A treia Romanie

VLAD FLONTA

The article is focused on the electoral campaign and the general elections which took place in 2004 in Romania. In 2004, the population has gained enough experience not to take for good the obviously unrealistic promises of the two major coalitions and of the other parties. Electoral programs played a minor role, too. The attention was focused on the personalities at the top of the parties and especially on the candidates for the presidential elections. The electoral process was characterized through many irregularities. Although Romania is now approaching the EU accession, the Romanian democracy is still far from a western democracy model.

Semnificatia absenteismului politic

In discursul sau de acceptare a infrangerii in alegerile prezidentiale, Adrian Nastase a vorbit de existenta a “doua Romanii”:
“In primul rand, este vorba de o Romanie urbana in crestere, cu o solida componenta liberala, desi, uneori afectata de somaj si care asteapta de la stat mai degraba sanse decat sprijin; aceasta este Romania care l-a votat pe Traian Basescu. Dar mai exista si o Romanie rurala, cu oameni in varsta si oameni saraci, care are inca nevoie de ajutor nu doar pentru dezvoltare, ci si pentru supravietuire; acesti oameni au avut incredere in mine.” (Evenimentul zilei, 14.12.2004)

Clivajul urban/rural nu este insa singurul care se manifesta in Romania. Am aratat in alta parte ca paradigma celor patru clivaje fundamentale a lui Stein Rokkan, conceputa pentru a analiza societatile occidentale, poate fi adaptata si tarilor din estul Europei (Flonta, 2003, pp. 18-27). Exista astfel in acest moment atat clivajul centru/periferie, cat si clivajul capitalisti/muncitori.

Insa clivajele nu au aparut in Romania abia dupa 1990. Ele au aparut odata cu procesul de modernizare inceput undeva in jurul anului 1820 si care s-a desfasurat cu numeroase sincope. (Tanase, 1998, pp. 7-10.) Putem vorbi si in secolul XIX de mai multe Romanii (nu doar de doua).

Oricum, faptul ca Adrian Nastase constata dupa pierderea alegerilor ca exista doua Romanii arata ca uneori si infrangerile sunt bune la ceva. Incepi sa vorbesti mai clar si mai consistent, sa spui lucrurilor pe nume.

Ma voi referi in cele ce urmeaza la o Romanie pe care Adrian Nastase nu a pomenit-o. Este o Romanie mai importanta din punct de vedere numeric decat fiecare din cele doua Romanii la care s-a referit candidatul Uniunii Nationale PSD+PUR. Este vorba de Romania celor care nu voteaza. In primul tur s-au prezentat la urne 58% din alegatori, iar in turul doi prezenta a scazut la 55%.

Aceasta prezenta scazuta nu este o premiera. La alegerile locale din 2004 prezenta a fost de 54% (43% in Bucuresti). O prezenta slaba, din nou putin peste 50%, a fost consemnata si la Referendumul pentru adoptarea unei noi Constitutii din 18-19 octombrie 2003, desi alegatorii au avut atunci doua zile la dispozitie. Procentul de 54% a fost atunci obtinut prin folosirea abuziva a urnelor mobile si prin incalcarea legii care interzice atragerea cetatenilor la vot prin oferirea de foloase materiale (mici, bere etc.). Prima zi a Referendumului a aratat o prezenta extrem de slaba, care prin extrapolare nu ajungea nici pe departe la 50% si a provocat o sedinta extraordinara a guvernului. In urma “masurilor” mai mult decat discutabile care au fost luate, s-a reusit, dupa doua zile de vot, smulgerea in cele din urma a unui procent de 54%.

Un sondaj realizat in vara trecuta de The Gallup Organization Romania si Metro Media Transilvania la cererea Fundatiei pentru o Societate Deschisa a inclus intrebarea: “In general, in ce masura sunteti interesat de viata politica?”. 19% nu sunt deloc interesati, 23% in foarte mica masura, iar 38% in mica masura (Adevarul, 26.05.2004). Rezulta prin insumare un urias procent de 80% din populatie cu un interes pentru politica redus sau inexistent. 15% s-au declarat interesati in mare masura de viata politica si doar 4% foarte interesati.

Avand in vedere acest procent prezenta la vot a fost chiar buna.

In cartea lor Cultura civica. Atitudini politice si democratie in cinci natiuni (Editura Du Style, Bucuresti, 1996), Gabriel Almond si Sydney Verba disting intre mai multe tipuri de cultura politica. In paranteza fie spus, aceasta carte ar trebui sa devina bibliografie obligatorie pentru cei care scriu despre politica in Romania. Multi continua sa repete enormitatea ca “in Romania nu exista cultura politica”. Altii, mai indulgenti dar la fel de ignoranti, spun ca exista o “slaba cultura politica” crezand ca evaluarea culturii politice se face cantitativ.

In realitate, atat participarea politica cat si alte criterii indica o cultura politica parohial-dependenta. Absenteismul din Romania nu are aceeasi semnificatie cu aceea a absenteismului din democratiile occidentale consolidate, cum incearca sa ne convinga unii. La fel cum coruptia sistemica din Romania nu este similara cu actele individuale de coruptie din tarile occidentale. Cel care nu se duce la vot in Elvetia sau Olanda e convins ca “sistemul functioneaza oricum”, si fara votul sau (ceea ce se si intampla). Cel care nu merge la vot in Romania, dimpotriva, este convins ca sistemul nu functioneaza decat in favoarea unei oligarhii, oricum ar vota. Este fie un absenteism din letargie, fie unul de protest.

Scaderea participarii, care a trecut neobservata sub impactul rezultatelor alegerilor, nu se constata doar in ceea ce priveste votul, la fel cum neincrederea nu se manifesta doar in ce priveste politicienii si institutiile democratice. Este vorba de o frustrare mai generala care s-a instalat progresiv in societatea romaneasca dupa efervescenta din 1990. O frustrare care a condus la alienare si cinism. Sunt in voga solutiile individuale, principala fiind plecarea in strainatate, fie si pentru a face munci de o calificare foarte scazuta, adesea sensibil mai scazuta decat de gradul de calificare a muncii pe care cetateanul respectiv o facea in tara. Cel care vorbeste despre virtutile asocierii si importanta participarii are parte cel mai adesea de zambete ingaduitoare si este considerat naiv sau “fraier”. Daca este politician, tine de limba de lemn caracteristica meseriei pe care nu o mai crede aproape nimeni.

Cat despre ideea votului obligatoriu, avansata de unii dupa alegerile locale din vara lui 2004, aceasta este antidemocratica. Conform Constitutiei, votul este liber. Ceea ce inseamna ca cetateanul poate vota cum doreste. El poate da un vot nul, dar poate si renunta la vot. Renuntarea la dreptul de vot este si ea o actiune politica. Introducerea votului obligatoriu nu ar face decat sa scada si mai mult popularitatea politicienilor si increderea in mecanismele si institutiile democratice.

Mecanici electorale

Alegerile din 2004 au marcat insa o maturizare, o scadere a naivitatii celor care se duc la vot. Cred ca promisiunile nerealiste nu mai sunt crezute decat de putini alegatori dupa promisiunile gogonate ale PSD in diferitele sale variante politice de dupa 1990 si dupa esecul lamentabil al “Contractului cu Romania”, cu care CDR a castigat alegerile din 1996. Se promiteau acolo multe lucruri evident irealizabile in 200 de zile.

Totusi, si in 2004 atat Uniunea Nationala PSD+ PUR, cat si Alianta PNL+PD s-au intrecut in promisiuni. Astfel, Alianta promite in 2008 un salariu mediu brut pe economie de 321 de euro. PSD si PUR rotunjesc aceasta cifra la 350 de euro (pentru cifrele care urmeaza, vezi Adevarul, 23.09.2004). In general, sumele rotunde sunt si mai putin credibile. O cifra precum “321 euro” pare sa rezulte dintr-un calcul laborios facut de economistii celor doua partide, cu mijloace sofisticate ale prognozei economice. In schimb, in cazul unei sume rotunde (ne vom mai intalni cu destule in cele ce urmeaza) pare mai probabil ca ea sa fie “scoasa din burta”.

Uniunea anunta majorarea salariilor cu 50%, Alianta pluseaza ca la licitatie: 60%! Uniunea vine cu o cifra foarte rotunda in ce priveste pensia minima; ea va fi de 100 de euro in 2008. Alianta pluseaza la 110. Casa de Licitatii Electorale isi continua programul. In ce priveste inflatia peste patru ani, Alianta mizeaza pe 3%, in timp ce Uniunea se gandeste chiar la 2%. In ce priveste o categorie de medicamente pe care Guvernul Nastase le-a compensat in vara lui 2004 cu 90%, Alianta intentioneaza sa ofere gratuitate.

Apar si alte promisiuni, care nu au mai fost vehiculate pana acum. Astfel, Alianta ofera o “prima nuptiala” de 200 de euro celor care se casatoresc pentru prima oara. Aici, insa, suma suna cam dezamagitor. “O casatorie face mult mai mult decat 200 de euro”, vor spune multi. Tot Alianta promite persoanelor cu varsta de peste 60 de ani care isi vor vinde terenurile agricole pe care le au in proprietate o renta viagera de 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar de pamant vandut. Cei care nu vor sa vanda, vor putea ceda dreptul de folosinta a terenului si vor primi doar 50 de euro pe hectar. Alianta mai promite si alocarea uriasei sume de 100 de milioane de euro pe an pentru repararea scolilor din mediul rural (suma provenita de la bugetul de stat). Exemplele ar putea continua.

Ceva mai demne de a fi luate in serios sunt propunerile celor doua formatiuni politice in ce priveste impozitarea. Aici Alianta D.A. face o oferta destul de riscanta din punct de vedere electoral: reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16%, introducerea cotei unice de 16% pentru impozitul pe venitul global si scaderea cotei de impozitare pentru contributiile la asigurarile sociale de la 49,5% la 39%. Reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16% se regaseste si in Programul Uniunii Nationale PSD+PUR. In schimb, Uniunea doreste sa mentina actualul sistem de impozitare in trepte, scazand insa gradual atat limita minima, cat si pe cea maxima, astfel incat acestea sa ajunga in 2008 la 10%, respectiv 38% (de la 18% respectiv 40% in prezent).

Nici Uniunea si nici Alianta nu au explicat insa in mod convingator cum va putea suporta bugetul de stat aceasta reducere semnificativa a incasarilor. Chiar o colectare neasteptat de buna a veniturilor bugetare in urmatorii ani (aceasta slaba colectare, dimensiunea uriasa a arieratelor si blocajele financiare fiind eterne probleme ale economiei romanesti postdecembriste) nu ar putea face bugetul de stat capabil de cheltuielile actuale, pentru a nu mai vorbi de cele promise de cele doua blocuri politice.

Cota unica de 16% pentru impozitul pe venitul global propusa de Alianta a devenit o tema principala a campaniei negative a Uniunii. Un material electoral difuzat pe jumatate de pagina in mai multe ziare si de asemenea pe numeroase foi volante suna astfel: “PNL-PD ia de la TINE si da la bogati. Ce inseamna impozitul unic pentru buzunarul tau: PNL-PD baga bani in buzunarul a 58.466 bogati; PNL-PD ia bani din buzunarele a 4,8 milioane de salariati. Cu PNL-PD TU pierzi.”

Nu este exclus ca acest mesaj sa fi avut un impact destul de important. El este insa absolut demagogic. Chiar PSD a propus, in 2003, o cota unica de impozitare, putin mai mare, de 18%. Reprezentantii Guvernului au insistat mult asupra beneficiilor pe care le-ar aduce cota unica. In cele din urma, opozitia presedintelui Ion Iliescu (secondat de fostul ministru de Finante Florin Georgescu) a facut Guvernul Nastase sa renunte la aceasta initiativa. A fost inca o proba a faptului ca locatarul de la Cotroceni joaca un rol redutabil in politica romaneasca, avand, iata, cuvantul decisiv si intr-o chestiune care nu intra in prerogativele prezidentiale: politica fiscala. Iata, deci, de ce campania negativa a Uniunii in aceasta chestiune este nejustificata si demagogica.

In afara de prevederile mai concrete, pe care le-am prezentat pe scurt, programele celor doua formatiuni politice au oferit fluvii de generalitati si vorbe goale. “Limba de lemn” este omniprezenta. Francoise Thom spune ca “ne dam seama ca un text este redactat in limba de lemn de la primele cuvinte, inainte chiar de a-i fi cautat sensul: exista o incetineala care nu inseala. Acest caracter greoi atat de frapant tine intre altele de anumite caracteristici ale sintaxei, de unele ticuri” (Thom, 1993, p. 41). Observam aceste simptome citind programele celor doua partide. Ambele au mari dimensiuni. Programul Aliantei are 137 de pagini, iar cel al Uniunii 218 pagini. Dar, cum am spus, marea masa a alegatorilor nu a acordat decat putina atentie chiar si celor mai mediatizate puncte din aceste programe, promisiunile. Nu ma voi mai referi la alte programe, nici macar la rezumatul lor, cum ar fi delirul in 10 puncte al lui Corneliu Vadim Tudor, pentru ca programele au tinut numai de recuzita campaniei electorale. Importanti cu adevarat au fost liderii de partid si mai ales candidatii la alegerile prezidentiale. Avand in vedere ca mandatul presedintelui Romaniei va fi de acum inainte de 5 ani, aceasta personalizare a alegerilor, in mod teoretic, nu va mai fi posibila decat peste 20 de ani, cand datorita ciclicitatii, alegerile parlamentare si prezindentiale vor coincide. Deocamdata, in 2008, din cauza decalarii, alegerile parlamentare s-ar putea sa arate cu totul altfel de cat acelea de pana acum, in perioada scursa din 1990.

Premieri si presedinti

O noutate a acestei cuplari candidati partide a fost in aceste alegeri desemnarea unui potential premier. In mod oarecum ironic, prezidentiabilii celor doua mari blocuri politice aflate in confruntare si-ar fi dorit mai mult si ar fi fost mai potriviti pentru postul de premier. Dar conjunctura i-a impins pe amandoi spre candidatura la presedintie. In cazul lui Adrian Nastase si PSD, dupa cele doua (sau, dupa unii, trei) mandate ale lui Ion Iliescu, nu exista un candidat de o anvergura suficienta pentru Cotroceni. In cazul lui Traian Basescu, renuntarea lui Theodor Stolojan de la inceputul lui octombrie a lasat Alianta PNL-PD fara o alta alternativa viabila. Faptul ca Theodor Stolojan a renuntat la cursa prezidentiala ramane si acum, oarecum, un lucru enigmatic. Theodor Stolojan nu a declarat niciodata de ce boala sufera, alimentand cele mai diverse speculatii. Cred ca si aici ar fi nevoie de mai multa transparenta. Nici chestiunea santajului la care ar fi fost supus de catre PSD, invocata de Traian Basescu si confirmata de cativa alti politicieni (printre care liberalul Puiu Hasoti) nu a fost clarificata. Iesirea din cursa a lui Theodor Stolojan si intrarea in scena a lui Traian Basescu a reprezentat punctul critic, dar si de cotitura, al unui proces care avea sa conduca pana la urma la victoria Aliantei D.A. Adrian Nastase ar fi avut o misiune mai usoara daca s-ar fi confruntat cu Theodor Stolojan, mai previzibil si mult mai putin charismatic decat Traian Basescu. Nu cred ca Stolojan ar fi fost capabil sa-l invinga, fie si la limita, pe Nastase si atunci istoria acestor alegeri s-ar fi scris altfel.

Nastase a mizat in principiu bine pe sloganul sau: “Faptele sunt politica mea”. Cresterea economica semnificativa in toti cei patru ani ai guvernarii, scaderea inflatiei, progresele semnificative in privatizare (inclusiv intreprinderi de mare anvergura ca SIDEX sau Petrom), intrarea in NATO, obtinerea ridicarii obligativitatii vizelor pentru calatoriile in spatiul Schengen, progresele in negocierile cu UE etc. sunt realizari incontestabile ale Guvernului Nastase.

Exista insa si jumatatea goala a paharului. Coruptia a ramas sistemica (“Systemic corruption is a situation where wrong-doing has become the norm, and the standard accepted behavior necessary to accomplish organizational goals according to notions of public responsability and trust has become the exception not the rule.”, Gerald E. Caiden, Naomi J. Caiden, 1977, p. 306.) Libertatea presei a fost grav si sistematic incalcata, partizanatul pro-guvernamental fiind frapant mai ales la principalele televiziuni. Stenogramele sedintelor PSD publicate de mai multe ziare in timpul campaniei electorale ne arata un regim clientelar si mafiotizat. Separatia puterilor in stat este o vorba goala din Constitutie. Telefonul scurt, o metoda de guvernare indispensabila. Totusi, PSD a incercat o strategie de umanizare a lui Adrian Nastase, perceput ca distant, autoritar si arogant. La alegerile din SUA din anul 2000 s-au infruntat George W. Bush si Al Gore si, precum se stie, scorul a fost extrem de strans. S-a incercat si acolo umanizarea lui Al Gore, perceput ca rigid fata de mult mai relaxatul Bush. Sondajele au aratat ca scorul lui Al Gore a crescut cu 4% dupa ce acesta si-a sarutat prelung sotia la un miting electoral. Un lucru asemanator a incercat PSD cu Nastase. El a fost pus sa coseasca fanul in fata camerelor de luat vederi, sa scoata caprele din sant, sa manance si sa laude ciorba de rosii, sa sarute muncitoarele in fabrici etc. Televiziunile aservite PSD au redat cu generozitate asemenea imagini. Dar sau oprit la impresionarea numai celei de a doua Romanii, la care de altfel Adrian Nastase s-a referit dupa pierderea alegerilor, deplangand-o. Dar...in conditiile in care numarul utilizatorilor de Internet este in continua crestere in Romania, site-urile candidatilor capata o importanta crescanda. Am intrat pe www.adriannastase.ro. Aici tentativa de umanizare a lui Adrian Nastase a avut accente ridicole. Pasaje din acest website au aparut in unele ziare. D-na Dana Nastase relateaza povestea ei de dragoste cu Adrian. Voi cita mai pe larg: “Eram studenta in anul I la sociologie si credeam ca n-am sa ma casatoresc niciodata. Nu aveam nimic impotriva ideii - dimpotriva, am fost crescuta in spiritul valorilor familiei - doar ca nu faceam decat sa gasesc defecte tuturor posibililor . Eram exigenta, intr-adevar, iar casatoria mi se parea o realitate indepartata. Prima amintire despre povestea noastra este dintr-o zi cand l-am vazut pe culoarele facultatii pe Adrian Nastase. Venea agale spre sala de curs. M-a strafulgerat ideea ca mi-ar place sa ma marit cu un astfel de om. Eram cu o colega, si i-am spus: .” Inca un citat despre intruchiparea perfectiunii, Adrian Nastase: “ ... era una din celebritatile facultatii. Era tipul acela de student care nu avea nevoie sa vina la cursuri pentru a fi pregatit. Se prezenta la examene cu un pix, o foaie de hartie si cu o ucigatoare siguranta de sine si lua intotdeauna 10”. Toata povestea Danei Nastase merita citita: este foarte amuzanta tocmai prin artificialitatea ei. O alta rubrica destinata umanizarii a fost “10 lucruri dragi”. Printre ele sunt “Borsul pescaresc. Reteta simpla, romaneasca si plina de savoare” sau “Ciresul din curtea parinteasca”. Mai aflam ca “pentru Adrian, Dana, Andrei si Mihnea familia este pe primul loc”. Pe de alta parte, premierul afirma ca lucreaza de dimineata pana seara tarziu (probabil asa si este). Cum am putea compara asemenea constructii cu totul si cu totul lipsite de firesc cu dinamica prezentei pe Internet si pe telefoanele mobile a campaniei lui Traian Basescu?

Traian Basescu, personaj prin excelenta popular, nu a avut asemenea probleme. Dificultatile de care s-a lovit el au fost de alta natura. In primul rand, el a pornit cu handicapul lansarii tarzii in cursa prezidentiala, abia la inceputul lui octombrie. Fost ministru al Transporturilor in mai multe guverne si apoi primar general al Capitalei, el nu a fost perceput la inceput ca potrivit pentru functia de presedinte al Romaniei. Asa cum Mircea Geoana, desi se bucura in continuare de aprecierea publicului, nu a fost considerat potrivit, in vara, pana la sfarsitul campaniei, pentru functia de primar general al Capitalei. Dar cel mai mare handicap al lui Basescu a fost discrepanta intre resursele PSD si cele ale Aliantei D.A. “Baronii locali”, intreaga structura clientelara a PSD, principalele televiziuni si chiar organismul de reglementare, Consiliul National al Audiovizualului au fost tot atatea obstacole pentru Basescu. In ce priveste CNA, acesta a avantajat PSD prin stabilirea unor reguli de organizare a emisiunilor electorale. Cu exceptia partiala a singurei emisiuni electorale in care s-au confruntat 1-1, Nastase si Basescu, aceste emisiuni nu au avut caracterul unor dezbateri, ci au fost mai degraba o succesiune de monologuri. Monologuri scurte, intrerupte mai mereu de cronometru. Timpul generos acordat unor candidati fara nici o sansa, care au obtinut procente sub 2%, l-a avantajat pe Nastase. Stiindu-si atuurile, Basescu a cerut in mod repetat o dezbatere 1-1 cu Nastase inainte de primul tur. N-a fost posibil! Apoi a cerut mai multe dezbateri intre cele doua tururi, in care sa se discute diferite problematici. Staff-ul PSD nu a fost de acord decat cu una singura, cea din 8 decembrie, de la TVR 1. Dar si aici s-a incercat o reducere a impactului. In loc sa inceapa la ora 20.00, emisiunea a inceput abia la 22.00 si a durat pana la 0.25. Ea a fost privita de doar 1,4 milioane de telespectatori. Pe de alta parte, prin acest refuz (cu o singura exceptie) al confruntarii directe cu Basescu, Nastase s-a plasat in mod destul de inabil intr-o pozitie defensiva. Probabil ca o parte a electoratului a sesizat aceasta teama a lui Adrian Nastase si a sanctionat-o. Dar Traian Basescu a reusit sa castige nu numai impotriva lui Adrian Nastase, ci si impotriva lui insusi. Nu este nici un paradox, Traian Basescu a mai avut un adversar redutabil in aceasta campanie in afara de Adrian Nastase si impresionantul aparat care l-a sustinut pe acesta. Este vorba chiar de ...Traian Basescu. Un defect al lui Basescu este ca adesea il ia gura pe dinainte. (Acest lucru a continuat dupa alegeri, cand s-a grabit sa ceara redeschiderea a doua capitole deja inchise in negocierile cu UE s.a.m.d.) Declaratiile lui Basescu privind homosexualii au fost complet inabile intr-o campanie electorala in Romania anului 2004. Traian Basescu a sustinut casatoriile intre homosexuali si adoptarea de copii de catre cuplurile homosexuale. Acestea sunt chestiuni delicate si controversate si in tari in care revolutia sexuala se afla intr-un cu totul alt stadiu decat in Romania, unde ea este abia in statu nascendi. 86% din romani n-ar accepta un vecin homosexual, 59% declara ca o persoana homosexuala nu poate fi normala nici in alte privinte. Iar 40% declara, pur si simplu, ca homosexualii nu ar trebui sa traiasca in Romania!? (m-am referit mai pe larg la problema discriminarii minoritatilor sexuale in Flonta, 2004, pp. 17-18) In aceste conditii, declaratiile lui Basescu apar aproape sinucigase din punct de vedere electoral. Basescu a avansat si o cifra foarte mare privind procentul homosexualilor in Bucuresti: 20%. Studiile de specialitate realizate in Occident arata un procent de doar 5-10% si o anumita uniformitate in ce priveste distributia homosexualilor in anumite zone geografice. Nu este deloc clar cum a ajuns Basescu, in calitate sa de primar general al Capitalei, la acest 20%. Directorul CURS, Sebastian Lazaroiu, a sustinut ca aceste declaratii au constituit o “greseala teribila” si ca “s-ar putea sa-l coste pe Basescu victoria in alegeri” (Adevarul, 18.11.2004). Multi alti comentatori au privit lucrurile in mod asemanator. O alta atitudine riscanta a lui Basescu a fost opozitia sistematica, in calitate de primar, fata de amplasarea Catedralei Mantuirii Neamului in Parcul Carol. Aceasta in conditiile in care Biserica ramane institutia in care romanii au cea mai mare incredere. Pentru cei care cunosc Parcul Carol, este clar ca o asemenea constructie uriasa afecteaza foarte mult parcul. Dar marea majoritate a romanilor nu au fost niciodata in Parcul Carol. Ei ar fi putut interpreta opozitia lui Basescu ca pe o atitudine anti-Biserica. De asemenea o declaratie absolut inutila a fost cea adresata premierului francez Jean-Pierre Raffarin, venit la Bucuresti pentru semnarea unui contract de privatizare: “A venit sa-si ia tainul”.

Au mai fost si alte declaratii deconcertante ale lui Basescu. El a recunoscut, spre exemplu, ca nu stie cine este Mircea Cartarescu, unul din cei mai cunoscuti scriitori romani contemporani. Peste circa o luna, la dezbaterea televizata din 8 decembrie, de care am pomenit mai sus, Basescu il propunea pe Cartarescu... ministrul Culturii. Intre timp citise “Levantul”.

Este adevarat ca Traian Basescu a avut intelepciunea de a retracta unele afirmatii. El a compensat aceste greseli prin impresia de om hotarat si sincer pe care a facut-o, prin discursul anti-coruptie si, in primul rand, prin naturalete, charisma si magnetism personal. Sa ne amintim de anul 2000, cand Basescu a candidat la Primaria Capitalei. Dupa primul tur candidatul PSD Sorin Oprescu avea 41%, in timp ce Basescu doar 17%. In turul al II-lea, Basescu a reusit o senzationala rasturnare a rezultatului castigand, e adevarat, la limita, cu 50,69% (Evenimentul Zilei, 14.12.2004). In vara lui 2004 l-a invins insa lejer pe Mircea Geoana la alegerile pentru postul de primar general al Capitalei. El a obtinut 54% din voturi in primul tur, iar Mircea Geoana doar 29%. Traian Basescu este, ca si Ion Iliescu, un lider popular. Amandoi sunt insa in acelasi timp si lideri populisti. Oricum, ei sunt cei doi politicieni romani care au facut fata cu succes votului direct de mai multe ori in ultimii 15 ani. Evident, exista intre ei si diferente majore care ar necesita o discutie aparte.

Legal sau ilegal?

Dincolo de campania electorala, alegerile de la sfarsitul anului au fost caracterizat nu doar de asa-numitele iregularitati, ci chiar de ilegalitati. O ilegalitate grava a fost implicarea lui Ion Iliescu, presedintele in exercitiu, in campania electorala a PSD. Este un lucru asupra caruia opozitia si presa au atras atentia cu indreptatire in repetate randuri. Spre sfarsitul campaniei, Iliescu a fost partas chiar la o actiune de mituire a pensionarilor din sectorul 5, carora li s-au distribuit bomboane, cafea si cate 150.000 lei. Legea electorala defineste clar aceasta actiune drept infractiune (si in cazul celor care au oferit, si in cazul celor care au primit) si prevede explicit ca, in aceasta situatie, actiunea penala se pune in miscare din oficiu, adica atat Politia cat si Parchetul sunt datoare sa se autosesizeze. Bineinteles ca asa ceva nu s-a intamplat. Iliescu a declarat relaxat si suveran: “Nu e o chestie electorala. (...) E un gest in sprijinul oamenilor mai necajiti” (Adevarul, 27.11.2004).

Ilegalitati considerabile s-au petrecut in primul tur de scrutin. Multe ziare au relatat pe larg despre turismul electoral, listele suplimentare, listele anexa, dezlipirea autocolantului de pe cartea de identitate. Nu cred ca este vorba de incidente izolate, idee pe care au incercat sa o acrediteze reprezentantii Uniunii Nationale PSD+PUR, presedintele BEC Emil Ghergut etc.

Este greu de dat o explicatie logica pentru faptul ca nu au fost folosite cartile de alegator, care sunt create tocmai pentru alegeri. De ce au mai fost editate atunci, pe carton lucios, pe banii contribuabililor? Aceste carti de alegator au fost distribuite chiar si in noiembrie 2004, celor care si-au schimbat cartea de identitate atunci (printre care se numara si autorul acestui articol). S-a demonstrat ca autocolantul de pe cartea de identitate poate fi desprins cu usurinta. Mi se pare ca aici este vorba de premeditare.

Presedintele Asociatiei PRO Democratia, (care a monitorizat alegerile), Cristian Parvulescu, a declarat: “Frauda poate fi intre 3 si 5%” (Evenimentul Zilei, 29.11.2004). Parvulescu a mai spus si ca au existat violente in sectiile de votare impotriva reprezentantilor APD. Initial, Parvulescu a declarat ca APD isi retrage observatorii din turul II, dar a revenit ulterior asupra deciziei.

Mi-e greu sa apreciez pertinenta evaluarii APD. Cert este ca o diferenta precum cea indicata de Cristian Parvulescu ar fi schimbat in mod semnificativ configuratia Parlamentului iar negocierile pentru formarea unui nou guvern ar fi decurs altfel.

Nu au lipsit nici traditionalele pomeni electorale; mobilizarea propriilor alegatori la urne prin oferirea de diverse fleacuri. De asemenea, cererea Aliantei PNL-PD de anulare a primului tur de scrutin a fost o premiera dupa 1990. Probabil ca reprezentantii Aliantei erau constienti ca alegerile nu vor fi anulate, in ciuda neregularitatilor care au existat, cererea fiind mai mult electorala, pentru a mobiliza electoratul propriu pentru turul II. Oricum, toate aceste ilegalitati nu arata o consolidare democratica in Romania (Linz, Stepan, 1996). Exista totusi si unele argumente pentru o asemenea consolidare. In primul rand, scaderea semnificativa a PRM. Mesajul lui Corneliu Vadim Tudor s-a uzat. A incercat sa-l reimprospateze, sa treaca de la antisemitism la filosemitism etc., dar a pierdut aproape jumatate din votantii pe care i-a avut acum patru ani. In 2000 el a beneficiat de o conjunctura favorabila. In 2004, tendinta de bipolarizare a scenei politice l-a marginalizat.

Aceasta tendinta de bipolarizare este si ea un semn al consolidarii democratice. Ar fi vorba de o consolidare certa daca ar fi in joc doua partide si nu doua aliante electorale. Cu doua aliante electorale, situatia este mai labila. Nu sunt excluse regrupari si sciziuni care sa compromita tendinta de bipolarizare care s-a conturat. Sistemul de partide ar putea merge din nou in directia “multipartidismului cu partid dominant” care a existat dupa alegerile din 2000 sau ar putea reveni chiar la “multipartidismul pur” care existat dupa alegerile din 1992 si 1996. In momentul de fata, sistemul de partide nu se afla in nici una din cele patru configuratii stabile a caror existenta a constat-o Jean Blondel (Blondel, 1968, pp. 183-190). Ramane de vazut daca va urma o evolutie spre bipartidism.

BIBLIOGRAFIE
Almond, Gabriel, VERBA, Sydney (1996) Cultura civica. Atitudini politice si democratie in cinci natiuni, Bucuresti, Editura Du Style
BLONDEL, Jean (1968) “Party Systems and Patterns of Government in Western Democracies”, in Revue canadienne de science politique, Juin, pp.183-190
BRANCOVEANU, Romulus (2004) “Democratia romaneasca, teorie si metoda”, in Sfera Politicii, anul XII, nr.113, pp.2- 4
CAIDEN,Gerald E., CAIDEN, Naomi J. (1977) “Administrative Corruption “, in Public Administration Review, 37, 3, pp. 297- 311
FLONTA, Vlad (2003) Intoarcerea la pluripartidism. Un studiu comparativ asupra sistemelor de partide politice din Polonia, Ungaria, Romania si Bulgaria (1990-2000), Bucuresti, Editura Arvin
FLONTA, Vlad (2004) “Eufemisme contraproductive”, in Sfera Politicii, anul XII, nr.106, pp.10- 21
LINZ, Juan J., STEPAN, Alfred (1996) Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe, South America and Post-Communist Europe, Baltimore and London, The Johns Hopkins University Press
TANASE, Stelian (1998) Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948-1965, Bucuresti, Editura Humanitas
Thom, Francoise (1993) Limba de lemn, Bucuresti, Editura Humanitas 

VLAD FLONTA - a absolvit Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii Bucuresti. Din 1997, consultant si intermediar de afaceri independent. In prezent, doctorand la SNSPA si Goethe-Universität Frankfurt am Main, cu o teza despre elitele economice postcomuniste.

 sus