Teorie politica

Marxism, revolutie si stat
 

ALEXANDRU STAICULESCU

An analysis of the Romanian Marxists texts, focusing on the notes of Voinea and Gherea, two of the most prominent leftists of the 20th century. The main problems of socialism, filtered through the Marxist theory, are examined carefully both from inside and from outside, the result being a critique of the social-democrat policies, which tend to imitate the policies of Marxist regimes.

O analiza a textelor marxiste romanesti poate parea, la o prima vedere, o intreprindere marginala, lipsita de interes si chiar plictisitoare. Trebuie insa precizat ca este de datoria stiintei politice romanesti de a recupera – avand in vedere “tineretea” acestei discipline – anumite aspecte ale politografiei romanesti, prin prisma instrumentelor, metodelor si tehnicilor specifice, de a interoga problemele tratate de aceasta, de a aduce noi contributii si de a deschide noi perspective argumentative ce pot intemeia noi obiecte de cercetare. Contributiile la analiza scrierilor marxiste romanesti nu lipsesc, dar acestora li se mai pot adauga si alte puncte de vedere, deoarece in acest fel vom putea avea o perspectiva mai ampla asupra lor si asupra istoriei ideilor politice romanesti.

Analiza pe care ne propunem s-o facem urmareste si recuperarea unor teorii ale celor doi autori, in cazul in care acest lucru este posibil, respingand insa marxismul atat ca metodologie stiintifica, cat si ca doctrina politica.

Vom urmari in cele ce urmeaza cum teoretizeaza socialistii romani statul socialist, modul in care abordeaza organizarea sa politica si economica. Rolul analizei este de a evidentia slabiciunile teoriilor cu privire la statul socialist, natura conceptului de social-democratie si consecintele practice ale socialismului. Un alt aspect pe care dorim sa-l urmarim si sa-l supunem analizei este atitudinea lui Serban Voinea fata de punerea in practica a ideilor marxiste, mai precis fata de realitatile Rusiei sovietice si a celor din statele comuniste din Estul Europei.

1. Statul interventionist
Probabil cel mai controversat aspect al teoriilor marxiste este cel referitor la modul cum acestea concep statul: “in viziunea marxista, chiar si statul cel mai democratic, este o organizatie izvorata din antagonismele de clasa, un instrument de dominare a unei clase asupra celorlalte. Insasi ivirea si dainuirea statului presupune existenta, in sanul societatii, a unor clase cu interese antagonice, deci si cu ideologii potrivnice, aflate in lupta intre ele.” ¹

El este deci instrumentul prin care clasele dominante ii exploateaza pe cei multi, adica pe muncitori. Si totusi, la o analiza mai atenta a scrierilor marxiste observam o ambiguitate recurenta. Gherea este un critic al interventionismului statului, in polemica sa cu “scoala burgheza” el afirmand ca “dupa ce a cazut regimul feudal, economistii burgheziei preziceau o noua era stralucita pentru dezvoltarea societatilor, cu conditia, insa, ca libertatea absoluta a muncii si raporturilor economice sa nu fie impiedicata de nimeni si de nimic. Statul sa-si faca numai datoria de pazitor al ordinii, sa fie un jandarm corect; in raporturile economice n-are pentru ce sa se amestece, caci mai mult ar strica decat ar drege. Toate tranzactiile omenesti sa fie lasate libere, fiecare sa-si caute netulburat de propriile lui interese; si atunci, in aceasta societate, bazata pe proprietatea privata si pe concurenta libera, toate interesele omenesti se vor armoniza spre mai marea fericire a tuturor, fiecare va primi ce i se cuvine si dezvoltarea sociala va atinge niste culmi neinchipuite. Laissez faire, laissez passer!” Insa conform filozofiei pe care o imbratiseaza, Gherea observa imediat ca “impreuna cu uriasa dezvoltare in bine, s-au dezvoltat unele rele nu mai putin mari: crizele de supraproductie, diferente sociale si economice, mizeria muncitorilor, efecte necesare ale capitalismului care a cerut iarasi interventia statului, de asta data a statului burghez.”1 Vedem din afirmatiile autorului ca interventionismul este condamnabil atunci cand este cerut de burghezie dar in acelasi timp este necesar cand este vorba de cererile socialistilor; acestia din urma cer interventia statului nu pentru a servi interesele proprii ci pentru a apara “clasele apasate si dezmostenite”². Gherea incearca sa justifice interventionismul prin invocarea situatiei celor saraci. Daca statul intervine pentru a pune limite lacomiei capitalistilor in Occident, in Romania lucrurile stau cu totul diferit: statul incatuseaza libertatea taranului care nu este inca proletar. Aceste afirmatii despre necesitatea interventionismului demonstreaza ca pentru marxisti efectele acestuia nu sunt foarte clare. Daca in societatile capitaliste interventia statului este benefica, in societatile inapoiate el este indezirabil. Daca in primul caz interventia statului este democratica, in Romania ea este mai curand reactionara³. Vom demonstra in cele ce urmeaza ca efectele interventionismului sunt aceleasi: in cazul unei economii capitaliste dezvoltate interventionismul duce la scaderea cresterii economice, iar in cazul unei economii capitaliste incipiente duce la stagnarea si mentinerea conditiilor existente. Pe langa acestea, daca statul presupune existenta unor clase aflate in conflict, de ce accepta marxistii ideea existentei lui? Aceasta este inca una din ambiguitatile scrierilor marxiste. Pentru a disparea statul ar trebui distruse clasele sociale, iar acest lucru a fost pus in practica de toate regimurile comuniste prin eliminarea tuturor celor definiti ca indezirabili; cu toate acestea statul nu a disparut ci mai mult a devenit stat totalitar, la fel cum nu a disparut clasa dominanta, adica ceea ce sovietologii au considerat, pe drept cuvant, a fi nomenclatura. Desi in URSS marea teroare isi aratase deja efectele in momentul in care Voinea isi sustinea conferinta din care am citat mai sus, nu constatam decat o incercare de reformare si reformulare a tezelor marxiste ortodoxe. Pentru a intelege contradictiile acestui proces revizionist trebuie sa analizam problemele social-democratiei.

2. Idealul de egalitate si social democratia
Inainte de a ne anunta venirea triumfala a socialismului, autorii marxisti, pe langa critica regimului capitalist, dezvolta si o teorie referitoare la modul in care trebuie guvernat statul actual si o teorie a cadrului cel mai propice pentru lupta socialistilor si indeplinirea idealului lor politic: distrugerea sistemului capitalist si infaptuirea practica a socialismului.

Pentru a-si sustine optiunea intelectuala si politica, Voinea aplica metoda marxista pentru a determina conditiile de existenta si de evolutie ale democratiei. Democratia, in acest context, este definita ca “forma de guvernamant in care exercitiul puterii apartine totalitatii membrilor unei societati. O societate va fi deci mai mult sau mai putin democratica, dupa gradul de participare al totalitatii membrilor sai la exercitiul puterii.”⁴ Pornind de la aceasta definitie Voinea considera ca democratia deplina poate fi identificata in comunitatile germanice primitive unde “egalitatea economica gaseste o corespondenta in egalitatea politica.”⁵ Egalitatea economica este in viziunea autorului conditia de baza a acestei forme de democratie primitiva. Oamenii sunt egali nu numai pe teren politic, ci si pe cel economic, deci ne “aflam in fata unei forme de democratie sociala”⁶. Evolutia conditiilor economice, aparitia specializarii muncii conduc de-a lungul timpului la alte forme de democratie insa acestea sunt imperfecte. Deja democratia Atenei antice este o forma viciata de democratie, aici putand fi identificata si aparitia luptei de clasa. “Libertatea orasului antic este conditionata de exploatare: cea directa a sclavului producator, cea indirecta a tributului impus oraselor supuse.”⁷ Voinea analizeaza diferitele evolutii economice, sociale si politice pentru a ajunge la nasterea si dezvoltarea sistemului reprezentativ englez, considerat modelul care “va deveni pentru lumea intreaga, modelul guvernarii parlamentare (s.a.)”⁸ Dezvoltarile politice, economice si sociale fac ca in prezent sa “asistam, odata cu ivirea proletariatului modern, la o serie de progrese stiintifice care creeaza, pentru prima data, conditiile necesare pentru o noua forma de democratie: intinderea grupului, numarul, procedura orala, care determinasera disparitia formelor democratice primitive, sunt invinse in societatile moderne prin noi mijloace si procedee.”⁹ Aceste inovatii tehnice reprezinta mijloacele prin care proletariatul poate lupta contra exploatarii in cadrul democratiei reprezentative¹⁰ ele servind in opinia autorului la renuntarea la mijloacele violente pe care de altfel le si critica, afirmand ca in tarile mai putin dezvoltate “elementul cel mai combativ al proletariatului, grabit sa ajunga mai repede la putere, creeaza teorii antidemocratice, tinzand sa legitimeze cucerirea puterii de catre o minoritate constienta, care sa exercite violenta impotriva majoritatii (blanquismul, sindicalismul revolutionar)”¹¹. Nici un cuvant deocamdata despre revolutia bolsevica si regimul politic instaurat de ea in Rusia! In concluzie, “democratia nu este numai un mijloc de a ajunge la cucerirea puterii politice, ci si singura forma de posibila realizare a socialismului. Inainte, ca si dupa cucerirea puterii, clasa muncitoare este nevoita sa apere democratia impotriva tuturor veleitatilor adversarilor sai. Nu este deci vorba nicidecum pentru muncitorime de a inlocui democratia, aparata inainte de a veni la putere, printr-o forma antidemocratica, dupa cucerirea puterii. Dictatura proletariatului (s.a.) din terminologia marxista nu este deci decat o expresiune a vointii proletariatului de a folosi toate mijloacele de constrangere pentru a asigura mentinerea democratiei, de a frange – chiar prin violenta – rezistenta minoritatilor si de a asigura realizarea vointii majoritatii.”¹²

Trebuie analizate dificultatile discursului social-democrat si mai ales discrepanta dintre teorie si practica, deoarece ele au o mare relevanta atunci cand facem legatura dintre ele si scrierile de critica sociala ale autorilor. Discutia despre compatibilitatea dintre democratie si socialism incepe in jurul producerii revolutiei bolsevice si continua de-a lungul timpului cu scopul de a demonstra cat mai convingator scopurile non violente ale acestui curent¹³. Prin urmare social-democratia devine ideologia politica supusa celor mai numeroase incercari revizioniste si redefinitorii. Acest lucru este determinat de doua cauze: prima este data de faptul ca la inceputurile sale social-democratia trebuie sa se disocieze de actiunile violente ale partidelor comuniste, iar mai tarziu trebuie sa faca fata problemelor pe care chiar aplicarea in practica a principiilor sale le-a creat. Pe de alta parte in tarile Europei Centrale si de Est partidele social-democrate si cele socialiste sunt persecutate si supuse actiunilor violente ale elitelor politice care controleaza aparatul coercitiv al acestor state¹⁴. Fiecare partid de opozitie din aceste state autoritare trebuia sa ceara democratie inainte de toate, pentru a crea conditiile care trebuie sa preceada dezvoltarea activitatii politice¹⁵. Din acest truc politic se trage si confuzia pe care o identificam in textele marxiste. “In marxism exista cel putin doua feluri de a privi la tot si la toate, si impacarea acestor divergente se obtine numai prin artificii dialectice. Artificiul cel mai obisnuit este de a intrebuinta, potrivit necesitatilor momentului, un cuvant caruia i se poate atribui mai mult decat un singur inteles. Cu asemenea cuvinte, care servesc in acelasi timp ca devize politice pentru a hipnotiza spiritul maselor, se practica un cult care sugereaza fetisismul. Dialectica marxista este in esenta fetisism de cuvinte. Fiecare profesiune de credinta este incarnata intr-un cuvant fetis al carui inteles dublu sau chiar multiplu face cu putinta unirea ideilor si cererilor incompatibile. Interpretarea acestor cuvinte, tot atat de intentionat ambigua ca si cuvintele Pitiei din Delfi, in cele din urma provoaca conflicte intre diferitele partide si fiecare citeaza in favoarea sa pasaje din scrierile lui Marx si Engels, carora li se acorda statut de autoritate.”¹⁶ Tot in acest context se inscrie si problema interventionismului etatic si cea a dictaturii proletariatului, despre care am pomenit mai sus. Lectura si interpretarea ambigue pe care marxistii le aplica acestor probleme au rolul de a crea confuzie. Analiza strict literala a citatelor de mai sus ne arata ca nici nu poate fi loc de democratie intr-un stat socialist. Trebuie totusi mentionat ca social democratia europeana a renuntat la aceste teme si chiar a recunoscut rolul esential al proprietatii private si al initiativei individuale. Social democratia europeana a aplicat insa alte mijloace, in special cele ale interventionismului economic, pentru a incerca realizarea idealului de egalitate economica sau, in orice caz, pentru a micsora inegalitatile dintre indivizi. Despre efectele acestui tip de interventie ne vom ocupa tot in cadrul acestui capitol. Aici, insa, trebuie mentionat ca desi conferinta lui Voinea din care am citat mai sus este sustinuta in 1945, nu gasim nici o referire la conditiile din Rusia bolsevica. Singurul lucru pe care il critica autorul este recurgerea la violenta a partidelor si miscarilor sindicale din alte tari. Abia in 1959 autorul are o atitudine foarte critica fata de regimurile comuniste din Rusia si tarile satelit, lucru pe care il vom evidentia mai jos. Acest lucru este insa si mai curios, deoarece Voinea era prieten cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, iar acesta este foarte critic cu privire la revolutia rusa: “sau in Rusia in adevar s-a realizat o societate socialista, sau, mai bine zis, inceputurile acestei societati, menita sa se dezvolte ulterior ca sa dea nastere unei adevarate societati socialiste, si atunci Rusia a avut acele conditii obiective si subiective care au fost necesare pentru aceasta transformare, si numai noi suntem aceia care n-am vazut si n-am stiut sa deslusim toate aceste conditii, relativa importanta a unora dintre ele fata de altele, relativa insemnatate a conditiilor obiective fata de cele subiective, sau Rusia e un simbolism de socialism, o plasmuire fara putere de viata.”¹⁷ Vedem de aici ca realizarea revolutiei bolsevice nu-i ridica nici lui Gherea problema initierii terorii institutionalizate si a discrepantei dintre valori si fapte, ci ii ridica a serie de intrebari cu privire la arderea etapelor venirii socialismului cu inexorabilitatea unei legi a naturii. In comparatie, reactia tarzie a lui Voinea capata mai multa substanta si depaseste in fondul ei aceasta abordare naiva pe care o face Gherea. Trebuie sa subliniem un alt aspect al conceptiei lui Gherea cu privire la instaurarea comunismului: intr-o critica a miscarilor violente Gherea se pronunta pentru un gradualism non-violent sustinand ca “trebuie pas cu pas sa mearga dezvoltarea societatii. Nici cu bombe, nici cu miscare de strada. Din contra, cu astfel de mijloace poti da societatea indarat... De multe ori ca sa ajungi la un scop mare e nevoie de mijloace pasnice, ca sa ajungi insa la un scop mic adesea e nevoie de mijloace violente.”¹⁸ Sau, cu alte cuvinte, cine-si uita scopurile isi dubleaza mijloacele, si scopul, chiar si in cazul lui Gherea, este puterea politica.

Ceea ce putem observa din textele celor doi pana in acest punct al analizei este ca ambii uzeaza de un arsenal de teorii si de concepte pentru a evidentia binele ce va urma in societatea socialista, insa nu reusesc sa imagineze sau sa explice formele concrete pe care acestea le vor lua. Marxistii au fost preocupati aproape exclusiv de analiza defectelor economice si sociale ale capitalismului, si in scrierile lor fac doar cateva remarci generale asupra problemei realizarii procesului de productie in socialism. Cum va arata deci socialismul real?¹⁹

3. Socialismul nu poate veni cu inexorabilitatea unei legi a naturii
Ne vom opri aici in special asupra modului in care este vazut socialismul de cei doi autori si vom arata de ce socialismul nu este inevitabil si mai mult, de ce este el indezirabil din punct de vedere moral. Avand in vedere ca o parte din argumentele marxiste in favoarea statului socialist au fost deja analizate trebuie aratate care sunt raporturile autorilor cu proprietatea privata. Proprietatea privata este tipic burgheza si trebuie inlocuita cu cea colectiva, care “e piatra fundamentala a socialismului”²⁰ Eliminarea proprietatii private are drept scop eliminarea exploatarii proletariatului de catre capitalisti si deci realizarea mult visatului ideal de egalitate economica. Numai egalitatea economica adaugata celei politice, “intr-un cuvant numai democratia sociala poate imparti unitatea sociala in majoritate si minoritate fara a violenta pe cea din urma in chestiuni de un interes hotarator... Dictatura proletariatului este numai o faza tranzitorie. Venirea la putere a majoritatii proletare o obliga a violenta, prin hotararile sale, minoritatea burgheza. Dar realizarea aspiratiilor sale de clasa – socialismul – inseamna desfiintarea claselor. Societatea socialista, fara diferente de clasa, realizeaza o omogenitate sociala, in sanul careia majoritatea si minoritatea nu mai sunt despartite prin antagonisme de interese materiale.”²¹ Am vazut deja care sunt greselile teoriei economice marxiste pana in acest punct, in cele ce urmeaza vom vedea care sunt elementele care fac imposibil socialismul real si de ce este acesta indezirabil, punand in centrul analizei problema proprietatii private.

Am aratat ca intr-un stat socialist mijloacele de productie, adica resursele rare folosite pentru a produce bunuri de consum, sunt socializate. Motivatia care sta in spatele socializarii mijloacelor de productie este una egalitarista deoarece a permite existenta proprietatii private asupra mijloacelor de productie, inseamna sa permiti aparitia diferentelor.²² Abolind proprietatea privata, fiecare devine co-proprietar asupra tuturor mijloacelor de productie, fapt ce reflecta pozitiile egale ale tuturor ca fiinte umane. Temeiul acestei scheme este ca se presupune a fi mai eficienta. Marxistii sustin ca doar in momentul in care proprietatea colectiva este substituita celei private, este posibila eliminarea risipei prin introducerea unui singur plan de productie, coordonat si cuprinzator.

Rezultatul unui astfel de sistem economic este pe de o parte, faptul ca nici unei persoane sau grup de persoane, si nici tuturor membrilor societatii la un loc, nu le este permis sa achizitioneze sau sa vanda factorii de productie si sa pastreze pentru sine beneficiile vanzarii acestora. Utilizarea lor este determinata de oameni care nu se afla in rolul proprietarului, ci al administratorului unor lucruri, iar pe de alta parte, nici unei persoane sau grup de persoane, si nici tuturor membrilor societatii la un loc, nu le este permis sa se angajeze in investitii private si sa creeze noi mijloace de productie private.²³ Investitiile pot fi realizate doar de administratorii resurselor, si niciodata pentru un profit privat. Intr-o economie bazata pe proprietatea privata, proprietarul este cel care hotaraste ce trebuie facut cu mijloacele de productie; intr-o economie in care acestea sunt detinute colectiv decizia nu mai este luata de proprietar, deoarece acesta nu exista si atunci ea trebuie luata de o persoana sau grup de persoane. Acest fapt da nastere la inegalitati iar aceasta problema este rezolvata in capitalism de institutia contractului. In cazul socialismului, pozitia celor a caror opinie prevaleaza nu este decisa prin utilizarea anterioara a bunurilor sau prin contract, ci prin mijloace politice (s.m.)²⁴.

In socialism exista la fel de multi indivizi, cu la fel de multe interese diferite ca si inainte deci este necesara gasirea unei modalitati de a realiza coordonarea. In capitalism indivizii nu fac ceea ce vor ci sunt constransi sa respecte proprietatea utilizatorilor anteriori. Socialismul, in loc sa-i lase pe oameni sa faca orice le place, coordoneaza planurile indivizilor impunandule planul unei persoane sau al unui grup, indiferent care ar fi proprietatea si acordurile de schimb reciproc anterioare.²⁵

Efectele economice ale socializarii mijloacelor de productie sunt: in primul rand se va produce o scadere relativa a ratei investitiilor, a ratei formarii capitalului. De vreme ce socializarea ii favorizeaza pe cei care nu folosesc, nu produc si nu contracteaza mijloacele de productie si mareste costurile pentru utilizatori, producatori si contractanti, va scadea numarul celor care indeplinesc aceste roluri. Vor fi apropriate mai putine resurse naturale, se vor produce mai putini factori de productie si vor fi mentinuti mai putini din cei existenti cauza fiind constituita de costurile acestor activitati iar indivizii isi redirectioneaza resursele spre activitati de consum si de agrement, activitati care sunt mai putin costisitoare. Se va economisi mai putin si se va consuma mai mult, se va munci mai putin si mai mult timp va fi alocat distractiei²⁶. In al doilea rand, o politica de socializare a mijloacelor de productie va avea ca rezultat folosirea risipitoare a acestor mijloace care, in cel mai bun caz, va satisface nevoi secundare si, in cel mai rau caz, nu va satisface nici un fel de nevoi, ci doar va mari costurile. Acest lucru se datoreaza imposibilitatii retragerii factorilor de productie dintr-o utilizare pentru a i se oferi o utilizare alternativa. Cauza acestui din urma fenomen este data de faptul ca administratorul nu mai poate evalua in mod corect costurile monetare reale implicate in utilizarea mijloacelor de productie. Nefiind confruntat cu oferta altor indivizi care ar putea identifica modurile alternative de folosire ale mijloacelor de productie administratorul nu stie ce pierde, care sunt oportunitatile la care renunta si prin urmare nu este capabil sa stabileasca corect costurile monetare ale pastrarii acestor resurse. Se va produce cu necesitate o alocare defectuoasa a mijloacelor de productie, cu risipe si crize ca doua fete ale aceleasi monede²⁷. In al treilea rand, socializarea mijloacelor de productie are ca efect o saracire relativa, adica o scadere a standardului general de viata, si prin aceea ca duce la o suprautilizare a factorilor de productie. Un proprietar particular care are dreptul de a vinde factorii de productie si de a pastra pentru sine venitul monetar rezultat va incerca sa evite orice crestere a productiei care ar avea loc pe seama scaderii valorii capitalului utilizat. Obiectivul sau este de a maximiza valoarea produselor sale plus cea a resurselor folosite pentru producerea lor, pentru ca este si proprietarul unora si al celorlalte. Deoarece un administrator nu poate vinde mijloacele de productie, motivatia sa de a nu produce, prin urmare de a nu utiliza capitalul necesar productiei pe seama unei reduceri excesive a valorii capitalului, este cel putin redusa, daca nu a disparut intru totul²⁸. Lipsa posibilitatii ca administratorul sa vanda mijloacele de productie implica deci faptul ca motivatia sa de a-si spori propriul venit privat pe seama scaderii valorii capitalului creste. In consecinta, in masura in care el isi percepe venitul ca dependent de cantitatea de produse motivatia sa de a mari cantitatea pe seama scaderii valorii capitalului va spori. Va aparea consumarea capitalului existent si suprautilizarea acestuia; un consum sporit al capitalului implica din nou o saracire relativa, deoarece productia de bunuri viitoare care sa poata constitui obiect al schimbului va fi, prin urmare, redusa²⁹.

Un alt efect important al socializarii mijloacelor de productie se produce in privinta muncii. Socializarea duce la scaderea investitiilor, alocare defectuoasa si suprautilizare. In primul rand, deoarece proprietarii factorului munca nu mai pot sa lucreze pentru sine sau oportunitatile lor de a face acest lucru sunt restranse, vor exista in general mai putine investitii in capital uman. In al doilea rand, de vreme ce proprietarii muncii nu-si mai pot vinde serviciile celui care plateste mai mult, costul monetar al utilizarii unui anumit factor de munca, sau al combinarii sale cu factori complementari, nu mai poate fi stabilit, si de aici vor aparea tot felul de alocari defectuoase ale muncii. In al treilea rand, deoarece detinatorii muncii intr-o economie socializata se vor alege, in cel mai bun caz, doar cu o parte a rezultatelor muncii lor, in timp ce restul va apartine comunitatii de administratori, va exista o motivatie sporita a administratorilor de a-si suplimenta venitul privat pe seama scaderii valorii de capital incorporate in cei care muncesc, si prin urmare va rezulta o suprautilizare a muncii³⁰.

Efectele dezastruoase ale socializarii se vad si in structura tipurilor de personalitate din cadrul societatii. Adoptarea socialismului implica acordarea unui avantaj relativ celor care nu utilizeaza, nu produc si nu contracteaza mijloacele de productie. Oamenii se vor angaja din ce in ce mai mult in activitati non-productive si non-contractuale si, pe masura trecerii timpului, personalitatile lor se vor schimba. Capacitatea anterioara de a percepe si de a anticipa situatiile in care bunurile sunt rare, de a exploata oportunitatile productive, de a fi constient de posibilitatile tehnologice, de a anticipa modificarile in structura cererii, de a dezvolta strategii de marketing si de a detecta sansa unor schimburi reciproc avantajoase, pe scurt, capacitatea de a munci, de a initia activitati productive si de a reactiona la nevoile altor oameni, se va diminua, daca nu va disparea intru totul³¹. Atribuirea catre indivizi a diferitelor pozitii in structura de productie este, in socialism, o chestiune politica, adica o problema rezolvata fara a lua in considerare utilizatorii si producatorii anteriori si existenta unor schimburi contractuale, reciproc agreate, ci prin impunerea vointei unei persoane asupra altei vointe, aflate in dezacord cu aceasta. Este, prin urmare, din ce in ce mai important sa ai abilitatile unui politician, adica ale unei persoane care reuseste sa obtina sprijin public pentru pozitia sa prin persuausiune, demagogie si intriga, prin promisiuni, mita si amenintari. Pentru cariera unui administrator, nu constituie o amenintare faptul de a fi stupid, indolent, ineficient si nepasator, atata vreme cat poseda abilitati politice superioare. In consecinta, astfel de oameni vor avea in grija mijloacele de productie in toate economiile socializate.³² Aceste consideratii au primit si o verificare empirica odata cu caderea regimurilor comuniste in 1989. Insa discrepanta uriasa dintre teorie si practica, dintre valori si fapte a starnit reactia critica a lui Voinea. Este interesant de vazut care este continutul aceastei reactii si cum se leaga ea de analiza pe care o facem marxismului aici.

4. O analiza din interior
In 1959, la festivalul mondial al tineretului comunist de la Viena, numele lui Serban Voinea apare pe o brosura care a circulat discret printre participantii la eveniment. Brosura se intituleaza “Calauza utemistului la Viena”³³ si cuprinde o critica a regimurilor comuniste, in special a celui rus si a celui instaurat in Romania. Critica porneste de la incercarea de a explica de ce partidele comuniste se bucura de o popularitate atat de mica in tarile occidentale. Explicatia este data de “marturisirile facute de Hrusciov in discursul sau secret la sfarsitul congresului al XX-lea, in care recunostea ca in timpul lui Stalin domnise teroarea, ca fusesera trimisi la moarte sute de mii de nevinovati si, in al doilea rand, revolutia din Ungaria, reprimata sangeros de trupele sovietice. Intreaga opinie publica din tarile libere a vazut atunci ca regimurile comuniste nu se intemeiaza pe vointa libera a clasei muncitoare, ci pe forta armatei si a politiei”³⁴. Autorul trece in revista cateva din temele predilecte ale marxismului. Prima dintre acestea este cea a “exploatarii omului de catre om”. Dupa ce reia argumentatia cu privire la exploatarea capitalista, pe care deja am analizat-o, Voinea afirma ca si “comunistii fac cu mijloacele de productiune o scamatorie asemanatoare aceleia pe care o faceau industriasii si economistii lor cand spuneau ca, odata platit salariul, nu mai exista exploatare. Comunistii spun si ei ca, odata expropriate mijloacele de productiune, nu mai exista exploatare”³⁵ si continua sustinand ca “nici sub regimul comunist, plusvaloarea, adica prisosurile create de muncitori nu au disparut. Prisosurile sunt preluate la noi de organele de conducere si folosite mai ales pentru industrializare... In regimurile comuniste ele nu sunt nici ale muncitorilor.” “De mai bine de 30 de ani, de cand au fost introduse in Rusia planurile economice, prin care se dispune de plusvaloarea tarii, niciodata popoarele sovietice nu au fost intrebate cum vor sa fie folosite prisosurile create de ele. Toate planurile au fost elaborate de birocratie si aplicate dupa directivele partidului comunist.” Spre deosebire de aceasta realitate tragica, “intr-un regim cu adevarat democratic hotararea ar fi luata de cei interesati. Acestia ar decide, prin alegeri libere, cum sa se faca investitiile. Fiecare grupare politica ar sustine vederile ei, iar alegatorul ar trimite in Parlament pe aceia care i s-ar parea ca raspund cel mai bine nazuintelor sale. Numai atunci clasa muncitoare ar hotari asupra plusvalorii si s-ar putea spune, cu adevarat, ca s-a desfiintat exploatarea omului”³⁶. Acest tip de argumentatie demonstreaza ca nici la vederea rezultatelor practice ale ideilor pe care le profesa cu doar cativa ani in urma autorul nu intelege imposibilitatea realizarii unui astfel de program politic si economic, ca in fapt rezultatele lui sunt contrare idealurilor clamate. Mai mult decat atat, chiar si propunerile pe care semnatarii brosurii le fac in programul lor in 11 puncte³⁷, demonstreaza o ambiguitate politica si intelectuala care fac ca analiza pe care noi am facut-o sistemului comunist sa fie mult mai plauzibila si demna de luat in discutie.

Nu vom intra in detaliile acestui text³⁸ dar trebuie sa analizam o alta afirmatie facuta de Voinea in cuprinsul acestuia. El sustine ca “exista si numeroase alte forme de exploatare a omului. De pilda impozitele. Si acestea fac parte tot din plusvaloare si sunt alimentate din prisosurile muncii. Statul preia o parte a plusvalorii sub forma de impozite si, dupa modul cum le intrebuinteaza, favorizeaza o categorie sociala impotriva alteia”³⁹. Afirmatia are un dublu rol. Pe de o parte ea ne arata o disociere de social-democratia de tip occidental, autorul ramanand intr-un marxism de tipul celui lui Kautsky iar pe de alta parte ea contine cateva adevaruri. Trebuie sa vedem care sunt aceste adevaruri, avand in vedere ca ele sunt diferite pentru Voinea si pentru analiza pe care Hoppe o face social-democratiei.

5. Efectele politicilor social-democrate
Deosebirea dintre comunism si social-democratie este ca aceasta din urma nu scoate in afara legii proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si chiar accepta ideea ca toate mijloacele de productie sa fie detinute privat – cu exceptia educatiei, transporturilor si comunicatiilor, a bancii centrale, a politiei si tribunalelor. Caracteristic social-democratiei este faptul ca nici un proprietar al mijloacelor de productie nu este si proprietarul de drept al intregului venit ce poate fi obtinut prin utilizarea lor, si nici unui proprietar nu-i este pemis sa decida cat anume din totalul venitului rezultat din productie sa aloce pentru consum si cat pentru investitii. In schimb, o parte a venitului rezultat de pe urma productiei apartine de drept societatii si trebuie sa-i fie cedata, pentru a fi apoi redistribuita membrilor sai individuali, in conformitate cu anumite idei de egalitate sau de dreptate distributiva. Mai mult, cu toate ca partile din venit care apartin societatii si producatorului pot sa fie fixe la un moment dat, ele sunt in principiu flexibile, iar determinarea marimii lor nu este o decizie a producatorului, ci una care apartine de drept societatii⁴⁰. Rezultatele unor astfel de politici redistributive sunt intr-o anumita masura asemanatoare celor produse de comunism. Va exista relativ mai mult timp alocat agrementului, mai mult consum, mai multa munca la negru si, prin urmare, una peste alta, se va produce o relativa saracire, tendinta cu atat mai puternica cu cat va fi mai mare partea de venit redistribuita, si cu cat va fi mai mare probabilitatea ca ea sa fie marita in viitor prin decizii unilaterale, non-contractuale, ale societatii⁴¹. Cum impozitarea face mai costisitor faptul de a te bucura de avutia ta privata, se va forma mai putina avutie, va aparea mai mult consum, iar standardul general de viata, care depinde la randul sau de inlesnirile datorate avutiei private, va scadea⁴².

Efecte importante sunt produse prin impozitarea monetara a “inzestrarilor naturale” – o familie buna, educatie, sanatate, aspect fizic placut etc. – care nu pot constitui obiect al schimbului si care produc venit psihic. Impozitarea acestora se face pentru a crea “egalitatea sanselor”. Acei oameni despre care se crede ca ar obtine un venit monetar mai ridicat datorita unei asemenea inzestrari, sunt supusi unui impozit suplimentar, pe care il platesc in bani. Drept urmare exista o tendinta de reducere a eforturilor pentru obtinerea de venituri monetare si de angajare crescanda in tot felul de activitati productive urmarind venituri non-monetare sau in tot felul de intreprinderi non productive⁴³. Intr-un astfel de sistem oamenii se implica mai des, intr-o maniera activa, in agitatia politica, actionand fie in favoarea controlului sporit al societatii asupra veniturilor produse privat, fie impotriva lui.⁴⁴

6. Concluzie
Analiza nu se poate opri insa, doar asupra aspectelor criticabile ale scrierilor autorilor marxisti. In critica pe care Gherea si Voinea o fac societatii romanesti a acelor timpuri exista elemente de valoare, elemente care la randul lor trebuiesc evidentiate. Din ratiuni ce tin de spatiu, analiza acestor elemente va face obiectul unui alt studiu.

NOTE
¹ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Robia si socialismul”, in Opere complete, vol I, Editura Politica, Bucuresti, 1976-1983, pp. 226-229
² Idem
³ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, Neoiobagia. Studiu economic-sociologic al problemei noastre agrare, Editura Librariei SOCEC & Comp, Societate Anonima, Bucuresti, 1910, p. 332
⁴ Serban VOINEA, Evolutia democratiei, Editura Partidului Social-Democrat, Bucuresti, 1945, p. 5
⁵ Ibidem, p. 7
⁶ Ibidem, p. 8
⁷ Ibidem, p. 9
⁸ Ibidem, p. 20
⁹ Ibidem, p. 27
¹⁰ Ibidem, p. 28
¹¹ Ibidem, p.32
¹² Ibidem, p. 34
¹³ Pentru o descriere exacta a transformarilor din cadrul social-democratiei vezi Hans-Hermann HOPPE, A Theory of Socialism and Capitalism. Economics, Politics and Ethics, Kluwer Academic Publishers, Boston/ Dordrecht/ London, 1989, pp. 39-46
¹⁴ Pentru o descriere exacta a situatiei Partidului Social-Democrat Roman din perioada interbelica, vezi Paul H. STAHL, Serban Voinea 1894-1969. Contributions à l’histoire de la social- démocratie roumaine, Comté de social-démocrates roumains, Paris, 1990, p. 13
¹⁵ Ludwig von MISES, Socialism, Liberty Fund, Indianapolis, p. 68
¹⁶ Ibidem, p. 69
¹⁷ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Interviul meu”, in Opere complete, vol. V, p.307
¹⁸ Idem, “Tactica socialistilor romani”, in Opere complete, vol. III, p. 254
¹⁹ Prin expresia “socialism real” intelegem programul politic, economic si social pus in practica in Rusia dupa revolutia bolsevica
²⁰ Constatntin DOBROGEANU-GHEREA, “Proprietatea si legea minelor” in Opere complete, vol. III, p. 195
²¹ Serban VOINEA, op. cit., p. 35.
²² Hans-Hermann Hoppe, op. cit., p. 19
²³ Ibidem, p. 21
²⁴ Ibidem, p. 22
²⁵ Ibidem, p. 23
²⁶ Ibidem, p. 26
²⁷ Ibidem
²⁸ Ibidem, p. 28
²⁹ Ibidem, p.27
³⁰ Ibidem, p. 30
³¹ Ibidem, p. 31
³² Ibidem, p. 32
³³ Textul este reprodus integral in Paul H. STAHL, op. cit. Referintele se vor face la aceasta lucrare.
³⁴ Ibidem, p. 61
³⁵ Ibidem, p. 62
³⁶ Ibidem, p. 63
³⁷ Ibidem, pp. 86-87
³⁸ Autorul face o inventariere in detaliu a situatiei economice a statelor socialiste comparata cu cea a statelor capitaliste, trece in revista idealurile deturnate ale adevaratului socialism si acorda o mare importanta problemei eliberarii Romaniei de sub ocupatia rusa. Discursul insa nu este unul nou; Voinea utilizeaza in continuare aparatul teoretic folosit si inainte de instaurarea comunismului.
³⁹ Ibidem, p. 64
⁴⁰ H.H. HOPPE, op. cit., p. 44
⁴¹ Ibidem, p. 47
⁴² Ibidem, p. 51
⁴³ Ibidem, pp. 52-53
⁴⁴ Ibidem, p. 55

ALEXANDRU STAICULESCU - masterand in stiinte politice, Universitatea din Bucuresti.

 sus