Analize

Ce fel de sistem partidist?

ALEXANDRU RADU

This is an article that tries to reevaluate the problem of the Romanian political parties system. All calculi show that it may be labeled as “multiparty, with dominant party.” But given that the Romanian system presents strong peculiarities compared with those of stable democracies, we have to say rather that we have closer to a “bipolar multiparty system.” In fact, our system is biased by “the coalition flaw”, which seems to be characteristic for all systems raised in the wake of communist systems, so that we can say that the classic typologies of the occidental countries are not adequate for the Eastern ones.

Alegerile parlamentare din 2004 au avut ca rezultat o noua rasturnare politica, cea de-a treia de pana acum, fara discutie importanta pentru dinamica vietii politice romanesti si, totodata, interesanta pentru analistii domeniului. Dincolo insa de efectul sau politic, recentul scrutin ne furnizeaza materia prima necesara pentru a supune investigatiei un alt domeniu cel putin la fel de important, anume configuratia partidista postelectorala. Este ceea ce isi propune demersul de fata, utilizand pentru aceasta o metoda recunoscuta in stiin-tele politice – numarul efectiv de partide (indicele N)¹.

In mod firesc, voi incepe cu calcularea numarului efectiv de partide pentru noua situatie, operatiune, dupa cum se va vedea, nu tocmai lipsita de dificultati. In general, acestea sunt specifice cazurilor in care avem de-a face si cu coalitii de partide, trebuind a stabili in cel fel le vom numara, iar Romania este un astfel de caz. Solutia propusa de Arend Lijphart – anume realizarea mediei dintre numerele efective de partide obtinute, o data, ca si cand partidele aliate ar fi partide independente si, a doua oara, ca partide unitare – desi una rezonabila, nu este intotdeauna cea mai fericita, cum chiar autorul citat o admite. In opinia mea, decisiv este criteriul comportamentul grupurilor reprezentate in parlament, criteriu pe care il aplic pentru numararea coalitiilor de partide. Totusi, pentru comparatie, voi utiliza si solutia Lijphart. Pe de alta parte, in cazul parlamentelor simetrice si congruente, este legitim sa stabilim valoarea indicelui N numai pe baza compozitiei partizane a uneia dintre camere, metoda care are avantajul de a simplifica calculele. Romania are un astfel de parlament, insa rolul pe care il joaca grupul minoritatilor nationale din Camera Deputatilor in aceasta legislatura ma determina sa iau in calcul, de asta data, compozitia partizana a ambelor camere parlamentare, cu precizarea ca voi trata acest grup ca un unic partid.

Odata stabilite aceste conventii metodologice, sa purcedem la stabilirea numarului efectiv de partide, pornind de la rezultatele scrutinului parlamentar din noiembrie 2004. Cum bine se stie, pe prima pozitie s-a situat Uniunea Nationala PSD+PUR, care a obtinut 37,17% din voturi pentru Senat si 36,80% pentru Camera Deputatilor, iar locul al doilea a revenit Aliantei “Dreptate si Adevar” PNL-PD cu 31,81% pentru Senat si 31,49% pentru Camera Deputatilor. Alte doua formatiuni politice s-au calificat in parlament, dar la mare distanta de primele: PRM – 13,65%, respectiv 13,0% si UDMR – 6,23%, respectiv 6,20%. Sa privim mai indeaproape aceasta configuratie partidista.

Pe baza votului popular, ca urmare, in principal, a efectului magnitudinii si pragului electoral, fiecare din cele patru formatiuni parlamentare a suferit o apreciere a numarului de mandate comparativ cu voturile obtinute, situata intre 4% si 1%. In plus, 18 organizatii ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, altele decat cea maghiara, au obtinut, prin efectul legii electorale, cate un loc in Camera Deputatilor. Astfel, structura partizana a parlamentul rezultat din alegeri este cea redata mai jos.

Camera Deputatilor – structura partizana cu 5 partideⁱ

Senat – structura partizana cu 4 partide

Daca calculam numarul efectiv de partide raportat la aceasta distributie parlamentara a mandatelor, vom obtine urmatoarele valori: N=3,34 partide efective pentru Camera Deputatilor, respectiv N=3,03 partide efective pentru Senat, adica o medie de 3,19 unitati. Precizez ca, asa cum am anuntat, am considerat cei 18 deputati ai minoritatilor nationale ca un grup politic unic. Dar chiar daca as fi tratat fiecare dintre acesti deputati ca reprezentand cate un partid, situatia nu s-ar fi schimbat radical².

Dar aceasta distributie a mandatelor nu este decat teoretica; la fel si indicele N astfel calculat. In realitate, lucrurile stau diferit. Mai intai, numarul partidelor parlamentare este mai ridicat: la Senat sunt 5 partide politice, iar la Camera numarul lor este de 6, plus grupul minoritatilor nationale. Aceasta, pentru ca, pe de-o parte, in parlament avem grupuri parlamentare distincte pentru partidele care au compus Uniunea Nationala PSD+PUR, iar pe de alta, Alianta DA are grup parlamentar unic numai la Senat, in timp ce la Camera exista un grup parlamentar al liberalilor si un altul al democratilor. Sub aspect statistic, situatia este cea redata mai jos.

Camera Deputatilor – structura partizana cu 5+2 partideⁱⁱ

Distributia reala a mandatelor indica o cu totul alta compozitie partizana a parlamentului, bazata pe alte puteri relative ale partidelor, in mod deosebit pentru Camera. Aici se remarca aparitia unei disproportii accentuate intre PSD si urmatorul partid, PNL, ca si plasarea PD la acelasi nivel cu PRM. Cu alte cuvinte, structura camerei devine una minoritara si dezechilibrata. Aceasta corespunde standardelor unei formule partidiste cu partid dominant. La Senat se pastreaza echilibrul parlamentar, insa se inverseaza primele doua pozitii, Alianta DA depasind PSD cu 3 mandate (respectiv 1,73%). Pe ansamblu, avem doua camere cu structuri politice diferite, desi provenind din acelasi scrutin.

Senat – structura partizana cu 4+1 partide

Calculand indicele N in aceste conditii, vom obtine urmatoarele valori. In cazul Camerei, avem 4,88 partide efective, adica o crestere a numarului acestora cu 1,5 unitati. Pentru Senat, cu N=3,63 partide efective, cresterea este mai moderata, desi importanta, de 0,5 unitati. Facand media, valoarea indicelui N pe intreg parlamentul ajunge la 4,26 partide efective, adica mai mare cu putin peste o unitate comparativ cu cazul anterior.

Totusi, numararea numai a grupurilor parlamentare, indiferent daca acestea se identifica sau nu cu unitatile politice care au concurat in alegeri, nu reprezinta raspunsul pe care il cautam. Aceasta pentru ca, asa cum precizam la inceput, dincolo de numar, pentru configuratia sistemului partidist important este si comportamentul grupurilor parlamentare, in mod deosebit al celor care provin din unituni politice sau electorale. Cu cuvintele lui Sartori, ar trebui sa avem in vedere nu doar formatul sistemului, ci si mecanica sa. Procedand in acest fel, constatam ca, in cazul Romaniei, avem doua situatii diferite raportat la principalii doi competitori electorali: Uniunea Nationala PSD+ PUR si Alianta “D.A.” PNL-PD. Pe de o parte, cu PSD in opozitie si PUR la guvernare, este evident ca cele doua partide nu actioneaza ca o alianta politica, astfel ca este justificata numararea lor separata, ca grupuri parlamentare distincte. De partea cealalta, desi constituie grupuri politice distincte la Camera, liberalii si deputatii actioneaza concertat, avand un comportament specific de partide aliate, si ca atare le vom considera un actor politic unitar, adica le vom numara o singura data, atat la Camera, cat si la Senat. In ce priveste grupul minoritatilor nationale din Camera, acesta va fi numarat, in continuare, o singura data pentru ca, asa cum o arata practica, este un grup unitar sub aspectul comportamentului politic. Prin urmare, structura partizana a parlamentului se modifica dupa cum urmeaza.

Camera Deputatilor – structura partizana cu 5+1 partideⁱⁱⁱ

Senat – structura partizana cu 4+1 partide

In aceste conditii, valoarea indicelui N se men-tine neschimbata pentru Senat (N=3,63), in timp ce numarul efectiv de partide din Camera ajunge la 4,10 unitati, astfel ca valoarea medie a lui N este de 3,87 partide efective.

In fine, sa vedem care este si rezultatul solutiei Lijphart, care, reamintesc, presupune calcularea a doua numere efective de partide, unul ca rezultat al numararii PSD si PUR, pe de-o parte, si PNL si PD, pe de alta parte, ca partide unitare, celalalt numarand grupurile parlamentare de facto din Camera si Senat, si realizarea mediei acestor doua numere. Rezultatul este 4,11 partide efective pentru Camera, 3,33 partide efective pentru Senat, adica o valoare mediana, pentru intreg Parlamentul, de 3,72 partide efective.

Rezumand, avem patru seturi de valori ale indicelui N pentru configuratia partidista postelectorala, calculate in tot atatea moduri.

Valorile indicelui N

Din ratiunile amintite mai sus, voi retine ca valid cel de al treilea set de valori N, cu mentiunea ca si solutia Lijphart, cu valori similare, poate fi una rezonabila. Asadar, dupa scrutinul din 2004, sistemul de partide romanesc numara 3,87 partide efective.

Odata stabilita valoarea indicelui N, pasul firesc este acela de a intregii tabloul evolutiei numarului efectiv de partide pentru intreaga perioada comunista. Utilizand aceleasi conventii metodologice, obtinem urmatoarea dinamica.

Cu o valoare medie a indicelui N, pentru perioada 1990-2004, de 3,51 partide efective, Romania isi mentine pozitia pe harta democratiilor contemporane, plasandu-se aproape de Cehia si intre Franta si Islanda, ceea ce nu reprezinta o surpriza.

In schimb, se remarca imediat cresterea indicelui N pentru 2004 cu 0,5 partide efective comparativ cu anul 2000 si plasarea lui la nivelul anului 1996. Teoretic, strict din perspectiva numarului de partide efective, ar parea ca sistemul partidist se reintoarce la formula din 1996. Sa vedem insa daca si in ce masura configuratia partidista din 2004 reprezinta o intoarcere la cea din 1996.

In urma alegerilor din 1996, prima formatiune parlamentara de atunci, CDR, a castigat 35,57% din mandatele Camerei si 37,07% din mandatele Senatului, adica o medie de 36,32%, in timp ce cea de-a doua, PDSR, si-a adjudecat 26,53% din locurile Camerei, respectiv 28,67% din cele ale Senatului, ceea ce insemna o medie de 27,60%. Ponderea lor cumulata pe ansamblul parlamentului era de 63,92%, in timp ce diferenta se situa la 8,72 procente. Aceste cifre indica o pozitionare a sistemului de partide in limitele multipartidismului cu partid dominant, chiar daca nu la standardele categoriei. In toamna lui 2004, rezultatul confruntarii parlamentare dintre Alianta “D.A.” si Uniunea Nationala PSD+PUR a pus in evidenta o tendinta dualista a sistemului, situatie politica inedita pentru Romania postcomunista. Intr-adevar, spre deosebire de precedentele scrutine parlamentare, in 2004 cetatenii si-au impartit voturile in mod cvasi-egal intre doua formatiuni relativ puternice. In parlament, ponderea cumulata a primelor doua formatiuni a crescut la 68,56%, in paralel cu reducerea diferentei dintre ele la 1,25%. Asadar, daca in 1996 regula sistemica era cea a partidului dominant, consolidata de rezultatul alegerilor din 2000, in 2004 regula sistemica este cea a echilibrului scenei politice. Totusi, formatul multipartidist a fost reprodus de ultimele alegeri. In fapt, ceea ce aduce nou scrutinul din 2004 este o amplificare importanta a ponderii celei de a doua forte politice, adica o echilibrare a scenei politice multipartidiste, si nu restructurarea acesteia. Cu cuvintele lui Cristian Pirvulescu, tendinta sistemului de partide este “de la un sistem de multipartid cu partid dominant la un sistem multipartid bipolarizat”³.

Concluzia de mai sus poate fi privita si ca un raspuns la polemica academica cu Cristian Preda⁴, legata de dinamica sistemului de partide din Romania postcomunista. Reamintesc, pe scurt, ca, analizand configuratia partidista din perioada 1990-2000, Preda ajungea la concluzia instabilitatii dramatice a sistemului partidist5, in timp ce opinia mea era una mai moderata, apreciind ca, dupa, 1992, se face simtita o tendinta de ameliorare a configuratiei partidiste, marcata de scaderea constanta a valorii indicelui N. Tot atunci, ma pronuntam pentru amanarea verdictului pana dupa alegerile parlamentare de la sfarsitul lui 2004, cel de al cincilea incepand din 1990. Oarecum paradoxal, rezultatul scrutinului pare sa ne dea dreptate amandurora, caci, pe de-o parte, formatul multipartidist este conservat, dar, pe de alta, valoarea indicelui N creste cu 0,5 partide efective. Totusi, bipolarizarea multipartidismului este, in opinia mea, un argument in favoarea consolidarii sistemului partidist romanesc.

In fine, fara a o dezvolta acum, cred ca problematica dinamicii sistemului de partide necesita a fi abordata si dintr-o alta perspectiva, complementara celei pe care as numi-o clasica. Despre ce este vorba. Am vazut ca in calcularea indicelui N trebuie tinut cont de comportamentul postelectoral al partidelor ce compun coalitiile participante in alegeri. Dincolo de dificultatile metodologice generate, nu putem ignora faptul ca, in realitate, sistemul partidist romanesc este unul structurat pe doua niveluri: cel al coalitiilor/aliantelor de partide, pe de-o parte, si cel al partidelor/grupurilor parlamentare propriu-zise. Situatia este specifica practic intregii perioade postcomuniste, caci, cu exceptia anului 1990, cel putin unul dintre competitorii principali ai alegerilor parlamentare din Romania a fost o coalitie de partide, caracteristica pe care George Voicu o numeste “defect” al sistemului partidist⁶ si care, in esenta, este principala cauza a multipartidismului sistemului. Mai mult, “defectul de coalitie” reprezinta o regula a organizarii partidiste din Europa estica, fiind intalnita, sub formule diferite, atat tarile postcomuniste a caror evolutie este considerata ca fiind stabila, cat si in cazul celor cu un grad mai ridicat de instabilitate. Ca atare, mi se pare necesara chestionarea modului in care tipologiile clasice, generate de experienta tarilor occidentale, sunt adecvate realitatilor partidiste din tarile estice. Asa cum o arata experienta acestor tari in general, a Romaniei in particular, care deja au parcurs un numar suficient de alegeri, se contureaza formule partidiste specifice in raport cu cele occidentale.

NOTE
¹ Formula de calcul utilizata este N=1/pi2.
² In acest caz, NC=3,37 iar NP=3,20.
³ C. Pirvulescu, “Competitie si bipolarizare”, in “Sfera Politicii”, nr. 110-111, 2004.
⁴ Vezi A. Radu, Despre sistemul de partide romanesc, in “Sfera Politicii”, nr. 108, 2004.
⁵ Pentru amanunte, vezi C. Preda, Romania postcomunista si Romania interbelica, Bucuresti, Editura Meridiane, 2002 sau Sistemul de partide si familiile politice din Romania postcomunista, in J.-M. De Waele, Partide politice si democratie in Europa centrala si de est, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003.
⁶ Vezi G. Voicu, Pluripartidismul o teorie a democratiei, Bucuresti, Editura ALL, 1998.

ⁱ Fara grupul minoritatilor nationale, PSD+PUR detin 42,04% din totalul celor 314 mandate, Alianta PNL-PD 35,67%, PRM are 15,29% si UDMR 7,01%.
ⁱⁱ Fara grupul minoritatilor nationale, PSD detine 35,99% din totalul celor 314 mandate, PUR 6,05%, PNL 20,38%, PD 15,29%, PRM tot 15,29% si UDMR 7,01%.
ⁱⁱⁱ Fara grupul minoritatilor nationale, PSD+PUR detin 42,04% din totalul celor 314 mandate, Alianta PNL-PD 35,67%, PRM are 15,29% si UDMR 7,01%. 

ALEXANDRU RADU - profesor la Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”, autor al lucrarilor Fenomenul partidist, Nevoia de schimbari, Partidele politice din România dupa 1989 etc.

 sus