mita. Uneori gestionarul preia pe cont propriu aceasta operatiune, fara sa mai apeleze la vanzatoare. Este un exemplu de lant al coruptiei; uneori aceste lanturi erau mai complexe. Ele ii includeau adesea si pe cei insarcinati cu combaterea coruptiei.

In comunism, coruptia nu avea caracterul sistemic pe care ea l-a capatat in postcomunism. Era si mai putin vizibila, pentru ca bogatia obtinuta prin coruptie era aproape imposibil de etalat (cel putin in Romania, la care ma voi referi acum). Cetateanul obisnuit dadea adesea bani la medici, la ICRAL, la Serviciul Pasapoarte, la Militie chiar si pentru un biet buletin de Bucuresti etc. De fapt, adesea nu se dadeau bani, ci bunuri care lipseau de pe piata. “Valuta forte” era cafeaua (urmata de tigarile Kent).

Abordarea lui Schleifer si Vishny mi se pare cea mai realista din cele pe care le-am mentionat. As face totusi observatia ca ei supraapreciaza uneori inteligenta si perspicacitatea birocratilor din ministere si a conducatorilor de intreprinderi. In comunism, contraselectia era regula (care s-a perpetuat in mare parte si in postcomunism).

Penuria a provocat probabil cea mai mare frustrare majoritatii populatiei statelor comuniste. Frustrarea era cu atat mai mare cu cat se stia ca exista magazine speciale (shop-uri) unde diversi privilegiati ai acestor regimuri puteau cumpara aproape orice fara a sta la coada. Libertatea de expresie, spre exemplu, a lipsit cu adevarat unui procent mic din populatie, mai ales celor cu preocupari intelectuale. Cei care astazi regreta comunismul ar trebui sa faca un efort de memorie si sa incerce sa-si aduca aminte mai bine cum se simteau la cozile din preajma sarbatorilor, la temperaturi sub 0°C.

BIBLIOGRAFIE
Kornai, Janos (1979) Resource-Constrained versus Demand-Constrained Systems, Econometrica, Vol. 47, No. 4.
Kornai, Janos (2000) The Socialist System. The Political Economy of Communism, Oxford University Press.
Krueger, Anne O. (1974) The Political Economy of the Rent-Seeking Society, American Economic Review, Vol. 64, No.3.
Pritzl, Rupert F. J. (1997) Korruption und Rent-Seeking in Lateinamerica. Zur politischen Ökonomie autoritärer politischen Systeme, Nomos Verlagsgesellschaft, Baden-Baden.
Schleifer, Andrei , Vishny, Robert (1992) Pervasive Shortages under Socialism, The RAND Journal of Economics, Vol. 23, No. 2 .
Soros, George (1997) Soros despre Soros. A fi acolo, sus!, Editura All, Bucuresti.
van Brabant, Jozef M. (1990) Socialist Economics. The Disequilibrium School and the Shortage Economy, The Journal of Economic Perspectives, Vol. 4, No. 2.

VLAD FLONTA - a absolvit Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii Bucuresti. Din 1997, consultant si intermediar de afaceri independent. In prezent, doctorand la SNSPA si Goethe-Universität Frankfurt am Main, cu o teza despre elitele economice postcomuniste.

 sus