Democratie si protest
 

OANA MATEI

This is a brief analysis of 2004 electoral campaign in Romania with regard to new political phenomena, built on the new communication technology and allowing new forms of electorate’s mobilization, such as “flash-mobs”. Recent invention on the social life, flash-mob has been exercised in Romania for the first time in the 2004 electoral campaign. In author’s opinion, this is a sign of Romanian democracy’s development, and also one of greater civic spirit, showing a greater capacity of citizens to organize themselves and to act politically.

In acest articol imi propun sa analizez campania electorala si perioada alegerilor din 2004 din perspectiva unor fenomene politice noi, utilizarea mijloacelor noi de comunicare in vederea mobilizarii electoratului.

Flash-mob-urile sunt un fenomen social nou, manifestat printr-un grup mare de oameni care se aduna intr-un loc definit dinainte, fac o actiune scurta, apoi se disperseaza rapid. In Occident reprezinta o noua modalitate de distractie, cu elemente de conspiratie, pentru ca participantii se organizeaza cu ajutorul Internet-ului. Cele cateva reguli care definesc flash-mob-ul spun ca acesta nu are un organizator sau lider, initiatorul ramanand anonim. Nu are un scop anume, este o actiune legala, participantii neintrand in conflict cu autoritatile sau cu alte persoane. Cei care participa la un flash-mob nu trebuie sa comunice intre ei in timpul desfasurarii, iar pregatirea actiunii ramane secreta, nici presa, nici politia si nici alte oficialitati nefiind informate.

Una dintre problemele care trebuie rezolvate este locul pe care il pot ocupa intr-o democratie manifestarile de protest impotriva reprezentantilor alesi, adica desemnati prin vot, conform Constitutiei, sa ia decizii in numele poporului. De la greve la nesupunere civica, la mitinguri de protest, la petitii adresate instantelor europene, se pot adopta si s-au adoptat in Romania mai multe mijloace pentru a critica guvernul. Daca Popper spunea ca democratia este un instrument de evitarea a tiraniei si de schimbare pe cale pasnica a conducatorilor, trebuie vazut unde si cum se incadreaza in sistemul democratic miscarile de contestare a guvernarii si daca nu trebuie aplicata o analiza mai fina decat cea pe care ar presupune-o catalogarea lor drept forme ale libertatii de expresie. In ce masura participarea politica presupune manifestarea dezacordului fata de puterea politica legal instaurata?

Modalitatile prin care sunt alesi decidentii politici si prin care sunt influentate hotararile luate de catre acestia sunt de mai multe tipuri: a) cele recunoscute de normele si de procedurile in vigoare, cu consecinte legale, b) cele nerecunoscute, dar acceptabile si acceptate, care chiar daca prezinta variatii si oscilatii insemnate, nu sunt totusi ilegale; c) cele nerecunoscute si care lovesc chiar in bazele sistemului si ale organizarii sale, avand diferite grade de ilegalitate sau de extralegalitate.

Participarea poate fi analizata din doua perspective: participarea vizibila si participarea latenta (Pasquino 2002, p.24*). Primul tip de participare, cea vizibila, poate fi definita ca fiind un ansamblu de acte si de atitudini care tind sa influenteze – intr-un mod mai mult sau mai putin direct – deciziile celor care detin puterea in sistemul politic sau in organizatiile politice luate separat, precum si alegerea lor, in perspectiva de a pastra sau de a modifica structura (si deci valorile) sistemului intereselor dominante (Pasquino op.cit, p34). Celalalt tip de participare, participarea latenta, presupune existenta unei opinii publice interesate de politica si bine informata in legatura cu dezvoltarea sa, care, din diferite motive (fie de tipul satisfactie fata de buna functionare a sistemului politic, fie de tipul neincredere in propriile capacitati de actiona), se pune in miscare destul de rar si nu intr-o maniera constanta. Dar dispune de capacitatea de a participa.

Modalitatile de participare imaginate de cei care au analizat implicarea cetatenilor se pozitioneaza pe mai multe trepte, cetateanul, cel care participa la viata comunitatii fiind acela care: este expus solicitarilor politice, voteaza, dirijeaza o discutie politica, cauta sa convinga pe cineva sa voteze intr-un anume fel, poarta un semn politic distinctiv; sau, conform altor conceptii (Ibidem), cel care participa la viata comunitatii ia parte la campania electorala, desfasoara activitati de colaborare in grupuri, voteaza, ia contact cu liderii politici si de partid. Clasificarile tipurilor de participare la viata politica merg de la cetatenii inactivi (cei care cel mult citesc despre politica in ziare si sunt dispusi sa semneze o petitie daca li se cere), la conformisti (cei care se angajeaza numai in forme conventionale de participare), reformisti (participa la formele conventionale de implicare, dar se inscriu si in cele de protest, cum ar fi boicoturile, demonstratiile). Ultimele doua categorii ii vizeaza pe activisti (care merg pana la implicarea in forme non-legale sau ilegale de actiune politica) si pe contestatari (asemanatori cu reformistii si cu activistii din punct de vedere al implicarii lor in actiuni de protest, dar se deosebesc prin faptul ca nu iau parte la formele conventionale de activitate politica) (Ibidem).

In Romania, dupa 1989, au avut loc de mai multe ori contestari ale guvernarii de catre populatie. Unul dintre cele mai importante si de impact momente a fost cel care a ramas sub numele de “fenomenul Piata Universitatii”. In aprilie 1990, 30.000 de persoane au manifestat la Bucuresti impotriva regimului politic. Aceasta miscare de protest, organizata de Partidul National Crestin si Democrat, a marcat inceputul fenomenului. Dupa o serie de mici evenimente care au loc pe perioada in care Piata Universitatii din Bucuresti este ocupata de catre protestatari, deznodamantul vine in mod violent. In luna iunie, lucrurile se precipita si fortele de ordine intervin cu violenta.

La 14 ani de la aceste momente, viata politica pare mult mai stabila. Ciocniri violente intre fortele de ordine si manifestanti nu mai exista. Cu toate acestea, se actioneaza in continuare in vederea criticarii puterii politice. Una dintre formele cele mai noi, aplicata de mai multe ori in ultimele saptamani, a fost cea a flash-mob-ului.

Ce este cu adevarat specific cazului romanesc este tocmai utilizarea unui mijloc de exprimare care nu are nimic legat de politic. Idee la fel de noua si in Occident¹, flash-mob-ul a fost importat in Romania, primele actiuni de acest tip din Bucuresti (3) au fost evenimente organizate fara nici un scop politic, ur-mand exact modelul american. In pragul celui de-al doilea tur de scrutin, au fost organizate flash-mob-uri cu un caracter politic, majoritatea vizand protestul fata de candidatul PSD+PUR.

Desi in Occident flash-mob-ul este apolitic, aparent, in Estul Europei lucrurile stau altfel. In Rusia, la inceputul lunii martie, cu doua saptamani inainte de votul pentru desemnarea presedintelui, a fost organizat un flash-mob politic. Participanti purtand masti cu chipul lui Putin si tricouri cu lozinci anti-prezidentiale s-au adunat in orasul natal al sefului de stat, langa fosta lui resedinta, scandand “Vova, intoarce-te acasa!” si apoi imprastiindu-se. Politia a intervenit, arestand o parte din cei care se implicasera in flash-mob, fara sa poata explica exact motivul pentru care acestia au fost lipsiti de libertate. Printre cei interogati s-a descoperit si autorul/initiatorul actiunii, Oleg Bondarenko, corespondent pentru “MK v Pitere”, editia de St Petersburg a tabloidului tineretului comunist “Moskovsky Komsomolets”. Asadar, nici aceasta actiune nu poate fi catalogata drept flash-mob “autentic”, fiind de fapt o strategie de imagine bine pusa la punct.

In Romania, primul flash-mob politic a fost organizat pe 1 decembrie, in Piata Universitatii, in fata cortului de campanie al PSD+PUR. Erau invitati, printr-un e-mail care a circulat pe majoritatea listelor de discutie ale ONG-urilor, toti cei care nu il doreau pe “ADI N” presedinte². Actiunea a strans un numar destul de mare de persoane, dar, din pacate pentru cei care il organizau si care mizau pe surprinderea staff-ului electoral al lui Adrian Nastase, cortul nu era deschis, campania electorala fiind interzisa in acea perioada, in care rezultatele primului tur de scrutin nu erau inca definitiv anuntate. S-au strans, dupa relatarile mass-media, aproximativ 100 de oameni.

Un alt flash-mob anuntat si desfasurat a fost pe 5 decembrie, strangand cateva zeci de tineri in Piata Universitatii, care venisera cu baloane albastre, pe care le-au dezumflat, fara a scoate un cuvant. Asa cum primisera instructiuni prin e-mail, dupa cateva minute au plecat, evitand la timp intalnirea cu o duba de jandarmi chemati sa intervina³. Tot pe listele electronice de discutii ale organizatiilor neguvernamentale a mai circulat un mail⁴ care invita pe dezamagitii de rezultatele alegerilor sa isi depuna cererea de emigrare in Congo sau sa isi lipeasca pe piept autocolantul de pe cartea de identitate, care atesta prezenta la vot⁵.

Cel mai recent flash-mob desfasurat in Bucuresti a avut loc pe 11 decembrie, in fata sediului TVR, actiunea fiind gandita ca un protest fata de limitarea libertatii de exprimare in Romania. Numit “Ciocu’ mic si joc de glezne”, flash-mob-ul ii invita pe participanti sa vina cu o esarfa, cu care sa isi acopere gura si sa faca pentru un minut “pasi marunti pe loc, cu flexarea gleznelor”⁶.

Pe langa flash-mob-urile politice, sms-uri care transmiteau indemnuri electorale au circulat inaintea alegerilor. Cel mai cunoscut dintre ele cerea celor care il primeau sa voteze impotriva Prim-ministrului, perspectiva emigrarii in Congo fiind din nou invocata. A existat si o reactie publica oficiala, pe de o parte cea a purtatorului de cuvant al PSD-ului, Titus Corlatean, care a anuntat ca va instiinta “organele abilitate”, pe de alta parte, BEC-ul care, dupa ce a fost sesizat, a decis interzicerea mesajelor electorale cu caracter calomniator transmise pe telefoanele mobile. Decizia viza doar formatiunile si candidatii care participau la alegeri, nu persoanele particulare, organizatiile neguvernamentale sau sindicale.

De altfel, campania electorala din 2004 a fost marcata si de accentul mai mare pus pe informarea despre candidati prin intermediul Internet-ului, site-urile principalilor doi prezidentiabili reprezentand o sursa de stiri despre acestia, dar si un instrument de ironizare a adversarilor.

Putem constata asadar ca manifestarile publice legate de contestarea autoritatii isi schimba formele, democratia romaneasca fiind din ce in ce mai mult influentata de aparitia unor fenomene sociale noi, in special legate de dezvoltarea unor comunitati in spatii virtuale, cum este Internetul. Miscarile de protest care au la baza comunicarea prin intermediul Internet-ului ajung la rezultate uneori surprinzatoare, dovedind capacitatea indivizilor de a se organiza si sincroniza rapid. Summit-ul WTO a fost boicotat de un astfel de fenomen social, numit “swarming”, o tehnica prin care un mare numar de indivizi pot fi mobilizati foarte repede ca sa ajunga pe o singura pozitie din toate directiile, pentru a atinge un scop specific. Un “swarm” de succes trece prin patru faze: identificarea scopului, convergenta, atacul si imprastierea. Pentru a functiona corect, aceste faze trebuie sa fie sincronizate intre indivizi/grupuri de indivizi aparent izolati, ceea ce se face prin formarea de mici noduri de comunicare, tot prin intermediul Internet-ului.

Aparitia flash-mob-ului politic in Romania poate fi legata de dezvoltarea democratiei romanesti, cel putin din doua perspective: daca evenimentele sunt organizate de indivizi care nu sunt inregimentati politic, atunci se poate diagnostica o crestere a spiritului civic, o mai mare capacitate a cetatenilor de a se organiza si de a se implica politic. Daca in spatele miscarilor stau strategii de imagine, atunci se poate vorbi de o schimbare a modalitatii de a face campanie politica in Romania – utilizarea unei cantitati de resurse limitate in vederea atingerii unor rezultate maxime: ridiculizarea adversarilor politici. 
 

* PASQUINO Pasquale, Curs de stiinta politica, trad. A. Martin, Institutul European, Iasi, 2002

NOTE
¹ primul flash mobbing a avut loc in iunie 2003, la New York. Coordonandu-se prin e-mail-uri si SMS-uri, 150 de oameni au intrat in sectia de mobila a magazinului Macy’s si au cerut un «covor pentru dragoste» la 10 000 $, pentru «comuna din apropierea orasului». Dupa cateva zile, 250 de oameni au venit la un hotel luxos din Manhattan si 15 secunde au aplaudat.
² Actiunea la care erau invitati doritorii era urmatoarea, dupa cum arata e-mail-ul: “Vino cu un pachet (MARE si VIZIBIL) de bomboane sau pufuleti, desfa-l in fata cortului si serveste-te. Mesteca cu pofta, de parca l-ai avea intre dinti pe insusi BOMBONEL. Fraternizeaza cu tinerii PSD care ofera pliante: da-le bomboane, daca accepta inseamna ca nu sunt definitiv pierduti.” 29 noiembrie 2004.
³ Scopul flash-mob-ului, asa cum era el anuntat prin e-mail, era explicat de catre initiatori. “Aceasta nu este o actiune aliniata politic, si nu este pornita sau sustinuta de nici un partid, fractiune sau asociatie cu pozitie politica. Aceasta este o intalnire privata intr-un loc public intre oameni inteligenti si cu umor care studiaza efectele Dezumflarii Balonului Local si nimic mai mult.” 3 decembrie 2004.
⁴ “Hai cu noi in Congo! Traim intr-o tara cu pretentii europene, in care presedintele calca in picioare Constitutia iar premierul declara ca vrea sa faca sex cu nevestele ziaristilor. Traim intr-o tara in care legea este o bariera spulberata de gipanele cu girofar. Suntem satui de umilinte, hotie, minciuna, ipocrizie, lasitate. E momentul sa tragem un semnal de alarma. Vino sa-ti depui cererea de emigrare in Congo! Miercuri, 8 decembrie, ora 12.00, in fata ambasadei Republicii Democrate Congo, str. Mihai Eminescu, nr. 50-54, sector 1, Bucuresti. Gestul vostru conteaza! Varianta Congo P.S. Acesta este un flash-mob. Vino miercuri, completeaza cererea si pleaca! Nu trebuie sa porti nici un insemn electoral!” 7 decembrie 2004.
⁵ “Va asteptam luni intre 12.10-12.20, in fata aceluiasi cort PSD din Piata Universitatii. Veniti cu un ziar, desfaceti-l si cititi-l. In plus, pentru a aminti imperfectiunile legii electorale, dezlipiti autcolantul de vot si lipiti-l in piept. E legal ide verificats; totusi, pastrati-l si dupa, o sa mai facem ceva cu el. Sunt asteptati si ziaristi, nu neaparat in interes de serviciu. Regulile in general aceleasi: fara altercatii, fara provocari, disparitie in 100 de sec de la scurgerea celor 10 min. Dar, pentru ca ne asteptam la mai multi se adauga inca una: NU calcati iarba, NU rupeti florile.” 3 decembrie 2004.
⁶ “fiecare invitat va avea la el cate o esarfa sau cate o bucata de scoci opac si lat. Acestea vor fi folosite la astuparea propriei guri”, indica e-mail-ul care a circulat. 10 decembrie 2004.

OANA MATEI - licentiata a Facultatii de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii din Bucuresti, masterand in antropologie, studii europene si doctorand in filosofie la aceeasi Universitate.

 sus